Epaminonda's Blog.....: FILATELIE - MEDALIILE ȘI DECORAȚIILE RĂZBOIULUI DE ÎNTREGIRE

În data de 7 mai 2018 Romfilatelia a pus in circulație o emisiune filatelică intitulată „Medaliile şi decoraţiile Războiului de Întregire. Emisiunea este alcătuită din patru timbre, care ilustrează cele mai importante distincții conferite combatanților din Războiul pentru Întregire: Ordinul național Steaua României, pe timbrul cu valoarea nominală de 2,90 lei, Ordinul național Coroana României, pe timbrul cu valoarea nominală de 3,00 lei, Medalia Virtute Militară, pe timbrul cu valoarea nominală de 4,50 lei și Medalia Crucea Comemorativă a Războiului 1916-1918, pe timbrul cu valoarea nominală de 16,00 lei.

Ordinul național „Steaua României” este cel mai vechi ordin național, ce a fost creat în anul 1864 de alexandru Ioan Cuza și a fost acordat în acea perioadă într-un număr redus. După proclamarea independenței, Carol I înființează acest ordin prin legea votată în 10 mai 1877. Primele decernări ale Ordinul Steaua României s-a făcut în lunile septembrie şi octombrie 1877, cu ocazia luptelor de la Plevna. Ordinul Steaua României se acorda doar ofițerilor, fiind cea mai înaltă distincție oferită de statul român. Deviza ordinului, este ”IN FIDE SALUS” (ÎN CREDINȚĂ ESTE SALVAREA). Cea mai recentă formă a Ordinului Steaua României este cea din 1999, spre deosebire de varianta din 1998, se oferă tuturor cetățenilor români și străini.

Cavalerii Ordinului national Steaua României sunt asimilati gradelor militare și beneficiază de onoruri militare, astfel:

gradul de Cavaler al ordinului este asimilat gradului de capitan;
gradul de Ofiter al ordinului este asimilat gradului de colonel;
gradul de Mare ofiter al ordinului este asimilat gradului de general de divizie, general de divizie aeriana sau viceamiral;
gradul de Mare cruce al ordinului este asimilat gradului de general de corp de armata, general comandor de aviatie sau viceamiral comandor;
gradul de Colan al ordinului este asimilat gradului de general de armata, general inspector de aviatie sau amiral.

Ordinul național Coroana României a fost instituit de Regele Carol I prin Decretul Regal nr. 1244 din 10 mai 1881, cu prilejul proclamării Regatului României, pentru a recompensa serviciile aduse Statului. Ordinul serviciile deosebite aduse statului și se conferea atât militarilor, cât și civililor. Versiunea pentru militari, avea pe revers două spade. Varianta din anul 1932 este identică cu versiunea din 1881, cu deosebirea că între brațele crucii, în loc de nomograma regală apare coroana regală.Varianta din 1938 a fost destinată doar militarilor, fiind prevăzută suplimentar cu spade. Pentru merite deosebite distincția era suspendată de o coroană. Ordinul a avut cinci clase: Cavaler, Ofițer, Comandor, Mare Ofițer și Mare Cruce.

Pe avers ordinul conține o cruce de Malta, cu dimensiunea de 40 milimetri, smălțuită roșu, cu marginile de metal. În centru are un medalion rotund din același smalț roșu si cu o bordură albă. Medalionul poartă pe avers coroana regală de argint și pe bordură inscripția „Prin noi înșine – 14 martie 1881”. Între brațele crucii se află cifra regelui Carol I, din metal. Mai jos admiri și alte modele ale acestui ordin. În total au existat 29 de variante ale ordinului. Inspirându-se după modelul ordinului de război german Crucea de Fier, mareșalul Antonescu

va hotărî ca la primele trei grade ale ordinelor Steaua României și Coroana României, cu spade să se poată acorda – pentru fapte de vitejie deosebite, citate prin ordin de zi – și o „frunză de stejar”, care se atașa pe panglică.

Decorația a fost scoasă din uz în anul 1947 și reintrodusă de către regele Mihai în anul 2011.

