xxx
______________xxx______________
Emilian
Pake-Protopopescu,
cunoscut și sub numele Pache Protopopescu a fost un politician
liberal (conservator), deputat independent conservator și primar al
Bucureștiului, care s-a născut la data de 12 februarie 1845 în
Bucrești din tată preot și a decedat la data de 28 aprilie 1893, tot în
București. A studiat la Colegiul național Sfântu Sava din București și apoi
dreptul la Paris, Bruxelles și Geneva. Timp de nouă
ani (1879 - 1888) a fost profesor de drept la Școala Comercială (care se
numește astăzi Școala Superioară Comercială „N. Krețulescu”) din București (al
cărei director a fost pentru o scurtă perioadă, în anul 1881), funcție la care
a renunțat în aprilie 1888 pentru calitatea de primar al Capitalei, pe care a
exercitat-o până în decembrie 1891. A fost unul dintre cei mai buni
primari ai capitalei. Activitatea edilitară nu l-a
îndepărtat de Școala Comercială, el având o contribuție esențială la ridicarea
edificiului instituției. În mai 1876 este numit prefect al poliției
capitalei. Pake Protopopescu debutează la prefectura poliției cu oarecari
măsuri organizatoare. Între altele ia măsuri contra prostituției și obligă ca
femeile înregistrate să circule pe stradă cu un semn distinctiv, o lentă
(panglică lată) în eșarfă. De asemenea, toate casele de toleranță să aibă la
intrare un număr mare, lesne de văzut de departe, și un felinar roșu. Pe
vremuri s-au făcut multe zeflemele asupra acestor obligați care, de altfel, nu
s-au putut permanentiza. Ca edil al Bucureștiului a modernizat orașul: deschizând
noi linii de tramvai și reorganizând lucrul primăriei. În numai 3 ani a
contribuit foarte mult la „europenizarea” orașului prin impunerea unor reguli
arhitecturale foarte riguroase, de construire. În vremea sa s-au realizat axele
nord-sud și est-vest, construindu-se principalele bulevarde, dar și 28 de
școli, școala de comerț de pe strada Domnița, Morga, un azil de noapte cu 40 de
locuri, serviciul gratuit de transport cu trăsura al bolnavilor la spital și al
morților la morgă. Tot el a introdus iluminatul electric pe bulevardul
principal și a amenajat parcul Cișmigiu cu fântâna care reprezenta o
copie după acea de la Saint-Cloud. De
asemenea au fost pavat cu piatră și bolovani numeroase străzi și trotuare. Pake-Protopopescu
a reușit să finalizeze în anul 1890 prelungirea fostului bulevard al
Orizontului (bulevard al cărui nume a fost schimbat în „Pache Protopopescu” la
ordinul unui alt edil al capitalei, Nicolae Filipescu). În scurtul său mandat,
Emanoil Protopopescu-Pake a acordat o atenție deosebită învățământului, în 1889
inaugurând 28 de școli în București, printre care și actualul Colegiu
național Gheorghe Lazăr. Printre principalele planuri de modernizare ale
Capitalei s-a aflat și transportul în comun, căruia primarul i-a acordat o
atenție deosebită. S-a lucrat intens la acea vreme pentru extinderea rețelei de
tramvai, dar și pentru impunerea unor reguli civilizate de transport. Emanoil Protopopescu-Pake a murit la doar 48
de ani, din cauza unei pietre la ficat fiind înmormântat în cimitirul
Bellu. În memoria sa în 1903 s-a realizat un monument de către
sculptorul Ion Georgescu, din marmură albă albă de Carrara,
care a fost demolat în anul 1948 de autoritățile comuniste. În prezent,
un bulevard din Sectorul 2 și Clubul de dezbateri Colegiului național
Mihai Viteazu-București îi poartă numele.
Statuia lui Emilian Pake-Protopopescu a fost realizată în anul 1903 din marmură albă de Carrara de către sculptorul Ion Georgescu și a fost demolată în anul 1948 de către autoritățile comuniste. Ea era amplasată lângă Biserica Greacă din București, în actualul Parc Izvorul Rece (fosta Piață Pache Protopopescu) de pe Bulevardul Pache Protopescu, pe locul unde la 6 decembrie 2007 a fost inaugurat monumentul „Nicolae Bălcescu”, turnat în bronz de sculptorul Mircea Corneliu Spătaru.
