Epaminonda's Blog.....: MONUMENTE ALE EROILOR BUZOIENI

Victimelor regimului comunist din judeţul Buzău li s-a ridicat în anul 2000 un monument care să amintească celor de azi şi celor de mâine de suferinţa lor. Monumentul este situat la intrarea în Cimitirul Eroilor, în partea dreaptă, fiind construit prin eforturile Filialei județene a Asociației Foștilor Deținuți Politici din România.

Este o lucrare frumoasă, monument închinat memoriei foștilor deținuți politici buzoieni uciși ori care au suferit în temnițele și lagărele de exterminare comuniste. Monumentul este construit pe o structură de beton armat, având un soclu de 1,5 metri pe care se înalță într-o îmbinare simbolică două cruci înalte de 7,3 metri ce sugerează un obelisc. Pe crucea din faţă au fost montate două plăci de marmură pe care au fost gravate numele celor care au pătimit şi au murit în închisorile comuniste, în total 67, precedate de inscripţia „Buzoieni ucişi în noaptea comunistă, mărturisitori ai vredniciei sufletului românesc la învierea neamurilor. Păstraţi vie amintirea lor”. O altă inscripţie precizează că monumentul a fost ridicat „În memoria luptătorilor anticomunişti din judeţul Buzău, ucişi în lagăre, închisori, în munţi şi în străinătate. Fericiți cei prigoniți pentru dreptate. Doamne fă din mine instrumentul păcii tale”. Monumentul este opera arhitecților: Carmen Magazin, Cornel Croitoru și Petre Marinescu.

În 1990 în faţa sediului Primăriei municipiului Buzău a fost amplasat un sugestiv monument, un trup mutilat aşezat pe crucea Sfântului Andrei, simboluri reprezentative în istoria naţională, pe un postament placat cu gresie fiind aşezate inscripţii cu numele eroilor martiri buzoieni care s-au jertfit pentru a readuce libertatea pe pământul românesc în timpul revoluţiei din decembrie 1989. În total, 47 buzoieni au murit în Revoluţia Română din 1989. 25 dintre aceştia au murit pe raza judeţului Buzău iar ceilalţi 22, în orașele Bucureşti, Braşov, Hunedoara, Târgovişte şi Timişoara. Monumentul a fost instalat la sugestia Asociaţiei revoluţionarilor "Club 22" Buzău. Astăzi pe seama monumentului s-au declanșat niște controverse, în sensul că el ar fi o blasfemie la adresa Bisericii, dată fiind crucea răsturnată şi că un trunchi fără cap şi fără picioare nu spune nimic despre sacrificiul eroilor căzuţi la Revoluţie. În anul 1990 arhitectul Aureş Mareş a făcut parte din comisia numită de Prefectura Buzău pentru alegea proiectului de monument comemorativ al martirilor Revoluţiei din 1989 la Buzău. Arhitectul Mareş spune că, dintre toate proiectele prezentate, singurul cu valenţe plastice, care sugera în acelaşi timp sacrificiul, a fost cel al sculptorului Tudor Ioan Şerban. "În concepţia artistului, nici măcar nu este vorba de o cruce, elementul de care se leagă acum preoţii şi revoluţionarii, ci reticolul unei lunete de armă, prin care este privit tânărul care urmează să fie împuşcat. Monumentul a fost executat pe mulajul sculptorului Radu Ioan Şerban, elementele din bronz s-au executat la Combinatul Uniunii Artiştilor Plastici, iar sudura a fost efectuată gratis de Uzina Contactoare. Locaţia prevăzută iniţial pentru amplasarea statuii era în capătul străzii Cuza Vodă, între fosta Casă a Cărţii şi Magazinul "Dacia". Concluzia ar fi că cei care doresc să schimbe monumentul comemorativ nici măcar nu au înţeles ce vrea el să reprezinte, adică sub nici o formă o cruce răsturnată. În 1993 ea a fost amplasată pe platoul Dacia, în faţa Palatului Comunal, pentru că aşa au decis consilierii municipali de la vremea respectivă”. Cum se va rezolva, vom vedea.

După constituirea Comandamentului de Jandarmi Buzău, în anul 2000, în imediata apropiere a Grupului Şcolar de Meserii şi Servicii, s-a construit un monument dedicat „Eroilor jandarmi buzoieni” căzuţi în Primul Război Mondial, Al Doilea Război Mondial şi Revoluţia din decembrie 1989, ca o „Recunoştinţă veşnică”. Monumentul este format dintr-o cruce de marmură susţinută de un soclu masiv de formă pătrată, aşezat pe un postament din beton. Sub inscripţie sunt numele a şapte gradaţi jandarmi căzuţi în evenimentele amintite. La Cotul Donului au dispărut 154 ostaşi buzoieni din trupele de jandarmi.

