Epaminonda's Blog.....: OSCHATZ

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de cultură

și arhitectură din localitatea germană OCSHATZ, districtul SAXONIA

DE NORD, landul SAXONIA, din vremuri diferite, câteva

trimiteri poștale ilustrate, o insignă și o medalie locale.

Primăria și fântâna

Biserica Egidius

Casa pădurarului

Fântâna

Primăria și Biserica Egidius

Centrul vechi

Parcul

Strada Spitalului

Orașul vechi

Școala

Seminarul

Strada Dresda

Piața veche

Strada Luther

Strada Luther cu Poșta

Vedere panoramică și Gara

Trimiteri poștale

Insignă locală

Medalie locală

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

"PROVERB ILUSTRAT" -

O CARICATURĂ DE

MARGARETA CHITCATII

O EPIGRAMĂ PROPRIE

UN CAREU DE DEFINIȚII

REZOLVAT

UN DIALOG EPIGRAMATIC

__________xxx__________

O MEDALIE ȘI CÂTEVA

INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informații generale despre medalistică și subiectul ei de studiu, MEDALIA, poți citi în articolul “Le Havre – Franța”.

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă și culoare, confecționat din materiale diverse, preponderent metalice, purtat la reverul hainei, la șapcă, pălărie sau bască și care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenența unei persoane la o organizație, la un club, la o asociație,etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenența la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizație politică, civică, religioasă, de identificare asociații, de nivel pregătire-calificare, de participant la unele manifestări sportive, culturale, artistice și de altă natură, etc.

M.S. Regele Carol II al României

Ministerul Instrucțiunii - Premiul II

Carol al II-lea, Rege al României, Principe de Hohenzollern - Sigmaringen (născut 15 octombrie 1893 şi decedat la 4 aprilie 1953) a fost rege al României între 8 iunie 1930 şi 6 septembrie 1940, când a trecut prerogativele sale regale în favoarea fiului său Mihai. Carol al II-lea de Hohenzollern-Sigmaringen a fost rege al României. Părinții său au fost, de asemenea, conducători ai țării - Ferdinand I și Maria de Edinburgh - astfel că tânărul Carol avea dreptul să urce pe tron după moartea tatălui său. Acest lucru s-a întâmplat în anul 1927. Deși după moartea tatălui său era îndreptățit să devină următorul rege al României, Carol fusese anterior dezmoștenit (decizie încurajată și de Ionel Brătianu, unul dintre liderii politici ai secolului al XX-lea) din pricina a două motive:

a dezertat, îmbrăcat în uniformă de ofițer rus, din unitatea militară pe care o conducea la Târgu Neamț, pe 27 august 1918 (în timpul Primului Război Mondial);
4 zile mai târziu, pe 31 august a fugit din țară și s-a căsătorit la Odesa (oraș aflat astăzi pe teritoriul Ucrainei), cu o persoană ce nu aparținea unei familii regale. Ioana Lambrino, cunoscută drept Zizi, era fiica unor boieri moldoveni.