Trupele de Grăniceri, denumire actualizată – Poliția de frontieră, sunt o veche instituție militarizată a statului românce asigura și asigură paza frontierelor si supraveghează traficul de persoane la punctele de trecere a acestora. Paza frontierelor era una dintre cele mai serioase probleme în regimul comunist și mai înainte. Toți românii, și mai ales cei din localitățile de frontieră, erau obligați (instruiți) să fie vigilenți și să informeze de îndată posturile de miliție și grăniceri din localitate despre prezența unor persoane străine, suspecte aflate pe raza localității lor. Pentru a încuraja această atitudine civică (chipurile) regimul comunist a instituit o serie de medalii și insigne ce se confereau adulilor dar și pionierilor cu merite pe această linie, exact din această categorie face parte și insigna de mai sus. Indiferent de forma de organizare si denumire - plaiesi, potecasi, marginasi, cordonasi, calarasi, martologi, dorobanti, graniceri, politisti de frontiera - intotdeauna continutul misiunilor a fost acelasi, cu anumite particularitati, in functie de caracterul perioadei istorice existente: in timp de pace strajuirea hotarelor, prevenirea activitatilor ilegale la adresa sigurantei interne, pornind de la granita, a intereselor externe ale tarii, iar, in timp de razboi, participarea, alaturi de celelalte forte combatante, la lupta pentru apararea pamantului stramosesc. Dupa aparitia statelor feudale romanesti si inviorarea schimburilor economice cu tarile din jur: Rusia, Polonia, Ungaria, Austria a aparut o preocupare mai constanta pentru asigurarea drumurilor de comert, aplicarea sistemului vamal, apararea punctelor vamale si prevenirea comertului clandestin. Vreme indelungata, sistemul de paza si aparare a hotarelor a revenit cetatilor de la margine. Inca in primii ani de domnie, Mircea cel Batran a construit o cetate la Giurgiu, in care a asezat "straji ca sa vegheze la tot ce se intampla dincolo de apa" si una la Turnu, edificata pe ruinele unei cetati mult mai vechi. Primele trupe regulate (batalioane) de grăniceri s-au constituit pe teritoriul Transilvanie (provincie austro-ungară) pentru paza frontierelor împotriva atacurilor turcilor, tătarilor sau altor invadatori (Orăștie, Caransebeș, Năsăud etc). La sfarsitul secolului al XVIII-lea si inceputul celui de-al XIX-lea, in structura organizatorica a slujitorilor de la hotare apar unele mutatii. Astfel, in Tara Romaneasca, Constantin Mavrocordat infiinteaza "Corpul slujitorilor de granita", unii numiti "focsanlai" spre Moldova si altii "martologi" spre Oltenia. Apoi, de-a lungul Dunarii, intre Varciorova si Braila, trei regimente (polcuri) au sarcina atat de semnalare a trecerii unor persoane nedorite in tara, cat si de prevenire a transmiterii unor boli contagioase din Orient spre centrul Europei, in cadrul asa-numitului "cordon de carantina". In anul 1834, pe timpul Regulamentului Organic, s-a infiintat pentru prima data, in Muntenia, Corpul Granicerilor, intocmindu-se "Proectul asupra pazei Dunarei si a granitei dinspre Austria si Moldova". Paza granitei se facea in punctele mai importante de catre Oastea permanenta, iar in punctele secundare, atat pe linia Dunarii cat si pe frontiera muntoasa si spre Moldova de catre Cordonasi (la Dunare), Potecasi sau Pichetasi (la munte) si care se luau din oamenii satelor din apropierea frontierei. Pentru paza unui punct secundar concura 120 de familii. Fiecare sat trebuia sa aiba in permanenta un caprar, patru oameni inarmati si un vaslas, cu imbracamintea si hrana lor. Hrana li se dadea de catre sateni, in bani, socotit 20 de parale pe zi pentru fiecare ostas. Aceasta stare a durat pana in 1850 cand prin "Legea pentru Organizatia Granicerilor" se ia ostirei paza frontierelor si se da satelor. Legea stabilea ca 120 de familii sa aiba de pazit patru pichete. Pichetele de la Dunare aveau cate 22 oameni, cele de la granita cu Austria cate 14, iar cele dinspre Moldova cate 7 oameni. Paza se facea in doua schimburi, a cate o saptamana. Unirea Principatelor Romane din 1859 a adus modificari si in ceea ce priveste structura granicerilor, in sensul contopirii celor doua administratii intr-una singura. Prin Decretul nr. 485 din 10 iulie 1862 a fost desfiintata granita de pe Milcov dintre cele doua state romanesti. Inaltul Decret Domnesc numarul 893/24 iulie 1864 al domnitorului Alexandru Ioan Cuza prevedea organizarea granicerilor din Moldova dupa modelul celui din Tara Romaneasca si unirea celor doua corpuri graniceresti. Corpul granicerilor, de dincoace si de dincolo de Milcov, unificat, facea parte integranta din armata, aflandu-se sub autoritatea nemijlocita a Ministerului de Razboi. El era organizat pe patru Inspectorii: Bucuresti, Iasi, Piatra-Neamt si Pitesti, structurate pe cate zece batalioane, fiecare cu cate trei-patru companii. Mentionam ca in scrisoarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, trimisa la 1 octombrie 1865 lui Napoleon al III-lea, imparatul Frantei, vorbind despre progresele pe care le facuse Romania in domeniul militar, preciza ca aceasta dispunea de 12.000 de graniceri. In perioada 1869 - 1872, institutia granicerilor cunoaste alte transformari, ca urmare a evolutiei sistemului militar din Romania, crescand si mai mult influenta elementului militar, atunci cand rezervistii sunt inlocuiti cu militari activi. Abia în 26 februarie 1915 a fost promulgata Legea Granicerilor, o lege modernă cu prevederi clare și concrete pentru acele vremuri. La 12 iulie 1940 a fost infiintata Directia Generala a Politiei si Securitatii Statului (incluzand si Politia de Frontiera, conform Legii 2370).
