Epaminonda's Blog.....: Ro - M

1. În data de 27 mai 2002 Banca Naţională a României a pus în circulație o monedă din bimetal, dedicată împlinirii a 200 de ani de la naşterea scriitorului, lingvistului şi omului politic Ion Heliade Rădulescu. Aversul monedei conţine: anul emisiunii "2002", gravat pe verticală, în zona centrală a monedei, pe miezul din argint. Anul emisiunii este flancat, în partea dreaptă de Stema României, iar în partea stângă de lira poeziei cu două ramuri de lauri încrucişate, având terminaţiile sub formă de peniţă; inscripţia "ROMANIA" şi valoarea nominală "2000 LEI", despărţite de câte două grupuri formate din patru ornamente romboidale, stilizate, amplasate circular pe inelul din aur. Reversul monedei conţine: portretul scriitorului Ion Heliade Rădulescu, aşa cum apare în pictura din aula Academiei Române şi în alte publicaţii oficiale, pe miezul din argint; numele scriitorului "ION HELIADE RADULESCU", anul naşterii "1802" şi cel al trecerii în nefiinţă "1872". Aceste elemente, ce urmăresc circumferinţa inelului din aur, sunt despărţite de câte un ornament romboidal, stilizat. În partea inferioară a monedei este reprodusă semnătura, în facsimil, a scriitorului. Caracteristicile monedei sunt următoarele: formă - rotundă; compoziţie - bimetal (miez din argint şi inel exterior din aur); greutate totală - 25 grame; greutate miez argint - 10 grame; greutate inel aur - 15 grame; puritate argint - 99,9%, puritate aur - 99,9%; diametrul monedei - 35 milimetri, diametru miez argint - 26 milimetri; grosime chenar - 2,2 milimetri; calitate - proof; margine - zimţată; data emiterii - 27 mai 2002 și tiraj - 500 exemplare.

Ion Heliade-Rădulescu (născut la 6 ianuarie 1802 în Târgovişte şi decedat la 27 aprilei 1872 în Bucureşti) a fost un scriitor, filolog şi om politic român, membru fondator al Academiei Române şi primul său preşedinte, considerat cel mai important ctitor din cultura română prepaşoptistă. A fost membru activ al asociaţiilor culturale din epocă: Societatea literară (din 1827), Societatea filarmonică (din 1833), întemeietor al presei din Ţara Românească: Curierul românesc (1829) şi Curierul de ambe sexe (1837), tipograf, editor, poet, prozator, critic. În 1846, Heliade propune planul unei "biblioteci universale", menită sa înzestreze cultura noastră cu toate capodoperele literare, istorice, filozofice ale tuturor timpurilor, întreprindere uriaşă, ce depăşea cu mult chiar puterile unei generaţii, oricât de ambiţioase.

2. În data de 14 martie 2016, Banca Naţională a României a lansat în circuitul numismatic un set de trei monede din metale diferite dedicate împlinirii 150 de ani de la înfiinţarea Academiei Române. Aversul monedelor redau imaginea zeiţei Minerva de pe emblema Academiei Române, suprapusă peste frontonul sediului Academiei din Bucureşti şi peste aula din incinta acestuia, stema României, inscripţia „ROMANIA”, valoarea nominală „____LEI” şi anul de emisiune „2016”, iar reversul prezintă portretele membrilor fondatori ai Societăţii Academice Române şi inscripţiile „ACADEMIA ROMANA” şi „150 DE ANI DE LA INFIINTARE”.

Caracteristicile tehnice ale monedei de 100 de lei sunt; metalul – aur, puritatea – 90%, forma rotundă, diametrul – 21 milimetri, greutatea – 6,452 grame, calitatea – proof, tirajul – 150 exemplare, cantul – zimțat și prețul aproximativ de vânzare fără TVA – 1550 lei.

Caracteristicile tehnice ale monedei de 10 de lei sunt; metalul – argint, puritatea – 99,9%, forma rotundă, diametrul – 37 milimetri, greutatea – 31,103 grame, calitatea – proof, tirajul – 350 exemplare, cantul – zimțat și prețul unita de vânzare fără TVA – 330 lei.

