Epaminonda's Blog.....: DERGNEAU

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de cultură

și arhitectură din localitatea belgiană DERGNEAU, municipalitatea

FRENES-LEZ-ANVALING, regiunea VALONIA, provincia

HAINAUT, din vremuri diferite și câteva trimiteri poștale ilustrate.

Vedere aeriană

Gara

Grădina Presbiteriului

O intrare în localitate

Biserica și cimitirul

Biserica romano catolică

Interior biserică

Piața

Șoseaua

Uzina

Biserica

Șoseaua Hainaut Flandra

Trimiteri poștale

xxx

UN CAREU DE DEFINIȚII

REZOLVAT

O PASTILĂ DE UMOR

O EPIGRAMĂ PROPRIE

POTRIVITE ȘI ATRIBUITE

UN DIALOG EPIGRAMATICA

____________xxx____________

CÂTEVA

MEDALII ȘI INSIGNE

DIN JUDEȚUL COVASNA

Informații generale despre medalistică și subiectul ei de studiu, MEDALIA, poți citi în articolul “Le Havre – Franța”.

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă și culoare, confecționat din materiale diverse, preponderent metalice, purtat la reverul hainei, la șapcă, pălărie sau bască și care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenența unei persoane la o organizație, la un club, la o asociație,etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenența la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizație politică, civică, religioasă, de identificare asociații, de nivel pregătire-calificare, de participant la unele manifestări sportive, culturale, artistice și de altă natură, etc.

