Epaminonda's Blog.....: TABLETA CU ȘTIRI NECONVENȚIONALE 104

ANTONIE IORGOVAN – P.S.D.:

“Eu am fost de când mă știu.“

ELENA UDREA – P.D.L.:

“Frumusețea ține de șansa

de a te fi născut așa.“

ION ILIESCU – P.S.D.:

“Pentru mine, un partid creștin?

Ei, pe dracu’!“

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

UN MADRIGAL PROPRIU

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

__________xxx__________

O INSIGNĂ, O PLACHETĂ

ȘI CÂTEVA MEDALII

DIN JUDEȚUL TELEORMAN

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

90 de ani de la Marea Unire 1918 - 1 decembrie - 2008

Ei au murit pentru țară - 19196 - 1919 Pentru patrie

Secția numismatică Alexandria

Monumentul eroilor neamului - Mausoleul Mateiaș

La 1 decembrie 1918 Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, constituită din 1228 delegaţi şi sprijinită de peste 100000 de persoane adunate la eveniment din toate colţurile Ardealului şi Banatului, a adoptat o rezoluţie care consfinţeşte unirea tuturor românilor din Transilvania şi întreg Banatul cu România. Ziua de 1 decembrie 1918 marchează bilanţul luptei pentru întregirea statală, care vine să încununeze precedentele acţiuni ale fraţilor din Basarabia 27 martie 1918 şi Bucovina 28 noiembrie 1918. Poporul român a valorificat conjunctura internaţională creată în urma primului război mondial şi a ştiut să se afirme în contextul mişcării de eliberare a popoarelor şi al victoriei principiului naţionalităţilor în Europa.

Rezoluţia votată de Marea Adunare Naţională proclama: deplina libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare, egala îndreptăţire şi deplina libertate autonomă confesională, înfăptuirea desăvârşită a unui regim curat democratic, desăvârşita libertate de presă, asociere şi întrunire, libera propagandă a tuturor gândurilor omeneşti, reforma agrară radicală precum și aceleaşi drepturi şi avantaje muncitorilor români ca şi muncitorilor din statele europene dezvoltate. Legea Unirii a fost ratificată prin decretul lege nr. 3631 din 11 decembrie 1918 de către regele Ferdinand I şi votată în unanimitate de Adunarea Deputaţilor în şedinţa din 29 decembrie 1919.

Medalia ,,Mausoleul Mateiaş” evocă monumentul ridicat între anii 1928-1935, de către constructorul De Nicolo, după proiectul arhitectului Dumitru Ionescu-Berechet. Impozantul mausoleu este compus din două corpuri, primul, orizontal, adăposteşte osuarul, pe pereţii căruia sunt montate plăci de marmură având încrustate numele unor mari militari căzuţi la datorie, al doilea, vertical, are forma unui turn cu foişor, spre care duce o scară în spirală. În mausoleu sunt depuse, în 31 de cripte, osemintele a peste 2300 de militari români care şi-au jertfit viaţa pentru ţară. Medaliile au pe avers înscrisul circular ,,MONUMENTELE EROILOR NEAMULUI”, în partea superioară, între două rozete, iar în partea de jos denumirea medaliilor. Pe revers este înscris pe două rânduri: ,,90 DE ANI DE LA MAREA UNIRE “ ,,1918 – 1 DECEMBRIE-2008” (la exterior) şi ,,EI AU MURIT PENTRU ŢARĂ “- ,,SECŢIA NUMISMATICĂ ALEXANDRIA” (la interior). În centru, între două ghirlande cu frunze de lauri, se află o cască militară, o sabie, o cruce şi frunze de lauri. Medaliile au diametrul de 60 mm şi greutatea de 40 grame, fiind protejate într-o casetă. Medaliile au fost gravate de Maximilian Fetiţa şi au fost bătute într-un număr de 100 exemplare. Emisiunea medalistică s-a bucurat de binemeritate aprecieri şi laude la adresa iniţiatorului şi realizatorului ei, fiind o dovadă în plus că Secţia Alexandria a Societăţii Numismatice Române ocupă în continuare un loc însemnat în numismatica naţională. Mausoleul Eroilor din comuna Valea Mare-Pravăț, județul Argeș,