Caracteristicile tehnice ale monedei de 1 leu sunt; metalul – tombac cuprat, forma rotundă, diametrul – 37 milimetri, greutatea – 23,5 grame, calitatea – proof, tirajul - 150 exemplare, cantul – zimțat și prețul aproximativ de vânzare fără TVA – 90 lei.

Academia Română este cel mai înalt for de știință și de cultură din România.A fost fondată la data de 1 aprilie 1866 sub denumirea de Societatea Literară Română, devenită la data de 1 august 1867 Societatea Academică Română, iar în anul 1879 Academia Română. Conform statutului, rolul principal al Academiei constă în cultivarea limbii și literaturii române, stabilirea normelor de ortografie obligatorii ale limbii române, studierea istoriei naționale române și cercetarea în cele mai importante domenii științifice. Unirea Principatelor de la 24 ianuarie 1859 și programul amplu de reforme care i-a urmat au creat condițiile necesare pentru punerea în practică a ideii înființării acestui for național de cultură. Intelectualii români și-au dat seama că unitatea politică nu era posibilă fără o unitate culturală. Ioan Maiorescu propunea, la 1860, „o societate academică care să concentreze activitatea erudiților români... pentru cultura limbii, pentru scrisul istoriei naționale”. Proiectul său nu s-a materializat, însă fiul său, Titu Maiorescu, avea să ia parte la înființarea noii academii. Proiectul de statut a fost elaborat la 1860, după care a urmat o perioadă de pregătire și s-au făcut primele donații. La propunerea lui C.A.Rosetti, locotenența domnească a aprobat la data de 1 aprilie 1866 regulamentul pentru formarea Societății Literare Române. Scopul ei principal era stabilirea ortografiei limbii române, redactarea unei gramatici și a unui dicționar-tezaur. Regulamentul prevedea formarea societății la București și numirea membrilor de către Ministerul Instrucțiunii și Cultelor. Membrii urmau să reprezinte toate regiunile, plus aromânii, astfel; 7 membri din vechiul regat (Vasile Alecsandri, Costache Negruzzi, Vasile Urechea -Alexandrescu, Ion Heliade Rădulescu, August Treboniu Laurian, C.A.Rosetti și Ion C. Massimu, la care s-au adăugat în anul 1867 Titu Maiorescu și Nicolae Ionescu), 3 din Transilvania (Timotei Cipariu, Gavriil Munteanu și George Barițiu), 3 din Basarbia (Alexandru Hașdeu, Constantin Stamati și Ion Străjescu), 2 din Bucovina (Alexandru Hurmuzaki și Ambrosiu Dimitrovici, înlocuit apoi de Ioan Sbiera), 2 din Banat (Alexandru Mocioni și Vincențiu Babeș) și 2 din Macedonia (Ioan D. Caragiani și Dimitrie Cozacovici).

Prima ședință s-a ținut, un an mai târziu, la 1/13 august 1867. Sosirea la București a celor mai importante personalități, venite din toate regiunile cu ocazia deschiderii lucrărilor primei ședințe, a fost un adevărat eveniment. În prima ședință a fost decisă adoptarea numelui de Societatea Academică Română. Membrilor fondatori inițiali li s-au mai adăugat Iosif Hodosiu (reprezentând Maramureșul), Ștefan Gonata și Alexandru Roman. În total, numărul membrilor fondatori a ajuns la 25. Primul președinte al Societății Academice Române a fost Ion Heliade Rădulescu (până la data de 1 august 1870). Instituția nou fondată a fost pentru început o societate națională enciclopedică. Ea a devenit reprezentativă pentru spiritualitatea română, reunind oameni de cultură din țară și apoi din întreaga lume. La data de 30 martie 1879, printr-o lege specială, Societatea Academică Română a fost decretată instituție națională cu numele de Academia Română, funcționând ca for al moralității și independenței științifice. Preocupările sale s-au extins în domeniul artelor, literelor și științei. De atunci, Academia Română funcționează ca forum național recunoscut al cercetării științifice, literare și de creație artistică. Academia se compune din membri titulari, membri corespondenți și de onoare, cu toții aleși pe viață. Calitatea de membru poate fi acordată și post-mortem. Atât membrii corespondenți cât și membrii titulari pot face propuneri pentru noi membri corespondenți. Pentru membrii titulari, propunerile pot fi făcute numai din partea membrilor titulari, iar candidații trebuie să fie din rândul membrilor corespondenți. Criteriile de eligibilitate sunt deosebit de stricte. În urma mai multor consultări și evaluări, adunarea generală decide prin vot secret acordarea statutului de membru. Generalul Constantin Năsturel-Herescu este singurul membru donator din istoria Societății Academice Române. El a fost declarat membru donator ca răsplată a importantei donații realizate, din veniturile căreia s-a constituit Fondul Năsturel-Herescu, fond din care s-au înființat premii cu care s-au distins, de-a lungul anilor, lucrări din domeniul literaturii, istoriei, arheologiei, geografiei și dreptului. În Dicționarul academicienilor români, 1866 - 1999, Dorina N. Rusu contabiliza că până în anul 1999 Academia adunase un număr de 1494 membri, dintre care 980 români (25 fondatori, 375 titulari, 178 de onoare, 361 corespondenți, 41 aleși post-mortem) și 514 străini (404 membri de onoare, 109 corespondenți, 1 ales post-mortem). Dintre membrii străini, țările cu cei mai mulți membri erau Franța cu 163, Germania cu 60 și Italia cu 48. Academia este o instituție finanțată, în principal, de la bugetul de stat și care funcționează autonom. Surse secundare de finanțare pot fi activitățile proprii sau exploatarea propriului patrimoniu, precum și donațiile. Are 3 filiale, la Iași, cluj Napoca și Timișoara. În subordinea sa se află o seria de circa 60 instituții prestigioase și centre de cercetare din România.

Atena era una dintre cele mai mari divinități ale mitologiei grecești, identificată de romani cu zeița Minerva. Era zeița înțelepciunii, pe care grecii o mai numeau și Pallas Athena sau, pur și simplu, Pallas. Atena era fiica lui Zeus și a lui Metis. Ea personifica forța moștenită de la Zeus, îmbinată cu înțelepciunea și prudența lui Metis. A fost zeița tutelară a cetății Atena. Zeiță războinică, Atena a jucat un rol important în lupta împotriva giganților. Ea participă, de asemenea, la războiul troian alături de greci, pe care-i susține, împotriva troienilor. Este cunoscută disputa dintre Atena și Poseidon cu prilejul împărțirii diverselor regiuni ale Greciei. Cu această ocazie, consiliul zeilor a făgăduit să dea Attica aceluia din cei doi care-i va dărui bunul cel mai de preț. Poseidon i-a dăruit calul, iar Atena măslinul, care avea să asigure prosperitatea locuitorilor. Ea a câștigat în felul acesta întrecerea și a devenit patroana cetății Athenae, care-i poartă de atunci numele. Atena era socotită protectoarea artelor frumoase, a meșteșugurilor, a literaturii și a agriculturii, a oricărei acțiuni care presupunea ingeniozitate și spirit de inițiativă. Ea patrona viața socială și cea statală, era sfătuitoarea grecilor adunați în areopag și apărătoarea lor în războaie. La romani apare sub numele de Minerva.

***

O PASTILĂ DE UMOR

SCURT

DIALOG EPIGRAMATIC

VORBE DE DUH

DE LA ÎNAINTAȘI

___________xxx__________

CÂTEVA

MEDALII ȘI INSIGNE

DIN JUDEȚUL MUREȘ

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Centenarul Independenței de stat a României 1877 - 1977

Expoziția republicană de filatelie - Studentfila '77

Tg.Mureș - 17 decembrie 1977

Războiul de Independență al României este numele folosit în istoriografia română pentru participarea Principatelor Unite în războiul ruso-turc din 1877 – 1888 . În urma acestui război, România a obținut independența față de Imperiul Otoman. La începutul domniei principelui Carol I, România era un stat mic, cu o suprafață de 121000 kilometri pătrați cu o populație de circa 5 milioane de oameni. Dezvoltarea economico-socială ca și aspirațiile naționale ale României erau grav afectate de statutul de stat vasal al Imperiului Otoman. În timpul domniei lui Cuza, statul român trecuse printr-un amplu proces de modernizare economică, socială și politică. Aceste transformări au contribuit la consolidarea luptei pentru independență, atât față de puterea suzerană, cât și de limitările impuse de marile puteri europene. După abdicarea lui Cuza, prin variate forme politice si diplomatice, s-a desfășurat prin intermediul românilor din străinătate o ampla activitate propagandistica pentru influențarea opiniei publice internaționale și crearea unui curent favorabil intereselor românești. În același timp, oamenii politici români au întărit legăturile cu reprezentanții mișcărilor de eliberare națională din Balcani. Guvernul român a adoptat la început o politică de neutralitate față de conflictele sudul Dunării și a depus eforturi diplomatice pentru recunoașterea independenței țării pe cale pașnică. Premierul român Lascăr Catargiu a trimis o notă diplomatică către puterile garante prin care afirma că Principatele Unite sunt separate de Turcia și nu fac parte din Imperiul Otoman. În aceeași notă, premierul român declara că România se va opune armat oricărei încercări de violare a teritoriului național iar, într-un conflict general, România urma să coopereze cu puterile care îi vor garanta integritatea și drepturile statale. Iminența declanșării unui nou război între ruși și otomani a determinat guvernul român să negocieze cu reprezentanții Imperiului Rus la Livadia în septembrie 1876 condițiile trecerii armatei imperiale pe teritoriul național în drumul lor spre Dunăre. Cele două guverne au semnat la București la 4 aprilie 1877 convenția prin care românii acordau „liberă trecere” trupelor țariste, în condițiile în care Imperiul Rus garanta apărarea și menținerea integrității teritoriale a României. Guvernul român a hotărât pe 6 aprilie 1877 să mobilizeze preventiv armatele permanent, teritorială și cea de rezervă. Pe 25 aprilie, mobilizarea armatei a fost încheiată, iar organizarea trupelor s-a făcut conform planurilor de război. România a mobilizat peste 125000 de oameni, din care efectivele armatei operative a fost de 66000 de soldați, 12300 de cai și 190 de tunuri. Pe data de 9 / 21 mai 1877 Mihail Kogălniceanu a proclamat independența României. A doua zi, actul a căpătat putere de lege prin semnarea lui de către principele Carol I. Guvernul român a hotărât încetarea plății tributului de 914000 lei, suma fiind direcționată către bugetul apărării. Dacă puterile europene au primit cu rezervă Proclamația de Independență (Franța) sau chiar ostilitate (Imperiul Otoman și Regatul Unit), opinia publică internațională a fost favorabilă luptei poporului român. Marele cartier general român a hotărât pe 11 iulie să răspundă cererilor rușilor și să faciliteze concentrarea de trupe țariste la Plevna prin trimiterea unei brigăzi de infanterie și a alteia de cavalerie la Nicopol. Pe 16 iunie primele unități române au traversat Dunărea și controlul orașului Nicopol a fost preluat în întregime de către români. Marele duce Nicolae a hotărât să atace cu toate forțele Plevna. Atacurile rușilor au fost respinse cu pierderi foarte mari de apărarea foarte hotărâtă a turcilor. Într-o telegramă cifrată, marele duce Nicolae s-a adresat princepelui Carol I cerându-i ajutorul: „Turcii, adunând cele mai mari mase de trupe la Plevna, ne zdrobesc. Rog să faci fusiune, demonstrațiune și, dacă se poate, să treci Dunarea cu armata după cum dorești. Între Jiu și Corabia demonstrațiunea aceasta este neapărat necesară pentru înlesnirea mișcărilor mele”. Principele Carol I a acceptat propunerea marelui duce Nicolae să devină comandantul suprem al trupelor ruse și române de la Plevna. În seara zilei de 19 iulie, noi unități române au traversat Dunărea, iar artileria de pe malul stâng al fluviului și-a intensificat bombardamentele. Sus am postat o poză cu o parte a tabloului Atacului de Smârdan, operă a pictorului român Nicolae Grigorescu.

Aici este reprezentată o reproducere parţială după tabloul Dorobanţul al pictorului Nicolae Grigorescu.

Teatrul National din municipiul Târgu Mureș, cu cele doua sectii ale sale de limba romana si de limba maghiara, isi desfasoara activitatea intr-o cladire armonios integrata intr-un ansamblu arhitectonic modern, datand oficial din anul 1973, fiind continuatorul Teatrului Secuiesc, înființat în anul 1946 de regizorul Miklos Tompa, tatăl lui Gabot Tompa, actualul director al Teatrului Maghiar de Stat din Cluj. Aspectul exterior al clădirii este definit de o abordare modernista cu accente de monumentalitate. Suprafetele mari de zidarie alterneaza cu deschiderile de diferite forme și dimensiuni ale ferestrelor. Primeaza, in general, gustul pentru formele unghiulare și colturoase. Fatada principala este orientata spre marea piata a carei spatiu a fost amenajat tot in cadrul proiectului de construire a teatrului. Teatrul National din Targu Mures este unul dintre cele mai importante obiective turistice din Transilvania, obiectiv pe care nu ar trebui sa-l ratati daca va aflati in apropiere.

Sighișoara 700 de ani de la prima

atestare documentară 1280 - 1980

Sighișoara (în germană Schäßburg, în maghiară Segesvár, în latină Saxoburgum / Castrum Sex) este un municipiu situat în judeţul Mureş, România, cu populaţia de aproximativ 26500 de locuitori. Undeva lângă Sighișoara se găsea cetatea dacică Sandava, iar mai târziu o fortificație puternic întărită la Podmoale constituia Castrum Stenarum (sau Capistenarum) unde au fost descoperite cărămizi cu ștampila Legiunii a XIII-a Gemina, 26 de monede romane emise între 108 - 248, opaițe romane, inele de aur cu filigran, etc. Localitatea a fost întemeiată de coloniști germani (de fapt franconi din regiunea Rinului de nord), care fuseseră invitați să se așeze în Transilvania de către regele Ungariei Geza al II-lea pentru a apăra granițele de est. În această periodă istorică oamenii de etnie germană au fost denumți saxoni, dar coloniștii germani adevărați, cunoscuți ca "sașii din Transilvania", nu au nici o legătură cu saxonii din nord-estul sau sud-estul Germaniei. Acești coloniști primesc în folosință fundus regius (pământ crăiesc) și se bucură de drepturi și privilegii deosebite. Cronicarul sighișorean Georg Kraus (1607-1679) menționează că în anul 1191 locul unde acum se află Sighișoara era locuit, dar prima atestare documentară a așezării este din anul 1280 sub numele de Castrum Sex. În anul 1298 este menționată denumirea germană Schespurch (mai târziu "Schäßburg"). Sus am postat stema şi o fotografie cu Primăria din Sighişoara.

Turnul cu ceas este un monument istoric și de arhitectură din orașul cetate - Sighișoara, din județul Mureș, provincia istorică Transilvania, România, cel mai masiv dintre cele nouă turnuri de apărare ale cetății, care s-au păstrat până în prezent (din totalul de 14). Monumentul este situat în partea de sud-est a cetății și este vizibil din orice punct al orașului. Edificiul a fost construit în secolul al XIV-lea pentru a proteja poarta principală a orașului. La sfârșitul sec. al XVII-lea a fost prevăzut cu un coronament de factură barocă, similar celui de la Catedrala Sf. Vitus din Praga. De-a lungul timpului Turnul cu Ceas a devenit edificiul reprezentativ al orașului. Până în anul 1556 încăperea de la primul nivel al turnului a servit drept sală a consiliului orășenesc. Constructia are la baza o prisma dreptunghiulara, prezinta cinci nivele, care impreuna cu balconul si acoperisul in forma de piramida au o inaltime de 64 de metri. Acest edificiu a primit la inceputul veacului al XVII-lea un orologiu realizat in anul 1648 de catre Johann Kirschel, ce era prevazut cu statui de lemn de tei, inalte de 0,80 metri, infatisând zeii păgâni ce personifica zilele saptamanii: Diana, Marte, Mercur, Jupiter, Venus, Saturn si Soarele. Actualul mecanism al ceasului este mai nou, fiind executat la comanda speciala in Elvetia, de către firma Fuchs si instalat in Turnul cu Ceas la data de 1 aprilie 1906. In exterior ceasul este dotat cu doua cadrane uriase, de 2,40 metri diametru, pe fiecare fatada a turnului si figurine instalate in nise.

Insigna sportivă - Avântul Reghin

Avântul Reghin este o echipă de fotbal din municipiul Reghin, ce a fost fondată la data de 16 iunie 1949. În anul 1952 echipa a promovat în Divizia B, iar în anul 1955 în Divizia A. După acest moment de vârf echipa a evoluat permanent în Diviziile B și C. În prezent clubul se află într-o situație dificilă, rezultată în principal din lipsa fondurilor necesare desfășurării unei activități sportive corespunzătoare. Echipa joacă acasă pe Stadionul municipal, cu capacitatea de 5000 de locuri, cu echipament în culorile tradiționale – alb și albastru. Deasupra am postat două logo-uri ale clubului de fotbal Avântul Reghin.

Insignă - (Metalotehnica Tg.Mureș)

Întreprinderea Metalotehnica din municipiul Târgu Mureș (nume actual - Matricon) este o companie care pe vremea comunismului producea mașini de cusut. Ea este situată pe strada Gheorghe Doja, la nr.155.

Metalotehnica Tg-Mureș la 25 ani 1952 - 25 - 1977

Azi Matricon face parte din grupul C.I.E. Spania si produce piese în folosul marilor companii producătoare de automobile din lume: FORD, VW, AUDI, RENAULT, GM, DACIA, TRW.

Desfăcător sticle bere - Metalotehnica Tg-Mureș 30 ani * 1952 - 1982

La Matricon se toarnă piese din aluminiu sub presiune, unele dintre acestea se prelucrează integral sau parțial pe mașini cu comanda numerica și se execută matrițe pentru injecție pentru producția internă dar și pentru export.

Gruparea de jandarmi mobilă "Regele Ferdinand" Târgu Mureș

Prin ordinul ministrului de interne nr. 05961 din 01.11.1991 a luat fiinţă în cazarma Batalionului 18 jandarmi Tg.Mureș, Brigada 20 jandarmi Tg.Mureș cu indicativul numeric U.M 0526. În anul 1998 această brigadă îşi schimbă denumirea în Comandamentul de jandarmi teritorial Tg.Mureș. Din anul 2004 Comandamentul de jandarmi teritorial Tg. Mureş îşi schimbă denumirea în Gruparea de Jandarmi Mobilă Tg. Mureş, subordonându-se Inspectoratului General al Jandarmeriei Române și din anul 2005 primește indicativul numeric U.M. 0709 Tg. Mureş. La data de 3 iunie 2005 Gruparea de Jandarmi Mobilă Tg. Mureş se mută în locaţia din Sângeorgiu de Mureş, str. Ştiintei Nr. 1227. Denumirea Gruparea de jandarmi mobilă Regele Ferdinand I - Tg. Mureş a fost atribuit unității prin ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr.678 din 6 iunie 2005. Momentul care marchează întemeierea Jandarmeriei Române a fost 3 aprilie 1850 când, printr-un opis domnesc, domnitorul Grigore Alexandru Ghica a aprobat hotărârea Divanului obştesc, semnând "Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi". Prin această lege, s-a dat statut juridic armei Jandarmeriei şi i s-au stabilit principiile de organizare şi funcţionare. Ca urmare, legea prevedea că Regimentul de jandarmi din Moldova se împarte în două subdiviziuni, fiecare având zona de responsabilitate formată din câte şase ţinuturi (judeţe). La fiecare ţinut era repartizată câte o companie de jandarmi, la care se adăuga câte o companie la Isprăvnicia Iaşului şi la Poliţia Capitalei (Iaşi). În total, 14 companii de jandarmi ce totalizau un efectiv de 1433 jandarmi călări şi pedestri. Totodată, în această lege se stabilea Jandarmeriei următoarele misiuni: privegherea siguranţei publice, ţinerea unei bune orânduieli şi ducerea la îndeplinire a legilor. În ceea ce priveşte executarea serviciului, se prevedea că Jandarmeria execută un serviciu ordinar, care se realizează zilnic, pe baza regulamentelor sale şi un serviciu extraordinar, pe care îl execută la solicitarea autoritătilor. De asemenea, se prevedea pentru executarea serviciului extraordinar, constituirea de subunităti mobile. În perioada domniei lui Alexandru Ioan Cuza, Jandarmeria a fost supusă unui amplu proces de modernizare, ca de altfel toate instituţiile statului naţional modern român. Astfel, odată cu transformarea Regimentului de jandarmi în Legion de jandarmi, începe şi procesul de înlocuire treptată a escadroanelor şi companiilor de jandarmi, cu escadroane de dorobanţi, pe baza Ordonantei nr. 896 din 20 iunie 1864. În perioada următoare instituția jandarmeriei s-a implicat total în viața societății românești, cu atât mai mult în vremea comunismului când a fost inclusă în trupele de securitate. Transformarea societătii românesti inaugurată prin Revolutia din Decembrie 1989 si reasezarea institutiilor de stat pe temelii democratice de drept au favorizat în mod decisiv atât remodelarea institutiei Jandarmeriei, cât si elaborarea unei conceptii noi cu privire la locul si rolul fortelor de ordine interne. Astfel conform H.G. 0749 / 5 iulie 1990 Comandamnetul trupelor de pază și ordine s-a transformat în Comandamentul Trupelor de Jandarmi. Un moment important în constructia edificiului României democratice îl reprezintă promulgarea Legii nr.16 din 18 iunie 1998 privind organizarea si functionarea Jandarmeriei Române. Prin acest act legislativ se poate considera că s-a marcat un moment decisiv în procesul remodelării jandarmeriei si pe plan mai larg, al stabilizării României pe coordonatele statului de drept.

Târgu Mureș, mai demult Mureș-Oșorhei, Oșorheiu, Târgul Mureșului (în maghiară Marosvasarhely, Székelyvásárhely, Vásárhely, Újszékelyvásár, Újvásár, în germană Neumarkt, Neumarkt am Mieresch, în latină Novum Forum Siculorum) este reședința și cel mai mare municipiu din județul Mureș, situat în centrul regiunii istorice Transilvania, România, pe ambele maluri ale cursului superior al râului Mureș. Orașul numără aproximativ 150000 de locuitori. Săpăturile efectuate de către arheologul Istvan Kovacs au confirmat faptul că teritoriul de azi al orașului Târgu Mureș a fost locuit încă din preistorie. Au fost descoperite o serie de locuințe preistorice, resturi de oase, vase de lut, obiecte de cremene și de bronz, mici statuete de pământ datate ca fiind din 2000 Î.Hr. Săpăturile arheologice au scos la iveală urme umane din epoca pietrei lustruite, a celei de bronz și din epoca a fierului; s-au descoperit și vestigii aparținând culturii Criș, cea mai veche cultură neolitică din România. Primele izvoare scrise privitoare la secui datează din anul 1116, când au fost menționați, alături de pecenegi, ca alcătuind avangarda cavaleriei ungare. Ca popor asociat maghiarilor, secuii au fost colonizați în sistemul de prisăci medievale de-a lungul graniței. Secuii se aflau în serviciul militar al regilor Ungariei. Astfel, prima mențiune a lor, din anul 1116 îi descrie ca participanți la bătălia de la Olsava, sub comanda regelui ungar Ștefan II. Sus am postat stemele interbelică, comunistă și actuală ale municipiului Târgu Mureș și drapelul orașului, iar dedesubt pozele câtorva monumente arhitectonice și istorice inconfundabile târg-mureșene, din perioade diferite.

Clădirea Prefecturii

Clădirea Primăriei

Biserica evanghelică

Biserica reformată

Casa Banyai - Piața Trandafirilor

Palatul culturii

Sinagoga

Catedrala ortodoxă

Palatul episcopal

Casa Vlad Dracul

Cetatea medievală

Statuia lui Avram Iancu

Colegiul reformat

Palatul poștal de pe strada Slt.Gheorghe

Strada Călărașilor

Hotelul Europa

Muzeul regional

Albina (bancă)

Județul Mureș este situat în centrul Podișului Transilvania din România. El are o suprafață de 6714 kilometri pătrați, numără aproximativ 581000 de locuitori și are reședința în municipiul Târgu Mureș. Numele județului provine de la râul Mureș care îl străbate de la N-E spre S-V. Din punct de vedere administrativ județul este compus din 4 municipii - Târgu Mureș, Sighișoara, Reghin și Târnăveni, 7 orașe - Iernut, Luduș, Sărmașu, Miercurea Nirajului, Sovata, Sângeorgiu de Pădure și Ungheni precum și 89 de comune. Sus am postat stemele interbelică, comunistă și actuală precum și harta județului Mureș, iar dedesubt pozele câtorva monumente istorice și arhitectonice reprezentative pentru județ dar și alte locuri de vizitat de pe aceste meleaguri, din vremuri diferite dar și o trimitere poștală ilustrată.