Aceste două aspecte i-au adus, așadar, dezmoștenirea, iar tronul a trecut în mâinile fiului lui Carol al II-lea, principele Mihai. Cel din urmă era doar un băiețel de 6 ani când a murit bunicul său, astfel că țara trebuia condusă de o regență (o guvernare temporară, exercitată de una sau mai multe persoane/instituții în timpul absenței, a bolii sau a minoratului unui monarh). În spatele acestei conduceri se aflau trei persoane: Patriarhul Bisericii, principele Nicolae - fratele mai mic al lui Carol al II-lea - și Președintele Curții de Casație. Era evident că se crease un haos pe scena politică românească, mai ales că mai trebuia să treacă multă vreme până Mihai va urca pe tron, la 18 ani. Poporul și chiar partidele începuseră să zvonească ideea de a-l chema pe Carol la cârma României. Fără vreo propunere, pe 6 iunie 1930, Carol al II-lea vine în România; prim-ministrul de la acea vreme, Iuliu Maniu, demisionează (pentru doar câteva zile) și Parlamentul îl recunoaște pe Carol al II-lea drept rege al țării, pe 8 iunie 1930. Căsătoria lui Carol al II-lea cu Ioana Lambrino, care a dus la nașterea unui băiat pe 8 ianuarie 1920, a fost ulterior anulată. Tatăl său, regele Ferdinand a încercat prin diverse mijloace să-l țină departe de femeia care îi era soție. Acest lucru i-a displăcut lui Carol al II-lea, care a renunțat pentru a doua oară la tron și își continua relația cu Zizi. Pe 1 august 1919 a trimis o scrisoare familiei cu această hotărâre a sa, care i-a adus interdicția de a mai sta în București, stabilindu-se la Bistrița. Următorul an, după ce s-a născut copilul lui Carol și al lui Zizi Lambrino, în februarie 1920, Carol al II-lea le-a scris din nou membrilor familiei regale în sensul de conciliere, vrând să se întoarcă la datoria pentru țară. Consecințele acestei scrisori au fost imediate; tânărul Carol fusese trimis în Europa pentru o excursie la studii, dar de fapt i se pregătise o întâlnire cu principesa Elena a Greciei, cu care se și căsătorise pe 10 martie 1921. Câteva luni mai târziu, pe 25 octombrie 1921 s-a născut fiul lor, principele Mihai. Aventurile amoroase ale lui Carol nu s-au încheiat odată cu căsnicia pe care o avea cu o tânără dintr-o familie domnitoare. Începuse o relație cu Elena Lupescu, soția unui căpitan, pentru care ajunge să renunțe din nou la tron. În 1925, Carol, care fusese trimis la Londra în numele familiei sale pentru a participa la înmormântarea reginei Alexandra a Marii Britanii, a plecat la Paris, iar de acolo la Veneția împreună cu Elena Lupescu. De aici, o altă scrisoare avea să fie trimisă familiei sale, în România, în care era enunțată o altă renunțare la tron, Carol nevrând să fie numit moștenitor al tronului. Pe 4 ianuarie 1926, printr-un act al Parlamentului, principele Mihai devine moștenitor. Apoi, regele Ferdinand a stabilit ca fiului său să îi fie retras numele său real, primind numele Carol Caraiman. S-a mutat la Paris, de unde era încă întreținut din banii Casei Regale Române. Următorul an, pe 20 iulie 1927, regele Ferdinand s-a stins din viață. Așa a ajuns Mihai, la vârsta fragedă de 6 ani, pe tron în 1927, după moartea bunicului său. Conform legii, o regență trebuia să se ocupe de prerogativele regale și să domnească până când tânărul rege ar fi ajuns la maturitate. Având în vedere efectele negative (în ceea ce privește stabilitatea politică) ale unei lungi regențe, anumiți politicieni au început să facă planuri, încercând să-l readucă pe tron pe prințul exilat. Planul a devenit realitate în iunie 1930, când Carol s-a întors în România, fiind proclamat rege, pe 8 iunie. Spre deosebire de tatăl său, regele Carol al II-lea nu a avut intenția de a guverna ca un monarh constituțional, acționând doar ca un factor de echilibrare în politica internă. Carol a vrut să fie un rege implicat activ, cu prerogative mai solide. Ca atare, domnia sa a fost caracterizată de:

dezvoltare economică semnificativă;
instabilitate politică acută, cauzată de o creștere a autorității monarhice;
de o slăbire a partidelor politice;
de un avans al partidelor extremiste.

