Epaminonda's Blog.....: LOURINHA

Mai jos am postat și alte fotografii cu monumente de cultură

și arhitectură din localitatea portugheză LOURINHA, districtul

LISABONA și alte locuri de vizitat din vremuri diferite

Biblioteca municipală

Biserica castelului

Biserica San Antonio

Cazarma pompierilor

Palatul de justiție

Capela Maica Domnului

Castelul

Centrul Saude

Muzeul dinozaurilor

Piața municipală

Strada Joao Luis Moura

Arhitectură locală

Strada Antonio

Plaja Areia Branca

***

SCURT

DIALOG EPIGRAMATIC

O PASTILĂ DE UMOR

VORBE DE DUH

DE LA ÎANITAȘI

______________xxx______________

CÂTEVA INSIGNE

ȘI MEDALII ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Nicolae Labiș 1935 - 1956 - 1985

"...Eu nu mai sînt

e un cîntec tot ce sînt..."

- Nicolae Labiș

Societatea numismatică română

Nicolae Labiș a fost un poet român care s-a născut la data de 2 decembrie 1935 în satul Poiana Mărului, comuna Mălini, județul Suceava și a decedat la data de 22 decembrie 1956 în București, Criticul Eugen Simion l-a supranumit „buzduganul” generației șaizeciste. Moartea sa a survenit în urma unui accident de tramvai, după ce participase la o petrecere, unde s-a consumat și alcool. Sunt păreri că accidentul a fost pus la cale de către Securitate, deoarece poetul devenise incomod regimului, prin ultimile sale scrieri.

In memoriam - România 16 - 22 decembrie 1989

În ziua de 11 decembrie 1989, la emisiunea politică „Panorama” de la postul TV Budapesta-1 s-au difuzat imagini video din Timișoara, avându-l în prim plan pe pastoral reformat Laszlo Tokes, care cerea sprijin pentru a nu fi mutat din comunitatea religioasă pe care o conducea. Până în ziua de 15 decembrie 1989, enoriașii și un număr mic de cetățeni ai orașului au vegheat în fața bisericii din Piața Maria. În acea seară, lucrători ai Securității, în civil, au încercat arestarea participanților, izbucnind încăierări, care însă nu s-au generalizat sau extins. La 16 decembrie a izbucnit un protest în Timișoara, ca răspuns la încercarea guvernului de a-l evacua pe pastorul reformat Laszlo Tokes. Pastorul făcuse recent comentarii critice la adresa regimului în mass media internațională, iar guvernul a considerat că incita la vrajbă etnică. La cererea guvernului, episcopul său l-a revocat din post, privându-l astfel de dreptul de a locui în apartamentul la care era îndreptățit ca pastor. Enoriașii s-au adunat în jurul casei sale, pentru a-l proteja de hărțuire și evacuare. Mulți trecători, printre care și enoriași ai unei biserci baptiste din apropiere, s-au alăturat protestului, necunoscând detaliile și aflând de la susținătorii pastorului că aceasta era o nouă încercare a regimului comunist de a restricționa libertatea religioasă. Când a devenit evident că mulțimea nu va dispărea, primarul orașului, Petre Moț a făcut câteva declarații, sugerând că s-ar fi răzgândit în privința evacuării lui Tőkés. În același timp, mulțimea crescuse amenințător - și de vreme ce Petre Moț a refuzat să-și confirme în scris declarația împotriva evacuării pastorului, mulțimea a început să cânte sloganuri anticomuniste. În consecință, forțele de miliție și ale securității au intrat în scenă. La orele 7 și 30 minute protestul s-a extins, cauza inițială trecând în planul secund. Unii protestatari au încercat să incendieze clădirea care găzduia comitetul județean al P.C.R.: Securitatea a răspuns cu gaze lacrimogene și jeturi de apă, în timp ce miliția a recurs la forță și la arestarea multora. Manifestanții s-au mutat în jurul Catedralei Mitropolitane și au plecat în marș de protest prin oraș, fiind din nou confruntați de forțele de securitate. Protestele au continuat în ziua următoare, 17 decembrie.

Protestatarii au intrat în Comitetul Județean și au aruncat pe fereastră documentele partidului, broșurile de propagandă, scrierile lui Ceaușescu și alte simboluri ale puterii comuniste. Au încercat din nou să incendieze clădirea, dar de această dată au fost opriți de unități militare. Semnificația prezenței armatei pe străzi poate fi una singură: ordinele au venit de la cel mai înalt nivel, probabil chiar de la Ceaușescu. Armata a eșuat în încercarea sa de a restabili ordinea, reușind să transforme Timișoara într-un infern: focuri de armă, victime, lupte de stradă, mașini în flăcări. După ora 20 se trăgeau focuri de armă din Piața Libertății până la Operă, inclusiv în zona podului Decebal, Calea Lipovei și Calea Girocului. Tancuri, camioane și TAB-uri blocau accesul în oraș, în timp ce elicoptere patrulau zona. După miezul nopții protestele s-au domolit. Ion Coman, Ilie Matei și Ștefan Gușă au inspectat orașul. În dimineața zilei de 18 decembrie centrul Timișoarei era păzit de soldați și agenți de Securitate în haine civile. Primarul Moț a cerut o adunare a partidului la Universitate, cu scopul de a condamna „vandalismul” zilelor precedente. De asemenea a decretat legea marțială, interzicând populației să circule în grupuri mai mari de două persoane. Sfidând interdicțiile, un grup de 30 de tineri au înaintat spre Catedrala Ortodoxă, unde au fluturat drapele tricolore din care tăiaseră stema comunistă. Așteptându-se să se tragă în ei, au început să cânte marșul patriotic „Deșteaptă-te române!". Asupra acestora s-a deschis foc, unii dintre ei au murit, alții au fost răniți grav, în timp ce unii au avut norocul să scape. În aceeași seară, 43 de cadavre ale celor împușcați mortal la demonstrație, dar și ale unor răniți executați în Spitalul Județean, au fost sustrase de la morga spitalului și duse la București pentru ca urmele represiunii să fie șterse. Cadavrele au fost incinerate la crematoriul „Cenușa” din București, cenușa a fost colectată în patru pubele de gunoi și ulterior deversată într-o gură de canal. La 19 decembrie Radu Bălan și Ștefan Gușă au vizitat muncitorii din fabricile timișorene, dar au eșuat în a-i determina să-și continue munca. Pe 20 decembrie coloane masive de muncitori au intrat în oraș. 100000 de protestatari au ocupat Piața Operei (astăzi „Piața Victoriei”) și au început să strige sloganuri antiguvernamentale: "Noi suntem poporul!", „Armata e cu noi!”, „Nu vă fie frică, Ceaușescu pică!”. În foaierul Teatrului Național din Timișoara o serie de cetățeni curajoși vor crea Frontul Democratic Român, cu un Program politic în care se regăseau cererile celor aflați în Piață. În data de 20 decembrie, trenuri încărcate cu muncitori de la fabrici din Oltenia au sosit la Timișoara. Regimul a încercat să-i folosească la înăbușirea protestului, dar până la urmă aceștia s-au alăturat timișorenilor.Treptat situația iese de sub controlul autorităților. Mai mulți militari încep să fraternizeze cu demonstranții. La sfârșitul zilei, Timișoara este declarată oraș liber de către demonstranți.

Insigna - Facultatea de farmacie 1973 -1983

Farmacia este, la modul general, știința și tehnica preparării și distribuirii medicamentelor. Colocvial, denumirea de farmacie face referire la locul unde se prepară și se vând medicamentele, conform rețetelor medicale și normelor din farmacologie. Farmacistul are printre altele datoria de a explica cumpărătorului și efectele secundare nedorite ale medicamentului, ca și despre fenomenul de potențare a două preparate farmocologice. În luna ianuarie, anul 2013, în România existau aproximativ 7000 de farmacii.

Recensământul populației R.P.R. - Recenzor 1956

(Republica Populară Română)

Recensământul este o operație administrativă care constă în înregistrarea statistică a datelor supuse observării, spre exemplu: populația, animalele, vehiculele, etc. dintr-o țară sau dintr-o regiune dată. Scopul recensământului este obținerea de date statistice privind numărul și distribuția teritorială a populației, a structurilor sale demografice și socio-economice, date referitoare la gospodăriile populației, precum și a condițiilor de locuit a populației țării, date asupra veniturilor populației și altele.

Datele care se obțin în urma recensământului depind într-o măsură directă de întrebările care sunt incluse în chestionarele de recensământ, care pot fi diferite de la un stat la altul în dependență de informația care necesită a fi obținută în cadrul recensământului. Recensăminte ale populației în statul modern România au avut loc după cum urmează: 1859 – 1860, 1899, 1912, 1930, 1941, ianuarie 1948, februarie 1956, martie 1966, ianuarie 1977, 1992, 2002 șI 2011. Recensământul populaţiei din februarie 1956 a avut ca unitate de observare „familia”. Rezultatele lui au fost publicate în intervalul 1959-1961, în 4 volume cu aproximativ 4300 pagini.

A 75-a aniversare a motomecanizării armatei 1917 - 1992

Om și autovehicul - Binomul armatei române

Motomecanizarea armatei române a constat în introducerea tancurilor şi transportoarelor amfibii blindate în dotarea de luptă a trupei. Întrevăzând marile posibilităţi ale tancului, România a fost printre primele ţări din sud-estul Europei care s-a orientat spre înzestrarea armatei cu tehnică blindată, această nevoie fiind privită ca izvorând din condiţiile de ordin politico-strategic şi nu pentru a fi la „moda” zilei.

80 de ani de la începutul motomecanizării armatei române 1917 - 1997

Om și autovehicul - Binomul armatei române

Pentru realizarea acestui scop, un moment cu profunde semnificaţii pentru istoria armei tancuri în armata română o constituie înfiinţarea primului batalion de care de luptă. Data constituirii acestuia este incertă. În unele documente de arhivă este semnalată ziua de 1 august 1919, în altele cea de 1 octombrie 1919. Acest prim batalion de care de luptă, cu garnizoana în localitatea Mihai Bravu, a constituit de fapt şi prima „subunitate şcolară” a noii arme intrate în dotarea armatei române.

În poza de sus este reprezentat Transportorul Autoamfibiu Blindat (TAB 71), aflat în dotarea armatei române începând cu anul 1972, dar și a unor unități militare din Republica Moldova și Iugoslavia. Transportorul s-a construit în 2073 exemplare, la Întreprinderea Moreni, în perioada 1970 - 1990, sub patent sovietic. El are următoarele caracteristici tehnico-tactice principale; greutate - 11 tone, lungime - 7,22 metri, lățime - 2,83 metri, înălțime - 2,7 metri, echipaj - 3 oameni (mecanicul conductor, comandantul și trăgătorul), pasageri - 8 militari complet echipați, blindaj - între 6 și 10 milimetri, armament - 1 mitralieră 14,5 milimetri cu 500 cartușe, 1 mitralieră 7,62 milimetri cu 2000 cartușe, motoare - 2 bucăți (tip Saviem SR 225, pe benzină, 8 cilindri în V, răcire cu apă, 2 x 140 CP), transmisie manuală cu 5 viteze și marșarier, gardă la sol - 0,47 metri, capacitate rezervor - 290 litri, autonomie - 500 kilometri, viteza maximă pe șosea - 95 kilometri pe oră.

_______________ooOoo_______________

O OBLIGAȚIUNE

ROMÂNEASCĂ DE STAT