În primăvara anului 2002 a fost ridicat în parcul din apropierea Prefecturii Buzău, “Monumentul Eroilor patriei”, un obelisc din beton, placat cu marmură, aşezat pe un postament în trepte, având în vârf iniţial un vultur cu aripile desfăcute, dar de dimensiuni mici, ce contrastau evident cu monumentul, înlocuit ulterior cu o cruce. Pe monument nu sunt înscrise nume de eroi.

În imediata apropiere a Bisericii Eroilor, în dreapta, în faţa mormintelor eroilor revoluţiei din decembrie 1989, s-a ridicat o troiţă din lemn, susţinută de un postament în trepte, placat cu gresie. Pe cruce este inscripţia, „Eroii revoluţiei din 22 decembrie 1989”, fără numele acestora.

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O PASTILĂ DE UMOR

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

__________xxx__________

O MEDALIE,
CÂTEVA PLACHETE
ȘI INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

(Mihai Eminescu) - 15.06.1990
Liga culturală română - Chișinău - București - Cernăuți

Mihai Eminescu (nume real Mihail Eminovici) (născut 15 ianuarie 1850 la Ipoteşti, judeţul Botoşani şi decedat la 15 iunie 1889 în Bucureşti) a fost un poet, prozator şi jurnalist român, socotit de cititorii români şi de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literature română. Eminescu a fost activ în societatea politico-literară Junimea, şi a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la viena. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în şedinta din 25 ianuarie 1902. Eminescu a fost internat în data de 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuţa din Bucureşti şi apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineaţa, poetul a murit în sanatoriul doctorului Şuţu. În 17 iunie a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu – Bucureşti. A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Române.

La confluenta de secole, evenimente nefiresti au provocat nasterea Ligii pentru Unitatea Culturala a Românilor, denumire actuală Liga Culturală Română, ai carei presedinti au fost, printre altii, Grigore Bratianu, V. A. Urechia, Vasile Lucaciu, Nicolae Iorga, dr. Constantin Angelescu. Scopul central era apararea drepturilor limbii române, asa cum s-a afirmat la 24 ianuarie 1891, zi cardinala pentru Moldova, Tara Româneasca, dar si pentru Transilvania. Intr-un apel-manifest comunicat presei la aceasta data, se spunea raspicat: „Graiul românesc este nu numai alungat din scolile nationale, dar e amenintat de a fi înabusit chiar în vatra familiei române…“ Ce se întâmplase? In 1890, a fost elaborat un proiect de lege prin care se cerea „ca limba maghiara sa fie introdusa si în azilele si gradinitele de copii în vârsta de 3-6 ani“. A fost organizata imediat o conferinta a Partidului National Român din Transilvania (Sibiu, 16/27 octombrie) si s-au initiat proteste ale presei din Bucuresti si din numeroase capitale europene. Cu toate acestea, la inceputul lui 1891, proiectul de lege a fost votat. La Facultatea de Litere a Universitatii din Bucuresti, în aceeasi zi – 16 oct. -, a avut loc o întrunire a studentilor, dintre care unii au devenit nume sonore în cultura româna: Simion Mehedinti, P. P. Negulescu, Mihail Dragomirescu, I. Radulescu-Pogoneanu, Gh. Murnu, Simion Mândrescu s.a.

Multi ani la rând Liga s-a dovedit o puternica tribuna pentru mentinerea drepturilor populatiei autohtone, „în marea lupta nationala pentru limba, pentru constituirea deplinei sale individualitati, pentru marirea sa“ (V. A. Urechia, catre filialele din Principatele Unite, în 1893). Un nedorit prilej de a-si arata clarviziunea a fost în 1909: „E vorba de procesul Anei Vlad de la Orastie, sotia deputatului român Aurel Vlad, care, împreuna cu mama acestuia, a fost trimisa în judecata pentru faptul de a fi cerut ca la examenele de la scolile primare comunale elevii a caror limba materna era limba româna, siliti sa învete însa ungureste, sa dea raspunsurile si în româneste, pentru a se constata astfel daca si-au însusit sau nu cunostintele necesare“ Urmarea: Ana Vlad a fost condamnata la o luna de închisoare si la plata unei amenzi de 300 de coroane. Evident, a urmat alt sir de proteste. A fost nevoie de întarirea însemnelor românesti, asa ca pe tricolorul Ligii s-a scris: „Unirea face taria“ (pe albastru), „Liga pentru Unitatea Culturala a Tuturor Românilor“ (pe galben) si respectiv „In hoc signo vinces“/În acest semn vei învinge (pe rosu). Anterior (în 1893), D. Costandache, delegatul sectiei din Bacau, a cerut fixarea unei zile ca sarbatoare nationala pentru românii din provinciile istorice ale Daciei. Propunerea a fost sustinuta entuziast de Barbu Delavrancea si de carturarul I. Bianu. Biruinta de la 1 Decembrie 1918 are si amprenta Ligii pentru Unitatea Culturala a Românilor.