Insigna turistică - Târgu Secuiesc

Municipiul Târgu Secuiesc, județul Covasna, centrul scaunului Kézdi de odinioară, s-a format pe malul pârâului Turia, lângă importanta arteră comercială ce lega orașul Braşov de provincia Moldova, trecând prin Pasul Oituz. Prima menţiune documentară a localităţii datează din 1407, în 1427 aceasta apare sub denumirea de Torjavására (Târgul Turia) ca oppidum. Această denumire, care a persistat până la începutul secolului al XVI-lea, indică rolul esenţial al târgului în formarea localităţii. Terenul pe care se ţineau târgurile fusese rupt din pământul satului vecin, Turia. Alături de Târgu-Mureş şi Odorheiu-Secuiesc, Târgu Secuiesc a fost între secolele XVI–XIX unul dintre cele mai importante centre meşteşugăreşti din secuime. Primele bresle din oraş s-au format relativ târziu, începând cu a doua jumătate a veacului al XVI-lea: în 1572 a luat fiinţă breasla tăbăcarilor, în 1638 cea a cizmarilor, în 1649 breasla cojocarilor şi breasla olarilor, celelalte însă s-au înfiinţat mult mai recent, în secolul al XIX-lea. Datorită aşezării favorabile a oraşului, locuitorii acestuia practicau şi comerţul şi cărăuşia. În 1834 un incendiu de proporţii a mistuit trei sferturi din oraş, distrugând 421 de case din 558. Flăcările care au izbucnit pe latura estică a Pieţei s-au extins rapid şi au ars aproape toate casele construite din bârne din centrul oraşului. După izbucnirea conflictului vamal dintre România şi Monarhia Austro-Ungară în 1886 avântul economic al oraşului s-a încetinit. Ca şi în cazul oraşelor secuieşti în general, Târgu Secuiesc şi-a dobândit înfăţişarea urbană aproximativ în cele trei decenii ce au precedat primul război mondial. Cele mai importante clădiri publice, ca şi majoritatea caselor etajate cu faţada principală spre Piaţă au fost construite în perioada amintită. Oraşul a evitat cu succes executarea planurilor de reabilitare urbană din perioada regimului comunist, înfăţişarea zonei centrale de la începutul veacului trecut păstrându-se astfel aproape intact. Centrul istoric este format din Piața Gábor Áron şi curţile organizate în jurul acesteia. Această zonă cuprinde aşadar două tipuri de spaţii distincte: pe de-o parte piaţa centrală cu faţadele clădirilor de pe laturile acesteia, iar pe de altă parte şirul curţilor. Cum menţionasem şi mai devreme, exceptând unele modificări minore, Piaţa Gábor Áron şi-a păstrat în mare parte aspectul de la începutul veacului al XX-lea. Zona centrală a Pieţei are platoul de promendaă uşor înălţat. Aici fusese amenajat un parc cu alei, în centrul său fiind amplasată statuia lui Gábor Áron, opera lui Oláh Sándor, maestru originar din zona Aradului (1942). Structura urbanistică a centrului istoric este de fapt consecinţa rolului de târg al localităţii. Oraşul s-a dezvoltat în jurul târgului de formă trapezoidală din centru, de unde pornesc cele cinci străzi principale. Primilor colonişti li s-au împărţit probabil parcele egale situate în vecinătatea pieţei centrale. Cu ocazia târgurilor aşadar ei puteau să-şi etaleze mărfurile direct în piaţă, în faţa casei sau atelierului propriu. Parcela se prelungea mult în spate, în spatele casei fiind înşiruite anexele gospodăreşti. În capătul parcelei era o poartă secundară care ducea în câmp, ulterior în grădină. În denumirea străzilor paralele cu laturile lungi ale pieţei centrale mai persistau la începutul veacului al XX-lea denumirile de Uliţa estică din fundul grădinilor, respectiv Uliţa vestică din fundul grădinilor, ceea ce indică structura mai sus menţionată a parcelelor. Şirul curţilor care înconjoară radial piaţa centrală determină caracterul aparte al structurii urbanistice din Târgu Secuiesc. Majoritatea lor pornesc din Piaţă, dar ulterior s-a format şi un inel secundar de curţi, acesta din urmă fiind însă mai puţin regulat. „Curţile” sunt de fapt alei înguste, având lăţimea între 2–4 m şi lungimea variind între 25–180 m. În piaţa centrală au fost construite începând cu finele secolului al XIX-lea case supraetajate, din piatră sau cărămidă, care serveau exigenţele orăşenilor mai înstăriţi. În spatele acestor case cu faţada principală spre Piaţă, se înşiruie – în zilele noastre pe ambele laturi ale curţilor – clădiri mici, construite din bârne sau zidite, alternate uneori de anexe gospodăreşti. Formarea curţilor se explică probabil prin modul de viaţă al meşteşugarilor, precum şi prin legea moştenirii secuieşti. Cea din urmă prevedea împărţirea parcelei părinteşti în mod egal între copii, indiferent de sex. În urma creşterii populaţiei aşadar familiile s-au extins în lungul parcelei părinteşti. Denumirea veche a curţilor (ex. Jancsó, Csíszár, Balogh, Kovács, Rácz, Szőcs) indica de fapt numele familiei proprietare. După 1851, odată ce s-a schimbat legea moştenirii secuieşti, şi denumirile vechi au început să fie înlocuite treptat prin numerotarea curţilor. În