Epaminonda's Blog.....: INFO NUMIS MONDO

1. În data de 8 iulie 2014 liderul partidului naționalist rusesc, Roman Khudyakovof, a cerut Băncii Rusiei să modifice designul bancnotei de 100 de ruble, aflată în circulație, deoarece prezintă explicit penisul zeului grec Apollo, acest lucru încălcând grav legea rusă din 2010 privind protejarea minorilor împotriva “informațiilor care ar putea fi dăunătoare pentru sănătatea și dezvoltarea lor."

Bancnota prezintă explicit organul genital al lui Apolo așa cum a fost initial reprezentat pe frontonul Teatrului Mare din Moscova, deși în prezent organul zeului este acoperit cu o frunza de măslin urmare, a renovărilor din ultimul timp.

Politicianul aduce ca argument fatal și faptul că reprezentarea de pe bancnotă nu mai corespunde realității. Iată cu ce se mai confruntă societatea rusă. Banca națională a răspuns prompt politicianului, susținând că nimic nu este pornografic,iar imaginea, și așa, este prea mică pentru a ofensa pe cineva.

Teatrul Bolșoi a luat ființă în anul 1776, când țarul i-a acordat prințului Peter Urusov privilegiul de a fi singurul din Moscova care să prezinte spectacole de teatru, operă și balet. Actorii de pe atunci erau iobagi ai acestui prinț. La început spectacolele au avut loc într-o casă particulară, dar începând din 1780 au avut loc în clădirea actuală a teatrului. Din cauza terenului mlăștinos din centrul Moscovei clădirea a fost construită pe stâlpi de lemn. Teatrul și-a primit numele actual în ianuarie 1825. În anul 1805 clădirea a fost distrusă de un incendiu. Un alt incendiu a distrus interiorul teatrului în 1853. Apoi a fost reconstruit într-o formă mai elegantă, care s-a păstrat până azi, proiectată de arhitectul italian Alberto Camillo Cavos (1800-1863), fiul arhitectului Catterino Cavos (1775–1840). O altă reconstrucție a devenit necesară secolul al XX-lea - sub îndrumarea arihitectului Joseph Bové (sau Ossip Bowe). După destrămarea URSS clădirea a decăzut iarăși. Reparațiile au început în anul 2005 și au durat 6 ani. Costul lucrărilor de restaurare s-a ridicat la peste 500 de milioane de euro, dar restauratorii ruși au reușit să-i redea teatrului grandoarea imperială din secolul al XIX-lea și acustica impecabilă de odinioară. La 28 octombrie 2011 Teatrul Bolșoi s-a redeschis cu un spectacol festiv de balet și muzică din opere, la care a cântat și românca Angela Gheorghiu.

2. Mai jos continui să îți prezint alte monede euro probă, test sau de încercare, de astă dată, emise de către autoritatea bancară a statului european recent constituit - Kosovo.

Republica Kosovo este un stat balcanic din sud-estul Europei, cu statut controversat, dar recunoscut până acum de către un număr de 108 state membre ale ONU. Cel mai mare oraș al țării este capitala - Priștina. Deasupra este postat steagul și stema Republicii Kosovo.

Statul Kosovo nu are ieșire la mare, se învecinează cu Macedonia și Albania la sud, cu Muntenegru la vest și cu Serbia la nord și est. Entitatea statală Republica Kosovo este parte a provinciei Kosovo, care se întinde pe o suprafață de 10908 kilometri pătrați și numără aproximativ 2 milioane de locuitori. Deasupra este postat steagul provinciei Kosovo. Mai jos admiri două interesante monumente de arhitectură din capitala kosovară - Priștina.

Biblioteca națională

Aeroportul internațional

3. În data de 22 august 2014, Banca republicană transnistreană a înlocuit bancnotele de valoare mică (1, 5 și 10 ruble) cu monede realizate dintr-un material compozit nespecificat, divers colorate, cu elemente de securitate la raze infraroșii și ultraviolete. În plus, în cadrul acestui set, s-a realizat și o monedă de 3 ruble.

Deasupra am postat bancnota și moneda de 1 rublă. Chipul este al generalului rus Suvorov, iar monumentul de pe reversul bancnotei este Memorialul de la Chițcani.

