Epaminonda's Blog.....: LIBAN

1 livră 1980

LIBAN

Este o republică situată în sud-vestul Asiei,

pe țărmul estic al Mării Mediterane.

Și-a câștigat independența la data de 22 noiembrie 1941 față de Franța.

Statul Liban se întinde pe o suprafață de 10452 kilometri pătrați,

numără aproximativ 4,1 milioane de locutori

și are capitala în orașul Beirut.

Deviză națională unanim acceptată a statului este:

Totul pentru patrie, pentru glorie şi drapel.

Stema:

Steagul:

Aversul bancnotei postate prezintă ruinele Templului lui Jupiter din localitatea Baalbek, iar reversul prezintă monumentul natural Peștera Jeita.

Cu dimensiunile de 290 de metri lungime și 160 de metri lățime, Templul lui Jupiter de la Baalbek a fost creat pentru a fi cel mai mare complex religios din Imperiul Roman. Templul lui Jupiter a fost construit din ordinul împăratului roman Augustus începând cu anul 27 Î.Hr.. Interesant este faptul că sub ruinele acestui templu se găsesc trei blocuri masive de piatră (70 x 10 x 14 metri), cu greutatea aproximativă de 800 de tone fiecare, denumite Trilithon, și încă mai jos, alte șase blocuri masive de piatră.

Peștera Jeita este un sistem alcătuit din două peșteri distincte, interconectate, ce ocupă o lungime totală de aproape 9 kilometri. Peșterile sunt localizate în localitatea Jeita, la aproximativ 18 kilometri nord de Beirut. Peștera Jeita este mai mult decât o peșteră, este un simbol național libanez, o destinație turistică de top, având în același timp și rol social și economic. Râul subteran din interiorul peșterii asigură furnizarea de apă potabilă pentru mai bine de un milion de libanezi. Peștera subterană a fost descoperită în anul 1836 de către Wiliam Thompson și poate fi vizitată doar cu barca. Acesta s-a aventurat în peșteră pe o distanță de aproximativ 50 de metri. El a tras un foc de armă, iar ecourile rezultate l-au convins că are de-a face cu o peșteră de importanță majoră. De-a lungul timpului, Peșterile Jeita au fost modernizate cu tunele de acces și o serie de pasarele pentru a permite accesul turiștilor în siguranță, dar mai ales pentru a evita degradarea mediului natural. Cercetările arheologice au reușit să demonstreze faptul că peștera Jeita exista încă din Antichitate, date neoficiale arată că interiorul era folosit ca și adăpost. Natura a sculptat în calcar milioane de forme interesante pe care vizitatorii le admiră uimiți. Peșterile din Liban sunt de fapt un relief carstic ce s-a format pe parcursul a milioane de ani ca urmare a dizolvării calcarului. Jeita este cel mai lung complex de peșteri din Orientul Mijlociu, fiind o minune naturală în Liban. Jeita este principalul motor turistic al Libanului și găzduiește, anual, peste 500000 de turiști de pretutindeni. Sistemul de peșteri are o contribuție majoră și la viața publică a regiunii. Peste 115 localnici din Jeita au plăcerea de a lucra într-un mediu atât de curat și plăcut cum este interiorul peșterii. De-a lungul anilor, peștera a primit numeroase aprecieri și premii internaționale.

Mai jos admiri câteva monumente de arhitectură din

capitala Beirut, precum și o medalie și o monedă libaneză.

Clădirea parlamentului libanez

Observatorul

Catedrala catolică SF.GRIGORE ARMEANU

Catedrala SF.GEORGE

Ceasul

Hotelul Hilton

Primăria

Clădirea ONU

Sinagoga MAGHEM ABRAHAM

Universitatea americană

Medalie libaneză

Monedă libaneză

***

VORBE DE DUH

DE LA ÎNAINTAȘI

LA BRUYERE (1645 - 1696) - moralist francez

La unii aroganța ține loc de măreție a caracterului.
Nu putem ajunge departe în prietenie dacă nu suntem dispuși să ne iertăm unii altora micile cusururi.
Trândăvia aduce plictiseală. Omul, ca să scape de plictiseală, caută societatea, plăcerile, dar și acestea îl plictisesc. Numai o muncă moderată nu ne plictisește niciodată.