zilele noastre şirul curţilor se încheie cu Curtea nr. 73, lipseşte însă Curtea 5, aceasta fiind închisă ulterior. Comunitatea unei curţi folosea de regulă 1–2 fântâni, dintre care multe s-au mai păstrat până în anii 1960. Clădirile din curţi nu au de regulă o valoare arhitecturală deosebită, ele joacă însă un loc important în structura urbanistică aparte a oraşului. Foarte puţine s-au mai păstrat din casele vechi din Piaţă, construite înainte de marele incendiu din 1834, pe la cumpăna secolelor XVIII–XIX. Acestea erau de regulă prevăzute cu pivniţă şi parter înalt, sau chiar şi etaj, la parter fiind atelierul meşteşugăresc (ulterior magazinul), iar la etaj încăperile pentru locuit. Accesul se realiza de pe faţadă, unde fusese amenajat de obicei şi un foişor din lemn. Casele vechi se caracterizau prin acoperişul înalt, învelit cu şindrilă. Printre cele existente şi în zilele noastre se numără Casa Roşie aflată pe latura vestică a pieţei (nr. 19), de asemenea casa Hahn Jakab (construită în 1817) de la începutul străzii Apafi (nr. 1). Majoritatea caselor etajate din piaţa centrală au fost construite însă, cum amintisem şi mai devreme, după incendiu, începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Faţadele lor se caracterizează prin limbajul stilistic eclectic, combinat sau alternat în câteva cazuri cu motive decorative de factură secession. Printre cele mai impozante se numără Casa de Cultură, restaurată de curând, care găzduia printre altele (cafenea, hotel, magazine) şi prima sală de spectacole modernă din oraş. Clădirea cu un etaj, aflată pe latura vestică a Pieţei (nr. 21) a fost ridicată pe locul unui han vechi între 1902–1904. Faţada principală este marcată de un rezalit central încununat de un fronton triunghiular şi o turlă evocând forme baroce. În axul central, la nivelul etajului a fost amplasată stema oraşului având inscripţionat dedesubt anul 1902. În vecinătatea nordică a Casei de Cultură se află o casă construită tot în stil eclectic, utilizând elemente neobaroce, mai ales în ceea ce priveşte ornamentele foarte bogate realizate din stuc din frontonul ferestrelor. Casa aparţinea iniţial unui negustor armean pe nume Kupán József, care o construise în 1899. În frontonul rezalitului central remarcăm iniţialele comanditarului. Faţada secession a casei din faţa Curţii nr. 42 este unică în şirul caselor eclectice de pe latura vestică. Spre sud de aceasta, captează atenţia prin decorativitatea ei fosta casă a lui Dobál Lajos, construită în 1903 (P-ţa Gábor Áron, nr. 15). Faţada eclectică este marcată de frontonul rotund din axul central, decorat cu rocaille-uri şi o palmetă. Parapetul din fier forjat al balconului de la etaj conţine şi iniţialele comanditarului. Pe latura nordică a Pieţei iese în evidenţă clădirea de colţ a Primăriei actuale. Imobilul cu două etaje a fost construit în 1907 în stil secession. Acesta găzduia iniţial casa de economii, precum sugerează şi inscripţia în limba maghiară din frontonul clădirii („Kézdivásárhelyi Kisegítő Takarékpénztár Részvény Társaság”). În casa primăriei vechi (sec. XIX), clădirea clasicizantă de pe latura estică a Pieţei a fost amenajat Muzeul Breslelor din oraş (Curtea nr. 10/1). Fosta casă Finta, clădirea a cărei faţadă este marcată la etaj de către un foişor de lemn (Curtea 12/1), a suferit o reconstrucţie aproape integrală la începutul anilor 1970. Hotelul Millénnium de odinioară, situat tot pe şirul estic al Pieţei, fusese construit în 1895. Această clădire eclectică, ce a găzduit până în 2005 secţia de maternitate a Spitalului Municipal (Curtea nr. 15/1) se află într-o stare destul de degradată. Decorativitatea ferestrelor de la etaj, precum şi a balcoanelor cu parapetul din fier forjat evocă totuşi eleganţa şi valoarea imobilului de odinioară. Cea mai impozantă clădire de pe latura sudică a Pieţei este fosta casă Csiszár (nr. 4) construită la finele secolului al XIX-lea. Faţada principală, uşor asimetrică, a acesteia înglobează şase axe, frontul fiind încununat de un atic continuu decorat cu baluştri. Vizavi, pe colţul sud-vestic al Pieţei, în vecinătatea porţii bisericii reformate, fusese ridicat între 1906–1907 palatul secession al Bisericii Reformate (P-ţa Gábor Áron, nr. 12). La Târgu Secuiesc s-a păstrat aşadar o structură urbanistică caracteristică târgurilor cu caracter meşteşugăresc, oraşul fiind din acest punct de vedere unic în Transilvania. Doar la Odorheiu Secuiesc şi la Tîrgu-Mureş mai putem identifica câteva urme răzleţe ale unor structuri urbanistice asemănătoare. În perioada revoluţiei din 1848–1849 Târgu Secuiesc devenise un centru important al producţiei de armament. Această activitate a decurs sub conducerea maiorului de artilerie, Gábor Áron, majoritatea tunurilor fiind turnate în atelierul maestrului local Turóczi Mózes, care se afla pe terenul casei acestuia din Piaţa Gábor Áron nr. 9.