Aleksandr Vasilievici Suvorov, conte de Râmnic, print al Italiei (născut 1729 și decedat 1800) a fost al patrulea și ultimul Generalisim rus (fără a-l pune la socoteală pe Stalin). El a fost unul dintre puținii generali din istorie care nu a pierdut niciodată o bătălie. Este faimos pentru manualul său de tactică militară „Știința victoriei”. Au rămas celebre maximele sale: "Instruiește-te din greu, luptă ușor și "Glonțul e un prost, baioneta este de treabă”.

Memorialul din satul Chiţcani, raionul Căuşeni, este situat la 3 km de sat pe cel mai înalt punct a promontoriului Chiţcani, fiind ridicat în memoria tuturor acelora care s-au jertfit în operaţiunea militară Iaşi-Chişinău din anul 1944. Monumentul are forma unei săgeţi îndreptate spre cer, de pe platforma sa putându-se admira lejer peisajele de neuitat ale împrejurimilor.

Deasupra este aplicată moneda de 3 ruble cu chipul lui Franz Pavlovici Volan.

Franz Pavlovici de Volán (în limba franceză François Sainte Wollant, născut în anul 1752 la Antwerp-Belgia și decedat în anul 1818 la Sankt Petersburg - Rusia) a fost un general rus, inginer militar și arhitect. A servit ca inginer șef în armata imperială rusă. El a fondat orașele Odesa, Tiraspol, Ovidiopol și altele de pe coasta de nord a Mării Negre. Este autorul celor mai mari canale din sistemul fluvial European, precum canalul de la Sankt-Petersburg cu fluvial Volga.

Deasupra sunt aplicate bancnota și moneda de 5 ruble. Chipul aparține mareșalului rus Zadunaiski, iar reversul bancnotei prezintă un aspect din Lupta de la Gross Engersdorf (localitate austriacă) - bătălie în care s-a remarcat acest mareșal.

Piotr Rumianțev-Zadunaiski (născut în anul 1725 și decedat în anul 1796) a fost un feldmareșal rus, care a luptat în războaiele ruso-otomane.

Deasupra sunt aplicate bancnota și moneda de 10 ruble. Chipul aparține împărătesei Ecaterina a II-a, iar reversul bancnotei prezintă planul fortăreței Tiraspol, la anul 1826.

Ecaterina a II-a (născută 1729 și decedată 1796) născută Sophie Augusta Fredericka de Anhalt-Zerbst, a fost împărăteasă a Rusiei de la data de 9 iulie 1762, după asasinarea soțului ei, Petru al III-lea al Rusiei, până la moartea ei, la data de 17 noiembrie 1796.

***

DIN ÎNȚELEPCIUNEA

POPOARELOR LUMII

Proverbe arabe

Binele pe care îl faci la șes, îți va fi înapoiat pe munte.
Sunt o mie de feluri de a pierde o zi, însă niciunul de a o întoarce.
Suspinul unei femei frumoase se aude mai departe decât răgetul unui leu.

__________xxx__________

CÂTEVA

INSIGNE ȘI MEDALII

DIN JUDEȚUL BUZĂU

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani si apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificare asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

120 de ani de la inaugurarea liniei ferate Buzău - Mărășești

1881 - 2001 Gara Râmnicu Sărat

Aniversări feroviare 2001

Gara Râmnicu-Sărat, inițial pe un alt amplasament decât cel actual, a fost o clădire proiectată de către inginerul Anghel Saligny. Actuala gară de călători a orașului este opera arhitectului Nicolae Michăiescu și a fost construită între anii 1897-1898, când s-a abandonat traseul initial, care trecea prin mijlocul orașului.