In timpul celei de-a doua conflagratii mondiale, fortele graniceresti au indeplinit misiuni caracteristice razboiului, iar pentru modul in care ele au fost indeplinite au fost citate prin Ordin de Zi pe Unitate, inclusiv prin Ordin de Zi pe Intreaga Armata. La 1 ianuarie 1946 a luat fiinta Comandamentul Trupelor de Graniceri, organizat pe trei Brigazi de Graniceri, un Centru de Instructie al Granicerilor si un Grup de Nave. Brigada avea in compunere doua regimente, iar regimentul doua batalioane si un batalion de instructie. La 21 iunie 1947, prin Legea nr. 208, Comandamentul Trupelor de Graniceri a fost scos din subordinea Ministerului Apararii Nationale si trecut in cea a Ministerului de Interne, avand aceeasi misiune - paza si apararea frontierelor. In 1948 a fost infiintat Serviciul de Pasapoarte si Politie de Frontiera din subordinea Ministerului de Interne, iar, un an mai tarziu, Trupele de Graniceri aveau ca sarcina si controlul punctelor de trecere a frontierei. Prin H.C.M. nr. 1361/11.07.1956 structura M.I. era constituita din Departamentul Securitatii si Departamentul Internelor. La Directia Securitatii se aflau Trupele de Securitate, Trupele de Graniceri si Trupele de Paza. Prin Decretul nr. 68/20.02.1960 Trupele de Graniceri au fost trecute la Ministerul Fortelor Armate iar punctele de frontiera au ramas in structura Comandamentului Trupelor de Graniceri. In 1964, prin H.C.M. nr. 258/26 mai, punctele de control pentru trecerea frontierei de stat au trecut de la M.F.A. la M.A.I. Prin Hotararea C.S.A.T. nr. 113 din 16 decembrie 1998 s-a dispus ca sa se constituie Politia de Frontiera Romana, condusa de Inspectoratul General al Politiei de Frontiera, pentru indeplinirea misiunilor de paza, supraveghere si controlul frontierei de stat, iar prin O.U.G. nr. 80 din 4 iunie 1999 s-a infiintat Politia de Frontiera Romana, prin preluarea structurilor si efectivelor C.N.Gr. si D.P.F. din cadrul Directiei Generale de Politie de Frontiera, Straini, Probleme de Migrari si Pasapoarte. La data intrarii in vigoare a ordonantei s-a infiintat si Garda de Coasta, in structura I.G.P.F., prin preluarea unitatilor de marina granicereasca maritima si fluviala din cadrul C.N.Gr. si a unor posturi ale Politiei T.N. din cadrul I.G.P., stabilite prin Ordin al ministrului de interne.
Uniunea
Tineretului Comunist (cunoscută
și prin acronim U.T.C.) a fost organizația de tineret şi
rezerva de militanţi a Partidului Comunist Român. Sus am aplicat stema Uniunii
Tineretului Comunist din România, iar mai jos carnetul de membru și drapelul
U.T.C..
În timpul Republicii Populare Române, organizaţia s-a numit Uniunea Tineretului Muncitor (acronim U.T.M.) Ea a fost întemeiată în anul 1922. În anul 1967 număra 2250000 de membri, adică 11,78% din populația României. Prin Uniunea Tineretului Comunist s-a urmărit înregimentarea tineretului din fabrici, universități, școli, unități militare, în vederea transformării acestuia într-un susținător fidel al regimului dictatorial. Tineretul era supus unei educații în spiritul marxist-leninist și unui învățământ politic. Se încerca chiar anularea gândirii individuale a tinerilor. Aceștia luau cunoștință numai despre realizările mult exagerate ale partidului. Ideologii comunişti împărtăşeau credinţa că orice ființă umană poate fi transformată radical în urma unui intens proces de manipulare prin propaganda de masă. Această credinţă a comuniștilor era întărită de supoziţii sumbre despre natura umană şi a societăţii. Exista siguranța că, pe scară largă, la nivel social, utilizând instrumente coercitive şi de control, omul poate fi schimbat, supus, subordonat, mai ales tineretul în formare. Marxism-leninismul amesteca fascinaţia faţă de mulţime cu teama şi neîncrederea faţă de aceasta. Acest lucru se observă foarte bine în atitudinea faţă de tineri. Din cauza legăturilor slabe cu vechiul regim, aceștia apăreau ca ipostazierea perfectă a „omului nou” şi ca masă de manevră ideală. Totuși, erau trataţi cu infinită suspiciune. Reţeaua de organizaţii comuniste s-a întins cu precădere spre categoriile de populaţie de care regimul îşi lega interesele. Totodată, acestea erau suspectate ideologic: tinerii, ţăranii, intelectualii, soldaţii şi muncitorii. După spusele lui Lenin, pentru regimul comunist, aceste organizaţii aveau menirea de a funcţiona pe post de „curele de transmisie” între Partidul Comunist şi popor. Stalin a adoptat aceleaşi idei. El considera că, din rândul organizaţiilor de masă, trebuie să facă parte: asociaţiile fără partid ale femeilor, organele de presă, uniunile de tineret, sindicatele, cooperativele, organizaţiile de fabrică şi uzină. Uniunea Tineretului Comunist din România a fost constituită după modelul sovietic. Prin această organizaţie se reuşea îndoctrinarea masivă a tinerilor, precum şi implicarea acestora în activităţile regimului. Se urmărea ca, după terminarea studiilor, tineretul să servească partidului. Uniunea Tineretului Comunist din România a fost constituită după modelul sovietic. Prin această organizaţie se reuşea îndoctrinarea masivă a tinerilor, precum şi implicarea acestora în activităţile regimului. Se urmărea ca, după terminarea studiilor, tineretul să servească partidului. Uniunea Tineretului Comunist a fost o organizație de tineri creată de către Partidul Comunist din România. Prin aceasta se urmărea înregimentarea tineretului român, din fabrici, universități, școli, unități militare, în vederea transformării acestuia într-un susținător fidel al regimului dictatorial. În cadrul UTC, tineretul român era supus unei educații în spiritul marxist-leninist și unui învățământ politic. Se încerca chiar anularea gândirii individuale a tinerilor. Aceștia luau cunoștință numai despre realizările mult exagerate ale partidului. În mai toate scrierile din perioada comunistă, cu privire la Uniunea Tineretului Comunist, se evidenția importanța pe care aceasta o juca în rândul tuturor tinerilor. UTC se afla sub conducerea Partidului Comunist Român. Conducerea comunistă aprecia UTC ca fiind acea organizație care reușește mereu să-și găsească loc în fruntea luptei maselor de tineri. Aceștia, alături de întregul popor, au acţionat pentru afirmarea năzuinţelor de unitate şi independenţă naţională, de progres social şi prosperitate economică a patriei.