Expo XXXI insigne

A XIII expoziției de insigne - Târgu Secuiesc

Insignografia este știința și pasiunea de a colecționa, studia și arăta și altora diversitatea de insigne realizate, ea deosebindu-se cu totul de medalistică sau numismatică. Insigna este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani si apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificare asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc. Mai jos prezint un scurt istoric al mișcării insignografice din România. La începutul anilor 1950 în ţara noastră existau câteva colecţii remarcabile de insigne, în marea majoritate amestecate însă între cele de monede, medalii sau timbre. Începutul unei colecţii organizate de insigne în România o datorăm lui Dogaru Ioan care încă din 1948 a început să îşi ordoneze piesele după anumite criterii şi tematici. Peste două decenii militarul de carieră Dogaru Ioan are o idee deosebită de a prezenta într-o expoziţie o parte din colecţia sa care acum număra peste 4200 de piese. Şi astfel, la data de 24 martie 1968 este semnat în mod oficial actul de naştere al insignografiei româneşti la Casa Centrală a Armatei, actualmente Cercul Militar Naţional. Expoziţia a întrunit toate elementele specifice unei manifestări de ţinută: invitaţie tipărită, afiş, catalog şi ceea ce a fost cel mai important, insignă proprie. Evenimentul a fost mediatizat în revistele Magazin, Flacăra şi Viaţa Militară. Un impact mediatic în activitatea insignografică din ţară l-a avut expoziţia itinerantă de insigne realizată de col. Dogaru Ioan, la Casele armatei din Braşov, Iaşi, Bacău, Constanţa, respectiv la Palatul Pionierilor de la Cotroceni. La 7 ani de la expoziţia de insigne din capitală, are loc la Petroşani prima întâlnire pe ţară a colecţionarilor de insigne (2 - 3 august 1975), rod al colaborării a trei colecţionari de marcă din ţară: col. (r) Dogaru Ioan - Bucureşti, Milovan Pavel - Timişoara şi Dula Aurel – Petroşani. Următoarele întâlniri anuale au avut loc la Timişoara, Craiova, Bucureşti- Casa Centrală a Armatei, Petroşani, Arad, Tg. Mureş etc. După 1989, activitatea noastră a trecut printr-o perioadă foarte dificilă, iar timp de 10 ani toate întâlnirile au avut loc la Petroşani. Trecând peste acest şoc, ne-am reorganizat şi a apărut ideea înfiinţării unei asociaţii care să degreveze Societatea Numismatică Română de activitatea insignografică care a luat un avânt deosebit în România.

Târgu Secuiesc XLI - Expo insigne 2015 - Premiul C.N.M.E. - C.M.N.

(Clubul Numismatic Mihai Eminescu - Cercul Militar Național)

Intalnita in Romania pe stancile aproape inaccesibile omului din Muntii Vrancei, Muntii Bucegi, Muntii Fagarasului, Muntii Maramuresului, Rodna, Obcinele Bucovinei, Masivul Ceahlau, Retezat, Godeanu, Floarea de colt este o planta deosebit de rara. Din acest motiv ea a fost declarata monument al naturii si este ocrotita prin lege inca din 1931. Floarea de colt este protejata in rezervatii naturale cum ar fi cele din Piatra Craiului, Muntii Bucegi, Ciucas, judetul Alba etc. Leontopodium alpinum (dupa denumirea sa stiintifica), este o planta perena, de o frumusete aparte si totodata cea mai rara din intreaga flora montana. Tulpina este dreapta si poate ajunge pana la 20 - 30 cm inaltime. Aceasta este imbracata in partea de jos cu frunze catifelate, de dimensiuni diferite asezate de jur imprejurul tulpinei, in forma de cerc. Numeroasele si micutele flori, compuse din petale de un alb imaculat sunt dispuse in asa fel incat lasa impresia unei singure flori de forma unei stelute. Intalnita de cele mai multe ori pe culmile stancoase si tot mai rar pe platourile montane, floarea de colt are radacina fixata in putinul pamant ramas intre scobiturile sapate in stancile calcaroase. Intreaga planta este acoperita de peri catifelati de culoare argintie, ce protejeaza frunzele si florile de vant. La noi in tara, floarea de colt poate fi vazuta inflorita in lunile iulie si august. Se pare ca floarea de colt provine din tinuturile Asiei, acolo crescand la fel de deasa ca si iarba. In diferite locuri din lume unde mai poate fi intalnita, floarea de colt poate atinge inaltimea de pana la 80 cm. Numita in popor si floarea reginei, floarea doamnei, steluta sau albumita, floarea de colt are in traditia romaneasca o semnificatie aparte, ea fiind un simbol al dragostei. Se spune ca, pentru a-si dovedi dragostea si curajul, tinerii colindau zonele stâncoase ale muntilor pentru a culege flori de colt si a le oferi iubitelor. In limbajul florilor ea inseamna puritate si curatenie.