Campania agresivă a regelui Carol al II-lea împotriva sistemului democratic s-a încheiat în 1938, când a fost instaurat un nou tip de regim, ca monarh autoritar, urmând modelul multor state din Europa. Constituția din 1923 a fost înlocuită cu una care i-a conferit regelui mai multă putere. Astfel Carol al II-lea a reușit în planurile sale de a deveni un rege care guvernează, acționând împotriva intereselor țării sale. Prestigiul său a scăzut dramatic, iar acest fapt a avut consecințe grave în 1939-1940, când România va cădea pradă presiunilor internaționale. Destrămarea României Mari, în vara anului 1940, prin capitularea forțată a Basarabiei, Bucovinei de Nord, Transilvaniei și sudului Dobrogei a pus capăt domniei lui Carol al II-lea. Pe plan național, regele Carol a văzut în generalul Ion Antonescu un om capabil să aducă echilibrul în țară și să refacă ordinea, iar pe 4 septembrie 1940 l-a numit Președinte al Consiliului de miniștri, având apoi puteri depline în stat. Revoltele populației l-au determinat pe Ion Antonescu, două zile mai târziu, să-l forțeze pe regele Carol al II-lea să abdice, iar tronul a revenit pentru a doua oară la Mihai. După aceste evenimente, pe 7 septembrie 1940, Carol a plecat din nou în exil, însoțit de Elena Lupescu, dar nu s-a mai întors niciodată. A murit în exil, în Portugalia, în 1953, din pricina unui infarct.

Cupa Alex Sztankovits - Masterplast 2018

Produsul de mai sus este o medalie specială realizată de compania privată orădeană Medals Alex Sztankovits pentru a fi conferită participanților la competiția de polo pe apă Cupa Alex Sztankovits Masterplast 2018.

Polo pe apă este un sport nautic pe echipe. Se dispută între două echipe alcătuite din 7 jucători fiecare: 6 jucători de teren și un portar, pe banca de rezerve fiind încă maximum 6 jucători. Portarul este singurul jucător căruia i se permite să atingă mingea cu două mâini, să lovească mingea cu pumnul închis și să atingă fundul piscinei, dar nu i se permite să depășească mijlocul piscinei. Teoretic polo pe apă se aseamănă handbalului. Jocul de polo pe apă are durata a 4 reprize a câte 8 minute fiecare. Lungimea bazinului este de 30 m pentru bărbați și 25 m pentru femei, iar lățimea de 20 m. Adâncimea apei este de cel puțin 1,8 m. Este cel mai vechi sport de echipǎ jucat la toate edițiile Olimpiadelor sportive de varǎ, din anul 1900, de când a fost introdus ca sport olimpic.Britanicii sunt considerați părinții polo-ului pe apă, primul joc la ei având loc la 14 iulie 1876. În România, primele echipe de polo au apărut la Cluj, Timișoara și Târgu Mureș. În anul 1952, la Jocurile olimpice de la Helsinki, România este prezentă pentru prima dată cu o echipă de polo.

Insigna 35 - aviația militară

Aviația militară, denumire oficială – Forțele militare aeriene române, este folosirea aeronavelor militare și a altor mașini zburătoare în scopul conducerii sau al activării războiului aerian, inclusiv capacitatea națională de transport aerian (marfă aeriană) să asigure furnizarea logistică forțelor staționate într-un teatru al acțiunilor militare sau de-a lungul unui front. Forța aeriană include mijloacele naționale de desfășurare a unui astfel de război, inclusiv intersecția transportului și a ambarcațiunilor de război. Avioanele militare includ bombardiere, avioane de vânătoare, avioane de transport militar, avioane de antrenament și avioane de recunoaștere. Forțele aeriene militare sunt organizate în unități și mari unități navigante și de deservire și execută misiuni în cooperare cu celelalte arme sau independent. Înființată oficial la 1 aprilie 1913, prin aprobarea Legii privind Organizarea Aeronauticii Militare de către Parlamentul României, istoria aviației militare române începe odată cu Ordinul nr. 7925/5 noiembrie 1909 prin care se ordona Arsenalului de Construcții al Armatei din București construirea unui avion după indicațiile și sub supravegherea lui Aurel Vlaicu. În prezent, Forțele Aeriene Române au un efectiv de 10.800 de persoane și 164 de aeronave, fiind într-un proces de modernizare și reorganizare.