15 ani de la înființarea primului nucleu de învățământ

în trupele de parașutiști - România

1 iulie 1986 - 1 iulie 2001 România

Școala de aplicație pentru parașutiști "Gl.George Baștan"

Şcoala de Aplicaţie a Forţelor pentru Operaţiuni Speciale din Armata României (S.O.F.), denumire initială Școala de aplicație pentru parașutiști funcţionează la Buzău, iar activităţile din interiorul ei sunt foarte "discrete". Localnicii cred că acolo se află un batalion de paraşutişti. Şcoala poartă numele lui Grigore Baştan, cetăţean de onoare al Buzăului, inventatorul unui tip de paraşută ce-i poartă de asemenea numele. Unitatea de la Buzău a fost iniţial şcoală de aplicaţie pentru paraşutişti. După înfiinţarea forţelor speciale, în anul 2003, a devenit Şcoala de Aplicaţie a Forţelor pentru Operaţiuni Speciale "Grigore Baştan" (S.O.F.). Forţele pentru Operaţiuni Speciale (SOF) sunt elita Armatei Române. Pentru a accede în aceste trupe, un militar este supus la teste draconice timp de şase luni. Barierele fizice şi psihice sunt împinse la maximum, iar “cadetul” trebuie să fie, în acelaşi timp, paraşutist, alpinist, scafandru şi soldat. Din zece militari de carieră care încearcă să devină membri ai Forţelor pentru Operaţiuni Speciale, doar unul reuşeşte. Programul de înființare al acestor forte a fost demarat după atentatele din septembrie 2001, sub îndrumarea unor instructori ai Armatei SUA. Militarii care doresc să facă parte din Forţele pentru Operaţiuni Speciale sunt testaţi timp de şase luni, doar unul din zece fiind acceptat.

Insignă - 15 ani de la înființarea primului nucleu

de învățământ în trupele de parașutiști - România

Școala de aplicație pentru parașutiști "Gl.George Baștan"

Potrivit documentelor oficiale, S.O.F. reprezintă “componenta specializată de intervenţie discretă şi rapidă a armatei, în deplin consens cu interesele statului român”. Misiunile de bază ale SOF sunt acţiunile directe, cercetarea specială, asistenţa militară în străinătate, operaţiile psihologice (PSYOPS) şi acţiunile de cooperare civili – militari (CIMIC). Printre misiunile colaterale se înscriu acţiunile contrateroriste, de căutare – salvare în luptă sau de eliberare a ostaticilor. Din punctul de vedere al legislaţiei româneşti, SOF au voie să acţioneze şi pe teritoriul României, şi în afara acestuia, dar specifice SOF sunt “misiunile în medii ostile, interzise sau sensibile din punct de vedere politic”. Luptătorii SOF – ofiţeri, subofiţeri, gradaţi şi soldaţi voluntari - sunt recrutaţi de la alte specialităţi militare, nu direct din viaţa civilă: “Nu vii la mine să înveţi să tragi cu puşca – eu te învăţ să tragi mai bine, şi cu un alt tip de armă. Nu vii la mine să înveţi să pui bocancii în picioare – eu te învăţ să mergi eficient” - spune unul dintre instructorii care nu-şi dezvăluie identitatea. Teoretic, nu există o limită maximă de vârstă pentru a face parte din SOF. În prezent, majoritatea luptătorilor au circa 28-30 de ani, iar cei mai în vârstă – sub 40 de ani. De la bun început, militarii încadraţi în SOF trebuie să aibă capacitate de efort, spirit de aventură şi “disponibilitatea de a se despărţi de familie”. Membrii SOF sunt, de regulă, căsătoriţi, dar familiile lor trebuie să accepte anumite restricţii, pentru că militarul pleacă frecvent în tabere de instrucţie sau în misiuni externe şi apar probleme de comunicare – “nu poţi sta în fiecare seară la telefon sau pe Internet”. Iată câteva dintre axiomele SOF; "Oamenii sunt mult mai importanţi decât tehnica.", “Calitatea este mai bună decât cantitatea." "Forţele pentru Operaţiuni Speciale nu pot fi produse în masă." și “Serviciile speciale competente nu pot fi create după apariţia situaţiilor de criză."