Medalia Virtute Militară este cea mai importantă medalie acordată în perioada Primului Război Mondial. În anul 1864 domnitorul Alexandru Ioan a bătut două medalii, "Virtutea Militară" și "Devotament și Curagiu". După cum o arată și numele, prima era destinată militarilor; cea de-a doua, creată după însemnatele inundații din primăvara acelui an, urma să răsplătească faptele celor care, cu riscul propriei vieți, au salvat oameni și bunuri în timpul unor catastrofe naturale. Deoarece aceste două medalii nu au fost instituite legal nici nu au putut fi conferite oficial. Venit dintr-o țară cu puternice tradiții în domeniul decorațiilor, Carol I al României, deși constrâns prin firmanul de numire să nu instituie nici un fel de distincții, prin tratative diplomatice, a reușit ca Marele vizir să accepte ca domnitorul să poată institui decorații minore și, ca urmare, în anul 1872, se instituie Medalia "Virtutea Militară" (decr. nr. 987) și Semnul Onorific pentru XVIII și XXV de ani petrecuți în armată (decr.1057). Medalia "Virtutea Militară" este o reluare a distincției create de Cuza; ea avea două clase ("de aur" și "de argint"), clasa a II-a acordându-se și sergenților reangajați, pentru 12 ani de serviciu. Prin Legea nr. 459 din 9 iulie 2002 s-a reînființat Ordinul și Medalia Virtutea Militară. Aceste distincții diferă de la pace la război dar și între diverse categorii de personal, existând deci mai multe variante.

De precizat că aceste decorații diferă la trupele de aviație și marină. Astăzi aceste distincții și-au cam pierdut din valoare deoarece s-au conferit cu nemiluita și unor persoane care nu prea le meritau.

Medalia Crucea Comemorativă a Războiului 1916-1918 s-a instituit prin Decretul Regal nr. 1744 din 8 iulie 1918, care a fost conferită tuturor participanților la primul război mondial. Crucea comemorativă este confecționată din fier de culoare negră de 40 mm înălțime și lățime. Extremitatea brațelor este de formă rombică cu latura externă de 10 mm și cea internă de 7 mm. În centrul crucii se află un cerc cu diametrul de 13 mm. Marginea externă a crucii și a cercului, de 1,3 mm, sunt în relief având culoarea bronzului. Panglica este din moar de 30 mm și este formată din 4 dungi albastru închis și 3 dungi verzi, care alternează în mod egal. Pe avers, în medalionul central, este înscrisă litera regală FF cu coroana deasupra, iar pe revers anii războiului „1916-1918”. Ulterior, o nouă versiune a distincției a fost realizată având inscripționați pe revers anii 1916-1919 pentru participanții la luptele de eliberare completă a Transilvaniei și la cele din războiul româno-ungar.

Pentru militarii care au participat la lupte, crucea comemorativă se conferă cu barete metalice pe care sunt înscrise localitățile sau zonele în care au avut loc luptele la care titularii au participat. Decretul de instituire precizează 11 barete: Ardeal, Cerna, Jiu, Carpați, Oituz, București, Turtucaia, Dobrogea, Mărăști, Mărășești, Tg. Ocna. Ulterior au fost instituite noi barete: Dunărea, 1918 și 1919 (Decretul Regal 4690 din 6 noiembrie 1919), Siberia pentru Corpul voluntarilor români din Siberia, Italia pentru ofițerii și gradele inferioare din Legiunea voluntarilor români din Italia. Pentru a menține vie amintirea momentelor importante din istoria recentă a României și a favoriza legăturile între generații, prin Decretul Regal No. 3870 din 27 octombrie 1939 regele Carol al II-lea autoriza, după decesul persoanei decorate cu Crucea Comemorativă a Războiului 1916-1918, portul acestei distincției de către cel mai mare fiu dacă acesta era ofițer activ sau în rezervă. În acest caz o baretă orizontală cu inscripția TRADIȚIE era fixată pe panglică, bareta fiind acordată printr-un brevet specific pe numele descendentului.