Bijuteria masonică a secretarului de lojă

Piesa de mai sus este o Bijuterie masonică ce aparține secretarului de lojă. Ea se prezintă sub forma a două pene de scris încrucișate, legate cu o panglică cu două funde, cea de sus cu trei bucle și un inel de prindere. Panglica înconjoară orice templu masonic și reprezintă unitatea masonilor. Piesa este confecționată din bronz aurit, are dimensiunile de 6,2 x 9,2 centimetri și poate fi admirată în colecțiile Muzeului Național de Istorie – Brukenthal din municipiul Sibiu.

Vorbind etimologic, Francmasoneria este o asociaţie a zidarilor (masoni) liberi (adjectivul ,,franc” desemna în Evul Mediu francez pe cineva scutit de dările feudale). Cuvântul franc-mason, încetăţenit la noi prin secolul al XVIII-lea de un cleric, vine prin filiera franceză; sensul termenului fiind identic şi în celelalte limbi europene: freemason în engleză, Freimaurer în germană şi liberi muratori în italiană. Situaţia privilegiată a acestei asociaţii a constructorilor medievali – căreia putem să-i spunem : breaslă - vine din faptul că membrii ei erau constructorii bisericilor şi catedralelor. Toate domurile şi catedralele artei gotice au fost ridicate de francmasoni între secolele X -XVII, aceasta fiind principala îndeletnicire a Francmasoneriei. Francmasoneria a fost, ca orice breaslă medievală, o societate secretă. Membrii ei aveau: parole, semne, vestimentaţie specială şi un alfabet secret. Exista de asemenea un ritual simbolic, un simbolism al obiectelor (mai ales al uneltelor de zidărie) şi un mit fundamental – mitul despre uciderea lui Hiram, arhitectul templului lui Solomon, care a fost ucis de trei calfe cu uneltele lor: rigla, cleştele (compasul) şi ciocanul de lemn (maiul), devenite apoi simboluri în Francmasonerie. De asemenea locurile în care a fost lovit Hiram au căpătat şi ele o valoare simbolică pentru masoni: gâtul – sediul vieţii materiale, inima – sediul sufletului şi fruntea sediul inteligenţei. În continuare voi enumera simbolurile masonice întâlnite pe insigne şi anume: ECHERUL şi COMPASUL, sunt simboluri de bază ale masoneriei, necesare pentru ridicarea unor edificii stabile şi drepte. Ele constituie alături de Biblie (simbolul Cărţii Sacre), cele trei Mari Lumini ale Masoneriei. Echerul este simbolul rectitudinii morale în conduită, ale cinstei şi onestităţii iar compasul, simbolul patimilor (lăcomie, mânie, judecată nedreaptă, intoleranţă, egoism), al cunoaşterii şi priceperii. Fără compas nu se poate alcătui un echer, iar fără un echer nu se poate construi un Templu. FIRUL CU PLUMB PENTRU NIVEL, este elementul echilibrului interior şi sugerează ideea ascensiunii stabile, liniare, trasând o linie verticală infinită care conduce la perfecţiune. Semnifică capacitatea de a construi un sistem de referinţă. CIOCANUL şi DALTA, semnifică necesitatea de a uni acţiunea cu gândul. Ciocanul reprezintă forţa voinţei iar dalta discernământul, inteligenţa şi fineţea. Combinarea celor două determină perfecţionarea treptată a operei. RIGLA, este emblema perfecţiunii şi a ordinii, este din timpuri străvechi instrumentul de comparaţie a mărimii de măsurare a armoniei proporţiilor. Este şi simbolul celor 24 de ore ale zilei, dintre care o parte trebuie dedicate gândului, una lucrului, una odihnei şi un celor care au nevoie de ajutor. MISTRIA, simbolizează binefacerea, precum şi dorinţa de al ajuta pe cel care are nevoie, exprimă bunătatea, caritatea dar şi voinţa fiinţei umane. DELTA, numită şi triunghiul lui Solomon. Are forma unui triunghi echilateral şi este reprezentarea geometrică a lui trei (principiul triplicităţii). În tradiţia creştină semnifică trinitatea iar în mai multe filozofii divinitatea ca perfecţiune. În Templu, Delta are în centru