Insignă - Școala de ofițeri (de aviație)

În anul 1911 au funcţionat în Bucureşti două şcoli de pilotaj unde au fost brevetaţi primii piloţi militari: Slt. Ştefan Protopopescu, slt. Gh. Negrescu, slt. Mircea Zorileanu şi slt. Nicolae Capşa. Metodele de învăţare erau dintre cele mai moderne, având în vedere că primii piloţi români au învăţat să zboare pe avioanele de şcoală construite în atelierele de la Chitila. Avioanele erau de tip monoloc, elevii piloţi trebuind să zboare singuri, fără să fie îndrumaţi în aer de către instructori. La 1 aprilie 1912 a luat fiinţă prima şcoală militară de pilotaj, sub conducerea maiorului Ion Macri, fiind cea de-a doua şcoală de aviaţie din lume, după cea din Marea Britanie. Cea de-a doua, „Şcoala de Piloţi Militari şi Civili”, a fost înfiinţată la 1 august 1912, pe aerodromul Băneasa, de către Valentin Bibescu. Ambele şcoli militare au avut o activitate fructuoasă, reuşind să pregătească şi să breveteze circa 100 de piloţi militari, numai în perioada 1912 – 1918. În timpul primului război mondial, Şcoala militară de aviaţie a fost evacuată pentru scurt timp la Tecuci, apoi la Bârlad, Botoşani şi Odessa. În perioada interbelică, la Cotroceni a funcţionat Şcoala pregătitoare de ofiţeri naviganţi, la Tecuci a luat fiinţă Şcoala militară de pilotaj şi antrenament, iar în Buzău, Şcoala de perfecţionare pentru piloţi de război, având sarcina continuării pregătirii în zbor a absolvenţilor şcolilor de la Cotroceni şi Tecuci. Durata şcolii a fost de 2 ani, iar din anul şcolar 1930 – 1931 s-a mărit la 3 ani, în scopul asigurării unei pregătiri superioare, la nivelul tehnicii de aviaţie care se moderniza şi a exigenţelor întrebuinţării în luptă a acesteia. Zborul de instrucţie începea, într-o primă fază, pe avionul Morane-109 şi continua pe avioane de vânătoare de tipul Focker D-111, Spad-61 sau pe avioane de recunoaştere de tipul Potez-15. La Constanţa a funcţionat Şcoala de tir şi bombardament.

Insignă - Școala de ofițeri de aviație 1946

În 1940 şcolile militare de aviaţie de la Tecuci şi Buzău au fost mutate pe aerodromul Ziliştea-Boboc, terenul de zbor aflându-se pe pământurile lui Alexandru Marghiloman, cedate în folosul aeronauticii şi aviatorilor decoraţi cu Ordinul „Virtutea Aeronautică”. Intrarea României în războiul de reîntregire naţională, la 22 iunie 1941, aduce aviatorilor de pe aerodromul Ziliştea onoarea de a intra primii în luptă, într-o misiune de bombardament asupra nordului şi sudului Chişinăului. După cel de-al II-lea război mondial, în conformitate cu condiţiile impuse de Comisia Aliată de Control, şcolile militare de aviaţie au fost desfiinţate. După 1948 învăţământul militar de aviaţie a început să se reorganizeze în garnizoanele Sibiu, Mediaş şi Tecuci.

Insignă - Școala ofițeri naviganți aviație - 1954

În 1953 Şcoala militară de aviaţie nr. 1 de la Tecuci a primit numele de Şcoala de Ofiţeri de aviaţie „Aurel Vlaicu”, iar în 1958 şi-a mutat sediul pe aerodromul Boboc, devenind Şcoala Superioară de ofiţeri, cu durată de 4 ani, unde se pregăteau atât piloţi militari cât şi piloţi pentru aviaţia civilă, personal navigant şi nenavigant.

Insignă - Școala militară de aviație 25 de ani 1950 - 1975

Revoluţia din decembrie 1989 a deschis instituţiei noi perspective. În 1991 Şcoala de Ofiţeri de Aviaţie „Aurel Vlaicu” s-a transformat în Institutul Militar de Aviaţie „Aurel Vlaicu”. Începând cu anul 1997, Institutul Militar de Aviaţie „Aurel Vlaicu” s-a transformat în Şcoala de Aplicaţie pentru Aviaţie „Aurel Vlaicu”. Sarcinile de formare a viitoarelor cadre de aviaţie, din punct de vedere teoretic, au fost preluate de Academia Forţelor Aeriene „Henri Coandă” din Braşov.

Insignă - Școala de aviație din România 75 de ani 1911 - 1986

La 1 august 2003, ca urmare a procesului de transformare şi redimensionare din cadrul Forţelor Aeriene, Şcoala de Aplicaţie pentru Aviaţie îşi schimbă denumirea în Şcoala de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene şi reuneşte cele trei categorii de arme specifice Forţelor Aeriene: aviaţie, artilerie antiaeriană şi rachete sol–aer şi radiolocaţie. În anul 2007 au fost finalizate două proiecte importante, constând în procesul de modernizare a infrastructurii pistei de decolare şi punerea în funcţiune a simulatorului de zbor al avionului IAR – 99 ȘOIM. La 1 septembrie 2008 pentru eficientizarea procesului de instruire, Şcoala de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene s-a reorganizat, înfiinţându-se Centrul de Instruire pentru Forţele Aeriene, structură responsabilă de procesul de învăţare şi instrucţie în şcoală.

Municipiul Buzău este reședința și cel mai mare oraș al judeţului Buzău, din regiunea istorică Muntenia, România. Având 115494 locuitori la recensământul din anul 2011, este al optsprezecelea oraş ca populaţie din România. Orașul se află pe malul drept al râului Buzău, în dreptul ieșirii acestuia dintre dealurile subcarpatice de curbură, într-o regiune cu climă temperată. Orașul, al cărui nume este atestat documentar din anul 376 E.N., a fost un important târg și sediu episcopal ortodox în Evul Mediu. Activitățile economice principale din oraș în epoca medievală au fost comerțul și agricultura. După încheierea unei perioade de distrugeri succesive în secolele XVII - XVIII, economia Buzăului a căpătat și o importantă componentă industrială, în paralel cu dezvoltarea unui sistem de învățământ. În această perioadă a fost construit și Palatul Comunal, clădirea emblematică a orașului, a fost amenajat Parcul Crâng, principala zonă verde și, tot atunci, Buzău a devenit un important nod feroviar. În perioada comunistă, orașul s-a extins mult, triplându-și populația, și au fost construite numeroase fabrici, din care mare parte funcționează și astăzi. Istoria scrisă a orașului începe odată cu cea a Ţării Româneşti, statutul său de târg și punct de vamă fiind certificat de un document din timpul voievodului Dan al II-lea. Descoperirile arheologice din culturile Gumelniţa și Monteoru arată prezența omului în regiune înaintea erei creștine. Un document din anul 376 menționează un râu cu numele Mousaios, aceasta fiind cea mai veche atestare a numelui orașului, nume pe care l-a primit de la acest râu, pe al cărui mal se află. În perioada medievală a existat și o cetate a Buzăului, despre care s-au păstrat doar câteva mențiuni în documente străine, iar târgul, menționat ca fiind deja existent la 1431, a devenit și sediu episcopal ortodox în secolul al XVI-lea. Începând cu secolul al XVII-lea, a început o perioadă în care numeroase lupte și invazii, precum și dezastre naturale (epidemii, cutremure), au condus la distrugerea și depopularea Buzăului. Orașul însă a fost mereu reconstruit, localnicii punând imaginea păsării Phoenix pe stema orașului, ca simbol al renașterii. Sus am postat stema veche, comunistă şi actuală, precum şi câteva fotografii cu monumente arhitectonice buzoiene.

Palatul Comunal (Sediul primăriei) - emblema orașului

Gara

Sala sporturilor "Romeo Iamandi"

Casa "Vergu - Mănăilă" - Secția de etnografie a Muzeului Județean

Vila lui Alexandru Marghiloman

Clădirea noii Catedrale arhiepiscopale a Buzăului și Vrancei

Județul Buzău este situat în sud-estul României și are reședința în orașul cu același nume – Buzău. La nord se învecinează cu județele Brașov, Covasna și Vrancea, la vest cu Prahova, la sud cu Ialomița și la est cu județul Brăila. Județul se întinde pe o suprafață de 6103 kilometri pătrați și are o populație de aproximativ 432000 de locuitori. Ca subunități administrativ-teritoriale județul este compus din; 2 municipii – Buzău și Râmnicu-Sărat; 3 orașe – Nehoiu, Pătârlagele și Pogoanele precum și 82 de comune. Mai jos am postat câteva locuri de vizitat în acest județ.