cunoscut și sub numele de Mausoleul de la Mateiaș, este un monument dedicat eroilor din Războiul de întregire națională din anii 1916 - 1918. Este situat pe drumul European E574 (DN73), la 11 kilometri de Câmpulung spre Brașov, pe Dealul Mateiaș. La construcție a fost utilizat în principal calcar de Albești. Clădirea este compusă din două corpuri: unul orizontal, osuarul, care în 31 de cripte adăpostește osemintele a peste 2300 de militari români și unul vertical, de forma unui turn cu foișor, spre care duce o scară în spirală. În perioada 1980-1984 Mausoleul eroilor a fost extins prin construirea unei terase pentru parade și ceremoniale, a unor impozante scări de acces, a unui basorelief cu dimensiunile de 16 x 3,5 metri, executat de către sculptorul Adrian Radu din Câmpulung, precum și a unei cupe în care arde o flacără veșnică în amintirea eroilor căzuți la Mateiaș.

Placheta - Regina Elisabeta a României 1843 - 1916

Recunoștință veșnică 1916 - 2016

100 de ani de la trecerea în eternitate

Mănăstirea curtea de Argeș

S.N.R. Secția Alexandria (Societatea numismatică română)

Plachetă realizată la inițiativa și cu sprijinul:

P.S. Galaction Stângă, Victor Andreescu, Teodor Nicolae Săceanu

Gravor - Constantin Dumitrescu (Monetăria statului)

Elisabeta de Neuwied (cunoscută ca Regina Elisabeta sau Elisaveta a României, nume complet: Elisabeth Pauline Ottilie Luise zu Wied, născută în data de 29 decembrie 1843 în Neuwied, Germania şi decedată la 18 februarie 1916 la Curtea de Argeş ) a fost întâia regină a României, soţia lui Carol I, primul rege român din renumita dinastie germană Hohenzollern, a fost o patroană a artelor, fondatoare a unor instituţii caritabile, poetă, eseistă şi scriitoare. Mai este deasemenea cunoscută sub numele de Principesa Elisabeth von Wied, iar ca patroană a artelor Carmen Sylva, şi ca fondatoare de instituţii caritabile a fost supranumită de oamenii din popor Mama răniţilor.

Mănăstirea Curtea de Argeș este o mănăstire din România situată în oraşul cu același nume din județul Argeș. Ansamblul cuprinde biserica episcopală, unul dintre cele mai apreciate monumente de arhitectură din Țara Românească. Mănăstirea a fost construită de către domnitorul Neagoe Basarab (1512 - 1517) pe locul vechii mitropolii de la 1359. Pictura interioară, realizată de zugravul Dobromir, a fost terminată în anul 1526, în timpul domniei lui Radu de la Afumaţi. Fragmente ale picturii originale sunt păstrate la Muzeul Naţional de Artă din Bucureşti. Reparată de câteva ori, biserica a fost restaurată între anii 1875 - 1886 de către arhitectul francez Andre Lecompte du Nouy, discipol al lui Eugene Viollet le Duc, care i-a adus şi unele modificări care au diminuat uşor, după părerea specialiştilor, valoarea istorică a monumentului. Considerată drept una dintre minunile arhitecturale ale României, mănăstirea poartă, dincolo de cunoscuta legendă a Meşterului Manole, o serie de adevăruri istorice prea puţin cunoscute. “Pe Argeş în gios, / Pe un mal frumos, / Negru-Vodă trece / Cu tovarăşi zece: / Nouă meşteri mari,/ Calfe şi zidari / Şi Manoli - zece, / Care-i şi întrece...” Cine nu ştie frumoasa baladă a meşterului Manole?! Dar câţi dintre noi ştiu adevărul din spatele legendei şi cum îşi leagă Manole numele de edificiul ridicat pe locul fostei Catedrale Mitopolitane. “În ziua de Adormirea Maicii Domnului, în anul 1439, pe locul actualei Mănăstiri, era sfinţită Catedrala Mitropolitană, în prezenţa ctitorului ei, Vlad Dracul, domnul Ţării Româneşti. Din nefericire, în anii 1444 şi 1446 au avut loc două cutremure care au afectat grav această catedrală, magnitudinea celui din 1446 fiind estimată de specialişti la 7,5 grade pe scara Richter. Vlad Dracul nu a apucat să refacă catedrala, fiind asasinat împreună cu fiul sau Mircea, în 1447, de către boierii Dăneşti sprijiniţi de Iancu de Hunedoara.”, explică directorul Muzeului Curtea de Argeş. Construcția Mănăstirii Curtea de Argeş a început în 1514, din dorinţa lui Neagoe Basarab de a zămisli aici un lăcaş de o frumuseţe fără seamăn. Contribuţia legendarului meşter Manole la ridicarea construcţiei nu e doar folclor. “În tinereţe, Neagoe Basarab a fost la studii în Italia şi la Constantinopol. La Constantinopol, sultanul Baiazid al II-lea îi încredinţează administrarea construcţiei unei moschei, sarcină de care el s-a achitat strălucit. Constructorul-şef al moscheii este Manoli din Niaesia, care apare, astfel, alăturat de Neagoe Basarab. Se pare că Manoli era armean, astfel explicându-se anumite elemente de arhitectură armeană şi georgiana din construcţia Mănăstirii”, explică directorul Muzeului Curtea de Argeş. Din dorinţa lui Neagoe Basarab, la construirea monumentului s-a folosit, pe lângă calcar de Albeşti, şi marmură adusă tocmai din arhipeleagul grecesc. Iar realizarea acestui lucru n-a fost tocmai simplă, mai cu seamă că insulele se aflau sub control otoman, iar sultanul interzicea folosirea marmurei în biserici, tocmai pentru a nu permite lăcaşelor creştine să se se ridice la nivelul moscheelor. “Neagoe i-a scris sultanului Selim să-i aprobe importul de marmură, minţindu-l cu privire la destinaţia marmurei. Angrenat în campanile din Orient, sultanul a aprobat importul, deşi mai târziu a aflat destinaţia reală a marmurei greceşti”. Un lucru greu de acceptat şi încă destul de puţin cunoscut a fost evidenţiat de marele istoric, arheolog, epigrafist şi folclorist român din secolul XIX, Grigore G. Tocilescu, care a spus că a identificat pe cărămida cheii de boltă, scris cu caractere osmane, numele lui Allah (Grigore G. Tocilescu- Biserica Episcopală a Mănăstirii Curtea de Argeş restaurată în zilele M.S. Regelui Carol I şi sfinţită din nou în ziua de 12 septembrie 1886). “Din nefericire, nu avem imagini cu această cărămidă şi, mai ales, nu ştim ce s-a întâmplat cu ea după reconstruire” mai spune directorul muzeului. În luna decembrie a anului 1610, când oraşul Curtea de Argeş era cucerit de trupele tânărului principe transilvan Gabriel Bathory (de 21 de ani), mănăstirea a fost de-a dreptul devalizată. “În cele aproximativ două luni de ocupare a oraşului, Mănăstirea şi bisericile au fost cumplit jefuite, acoperişul Mănăstirii (din plumb) fiind topit pentru necesităţile oştirii, ceea ce a dus la degradarea monumentului”. Edificiul a fost refăcut ulterior de Matei Basarab şi Şerban Cantacuzino. Înaintea celebrei fântâni din apropierea mănăstirii, lângă sfântul lăcaş susura un izvor care astăzi nu mai este şi despre care prea puţină lume ştie. “Izvorul lui Manole, aflat iniţial în curtea Mânăstrii, a secat, însă din iniţiativa învăţatului episcop al Argeşului, P.S.Iosif, se construieşte, peste drum de Mănăstire, o nouă fântână, cunoscută azi sub numele de Fântâna lui Manole”. Arhitectura lăcaşului suferă, în decursul timpului, câteva modificări. Francezul Emile Andre Lecomte de Nouy îşi pune amprenta pe transformarea sa într-o construcţie regală. “După ce M.S. Regele Carol (pe atunci Principe) vizitează întreagă ţară călare, alege Podul lui Neag ca loc de trăit, iar Curtea de Argeş drept loc de murit. În acest scop va ridica, în prima locaţie, Castelul Peleş, în timp ce la Curtea de Argeş decide reconstruirea Mănăstirii Argeşului după metoda lui Eugène Emmanuel Viollet-le-Duc. Acesta îl refuză pe rege din motive de vârstă şi sănătate, dar îl recomandă pe Emile Andre Lecomte de Nouy, discipolul sau. Acesta va reconstrui Mănăstirea încercând să o transforme dintr-o construcţie princiară, într-una regală, văzându-se foarte bine această idee la reconstrucţia modestului aghiazmatar gândit de Neagoe (semn al smereniei şi umilinţei sale pe care un occidental nu putea să o înţeleagă)”. Totodată, are loc şi o schimbare a arhitecturii turlelor, mai scunde şi cu circumferinţă mai mare. Şi tocmai datorită acestui aspect au putut să reziste la cutremurele ce au urmat. La fel de puţin se cunoaşte faptul că în cursul reconstrucţiei, pereţii Mănăstirii au fost demolaţi până aproape de bază. “Fresca ce era nedeteriorată a fost scoasă de arhitectul francez, noua frescă a Mănăstirii fiind realizată de un grup de artişti din care făcea parte şi fratele sau. Bucăți ale frescei vechi se păstrează și azi în muzeele României. În curtea Mănăstirii Argeşului a existat un paraclis - singurul edificiu ridicat de domnitorii fanarioţi în Curtea de Argeş - care avea o pictură deosebit de valoroasă. Din păcate, acesta a fost demolat de Lecomte de Nouy, pentru a face loc parcului destinat familiei regale. “În parcul creat au fost plantate specii rare, găsindu-se şi azi un arbore-lalea (Liliondendron tulipifera). În apropierae Mănăstirii, spre răsărit, avea să se construiască, din ordinul lui Carol, o frumoasă Reşedinţa Regală, ridicată dintr-o cărămidă specială. “Datorită calităţilor sale deosebite, cărămida respectivă era folosită, la vremea aceea, la zidirea forturilor Bucureştiului. În epoca respectivă, presa l-a atacat dur pe M.S. Regele Carol, acuzându-l de deturnarea materialelor (cărămizii)”. Reşedinţa Regală ridicată de rege a funcţionat până la abolirea monarhiei, ca instituţie în subordinea Casei Regale a României.“Această reşedinţă a fost un motiv de fricţiuni între familia regală şi ierarhii de la Argeş, care revendicau aripa de nord a construcţiei. Casa Regală n-a acceptat însă acest lucru şi, mai mult, în 1939 M.S. Regele Carol al II-lea decide închiderea pentru cult a mânăstirii. Lăcaşul urma să aibă numai rolul de necropolă regală. Episcopiei i-a fost dat terenul de la intrarea în curte în scopul construirii unei noi biserici episcopale. (sursa Net – Adevărul.ro – Cristina Stancu). Ajungand Domn al Tarii Romanesti, Neagoe Basarab, scrie el insusi intr-una din pisaniile sale care se afla pe fatada de apus a bisericii, ca, gasind acea straveche biserica (adica vechea Catedrala a Mitropoliei de la Arges) daramata si neintarita, i s-au "deschis ochii inimii" si a hotarat aceasta biserica din temelie a o zidi si a o inalta si a o intari. Astfel această informație s-a strecurat in miscatoarea legenda populara a Mănăstirii Argeșului, în care se spune: "Un zid parasit.. Si neispravit.. La loc de grindis.. La verde-alunis.. Cainii cum il vad.. La el se raped.. Si latra-a pustiu.. Si urla-a mortiu." Prin urmare, Neagoe Basarab (1512-1521), dornic de a-si dovedi autoritatea, credinta si patriotismul, dar si avutia, hotara zidirea acestei marete manastiri, menita sa intreaca in frumusete tot ce se facuse pana atunci. Manastirea Curtea de Arges, prin maretia, perfectiunea proportiilor cat si prin bogatia decoratiei acesteia a gasit un puternic ecou in sufletul cantaretilor populari care i-au invaluit obarsia in umbra legendei. Asa cum glasuieste balada populara culeasa de Alecsandri, zidirea Manastirii Curtea de Arges s-ar datora "Mesterului Manole", care impreuna cu "noua mesteri mari, calfe si zidari" au lucrat cu multa truda si cu pretul unor mari sacrificii la ctitoria voievodului Neagoe Basarab. Acele ruine, aflandu-le Neagoe Basarab, cu ajutorul unui ciobanas, "din fluier doinas", ar fi hotarat: "Iata zidul meu! Aici aleg eu.. Loc de minastire.. Si de pomenire" si de indata ar fi indemnat pe mesterii ce-l insoteau, zicandu-le: "Curand va siliti.. Lucrul de-l porniti.. Ca sa-mi ridicati.. Aici sa-mi durati.. Manastire 'nalta.. Cum n-a mai fost alta" ceea ce acestia pana la urma, cu pretul vietii lor, chiar au si facut. Manastirea Curtea de Arges nu este insa o legenda: ea este expresia sentimentelor celor mai sincere ale poporului roman despre jertfa lui, pe care a pus-o si la baza acestei manastiri, dupa cum a pus-o si la baza tuturor marilor opere de constructie din tara noastra, in trecut si prezent. Manastirea din Curtea de Arges nu este numai un simplu locas de inchinare, ci este un simbol al jertfei poporului roman. Zidirea manastirii a durat trei ani (1515-1517). Domnul Neagoe, care avea bune cunostinte despre arhitectura bisericeasca, a dat si ideea planului bisericii si sfaturi si indemnuri mesterilor, in fruntea carora se distinge legendarul Manole. Manastirea a fost sfintita la data de 14 - 15 august 1517. La aceasta slujba, dupa descrierea facuta de Gavriil Protul de la Muntele Athos, a fost prezent insusi Neagoe Basarab. Au mai fost de față la sfințire Teolipt – Patriarhul Constantinopolului, insotit de mare sobor, toti arhimandritii si egumenul manastirilor de la Muntele Athossi tot "clerosul" din Tara Romaneasca, in frunte cu Mitropolitul Macarie si mult popor venit din aproape toate colturile tarii. "Pentru intaia data un patriarh din Constantinopol, se afla pe pamantul romanesc; el fiind însoțit de episcopii de Sares, de Sarde, de Midia si de Melenic. Prezenta patriarhului de Constantinopol, a altor ierarhi, preoti si calugari de peste hotare, alaturi de mitropolitul tarii si de clerici romani, la sfintirea Manastirii Argesului, a fost prilej si chip de afirmare a unitatii Ortodoxiei, cum nu se mai vazuse inca. Manastirea Curtea de Arges, asa cum a iesit din mana mesterilor lui Neagoe Basarab, apartine, in ceea ce priveste linia ei arhitectonica, stilului bizantin, in timp ce elementele decorative ce-i impodobesc exteriorul, dezvaluie influente ale artei armene, persane, georgiene si arabe. Cu toate acestea, aici totul alcatuieste o perfecta si armonioasa unitate. Mai tarziu au venit insa peste aceasta manastire multe necazuri si primejdii. In iarna anului (1610-1611), Gabriel Bathory cu oastea lui, au jefuit din biserica si din morminte tot ce era pretios, luand si acoperisul de plumb si cositoral bisericii, si lasind-o expusa la stricaciuni. Razboaiele dintre rusi si turci de la 1769-1774 si 1787-1791 au adus Manastirii Curtea de Arges alte jefuiri si stricaciuni. Un cutremur la 29 octombrie 1802, apoi un foc, un alt cutremur la 28 ianuarie 1838, alte incendii in ianuarie 1866, la 23 aprilie 1867 si la 2 decembrie acelasi an, au adus manastirii noi deteriorari si pagube mari. Manastirea Curtea de Arges, alaturi de oraselul de langa, intre timp, au dobandit cinstea de resedinta episcopala, la anul 1793 luand fiinta aici Episcopia Argeșului, care a functionat pana in 1949, cand s-a unit cu Episcopia Ramnicului Valcea. La Manastirea Curtea de Arges, a functionat, cu mici intreruperi, timp de peste 100 de ani, Seminarul teologic "Neagoe Voda", continuat apoi de Seminarul Teologic Special pentru Transilvania pana in anul 1977. Daca privim din orice parte biserica Manastirii Argesului, ea ne apare ca un ansamblu unitar si armonios, un joc de linii, de inflorituri ingenioase in piatra, de lumini si umbre rasfrante care-i dau spontaneitate, suplete si eleganta. Aici își odihnesc somnul de veci voievozii Neagoe Basarab și Radu de la Afumați dar și cuplurile regale Carol I – Elisabeta și Ferdinand – Maria. In capela-paraclis din centrul palatului se pastreaza moastele Sfintei Mucenite Filoteia. Istoria Manastirii Curtea de Arges reprezinta o parte importanta din insasi istoria Bisericii Ortodoxe Romane, care in mod continuu, de-a lungul veacurilor, s-a identificat cu sufletul si viata poporului roman. Manastirea Curtea de Arges, alaturi de Biserica strabuna a poporului nostru, a indeplinit si un rol patriotic: acela de a mobiliza constiinta poporului si a tarii in fata pericolului. Sursa – Net - Arhim.dr. Chesarie Gheorghescu

Biserica catedrală Sfântul Alexandru

din orașul Alexandria, județul Teleorman

Medalia de mai sus a fost bătută în amintirea Inaugurării Catedralei Sfântul Alexandru din municipiul Turnu Măgurele, județul Teleorman, ce a avut loc în anul 1898. Medalia s-a realizat în trei variante de metal compoziție (aur, argint și bronz aurit), este rotundă cu diametrul de 60 milimetri fiind opera gravorului Carniol. Variantele de argint și bronz aurit s-au realizat și în format mai mic (diametrul 32 milimetri). În câmpul central al aversului medaliilor este reprezentată Catedrala Sfântul Alexandru, dedesupt stema județului Teleorman (trei oi) și circular pe margine inscripția: “BISERICA CATEDRALĂ SF. ALEXANDRU DIN ORAȘUL ALEXANDRIA JUD. TELEORMAN”. Pe revers, pe cincisprezece rânduri, ultimul în arc, s-a aplicat inscripția: “ZIDITĂ / ÎN ANUL 1835 / RECLĂDITĂ ÎN 1869 / TERMINATĂ ÎN 1898 / ÎN ZILELE / M.S. REGELUI CAROL I / FIIND / MITROPOLIT PRIMAT JOSIF GHEORGHIAN / PREȘEDINTE AL CONSIL. DE MINIȘTRI / DIMITRIE A. STRUDZA / MINISTRU AL CULTELOR / SPIRU C. HARET / PRIMAR AL ORAȘULUI / ALEXANDRIA / DIMITRIE P. ANGHELESCU”.

In anul 1836, la doi ani de la infiintarea orasului de catre domnitorul Tarii Romanesti, Alexandru Dimitrie Ghica (1834-1842), locuitorii si-au ridicat o biserica din lemn cu hramul "Sfantul Alexandru”, care in scurt timp a devenit neincapatoare. De aceea, dupa un efort sustinut, epitropia orasului a reusit sa construiasca, intre anii 1869-1898 actuala Catedrala, tarnosita de Mitropolitul Iosif Gheorghian la data de 6 decembrie 1898. Catedrala impresioneaza prin sobrietatea ei arhitecturala, dar si prin impunatoarea sa marime: 42 de metri lungime, 26 de metri latime, inaltimea ei maxima de la turla cea mare fiind de 45 metri. Catedrala Sfântul Alexandru din municipiul Alexandria se prezinta sub forma de cruce in interior si nava in exterior, avand la intrare o frumoasa tinda strajuita de coloane lucrate in stil corintian. Deasupra pronaosului sunt doua turle, unde se afla clopotele si ceasurile. Elementele decorative specifice Catedralei Sfantul Alexandru sunt: pictura murala si catapeteasma (in stil neogotic, inalta de 10 metri), executate de echipa de pictori Constantin Artachino, Constantin Pascali si celebrul Stefan Luchian, in anul 1898, in stil bizantin, in tehnica ulei. In acelasi an a fost pusa pardoseala din marmura mozaicata. La catapeteasma s-a adaugat ulterior icoana Sf. Spiridon (donata de breasla cismarilor) si icoana Sf. Filofteia (donata de Asociaţia tinerelor fete). Policandrul mare, policandrul mic si sfesnicele împaratesti, au fost lucrate in bronz aurit de casa Weidekamp Kettling A.C. din Viena, prin reprezentanta Hans-Herzog din Bucuresti. Sfantul locas a suferit reparatii importante in urma cutremurelor din 1940 si 1977. In anul 1994, cu acazia implinirii a 160 de ani de la fondarea oarasului, catedrala Sf. Alexandru a devenit necropola domneasca, prin aducerea si asezarea in pronaos, a osemintelor si sarcofagului domnitorului Alexandru Dimitri Ghica. Osemintele au fost aduse de la Biserica "Ghica-Tei" din Bucuresti iar sarcofagul, de la Muzeul Militar National din Bucuresti. In anul 1996, prin infiintarea Episcopiei Alexandriei si Teleormanului, cu resedinta la Alexandria, biserica Sf. Alexandru a devenit Catedrala Episcopala. Preasfintitul Parinte Episcop Galaction Stanga, primul episcop al Alexandriei si Teleormanului, arhipastoreste de la 1 septembrie 1996. Catedrala detine cateva carti rare si vechi, intre care: "Evanghelie" (Sibiu, 1806, cu note manuscrise), "Evanghelie" (Sibiu,1810), "Octoih" (Sibiu,1811), "Apostol" (1814), "Tipicon" (1816), "Antologhion" (1827 si 1831, publicat de Macarie Ieromonahul), "Cazanie" (Buzau,1831), "Mineele anului" (Neamt,1831), "Molitfelnic" (Buzau,1832), "Liturghier" (Bucuresti, 1833), "Penticostarion" (Iasi,1834), "Ceaslov" (Iasi,1835), "Evanghelie" (Buzau,1837), "Agheasmatar" (Buzau,1845), "Priveghiu" (Bucuresti,1848), "Ceaslov" (Bucuresti 1854), "Octoih" (Bucuresti,1856), "Psaltire" (Bucuresti, 1856), "Liturghier" (Bucuresti, 1862), "Evanghelie" (1864, imbracata in argint si catifea).

Municipalitatea orașului Turnu Măgurele cu județeni

Medalia de mai sus s-a bătut ca omagiu adus de locuitorii orașului Turnu Măgurele lui Costache Negri. Este o medalie premiu rară, rotundă cuu diametrul de 54 milimetri, confecționată din bronz, argint și mai rar aur, cu greutatea de 70,35 grame, gravor fiind vienezul Wilhelm Anton Pittner. Pe avers se prezintă legenda: “MUNICIPALITATEA ORAȘULUI TURNU MĂGURELE CU JUDEȚENI”, o stea cu cinci colțuri în partea de jos, și în centru stema județului și orașului Turnu Măgurele (berbec și oi la pășune) . Pe revers, pe treisprezece rânduri este aplicată legenda: “SEMN / DE RECUNOȘTINȚĂ / DOMNULUI C. NEGRI / PENTRU CONCURSUL CE A / DAT SUB MARIA SA DOMNITORUL / ALEXANDRU ION I. / CA AGENT AL PRINCIPATELOR-UNITE / ROMÂNE LA CONSTANTINOPOLE / ÎN GLORIOSUL FAPTU ALU / SECULARIZARII MONAS- / TIRILOR PĂMENTENE / DISE ÎNCHINATE / 1864 ”.

Turnu Măgurele este un municipiu în județul Teleorman, situat în sudul țării aproape de confluența râului Olt cu Dunărea. Clima în zona municipiului Turnu Măgurele este temperat-continentală, specifică pentru Câmpia Română și se caracterizează printr-un potențial caloric ridicat, amplitudini mari ale temperaturii aerului, cantități reduse de precipitații și adeseori în regim torențial vara, precum și frecvente perioade de secetă. Prima atestare documentară a localității parvine din anul 1837. În perioada 1393 – 1394 la confluența Oltului cu Dunărea a ridicat o durabilă cetate însuși Mircea cel Bătrân. Numele Turnu Măgurele a fost hotărât de domnitorul Alexandru Ghica, spre a se deosebi de alte localități cu nume apropiate: Turnu Severin sau Turnu Roșu. Planul orașului a fost elaborat de inginerul german Karl Zohl, sub forma a două cercuri aproape tangente interior, cu trei bulevarde lungi formate unul pe diametrul comun al celor două cercuri și două din ele pe două coarde tangente exterior la cercul mic, străzile pornind ca niște raze, sub formă de semicercuri interioare cercului mare, stabilind astfel străzile, piețele, locurile pentru construcțiile proprii și suprafața locurilor de casă. Turnu Măgurele are în componența administrativă și cele două cartiere vechi ale așezării, Măgurele și Odaia, precum și noul cartier, Taberei (cunoscut popular sub denumirea de „Catanga.”La recensământul populației din anul 2011 municipiul număra 24772 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002) dintre care: români – 85,68%, romi – 2,77% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a municipiului Turnu Măgurele, astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 87,69% și restul – nedeclarată sau altă religie. La sud de oraș la o depărtare de vreo 4 kilometri se pot admira ruinele Cetății Turnu ce a jucat un rol de seamă în sistemul defensiv al Țării Românești, mai ales în vremea domniei lui Mircea cel Bătrân, în cadrul conflictelor cu Imperiul Otoman, de la sud de Dunăre. Astăzi, portul orașului aflat la 5 kilometri depărtare este al patrulea port fluvial al României în ceea ce privește capacitatea de tranzit. La Turnu Măgurele există și un punct de trecere a frontierei între România și Bulgaria, operațional din luna aprilie 2010, trecerea către portul Nicopole, de pe malul bulgăresc făcându-se cu bacul. Municipiul are două monumente ale eroilor din Războiul de Independență, o statuie a lui Mircea cel Bătrân și un bust al generalului David Praporgescu.

Alexandria - Schimb de experiență I.E.M. - I.P.T.E.

I.E.M. și I.P.T.E. a fost două moderne întreprinderi ale regimului comunist, din orașul Alexandria. Se pare că ambele întreperinderi performau în domenii de vârf ale industriei și tehnologiei românești, precum energetica, electrotehnica sau chiar electronica. Dacă nu am informații despre IEM Alexandria despre IPTE Alexandriu știu precis că a existat între anii 1971 – 1990, fiind preluată apoi de SC Electrotel SA și mai apoi (1997) cumpărată de o firmă din Germania, astăzi fiind membră a Grupului de firme Moeller. Azi Electrotel, fosta IPTE, produce o gama diversa de produse constând în sisteme și echipamente complexe de automatizare și distribuție de joasă și medie tensiune.

Alexandria este un municipiu și reședința județului Teleorman, Muntenia, România. Orașul este așezat în sudul Câmpiei Române, pe partea dreaptă a râului Vedea, la 88 km distanță de capitala României - București. Întemeiat în anul 1834, după planurile urbanistice elaborate de inginerul austriac Otto von Moritz (cel ce lucrase planurile orașelor Brăila și Giurgiu și avea să execute, mai târziu, planul viitorului oraș Turnu Severin), orașul și-a luat numele domnitorului de atunci al Țării Românești, Alexandru Dimitrie Ghica (1834 - 1842) ale cărui oseminte se găsesc depuse astăzi într-un monumental sarcofag din incinta Catedralei Episcopale "Sfântul Alexandru" din municipiu. Sus am postat stema actuală a municipiului, iar mai jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din municipiul Alexandria, din vremuri diferite.

Biserica Sfinții Apostoli

Bulevardul Gheorghe Manu

Restaurantul han Alexandria

Statuia lui Cuza Vodă

Gara

Direcția județeană a finanțelor publice

Strada Principele Nicolae

Hotelul Parc

Pavilionul din Grădina Publică

Podul peste Vedea

Prefectura

Centrul bancar

Primăria

Cimitirul eroilor

Cinema Patria

Moara Brătescu

Teleorman este un județ din România, provincia istorică Muntenia, cu reședința în orașul Alexandria. Județul se întinde pe 5790 kilometri pătrați și numără aproximativ 360000 de locuitori. Din punct de vedere administrativ-teritorial județul este compus din 3 municipii (Alexandria, Roșiorii de Vede și Turnu Măgurele), 2 orașe (Zimnicea și Videle) precum și 92 de comune. Sus am postat stema actuală și harta județului Teleorman, iar mai jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din acest județ, din timpuri diferite, alte frumoase locuri de vizitat pe aceste meleaguri dar și câteva trimiteri poștale ilustrate din acest județ, din vremuri diferite.