___________xxx____________

O PLACHETĂ,
CÂTEVA MEDALII
ȘI INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani si apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificare asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Plachetă - Festivalul coral "Ion Vidu" - Lugoj - 1975

Ion Vidu s-a născut la data 17 decembrie 1863, în localitatea Mânerău, din județul Arad și a decedat la data de 7 februarie 1931 la Lugoj. A fost compozitor și dirijor, "un maestru al muzicii corale românești", cum îl numește biograful său principal, muzicologul Viorel Cosma. Studiile și le-a făcut la Conservatorul din Arad (1880 - 1881), Caransebeș (1885), urmând apoi cursurile de armonie și dirijat la Iași (1890 - 1891), cu marele compozitor Gavriil Muzicescu. A predat muzica la Arad și în împrejurimi, între anii 1881 - 1883 și 1884 - 1888, precum și în Lugoj, la Școala confesională (1888 - 1918), liceul Coriolan Brediceanu (1919 - 1928), încheindu-și cariera didactică cu funcția de inspector general de muzică pentru școlile normale din țară. Pe lânga catedră a desfășurat o vastă și prodigioasa activitate de creație, de dirijor al "Reuniunii române de cântări și muzică" din Lugoj, publicist și animator, în această ultimă calitate deține și funcția de președinte al Asociației corurilor și fanfarelor române din Banat (1922 - 1931).

Municipiul Lugoj este al doilea oraș ca mărime și importanță din județul Timiș, Banat, România. Unul dintre cele mai importante centre ale mișcării culturale din Transilvania și Banat, Lugojul este cunoscut pentru rolul important pe care l-a jucat în dezvoltarea învățământului, în mișcarea de eliberare socială și națională și consolidarea unității naționale a românilor. Aici a avut loc în anul 1848 a doua Adunare națională a românilor din Banat. Astăzi este un important centru cultural și renumit centru muzical. Conform recensământului din 2005, Lugojul are o populație de 46679 locuitori. Lugojul a fost pe vremuri o așezare puternic fortificată, având o importanță mai mare decât în prezent. Prima atestare documentară a cetății Lugoj apare spre sfârșitul secolului al XIII-lea, într-un document păstrat în arhivele de la Budapesta din care reiese că regele Ungariei Ladislau IV) a poposit cu armata sa la Lugoj.Sus am postat stema municipiului și o fotografie cu Primăria din Lugoj.

Cotrocenii la 100 de ani * 1895 - 1995

Palatul Cotroceni este sediul Președinției României. El este situat în București pe bulevardul Geniului, nr.1, la un loc cu Muzeul național Cotroceni. În anul 1679 domnul Șerban Cantacuzino a ridicat pe dealul Cotrocenilor o mănăstire. Opera lui Șerban Cantacuzino a fost continuată de Constantin Brâncoveanu, care a poposit adeseori la mănăstire. În anul 1862 Cuza a hotărât să utilizeze Mănăstirea Cotroceni ca reședință domnească de vară. La începutul domniei, principele Carol I primește ca reședință de vară vechile case domnești de la Cotroceni. Carol I hotărăște să construiască în incinta mănăstirii un palat, în folosința moștenitorilor Coroanei, care să-i servească drept reședință oficială în București. Planurile edificiului au fost realizate de arhitectul Paul Gottereau în stil clasic venețian. În mai 1883 se deschide Guvernului un credit de 1700000 de lei pentru dărâmarea vechilor case domnești și construirea palatului de la Cotroceni. Construcția a început în anul 1888. Mai târziu, arhitectul român Grigore Cerchez a reconceput aripa nordică în stil național romantic, adăugând o sală mare, cu o terasă deasupra și două foișoare cu coloane, dintre care unul era replica faimosului foișor de la Mănăstirea Hurezi. Principesa Maria și Principele Ferdinand s-au mutat la Cotroceni în martie 1896.Între anii 1949 - 1976, Palatul Cotroceni a devenit Palatul Pionierilor. Avariat de cutremurul din 1977, a fost restaurat pe durata a 10 ani, sub conducerea arhitectul Nicolae Vlădescu.