Jetoanele sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor și sunt folosite pentru declanșarea unui automat de muzică, pentru procurarea unor băuturi sau mici obiecte, ori pentru acces într-o anume incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au fost precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi pe plan local şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la ședinţe, şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată. Piesa de mai sus s-a realizat la comanda Uzinelor Gheorghe Gheorghiu Dej (se pare că e vorba de niște farbrici bucureștene care au purtac cândva acest nume), secția sculărie. Presupun că acest jeton se distribuia pe bază de semnătură fiecărui muncitor nou angajat în secția sculărie a fabricii. Acesta se prezenta deîndată la magazia fabricii de unde primea setul de scule necesare în activitatea sa, doar după ce preda jetonul. La plecarea în concediu sau la desfacerea contractului de muncă acesta preda tot setul de scule la magazie, își reprimea jetonul pe care îl preda pe baza de semnătură la biroul personal al fabricii. Astfel lucrătorul manifesta griă sporită în păstrarea și folosirea sculelor de servciu.
Această fabrică este urmașa atelierului de confecții fondat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza în anul 1861 pentru nevoile de echipare ale oștirii române. Din 1923 aceast unitate de produceție devine Atelierul Central de Confecții al Armatei, dispus pe platoul Cotrocenilor (ulterior Administratia Publica Autonoma de Confectii a Armatei - APACA) cu condiții de muncă foarte grele. Pe 24 Decembrie 1947 Gheorghe Gheorghiu Dej vizitează atelierele și neplăcut impresionat decide construirea unei noi întreprinderi, modern înzestrată. După nici trei zile inginerii și-au început treaba iar lucrările propriu zise au început pe 24 ianuarie 1948, iar inaugurarea oficială s-a făcut în data de 1 mai 1948, într-un timp record. Echipa de arhitecția a fost compusă din: M. Alifanti, H. Stern, A. Damian, G. Pavlu, I. Şerban, I. Ghica-Budesti și V. Krohmalnic, iar echipa de ingineri a fost formată din: Emil Prager, Tiberiu Eremia și Emil Calmanovici. Obiectivul economic s-a realizat în 97 de zile de către 600 muncitori calificaţi şi 1150 brigadieri UTM-işti, lucrând în trei schimburi. Clădirea fabricii, de 180 de metri lungime şi 18 metri lăţime, era compusă din parter şi patru etaje, construcţia înghițind o mie de vagoane de materiale.
Piesa de mai sus este o medalie specială realizată de compania privată orădeană Medals Alex Sztankovits pentru a fi conferită particpanților și / sau câștigătorilor la acțiunea sportivă Ultra Race România 2023.
În calendarul acestei acțiuni sportive generale
au loc multiple competiții de traseu, plimbare, semimaraton sau maraton
organizate într-un an calendaristic în cele mai frumoase zone din Munții
Carpați, Delta Dunării și marile orașe ale țării noastre. Maratonul este o probă sportivă de
alergare pe distanță lungă, cu o distanță oficială de 42,195 km, care se
aleargă de obicei pe șosea. Evenimentul este numit după legenda soldatului grec
Phidippides, un mesager care a adus la Atena vestea victoriei din Bătălia
de la Maraton. Acuratețea istorică a acestei legende este pusă la îndoială,
fiind contrazisă în special de relatările lui Herodot.Maratonul a fost unul
dintre sporturile de la Jocurile Olimpice moderne din anul 1896, deși
distanța nu a fost standardizată până în 1921. Mai mult de 800 de astfel de
curse se desfășoară în întreaga lume în fiecare an, marea majoritate a
concurenților fiind sportivi amatori. Maratoanele mai mari pot avea zeci de mii
de participanți. Se înțelege că semimaratoanele se desfășoară pe jumătate din
distanța unui maraton, adică 21 kilometri. Atletismul apare in
Romania la sfarsitul secolului XIX, la initiativa studentilor care studiau in
tarile occidentale. In timpul vacantelor, acestia promovau atletismul
organizand competitii de alergari, sarituri si aruncari. Primul concurs
organizat de atletism are loc in 1882 la Bucuresti, cu participarea
elevilor de la liceele Sf. Sava si Matei Basarab. Treptat, creste interesul
pentru activitatea sportiva, in general, si atletism, in particular. Se
organizeaza curse care atrag un numar mare de concurenti, se contureaza o
literatura de specialitate si sunt organizate competitii pe criterii de varsta.
Mai mult, cu prilejul serbarilor scolare sunt introduse intreceri la alergari
si sarituri la mai multe licee din diverse orase. In 1912, se infiinteaza Comisia
de atletism, alergari pe jos si concursuri, parte din Federatia Romana a
Societatilor Sportive. Acea comisie este de fapt precursoarea Federatiei Romane
de Atletism (FRA), a 19-a federatie pe lista mondiala, care in 1923 se afiliaza
la IAAF. Primele Campionate Nationale ale Romaniei sunt
organizate in 1914, la 16 probe, si se adreseaza doar barbatilor. Un an
mai tarziu, in 1915, se inaugureaza la Bucuresti primul teren de atletism, pe
locul care devine ulterior Stadionul Tineretului. Abia din 1922,
femeile vor avea propriile competitii, iar trei ani mai tarziu vor fi
organizate primele Campionate Nationale feminine, precum si primele Campionate
pentru juniori. In 1928, la Jocurile Olimpice de la Amsterdam, o
delegatie a Romaniei formata din 10 atleti si 2 atlete participa pentru prima
data la o astfel de competitie, iar in acelasi an debuteaza Campionatele
Universitare din Romania. In 1930, la Atena, atletii romani se
claseaza pe locul al doilea, la prima editie oficiala a Jocurilor Balcanice,
iar in 1934, la editia inaugurala a Campionatelor Europene, participa 4
atleti romani. In 1937, FRA organizeaza, pentru prima data in
Romania, Jocurile Balcanice, iar in 1948debuteaza
seria Campionatelor Internationale ale Romaniei, nelipsite din Calendarele
Anuale ale FRA. Incepand cu anul 1952, atletii romani participa cu
regularitate la toate marile competitii mondiale si europene si scriu, cu
fiecare medalie, istoria atletismului romanesc.