Întreprinderea minieră Căpeni

Căpeni (în limba maghiară - Köpec) este un sat cu 845 locuitori, aproape în totalitate maghiari, prima dată atestat documentar în anul 1459, ce aparține orașului Baraolt din județul Covasna și este situat pe malul drept la râului Olt. Între 1940-1944, în urma Dictatului de la Viena și a stabilirii noii frontiere pe râul, localitatea a rămas în Transilvania de Nord și a devenit astfel punct de graniță a Ungariei. Localitatea a fost un important centru minier de extracție a lignitului în perioada postbelică. Exploatarea industrială pe scară largă a început în 1873 odată cu deschiderea minei principale numite Samuel. Minele au început să fie treptat închise începând cu anul 1970. În prezent, majoritatea locuitorilor își câștigă existența din agricultură și exploatarea lemnului. Ca obiective de vizitat în acest sat ar fi:

Vechea colonie minieră (abandonată).
Fostul conac al administratorului minelor din perioada interbelică.
Izvoare de apă minerală.

Baraolt, în limba maghiară - Barót, în limba germană – Boralth, este un oraș în județul Covasna, care mai include și satele: Biborțeni, Bodoș, Căpeni, Micloșoara și Racoșul de Sus. Fost oraș minier, în prezent axat pe industria prelucrării lemnului, cu o populație majoritar maghiară, orașul Baraolt prezintă posibilități de dezvoltare în domeniul turismului rural. Orașul este străbătut de râul Baraolt. Orașul Baraolt se află situat la nord-vestul județului Covasna, la limita de vest cu județul Brașov, la 60 kilometri depărtare de municipiul reședință de jueț - Sfântu Gheorghe. Prima atestare documentară a localității Baraolt ne parvine din anul 1224. La recensământul din anul 2011 orașul număra 8762 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002), dintre care: români – 2,83%, maghiari – 93,73%, romi – 1,03% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a orașului Baraolt astăzi se prezintă astfel: ortodocși – 2,47%, romano catolici – 28,5%, reformați - 46,64%, unitarieni – 16,09% și restul – nedeclarată sau altă religie. Descoperirile arheologice ne dovedesc faptul că zona a fost locuită încă din eneolitic și epoca bronzului. Pe teritoriul acestei localități s-au găsit mai multe fragmente ceramice și un buzdugan de piatră din epoca bronzului timpuriu. Pe malul stâng al pârâului Baraolt, în locul numit "Pădurea Mare", se află o stațiune locuită în mai multe perioade istorice: în epoca bronzului (culturile Wietenberg și Noua), în perioada hallstattiană, în epoca dacică și în epoca premedievală. Localitatea Baraolt s-a dezvoltat începând cu anul 1839, datorită exploatării rezervelor de cărbune existente în subsolul acestei zone și devine oraș la începutul anului 1968. Importanța economică a acestei localități o constituie activitatea de exploatare și prelucrare a lemnului, industria textilă și de confecții, industria producătoare de materiale de construcții, industria alimentară prin procesarea cărnii și a laptelui, agricultura, morăritul, panificația precum și transporturile, comerțul și serviciile. Principalele atracții turistice ale orașului sunt Biserica fortificată romano-catolică,, Castelul Kalnoky din satul Micloșoara (secolul al XVI-lea), Biserica unitariană din satul Racoșul de Sus (secolul al XVIII-lea) și Muzeul Depresiunii Baraolt.