Placheta - F.R.A. locul II (Federația română de atletism)

Campionatele naționale juniori

10 octombrie 1937 Săritura în înălțime

Placheta unifață a Federației Române de Atletism, pentru premierea competitorilor la săritura în înălțime, cu dimensiunile de 70 x 70 milimetri redă imaginea unui săritor trecând peste ștachetă. Deasupra sunt inițialele federației – “F.R.A.” și locul ocupat în concurs – “II”. Dedesubt, pe trei rânduri este aplicată legenda: “CAMPIONATELE NAȚIONALE JUNIORI / 10 OCTOMBRIE 1937 / SĂRITURA ÎN ÎNĂLȚIME”.

Federatia Romana de Atletism (FRA) patroneaza toate sectiile de atletism ale cluburilor si asociatiilor sportive din Romania, desfasurandu-si activitatea in conformitate cu Statutul si Regulamentele proprii. FRA are la bază principiile fundamentale ale atletismului si ale sportului in general, considerand ca sunt esentiale fair-play-ul si respectarea regulilor competitionale de catre toti cei implicati in activitatile atletice. Printre valorile promovate de Federatia Romana de Atletism se numara respectul fata de ceilalti competitori, onestitatea, spiritul de echipa. Astfel, sunt incurajate: cooperarea, responsabilitatea, sportivitatea, increderea, implicarea etc. Mai mult, FRA considera ca atletii si antrenorii trebuie sa integreze valorile etice ale sportului atat in competii, cat si in antrenamentele zilnice. Sus am postat logo-ul FRA şi o aripă a clădirii FRA din Bucureşti.

Atletismul apare in Romania la sfarsitul secolului XIX, la initiativa studentilor care studiau in tarile occidentale. In timpul vacantelor, acestia promovau atletismul organizand competitii de alergari, sarituri si aruncari. Primul concurs organizat de atletism are loc in 1882 la Bucuresti, cu participarea elevilor de la liceele Sf. Sava si Matei Basarab. Treptat, creste interesul pentru activitatea sportiva, in general, si atletism, in particular. Se organizeaza curse care atrag un numar mare de concurenti, se contureaza o literatura de specialitate si sunt organizate competitii pe criterii de varsta. Mai mult, cu prilejul serbarilor scolare sunt introduse intreceri la alergari si sarituri la mai multe licee din diverse orase. In 1912, se infiinteaza Comisia de atletism, alergari pe jos si concursuri, parte din Federatia Romana a Societatilor Sportive. Acea comisie este de fapt precursoarea Federatiei Romane de Atletism (FRA), a 19-a federatie pe lista mondiala, care in 1923 se afiliaza la IAAF. Primele Campionate Nationale ale Romaniei sunt organizate in 1914, la 16 probe, si se adreseaza doar barbatilor. Un an mai tarziu, in 1915, se inaugureaza la Bucuresti primul teren de atletism, pe locul care devine ulterior Stadionul Tineretului. Abia din 1922, femeile vor avea propriile competitii, iar trei ani mai tarziu vor fi organizate primele Campionate Nationale feminine, precum si primele Campionate pentru juniori. In 1928, la Jocurile Olimpice de la Amsterdam, o delegatie a Romaniei formata din 10 atleti si 2 atlete participa pentru prima data la o astfel de competitie, iar in acelasi an debuteaza Campionatele Universitare din Romania. În anul 1930, la Atena, atletii romani se claseaza pe locul al doilea, la prima editie oficiala a Jocurilor Balcanice, iar in 1934, la editia inaugurala a Campionatelor Europene, participa 4 atleti romani. In 1937, FRA organizeaza, pentru prima data in Romania, Jocurile Balcanice, iar in 1948debuteaza seria Campionatelor Internationale ale Romaniei, nelipsite din Calendarele Anuale ale FRA. Incepand cu anul 1952, atletii romani participa cu regularitate la toate marile competitii mondiale si europene si scriu, cu fiecare medalie, istoria atletismului romanesc.