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O PASTILĂ DE UMOR

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

_________xxx_________

CÂTEVA INSIGNE

ȘI MEDALII ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Set 2 insigne - CEC 130 ani * 1864 - 1994

(Casa de economii și consemnațiuni)

Ca instituție, C.E.C.-ul (Casa de economii și consemnațiuni) a fost înființat în anul 1864 printr-o lege semnată de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Primul sediu a fost modest, în trei camere mai mici din sediul Ministerului de Finanțe al vremii În anul 1875 s-a început construirea unei clădiri proprii. Pe terenul respectiv, existase biserica Sf. Ioan cel Mare, înzestrată și cu un han care degradându-se în timp, au fost demolate în anul 1875, iar între anii 1897 - 1900 s-a ridicat sediul actual, Palatul CEC.- poza de mai sus.

Set 2 insigne - CEC 130 ani * 1864 - 1994

(Casa de economii și consemnațiuni)

În regimul comunist exista o singură instituție de economisire a banilor, aceasta fiind Casa de Economii și Consemnațiuni, prescurtat C.E.C.. Încă de pe băncile școlii copii erau îndrumați să economisească, din puținul lor, pe formularul Foaie de economii CEC. CEC-ul a promovat mai multe instrumente de economisire pe formularul Libret de economii CEC.Uneori se acordau dobânzi un pic mai avantajoase și câștiguri în bani sau alte bunuri (apartamente, mașini etc) ori se organizau tombole cu câștiguri pentru a atrage populația spre activitatea de economisire. În programele de radio, televiziune ori jurnalele cinematografelor deseori se prezentau reclame publicitare pentru economisire la CEC. Pe coperțile caietelor, pe cutiile cu chibrituri ori pe alt suport material se prezentau interesante reclame grafice pentru activitatea de economisire a banilor prin CEC.

Sus am postat un exemplar Foaie de economie CEC, mai multe instrumente de economisire pe Librete de economii CEC și câteva reclame grafice pentru activitatea de economisire la CEC.

Casa de Depuneri, denumiri alternative Casa de Economii și Consemnațiuni (C.E.C.), denumire actuală C.E.C. Bank, ca instituție a fost înființată în anul 1864 printr-o lege inițiată de către Alexandru Ioan Cuza. La început a funcționat în diverse imobile, după care în anul 1875 s-a început construirea unui sediu propriu. Pe locul în care se află azi CEC-ul se găsea atunci mănăstirea și hanul Sfântul Ioan cel Mare care a fost demolată pentru a face loc primei construcții. CEC-ul se dezvoltă rapid astfel încât vechiul sediu devine neîncăpător, astfel se hotărăște demolarea vechiului sediu și pe același loc s-a început constructia actualului sediu, după planurile arhitectului francez Paul Gottereau. Începutul lucrărilor a fost marcat printr-o ceremonie care a avut loc la data de 8 iunie 1897 printre participanți numărându-se familia regală, membri ai guvernului, membri din consiliul de administratie CEC și arhitectul Paul Gottereau. Constructia a fost terminata în anul 1900 și de atunci CEC-ul a functionat în această clădire fără a se face alte modificări notabile. Palatul Casei de Depuneri, Consemnațiuni și Economie (cunoscut îndeobște ca Palatul C.E.C., după denumirea ulterioară a instituției), este o clădire din București, situată în Calea Victoriei, față în față cu Palatul Poștelor, construit în aceeași perioadă. Clădirea adăpostește în prezent obiecte din evoluția de-a lungul timpului a instituției al cărui nume îl poartă: diverse documente ale unor tranzacții din trecut, produse bancare, seifuri și pușculițe foarte vechi, materiale de promovare CEC sau medalii și insigne. Palatul, construit în stil eclectic, se termină cu o cupolă de sticlă și metal. Intrarea este încununată de un fronton în semicerc sprijinit de câte o pereche de coloane de stil compozit. Cele patru volume de colț, decorate cu frontoane și steme, sunt acoperite de cupole în stil renascentist. În afară de iluminatul natural cupolele au avut și alt rol, ajutând în acustica specială a holului central, acolo unde au existat ghișeele. Sunetul se propaga pe verticală, nu pe orizontală, ceea ce se discuta la ghișee între clienți și funcționari nu putea fi auzit de alte persoane. În hol puteau încăpea 400 de clienți.Ghișeele au funcționat aproape o sută de ani, din mai 1900 până în noiembrie 1999. O cupolă mult mai mare acoperă holul central al edificiului, în care funcționează diferite ghișee ale instituției. Candelabrele mari din holul central au fost aduse de la Viena și au mecanisme cu scripeți pentru înlocuirea becurilor arse. Încălzirea centrală a fost realizată de firma franțuzească Koerting & Freres, dar aceasta a fost demontată în primul război mondial și luată de armata germană ca pradă de război. La acea vremea banca era dotată cu una dintre cele mai performante centrale telefonice. Cea mai frumoasă și elegantă încăpere a palatului este Sala de Consiliu, care își menține și azi destinația. Are o înălțime de 8 metri și este decorată cu lambriuri de nuc și cireș sculptat și panouri de mătase verde cu motive vegetale în țesătură. Pictura din tavan “Fortuna distribuind binefacerile ei românilor după independență” a fost realizată de Mihail Simonidi, pictor român de origine greacă, născut la Brăila și stabilit la Paris. Pictura realizată pe pânză maruflată, adică pânză care se lipește pe zid, a câștigat medalia de argint la Expoziția Universală de la Paris din anul 1900. Decorația judicioasă a fațadelor, echilibrul volumelor care îl compun fac din acest palat un interesant monument de arhitectură a orașului. Palatul CEC a rămas intact după cutremurele din noiembrie 1940, martie 1977, bombardamentele sovietice din anul 1941 dar și cel anglo-americane din anul 1944.