xxxx
Până
în anul 2004, măsurile de protecție civilă și stingere a incendiilor se
realizau de către Inspectoratul General al Corpului Pompierilor Militari și
Comandamentul Protecției Civile, instituții aflate sub coordonarea Ministerului
de Interne. Pentru a se adapta la creșterea exponențială a riscurilor nonmilitare,
pe fondul accelerării tendințelor de globalizare, al schimbărilor climatice
radicale, al diversificării activităților economice și producerii de dezastre,
cele două instituții menționate fuzionează în decembrie 2004, luând astfel
ființă Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU). Obiectivul
fundamental al activității desfășurate de IGSU vizează eficientizarea
acțiunilor de prevenire și gestionare a situațiilor de urgență, în vederea
menținerii sub control a riscurilor și asigurării stării de normalitate a
vieții comunităților umane și este atins prin multitudinea de activități de
prevenire și intervenție pentru stingerea incendiilor, descarcerare și
prim-ajutor SMURD, salvarea persoanelor și limitarea pagubelor produse de
inundații, alunecări de teren, mișcări seismice, epidemii, epizootii,
înzăpeziri, secetă, asistența persoanelor aflate în situații critice,
intervenția la accidente tehnologice, radiologice, nucleare, biologice sau alte
tipuri de calamități naturale sau antropice.
Inspectoratul general și structurile teritoriale au în componență 42 de centre operaționale și peste 280 subunități operative. Necesarul de personal se asigură prin instituțiile de formare dedicate: Academia de poliție „Alexandru Ioan Cuza” București – Facultatea de Pompieri și Școala de Subofițeri Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești. În calitate de integrator al Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, creat în 2004, IGSU coordonează acțiunile instituțiilor implicate în managementul situațiilor de urgență, asigurând și funcția de punct național de contact în relația cu organizațiile internaționale guvernamentale și neguvernamentale cu responsabilități în domeniu. Pentru gestionarea situațiilor de urgență, IGSU și structurile județene îndeplinesc misiuni de:
monitorizare, evaluare, cercetare a cauzelor producerii situațiilor de urgență;
· informare și educare preventivă a populației și avertizare a acesteia, înștiințare a autorităților administrației publice, despre posibilitatea/iminența producerii situațiilor de urgență;
· căutare, descarcerare și salvare a persoanelor;
· evacuare a persoanelor, populației sau bunurilor periclitate, prin asigurarea măsurilor de evacuare, instalarea taberelor de sinistrați, participarea la transportul populației și al unor categorii de bunuri;
· distrugere a zăpoarelor de gheață sau degajare a cursurilor de apă;
· acordare a asistenței medicale de urgență prin module SMURD din cadrul serviciilor de urgență profesioniste;
· asigurare logistică a intervenției structurilor proprii și punere la dispoziția altor structuri, a unor categorii de tehnică, materiale și echipamente;
· stingere a incendiilor;
· decontaminare a populației, cu mijloace specializate și/sau a punctelor de decontaminare personal, tehnică și echipament recunoscute din timp în profil teritorial;
· neutralizare a efectelor materialelor periculoase prin acțiuni de asanare a muniției neexplodate din timpul conflictelor militare.
În cadrul inspectoratelor județene pentru situații de urgență funcționează Serviciul Medical de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD), având ca operator aerian structurile de aviație ale Ministerului Afacerilor Interne, în colaborare cu spitalele județene, regionale și cu autoritățile publice locale. În structura SMURD funcționează echipe integrate de descarcerare, reanimare, specializate în acordarea asistenței medicale și tehnice de urgență, precum și echipe cu personal paramedical, specializat în acordarea primului ajutor calificat. Misiunile SMURD:
· intervenția la cazurile în care una sau mai multe persoane se află într-o situație cu risc vital din cauza unei îmbolnăviri acute sau accidentări;
· intervenția la cazurile care necesită acordarea primului-ajutor într-un interval scurt de timp;
· intervenția la cazurile care necesită descarcerarea sau alte operațiuni de salvare;
· asigurarea protecției medicale pentru personalul echipelor de intervenție ale IGSU la misiunile specifice cu risc de accidentare;
· intervenția la accidente colective și calamităţi
xxxxxxxx
Statuia lui Emilian Pake-Protopopescu a fost realizată în anul 1903 din marmură albă de Carrara de către sculptorul Ion Georgescu și a fost demolată în anul 1948 de către autoritățile comuniste. Ea era amplasată lângă Biserica Greacă din București, în actualul Parc Izvorul Rece (fosta Piață Pache Protopopescu) de pe Bulevardul Pache Protopescu, pe locul unde la 6 decembrie 2007 a fost inaugurat monumentul „Nicolae Bălcescu”, turnat în bronz de sculptorul Mircea Corneliu Spătaru.
