Epaminonda's Blog.....: NORTHEIM

Mai jos am postat și alte fotografii cu monumente de cultură

și arhitectură din localitatea germană NORTHEIM, districtul

NORTHEIM, landul SAXONIA INFERIOARĂ, câteva

trimiteri poștale ilustrate, din vremuri diferite, o insignă,

o medalie, o monedă, o plachetă și o acțiune locale.

Biserica catolică

Biserica St.Sixti

Capela Sfinții Fabian și Sebastian

Cinematograful

Complexul St. Blasien

Administrația fiscală

Gara

Gimnaziul Corvinianum

Teatrul de noapte

Hotel Schere

Muzeul

Oficiul de cadastru

Piața

Strada Breite

Strada Hagen

Castelul Imbshausen

Izvorul de sănătate

Turnul Wieter

Seminarul Lehrer

Arhitectură locală

Trimiteri poștale

Acțiune locală

Insignă locală

Medalie locală

Plachetă locală

Monedă locală

***

O PASTILĂ DE UMOR

VORBE DE DUH

DE LA ÎNAINTAȘI

____________xxx____________

CÂTEVA

MEDALII ȘI INSIGNE

DIN JUDEȚUL HUNEDOARA

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Castelul Corvinilor

CASTELUL HUNIAZILOR (CORVINILOR sau CORVINEȘTILOR) este o construcție impunătoare, prevăzută cu turnuri, bastioane (fortificații cilindrice sau poligonale, construite de obicei la colțurile unei fortărețe.) și un donjon (tmul principal și cel mai bine fortificat). Acoperișurile sunt înalte și acoperite cu țiglă policromă. Castelul a fost construit în secolul al XIV-lea pe locul unui vechi castru roman, pe malul râului Zlaști, fiind dăruit de către regele Sigismund I de Luxemburg cneazului Voicu, tatăl lui Iancu de Hunedoara. Intrând în posesia lui Iancu de Hunedoara, castelul suportă un amplu process de modernizare și amplificare a fortificațiilor în perioada anilor 1440 – 1453. Castelul este lipsit de perimetre secundare de apărare, reieșind de aici concluzia că a fost folosit mai mult ca reședință nobiliară. În cadrul acestei modernizări se include construirea Sălilor Dietei și a Cavalerilor, a Turnurilor Capistrano (după numele unui vestit călugăr) și al Buzduganelor precum și a Bastionului alb. Ulterior castelul intră în posesia lui Matei Corvin, fiul lui Iancu de Hunedoara, care construiește o nouă aripă în stil renascentist – loggia cu picturi ilustrând un aspect din viața nobiliară, respectiv legenda corbului.

Pe blazonul familiei Corvinilor este reprezentat un corb care ține în cioc un inel de aur. Legenda spune că Ioan de Hunedoara era fiul nelegitim al lui Sigismund de Luxemburg (rege al Ungariei la vremea respectivă) care s-a îndrăgostit de o femeie pe nume Elisabeta din Țara Hațegului. Pentru a nu exista discuții pe marginea acestui fapt, regele ar fi aranjat o căsătorie între aceasta și Voicu (un viteaz din zonă). Pentru a fi recunoscut copilul când merge la curtea regală Sigismund de Luxemburg i-a dăruit și un inel de aur. Însă inelul de aur a fost într-o zi furat de un corb. După multe peripeții Ioan de Hunedoara a recuperate inelul, însă povestea a fost aflată și de rege care a hotărât să facă don corbul cu inel în cioc un element al blazonului familiei Corvinilor. În curtea castelului, nu departe de capelă, se află o fântână adâncă de 30 de metri despre care se spune că ar fi fost săpată de trei prizonieri turci, în schimbul promisiunii că vor fi eliberați dacă vor ajunge la startul de apă. După 15 ani, când s-a ajuns la apă, stăpânii castelului nu s-au ținut de promisiune. Legenda spune că inscripția de pe zidul fântânii înseamnă “Apă aveți, dar suflet, nu.” În realitate inscripția se traduce astfel “Cel care a scris această inscripție este Hasan, care trăiește ca rob la ghiauri, în cetatea de lângă biserică”.