Șugaș 24 h / 31 aug - 1 sept 2024

Piesa de mai sus este o medalie specială realizată de compania privată orădeană Medals Alex Sztankovits pentru a fi conferită participanților și/sau câștigătorilor competiției de ciclism Șugag 24h, desfășurate în stațiunea turistică Șugag Băi-Covasna.
Șugaș Băi este o stațiune turistică din județul Covasna ce aparține de municipiul Sfântu Gheorghe, aflată la 8 kilometri depărtare de oraș. Stațiunea este atât pentru mofete și izvoarele de apă minerală, cât și pentru posibilitățile practicării sporturilor. Câteva dintre dotările stațiunii sunt:

o pârtie în lungime de 500 de metri și una de 250 de metri, dotate cu teleschi, instalație de nocturnă și tunuri de zăpadă.
parcul de aventuri în pădure conține 10 elemente cu diferite nivele de dificultate.
terenuri de tenis, minigolf și fotbal
mese de biliard și ping pong
aparatură complexă de fitness
peretele de escaladă în aer liber cu dimensiunile de 12 metri înălțime și 9 metri lățime

Ciclismul este, în sensul larg al cuvântului, deplasarea pe sol folosind mijloace de transport puse în mișcare de mușchii omului, cu precădere bicicletele. Ciclismul se împarte în două categorii: de plăcere și disciplină sportivă de sine stătătoare. Ciclismul sportiv este condus de Uniunea Ciclistă Internațională, cu sediul în Elveția. Sportul ciclism înseamnă organizare riguroasă dar și investiții însemnate în echipamentele de concurs. Printre primii locuitori ai Capitalei, care au folosit bicicleta ca mijloc de locomotie, se numarau si cateva personalitati ale vremii: N. Velescu, dr. V. Urechia, Al. Vlahuta, B. Delavrancea si Al. Macedonski. In aceasta perioada, ciclistii care doreau sa organizeze concursuri dupa modelul occidental au importat biciclete cu roata mare in fata, numite bicicle. In ultimul deceniu al secolului trecut, sporeste numarul societatilor de ciclism, apar primele curse, primele velodromuri. Inca din 1886 fusesera infiintate cluburile cicliste ”Velocitas” si ”Huniade”, iar in anul 1889 “Asociatia de ciclism” din Arad. Cursa de debut din Bucuresti, care are loc in 1891 pe distanta Otopeni – Baneasa de 10 km, este castigata de D. Dumitrescu, unde se inalta astazi Arcui de Triumf. O data cu inmultirea societatilor cicliste, se impune necesitatea coordonarii si organizarii ritmice a activitatii cicliste. In consecinta, in 1891 se infiinteaza ”Clubul velocipedistilor” din Bucuresti care va organiza un concurs oficial. In 1893, se fac intreceri pe velocipede in cadrul unei serbari de binefacere, destinate ajutoarelor oferite sinistratilor inundatiilor de la periferia Capitalei. De acum, ciclismul romanesc fusese confirmat ca o activitate sportiva, motiv pentru care se infiinteaza ”Clubul ciclistilor” in 1896 si ”Uniunea velocipedica a Romaniei” in 1897, care se dorea sa detina prerogativele unei federatii nationale. In 1900 ia nastere ”Uniunea Ciclistilor Excursionisti” si apare prima revista ciclista lunara din tara noastra, intitulata ”Bicicleta”. Inca din 1894 functiona prima scoala de invatare a mersului pe bicicleta, in spatiul pietei Victoria si al soselei Kiseleff din zilele noatre. Pe campul acestei scoli va fi amenajata o pista pe pamant lunga de 250 m, cu o turnura usor ridicata la inaltimea de cca 1,50 m. Apare, asadar, primul, velodrom din Romania, denumit ”Victoria”, proprietatea lui Alois Pucher, langa atelierul de reparat biciclete. In aceste conditii, pe langa ciclismul de sosea, apare si cel de velodrom. Pentru ca tribunele velodromului erau neincapatoare si ciclistii evoluau invaluiti de praful pistei, a aparut nevoia de a construi un nou velodrom, mai incapator si cu anexe sanitare. Initiatorul acestui proiect a fost directorul ziarului “Universul”, Luigi Cazzavillan si, totodata, reprezentant in Romania al unei fabrici italiene dc biciclete (firma ”Bianchi”). El a construit un splendid veledrom cu pista de lemn, lunga de 333,33 m si lata de 6 m. Arena a fost ridicata pe soseaua Kiseleff, in dreapta Arcului de Triumf. Inaugurarea velodromului s-a facut in 1896, prilejuind o bogata activitate ciclista de velodrom, unde au concurat ciclisti din Germania, Austria, Ungaria. In 1898, velodromul a fost demontat si pista vanduta ca lemn de foc pentru a se acoperi datoriile la fisc, ramase neachitate dupa moartea fondatorului. Dupa o intrerupere indelungata, timp in care cursele de viteza s-au desfasurat pe aleile din parcuri si la hipodrom, ciclismul de pista isi va relua activitatea o data cu construirea velodromului de la Galati (1923), din initiativa lui Ernest Flacs, presedintele Clubului Ciclist Galati. De asemenea, este consemnata existenta unui velodrom la Craiova, unde s-au derulat concursuri intre ciclistii bucuresteni si craioveni in anii 1896-1898. Dezvoltarea ciclismului de sosea si de pista, reteaua tot mai mare de concursuri si aparitia mai multor cluburi cu acest profil in Capitala si in teritoriu, au creat conditii pentru infiintarea FR de Ciclism. Acest eveniment, care are loc in 26 aprilie 1931, succede existenta celor doua nuclee organizatorice, care la vremea respectiva si-au asumat rolul de conducere si organizare a ciclismului romanesc. Aceste nuclee au fost: Uniunea Velocipedica a Romaniei (1897) si Comisiunea de Ciclism (1912) din cadrul Federatiei Societății de Ciclism din România.

Fitness tribe 6 h / 1 - 2 iunie 2024

Piesa de mai sus este o medalie specială realizată de compania privată orădeană Medals Alex Sztankovits pentru a fi conferită participanților la acțiunea Fitness Tribe 24 h – Marea provocare de mișcare din zilele de 1 - 2 iunie 2024 din municipiul Sfântu Gheorghe, județul Covasna.

Înainte de revoluția industrială, fitness-ul a fost definit ca aptitudinea de a desfășura activitățile zilei fără oboseală excesivă. Cu toate acestea, prin automatizarea și schimbările în stilul de viață, aptitudinea fizică este acum considerată o măsură a capacității organismului de a funcționa eficient inclusiv în activitățile de muncă și de agrement, de a fi sănătos, de a rezista bolilor hipokinetice și de a face față situațiilor de urgență. Astăzi fitness-ul se definește ca fiind calitatea sau starea de a fi în formă. Un program de fitness bine potrivit îmbunătățește o persoana în toate aspectele de fitness în comparație cu practicarea doar unul, cum ar fi doar rezistența cardio/respiratorie sau doar de formare în greutate. Un program cuprinzător de fitness adaptat unei persoane se concentrează în mod obișnuit pe una sau mai multe abilități specifice și pe vârstă sau pe nevoi legate de sănătate, cum ar fi sănătatea osoasă. Multe surse menționează de asemenea sănătatea mentală, socială și emoțională ca o parte importantă a modului de fitness general. Condiția fizică este starea de sănătate și bunăstarea și, mai specific, capacitatea de a efectua aspecte ale sportului, ocupațiilor și activităților zilnice. Condiția fizică este, în general, realizată printr-o nutriție adecvată, exercițiu fizic moderat și viguros și odihnă suficientă.