Trupele de Grăniceri, denumire actualizată – Poliția de frontieră, sunt o veche instituție militarizată a statului românce asigura și asigură paza frontierelor si supraveghează traficul de persoane la punctele de trecere a acestora. Paza frontierelor era una dintre cele mai serioase probleme în regimul comunist și mai înainte. Toți românii, și mai ales cei din localitățile de frontieră, erau obligați (instruiți) să fie vigilenți și să informeze de îndată posturile de miliție și grăniceri din localitate despre prezența unor persoane străine, suspecte aflate pe raza localității lor. Pentru a încuraja această atitudine civică (chipurile) regimul comunist a instituit o serie de medalii și insigne ce se confereau adulilor dar și pionierilor cu merite pe această linie, exact din această categorie face parte și insigna de mai sus. Indiferent de forma de organizare si denumire - plaiesi, potecasi, marginasi, cordonasi, calarasi, martologi, dorobanti, graniceri, politisti de frontiera - intotdeauna continutul misiunilor a fost acelasi, cu anumite particularitati, in functie de caracterul perioadei istorice existente: in timp de pace strajuirea hotarelor, prevenirea activitatilor ilegale la adresa sigurantei interne, pornind de la granita, a intereselor externe ale tarii, iar, in timp de razboi, participarea, alaturi de celelalte forte combatante, la lupta pentru apararea pamantului stramosesc. Dupa aparitia statelor feudale romanesti si inviorarea schimburilor economice cu tarile din jur: Rusia, Polonia, Ungaria, Austria a aparut o preocupare mai constanta pentru asigurarea drumurilor de comert, aplicarea sistemului vamal, apararea punctelor vamale si prevenirea comertului clandestin. Vreme indelungata, sistemul de paza si aparare a hotarelor a revenit cetatilor de la margine. Inca in primii ani de domnie, Mircea cel Batran a construit o cetate la Giurgiu, in care a asezat "straji ca sa vegheze la tot ce se intampla dincolo de apa" si una la Turnu, edificata pe ruinele unei cetati mult mai vechi. Primele trupe regulate (batalioane) de grăniceri s-au constituit pe teritoriul Transilvanie (provincie austro-ungară) pentru paza frontierelor împotriva atacurilor turcilor, tătarilor sau altor invadatori (Orăștie, Caransebeș, Năsăud etc). La sfarsitul secolului al XVIII-lea si inceputul celui de-al XIX-lea, in structura organizatorica a slujitorilor de la hotare apar unele mutatii. Astfel, in Tara Romaneasca, Constantin Mavrocordat infiinteaza "Corpul slujitorilor de granita", unii numiti "focsanlai" spre Moldova si altii "martologi" spre Oltenia. Apoi, de-a lungul Dunarii, intre Varciorova si Braila, trei regimente (polcuri) au sarcina atat de semnalare a trecerii unor persoane nedorite in tara, cat si de prevenire a transmiterii unor boli contagioase din Orient spre centrul Europei, in cadrul asa-numitului "cordon de carantina". In anul 1834, pe timpul Regulamentului Organic, s-a infiintat pentru prima data, in Muntenia, Corpul Granicerilor, intocmindu-se "Proectul asupra pazei Dunarei si a granitei dinspre Austria si Moldova". Paza granitei se facea in punctele mai importante de catre Oastea permanenta, iar in punctele secundare, atat pe linia Dunarii cat si pe frontiera muntoasa si spre Moldova de catre Cordonasi (la Dunare), Potecasi sau Pichetasi (la munte) si care se luau din oamenii satelor din apropierea frontierei. Pentru paza unui punct secundar concura 120 de familii. Fiecare sat trebuia sa aiba in permanenta un caprar, patru oameni inarmati si un vaslas, cu imbracamintea si hrana lor. Hrana li se dadea de catre sateni, in bani, socotit 20 de parale pe zi pentru fiecare ostas. Aceasta stare a durat pana in 1850 cand prin "Legea pentru Organizatia Granicerilor" se ia ostirei paza frontierelor si se da satelor. Legea stabilea ca 120 de familii sa aiba de pazit patru pichete. Pichetele de la Dunare aveau cate 22 oameni, cele de la granita cu Austria cate 14, iar cele dinspre Moldova cate 7 oameni. Paza se facea in doua schimburi, a cate o saptamana. Unirea Principatelor Romane din 1859 a adus modificari si in ceea ce priveste structura granicerilor, in sensul contopirii celor doua administratii intr-una singura. Prin Decretul nr. 485 din 10 iulie 1862 a fost desfiintata granita de pe Milcov dintre cele doua state romanesti. Inaltul Decret Domnesc numarul 893/24 iulie 1864 al domnitorului Alexandru Ioan Cuza prevedea organizarea granicerilor din Moldova dupa modelul celui din Tara Romaneasca si unirea celor doua corpuri graniceresti. Corpul granicerilor, de dincoace si de dincolo de Milcov, unificat, facea parte integranta din armata, aflandu-se sub autoritatea nemijlocita a Ministerului de Razboi. El era organizat pe patru Inspectorii: Bucuresti, Iasi, Piatra-Neamt si Pitesti, structurate pe cate zece batalioane, fiecare cu cate trei-patru companii. Mentionam ca in scrisoarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, trimisa la 1 octombrie 1865 lui Napoleon al III-lea, imparatul Frantei, vorbind despre progresele pe care le facuse Romania in domeniul militar, preciza ca aceasta dispunea de 12.000 de graniceri. In perioada 1869 - 1872, institutia granicerilor cunoaste alte transformari, ca urmare a evolutiei sistemului militar din Romania, crescand si mai mult influenta elementului militar, atunci cand rezervistii sunt inlocuiti cu militari activi. Abia în 26 februarie 1915 a fost promulgata Legea Granicerilor, o lege modernă cu prevederi clare și concrete pentru acele vremuri. La 12 iulie 1940 a fost infiintata Directia Generala a Politiei si Securitatii Statului (incluzand si Politia de Frontiera, conform Legii 2370).
