CELE MAI RECENTE MONEDE
COMEMORATIVE
EMISE DE CĂTRE
EMISE DE CĂTRE
BANCA NAȚIONALĂ
A ROMÂNIEI
A ROMÂNIEI
În data de 14 aprilie 2014 Banca Naţională a României a lansat în circuitul numismatic un set de trei monede – 100 lei, 10 lei și 1 leu - dedicat aniversării a 175 de ani de la naşterea regelui Carol I. Aversul monedelor redă un grup de imagini reprezentând momente și realizări din timpul domniei lui Carol I: Războiul de Independență, podul de la Cernavodă, restaurarea bisericii mănăstirii Curtea de Argeș și construirea castelului Peleș; stema României, anul de emisiune „2014”, inscripția „ROMANIA” și valoarea nominală a acestora. Reversul monedelor prezintă portretul regelui Carol I, semnătura acestuia și inscripțiile în arc de cerc „CAROL I” și „175 ANI DE LA NASTERE”. Prețul de achiziționare al setului de trei monede este de 1900 lei fără TVA.
Caracteristicile monedei de 100 lei sunt următoarele: valoare nominală – 100 lei, metal – aur, puritatea – 90%, formă - rotundă, diametru – 21 milimetri, greutate: 6,452 grame, calitate -proof, cant – zimțat și tiraj – 250 de exemplare.
Caracteristicile
monedei de 10 lei sunt următoarele: valoare nominală – 10 lei,
metal – argint, puritatea – 99,9%, formă
- rotundă, diametru – 37 milimetri, greutate: 31,103 grame, calitate -proof,
cant – zimțat, tiraj – 250 de exemplare în cadrul setului și încă 250 de
exemplare la prețul unitar de vânzare – 310 lei fără TVA.
Caracteristicile
monedei de 1 leu sunt următoarele: valoare nominală – 1 leu, metal
– tombac cuprat, formă - rotundă, diametru – 23,5 milimetri, greutate: 23, 5 grame,
calitate -proof, cant –zimțat și tiraj – 250 de exemplare.
Războiul
de Independență al României este
numele folosit în istoriografia română
pentru participarea Principatelor Unite în războiul ruso-turc din 1877 – 1888 . În urma acestui război, România a obținut independența
față de Imperiul Otoman. La
începutul domniei principelui Carol I, România era un stat mic, cu o suprafață
de 121000 kilometri pătrați cu o populație de circa 5 milioane de oameni.
Dezvoltarea economico-socială ca și aspirațiile naționale ale României erau
grav afectate de statutul de stat vasal al Imperiului Otoman. În timpul domniei
lui Cuza, statul român trecuse printru-un amplu proces de modernizare
economică, socială și politică. Aceste transformări au contribuit la
consolidarea luptei pentru independență, atât față de puterea suzerană, cât și
de limitările impuse de marile puteri europene. După abdicarea lui Cuza,
prin variate forme politice si diplomatice, s-a desfasurat prin intermediul
românilor din străinătate o ampla activitate propagandistica pentru
influențarea opiniei publice internaționale și crearea unui curent favorabil
intereselor românești. În același timp, oamenii politici români au întărit
legăturile cu reprezentanții mișcărilor de eliberare națională din Balcani. Guvernul
român a adoptat la început o politică de neutralitate față de conflictele sudul
Dunării și a depus eforturi diplomatice pentru recunoașterea independenței
țării pe cale pașnică. Premierul român Lascăr Catargiu a trimis o notă
diplomatică către puterile garante prin care afirma că Principatele Unite sunt
separate de Turcia și nu fac parte din Imperiul Otoman. În aceeași notă,
premierul român declara că România se va
opune armat oricărei încercări de violare a teritoriului național iar, într-un
conflict general, România urma să coopereze cu puterile care îi vor garanta
integritatea și drepturile statale. Iminența declanșării unui nou război între
ruși și otomani a determinat guvernul român să negocieze cu reprezentanții
Imperiului Rus la Livadia în septembrie 1876 condițiile trecerii armatei
imperiale pe teritoriul național în drumul lor spre Dunăre. Cele două guverne
au semnat la București la 4 aprilie 1877 convenția prin care românii
acordau „liberă trecere” trupelor țariste, în condițiile în care Imperiul Rus
garanta apărarea și menținerea integrității teritoriale a României. Guvernul
român a hotărât pe 6 aprilie 1877 să mobilizeze preventiv armatele permanent,
teritorială și cea de rezervă. Pe 25
aprilie, mobilizarea armatei a fost încheiată, iar organizarea trupelor s-a
făcut conform planurilor de război. România a mobilizat peste 125000 de oameni,
din care efectivele armatei operative a fost de 66000 de soldați, 12300 de cai
și 190 de tunuri. Pe data de 9 / 21 mai 1877 Mihail Kogălniceanu a
proclamat independența României. A doua zi, actul a căpătat putere de lege
prin semnarea lui de către principele Carol I. Guvernul român a hotărât
încetarea plății tributului de 914000 lei, suma fiind direcționată către
bugetul apărării. Dacă puterile europene au primit cu rezervă Proclamația de
Independență (Franța) sau chiar ostilitate (Imperiul Otoman și Regatul Unit),
opinia publică internațională a fost favorabilă luptei poporului român. Marele cartier general român
a hotărât pe 11 iulie să răspundă cererilor rușilor și să faciliteze
concentrarea de trupe țariste la Plevna prin trimiterea unei brigăzi de
infanterie și a alteia de cavalerie la Nicopol. Pe 16 iunie primele unități
române au traversat Dunărea și controlul orașului Nicopol a fost preluat în
întregime de către români. Marele duce Nicolae a hotărât să atace cu toate
forțele Plevna. Atacurile rușilor au fost respinse cu pierderi foarte mari de
apărarea foarte hotărâtă a turcilor. Într-o telegramă cifrată,
marele duce Nicolae s-a adresat princepelui Carol I cerându-i ajutorul:
„Turcii, adunând cele mai mari mase de trupe la Plevna, ne zdrobesc. Rog să
faci fusiune, demonstrațiune și, dacă se poate, să treci Dunarea cu armata după
cum dorești. Între Jiu și Corabia demonstrațiunea aceasta este neapărat
necesară pentru înlesnirea mișcărilor mele”. Principele Carol I a acceptat
propunerea marelui duce Nicolae să devină comandantul suprem al trupelor ruse
și române de la Plevna. În seara zilei de 19 iulie, noi unități române au
traversat Dunărea, iar artileria de pe malul stâng al fluviului și-a
intensificat bombardamentele. Sus am postat o poză cu o parte a tabloului Atacului de Smârdan, operă a pictorului român Nicolae Grigorescu.
Podul Regele Carol I (redenumit mai apoi Podul Anghel Saligny,
pentru a-l onora pe Anghel Saligny, proiectantul şi executantul podului) a fost
construit între anii 1890 şi 1895 pentru a asigura legătura feroviară între
Bucureşti şi Constanţa. Guvernul român a iniţiat două concursuri internaţionale
pentru proiectarea şi executarea podului. Suprastructura podului de peste
Dunăre a fost proiectată de Gustave Eiffel a cărui firmă de antrepriză
executase recent podurile metalice ale căii ferate de pe valea Prahovei.
Neajungându-se însă la un acord, guvernul român a întrerupt tratativele cu
firmele de antrepriză a lui Gustave Eiffel şi a încredinţat proiectarea şi
realizarea podului Direcţiei Generale a CFR. Începerea lucrărilor de
execuţie a avut loc la data de 26 noiembrie 1890 în prezenţa regelui Carol I.
Colectivul de proiectare şi de execuţie a fost condus de inginerul român Anghel
Saligny. Întreaga linie ferată, inclusiv podurile, au fost executate cu cale
simplă. Podul de peste Dunăre are o deschidere centrală de 190 metri şi alte 4
deschideri de 140 metri, alături de un viaduct cu 15 deschideri de 60 metri.
Podul se află la 30 m peste nivelul apelor mari ale Dunării pentru a permite
trecerea vaselor cu cele mai mari catarge. Podul peste Borcea cuprinde 3
deschideri de câte 140 metri și un viaduct cu 11 deschideri a 50 metri. În
Insula Borcea, care în acea vreme constituia o baltă, pe care o traversa un
tronson de 14 km al căii ferate, s-a mai realizat un viaduct de 34 deschideri a
42 metri. Cu rampele de acces, cei 4087,95 metri de poduri formau, la acea
vreme, cel mai lung complex de poduri construit în România și al treilea ca
lungime din lume. Deschiderea centrală de 190 m era cea mai mare din Europa
continentală. Costul total al tronsonului de linie ferată Fetești-Cernavodă,
inclusiv liniile de cale ferată și stațiile, a fost de 35 milioane lei aur. La
capătul podului dinspre Cernavodă, în memoria eroilor căzuți în Războiul de
Independenţă, a fost ridicat un impresionant monument din bronz, reprezentând
doi dorobanţi. Dorobanţii şi stemele au fost realizate de sculptorul francez
Léon Pilet (1836-1916), o parte din contravaloarea lor fiind suportată de
ambasada franceză de la Bucureşti, ca un dar în cinstea regelui Carol I. Pilet
a realizat mai întâi cinci modele diferite în miniatură, iar regele însuşi a
ales modelul care a fost realizat pentru pod. Statuile au fost turnate în trei
bucăţi la Lyon şi mai apoi îmbinate la faţa locului.
Dorobanţul
de pe partea nordică poartă semnătura autorului, alături de anul realizării
(1895). Podul a fost inaugurat la 14/ 26 septembrie 1895 în cadrul unor mari
festivităţi la care a participat regele Carol I. După ce s-a bătut ultimul nit,
un nit de argint, s-a zidit documentul inaugurării şi s-a celebrat serviciul
religios. Un prim convoi de încercare, format din 15 locomotive grele a trecut
peste pod, cu o viteză de 60 km/h, urmat de un al doilea tren rezervat
oaspeţilor cu o viteză de 80 km/h. În acest timp, Anghel Saligny a stat alături
de şefii echipelor de muncitori care lucraseră la execuţia podului, într-o
şalupă sub pod, aceasta pentru a garanta rezistenţa podului.
Carol I, Rege
al României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său complet Karl Eitel Friedrich
Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, (născut 10 aprilie 1839 la
Sigmaringen şi decedat 10 octombrie 1914 la Sinaia) a fost domnitorul apoi
regele României, care a condus Principatele Române şi apoi România, după
abdicarea lui Alexandru Iona Cuza. Din 1867 a devenit membru de onoare al
Academiei Române, iar între anii 1879 şi 1914 a fost protector şi preşedinte de
onoare al aceleiaşi instituţii. În cei 48 de ani ai domniei sale (cea mai lungă
domnie din istoria statelor româneşti), Carol I a obţinut independenţa ţării,
căreia i-a şi crescut imens prestigiul, a redresat economia şi a pus bazele
unei dinastii regale.
În data de 28 aprilie 2014 Banca
Naţională a României a lansat în circuitul numismatic şi a pus în circulaţie
două monede, 100 de lei și 50 de bani, dedicate aniversării a 650 de
ani de la începutul domniei lui Vladislav I Vlaicu. Aversul monedelor redă valoarea lor nominală, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, stema României şi
anul de emisiune „2014”, iar pe fundal o compoziţie reprezentând Biserica Sf. Nicolae Domnesc din Curtea de
Argeş. Reversul monedelor prezintă
portretul Domnitorului Vladislav I
Vlaicu, aversul şi reversul unui ducat emis de acesta, inscripţiile în arc
de cerc „VLADISLAV I VLAICU” şi „1364”, respectiv anul urcării sale pe tronul
Ţării Româneşti.
Caracteristicile
monedei de 100 lei sunt următoarele: valoare nominală – 100 lei,
metal – aur, puritatea – 90%, formă -
rotundă, diametru – 21 milimetri, greutate: 6,452 grame, calitate -proof, cant – zimțat,
tiraj – 250 de exemplare, preț unitar de vânzare - 1520 lei fără TVA.
Caracteristicile
monedei de 50 bani sunt următoarele: valoare nominală – 50 bani,
metal – alamă, formă - rotundă, diametru – 23,75 milimetri, greutate: 6,1
grame, grosime la chenar – 1,9 milimetri, calitate - necirculată, cant - inscripţionat cu „ROMANIA” de două ori, cu steluţă
între cele două cuvinte, tiraj – 1 milion de exemplare.
Vladislav I (1325
- 1377) a fost domnul Țării
Românești între anii 1364 – 1377. A
fost fiul lui Nicolae Alexandru și al Klarei
Dobokay (care provenea dintr-o familie de nobili maghiari) și frate al
voievodului Radu I.Este cunoscut și sub numele de Vlaicu Vodă. A acceptat
suzeranitatea maghiară, fapt pentru care a primit ca feude ținuturile
Severinului, Făgărașului și Amlașului. Printre alte realizări, Vladislav I este
primul voievod român care emite monedă, în preajma anului 1365.
Emisiunile
monetare atribuite domniei lui Vlaicu Vodă, practic primele monede românești
propriu-zise, au fost bătute numai în argint, fiind clasificate astfel:
- piese cu diametrul de 18 - 21 mm și greutatea medie 1,05 grame;
- piese cu diametrul de 16 - 18 mm și greutatea medie de 0,70 grame;
- piese cu diametrul de 14 - 16 mm și greutatea medie 0,35 grame.
Monedele din prima categorie aparțin
unui sistem similar cu ducații venețienii, din argint,
bătuți începând cu anul 1202. Monedele din a doua categorie sunt
echivalente cu dinarul unguresc al vremii.
Monedele din a treia categorie, purtând literele Б-Л însemnând Vladislav
sunt cunoscute sub numele de bani, așa cum se numea anterior dinarul de
argint al banilor (principilor) Slavoniei.
Denumirea de ban s-a păstrat în
epoca modernă, în prezent numele fiind purtat de cel mai mic nominal circulant,
moneda de 1 ban, a suta parte a leului românesc.
Biserica Domnească
Sfântul Nicolae din Curtea de Argeș este ctitoria lui Basarab I (1310 - 1352), terminată în anul
1352, fiind cea mai veche ctitorie voievodală din Țara Românească. Picturile
murale interioare, deosebit de valoroase, sunt realizate între anii 1364 -
1369. Construcția bisericii a început sub domnia lui Basarab I, ca să fie
continuată de Nicolae Alexandru (1352 - 1364) și terminată o dată cu pictura
murală, păstrată în mare parte până astăzi, sub domnia lui Vlaicu Vodă. Arhitectura bisericii este una de tip
bizantin, planul bisericii aparținând tipului “cruce greacă înscrisă”, varianta
constantinopolitană, încheiată cu trei apside la răsărit. Ancadramentele din
piatră sculptată ale ferestrelor datează din secolul al XVII când biserica a
fost renovată. Ctitoria Basarabilor de la Curtea de Arges este de dimensiuni
mari: dreptunghiul în care se înscrie conturul exterior al planului său are
14,55 x 23,50 m, iar înălțimea maxima atinge 23,00 m. Volumul interior, bine
echilibrat, cuprinde trei încăperi distincte: un pronaos îngust (2,80 m), un
naos spațios (11,80 x 12,40 m) și altarul compus dintr-o absidă mare, centrală,
încadrată cu două absidiole. Naosul, încăperea principală și cea mai
caracteristică a bisericii, cuprinde în mijloc patru stâlpi,
dispuși în plan pe o formă pătrată. Prin intermediul acestora, interiorul este
împărțit în trei compartimente lungi, trei nave: una mediană, largă, și două
laterale, mai înguste, prelungite fiecare spre răsărit cu câte o absidă.
***
DOUĂ EPIGRAME
DIN VIAȚĂ
de CĂTĂLINA
ORȘIVSCHI
din Vama - Suceava
din Vama - Suceava
SUBALTERNUL
Ne face dumnealui dovadă
Că nu-i bețiv și bea, de-o vreme, rar
Deoarece n-ar vrea să-și vadă
Directorul… în
dublu exemplar.
ÎNCORNORAȚII
În luptă dreaptă cerbul carpatin
De multe ori de coarne se desparte,
Dar nu mă dumiresc cum, din senin,
Ajung apoi…
bărbații să le poarte.
__________xxx__________
CÂTEVA INSIGNE
ȘI MEDALII ROMÂNEȘTI
Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei
de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul
"Le Havre - Franţa".
INSIGNA
este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din
materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie
sau bască şi care indică, prin imagini
reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o
organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani si apartenenţa
la un club, de identificare localitate,
de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie
politică, civică, religioasă, de identificare asociaţii, de nivel de pregătire-calificare,
de participant la
manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.
Insignă - Iași - România - 2000
Al III-lea Congres de chirurgie manuală
Al IV-lea Congres de microchirurgie
Această insignă este confecționată din tombac aurit
și are diametrul de 60 milimetri.
În medicină chirurgia este specialitatea medicală care tratează
bolile sau rănile prin intervenții instrumentale sau manual operative. Microchirurgia este
o disciplină
specifică, parte a chirurgiei și se practică
pe porțiuni minuscule ale corpului, sub microscop.
Municipiul Iași este reședința județului Iași și principalul
centru urban din nord-estul României. Iașii au fost capitala Moldovei în
perioada 1564 - 1859, una dintre cele două capitale ale Principatelor
Unite între 1859 - 1862 și capitala României între 1916 - 1918. Conform datelor recensământului din
anul 2011 municipiul Iași număra 263410 locuitori și era astfel al
patrulea oraș ca mărime din România. Iașii sunt centrul cultural, economic
și academic al Moldovei. Peste 60000 de studenti trec pragul
universitatilor din oras. Aici a fost fondată și funcționează prima
universitate din România, Universitatea Al. I. Cuza, astăzi una
dintre cele mai prestigioase instituții academice din țară, precum și alte
patru universități publice și șapte particulare. Orașul Iași a fost
menționat pentru prima oară într-un privilegiu comercial emis în 1408 de
către domnul Moldovei, Alexandru cel Bun. Totuși, deoarece existau clădiri
mai vechi de această dată (spre exemplu presupusa Biserică armeană construită
în anul 1395), se crede că orașul este mult mai vechi, cel puțin cu câteva
decenii înainte de această dată. Sus am postat stemele interbelică și comunistă
ale municipiului Iași precum și o poză cu Primăria localității.
Insignă - Congresul național de științe medicale -1957
Această insignă este confecționată din bronz emailat, este prevăzută cu baretă de prindere și are dimensiunile de 27 x 19 milimetri.
Primăria Viena
oferită domnului inginer Anghel Negulescu,
primar al orașului Iași,
cu ocazia vizitei sale la Primăria din Viena
Această medalie este confecționată din bronz argintat
și are diametrul de 70 milimetri.
Primăria din Viena servește
și ca sediu al guvernatorului și al Adunării bundeslandului austriac Viena
precum și sediile Bibliotecii
Municipale de Stat si al Arhivelor, care contin multe documente ce atesta
trecutul istoric al Vienei.Clădirea primăriei a fost proiectată în stil gotic
de către Friedrich von Schmidt și construită între anii 1872 și 1883. În vârful
turnului central se află statuia unui om (Rathausmann), unul dintre simbolurile
Vienei. Înălțimea maxima a edificului este de 100 metri. În fața primăriei se
întinde un mare parc denumit Rathauspark, unde sunt amplasate mai multe statui.
Primăria găzduiește, de asemenea, și un restaurant cu specific istoric.
Întreprinderea de construcții de mașini - Reșița - 1771
Întreprinderea de
construcții de mașini - Reșița este înaintașa actualei Uzine de construcții de mașini din localitate. Complexul
metalurgic Resita a fost fondat în 3 iulie 1771 prin darea în exploatare a
primelor furnale şi forje şi reprezintă cea mai veche unitate industrială din
România şi una din cele mai vechi din Europa. UCM Resita SA s-a infiintat in
anul 1991 din fosta Întreprindere de Construcţii de Maşini Reşiţa (ICM Resita).
Dupa Legea privatizarii (nr. 58/1991) la 10 iunie 1993, proprietatea a fost
transferata in proportie de 70% catre Fondul Proprietatii de Stat si in
proportie de 30% catre Fondul Proprietatii. Când intri pe poarta UCM Reşiţa te
impresionează dimensiunea de dezvoltare a uzinei, care are 25 de hectare de
hale şi se întinde pe o suprafaţă de 130 de hectare. La UCM totul este uriaş: halele
de producţie, utilajele care ajung şi la 15 metri lungime şi înălţime,
echipamentele pentru hidrocentrale care se produc aici şi care ajung să
cântărească şi 120 de tone. UCM este un mamut industrial care s-a extins în
toate direcţiile timp de două veacuri şi jumătate şi a devenit practic sinonim
cu oraşul Reşiţa, platformele industriale ale uzinei fiind amplasate în trei
regiuni diferite ale oraşului. Platforma veche este situată în partea de
sus a oraşului şi are o secţie de motoare navale, una de servomotoare, alta de
tratament termic, de mecanică grea, de generatoare mari, sculerie şi secţia
diesel, unde se făceau motoare. Platforma a doua care este praf şi pulbere
acum, unde erau sectoarele aşa -zise calde, oţelărie, turnătorie, neferoase,
forje. Toate piesele turnate din oţel sau fontă, alamă, bronz. Acum nu mai e
aproape nimic. Aceasta este platforma Câlnicel din cadrul UCM, construită între
anii 75’ şi 83’. Cuprinde trei secţii, o secţie de prelucrări mecanice mari,
secţia de sudură, secţia de generatoare mici până la 10 MW inclusiv motoare de
toate tipurile. Înainte de ‘89 uzina de la Reşiţa dădea de lucru la peste
14.000 de oameni, însă odată cu prăbuşirea economiei interne de după Revoluţie
şi un management privat care într-un deceniu n-a reuşit să o rentabilizeze, în
companie mai sunt astăzi 1590 de salariaţi şi aceia trăiesc cu grija că-şi vor
pierde locurile de muncă. UCM a fost fondată în data de 3 iulie 1771 prin
darea în exploatare a primelor furnale şi forje şi reprezintă cea mai veche
unitate industrială din România şi una din cele mai vechi din Europa. Sus am
postat logo-ul UCM Reşiţa. Sus am postat logo-ul Uzinei de construcții de
mașini din Reșița.