Insigna - C.G.P. (Corpul gardienilor publici)

Înființat în anul 1994, conform Legii 26/1993 și a Hotărârii de Guvern nr. 518/1993, Corpul Gardienilor Publici este o instituție publică prestatoare de servicii de pază și ordine publică, precum și de transport de valori. Aceste servicii se realizează doar în urma unor contracte încheiate cu cei interesați, contra cost, Corpul Gardienilor Publici fiind o instituție care se autofinanțează. Atribuțiile gardienilor publici variază în funcție de contractul încheiat și cu cerințele celui care încheie contractul. Competențele gardienilor publici sunt: să oprească și să legitimeze persoane despre care au date sau indicii că au comis o abatere, contravenție sau infracțiune; să rețină persoane despre care au date sau indicii că au comis o abatere, contravenție sau infracțiune; să constate contravenții (cei care încalcă prevederile Hotărârilor de Consiliu Local și a Legii 2/2001); să facă uz de armă, conform legii. Din Corpul Gardienilor Publici fac parte atât bărbați cât și femei, condițiile de angajare fiind următoarele: limita de vârstă 40 de ani, stagiul militar satisfăcut, test psihologic (eliminatoriu), certificat care să ateste starea bună de sănătate, comportament civilizat, minim 10 clase. Odată îndeplinite aceste condiții, aspiranții vor urma un curs de perfecționare de 30 de zile care se finalizează cu un examen. De asemenea, este nevoie și de avizul de port armă eliberat de Poliție.

Insigna - C.F.R. - Societatea Vagonul

(Căile ferate române)

Căile Ferate Române (C.F.R.) este compania națională de transport feroviar a României. CFR administrează infrastructura, transportul de călători și marfă pe calea ferată din țară. Rețeaua este integrată semnificativ cu alte rețele feroviare europene, oferind servicii paneuropene de transport de pasageri și marfă. CFR, ca instituție, a fost fondată în anul 1880, după ce prima cale ferată pe teritoriul actual al României a fost deschisă în anul 1854. Sus am postat logo-ul Companiei naţionale CFR.

Plachetă - Alexandru C. Constantinescu

Placheta de mai sus omagiază personalitatea lui C.C. Alecu, nume real Alexandru C. Constantinescu. Placheta a fost emisă în anul 1925, are dimensiunile de 6,5 x 8 centimetri și este opera gravorului Constantin Kristescu. La partea de jos a plachetei este aplicată inscripția: “LUI C.C.ALECU – PRIETENII ȘI ADMIRATORII SĂI”. În dreapta portretului este aplicată inscripția: "Ogoare țăranilor, ajutor sărmanilor, bici de foc dușmanilor".

Alexandru C. Constantinescu a fost un avocat, politician PNL și ministru
român, care s-a născut la data de 4 septembrie 1859 la București și a decedat la data de 18 noiembrie 1926 tot la București. Membru marcant al PNL, a urmat studii de Drept la Paris, unde a obținut și titlul de Doctor. Inițial ajutor de primar (1882-1884), începe ulterior o carieră politică de succes, ca deputat (din anul 1901) și apoi senator liberal. De mai multe ori ministru este o figură controversată a politicii românești. Un excelent „manevrier politic” și om de încredere al marelui Ion I.C. Brătianu, deloc lipsit de inteligență și de spirit, rămân memorabile mai multe sintagme ale sale, care definesc un anumit tip de politician lipsit complet de scrupule, fapt pentru care era cunoscut în epocă și sub apelativul de „Alecu Constantinescu-Porcu'”. Astfel, „Fost și viitor ministru” despre sine, „E lată rău !” preocupat cu ocazia Consiliului de Coroană, care a decis intrarea României în primul război mondial sau „Dă-mi, domnule, opt milioane și poate să afle toată lumea” legat de propunerea unui afacerist evreu de a primi o mită de un milion la afacere și „nu va afla nimeni”, sunt câteva dintre acestea. Totuși, toată viața a fost fidel Partidului Liberal, fiind unul dintre fruntașii acestui partid, dar faptul acesta nu l-a împiedicat să aibă relații foarte bune cu alți oameni politici din tabere opuse, cum ar fi: Take Ionescu sau Nicolae Filipescu. S-a ilustrat și prin acțiuni reprobabile, cum ar fi episodul descris de Argetoianu în „Memoriile” sale când în timpul retragerii în Moldova din primul război, în condițiile unei acute lipse de material feroviar, acesta a rechiziționat o garnitură întreagă cu 17 vagoane pentru transportul averii personale, neuitând să-și ia în refugiu mobila sau murăturile! O altă anecdotă celebră este legată de intrarea trupelor române în Budapesta în 1919; deși Antanta se declarase ferm împotriva acestei acțiuni iar ceilalți oameni politici căutau o soluție de compromis, ministrul Constantinescu a semnatul ordinul de ocupare a capitalei Ungariei. Moare în anul 1926, la moartea lui fiind reabilitat parțial chiar de inamicul său politic Constantin Argetoianu, care scrie tot în „Memorii” : „Moartea a reabilitat pe Alecu Constantinescu...”cu ocazia constatării că averea lăsată post mortem de omul politic era foarte modestă.

____________ooOoo_____________

PERSONALITĂȚI POLITICE
PE BANCNOTELE LUMII