Primul simpozion național de astrofilatelie - Botoșani

Expoziția de astrofilatelie - Botoșani - 1983

Botoșani este reședința și cel mai mare oraș al judeţului Botoşani. La 20 februarie 2009 se estima că municipiul Botoşani ar avea o populație stabilă de 116110 locuitori. Oraşul este așezat în partea de sud-vest a județului şi este atestat documentar de pisania Bisericii armene Sf. Maria ce datează din anul 1350. Amplasat la intersecția principalelor drumuri comerciale, de-a lungul vremii, Botoşaniul a fost un înfloritor târg al Moldovei și un centru al producției meșteșugărești româneşti. Sus am postat stema actuală a oraşului şi o poză cu Muzeul judeţean Botoşani.

Insignă - Ion Luca Caragiale la Buzău *1894 - 1895

Această insignă are diametrul de 30 milimetri

și cântărește 9 grame.

Ion Luca Caragiale (născut la 1/13 februarie 1852 în localitatea Haimanale, azi Ion Luca Caragiale din judeţul Dâmboviţa şi decedat la 9 iunie 1912 la Berlin) a fost un dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator politic şi ziarist român, de origine greacă. Este considerat a fi cel mai mare dramaturg român şi unul dintre cei mai importanți scriitori români. A fost ales membru post-mortem al Academiei Române.

Municipiul Buzău este reședința și cel mai mare oraș al judeţului Buzău, din regiunea istorică Muntenia, România. Având 115494 locuitori la recensământul din anul 2011, este al optsprezecelea oraş ca populaţie din România. Orașul se află pe malul drept al râului Buzău, în dreptul ieșirii acestuia dintre dealurile subcarpatice de curbură, într-o regiune cu climă temperată. Buzău, al cărui nume este atestat documentar din anul 376 E.N, a fost un important târg și sediu episcopal ortodox în Evul Mediu. Activitățile economice principale din oraș în epoca medievală au fost comerțul și agricultura. După încheierea unei perioade de distrugeri succesive în secolele XVII - XVIII, economia Buzăului a căpătat și o importantă componentă industrială, în paralel cu dezvoltarea unui sistem de învățământ. În această perioadă a fost construit și Palatul Comunal, clădirea emblematică a orașului, a fost amenajat Parcul Crâng, principala zonă verde și, tot atunci, Buzău a devenit un important nod feroviar. În perioada comunistă, orașul s-a extins mult, triplându-și populația, și au fost construite numeroase fabrici, din care mare parte funcționează și astăzi. Istoria scrisă a orașului începe odată cu cea a Ţării Româneşti, statutul său de târg și punct de vamă fiind certificat de un document din timpul voievodului Dan al II-lea. Descoperirile arheologice din culturile Gumelniţa și Monteoru arată prezența omului în regiune înaintea erei creștine. Un document din anul 376 menționează un râu cu numele Mousaios, aceasta fiind cea mai veche atestare a numelui orașului, nume pe care l-a primit de la acest râu, pe al cărui mal se află. În perioada medievală a existat și o cetate a Buzăului, despre care s-au păstrat doar câteva mențiuni în documente străine, iar târgul, menționat ca fiind deja existent la 1431, a devenit și sediu episcopal ortodox în secolul al XVI-lea.Începând cu secolul al XVII-lea, a început o perioadă în care numeroase lupte și invazii, precum și dezastre naturale (epidemii, cutremure), au condus la distrugerea și depopularea Buzăului. Orașul însă a fost mereu reconstruit, localnicii punând imaginea păsării Phoenix pe stema orașului, ca simbol al renașterii. Sus am postat stema veche, comunistă şi actuală, precum şi o poză recentă sediului Primăriei Buzău - Palatul Comunal.