Matei Corvin lasă castelul lui Ioan Corvin, după care urmează o perioadă în care se succed o serie de proprietari care dețin castelul pentru interval limitate de timp. Unul dintre proprietarii care a făcut transformări majore în aspectul castelului a fost principele transilvan Gabor Bethlen care a construit două etaje pe aripa sudică și unul pe aripa nordică. De-a lungul timpului castelul a fost devastate de mai multe incendii fiind restaurant de mai multe ori; 1870 - 1880 (cu sprijinul arhitecților Steindl Imre și Schulek Frigyes), 1965 – 1970 și 1993 – 1995. Accesul în castel se face pe un pod de lemn, susținut de patru piloni masivi de piatră, plasați în albia râului Zlaști, lăsând în curtea husarilor și nișa care adăpostește statuia Sfântului Ioan de Nepomuk, protectorul podurileo și al trecerilor peste ape. Primul obiectiv major este Turnul nou de poartă, de formă rectangular, turn care impresioanează prin masivitate, în zona parterului având aspectul unui spațiu boltit, fiind remarcată prezența locului de gardă, unde este și o vatră de foc, aici aflându-se astăzi casa de bilete. De aici se ajunge ușor în închisoarea castelului, cu ușa sa masivă din lemn. Loggia Matia se află la ieșirea din Turnul nou de poartă, în partea stângă, fiind considerată cea mai nouă manifestare, în domeniul arhitecturii, a Renașterii. La etajul Loggiei se păstrează unica pictură laică în frescă din Transilvania acelei perioade, precum și Camera de Aur, spațiu ce adăpostește expoziția “Obiecte din colecția Muzeului Castelului Corvinilor - Hunedoara”. Capela este plasată pe latura estică a castelului, accesul aici fiind posibil prin scara interioară a Loggiei Matia, ajungându-se în tribuna capelei.

Monumentul are un farmec aparte datorat stilurile diverse de construcție, a prezenței unor inovații în plan militar și civil, precum și vieții tumultoase de curte care l-a animat vreme de peste 400 de ani. Castelul impresionează prin prezența sa, ce domină municipiul Hunedoara, air pentru cei atrași de Evul mediu, castelul reprezintă un monument singular în România și printre cele mai atractive din spațiul european. Camera domnițelor este plasată la etaj, deasupra turnului nou de poartă și coridorului de intrare în castel. Inițial turnul a avut doar un nivel de apărare și din secolul al XVII-lea s-a realizat camera doamnelor din castel. Aici se poate admira mobile din secolul al XIX-lea, în stil eclectic, compus din masă, servantă și dulap. De aici, traversând Scara Spirală, se intră în Sala Dietei, plasată la etajul Palatului Mare, construită în stil gotic, interiorul ei fiind modificat radical în secolul al XVII-lea de către Gabro Bethlen, prin demontarea întregii arhitecturi gotice de piatră și compartimentarea ei cu încăperi mai mici cu funcționalități diverse. Revenind în curtea interioară, circuitul continuă cu vizitarea fântânii, care este însoțită de prezentarea unei inscripții, plasate pe unul dintre contraforții capelei. De aici se vizitează terasa de artilerie, ușor modificată în secolul al XIX-lea, de unde se deschide o frumoasă perspectivă spre groapa urșilor, Palatul Nordic, capela și curtea fântânii, dar și spre oraș. Ultimul obiectiv este Sala Cavalerilor, una dintre cele mai interesante spații laice din Transilvania secolului al XV-lea. Aici funcționează expoziția de tehnică militară, cu piese aparținând perioadei extinse (secolele XV - XIX). Aici se poate citi o inscripție cu referire la momentul construcției acestei săli. Din expoziția de tehnică militară se iese prin expoziția de etnografie, se coboară scara de lemn spre primul nivel al Palatului Sudic, în atelierele meșteșugărești care deserveau administrația minieră. De aici se iese din nou în curtea interioară a castelului, iar în partea dreaptă se intră pe coridorul de la parterul Turnului vechi de poartă, turn de formă rectangular, prevăzut cu două niveluri de apărare. Acest turn a fost pictat în frescă pe vremea lui Matei Corvin, urme ale acestei picture putând fi admirate și azi pe latura nordică a turnului. Acest castel este unul din cele mai importante monumente de arhitectură gotică din România. (Sursa NET – Ofical Media – Stejărel Ionescu)

Insigna - (Mihai Eminescu)

Ce-ți doresc eu ție dulce Românie

160 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu

1850 15 ianuarie 2010 * Hunedoara

Insignă realizată de numismatul Stelian Brânzei - Botoșani

Mihai Eminescu (nume real Mihail Eminovici) (născut 15 ianuarie 1850 la Ipoteşti, judeţul Botoşani şi decedat la 15 iunie 1889 în Bucureşti) a fost un poet, prozator şi jurnalist român, socotit de cititorii români şi de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literature română. Eminescu a fost activ în societatea politico-literară Junimea, şi a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la viena.

Insigna - (Mihai Eminescu)

Ce-ți doresc eu ție dulce Românie

160 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu

1850 15 ianuarie 2010 * Petroșani

Insignă realizată de numismatul Stelian Brânzei - Botoșani

Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în şedinta din 25 ianuarie 1902. Eminescu a fost internat în data de 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuţa din Bucureşti şi apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineaţa, poetul a murit în sanatoriul doctorului Şuţu. În 17 iunie a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu – Bucureşti. A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Române.

Insigna - Simeria 915 D - C.F.R.

(Căile ferate române)

Căile Ferate Române (C.F.R.) este compania națională de transport feroviar a României. C.F.R. administrează infrastructura, transportul de călători și marfă pe calea ferată din țară. Rețeaua este integrată semnificativ cu alte rețele feroviare europene, oferind servicii paneuropene de transport de pasageri și marfă. C.F.R., ca instituție, a fost fondată în anul 1880, după ce prima cale ferată pe teritoriul actual al României a fost deschisă în anul 1854. Sus am postat logo-ul companiei naţionale C.F.R..

Prima lucrare referitoare la ţinuturile simeriene, respectiv Biscaria, datează de la mijlocul secolului al XIX-lea, intitulat Epistolă a năcazurilor şi istoria timpurilor trecute, lucrare scrisă de către preotul Nistor Socaci şi foarte apreciată de personalităţile vremii. Denumirea oraşului Simeria derivă de la cuvântul Sânmăria, respectiv Sfânta Maria,a cărui traducere în limba maghiară este PISKI. Din punct de vedere geografic, oraşul Simeria se află amplasat între Munţii Apuseni şi Munţii Retezat, în lunca Mureşului, la confluenţa cu râul Strei, având coordonatele geografice: 450 51' 00" N şi 230 00' 36" E. Naşterea acestei localităţi se datorează refuzului populaţiei Devei de a dota calea ferată Arad-Alba Iulia cu un atelier de reparaţii locomotive şi vagoane, primul de acest fel din Ardeal. Astfel, a fost ales pentru construcţia atelierului zona de pe valea Mureşului, cuprinsă între hotarele localităţilor: Săuleşti(Salfalwa, Szeulesd), Simeria Veche (Piski ) şi Biscaria (Dedaci). In acest fel, ia naştere Colonia Simeria, numită PISKITELEP, o dată cu începutul atelierelor de reparaţii vagoane, în anul 1866. Aşadar, aici îşi găsesc adăpost muncitorii români, germani, maghiari, slovaci, polonezi, italieni şi sârbo-croaţi. Până în anul 1873 se mai construiesc locuinţele pentru muncitori, mai întâi Colonia de Jos şi Colonia Mică cu locuinţe realizate din cărămidă nearsă sau lemn, pentru ca mai apoi să se înfiinţeze Colonia Mare cu 15 case cu etaj din cărămidă arsă. În jurul coloniei se înfiripă localitatea Simeria, care, după 1885, capătă caracter permanent. Încet, încet aici se ridică edificiile unor insituţii importante pentru o astfel de aşezare: locuinţe pentru funcţionari, poşta, spitalul feroviar (sfârșitul secolului al XIX-lea), şcoala elementară (1875), grădiniţa (1884). După Primul Război Mondial şi Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, în Simeria se edifică biserica ortodoxă, apar filiale ale băncilor, clădirile băii comunale şi a primăriei. La sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, în Simeria se refac atelierele de locomotive şi vagoane, se dezvoltă industria de prelucrare a marmurei (Intreprinderea Marmura), cea de pregătire a fierului vechi pentru oţelăriile Hunedoarei (I.C.M.-Intreprinderea de Colectare a Metalului), se înfiinţează o fabrică de industrializare a laptelui (I.C.I.L.- Intreprinderea de Colectare şi Industrializare a Laptelui), Fabrica de pâine, se dezvoltă agricultura, pomicultura şi creşterea animalelor (Crescatoria de miei). În anul 1952, Simeria a fost declarată oraş, înglobând şi localităţile limitrofe Simeria Veche, Cărpiniş, Sântandrei, Săuleşti, Uroi şi Bârcea Mare. Sus am postat stema și o poză a Primăriei din Simeria.

Insigna - Minerul Lupeni

C.S. Minerul Lupeni (Clubul sportiv) a fost un club de fotbal din Lupeni, România, care a evoluat ultima dată în Liga a II-a. Cea mai mare performanță a clubului este participarea în Divizia A în perioada anilor 1959 - 1963. Acest club s-a desființat în anul 2010. Culorile clubului au fost negru și roșu. Sus am postat logo-ul clubului sportiv Minerul Lupeni.

Lupeni (în germana Schylwolfsbach, în traducere "Pârâul Lupului pe Jiu") este un municipiu de rang II din judetul Hunedoara, Transilvania, Romania. Are o populație de 30642 locuitori. Este al doilea oraș ca mărime al Văii Jiului, fiind situat în partea de vest a depresiunii Valea Jiului, la o altitudine de 675 –725 m față de nivelul mării, la o distanță de 18 km față de Petroșani și cca 110 km de Deva. Așezarea este atestată documentar în anul 1770, dar există mărturii ale existenței oamenilor în această zonă încă din Comuna Primitiva, fapt dovedit de descoperirile din peștera din muntele Straja-Lupeni, unde s-au găsit obiecte vechi de ceramică. În luna august a anului 1929 a avut loc Greva minerilor din Lupeni, urmare a eșecului unor îndelungate negocieri legate de salarizare și condiții de muncă. Aproximativ 6000 de muncitori au fost implicați în protestul provocat de salariile de mizerie și sărăcia extremă în care trăiau minerii transilvăneni, deznodământul confruntării fiind 68 de mineri căzuți sub gloanțele trupelor armatei române trimise de către guvernul țărănist ca să reprime protestul.

100 de ani - Minerit la Lupeni * 1884 - 1984

Noroc bun!

Lupeniul este atestat documentar in anul 1770, dar primele marturii ale existentei oamenilor pe aceste meleaguri dateaza din perioada Oranduirii Comunei Primitive, fapt dovedit de descoperirile din pestera din dealul Straja-Lupeni, unde s-au gasit obiecte vechi de ceramica. In timpul ocupatiei romane aluviunile aurifere ale Jiului au fost exploatate sporadic. In depunerile formate de-a lungul timpului, arheologii au descoperit un bust al zeului Ares (in mitologia romana, fiul lui Jupiter si a Iunonei, una dintre divinitatile protectoare ale Romei). Populatia Vaii Jiului nu a fost niciodata numeroasa in Evul Mediu. Localnicii se indeletniceau cu pastoritul si traiau in catune risipite pe munti. Existau, in apropierea cursului raului Jiu, conform marturiilor vremii. Lupeniul s-a format in urma unor migrari intense ale populatiei venite de pe Valea Streiului, Tara Hategului, pentru bogatele pasuni si fanete care se gaseau in zona. Locuitorii din satul Valea Lupului sunt aceia despre care se crede ca au intemeiat localitatea Lupeni, iar satenii din Rau Barbat au format satul Barbateni. Dupa anul 1840, demarand explorarile si exploatarile miniere in zona, s-au produs prefaceri care aveau sa contureze noul destin al acestor locuri, schimband radical viata oamenilor din zona. Companiile straine care detineau diferite perimetre miniere au adus mineri polonezi, cehi, austrieci, slovaci, maghiari si romani din Muntii Apuseni sau Baia Mare, fapt care a schimbat, sub aspect demografic, structura sociala a Vaii Jiului. Activitatea miniera a inceput in zona de sud a municipiului Lupeni, dedesubtul actualelor cartiere de locuinte: Vascoza III si IV, la estul carora se afla putul si galeria Elisabeta - prima exploatare miniera din localitate. Accesul in galerie este pastrat si bine conservat si poate servi ca obiectiv pentru turismul industrial marcand inceputul activitatilor miniere in zona. Municipiul Lupeni a devenit cel mai mare producator de carbune cocsificabil din tara cu o dezvoltare monoindustriala, 80% din populatie traind din minerit sau alte activitati conexe. Odata cu descoperirea si inceperea exploatarii industriale a zacamantului de huila, in 1881, langa vechile catune au aparut coloniile de muncitori, care s-au dezvoltat permanent, odata cu intensificarea activitatii extractive. La inceputul secolului trecut zona cunoaste o dezvoltare fara precedent, prin construirea caii ferate care lega Lupeniul de Petrosani, in 1890-1892, si, prin aceasta localitate, de Simeria (actualmente, unul dintre cele mai importante noduri de cai ferate din Romania). Populatia municipiului a crescut permanent si s-a multiplicat de aproxirmtiv 10 ori. Este o perioada de inflorire fara precedent pentru Lupeni. Atunci s-au deschis si minele Sfantul Stefan, Nord, Victoria, Sud, Putul Sud, si, paralel cu acestea, s-au construit coloniile muncitorilor care aveau sa lucreze in puternicul centru minier care se nastea in Valea Jiului.

Insigna - Minerit la Lupeni * 1884 - 1984

Dezvoltarea industriala a zonei a fost afectata sever de criza economica din perioada interbelica. Colapsul economic a determinat mari convulsii sociale: in 5 - 9 august 1929, la Lupeni a avut loc o puternica greva, inabusita in sange de catre autoritatile vremii. Bilantul a fost tragic: 22 de morti si 58 de raniti. Lupeniul a fost declarat oras in anul 1941, moment in care avea 12000 de locuitori. In Valea Jiului, localnicii au reprezentat forme de viata rustica vechi, cum in putine locuri din tara se pot constata; ultimul secol de viata industriala a Vaii Jiului insa, a influentat si viata acestora, dar se mai pastreaza inca obiceiuri si traditii cu o vechime de sute de ani. Desi inainte de descoperirea carbunelui, populatia se ocupa exclusiv cu cresterea animalelor si prelucrarea produselor animaliere, aceste ocupatii, daca nu au fost date uitarii, au ajuns sa fie insignifiante, atat ca valoare a productiei obtinute, cat si ca pondere in totalul populatiei ocupate. Dezvoltarea economica, cresterea populatiei, au impus schimbarea aspectului urbanistic al localitatii, in locul coloniilor aparand cartiere noi de locuinte cu extindere pe verticala, cu spatii verzi, cu spatii comerciale si locuri de joaca pentru copii. Dupa 1990, unitatile miniere au intrat intr-un proces de restructurare cu consecinte deosebite in plan social. Un numar mare de mineri au fost disponibilizati, iar activitatea din domeniu s-a restrans, acestea afectand si ceilalti agenti economici cu activitati conexe - furnizori de materiale, utilaje si servicii, precum si agentii economici care activeaza in sfera comertului si serviciilor. Astazi, pe raza administrativa a municipiului Lupeni, industria miniera este reprezentata de doua exploatari miniere: Lupeni si Barbateni, precum si de Preparatia Carbunelui Lupeni, care le deserveste. Municipiul Lupeni isi cauta o noua identitate, dupa ce industria miniera, preponderenta in zona, a suferit o ajustare majora, determina ta de noile realitati politice si economice ale Romaniei. Paralel cu falimentul unor firme care coabitau cu industria miniera locala, s-a nascut, si in Lupeni, sectorul privat, care astazi constituie o importanta prezenta in economia municipiului. In ultimii ani, au aparut si s-au dezvoltat importante firme in domeniul turismului, industriei forestiere, industriei panificatiei, comertului etc.

Deva este un municipiu și reședință a județului Hunedoara, România. Are o populație de aproximativ 57000 de locuitori. S-a presupus că numele Deva este în legătură cu anticul cuvânt dac dava, care însemna „cetate”. Alte teorii susțin că numele s-ar trage de la o legiune romană care s-a transferat pe locul actualului municipiu de la Castrum Deva. Există argumente de ordin lingvistic care arată că toponimul Deva provine din cuvântul slav deva, care înseamnă „fecioară”. Prima atestare documentară a existenței localității Deva datează din anul 1269, fiind menționată prin cuvintele latine castro Dewa. Pe hărțile medievale, ea apare fie sub numele de Deva sau Dewan. Sus am postat stemele interbelică, comunistă și actuală ale municipiului Deva, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură locale, din vremuri diferite, precum și o trimitere poștală ilustrate.

Statuia ecvestră a lui Decebal

Statuia pedestră a lui Decebal

Clădirea Primăriei

Clădirea Prefecturii

Castelul Magna Curia

Cetatea

Hotelul Sarmis

Biserica greacă ortodoxă

Casa Dr.Groza

Teatrul orășenesc

Trimitere poștală ilustrată

Județul Hunedoara este situat în provincia istorică Transilvania, România, pe cursul mijlociu al râului Mureș, în vecinătatea Munților Apuseni. Specific acestui județ este faptul că își are reședința în municipiul Deva și nu în Hunedoara. Județul se întinde pe o suprafață de 7063 kilometri pătrați și numără aproximativ 486000 de locuitori. Ca subdiviziuni administrative județul este compus din 7 municipii - Deva, Brad, Hunedoara, Lupeni, Orăștie, Petroșani și Vulcan, 7 orașe - Aninoasa, Călan, Geoagiu, Hațeg, Petrila, Simeria, Uricani și 55 de comune. Sus am postat harta și stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului Hunedoara, dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură, din vremuri diferite, alte locuri de vizitat precum și câteva trimiteri poștale din acest județ.