Sfântu Gheorghe, în limba maghiară - Sepsiszentgyörgy, în limba germană - Sankt Georgen, este municipiul de reședință al județului Covasna, care include și satele: Chilieni și Coșeni. Prima atestare documentară a localității parvine din anul 1332, însă descoperirile arheologice fac dovada existenței umane încă din neolitic. Importanța localității Sfântu Gheorghe, situată la confluența drumurilor de legătură dintre Transilvania și Moldova, a crescut după secolul al XV-lea, când a fost ridicată la rang de târg (1461). În anul 1880 orașul a înglobat satul Szemerja, astăzi cartier al orașului și purtând același nume. Primele întreprinderi au apărut relativ târziu. În anul 1879 a fost construită prima fabrică de textile, iar în anul 1899 a fost inaugurată fabrica de țigarete. În anul 1892 a început activitatea primului institut pedagogic pentru educatoare din Transilvania, ulterior denumit Institutul Pedagogic de Stat. n anul 1968, în cadrul reorganizării administrativ-teritoriale a României, Sfântu Gheorghe a devenit reședință de județ, iar în anul 1982 municipiu. Municipiul Sfântu Gheorghe este situat în depresiunea Brașovului, pe ambele maluri ale Oltului, la o altitudine de 550 m. Se află la intersecția câtorva drumuri, cel mai important fiind DN12 ce leagă municipiul Brașov de municipiul Miercurea Ciuc. La recensământul populației din anul 2011 localitatea număra 56006 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 61543 locuitori), dintre care: români – 21,08%, maghiari – 73,62% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a municipiului Sfântu Gheorghe astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 18,84%, romano catolici – 31,69%, reformați – 35,66%, unitarieni – 5,49%, luterani – 1,2% și restul – nedeclarată sau altă religie. Principalele activități economice ale municipiului se desfășoară în industriile textilă și de confecții, a mobilei, a procesării laptelui și a cărnii, în domeniul comerțului și al serviciilor, precum și în turism. Municipiul Sfântu Gheorghe are două teatre (Teatrul „Andrei Mureșanu” și Teatrul „Tamási Áron”), o bibliotecă județeană (Biblioteca Județeană „Bod Péter”), două muzee (Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni și Muzeul Național Secuiesc), Galeriile de Artă „Gyárfás Jenő” și galeria "Magma". În localitate își desfășoară activitatea și Ansamblul de Dansuri „Trei Scaune”. La inițiativa societății civile, în fiecare an de Sf. Gheorghe (23 aprilie), autoritățile locale organizează Zilele Sfântu Gheorghe. La 8 septembrie are loc o festivitate comemorativă a veteranilor români, combatanți în cel de-al doilea război mondial. Câteva dintre atracțiile turistice ale orașului sunt:

Cetatea Sfântu Gheorghe – Biserica fortificată din secolul al XIV-lea
Biserica ortodoxă cu hramul Sfântul Gheorghe construită în anul 1872
Casa cu Arcade din secolul al XVIII-lea
Palatul Beor
Biblioteca județeană construită în anul 1832 ca sediu al scaunelor secuiești
Clădirea fostului tribunal construită în anul 1870 astăzi Galeria de Artă “Gyarfas Jeno”
Clădirea Muzeului Național Secuiesc, edificiu proiectat de Karoly Kos
Clădirea Primăriei Municipale din secolul al XVIII-lea
Monumentul ostașului român, realizat de sculptorul Peter Balogh
Bustul lui Aron Gabor, realizat de István Gergely
Bustul lui Nicolae Bălcescu, realizat de Isac Marton
Parcul Elisabeta

Aici s-au născut și au trăit o vreme:

Laura Codruța Kovesi (născută 1970) magistrat și procuror român, care ocupă funcția de procuror-șef la Parchetul European
Radu Moraru (născut 1970), realizator de televiziune.

Mai jos admiri frumoase monumente e cultură și arhitectură din zestrea urbanistică a municipiului Gheorgheni.

Gara

Biserica

Biserica romano catolica

Hotel Ungaria

Liceul reformat

Biblioteca județeană

Primăria

Muzeul secuiesc

Fabrica de țigarete

Biserica reformată

Covasna (în maghiară Kovászna) este un județ din provincia istorică Transilvania, România.Județul Covasna se află situat în centrul României, în partea internă a Carpaților de Curbură. Situat în partea de sud-est a Transilvaniei, teritoriul acestui județ este legat de spațiul extracarpatic prin pasurile Buzău și Oituz precum și prin mai multe trecători ale Carpaților Răsăriteni. Județul cu suprafața de 3710 kilometri pătrați și populația de aproximativ 206000 locuitori are reședința administrative în Sfântul Gheorghe. Ca subunități administrative județul este compus din; 2 municipii – Sfântul Gheorghe și Târgu Secuiesc, 3 orașe – Baraolt, Covasna și Întorsura Buzăului precum și un număr de 40 de comune. Populația județului Covasna aparține următoarelor etnii; maghiară -74%, română – 23% și romă – 3% (procente aproximative).