Insigna - Balcaniada aeronautică - România 1979

Aeronautica este știința fabricației și conducerii aparatelor de zbor. România are o bogată tradiție în fabricația și conducerea aparatelor de zbor. Ca să susținem această afirmație este suficient să amintim doar câteva nume: Traian Vuia, Aurel Vlaicu, Henri Coandă, George Baștan, Smaranda Brăiescu sau Dumitru Prunariu. Periodic s-au desfășurat și se desfășoară competiții de zbor cu aparate de zbor cu motor sau fără motor, parașutism, deltaplanism, planorism, etc. Competițiile la care participă doar sportivi din țările balcanice se numesc balcaniade. Câteva dintre țările participante la balcaniade enumăr: România, Bulgaria, Grecia, Albania, țările fostei Iugoslavii și uneori Turcia, Italia sau Republica Moldova.

Insigna - ACT-RO

(Asociația cercetașilor tradiționali din România)

Asociația cercetașilor tradiționali din România (ACT-RO) este o organizatie mixta, formată din baieti si fete, grupati pe categorii de varsta: pui de lup, cutezatori și calauze. Structura de baza este Patrula, formata din 6 cercetasi/cercetase, condusa de un Sef de Patrula. In cadrul patrulei are loc atat progresul individual, cat si progresul in echipa al cercetasului. 2-3 patrule formeaza o Grupa. O Unitate este formata din 2-4 Grupe si liderii adulti care coordoneaza si conduc Patrulele si Grupele. Unitatea este condusa de un Comandant de Unitate. Unitatile, Grupele si Patrulele au asociate denumiri inspirate de istoria nationala (ex: nume de domnitori, eroi nationali), traditia cercetasiei (ex: nume de fosti cercetasi si comandanti) sau din cadrul natural (ex: nume de animale, alte elemente naturale). Asociatia incurajeaza activ formarea unor grupuri de initiativa, nuclee ale unor viitoare unitati cu organizare proprie. ACT-RO se adresează copiilor și tinerilor din cele trei cicluri scolare, in care fiecare grupa de varsta are o denumire specifica, un nivel de provocari si o poveste la care se raporteaza, denumita si cadru simbolic:

Puii de lup (7-10 ani) din “Cartea Junglei” ies din barlogul familiei si al scolii si pornesc in cautare de experiente noi, ca si prietenii.
Cutezătorii (11-14 ani) din “Doi ani de vacanță” invata sa se descurce in situatii neprevazute si sa descopere aventura, impreuna cu grupul din care fac parte
Călăuzele (15-18 ani) din “Cireșarii” sunt la varsta la care isi descopera personalitatea, alaturi de prieteni de nadejde, dar si sfatuiti de lideri cu experienta. Capata incredere ca vor sti sa aleaga mai departe cele mai bune poteci, pentru ei, dar si pentru fratii lor mai mici ca varsta.