Reșița (în maghiară Resicabánya,
în germană Reschitz, în cehă Rešice, în croată Ričica), este capitala județului Caraș Severin din
România, provincia Banat, care numără aproximativ 84000 de
locuitori. Istoric, localitatea este atestată din secolul al
XV-lea cu numele de Rechyoka și Rechycha. Cercetările arheologice au
descoperit în acest spațiu urme de locuire din perioada neolitică, dacică și
romană. Este menționată în 1673 cu numele Reszinitza, ai cărei locuitori
plăteau impozite către pașalâcul Timișoarei, iar în anii 1690 -
1700 izvoarele o amintesc ca depinzând de Districtul Bocșei împreună
cu alte localități din Valea Bârzavei. Conscripția din anul 1717 o
menționează cu numele Retziza, având 62 gospodării impuse de către stăpânirea
austriacă nou instaurată aici. Ea devine din 3 iulie 1771 locul de întemeiere a
celui mai vechi și important centru metalurgic de pe continentul european.
Odată cu nașterea uzinelor, se pun bazele Reșiței industriale. Sus am postat
stemele comunistă și actuală ale orașului Reșița, iar dedesubt poza Primăriei
din localitate.
Profesor Iuliu Hațieganu * 1885 - 1959
Omagiu fondatorului de școală
Institutul de medicină și farmacie - Cluj Napoca
Această medalie este confecționată din tombac,
are diametrul de 60 milimetri, fiind opera
gravorului Mihai Fetița de la Monetăria statului.
Iuliu Hațieganu (1885 - 1959) a fost un medic internist roman recunoscut în mod special pentru
cercetările făcute în domeniul tuberculozei. A format la Cluj o valoroasă
școală de medicină internă.
Astăzi, în semn de respect, Universitatea de
Medicină și Farmacie din Cluj îi poartă numele. Iuliu Hațieganu a fost membru al
Academiei Române și fratele politicianului Emil Hațieganu.
Sus am postat logo-ul și o fotografie cu o parte a sediului central al Universității de Medicină și Farmacie din cluj.
Cluj Napoca (până în 1974 Cluj; în germană Klausenburg,
în magiarăKolozsvár, în dialectal săsesc Kleusenburch,
în latină Claudiopolis) este un municipiu reședință
de județ și cel mai mare oraș al judeţului Cluj, ce numără aproximativ 310000 locuitori.
În trecut a fost reședința Comitatului Cluj și una dintre capitalele
istorice ale Transilvaniei. Numele de Cluj provine, cel mai probabil, din latinescu Castrum Clus,
folosit pentru întâia oară în secolul al XII-lea pentru a desemna cetatea orașului
medieval de aici. Toponimul Clus are semnificația de „închis” în latină și
se referă la dealurile care înconjoară orașul. O altă ipoteză acceptată este
aceea a provenienței numelui topic din germanul Klaus sau din
cuvântul Klause (însemnând «trecătoare între munți» sau
din clusa «stăvilar, baraj»). Prima atestare documentară
a unei așezări pe teritoriul de astăzi al Clujului a fost făcută de către
geograful grec Ptolemeu, care a menționat aici una dintre cele mai
însemnate localități din Dacia, cu numele Napuca. Cea dintâi
atestare a Napocii romane datează din perioada imediat următoare războaielor de
cucerire a Daciei,din anii 107 - 108, și constă dintr-o bornă militară,
descoperită la Aiton, rezultată de la construcția unui drum strategic
imperial. Prin decretul Consiliului de Stat nr. 194 din 16 octombrie
1974, semnat de Ceaușescu, municipiului Cluj i-a fost atribuit
numele Cluj-Napoca,
"pentru a eterniza denumirea acestei străvechi așezări - mărturie a
vechimii și continuității poporului român pe aceste meleaguri. Sus am
postat stemele orașului, de-a lungul vremurilor, și o poză cu Teatrul național
din Cluj Napoca.
_______________ooo_____________
Romănia - Acțiune - 250 lei 1927
Codlea (denumire germană Zeiden)
Câteva vignete de pe acțiuni franțuzești
con_dorul@yahoo.com
MOUSAIOS - 23.04.2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu