Epaminonda's Blog.....: CULTURĂ PRIN FILATELIE – SCRIITORI AVANGARDIȘTI ROMÂNI

În data de 27 iulie 2018 compania Romfilatelia a lansat în circuitul filatelic mondial o emisiune filatelică de mărci poștale dedicată scriitorilor avangardișți români: Geo Bogza, Gellu Naum și Demetru Dem. Demetrescu Buzău (Urmuz). Curentele literare de avangardă, manifestări care se exprimă printr-un spirit de negație violent față de formele de artă consacrate, propunând noi structuri artistice în dauna celor tradiționale, considerate depășite, au apărut în Europa la începutul secolului al XX-lea. Avangardismul românesc se deosebește de cel european prin larga lui deschidere, eliminarea nihilismului absolutizat, sintetizarea tuturor formelor artistice moderne după o dialectică proprie. Dintre toate curentele avangardiste, în domeniul literaturii se manifestă dadaismul, expresionismul, futurismul şi suprarealismul, celelalte curente fiind specifice artelor plastice. Prima revistă de avangardă din țara noastră a fost Contimporanul, condusă de Ion Vinea, urmată de revistele Punct, Integral, UNU și Alge.

Geo Bogza 1908 - 1993

Geo Bogza a fost un scriitor, jurnalist și poet român, teoretician al avangardei, asociat cu nașterea mișcării suprarealiste din România, fratele muzicianului Alexandru Bogza și al scriitorului Nicolae Bogza (preudonim – Radu Tudoran) care s-a născut la data de 6 februarie 1908 la Blejoi, Prahova și a decedat la data de 14 septembrie 1993 în București. El s-a manifestat ca un adept la avangardismului încă de la începuturile sale literare, asumându-și propria creație din perspectiva trăirii intense, autentice, a vieții, dar și prin prisma transcrierii unor experiențe inedite şi reale. Editor al revistei Urmuz și colaborator al revistelor Bilete de papagal și UNU, Geo Bogza a abordat reportajul, specia literară care i-a adus consacrarea. Câteva repere calendaristice din existența sunt:

1915-1919 – Urmează școala primară la Ploiești
1921-1925 – Urmează Școala de Marină din Galați și Constanța
1929 – Are loc debutul său editorial cu „Jurnal de sex” și „Poemul invectivă” (1933) din cauza cărora va suporta rigorile legii, chiar cu detenție, sub acuzația de „pornografie”.
1936-1937 – Călătorește în Spania și Franța, în calitate de ziarist.
1940-1944 – Este clasat printre autorii „cosmopoliți” și „degenerați” de către regimul antonescian.
1945 – Poate din nou publica, se alătură noului regim comunist.
1952 - 1969 deputat în Marea Adunare Națională
1955 – Devine membru al Academiei Române și membru în Consiliul Național pentru Apărarea Păcii.
1971 – Este decorat cu titlul de Erou al Muncii Socialiste.
1978 – Primește Marele Premiu al Uniunii Scriitorilor.

Din poezia sa enumăr volumele:

Poemă invectivă – 1933
Ioana Maria – 1937
Cântec de revoltă, de dragoste și de moarte – 1947
Orion - 1976

Volume de reportaje:

Veneam la vale - 1942
Cartea Oltului – 1945
Țara de piatră – 1946
Oameni și cărbuni în Valea Jiului – 1947

Gelu Naum 1915 - 2001

Gellu Naum a fost un poet, prozator, dramaturg şi traducător, considerat cel mai important suprarealist român şi unul dintre marii reprezentanți ai acestui curent pe plan european, care s-a născut la data de 1 august 1915 la București și a decedat la data de 29 septembrie 2001 tot la București. În 1941, împreună cu Gherasim Luca, Dolfi Trost, Virgil Teodorescu şi Paul Păun, constituie grupul suprarealist român, care are o activitate deosebit de intensă între anii 1945-1947. În 1926 intră la liceul "Dimitrie Cantemir" din București, unde începe să scrie versuri în urma unui pariu. Debutează cu două poezii publicate în revista Cuvântul. Între 1933 și 1937 Gellu Naum urmează cursurile Universității din București, studiind filozofia. La 27 decembrie 1935, studentul Naum din anul III a fost percheziționat și arestat pentru că a fost surprins scriind "parole cu caracter subversiv" pe zidurile caselor din străzile Dr. Sergiu, Dr. Felix și Bd. Cuza. În anul 1938 pleacă la Paris unde își continuă studiile de filozofie la Sorbona, pregătind o teză de doctorat despre Pierre Abelard (teolog și filozof scolastic francez). La Paris ia contact cu grupul suprarealist francez animat de Andre Breton. Întors în țară în 1939, va fi mobilizat și trimis pe frontul de Răsărit. În 1948 și 1949, Gellu Naum scrie poemul cu tentă filozofică și ezoterică Calea șarpelui, experiență care îi va marca definitiv stilul. În anii 1950 și 1960, publică mai multe cărți de literatură pentru copii (precum mult apreciata Carte cu Apolodor), dar și de literatură proletcultistă (precum volumul Soarele calm sau "romanul pentru tineret" Tabăra din munți), acestea din urmă nefiind prezente în majoritatea bibliografiilor oficiale. Cu toate acestea, Gellu Naum a continuat să scrie, pe ascuns, poeme suprarealiste (de exemplu, poemul Heraclit - 1958). Odată cu perioada destinderii regimului, începe să publice poeziile de sertar în 1968, cu volumul Athanor. Cu acest volum și cu următoarele (Copacul-animal, Tatăl meu obosit etc.), Gellu Naum reușește să stârnească unele reacții printre critici, dar începe să fie recunoscut ca un scriitor important abia după publicarea romanului Zenobia (1985). În numai câțiva ani, apar numeroase ediții traduse din poemele lui Gellu Naum. Opera sa este tradusă în principalele limbi internaționale, fiind încununată cu premii importante (Premiul special al Uniunii Scriitorilor din România pentru întreaga activitate literară – 1986, Premiul european de poezie, Münster – 1999, The American Romanian Academy Arts Award - 2002 ș.a.). El a rămas până la sfârșitul vieții credincios modului suprarealist de a trăi și de a scrie poezia, ceea ce dovedește că pentru el alegerea suprarealismului nu a fost o opțiune conjuncturală, ci expresia celei mai autentice afirmări de sine.

Demetru Dem. Demetrescu-Buzău, nume real - Avram Leiba Esra-Zissu, cunoscut ca Urmuz, pseudonim ales şi impus public de către Tudor Arghezi, a fost un scriitor român de avangardă care s-a născut la data de 17 martie 1883 la Curtea de Argeș și a decedat la data de 23 noiembrie 1923 la București (se pare prin sinucidere). „Urmuz este artistul care s-a sinucis fără niciun temei, doar din dorința de a demonstra ca a-ți lua viața nu este decât unul din actele banale ale existenței în această lume. Iar demonstraţia i-a reuşit de minune. Nici măcar nu a făcut-o pentru a atrage atenţia asupra operei sale, aşa cum s-a mai întâmplat cu alţii, pe alte meleaguri. Nu s-a sinucis nici dezamăgit în amor, obicei îndeobşte cunoscut şi la noi, şi la alţii, practicat şi de cei cu puţină instrucţie, dar şi de nume mari ale literaturii. Fără îndoială, gestul său se cere luat ca atare. Nu are nimic straniu, nu este nimic de neînţeles. Moartea vine şi gratis, şi atunci când o chemi”, spune despre moartea lui Urmuz, Lucian-Vasile Szabo.Familia s-a stabilit în cele din urmă în București, unde tatăl său a fost profesor de igienă la Colegiul Național Matei Basarab, mai târziu inspector de sănătate al orașului. Urmuz a crescut cu o fascinație pentru muzica clasică și arta plastică, învățând să cânte la pian și pictând în ulei ca amator. La insistențele tatălui său este înscris la Facultatea de medicină, dar deoarece nu reușea “să se facă înțeles în fața cadavrelor", a ales Facultatea de Drept, luând, în paralel, lecții de compoziții și contrapunct la Conservatorul de muzică și Declamațiune. După ce a trecut examenul în drept în 1904, Urmuz a fost numit judecător în localitatea rurală Cocu (Răchițele) din județul Argeș. În cele din urmă, Urmuz a devenit judecător de pace în regiunea Dobrogea și apoi la Ghergani – Dâmbovița. Aceste misiuni au fost întrerupte în 1913, când Urmuz a fost chemat sub arme, în cel de-al doilea război balcanic împotriva Bulgariei. În jurul anului 1916, Urmuz a obținut o relocare, în calitate de judecător în orașul Alexandria. Ajus la gradul de locotenent,

Demetrescu-Buzău a fost din nou chemat sub arme când România s-a alăturat Puterilor Antantei. Întors în București lucrează ca grefier la Înalta Curte de Casație și Justiție, o slujbă bine plătită, cu avantaje speciale, ceea ce l-ar fi făcut inconfortabil pe Urmuz despre viața sa ca erou boem. Anul 1922 a adus debutul lui Urmuz în presă. Fascinat de "Pagini bizare", poetul și jurnalistul Tudor Arghezi a publicat două din ele în ziarul Cuget Românesc. La 23 noiembrie 1923, Urmuz s-a împușcat, un eveniment care rămâne învăluit în mister. A fost găsit "de sergentul din post într-un boschet din dosul bufetului", în apropierea Șoselei Kiseleff, în nordul Bucureștiului. Unele surse timpurii sugerează că ar fi suferit de o boală incurabilă, dar se știe că el era fascinat de arme și de potențialul lor distructiv. Urmuz a fost înmormântat la 26 noiembrie, la cimitirul Bellu. La 11 august 2022 a fost inaugurat monumentul lui Urmuz în orașul Curtea de Argeș, în fața primăriei, autor sculptorul Radu Adrian. Din opera sa enumăr: Algazy & Grummer, Cotadi și Dragomir, După furtună, Emil Gayk, Pâlnia și Stamate, Plecarea în strinătate. Deşi a murit ca un funcţionar anonim, Urmuz şi-a câştigat gloria postumă. Scrierile sale, puţine la număr sunt considerate printre primele scrieri din lieratura românească de avangardă. O ediţie a scrierilor lui Urmuz a fost tipărită în 1930 de Saşa Pană. În memoria sa , Geo Bogza a tipărit o revistă botezată ”Urmuz”.

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

UN DIALOG EPIGRAMATIC

UN CAREU

DEFINIȚII REZOLVAT

___________xxx___________

CÂTEVA MEDALII

ȘI INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informații generale despre medalistică și subiectul ei de studiu, MEDALIA, poți citi în articolul “Le Havre – Franța”.

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă și culoare, confecționat din materiale diverse, preponderent metalice, purtat la reverul hainei, la șapcă, pălărie sau bască și care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenența unei persoane la o organizație, la un club, la o asociație,etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenența la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizație politică, civică, religioasă, de identificare asociații, de nivel pregătire-calificare, de participant la unele manifestări sportive, culturale, artistice și de altă natură, etc.

Decebalus per Scorilo 87 - 106

Decebal a fost regele Daciei în perioada anilor 87 - 106. Fiu al lui Scorilo si succesor al lui Duras-Diurpaneus, Decebal ocupa tronul Daciei într-un moment in care tendintele expansioniste ale Imperiului Roman, care-si stabilise durabil frontiera pe linia Dunarii, se accentuau rapid. La inceputul secolului 3, la aproape 150 de ani de la afirmarea lui Decebal, istoricul Dio Cassius ii facea urmatorul portret leogios: “Era foarte priceput in ale razboiului si iscusit la fapta, stiind sa aleaga prilejul pentru a-l ataca pe dusman si a se retrage la timp. Abil in a intinde curse, era viteaz in lupta, stiind a se folosi cu dibacie de o victorie si de a scapa cu bine dintr-o infrangere, pentru care lucruri el a fost mult timp un potrivnic de temut al romanilor”. Din primul an de domnie Decebal este confruntat cu o situatie dificila. In urma expeditiei dace din iarna anului 85/86 in sudul Dunarii, in timpul careia insusi C. Oppius Sabinus, guvernatorul Mosesiei, isi gasise moartea, Roma organizeaza prima campanie in inima Daciei. In vara anului 87 o armata de 5-6 legiuni, secondata de numeroase unitati auxiliare si comandata de prefectul pretoriului Cornelius Fuscus, traverseaza Dunarea inaintand probabil pe Valea Oltului. Intr-un defileu (poate la Turnu Rosu) Decebal suprinde intr-o capcana fortele romane, in lupta cazand insusi comandantul roman: prizonieri, trofee si stindardul legiunii a V-a Alaude sunt duse de Decebal in Muntii Orastie. Stralucita victorie ii ofera lui Decebal un ragaz de un an, timp in care neobositul rege incheie aliante cu popoarele de la hotarele Daciei, cu sarmantii, iazigi si roxolani, cu marcomanii si quazii germanici. La un an de la infrangerea lui Fuscus, Decebal trebuie sa faca fata unei noi ofensive romane. Imparatul Domitian, venit in Moseia, in vecinatatea teatrului de operatiuni, numeste un fruntea legiunilor pe incercatul guvernator Tettius Iulianus (fost consul in anul 83, apoi guvernator al provinciei Moesia). Patrunzand in Dacia prin Banat, tettius Iulianus este intampinat de Decebal in defileul de la Tapae; confruntarea indarjita se incheie cu victoria romana. Dificultatile intampinate de armatele imperiale in Pannonia in lupta cu quazii si marcomanii, care-l sprijinisera pe regele dac, il determina pe Domitian sa accepte ofertele de pace facute de Decebal . Se incheie astfel in anul 89 o pace de compromis intre Imperiul Roman si Regatul Dac; in schimbul unor subsidii in bani si ingineri, instructori militari, Decebal se recunoaste rege clientelar, continuand in urmatorii 12 ani de pace sa-si consolideze puterea si statul. Procesul de centralizare a statului dac este accelerat, armata este echipata si instruita, se initiaza un vast program de constructii civile si militare, indeosebi in regiunea Muntilor Orastie, soli incearca sa stabileasca relatii cu popoarele si statele inamice Romei. Dupa aproape 3 ani de pregatiri la hotarele meridionale ale Daciei, incepute imdeiat dupa urcarea pe tron, imparatul Traian (in timpul caruia Imperiul Roman atinge apogeul puterii si expansiunii sale teritoriale) concentreaza la inceputul anului 101 in Moesia Superior 13-14 legiuni si numeroase unitati auxiliare (in total circa 150.000 de soldati), in vederea ingenuncherii regatului lui Decebal. La 25 martie 101 imparatul paraseste Roma, traverseaza Dunarea pe poduri de vase la Laederata (Ramna) si Dierna (Orsova) patrunzand prin Banat in Dacia. La Tapae, in vara anului 101, Decebal incearca sa opreasca inaintarea romana. Crancena si indelungata batalie se incheie insa cu victoria romana. Spre sfarsitul anului 101 importante forte dace, aliate cu sarmati si bastarni, traverseaza Dunarea si patrund in Moesia, obligandu-l pe imparatul Traian sa se deplaseze spre noul teatru de razboi deschis de Decebal. Ingeniosul plan strategic, care-l face pe Traian sa nu poata exploata succesul de la Tapae, se prabuseste insa dupa infrangerea fortelor lui Decebal in iarna si primavara anului 102 (la Nicopolis ad Istrum si in Dobrogea la Adamclisi), initiativa militara trecand definitiv in tabara adversa. In toamna anului 102, indarjita rezistenta a lui Decebal il obliga pe Traian sa incheie pacea cu regele dac, pace inteleasa insa de ambele tabere doar ca un simplu armistitiu. Din ordinul lui Traian, Apolodor din Damasc, cel mai vestit inginer al epocii, inalta, intre Dobreta si Pontes, in ani 103-105, un durabil pod peste Dunare, pe care legiunile romane il trec in vara anului 105, initiind cel de-al doilea Razboi dacic. Abandonat de aliati, atacat prin Banat, Valea Oltului si Moldova, constrans continuu la defensiva, Decebal se retrage in citadela din Muntii Orastie. Dupa cucerirea puternicelor cetati care pazeau accesul spre capitala (Blidaru, Costesti, Piatra Rosie, Banita, Capalna, Tilisca), legiunile romane incep asediul Sarmiszegetusei. In ciuda eroicei rezistente dace, cetatea este cucerita si distrusa din temelii. O parte dintre aparatori, printre care si Decebal, reusesc sa paraseasca cetatea incercand sa continue rezistenta impotriva romanilor in interiorul tarii. Urmarit de cavaleria romana, pentru a nu cadea viu in mainile romanilor, Decebal se sinucide. Cea mai mare parte a regatului dac este transformata in vara anului 106 in provincie romana.

Draco (sau Dracon) a fost stindardul armatei dacilor, a costobocilor și tyrageților de pe actualul teritoriu al Moldovei precum și a traco-dacilor moesi de la sud de Dunăre. Avea forma unui cap de lup cu gura deschisă, care se continua cu un corp de balaur, confecționat din material textil sau din piele care se umfla în bătaia vântului iscând un zgomot care imita urletul lupilor îngrozind dușmanul și alcătuia o flamură serpentiformă orizontală. Capul de lup, cu gura deschisă, făcut din bronz sau argint, era fixat cu gâtul într-o prăjină. Printr-un ingenios sistem interior, sub acțiunea curenților de aer, stindardul dac producea un șuierat puternic, ce avea ca efect îmbărbătarea luptătorilor proprii și panicarea celor inamici. De asemenea, inducea o stare de nervozitate cailor inamicului, care nu mai auziseră un asemenea sunet.

Insigna - Cupa U.T.C. 1989 - modelism

Uniunea Tineretului Comunist (cunoscută și prin acronim U.T.C.) a fost organizația de tineret şi rezerva de militanţi a Partidului Comunist Român. Sus am aplicat stema Uniunii Tineretului Comunist din România, iar mai jos carnetul de membru și drapelul U.T.C..

În timpul Republicii Populare Române, organizaţia s-a numit Uniunea Tineretului Muncitor (acronim U.T.M.) Ea a fost întemeiată în anul 1922. În anul 1967 număra 2250000 de membri, adică 11,78% din populația României. Prin Uniunea Tineretului Comunist s-a urmărit înregimentarea tineretului din fabrici, universități, școli, unități militare, în vederea transformării acestuia într-un susținător fidel al regimului dictatorial. Tineretul era supus unei educații în spiritul marxist-leninist și unui învățământ politic. Se încerca chiar anularea gândirii individuale a tinerilor. Aceștia luau cunoștință numai despre realizările mult exagerate ale partidului. Ideologii comunişti împărtăşeau credinţa că orice ființă umană poate fi transformată radical în urma unui intens proces de manipulare prin propaganda de masă. Această credinţă a comuniștilor era întărită de supoziţii sumbre despre natura umană şi a societăţii. Exista siguranța că, pe scară largă, la nivel social, utilizând instrumente coercitive şi de control, omul poate fi schimbat, supus, subordonat, mai ales tineretul în formare. Marxism-leninismul amesteca fascinaţia faţă de mulţime cu teama şi neîncrederea faţă de aceasta. Acest lucru se observă foarte bine în atitudinea faţă de tineri. Din cauza legăturilor slabe cu vechiul regim, aceștia apăreau ca ipostazierea perfectă a „omului nou” şi ca masă de manevră ideală. Totuși, erau trataţi cu infinită suspiciune. Reţeaua de organizaţii comuniste s-a întins cu precădere spre categoriile de populaţie de care regimul îşi lega interesele. Totodată, acestea erau suspectate ideologic: tinerii, ţăranii, intelectualii, soldaţii şi muncitorii. După spusele lui Lenin, pentru regimul comunist, aceste organizaţii aveau menirea de a funcţiona pe post de „curele de transmisie” între Partidul Comunist şi popor. Stalin a adoptat aceleaşi idei. El considera că, din rândul organizaţiilor de masă, trebuie să facă parte: asociaţiile fără partid ale femeilor, organele de presă, uniunile de tineret, sindicatele, cooperativele, organizaţiile de fabrică şi uzină. Uniunea Tineretului Comunist din România a fost constituită după modelul sovietic. Prin această organizaţie se reuşea îndoctrinarea masivă a tinerilor, precum şi implicarea acestora în activităţile regimului. Se urmărea ca, după terminarea studiilor, tineretul să servească partidului. Uniunea Tineretului Comunist din România a fost constituită după modelul sovietic. Prin această organizaţie se reuşea îndoctrinarea masivă a tinerilor, precum şi implicarea acestora în activităţile regimului. Se urmărea ca, după terminarea studiilor, tineretul să servească partidului. Uniunea Tineretului Comunist a fost o organizație de tineri creată de către Partidul Comunist din România. Prin aceasta se urmărea înregimentarea tineretului român, din fabrici, universități, școli, unități militare, în vederea transformării acestuia într-un susținător fidel al regimului dictatorial. În cadrul UTC, tineretul român era supus unei educații în spiritul marxist-leninist și unui învățământ politic. Se încerca chiar anularea gândirii individuale a tinerilor. Aceștia luau cunoștință numai despre realizările mult exagerate ale partidului. În mai toate scrierile din perioada comunistă, cu privire la Uniunea Tineretului Comunist, se evidenția importanța pe care aceasta o juca în rândul tuturor tinerilor. UTC se afla sub conducerea Partidului Comunist Român. Conducerea comunistă aprecia UTC ca fiind acea organizație care reușește mereu să-și găsească loc în fruntea luptei maselor de tineri. Aceștia, alături de întregul popor, au acţionat pentru afirmarea năzuinţelor de unitate şi independenţă naţională, de progres social şi prosperitate economică a patriei.

Modelismul este activitatea de construcție a unor modele (machete) de mașini și aparate (în special la demonstrațiile din cadrul unor discipline școlare), având posibilități de propulsie comandată sau auto-comandată.

Cu timpul această activitate a căpătat caracter didactic- sportiv, fiind practicate diverse forme de modelism: navomodelism, aeromodelism, rachetomodelism, automodelism, etc.

Prin evoluția acestei activități și având la bază dezvoltarea capabilităților tehnologice au început să se dezvolte echipamente utile de sine stătătoare, complet funcționale ce au primit diverse denumiri precum dronă sau UAV (aeronavă fără pilot – în engleză Unnamed Aerial Vehicle - UAV).

Maratonul Dragomirnei

Produsul de mai sus este o medalie aparte realizată de firma privată orădeană Alex Sztankovits pentru a fi conferită câștigătorilor și / sau participanților la competiția sportivă Maratonul Dragomirnei din comuna Mitocul Dragomirnei, județul Suceava.

Mitocu Dragomirnei este o comună din județul Suceava, care include și satele: Dragomirna, Lipoveni și Mitocași, fiind situată nu departe de municipiul Suceava (8 km). Pe teritoriul acestei comune există o rezervație de fag unde se pot admira arbori cu vârste cuprinse între 110 și 130 de ani. La recensământul din anul 2011 comuna număra 4438 locuitori, în creștere față de recensământul anterior (anul 2002 – 3998 locuitori) dintre care: români – 77,57%, romi – 9,41%, ruși lipoveni – 7% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a comunei sucevene Mitocu Dragomirnei astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodoci – 65,34%, penticostali – 20,68%, ortodocși de rit vechi – 7,3% și restul – nedeclarată sau altă religie. Comuna se mândrește cu următoarele atracții turistice:

Mănăstirea Dragomirna, ctitorită în anul 1609
Schitul Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Dragomirna
Biserica Adormirea Maicii Domnului din Mitocu Dragomirnei, construită între anii 1820 -1825
Biserica romano-catolică din Mitocul Dragomirnei, construită în anul 1894

Scopul principal al Maratonului Dragomirna este de a oferi alergătorilor/iubitorilor de sport din Suceava și din județele alăturate posibilitatea de a concura în cadrul unui eveniment sportiv local deosebit, organizat de către membrii ACS T.R.I.B. și ai comunității locale. Urmărim promovarea unui mod de viață sănătos, precum și promovarea Dragomirnei și a Sucevei ca zone turistice. Evenimentul este structurat astfel:

Cursa copiilor – are câteva sute de metri, este simplă, distractivă și antrenantă. Aici se dezvoltă condiția fizică a copiilor și încrederea în sine.
Cursa populară – este destinată începătorilor și se desfășoară pe distanța de 2 kilometri
Crosul Dragomirnei – constă în 13 kilometri alergare pe drum forestier cu multe urcări și coborâri
Semimaratonul Dragomirnei – constă în 22 kilometri alergare prin cele mai pitorești zone ale Pădurii Dragomirna, inclusiv Mănăstirea, cu pante multe și accentuale. Diferanța de nivel / plecare sosire este de 400 metri.
Maratonul Dragomirnei – constă în 42 kilometri alergare în teren variat cu peisaje de vis.

Maratonul este o probă sportivă de alergare pe distanță lungă, cu o distanță oficială de 42,195 km, care se aleargă de obicei pe șosea. Evenimentul este numit după legenda soldatului grec Phidippides, un mesager care a adus la Atena vestea victoriei din Bătălia de la Maraton. Acuratețea istorică a acestei legende este pusă la îndoială, fiind contrazisă în special de relatările lui Herodot. Maratonul a fost unul dintre sporturile de la Jocurile Olimpice moderne din anul 1896, deși distanța nu a fost standardizată până în 1921. Mai mult de 800 de astfel de curse se desfășoară în întreaga lume în fiecare an, marea majoritate a concurenților fiind sportivi amatori. Maratoanele mai mari pot avea zeci de mii de participanți.

Set 2 insigne - Daciada

Născută în urma unei "indicaţii" venite direct de la cabinetul 1, “Daciada” a fost gândită drept o mişcare sportivă de amploare, organizată din doi în doi ani, având finale pe întreaga ţară la toate disciplinele sportive. A apărut la ideea lui Nicolae Ceauşescu şi a fost botezată astfel parcă special pentru a satisface nevoia conducătorului ţării de a sublinia încă o dată originea daco-romană a naţiunii. Practic, obiectul Daciadei îl constituia sportul de masă. Sub imensa "pălărie" a acestei competiţii se reuneau toate disciplinele sportive, practicate teoretic numai de amatori. Dar amatori erau toţi, deoarece, indiferent că era vorba de fotbal, handbal, oină, popice sau aero-modelism, toţi sportivii trebuiau în mod obligatoriu să fie încadraţi în câmpul muncii, în timp ce activitatea de performanţă ar fi apărut doar în urma pregătirii din timpul liber. O aberaţie, desigur, mai ales că toţi sportivii care au avut rezultate internaţionale înainte de decembrie ’89 au fost cât se poate de profesionişti. Însă, pentru că ideologia comunistă nu permitea oficial deviaţionisme de tipul sportivului profesionist, toţi performerii şi-au mascat adevărata activitate sub forma unor încadrări în serviciu în funcţie de cluburile la care activau. La Steaua erau trecuţi în Armată, la Dinamo, în Ministerul de Interne ş.a.m.d. Sus am postat logo-ul competiţiei sportive naţionale "Daciada". „Primii în sport, primii în producţie”, era motto-ul anilor 80 pe buzele tuturor şi se referea la Daciada, o competiție cu şase milioane de participanţi sau „bunul întregului popor”, cum îl numeau liderii partidului comunist. Prima Daciadă, în total fiind șase, a avut loc în 1978. Vizitele lui Nicolae Ceauşescu în China şi Coreea de Nord i-au deschis acestuia apetitul pentru manifestaţii grandioase şi demonstraţii de masă. Un moment important în organizarea mişcării sportive l-a reprezentat şedinţa Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R. din 1976, în cadrul căreia a fost examinat programul privind dezvoltarea activităţii de educaţie fizică pe perioada 1976-1980. Partidul fixa cincinale nu doar pentru activitatea economică, ci şi pentru cea sportivă. Astfel, cincinalul sportiv 1976-1980 prevedea „stimularea activităţilor sportive de masă, asigurarea participării tineretului, maselor largi populare, în formele cele mai variate, la practicarea tuturor sporturilor, acţionându-se în acest fel pentru mai buna utilizare a timpului liber”. În numele Daciadei s-au construit săli de sport, stadioane, s-a investit în infrastructură și s-a propagat mesajul la nivel național. Multe dintre bazele sportive create atunci au dăinuit peste ani, cu minime investiții, altele au intrat în paragină. Ca să ajungi să participi la Daciada, trebuia să întrunești anumite condiții, iar una prioritară era să fii cetățean model. Sportul era destinat maselor de oameni, deși după competiții se alegea elita. Dar fenomenul era încurajat și propagat de la vârste fragede peste tot. Devenise o adevărată onoare să fii ales și susținut să participi la un astfel de eveniment. Regulamentul Daciadei a fost aprobat în august 1977 şi prevedea că rolul acestei manifestaţii este să asigure:

dezvoltarea intensă şi multilaterală a educaţiei fizice şi sportului de masă, oameni puternici şi sănătoşi, apţi pentru muncă;
ridicarea nivelului general al activităţii sportive de performanţă la nivel mondial, care să ducă la creşterea prestigiului României în lume.

Mărturie de botez - Polixenia

născută în anul 1887 la 26 ianuarie

Mărturiile de botez (în special cele vechi) sunt piese metalice de forma unor monede, medalii, sau jetoane care se confer copilului și nașilor săi de botez, însemn de respect și amintire. Adeseori acestea sunt confecționate din argint și au forme diferite (în general rotunde, dar si ovale sau chiar poligonale). Mai întotdeauna pe aceste piese este consemnat numele copilului botezat, al nașilor săi de botez, dar și data nașterii și botezului copilului. Adeseori pe mărturiile de botez se gravează și unele imagini (chipul unui bebeluș dezbrăcat, un preot care scufundă bebelușul în scăldătoare sau un porumbel (reprezentând sfântul duh) care se coboară asupra scăldătorii în care este scufundat (botezat) copilul.

Emblemă coifură ofițer aviație

Emblemele pentru coifură sunt piese metalice (cu două cleme ca sistem de prindere), sau textile (cu sistem de prindere stil arici) ce se fixează pe partea din față și la mijloc a șepcii, căciulii, băștii sau bonetei (generic denumite coifură) aparținând personalului din structurile militarizatre ale statului (pază, ordine, justiție, armată, jandarmerie, poliție, etc) Ele au diferit și diferă de la o perioadă la alta, de la o structură la alta dar și între categoriile de personal (subofițer, ofițer inferior, ofițer superior, general, etc.) Produsul prezentat mai sus este realizat din metal fiind purtat de ofițerii aviatori ai armatei. Atrage atenția simbolul aripii deschise din plan secund.

____________ooOoo____________

O ACȚIUNE ROMÂNEASCĂ