ACT-RO se adresează și părinților care inteleg si anticipeaza nevoia copiilor de a-si completa cunostiintele deprinse in sistemul scolar printr-o solutie de educatie non-formala, bazata pe activitati calitative desfasurate cu precadere in aer liber si natura. Sediul central al asociației este în București, strada Atena, nr.11, subsol, sectorul 1.

Aeroclubul regal al României

participanților la Raliul aerian internațional

8 iunie 1931 - București

6 iunie 1930 Rechemat de poporul său

Carol II a coborât în acest loc

Aeroclubul regal al României

În anul 1920, din iniţiativa prinţului George Valentin Bibescu este fondat Aeroclubul Regal al României (ARR), care din 13 aprilie 1923 devine persoană juridică. Vicepreşedinte executiv este ales G.V. Bibescu, iar secretar general comandorul aviator Andrei Popovici. ARR se afiliază la Federaţia Aeronautică Internaţională (FAI), candidatura acestuia fiind votata în unanimitate la Conferinţa FAI din 8-12 august 1923 de la Göteborg. În anul 1936 ARR se transforma în Federaţia Aeronautica Regală a României (FARR), care, în 10 septembrie 1940 devine Federaţia Aeronautica Româna (FAR), care a activat până în 28 ianuarie 1941. În octombrie 1942 atribuţiile acesteia au fost preluate de Tineretul Aeronautic Român până în februarie 1945 când organizaţiile aeronautice şi aerocluburile sportive au fost desfiinţate. În 20 octombrie 1947 patrimoniul aviaţiei sportive este preluat de Organizatia Sportului Popular (OSP) iar activitatea sportivă este subordonatã Aviaţiei Civile. În anul 1950 activitatea este coordonată de Comisia Centrală a Aviatiei Sportive (CCAS), iar în 1953 de Asociaţia Voluntară pentru Sprijinirea Apărării Ţării, în subordinea Ministerului Apărării Naţionale. Aceasta devine în 1954 Asociaţia Voluntară pentru Sprijinirea Apărării Patriei (AVSAP) în cadrul căreia în anul 1954 se constituie Aeroclubul Central. În anul 1960 AVSAP se desfiinţează, aviaţia sportivă trecând în subordinea Uniuneii pentru Cultură Fizica şi Sport (UCFS), transformată în Consiliul Naţional pentru Cultură Fizică şi Sport (CNFS). Aeroclubul Central al R.P.R. devine Federaţia Română de Aviaţie, iar şcolile de pilotaj devin aerocluburi. La 1 noiembrie 1972 Aeroclubul Central devine Aeroclubul Central Român, subordonat Departamentului Aviaţiei Civile. In anul 1991 prin Hotararea de Guvern nr.567 din 16 august 1991, Aeroclubul Central al Romaniei isi schimba denumirea, devenind Aeroclubul Romaniei, acesta pastrand in patrimoniu toate aerocluburile teritoriale, infrastructura si materialul volant al acestora. Inca din anul 1990 se inregistreaza o puternica deschidere a acestuia pentru actiunile propagandistice, pilotii si parasutistii profesionisti si sportivi participand la numeroase mitinguri in toata tara, precum si la o serie de actiuni internationale: campionate europene si mondiale, mitinguri si demonstratii internationale in Franta, Elvetia, Cehoslovacia, Ungaria, Germania, Bulgaria, China si altele. Aeroclubul Romaniei impreuna cu Federatia Aeronautica Romana organizeaza si participa la al doilea Campionat European de Parasutism desfasurat intre 1 - 9 august 1993 la Timisoara. Se inregistreaza o larga deschidere si liberalizare a serviciilor Aeroclubului Romaniei pentru zborul cu motor, zborul fara motor, parasutism si activitatile cu aparate ultra usoare. Aerocluburile teritoriale, cu functionare in localitatile: Bucuresti, Ploiesti, Pitesti, Brasov, Iasi, Suceava, Deva, Sibiu, Targu Mures, Cluj Napoca, Baia Mare, Satu Mare, Oradea, Arad si Craiova sunt renovate, materialul volant fiind mentinut in stare perfecta de functionare. Aeroclubul României este afiliat la Federatia Aeronautica Romana si Federatia Romana de Modelism pentru sporturile aeronautice, la Ministerul Sporturilor: Zbor cu motor, Planorism, Parasutism, Zbor aeronave ultrausoare, Zbor cu balonul si Aeromodelism. În data de 6 iunie 1930, Carol al II-lea a revenit în ţară după un exil de 5 ani. La ora 22:10, acesta a aterizat pe aeroportul Băneasa, după o călătorie plină de peripeţii. De aici, fostul prinţ moştenitor, cu o înfăţişare greu de recunoscut, cu o eşarfă înfăşurată peste faţă şi cu o cască de pilot, s-a îndreptat spre cazărmile regimentelor 2 şi 9 Vânători de munte. A fost întâmpinat cu entuziasm de ofiţeri, în frunte cu vechii lui colaboratori. Un detaşament de soldaţi avea să însoţească convoiul de maşini care l-a condus pe Carol spre Cotroceni. Vestea întoarcerii lui Carol a cauzat o euforie în care a fost antrenată întreaga ţară, peste care dăinuia acum o atmosferă de sărbătoare. Nu puţini dintre politicieni s-au temut că revenirea Prinţului avea să ducă la un război civil, însă realitatea a fost alta:Carol a fost întâmpinat ca un mântuitor. Căldura cu care a fost primit l-a luat prin surprindere chiar şi pe Carol. Regina Maria nota în jurnalul ei:„Oamenii înnebuniseră complet, se îmbrăţişau pe stradă, plângeau unii în braţele altora”. Lumea venea rânduri-râdnuri în faţa palatului de la Cotroceni şi a celui de pe Calea Victoriei, unde fanfarele cântau de dimineaţa până seara. Circulaţia în centrul Bucureştiului era imposibilă. Singurii care păreau a fi nemulţumiţi de ceea ce se întâmpla erau liberalii. Vintilă Brătianu declara:„ Nu stăm de vorbă cu ex-prinţul Carol şi nu ne învoim la nici un fel de restauraţie”, iar Gh. Duca spunea că:„Sfatul ce dau partidului nostru este o intransigenţă absolută. Totuşi noi vom învinge.” Din nefericire pentru liberali, în fruntea partidului nu se mai afla Ionel Brătianu, care murise în 1927, cel care s-a opus cu dârzenie venirii lui Carol şi care avea întreaga putere la acea vreme. Lider era acum Vintilă Brătianu care suferea de arterioscleroză şi care nu mai avea decât şase luni de trăit. La 8 iunie 1930, Parlamentul l-a proclamat Rege pe Carol cu cvasi unanimitate: 495 la 1. Liberalii nu au fost prezenţi la vot. Înainte de acest lucru, Parlamentul abrogase legile prin care se recunoştea renunţarea lui Carol la tron şi înfiinţarea Regenţei. De asemenea, Mihai fusese retrogradat de la statutul de rege, la cel de Moştenitor al Tronului, fiindu-i acordat şi titlul de Mare Voievod de Alba Iulia. În drumul său către Parlament, Carol a fost primit cu ovaţii de mulţime, iar când a intrat în sala de şedinţe, a fost aplaudat frenetic timp de 15 minute.

Apele Române

Administrația națională "Apele Române"

Concernul republican "Apele Moldovei"

Nodul hidroenergetic Stânca - Costești

România - Moldova - 25 ani * 1978 - 2003

Centrala hidroelectrică de la Stânca-Costești este o centrală hidroelectrică, pe râul Prut, construită în dreptul localităților Stânca (Ștefănești) jud. Botoșani, România și Costești din Republica Moldova.

Amplasamentul lucrărilor se află la 576 kilometri de la vărsare, într-o zonă în care lățimea albiei majore de circa 3 – 4 kilometri este redusă la circa 400 metri prin recifuri calcaroase care practic constituie un baraj natural. Geologia sectorului în care este situat lacul de acumulare este destul de uniformă, formată din depuneri de prafuri argiloase cu nisipuri și pietrișuri sub care se găsesc argile și calcare sarmatice. Grindul recifal din amplasamentul uvrajelor principale este constituit din calcare cochilifere, relativ dure. Nodul hidrotehnic are ca folosințe principale combaterea inundațiilor unui râu capricios, irigațiile, alimentările cu apă, hidroenergia și piscicultura. Lacul de acumulare cu un volum total de 1400 milioane metri cubi, al doilea din țară după Porțile de Fier I, are prevăzut un volum de combatere a inundațiilor de 550 milioane metri cubi, care permite atenuarea viiturii. Irigațiile sunt asigurate pe o suprafață de 140000 ha, câte 70000 ha de fiecare parte. Alimentarea cu apă se asigură prin debite de 10 – 16 metri cubi / secundă pentru riveranii din aval. Energia se exploatează prin 2 centrale cu câte un agregat de 15 MW, la debitul de 2 x 65 metri cubi / secundă, cu o energie medie anuală de 2 x 65 GWh. Nodul hidrotehnic Stînca-Costești este constituit din principalele obiecte: frontul de retenție: barajul principal, deversorul de ape mari, baraje de închidere a versanților calcaroși, barajul de închidere a unei foste cariere de calcar de pe malul stâng, consolidarea umărului mal drept; nodul de presiune: canalul de aducțiune, priza de apă, galeriile de aducțiune a CHE și golirile de fund pentru devierea apelor și evacuarea debitelor mari, centralele hidroelectrice cu bazine de liniștire și deznisipatoare, lacul de compensare, stăvilarul lacului de compensare; lucrările de protecție, etanșare, drenaj și consolidare a frontului de retenție și consolidări de mal, lucrări anexe, amenajări. Frontul de retenție cu o înălțime maxima de 47 metri și o lungime de 740 metri, barajul principal este realizat cu pământuri din lunca Prutului: partea centrală din nisip argilos, prismele amonte și aval din balast, iar ecranul înclinat, fundat pe stânca, din argile prăfoase. Ecranul înclinat are la bază o galerie de injecții. S-a ales soluția cu ecran înclinat, care prezintă avantajul unei mai bune și mai economice etanșări a fundației, precum și a executării independente a corpului central din nisipuri argiloase și a zonelor laterale din balast. Corpul barajului include batardoul amonte. Protectia taluzului amonte s-a executat din dale de beton armat turnate pe loc. Nodul de presiune constă într-un canal de aducțiune care a fost folosit pe perioada execuției lucrărilor și care duce la priza de apă de 37 metri lungime, 34,5 metri lațime și 48,5 metri înălțime; este de tip turn de beton armat monolit parțial inclusă în baraj și fundată pe calcar. Este prevazută cu 6 deschideri, 2 pentru centrale și 4 pentru evacuarea debitelor de viitură și goliri de fund. Parțial au fost folosite și pentru devierea apelor în timpul execuției lucrărilor. Galeriile de alimentare a centralelor și golirile de fund sunt unite într-un bloc monolit și sunt fundate pe calcar. Clădirea centralelor hidroelectrice este amplasată la piciorul barajului, fundată pe calcar. În cladirea comună pentru cele două centrale, desparțite de graniță sunt amplasate două turbine Kaplan cu ax vertical cu palete reglabile de Ø=3,6 metri, instalate în camere spirale din beton armat. Legătura CHE cu lacul de compensare se realizează printr-un bazin de liniștire, combinat cu disipatoarele golirilor de fund dispuse în galerii de beton, un canal de evacuare și o rizberma din dale articulate de beton armat. Barajul Stânca-Costești formează lacul de acumulare cu același nume care are o suprafață de 59 kilometri pătrați. La construcția barajului Stânca-Costești, partea română a fost nevoită să strămute șapte sate, iar cea sovietică, adică Republica Moldova, 11 sate. Barajul a fost dat în folosință pe 1 august 1978. Zona „Lacul Stânca - Costești” (2950 hectare) a fost declarată rezervație naturală.

_________ooOoo_________

PERSONALITĂȚI POLITICE

PE BANCNOTELE LUMII