In timpul celei de-a doua conflagratii mondiale, fortele graniceresti au indeplinit misiuni caracteristice razboiului, iar pentru modul in care ele au fost indeplinite au fost citate prin Ordin de Zi pe Unitate, inclusiv prin Ordin de Zi pe Intreaga Armata. La 1 ianuarie 1946 a luat fiinta Comandamentul Trupelor de Graniceri, organizat pe trei Brigazi de Graniceri, un Centru de Instructie al Granicerilor si un Grup de Nave. Brigada avea in compunere doua regimente, iar regimentul doua batalioane si un batalion de instructie. La 21 iunie 1947, prin Legea nr. 208, Comandamentul Trupelor de Graniceri a fost scos din subordinea Ministerului Apararii Nationale si trecut in cea a Ministerului de Interne, avand aceeasi misiune - paza si apararea frontierelor. In 1948 a fost infiintat Serviciul de Pasapoarte si Politie de Frontiera din subordinea Ministerului de Interne, iar, un an mai tarziu, Trupele de Graniceri aveau ca sarcina si controlul punctelor de trecere a frontierei. Prin H.C.M. nr. 1361/11.07.1956 structura M.I. era constituita din Departamentul Securitatii si Departamentul Internelor. La Directia Securitatii se aflau Trupele de Securitate, Trupele de Graniceri si Trupele de Paza. Prin Decretul nr. 68/20.02.1960 Trupele de Graniceri au fost trecute la Ministerul Fortelor Armate iar punctele de frontiera au ramas in structura Comandamentului Trupelor de Graniceri. In 1964, prin H.C.M. nr. 258/26 mai, punctele de control pentru trecerea frontierei de stat au trecut de la M.F.A. la M.A.I. Prin Hotararea C.S.A.T. nr. 113 din 16 decembrie 1998 s-a dispus ca sa se constituie Politia de Frontiera Romana, condusa de Inspectoratul General al Politiei de Frontiera, pentru indeplinirea misiunilor de paza, supraveghere si controlul frontierei de stat, iar prin O.U.G. nr. 80 din 4 iunie 1999 s-a infiintat Politia de Frontiera Romana, prin preluarea structurilor si efectivelor C.N.Gr. si D.P.F. din cadrul Directiei Generale de Politie de Frontiera, Straini, Probleme de Migrari si Pasapoarte. La data intrarii in vigoare a ordonantei s-a infiintat si Garda de Coasta, in structura I.G.P.F., prin preluarea unitatilor de marina granicereasca maritima si fluviala din cadrul C.N.Gr. si a unor posturi ale Politiei T.N. din cadrul I.G.P., stabilite prin Ordin al ministrului de interne.
În timpul Republicii Populare Române, organizaţia s-a numit Uniunea Tineretului Muncitor (acronim U.T.M.) Ea a fost întemeiată în anul 1922. În anul 1967 număra 2250000 de membri, adică 11,78% din populația României. Prin Uniunea Tineretului Comunist s-a urmărit înregimentarea tineretului din fabrici, universități, școli, unități militare, în vederea transformării acestuia într-un susținător fidel al regimului dictatorial. Tineretul era supus unei educații în spiritul marxist-leninist și unui învățământ politic. Se încerca chiar anularea gândirii individuale a tinerilor. Aceștia luau cunoștință numai despre realizările mult exagerate ale partidului. Ideologii comunişti împărtăşeau credinţa că orice ființă umană poate fi transformată radical în urma unui intens proces de manipulare prin propaganda de masă. Această credinţă a comuniștilor era întărită de supoziţii sumbre despre natura umană şi a societăţii. Exista siguranța că, pe scară largă, la nivel social, utilizând instrumente coercitive şi de control, omul poate fi schimbat, supus, subordonat, mai ales tineretul în formare. Marxism-leninismul amesteca fascinaţia faţă de mulţime cu teama şi neîncrederea faţă de aceasta. Acest lucru se observă foarte bine în atitudinea faţă de tineri. Din cauza legăturilor slabe cu vechiul regim, aceștia apăreau ca ipostazierea perfectă a „omului nou” şi ca masă de manevră ideală. Totuși, erau trataţi cu infinită suspiciune. Reţeaua de organizaţii comuniste s-a întins cu precădere spre categoriile de populaţie de care regimul îşi lega interesele. Totodată, acestea erau suspectate ideologic: tinerii, ţăranii, intelectualii, soldaţii şi muncitorii. După spusele lui Lenin, pentru regimul comunist, aceste organizaţii aveau menirea de a funcţiona pe post de „curele de transmisie” între Partidul Comunist şi popor. Stalin a adoptat aceleaşi idei. El considera că, din rândul organizaţiilor de masă, trebuie să facă parte: asociaţiile fără partid ale femeilor, organele de presă, uniunile de tineret, sindicatele, cooperativele, organizaţiile de fabrică şi uzină. Uniunea Tineretului Comunist din România a fost constituită după modelul sovietic. Prin această organizaţie se reuşea îndoctrinarea masivă a tinerilor, precum şi implicarea acestora în activităţile regimului. Se urmărea ca, după terminarea studiilor, tineretul să servească partidului. Uniunea Tineretului Comunist din România a fost constituită după modelul sovietic. Prin această organizaţie se reuşea îndoctrinarea masivă a tinerilor, precum şi implicarea acestora în activităţile regimului. Se urmărea ca, după terminarea studiilor, tineretul să servească partidului. Uniunea Tineretului Comunist a fost o organizație de tineri creată de către Partidul Comunist din România. Prin aceasta se urmărea înregimentarea tineretului român, din fabrici, universități, școli, unități militare, în vederea transformării acestuia într-un susținător fidel al regimului dictatorial. În cadrul UTC, tineretul român era supus unei educații în spiritul marxist-leninist și unui învățământ politic. Se încerca chiar anularea gândirii individuale a tinerilor. Aceștia luau cunoștință numai despre realizările mult exagerate ale partidului. În mai toate scrierile din perioada comunistă, cu privire la Uniunea Tineretului Comunist, se evidenția importanța pe care aceasta o juca în rândul tuturor tinerilor. UTC se afla sub conducerea Partidului Comunist Român. Conducerea comunistă aprecia UTC ca fiind acea organizație care reușește mereu să-și găsească loc în fruntea luptei maselor de tineri. Aceștia, alături de întregul popor, au acţionat pentru afirmarea năzuinţelor de unitate şi independenţă naţională, de progres social şi prosperitate economică a patriei.