fie litera G, căreia i se dau mai multe interpretări (Dumnezeu – God, Cunoaştere – Gnosi, Geometrie, Geneza), fie tetragrama ebraică, fie schema pitagorică, fie ochiul divin – simbol al principiului creator, fie soarele – principiul luminos al vieţii. OCHIUL ATOTVĂZĂTOR, simbol al Divinităţii şi, prin analogie, al atributelor cele mai importante pentru om: iubirea, ştiinţa, dreptatea, şi mila. Una dintre cele mai importante reprezentări ale Ochiului Atotvăzător se găseşte pe bancnota de un dolar. Ea reproduce Marele Sigiliu al Statelor Unite. SOARELE şi LUNA, reprezintă alternanţa şi echilibrul între zi şi noapte între alb şi negru, între activitate şi repaos, dialectica contrariilor. Soarele simbolizează Masculinul, fiind de aceea simbolul Originii, al Începutului, al raţiunii care luminează tenebrele şi iluminează spiritele. Luna simbolizează Femininul, obscurul, intuiţia, caracterul schimbător al formelor. ZODIACUL, după etinomul grecesc, ,,cerc cu figuri animale” , era, conform definiţiei platonice, ,,imaginea cerului”. În masonerie zodiacul este folosit ca sistem simbolic şi nu are caracter divin sau astrologic, ci înfăţişează o viziune cosmologică a universului. ACACIA (SALCÂMUL), este cel mai important dintre simbolurile vegetale ale masoneriei simbolizând principiul nemuririi gradului de Maestru. Salcâmul este simbolul speranţei şi al existenţei sufletului dincolo de moartea fizică şi conservarea energiei indestructibile a vieţii. COLOANELE, simbolizează dualitatea. Prima coloană simbolizează elementul feminin, aerul, suflul ce alimentează viaţa, sensibilitate, înţelepciune iar a doua elementul masculin, focul, căldura vitală devoratoare, activitatea, suflu alchimiştilor. Din duplicitatea celor două se naşte dihotomia între vertical şi orizontal, între valorile terestre şi cele ale aerului, căutarea contrariilor şi principiilor complementare. Coloanele mai înseamnă perpendicularitate, stabilitate, echilibru, joc controlat al dinamicii între urcuş şi coborâşi. MOZAICUL, pavimentul cu dale albe şi negre este simbolul binarului, al opoziţiei între o entitate şi alta, între spirit şi materie, între adevăr şi fals, între bine şi rău, între frumos şi urât, sugerând în acelaşi timp şi dinamica compoziţiei între contrarii. LITERA ,,G”, simbol al geometriei şi unul dintre simbolurile lui Dumnezeu (God în limba engleză). Este asociat adesea cu echerul şi compasul alcătuind simbolul Masoneriei. Marea Lojă Națională din România (M.L.N.R.) a fost înființată în anul 1993 sub patronajul Marelui Orient al Italiei și la inițiativa unor cercuri masonice americane. La momentul înființări, mai exista încă o organizație masonică în România având același nume, înființată pe filieră franceză, care însă în anul 1996 a fost redenumită în Marea Lojă Națională Unită din România (MLNUR) iar în 2010 în Marea Lojă Națională Română 1880 (MLNR 1880). În anul 2001, o parte a MLNUR, s-a unit cu MLNR, dorind să unifice masoneria regulară recunoscută. Pe 24 ianuarie 2008, două mari organizații masonice, Marea Lojă Națională din România și Marea Lojă a României au fuzionat devenind MLNR, aceasta editând revista Atelierul Masonic. Temuta, admirata sau dezavuata, Francmasoneria a jucat si continua sa aiba un rol important in multiple planuri ale Romaniei. Sub semnul echerului si compasului de sub ochiul unic, s-au desfasurat evenimente majore ale neamului. Efervescenta masonica in Romania a atins o considerabila cota in perioada pasoptista, considerata de istorici o generatie de masoni. Sintagma este acoperita de adevar, daca luam in calcul ca cei vizati apartineau unor societati secrete literare si masonice de la Bucuresti, Iasi, Brasov, Chisinau, Cernauti. Printre exponentii de seama, desavarsiti in lojile pariziene, ii gasim pe Balcescu, Rosetti, Kogalniceanu, Alecsandri, Cuza, Negruzzi si I.C. Bratianu. Sub regele Carol I, nu mai putin de 12 din 19 prim-ministri au fost masoni, ca si alti importanti oameni politici ai vremii. Acum, Francmasoneria romana a facut pasul catre Marea Loja Nationala. În fine, in perioada Romaniei Mari, o figura proeminenta a fost primul-ministru Alexandru Vaida-Voievod, incadrat in loja "Ernest Renan", alaturi de Traian Vuia, Mihai Serban s.a. El a obtinut, datorita discutiilor cu omologii sai masoni, premierii britanic si francez, Lloyd George si Georges Clemenceau, acceptul unor importante revendicari teritoriale romanesti, inclusiv Basarabia. Numele altor oameni care se afla si astazi, ori s-au aflat pana nu demult, in primele randuri ale celebritatilor Masoneriei romanesti sunt: Petre Roman, Viorel Hrebenciuc, Ioan Rus, Gelu Voican Voiculescu, Dumitru Prunariu, Lucian Bolcas, Alexandru Ciocâlteu, Constantin Balaceanu Stolnici, Virgil Ardelean, Ioan Talpeş, Ovidiu Tender, Irinel Popescu, Alexandru Bittner, Razvan Teodorescu, Victor Babiuc, Gheorghe Zamfir, Crin Halaicu, Tudor Gheorghe, Florian Pittis si Adrian Severin. Ziaristul si muzeograful Horia Nestorescu-Balcesti, renumit pentru lucrarile sale de istorie a Masoneriei romane, afirma ca: "Romanii datoreaza Francmasoneriei faurirea Romaniei Moderne, a Independentei, a Regatului, a Statului national unitar si suveran". Biserica Ortodoxa Romana este de cu totul alta parere. Prin Hotararea Sfantului Sinod din 1937, la concluziile Mitropolitului Nicolae al Ardealului, ramasa si astazi in vigoare, aceasta subliniaza in sapte puncte urmatoarea sinteza: "Este o organizatie mondiala secreta, in care evreii au un rol insemnat, avand un rit cvasi-religios, luptand impotriva conceptiei crestine, impotriva principiului monarhic si national, pentru a realiza o republica internationala, laica. Este un ferment de stricaciune morala, de dezordine sociala. Biserica osandeste Francmasoneria ca doctrina, ca organizatie si ca metoda de lucru oculta". Cuvintele „francmason“, „francmasonerie“ sunt forma românească a cuvintelor englez free mason, francez francmaçon şi german Freimaurer care înseamnă „zidar,constructor liber“ şi reprezintă o moştenire a uneia din rădăcinile francmasoneriei: breasla zidarilor care construiau biserici, bazilicile şi catedralele în Evul mediu. Potrivit dicţionarului enciclopedic „The New Encyclopedia Britannica“, francmasoneria este cea mai vastă societate secretă din lume, răspândindu-se mai cu seamă datorită întinderii în sec. al XIX-lea a Imperiului ritanic (mai corect spus ar fi însă: „societate discretă“). Însă francmasoneria a funcţionat în secret doar atunci şi acolo unde a fost interzisă de lege. Ea nu este prin natura ei o asociaţie secretă, deşi prezintă asemănări cu Şcolile de Mistere din Antichitate. Însă, potrivit definiţiei date de masonii înşişi, masoneria este: „o asociaţie de oameni liberi şi de bune moravuri care conlucrează pentru binele şi progresul societăţii prin perfecţionarea morală şi intelectuală a membrilor săi.“ Despre Masonerie există două puncte de vedere: primul, pro-masonic, prezintă masoneria ca pe o organizație fraternă, ai căror membri sunt uniți de idealuri comune morale şi metafizice; în cele mai multe dintre ramuri, de credinţa într-o fiinţă supremă. Câtă vreme masoneria tinde spre perfecţionarea omului, este compatibilă cu orice credinţă sau convingere sinceră şi nu ar trebui să apară probleme; al doilea, anti-masonic, prezintă această organizație într-o lumină diabolică, socotind-o o pseudoreligie, cu o organizare ermetică, antisocială, complotistă si satanista. Lojele masonice sunt forme de organizare ale masonilor de oriunde.

1 Mai 1967

În anul 1889 Congresul Internaționalei Socialiste a decretat ziua de 1 Mai ca Ziua Internațională a Muncii, în memoria victimelor grevei generale din Chicago, ziua fiind comemorată prin manifestații muncitorești. Cu timpul, data de 1 mai a devenit sărbătoarea muncii în majoritatea țărilor lumii, diversele manifestări căpătând amploare pe măsură ce autoritățile au convenit cu sindicatele ca această zi să fie Reducerea normei orare zilnice de lucru stă la originea semnificației zilei de 1 mai, de sărbătoare internațională a lucrătorilor. În anul 1872, circa 100 de mii de lucrători din New York, majoritatea din industria construcțiilor, au demonstrat, cerând reducerea timpului de lucru la 8 ore. Data de 1 mai apare, pentru prima dată, în legătură cu întrunirea, din anul 1886, a Federației Sindicatelor din Statele Unite și Canadei (precursoarea Federației Americane a Muncii). George Edmonston, fondatorul Uniunii Dulgherilor și Tâmplarilor a inițiat introducerea unei rezoluții care stipula ca: „8 ore să constituie ziua legală de muncă de la, și după 1 mai 1886”, sugerându-se organizațiilor muncitorești respectarea acesteia. La data de 1 mai 1886, sute de mii de manifestanți au protestat pe tot teritoriul Statelor Unite, însă cea mai mare demonstrație a avut loc la Chicago, unde au mers 90 de mii de demonstranți, din care aproximativ 40 de mii se aflau în grevă. Rezultatul: circa 35 de mii de muncitori au câștigat dreptul la ziua de muncă de 8 ore, fără reducerea salariului. Dar, ziua de 1 mai a devenit cunoscută pe întreg mapamondul în urma unor incidente violente, care au avut loc trei zile mai târziu, în Piața Haymerket din Chicago. Numărul greviștilor se ridicase la peste 65000.

În timpul unei demonstrații, o coloană de muncitori a plecat să se alăture unui protest al angajaților de la întreprinderea de prelucrare a lemnului „McCormick”. Poliția a intervenit, 4 protestatari au fost împușcați și mulți alții au fost răniți. În seara aceleași zile, a fost organizată o nouă demonstrație în Piața Haymarket. Din mulțime, o bombă a fost aruncată spre coloana de polițiști. Au fost răniți 66 de polițiști, dintre care 7 au decedat ulterior. Poliția a ripostat cu focuri de armă, rănind două sute de oameni, din care câțiva mortal. În urma acestor evenimente, 8 lideri anarhiști, care aparțineau unei mișcări muncitorești promotoare a tacticilor militante, violente, au fost judecați. Muncitorii din Anglia, Olanda, Rusia, Italia, Franța și Spania au adunat fonduri pentru plata apărării. În urma procesului, 7 dintre aceștia au fost condamnați la moarte (doi având ulterior pedeapsa comutată la închisoare pe viață) și unul la 15 ani închisoare. Șapte ani mai târziu, o nouă investigație i-a găsit nevinovați pe cei 8. În anul 1888, la întrunirea Federației Americane a Muncii s-a stabilit ca ziua de 1 mai 1890 să fie data pentru susținerea, prin manifestații și greve, a zilei de muncă de 8 ore. Dar, în anul 1889, social–democrații afiliați la așa–numita Internațională a ll–a, au stabilit, la Paris, ca ziua de 1 mai să fie o zi internațională a muncitorilor. La 1 mai 1890, au avut loc demonstrații în SUA, în majoritatea țărilor europene, în Chile, Peru și Cuba. După aceasta, 1 mai a devenit un eveniment anual. Până în 1904, Internaționala a ll-a a chemat toți sindicaliștii și socialiștii să demonstreze energic, pentru „stabilirea prin lege a zilei de muncă de 8 ore, cererile de clasă ale proletariatului și pentru pace universală”. 1 mai a devenit, în aproape toată lumea, Ziua Internațională a Muncii. Există și excepții, de exemplu Australia, Elveția și SUA, unde 1 mai nu este o sărbătoare oficială. În majoritatea țărilor vest europene, ziua de 1 mai este zi liberă. În țările comuniste, ziua de 1 mai a fost transformată într-o sărbătoare de stat însoțită de defilări propagandistice. Regimurile comuniste încercau să instrumenteze politic o veche tradiție a mișcării muncitorești internaționale. În România, după evenimentele din decembrie 1989, timp de mai mulți ani, ziua de 1 mai nu a mai fost sărbătorită prin festivități decât la inițiativa unor reprezentanți ai unor partide precum P.S.M. și P.R.M.. În România această zi a fost sărbătorită pentru prima dată de către mișcarea socialistă în anul 1890. În perioada comunistă, de 1 mai autoritățile organizau manifestații uriașe pe marile bulevarde. Coloane de oameni, în ținute festive, scandau lozinci și purtau pancarte uriașe. După defilare cu mic, cu mare, muncitorii din toate sectoarele de producție se îndreptau cu avânt, de la primele ore ale dimineții, spre locul de desfășurare a serbărilor câmpenești organizate în lungul și-n latul țării. Își întindeau păturile pe iarbă, mâncau mititei, beau bere și ascultau rapsozii veniți să le răsplătească efortul de peste an. După 1990, importanța propagandistică a zilei a fost minimalizată, dar oamenii se bucură de acest eveniment, sărbătorindu-l în aer liber, la iarbă verde, la mare ori la munte. În ultimii ani Poșta Română nu a mai emis nici o marcă poștală cu ocazia zilei de 1 Mai și nici nu există speranțe să mai scoată. Astăzi doar amintirile țin loc de parade festive în sufletul oamenilor. Locurile de muncă au început să dispară, muncitorii fericiți s-au împuținat, mulți dintre ei lucrând “afară”. În Romania, sărbătoarea de 1 Mai continuă, dar fără obiectul muncii.

Insignă aviația civilă - 2 milioane km zbor

Piesa medalistică de mai sus este o insignă (să-i spunem) de merit ce s-a acordat în regimul comunist piloților din aviația civilă. Pentru piloții civili măiestria și experiența de pilotaj se măsura în kilometri de zbor. La realizarea unui număr de kilometri de zbor (de obicei milioane) pilotul era recompensat cu astfel de insigne. Era un motiv de mândrie pentru orice pilot civil să obțină insigne cu un număr cât mai mare de kilometri. Se cunosc insigne de la 1 milion până la 9 milioane kilometri de zbor. Se poate deduce că la primirea unei astfel de insigne pilotul primea o indemnizație bănească, încasată o singură, dată sau o majorare a salariului lunar. Insignele sunt confecționate din metal brut și strident colorate abundând de insemne comuniste (cununile de stejar, eșarfele tricolore și folosirea doar a culorilor drapelului național (roșu, galben și albastru) pentru vopsirea insignelor. Partidul comunist unic folosea diverse căi și mijloace pentru a-i face pe cetățeni să lucreze mai bine și mai mult în scopul realizării obiectivului principal – crearea omului nou, constructor conștient și devotat al societății socialiste multilateral dezvoltate.

__________ooOoo__________

BON DE PARTICIPAȚIE