Jetoanele sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor și sunt folosite pentru declanșarea unui automat de muzică, pentru procurarea unor băuturi sau mici obiecte, ori pentru acces într-o anume incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au fost precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi pe plan local şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la ședinţe, şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată. Piesa de mai sus s-a realizat la comanda Uzinelor Gheorghe Gheorghiu Dej (se pare că e vorba de niște farbrici bucureștene care au purtac cândva acest nume), secția sculărie. Presupun că acest jeton se distribuia pe bază de semnătură fiecărui muncitor nou angajat în secția sculărie a fabricii. Acesta se prezenta deîndată la magazia fabricii de unde primea setul de scule necesare în activitatea sa, doar după ce preda jetonul. La plecarea în concediu sau la desfacerea contractului de muncă acesta preda tot setul de scule la magazie, își reprimea jetonul pe care îl preda pe baza de semnătură la biroul personal al fabricii. Astfel lucrătorul manifesta griă sporită în păstrarea și folosirea sculelor de servciu.
Această fabrică este urmașa atelierului de confecții fondat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza în anul 1861 pentru nevoile de echipare ale oștirii române. Din 1923 aceast unitate de produceție devine Atelierul Central de Confecții al Armatei, dispus pe platoul Cotrocenilor (ulterior Administratia Publica Autonoma de Confectii a Armatei - APACA) cu condiții de muncă foarte grele. Pe 24 Decembrie 1947 Gheorghe Gheorghiu Dej vizitează atelierele și neplăcut impresionat decide construirea unei noi întreprinderi, modern înzestrată. După nici trei zile inginerii și-au început treaba iar lucrările propriu zise au început pe 24 ianuarie 1948, iar inaugurarea oficială s-a făcut în data de 1 mai 1948, într-un timp record. Echipa de arhitecția a fost compusă din: M. Alifanti, H. Stern, A. Damian, G. Pavlu, I. Şerban, I. Ghica-Budesti și V. Krohmalnic, iar echipa de ingineri a fost formată din: Emil Prager, Tiberiu Eremia și Emil Calmanovici. Obiectivul economic s-a realizat în 97 de zile de către 600 muncitori calificaţi şi 1150 brigadieri UTM-işti, lucrând în trei schimburi. Clădirea fabricii, de 180 de metri lungime şi 18 metri lăţime, era compusă din parter şi patru etaje, construcţia înghițind o mie de vagoane de materiale.
Piesa de mai sus este o medalie specială realizată de compania privată orădeană Medals Alex Sztankovits pentru a fi conferită particpanților și / sau câștigătorilor la acțiunea sportivă Ultra Race România 2023.
Inspectoratul general și structurile teritoriale au în componență 42 de centre operaționale și peste 280 subunități operative. Necesarul de personal se asigură prin instituțiile de formare dedicate: Academia de poliție „Alexandru Ioan Cuza” București – Facultatea de Pompieri și Școala de Subofițeri Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești. În calitate de integrator al Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, creat în 2004, IGSU coordonează acțiunile instituțiilor implicate în managementul situațiilor de urgență, asigurând și funcția de punct național de contact în relația cu organizațiile internaționale guvernamentale și neguvernamentale cu responsabilități în domeniu. Pentru gestionarea situațiilor de urgență, IGSU și structurile județene îndeplinesc misiuni de:
monitorizare, evaluare, cercetare a cauzelor producerii situațiilor de urgență;
· informare și educare preventivă a populației și avertizare a acesteia, înștiințare a autorităților administrației publice, despre posibilitatea/iminența producerii situațiilor de urgență;
· căutare, descarcerare și salvare a persoanelor;
· evacuare a persoanelor, populației sau bunurilor periclitate, prin asigurarea măsurilor de evacuare, instalarea taberelor de sinistrați, participarea la transportul populației și al unor categorii de bunuri;
· distrugere a zăpoarelor de gheață sau degajare a cursurilor de apă;
· acordare a asistenței medicale de urgență prin module SMURD din cadrul serviciilor de urgență profesioniste;
· asigurare logistică a intervenției structurilor proprii și punere la dispoziția altor structuri, a unor categorii de tehnică, materiale și echipamente;
· stingere a incendiilor;
· decontaminare a populației, cu mijloace specializate și/sau a punctelor de decontaminare personal, tehnică și echipament recunoscute din timp în profil teritorial;
· neutralizare a efectelor materialelor periculoase prin acțiuni de asanare a muniției neexplodate din timpul conflictelor militare.
În cadrul inspectoratelor județene pentru situații de urgență funcționează Serviciul Medical de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD), având ca operator aerian structurile de aviație ale Ministerului Afacerilor Interne, în colaborare cu spitalele județene, regionale și cu autoritățile publice locale. În structura SMURD funcționează echipe integrate de descarcerare, reanimare, specializate în acordarea asistenței medicale și tehnice de urgență, precum și echipe cu personal paramedical, specializat în acordarea primului ajutor calificat. Misiunile SMURD:
· intervenția la cazurile în care una sau mai multe persoane se află într-o situație cu risc vital din cauza unei îmbolnăviri acute sau accidentări;
· intervenția la cazurile care necesită acordarea primului-ajutor într-un interval scurt de timp;
· intervenția la cazurile care necesită descarcerarea sau alte operațiuni de salvare;
· asigurarea protecției medicale pentru personalul echipelor de intervenție ale IGSU la misiunile specifice cu risc de accidentare;
· intervenția la accidente colective și calamităţi
xxxxxxxx
____________ooOoo____________
%20-%20Copy%20-%20Copy%20-%20Copy.png)
))))))))))))))))))))cca._1910-DESKTOP-KE7R77L-2.jpg)
%20(H)%20NC.jpg)
%20Anton%20Pleyer,%205%20Kr%20xxx.jpg)
.jpg)
.jpg)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu