Epaminonda's Blog.....: Ro - M

1. În anul 1882 Banca Națională a României a lansat în circulație o monedă de 2 bani cu chipul Regelui Carol I al României. Pe aversul acesteia, în interiorul unui cerc perlat sunt reprezentate stema regatului României la acea vreme încadrată de numerele 18 și 82 care redau anul emiterii monedei, un spic de grâu, litera izolată B mare de tipar și inscripția 2 bani (valoarea monedei).

Pe revers este redată efigia regelui spre stânga în cadrul unui cerc perlat la exterior. Pe părțile laterale și superioară, periferic pe marginea monedei este aplicată inscripția CAROL I REGELE ROMÂNIEI și sub gât KULLRICH (numele gravorului).

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: valoarea nominală - 2 bani, anul emiterii – 1882, compoziția – aliaj cupru (cupru – 95%, staniu – 4% și zinc - 1%), greutatea – 2 grame, forma – rotundă, diametrul – 20 milimetri, cantul – neted, tirajul – 5000000 exemplare și gravorul – Kullrich.

Carol I – domnitor și primul rege al României (20 aprilie 1839 Sigmaringen – 10 octombrie 1914 Sinaia) - este omul de la care a pornit totul: familia regală, statul modern, țara independentă și suverană. Rând pe rând, an de an, sub domnia acestui rege european, România a dobândit instituţii, modernitate şi statornicie. După refuzul contelui Philippe de Flandra, fratele Regelui Leopold al II-lea al Belgiei, de a primi Tronul României opţiunea românilor de a-și alege principe străin s-a îndreptat spre Principele Carol de Sigmaringen. Brătianu îl anunţa pe principe, la Sigmaringen, că fusese ales Domnitor al Principatelor Unite, cu drepturi ereditare, prin plebiscitul desfăşurat între 2/14 şi 8/20 aprilie 1866. În favoarea lui Carol fuseseră exprimate 685969 de voturi, iar împotrivă doar 2248. Coincidenţa făcea ca 20 aprilie să fie ziua de naştere a Principelui Carol, care devenea Domnitor al Principatelor Române Unite chiar în ziua în care aniversa 27 de ani. Plebiscitul este recunoscut de către Marile Puteri după o jumătate de an, la 24 octombrie 1866. La 28 aprilie 1866, proaspăt aleasa Adunare Constituantă a votat aproape unanim aducerea Principelui Carol pe Tronul ţării: 109 voturi pentru şi 6 abţineri. Domnitorul Carol ajunge în ţara sa de adopţie după o călătorie aventuroasă, de la Sigmaringen până la Turnu-Severin. Vaporul în care Suveranul călătorea, alături de Brătianu, a trecut de Porţile de Fier la 8 mai 1866, iar la ora patru după-amiaza Carol I a văzut drapelul românesc fluturând la Turnu-Severin. Principele Suveran a intrat în capitala ţării la 10 mai 1866, a primit cheile oraşului Bucureşti, a depus jurământul de credinţă în faţa Adunării Constituante şi a fost proclamat Domnitor al Principatelor Române. Elita politică din Principatele Române împlinea, astfel, vechea dorinţă a aducerii pe Tronul ţării a unui principe străin, capabil să unească definitiv Moldova şi Ţara Românească, să stingă pentru totdeauna rivalităţile dintre familiile domnitoare pământene, să stabilizeze ţara, să o modernizeze şi să îi confere prestigiu internaţional. Domnitorul Alexandru Ioan I însuşi era convins de necesitatea înlocuirii sale cu un principe străin. La 10 mai 1866, Carol I rostea următorul legământ:“Ales de către naţiune Domn al românilor, mi-am părăsit fără a sta la îndoială, și patria, şi familia, pentru a răspunde la chemarea acestui popor care mi-a încredinţat destinele sale. Punând piciorul pe acest pământ sacru, eu am devenit român. Acceptarea plebiscitului îmi impune, o ştiu, mari datorii. Sper că îmi va fi dat să le duc până la capăt. Vă aduc o inimă credincioasă, cugetări drepte, o voinţă tare de a face binele, un devotament fără margini către noua mea patrie şi acel neînvins respect către lege, pe care l-am cules în exemplul alor mei. Cetăţean astăzi, mâine, de va fi nevoie, soldat, eu voi împărtăși cu voi soarta cea bună ca şi pe cea rea.”Prin simpla sa prezenţă, prin demnitatea apartenenţei la una dintre cele mai ilustre familii ale Europei, dar şi graţie curajului personal, Principele Suveran Carol a zdruncinat definitiv ultimele rămăşiţe simbolice ale vasalităţii faţă de Imperiul Otoman. Vizita sa la Constantinopol, în octombrie 1866, în cursul căreia s-a comportat faţă de Sultan ca un şef de stat, şi nu ca un vasal, a confirmat procesul ireversibil de ruptură faţă de Poartă. Aceeaşi demnitate o va arăta Carol şi aliatului rus din Războiul de Independenţă. Atunci când Țarul Alexandru al II-lea ameninţă, în 1878, după încheierea războiului, cu dezarmarea armatei române, în cazul în care România s-ar fi opus anexării sudului Basarabiei de către ruşi, Carol I îi răspunde că trupele române vor putea fi nimicite, dar nu dezarmate. În timpul lungii sale domnii, Regele Carol I a pus bazele României ca stat modern pe harta Europei. În anul 1875, bugetul ţării ajungea la cifra de 100 de milioane de lei, dublul celui din 1866, iar în 1903, la 218 milioane. Între anii 1865 şi 1874, suprafaţa arată a crescut cu o treime. În 1890, producţia de cereale a ţării a fost de 3 700 000 de tone; în anul 1903, aceasta ajungea la 5 500 000 de tone. Între anii 1880 şi 1914, România a exportat 80 de milioane de tone de cereale, situându-se printre cele mai importante ţări exportatoare de cereale din lume (a doua din Europa, după Rusia, şi chiar pe primul loc la exportul de porumb, înaintea Statelor Unite)13. Numărul întreprinderilor industriale mai mari a crescut, între 1866 şi 1877, de la 39 la 17314. România avea şi importante zăcăminte de petrol care o plasau, în jurul anului 1900, printre primele trei ţări producătoare de ţiţei din lume, după Statele Unite şi Rusia. Leul românesc era o monedă puternică, echivalentă cu francul francez şi care putea fi utilizată ca valută forte peste tot în Europa. Populaţia a crescut, iar procesul de industrializare şi urbanizare a fost constant.În ciuda tuturor frământărilor politice, uneori violente, a demagogiei, corupţiei şi lipsei de măsură a unora dintre politicieni, Carol I a reuşit să consolideze sistemul de partide şi să impună alternanţa la Guvernare a celor două mari partide structurate după model occidental şi conduse de bărbaţi politici de mare anvergură: Partidul Naţional Liberal (reprezentat prin I.C. Brătianu, Dumitru C. Brătianu, C.A. Rosetti, Mihail Kogălniceanu, Nicolae Kretzulescu, Dimitrie A. Sturdza, Ion Bălăceanu, Ion Ghica, Vasile Boerescu, Ion Câmpineanu, Nicolae Fleva, Spiru Haret, V.A. Urechia, Emil Costinescu, Nicolae Ionescu, Vasile Lascăr)15 şi Partidul Conservator (cu lideri ca Manolache Costache Epureanu, Petre P. Carp, Lascăr Catargiu, Petre Mavrogheni, Gheorghe Gr. Cantacuzino, Titu Maiorescu, Alexandru Marghiloman, Take Ionescu, Alexandru Lahovary, Nicolae Filipescu, generalul Manu). Prosperitatea şi stabilitatea au adus o dezvoltare fără precedent a culturii, artelor şi ştiinţei. În timpul domniei lui Carol I, scriitori ca Eminescu, Caragiale, Creangă, Alecsandri, Ion Ghica, Odobescu, Slavici, Macedonski, Barbu Ştefănescu-Delavrancea, Duiliu Zamfirescu, George Coşbuc, Octavian Goga, Şt.O. Iosif, I.Al. Brătescu-Voineşti, Al. Vlahuţă modelează limba literară; B.P. Hasdeu, A.D. Xenopol, Mihail Kogălniceanu, Constantin Erbiceanu, Dimitrie Onciul, Ion Bogdan, Vasile Pârvan, Constantin Giurescu, Nicolae Iorga scriu istoria naţională; de filologie se ocupă Ovid Densuşianu, Sextil Puşcariu, Ion Bianu; Simion Mehedinţi creează şcoala de geografie; Titu Maiorescu, Constantin Rădulescu-Motru şi Vasile Conta disciplinează gândirea şi ridică nivelul cultural al societăţii; se afirmă compozitorul George Enescu, pictorii Nicolae Grigorescu, Theodor Aman, Gheorghe Tattarescu, Ion Andreescu, Ştefan Luchian, sculptorul Karl Storck, actorii Matei Millo, Aristide Demetriade, fotograful Carol Popp de Szathmáry; ştiinţele beneficiază de nume ca Spiru Haret, P.S. Aurelian, Anghel Saligny, Carol Davila, Grigore Antipa. Apar societăţi culturale, se publică reviste. În această perioadă funcţionează „Junimea“, vârful efervescenţei intelectuale şi al schimbului liber de idei, care editează revista „Convorbiri literare”. O enumerare ca aceasta nu ar putea să acopere niciodată diversitatea şi dinamismul acestei elite a spiritului românesc. Pionierat şi consolidare, geniu şi meticulozitate, dispute şi dialog sunt câteva dintre trăsăturile elitei românești din acea vreme, vie şi plină de resurse. România şi-a consolidat statutul de putere regională şi de „arbitru balcanic“ prin participarea victorioasă la cel de-al doilea război balcanic, încheiat la 28 iulie/10 august 1913 cu semnarea Tratatului de la Bucureşti, prin care România obţinea Cadrilaterul. Regele Carol I a primit bastoane de mareşal atât de la Împăratul Germaniei, cât şi de la ţarul Nicolae al II-lea al Rusiei, care l-a şi vizitat în România, în 1914, şi care avea să sfârşească tragic, împreună cu familia, sub gloanţele bolşevicilor. Carol este descris, în literatura vremii ca un bărbat mai degrabă mic de statură, dar de o mare demnitate. A impus respect într-o lume plină de incertitudini şi a făcut din micul său regat un stat respectat şi stabil. A fost un suveran distant, sever şi măsurat, bucurându-se de o autoritate excepţională. A avut vocaţie de lider şi a condus România în momente politice şi istorice dificile, pe care le-a traversat plin de curaj. Întemeietorul Regatului român a murit la Sinaia, în ziua de 27 septembrie 1914, la ora cinci şi treizeci de minute dimineaţa. Avea şaptezeci şi cinci de ani, dintre care domnise patruzeci şi opt. Carol I a fost înmormântat la Curtea de Argeş, locul ales de el ca necropolă a familiei regale a României.

2. În data de 5 iulie 2004 Banca Națională a României a lansat în circuitul numismatic mondial o monedă comemorativă cu tema Biserica Trei Ierarhi din Iași. Aversul monedei se prezintă astfel: în centru, reproducerea unuia dintre clopotele cu care biserica Sf. Trei Ierarhi din Iaşi a fost înzestrată de domnitorul Vasile Lupu. De o parte şi de alta a clopotului sunt amplasate, între două arce de cerc, stema României şi valoarea nominală „500 LEI". În partea superioară, deasupra arcului de cerc, este gravată inscripţia „ROMANIA". Anul emisiunii „2004" este amplasat circular, în partea inferioară a monedei. Reversul monedeie se prezintă astfel: macheta bisericii Sf. Trei Ierarhi din Iaşi. În partea superioară este gravată semicircular inscripţia „MONUMENTE DE ARTA FEUDALA CRESTINA". Sub macheta mânăstirii este înscrisă, pe două rânduri, denumirea lăcaşului de cult „SF. TREI IERARHI IASI". Anii „1639-1904-2004" sunt amplasaţi într-un arc de cerc, în partea inferioară, marchează împlinirea a 635 de ani de la ridicare construcţiei şi a 100 de ani de la resfinţirea bisericii.

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: valoarea nominală – 500 lei, data emiterii – 5 iulie 2004, seria – monumente de artă feudală creștină, greutatea – 31,103 grame, forma – decagonală, diametrul – 37 milimetri, cantul – neted, calitatea – proof și tirajul – 500 exemplare.

Clopotul ce apare pe monedă este cel mai mare dintre cele trei clopote aflate în curtea bisericii Trei Ierarhi din Iaşi. Inscripţia de pe clopot e scrisă pe patru rânduri, în română cu litere latine, fiind următoarea: “NOI VASILE LUPU CU MILA LUI DUMNEDEU DOMN PAMANTULUI MOLDAVIEI VARSEM ACEST KLOPOT PENTRU BISERICA KU HRAMUL S[F]INTILOR TREI IERARHI 1639 A DOUA ORA SAU VARSAT LA 1832: IARA ACUM IN DILELE PRE INALTATULUI DOMN CAROL I SI A PRESFINTITULUI KALINIC MICLESCU MITROPOLIT MOLDAVIEI SAU VARSAT A TRIA ORA: LA MATERIALUL VEKIU SAU SPORIT ADAUSUL OFERIT DE INALTIMEA SA PRIN STARUINTIA D D GUSTEA SA A SFINTII SALE ICONOMULUI MANOIL TIGHINIANU: OFERIND MATE SI ALTI CRESTI: GLASUL CELUI VECINIK PRIN GURA DE ARAMA LA VIRTUTE VIETII PE CRESTINI II KIAMA: DUMNEZEU E MARE IN TIARA ROMANA SI AMOR SI CREDINTE CRESC AEIT[?] TUNA: 1869 IUNIU”. Ultima dată clopotul a fost turnat în 1869, la începutul domniei lui Carol I, cînd a fost mărit prin adăugare de material nou. Pe clopot se vede şi stema României din acea vreme. (Preluare NET – Romanian coins)

Mănăstirea Trei Ierarhi a fost sfinţită în 1639, fiind ctitorită de domnitorul Vasile Lupu (1634 - 1653). Miron Costin, în consemnează evenimentul: „... în céste părţi, sta fericite vacuri şi linişte şi pace întemeiată den toate părţile, fiindu în pace amu Vasilie-vodă şi cu megiiaşii. Şi într-aceşti ani au zidit Vasilie-vodă şi lăudate mănăstiri, şi aicé în oraşul Ieşilor, întîi supt numele a trei sfinţi învăţători a besericii, ce să dzice Trieh Svetitelei ... ”. În 1650, cînd tătarii şi cazacii au ars oraşul, „din para focului s-au aprinsu şi mănăstirea”. La Trei Ierarhi au fost păstrate multă vreme moaştele sfintei Paraschiva, aduse în Moldova de ctitorul mănăstirii. Gheorghe Şincai scrie în „Cronica românilor” la anul 1686: „El însuşi [Sobieschi craiul] a ars două mănăstiri în Iaşi, a răpit odoarele besericeşti, a luat trupul Sîntului Ioan Novi din Suceava, cu toate scumpeturile, cît erau pre lîngă dînsul, ce le dăruise răposaţii domnii Moldovei, şi pe mitropolitul Moldovei l-a dus rob, pentru că n-a vrut să-i dea lui odoarele sfinţite. De-aci a mers craiul la mănăstirea a Trei Arhierei, unde se ţin moaştele Sîntei Paraschivei din Epibat şi a poruncit să-i dea moaştele cu toate scumpeturile de lîngă dînsele. Ci arhimandritul mănăstirei înţelegînd cum a îmblat mitropolitul, a închis uşile besericei şi trimişilor craiului le-a răspuns că el mai voieşte a se îngropa supt surpătura besericii decît a da visteria aceea cuiva dintre oamenii de pre lume. Craiul ca să sparie pe arhimandrit a poruncit să aducă tunurile şi s-a lăudat că va strica cu dînsele uşa besericii, şi toate le va lua cu puterea dacă nu vrea de bună voie să dea o parte din moaştele acelea, ci nici aşa plecîndu-se arhimandritul, craiul sau de ruşine temîndu-se ca să nu-i zică că jăfuieşte besericile creştineşti, sau sfătuit de ai săi, s-a dus de-acolea, nedobîndindu-şi scopul. Aci, cetitorule, înseamnă că tocma aşa au lucrat craiul cu polonii săi, culegînd moaştele sfinţilor, cum fac acuma aceia care fură haşme, ai, şi ceapă ca să poată posti postul Sîn-Petrului.” Pisania bisericii este următoarea: „Cu voia Tatălui şi cu ajutorul Fiului şi cu savîrşirea Sfîntului Duh, iată eu, robul stăpînului Domnului Dumnezeu şi mîntuitorului nostru Isus Cristos şi închinător al Treimei, Io Vasile voievod, cu mila lui Dumnezeu domnul Ţării Moldovei şi cu doamna noastră Tudosca şi cu dăruiţii de Dumnezeu copii, Ion voievod şi Maria şi Ruxanda, am zidit această sfîntă rugă, în numele sfinţilor trei ierarhi Vasile cel Mare, Grigore Teologul şi Ion Gură de Aur. Şi s-au sfiinţit cu mîna arhiepiscopului Varlaam la 7147 mai 6”. Istoria mănăstirii Trei Ierarhi a fost zbuciumată. Biserica a suferit de mai multe de pe urma incendiilor şi cutremurelor. După secularizarea averilor mănăstireşti din timpul lui Alexandru Ioan Cuza (Vasile Lupu închinase noua sa ctitorie la Muntele Athos în 1646) mănăstirea Trei Ierarhi a fost închisă. Restaurată începînd din 1882 de arhitectul Lecomte de Noüy, biserica a fost resfinţită în 1904, anul fiind înscris pe monedă. Din 1994 mănăstirea de la Trei Ierarhi a fost reînfiinţată. La Trei Ierarhi a existat şi un turn clopotniţă (terminat în 1638), dar din păcate acum vreo sută de ani s-a luat decizia de a fi demolat. Biserica a servit ca gropniţă domnească, aici fiind înmormîntaţi Vasile Lupu, doamna Tudosca şi fiii domnitorului. În încheierea cronicii lui Miron Costin aflăm că „Iară oasele lui Ştefăniţă-vodă luînd boierii cu sine [...] au venit în Iaşi şi l-au astrucat în mănăstirea tătîine-său, care să pomeneşte pre numele Trei Svetitelei.”În biserica mănăstirii Trei Ierarhi au mai fost înmormîntaţi şi alţi domnitori, aici fiind aduşi Dimitrie Cantemir și Alexandru Ioan Cuza. În tiparniţa instalată la mănăstirea Trei Ierarhi - prima din Moldova - a apărut în 1643 Cartea românească de învăţătură a lui Varlaam (Cazania). La mănăstire a funcţionat Academia lui Vasile Lupu. În anul 1824 la Trei Ierarhi a fost deschisă o şcoală elementară, iar mai apoi un gimnaziu, numit basilian, în amintirea primii şcoli superioare înfiinţate aici de domnitorul Vasile Lupu. Între 1851 şi 1891 la Trei Ierarhi a funcţionat o şcoală preparandală, pentru învăţători. Cei trei ierarhi ai Bisericii sînt sfîntul Vasile cel Mare, sfîntul Grigorie de Nazians (Teologul, Cuvîntătorul de Dumnezeu) şi sfîntul Ioan Gură de Aur (Zlataust, Hrisostomul), fiind sărbătoriţi pe 30 ianuarie. (Preluare NET – Romanian coins)

3. În data de 19 iunie 2017, Banca Naţională a României a lansat în circuitul numismatic internațional un set de trei monede și o monedă din alamă pentru colecționare și, totodată, va pune în circulație o monedă din alamă, cu caracter comemorativ, având ca temă 10 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană. Aversul tuturor monedelor redau o compoziție care conține detalii arhitecturale ale stilului brâncovenesc, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „ ....LEI”, stema României și anul de emisiune „2017”. Aversul monedei din alamă pentru colecționare prezintă suplimentar, în interiorul bazei primei coloane din stânga inscripţia literei „N”, ca semn distinctiv al piesei pentru colecţionare. Reversul este comun tuturor monedelor reprezentând o hartă a Uniunii Europene și inscripția circulară „10 ANI DE LA ADERAREA LA UNIUNEA EUROPEANĂ”. Caracteristicile tehnice ale monedelor sunt următoarele:

Moneda de aur: valoarea – 100 lei, metalul – aur, puritatea – 90%, forma – rotundă, diametrul – 21 milimetri, greutatea – 6,452 grame, calitatea – proof, cantul - zimțat, tiraj – 150 bucăți.

Moneda de argint: valoarea – 10 lei, metalul – argint, puritatea – 99,9%, forma – rotundă, diametrul – 37 milimetri, greutatea – 31,103 grame, calitatea – proof, cantul – zimțat, tiraj – 150 bucăți.

Moneda de tombac: valoarea – 1 leu, metalul – tombac cuprat, forma – rotundă, diametrul – 37 milimetri, greutatea – 23,5 grame, calitatea – proof, cantul – zimțat, tirajul – 150 bucăți. Prețul unitar de vânzare al setului de monede de mai sus este de 2100 lei fără TVA.

Moneda pentru colecționare cât și cea de circulație cu caracter comemorativ: valoarea – 50 bani, metalul - alamă Cu₈₀Zn₁₅Ni_5m,forma – rotundă, diametrul – 23,5 milimetri, greutatea – 6,1 grame, grosimea la chenar – 1,9 milimetri, calitatea – proof (necirculată), cant – inscripționat cu “ROMÂNIA” de două ori cu steluță între cele două cuvinte.

Tirajul monedei de colecționare este de 5000 bucăți la prețul unitar de achiziționare fără TVA de 10 lei, iar tirajul monedei de circulație cu caracter comemorativ este de 1000000 bucăți.

Uniunea Europeană (abreviat UE) este o uniune economică și politică, dezvoltată în Europa, fiind compusă din 28 state. Uniunea funcționează printr-un sistem de instituții supranaționale independente și interguvernamentale care iau decizii prin negociere între statele membre. Uniunea Europeană a dezvoltat o piață unică în cadrul unui sistem standardizat și unificat de legi care se aplică tuturor statelor membre. Cu o populație combinată de peste 500 de milioane de locuitori, care reprezintă 7,3% din populația lumii, Uniunea Europeană a generat în anul 2011 un produs intern brut de 17,6 trilioane de dolari americani. Începând cu 1 decembrie 2009, Uniunea Europeană are personalitate juridică internațională și poate încheia tratate. În anul 2012 i-a fost decernat Premiul Nobel pentru Pace, „pentru că peste șase decenii a contribuit la progresul păcii și reconcilierii, democrației și drepturilor omului în Europa”.

În anul 2007 România împreună cu Bulgaria au aderat la această uniune. Uniunea Europeană are șapte instituții: Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene, Comisia Europeană, Consiliul European, Banca Centrală Europeană, Curtea de Justiție a Uniunii Europene și Curtea Europeană de Conturi. Competența de examinare și amendare a legislației este divizată între Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene, pe când atribuțiile executive sunt în sarcina Comisiei Europene și cu o capacitate limitată, a Consiliului European (care nu trebuie confundat cu Consiliul Uniunii Europene sau cu Consiliul Europei). Politica monetară a zonei euro este coordonată de Banca Centrală Europeană. Interpretarea și aplicarea legislației europene și a tratatelor este asigurată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Uniunea Europeană nu are o armată unificată. Până recent s-a considerat că puternica alianță militară NATO ar fi suficientă pentru apărarea membrilor, având în vedere că 22 dintre statele membre ale UE sunt și membre ale NATO celelalte promovează o politică de neutralitate. În ultima vreme se discută tot mai mult de înființarea unor structuri militare sub egida directă a UE.

Denumirea de Stil brâncovenesc sau de Artă brâncovenească caracterizează in istoriografia română de artă, arhitectura și artele plastice din Țara Românească din timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu. Deoarece această epocă a influențat în mod hotărâtor evoluțiile de mai târziu, termenul se folosește prin extensie și pentru a descrie operele de artă din vremea primilor Mavrocordați, până către anul 1730. Stilul brâncovenesc se distinge prin expresivitatea conferită de volumele arhitectonice ale scărilor exterioare, ale foișoarelor sau loggiilor, care variază în mod pitoresc aspectul fațadelor. Sistemul tradițional al decorării cu arcaturi de ciubuce mai este încă aplicat, dar ornamentica bogată a ancadramentelor, a coloanelor și a balustradelor trădează prin motivele vegetale compuse în vrejuri influența barocă (a se vedea poza de mai sus a Palatului Mogoșoaia). Proporțiile devin mai zvelte și mai armonioase, ele dovedesc o mai grijulie elaborare a planurilor. Atât decorul cât și spațiile libere, structurate de coloane, neagă masivitatea formelor arhitectonice; pridvorul deschis ajunge de exemplu a fi un element reprezentativ al clădirilor. Boltirea se face de obicei în semicilindru sau cu cupole semisferice. Decorul poate fi sculptat din piatră sau aplicat sub forma unor reliefuri din stuc. În decorația din piatră predomină motivele florale, în stuc sunt des întâlnite ornamente de tip oriental.

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

O PASTILĂ DE UMOR

________xxx________

O MEDALIE
ȘI CÂTEVA INSIGNE
DIN JUDEȚUL TULCEA

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Regimentul 33 Dorobanți - Tulcea * 1884 - 1984

Făuritorii româniei mari (regii Carol I, Ferdinand și Carol II)

În baza Înaltului Decret nr.963 / 20 martie 1884 ia fiinţă Batalionul de Dorobanţi Dobrogea, batalion format din 4 companii dislocate la Constanţa, Cernavodă, Babadag şi Tulcea. În 1889, batalionul dobrogean este transformat în “al 33-lea regiment de dorobanţi”, format din două batalioane, unul la Tulcea şi unul la Constanţa. Regimentul va atinge cca 10,000 oameni şi va prelua treptat paza întregii frontiere din Dobrogea. În 1894 regimentul devine Regimentul 33 Infanterie Tulcea iar din el se va desprinde Regimentul 34 Infanterie Constanţa. Regimentul a participat la prima sa campanie cu ocazia celui de-al doilea Război Balcanic, 5 iulie – 2 august 1913, când nu a dus lupte ci a avut misiunea de a proteja minoritatea musulmană din Bulgaria de atacurile bandelor de bulgari. Primul Război Mondial găseste Regimentul 33 ca parte componentă a Diviziei 10 Infanterie Brăila (alături de Reg.38 Brăila, Reg.23 Călăraşi şi Reg.29 Slobozia). Divizia 10 Infanterie începe războiul ca rezervă strategică, în subordinea directă a Marelui Cartier General, alături de Divizia 15 Infanterie (înfiinţată la mobilizare la Constanta, viitoarea “Divizie de Fier” după Oituz). Primele acţiuni ale Regimentului 33 au loc cu ocazia operaţiunii de la Flămânda când Divizia 10 Infanterie trece prin surprindere Dunărea cu bărcile, elimină trupele bulgare de acoperire şi asigură un cap de pod la adăpostul căruia se va construi podul de pontoane. Dupa anularea operaţiunii, divizia va proteja retragerea celorlalte trupe şi demontarea podului, fiind ultima unitate care s-a retras de pe teritoriul Bulgariei. Datorita înrăutăţirii situaţiei din Transilvania, Divizia 10 Infanterie este transferată pe Valea Prahovei unde Regimentul 33 a dus lupte crâncene pentru gara şi oraşul Predeal, Clăbucetul Baiului, Clăbucetul Azugii, Vârful Omu, unde a reuşit, alături de alte unităţi, să oprească ofensiva Div.51 Honvezi şi 187 Inf. germană, apoi a luat parte la operaţiunea Arges-Neajlov, cu lupte la fel de crâncene la Bulteni, Argeş, Tâncoveşti (Tâncăbeşti?). Odata cu retragerea în Moldova, Regimentul 33 intră în refacere la Roman, ulterior la Vaslui, alături de Reg.73 Infanterie Rezervă (tot din Tulcea). Regimentul 33 se va acoperi de glorie în Bătălia de la Mărăşeşti când va lua parte la luptele din zonele Panciu, Ireşti-Muncelu-Diocheţi unde, împreună cu celelalte regimente din Divizia 10 Infanterie şi cu Divizia 13 Infanterie, vor bloca definitiv ofensiva germană. Sfârşitul Primului Război Mondial găseşte drapelul de luptă al Regimentului 33 decorat cu Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a, Ordinul Steaua României cu Spade, panglică de Virtutea Militară.

În semn de recunoştinţă pentru sacrificiul militarilor tulceni, în 1938 este inaugurat Mausoleul Eroilor, realizat din donaţiile tulcenilor şi amplasat în Cimitirul Eroilor Primului Război Mondial. Aici au fost aduşi şi reînhumaţi militari tulceni ai celor două regimente, 33 si 73, morţi în luptele din Moldova şi inhumaţi iniţial în cimitire din jud. Vaslui . Pe frontispiciul portalului, la intrarea în mausoleu, stă scris: „1916-1918 – Mausoleul unor eroi din Reg. 33 si 73 Infanterie”, iar deasupra uşii de intrare în osuar e textul: „Ei nu sunt morţi, trăiesc în noi”. Cimitirul cuprinde 82 de morminte cu cruci de piatră, 4 troiţe de lemn şi o placa de marmură cu numele a 363 eroi din Regimentele 33 si 73 Infanterie Tulcea. Între 1922 şi 1939, Regimentul 33 a staţionat la Orhei, în Basarabia, având ca misiune să asigure ordinea, să contracareze propaganda bolşevică şi să împiedice pătrunderea agenţilor sovietici în zonă. În 1939, regimentul a fost dislocat, pentru scurt timp, la Cernavoda, în subordinea Diviziei 9 Infanterie din Constanta, ulterior revenind la Tulcea şi în componenţa Diviziei 10 Infanterie Brăla. Declanşarea ostilităţilor, iunie 1941, găseşte Regimentul 33 pe aliniamentul Dunării, în zona Tulcea, împreuna cu toată Divizia 10 Infanterie şi alături de Divizia 9 Infanterie, pregătindu-se să intre in Basarabia de sud. Conform planului de operaţii, atacul s-a declanşat pe 21 iulie 1941, ora 07.30, când Regimentul 33 a realizat primul cap de pod. Pâna seara Pardina, Chilia, Jibrieni şi Vâlcov căzuseră în mâinile românilor. Ulterior, ofensiva a continuat pentru curăţarea sudului Basarabiei de trupe sovietice, până pe 26 iulie când a fost atinsă linia Nistrului. Ulterior, Regimentul 33 a participat la bătălia pentru Odesa, ducând lupte sângeroase la Dalnic, Tătarca şi în interiorul Odesei. După campania Odesei regimentul a revenit în ţară pentru refacere, ulterior fiind trimis în Crimeea unde a participat la luptele de la Kerci, prin care s-a forţat trecerea în Kuban, şi a continuat operaţiunile în Kuban, într-o companie selectă: Diviziile 2 şi 3 Munte, Divizia 9 Infanterie. După începerea retragerii spre Crimeea, în 1943, Regimentul 33 a luat parte la luptele din capul de pod Taman până la 23 septembrie 1943 când Divizia 10 Infanterie a fost readusă în Crimeea, la Kerci, şi repartizată pentru apărarea peninsulei. Cele mai dramatice lupte la care a luat parte Regimentul 33 au avut loc in Crimeea, începând cu 7 aprilie 1944, când Divizia 10 Infanterie a fost atacată de trei divizii de puşcaşi şi o brigadă de tancuri, Regimentul 33 suportând lovitura principală. După repetate atacuri executate de sovietici, pe 7 şi 8 aprilie, şi respinse cu pierderi mari de ambele părţi, asaltul final s-a declansat pe 9 aprilie cand sovieticii au atacat sprijiniţi de cca 100 de tancuri. Primul asalt a fost respins, distrugându-se 17 tancuri, dar al doilea asalt, după amiază, a copleşit poziţiile Regimentului 33, Divizia 10 fiind nevoită să se retragă câţiva km. Totuşi linia a ţinut până când sovieticii au rupt, în istmul Perekop, apărarea Diviziei 50 germană, luându-se decizia retragerii către Sevastopol. Retragerea a fost dramatică pentru Regimentul 33 care, după pierderile grele suferite, a reuşit să se strecoare printre coloanele sovietice şi să ajunga la Sevastopol cu cca 2500 de oameni, sub comanda Lt.Col. Ardeleanu, comandantul regimentului. Pe 27 aprilie detaşamentul Lt.col.Ardeleanu, cca 2100 oameni, a fost subordonat Diviziei 2 Munte şi a primit un sector de apărare lânga Sevastopol de unde a respins numeroase atacuri. După pierderea Sevastopolului şi retragerea spre Chersones, Detaşamentul Ardeleanu (resturile Regimentului 33) a reuşit să se imbarce pe nava Teja, pe 10 mai, si sa porneasca spre Constanţa. La 14.45 convoiul a fost atacat de avioane sovietice iar nava Teja s-a scufundat, din cei 5000 pasageri, din care 2000 erau soldaţii tulceni ai Detaşamentului Ardeleanu, au supravieţuit doar 400 de oameni, lt.col.Ardeleanu pierzându-şi viaţa în atac. Supravieţuitorii au ajuns la Tulcea unde Regimentul 33 a început instruirea contingentului 1945, mobilizat pentru acoperirea pierderilor. Schimbarea de la 23 august a găsit Regimentul 33 tot pe aliniamentul Dunării, cu toată Divizia 10 Infanterie, ca în 1941. După ce a lichidat formaţiunile germane din Tulcea şi din nordul Dobrogei, Divizia 10 Infanterie a primit ordin să se deplaseze pe Valea Prahovei pentru a asigura paza zonei petrolifere. Pe drum au lichidat sau capturat, în Bărăgan, formaţiuni germane care încercau să se retragă spre Bulgaria. Au rămas în zona petroliferă până în noiembrie 1944 când au fost trimişi pe frontul din Cehoslovacia. Pe 20 ianuarie 1945 au pătruns în Cehoslovacia şi s-au îndreptat spre masivul Javorina, angajându-se în luptele pentru eliberarea masivului. Regimentul 33 a dus lupte grele in zona localităţilor Lest, Mociar şi a poligonului de artilerie din zona Oremov Laz. Atacul s-a declansat pe 10 februarie şi a continuat, pe viscol, ninsori abundente şi zapadă mare, până pe 18 februarie când toată linia germană a fost ocupată. Pe 25 februarie 1945 ofensiva a fost reluata pe direcţia Oremov Laz – Dobra Niva, Divizia 10 Infanterie cucerind Pliesovice, Sasa si Babina, a învăluit Dobra Niva şi şi-a deschis drum către Hron pe care l-a atins pe 17 martie. Pe 25 martie, au reluat ofensiva pentru eliminarea trupelor germane din masivul Nitra, dintre Hron si Nitra. Divizia 10 realizat un cap de pod la nord de Tecov Breznica, unde a respins numeroase contraatacuri, după care a trecut la ofensivă pe direcţia Zarnovica-Oslany, reuşind, până la 2 aprilie, să cureţe masivul Nitra şi să atingă râul cu acelaşi nume. În noaptea de 2 spre 3 aprilie Divizia 10 Infanterie a forţat râul Nitra, participând la eliberarea oraşului Banovce. Pe 7 aprilie s-a declansat ofensiva în spaţiul dintre Vah si Morava, Divizia 10 Infanterie cucerind, împreuna cu Divizia 2 Munte, masivul impădurit Mandet care bloca accesul spre valea Moravei. Pe 26 aprilie Armata 1, din care făcea parte Divizia 10 Infanterie, a declanşat ofensiva spre nord, în lungul Moravei, pentru eliberarea oraşelor Kromeriz si Kojetin. Divizia 10 Infanterie a executat o învăluire, pe la vest de masivul Chriby, forţând inamicul să se retragă din masiv, în noaptea de 27 spre 28 aprilie. Dupa declanşarea ofensivei generale, germanii s-au adăpostit în fortificaţiile naturale şi de campanie ale oraşelor Kromeriz si Kojetin. Pentru eliberarea Kromeriz-ului Diviziile 2, 10 si 19 au atacat concentric, pe 4 mai, dupa o puternică pregătire de artilerie. Ultimele focare de rezistenţă au fost lichidate în noaptea de 4 spre 5 mai când cele trei divizii au făcut joncţiunea în centrul localităţii. În aceeaşi noapte Divizia 10 Infanterie s-a deplasat spre Kojetin iar a doua zi, la 14.15, a declanşat atacul. Trupele române au reuşit să se infiltreze în localitate, pe grupe de asalt, distrugând punctele de rezistenţă şi dezorganizând apărarea. În dimineaţa de 6 mai localitatea fusese eliberată. Succesul operaţiunii a dus la citarea pe Armata 1 a Diviziei 10 infanterie: “Priceperea cu care a fost concepută această acţiune, elanul şi modul desăvarşit cu care a fost executată constituie unul din cele mai frumoase exemple de luptă în localităţi pe care le-au dat trupele acestei divizii”. Normal, doar vorbim despre o unitate care a luptat la Odesa, Sevastopol, Kerci. Regimentul 33 Dorobanţi Tulcea a fost primul regiment din Armata Română care a fost citat nominal în comunicatul Înaltului Comandament al Forţelor Armatei Germane şi al doilea regiment din Armata Română pe care mareşalul Antonescu l-a citat prin ordin de zi pe armată, decorându-i drapelul cu Ordinul Mihai Viteazul cls. a 2-a. După încheierea războiului R 33 Tulcea nu a mai revenit niciodată în garnizoana ei de reşedinta, politică practicată de “aliaţii” sovietici şi cu alte unităţi care le-au trezit “interesul” (Divizia de Gardă a aterizat la Constanţa). Când nu le-au desfiinţat cu totul (ca pe vânători de munte, paraşutişti, infanterie marină) i-au aruncat prin ţară pentru a rupe unităţile de baza lor de recrutare. Regimentul 33 a fost dislocat la Dorohoi, apoi la Târgovişte, desfiinţat, reînfiinţat şi transformat de nenumarate ori. În prezent sunt două variante privind “urmaşul” Regimentului 33 Tulcea: una ar fi Depozitul 33 Materiale Tehnice Botoşani iar a doua ar fi actualul Batalion 335 Artilerie “Alexandru cel Bun” din Botoşani.

Militarul cu arma pe umăr este o reproducere după lucrarea Dorobanţul a marelui pictor român, Nicoale Grigorescu (1838 - 1907), pe care poţi să o admiri şi tu deasupra.

Carol I – domnitor și primul rege al României (20 aprilie 1839 Sigmaringen – 10 octombrie 1914 Sinaia) - este omul de la care a pornit totul: familia regală, statul modern, țara independentă și suverană. Rând pe rând, an de an, sub domnia acestui rege european, România a dobândit instituţii, modernitate şi statornicie. După refuzul contelui Philippe de Flandra, fratele Regelui Leopold al II-lea al Belgiei, de a primi Tronul României opţiunea românilor de a-și alege principe străin s-a îndreptat spre Principele Carol de Sigmaringen. Brătianu îl anunţa pe principe, la Sigmaringen, că fusese ales Domnitor al Principatelor Unite, cu drepturi ereditare, prin plebiscitul desfăşurat între 2/14 şi 8/20 aprilie 1866. În favoarea lui Carol fuseseră exprimate 685969 de voturi, iar împotrivă doar 2248. Coincidenţa făcea ca 20 aprilie să fie ziua de naştere a Principelui Carol, care devenea Domnitor al Principatelor Române Unite chiar în ziua în care aniversa 27 de ani. Plebiscitul este recunoscut de către Marile Puteri după o jumătate de an, la 24 octombrie 1866. La 28 aprilie 1866, proaspăt aleasa Adunare Constituantă a votat aproape unanim aducerea Principelui Carol pe Tronul ţării: 109 voturi pentru şi 6 abţineri. Domnitorul Carol ajunge în ţara sa de adopţie după o călătorie aventuroasă, de la Sigmaringen până la Turnu-Severin. Vaporul în care Suveranul călătorea, alături de Brătianu, a trecut de Porţile de Fier la 8 mai 1866, iar la ora patru după-amiaza Carol I a văzut drapelul românesc fluturând la Turnu-Severin. Principele Suveran a intrat în capitala ţării la 10 mai 1866, a primit cheile oraşului Bucureşti, a depus jurământul de credinţă în faţa Adunării Constituante şi a fost proclamat Domnitor al Principatelor Române. Elita politică din Principatele Române împlinea, astfel, vechea dorinţă a aducerii pe Tronul ţării a unui principe străin, capabil să unească definitiv Moldova şi Ţara Românească, să stingă pentru totdeauna rivalităţile dintre familiile domnitoare pământene, să stabilizeze ţara, să o modernizeze şi să îi confere prestigiu internaţional. Domnitorul Alexandru Ioan I însuşi era convins de necesitatea înlocuirii sale cu un principe străin. La 10 mai 1866, Carol I rostea următorul legământ:“Ales de către naţiune Domn al românilor, mi-am părăsit fără a sta la îndoială, și patria, şi familia, pentru a răspunde la chemarea acestui popor care mi-a încredinţat destinele sale. Punând piciorul pe acest pământ sacru, eu am devenit român. Acceptarea plebiscitului îmi impune, o ştiu, mari datorii. Sper că îmi va fi dat să le duc până la capăt. Vă aduc o inimă credincioasă, cugetări drepte, o voinţă tare de a face binele, un devotament fără margini către noua mea patrie şi acel neînvins respect către lege, pe care l-am cules în exemplul alor mei. Cetăţean astăzi, mâine, de va fi nevoie, soldat, eu voi împărtăși cu voi soarta cea bună ca şi pe cea rea.”Prin simpla sa prezenţă, prin demnitatea apartenenţei la una dintre cele mai ilustre familii ale Europei, dar şi graţie curajului personal, Principele Suveran Carol a zdruncinat definitiv ultimele rămăşiţe simbolice ale vasalităţii faţă de Imperiul Otoman. Vizita sa la Constantinopol, în octombrie 1866, în cursul căreia s-a comportat faţă de Sultan ca un şef de stat, şi nu ca un vasal, a confirmat procesul ireversibil de ruptură faţă de Poartă. Aceeaşi demnitate o va arăta Carol şi aliatului rus din Războiul de Independenţă. Atunci când Țarul Alexandru al II-lea ameninţă, în 1878, după încheierea războiului, cu dezarmarea armatei române, în cazul în care România s-ar fi opus anexării sudului Basarabiei de către ruşi, Carol I îi răspunde că trupele române vor putea fi nimicite, dar nu dezarmate. În timpul lungii sale domnii, Regele Carol I a pus bazele României ca stat modern pe harta Europei. În anul 1875, bugetul ţării ajungea la cifra de 100 de milioane de lei, dublul celui din 1866, iar în 1903, la 218 milioane. Între anii 1865 şi 1874, suprafaţa arată a crescut cu o treime. În 1890, producţia de cereale a ţării a fost de 3 700 000 de tone; în anul 1903, aceasta ajungea la 5 500 000 de tone. Între anii 1880 şi 1914, România a exportat 80 de milioane de tone de cereale, situându-se printre cele mai importante ţări exportatoare de cereale din lume (a doua din Europa, după Rusia, şi chiar pe primul loc la exportul de porumb, înaintea Statelor Unite)13. Numărul întreprinderilor industriale mai mari a crescut, între 1866 şi 1877, de la 39 la 17314. România avea şi importante zăcăminte de petrol care o plasau, în jurul anului 1900, printre primele trei ţări producătoare de ţiţei din lume, după Statele Unite şi Rusia. Leul românesc era o monedă puternică, echivalentă cu francul francez şi care putea fi utilizată ca valută forte peste tot în Europa. Populaţia a crescut, iar procesul de industrializare şi urbanizare a fost constant.În ciuda tuturor frământărilor politice, uneori violente, a demagogiei, corupţiei şi lipsei de măsură a unora dintre politicieni, Carol I a reuşit să consolideze sistemul de partide şi să impună alternanţa la Guvernare a celor două mari partide structurate după model occidental şi conduse de bărbaţi politici de mare anvergură: Partidul Naţional Liberal (reprezentat prin I.C. Brătianu, Dumitru C. Brătianu, C.A. Rosetti, Mihail Kogălniceanu, Nicolae Kretzulescu, Dimitrie A. Sturdza, Ion Bălăceanu, Ion Ghica, Vasile Boerescu, Ion Câmpineanu, Nicolae Fleva, Spiru Haret, V.A. Urechia, Emil Costinescu, Nicolae Ionescu, Vasile Lascăr)15 şi Partidul Conservator (cu lideri ca Manolache Costache Epureanu, Petre P. Carp, Lascăr Catargiu, Petre Mavrogheni, Gheorghe Gr. Cantacuzino, Titu Maiorescu, Alexandru Marghiloman, Take Ionescu, Alexandru Lahovary, Nicolae Filipescu, generalul Manu). Prosperitatea şi stabilitatea au adus o dezvoltare fără precedent a culturii, artelor şi ştiinţei. În timpul domniei lui Carol I, scriitori ca Eminescu, Caragiale, Creangă, Alecsandri, Ion Ghica, Odobescu, Slavici, Macedonski, Barbu Ştefănescu-Delavrancea, Duiliu Zamfirescu, George Coşbuc, Octavian Goga, Şt.O. Iosif, I.Al. Brătescu-Voineşti, Al. Vlahuţă modelează limba literară; B.P. Hasdeu, A.D. Xenopol, Mihail Kogălniceanu, Constantin Erbiceanu, Dimitrie Onciul, Ion Bogdan, Vasile Pârvan, Constantin Giurescu, Nicolae Iorga scriu istoria naţională; de filologie se ocupă Ovid Densuşianu, Sextil Puşcariu, Ion Bianu; Simion Mehedinţi creează şcoala de geografie; Titu Maiorescu, Constantin Rădulescu-Motru şi Vasile Conta disciplinează gândirea şi ridică nivelul cultural al societăţii; se afirmă compozitorul George Enescu, pictorii Nicolae Grigorescu, Theodor Aman, Gheorghe Tattarescu, Ion Andreescu, Ştefan Luchian, sculptorul Karl Storck, actorii Matei Millo, Aristide Demetriade, fotograful Carol Popp de Szathmáry; ştiinţele beneficiază de nume ca Spiru Haret, P.S. Aurelian, Anghel Saligny, Carol Davila, Grigore Antipa. Apar societăţi culturale, se publică reviste. În această perioadă funcţionează „Junimea“, vârful efervescenţei intelectuale şi al schimbului liber de idei, care editează revista „Convorbiri literare”. O enumerare ca aceasta nu ar putea să acopere niciodată diversitatea şi dinamismul acestei elite a spiritului românesc. Pionierat şi consolidare, geniu şi meticulozitate, dispute şi dialog sunt câteva dintre trăsăturile elitei românești din acea vreme, vie şi plină de resurse. România şi-a consolidat statutul de putere regională şi de „arbitru balcanic“ prin participarea victorioasă la cel de-al doilea război balcanic, încheiat la 28 iulie/10 august 1913 cu semnarea Tratatului de la Bucureşti, prin care România obţinea Cadrilaterul. Regele Carol I a primit bastoane de mareşal atât de la Împăratul Germaniei, cât şi de la ţarul Nicolae al II-lea al Rusiei, care l-a şi vizitat în România, în 1914, şi care avea să sfârşească tragic, împreună cu familia, sub gloanţele bolşevicilor. Carol este descris, în literatura vremii ca un bărbat mai degrabă mic de statură, dar de o mare demnitate. A impus respect într-o lume plină de incertitudini şi a făcut din micul său regat un stat respectat şi stabil. A fost un suveran distant, sever şi măsurat, bucurându-se de o autoritate excepţională. A avut vocaţie de lider şi a condus România în momente politice şi istorice dificile, pe care le-a traversat plin de curaj. Întemeietorul Regatului român a murit la Sinaia, în ziua de 27 septembrie 1914, la ora cinci şi treizeci de minute dimineaţa. Avea şaptezeci şi cinci de ani, dintre care domnise patruzeci şi opt. Carol I a fost înmormântat la Curtea de Argeş, locul ales de el ca necropolă a familiei regale a României.

Ferdinand I, Rege al României, Principe al Romaniei, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, născut Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen, (născut 24 august 1865 la Sigmaringen şi decedat 20 iulie 1927 la Sinaia) a fost rege al României din 10 octombrie 1914 până la moartea sa. Din 1890 a fost membru de onoare al Academiei Române , iar între 1914 şi 1927 a fost protector şi preşedinte de onoare al aceleiaşi instituţii.

Carol al II-lea, Rege al României, Principe de Hohenzollern -Sigmaringen (născut 15 octombrie 1893 şi decedat la 4 aprilie 1953) a fost rege al României între 8 iunie 1930 şi 6 septembrie 1940, când a trecut prerogativele sale regale în favoarea fiului său Mihai. Cunoscut şi sub numele de Carol Caraiman, nume ales de tatăl său Ferdinand şi folosit de Carol după ce a fost dezmoştenit şi radiat din Casa Regală a României (între 1925 şi 1930) în urma renunţării lui Carol la calitatea de Prinţ Moştenitor. Carol este fiul cel mare al regelui Ferdinand al României şi al soţiei sale, regina Maria.

Insigna - I.V.V. Jud.Tulcea

(Întreprinderea Viei și Vinului - Județul Tulcea)

Asa cum spune legenda, zeul vinului s-a nascut in Tracia, pe teritoriul Romaniei de astazi. In aceasta zona, producerea vinului este o ocupatie ce dateaza din secolul 7 i.e.n. Abundenta si calitatea vinurilor produse de catre daci (locuitorii acestei parti a Traciei) era atat de vestita, incat marele rege dac Burebista, in dorinta de a pune capat incursiunilor popoarelor migratoare, a ordonat distrugerea tuturor viilor. Bineinteles, nu toate viile au fost dezradacinate si, in scurt timp, alte vii au fost plantate. Dupa ce Dacia a fost cucerita de catre romani (in anul 106 e.n), pe monedele batute in noua provincie era reprezentata o femeie careia doi copii ii ofereau struguri, ca simbol al principalei bogatii a tarii. In timpuri mai recente, evolutia industriei vinului din Romania a fost influentata de catre patru momente importante din istoria tarii: stransele legaturi cu Franta de-a lungul secolului 19, stransele legaturi cu Germania si Austria din perioada interbelica, instaurarea comunismului in 1948 si liberalizarea economica de dupa 1989. Romania a intretinut stranse legaturi cu Franta de-a lungul secolului 19: cultura franceza, educatia si ingineria erau foarte apreciate, iar franceza era limba uzuala pentru cei educati. In momentul in care filoxera a lovit podgoriile romanesti, era normal ca viticultorii de aici sa ceara asistenta tehnica si ajutor practic colegilor lor francezi. Ca rezultat, marea majoritate a viilor plantate post-filoxera au fost de provenienta franceza, cum ar fi: Pinot Noir, Cabernet Sauvignon, Merlot, Chardonnay ori Sauvignon Blanc. De aceea varietatile respective sunt cultivate in Romania de mult mai mult timp ca in restul tarilor din estul Europei. O alta consecinta a schimbarii de orientare, in favoarea Germaniei si Austriei, in perioada dintre cele doua razboaie, a fost introducerea pe piata romaneasca a spritului: vin ce se bea acompaniat de apa minerala. Si astazi, in Romania, spritul este un mod foarte popular de a bea vinul, de aici rezultand si preferinta consumatorilor (dar si a producatorilor) romani pentru vinurile albe seci, din moment ce acestea dau cel mai bun sprit. In timpul perioadei comuniste au fost dezvoltate trei genuri de societati producatoare de vin: statiunile de cercetari viticole, intreprinderi de stat pentru industrializarea vinului si cooperative agricole, legate intr-un fel sau altul de intreprinderile de stat. Liberalizarea economiei romanesti, de dupa 1989, nu a afectat societatile de cercetare din domeniul viei si vinului; pe de alta parte, viile aflate in patrimoniul cooperativelor agricole au fost privatizate, iar intreprinderile si societatile vini-viticole de stat au fost deja sau sunt pe cale de a fi, si ele, privatizate. Vinurile romanesti au fost intotdeauna cautate in Europa, ca de altfel si tescovina (tighirul). Dimitrie Cantemir noteaza ca, din Moldova, vinurile romanesti ajungeau pana in Tarigrad, Varsovia si Viena, iar cele din Muntenia, in Turcia si Egipt. Vinurile de Cotnari, Magura, Piatra si Nebuna erau cotate aidoma cu cele de Tokay, Sauternes, Sanatorin, Rhein si Bourgogne. Insusi Napoleon, imparatul Frantei, prefera vinul de Cotnari. In plina glorie, viticultura romaneasca a fost atacata cu furie in anii 1882-1884 de epidemia ucigatoare a filoxerei. In decurs de 12 ani, podgoriile au fost decimate. Urmarea acestui flagel a constat intr-o lupta crancena pentru refacerea viilor cu vite aduse mai ales din Franta, dar care s-au dovedit improprii climatului Romaniei. In cele din urma, viticultorii au recurs la aclimatizari si la refacerea soiurilor autohtone. In 1913, suprafata viilor ajunsese la 72.600 de hectare, cu o productie de 1.520.000 hectolitri de vin anual. Dar, dupa Primul Razboi Mondial, atribuindu-se taranilor loturi de pamant din mosiile statului, acestia au plantat pretutindeni vii. In scurt timp, suprafata viilor s-a dublat, dar nu cu vite altoite, ci cu hibrizi, producatori directi, care nu dau totusi vinuri de calitate. Intinderea excesiva a viilor de hibrizi a devenit la un moment dat ingrijoratoare, deoarece vinurile obtinute de tarani concurau pe cele nobile, scazand pretul acestora. Drept urmare, marii podgoreni, precum Constantin Garoflid (1872-1943), de mai multe ori ministrul Agriculturii in perioada interbelica, au facut ca Parlamentul sa adopte o lege nepopulara privind ingradirea plantarii de vite de vie hibride producatoare direct. In 1938, existau circa 170.000 de hectare cu vii de hibrizi producatori directi si 40.000 de hectare cu vii indigene nealtoite. In schimb, suprafata viilor cu specii nobile se cifra la circa 500.000 de hectare. Este interesant de observat ca, prin confiscarea viilor in timpul regimului comunist, o serie de soiuri autohtone de vite, precum Basicata, Baraghina, Cramposia, Cabasma, Mustoasa, Galbena, Gordin si Samoveanca au disparut sau au fost imputinate, devenind raritati.

Insigna - Cutezătorii Deltei - Tulcea

Cu rucsacul în spate pe cărări de munte. La cort sau în cabană, în caz de vreme nefavorabilă. Trezirea la 7:00 dimineaţa şi culcarea la 22:30. Aşa se desfăşurau în urmă cu mulţi ani Expediţiile Cutezătorii, similare cu taberele la munte din zilele noastre. Diferenţa constă în faptul că Expediţiile Cutezătorii se desfăşurau sub girul Organizaţiei Naţionale a Pionierilor, iar pe lângă drumeţiile pe munte, în căutare de comori etnografice sau de altă natură, pe lângă tehnicile de campare şi de supravieţuire care se învăţau, în regulamentul expediţiilor erau stipulate şi adunările pioniereşti, unde se recitau şi se cântau diverse versuri despre tovarăşul Nicolae Ceauşescu, despre patrie şi partid. În afară de experienţă, pionierii aveau un Jurnal de bord, care cuprindea poveşti şi imagini din expediţie şi cu care participau la competiţia "Expediţiile Cutezătorii". Ei puteau câştiga Marele trofeu "Busola de Aur", dar şi trofee mai mici, precum "Chemarea Munţilor", "Cutezătorii", "Mioriţa", "Sfinxul Carpaţilor", "Genţianele", "Egreta de fildeş" ş.a, în urma unei competiţii organizate la nivel naţional. Dacă vremea nu era favorabilă, atunci cei care participau la expediţie dormeau în cabane sau în refugii. Fiecare echipaj avea un profesor comandant, dar şi un căpitan, respectiv un secund din rândul pionierilor. Toţi copiii aveau funcţii bine definite încă de la plecare, fotocineast, fotoreporter, bucătar, geograf, ecolog, botanist etc. Expediţiile aveau câte un scop foarte clar definit dar şi un regulament. Iată câteva extrase din regulament;. "Toţi membrii echipajului trebuie să obţină confirmarea perfectei lor stări de sănătate prin aviz medical scris. Fiecare echipaj va fi dotat cu truse medicale şi va fi temeinic instruit de un medic în ceea ce priveşte: alimentaţia, dozarea efortului fizic, evitarea accidentelor, prevenirea şi tratarea muşcăturilor de viperă". "Dovedindu-se grijă deosebită pentru marile valori ale tezaurului nostru artistic, istoric şi documentar, eventualele descoperiri arheologice sau obiecte etnografice de valoare deosebită vor fi numai fotografiate, descrise pe fişe speciale şi semnalate organelor de specialitate ale Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste". (sursa - Jurnalul.ro)

Insigna - Cutezătorii Deltei - Tulcea

Cutezătorii a fost o revistă săptămânală pentru copii și adolescenți, apărută începând cu luna septembrie a anului 1967, în perioada comunistă. Ultimul număr a apărut în data de 21 decembrie 1989, cu o zi înainte de căderea regimului Ceauşescu. Revista a fost editată de către Consiliul Naţional al Organizaţiei Pionierilor din România. Revista Cutezătorii a fost relansată pe piață la sfârșitul anului 2006 la Ploiești și are ca obiectiv crearea unui produs cultural în peisajul publicațiilor pentru copiii din România. A surprins publicul prin denumirea sa care face trimitere directă spre nume de referință din istoria publicațiilor de gen, fapt care a atras rapid atenția părinților. Deasupra am postat coperta numărului 40 al revistei Cutezătorii din regimul comunist.

Organizația Pionierilor a fost o organizație comunistă a copiilor români de vârstă școlară (8 -14 ani). Era precedată de apartenența la organizația Şoimilor Patriei și succedată de apartenența la Uniunea Tineretului Comunist. La sfârșitul celui de al doilea război mondial ia naștere organizația „Pionierii României”, pentru care a fost creată în 1945 revista „Înainte”. Doi ani mai târziu, în 1947, pionierii au fost încadrați în UAER - Uniunea Asociațiilor de Elevi din România. Pe 30 aprilie 1949, într-o ședință festivă la care a participat toată conducerea de partid și stat, 500 de copii au rostit, în incinta Teatrului Giuleşti (pe-atunci Palatul Cultural Gh. Gheorghiu-Dej), angajamentul de pionier. În perioada 1949-1966 mișcarea pionierească a fost subordonată Uniunii Tineretului Comunist. CC al PCR va adopta, la plenara din aprilie 1966, hotărârea: „Cu privire la îmbunătățirea activității Organizației Pionierilor”, prin care se stabilea ca aceasta să aibă organe de conducere proprii (consilii pionierești la diferite nivele, în frunte cu Consiliul Național al organizației). În luna noiembrie a aceluiași an, a avut loc prima conferință națională a Organizației Pionierilor, la care au fost adoptate principalele documente statutare: „Statutul unităților și detașamentelor de pionieri din Republica Socialistă România” și „Regulamentul Consiliilor Organizației Pionierilor din Republica Socialistă România”. În 1984, la aniversarea a 35 de la crearea organizației, aceasta avea 2.695.000 membri. În Statutul Organizației Pionierilor din Republica Socialistă România era foarte clar stipulat faptul că este o organizație revoluționară de masă a copiilor, uniunea tuturor detașamentelor și unităților de pionieri din Republica Socialistă România, care îi ajută pe pionieri să cunoască și să înțeleagă politica Partidului Comunist Român, îi mobilizează să participe, după puterile lor, la înfăptuirea acesteia. "Organizația Pionierilor educă școlarii în spiritul patriotismului socialist, al dragostei și devotamentului nemărginit față de poporul nostru, față de Republica Socialistă România, față de Partidul Comunist Român, ajută pe toți copiii să cunoască tradițiile și trecutul glorios de luptă ale poporului și ale clasei muncitoare pentru eliberare națională și socială, să îndrăgească frumusețile și bogățiile țării, le cultivă mândria patriotică pentru realizările obținute în construcția socialismului." Intrarea în cadrul organizației se făcea într-un cadru festiv, prin rostirea următorului angajament: „Eu, ...(numele si prenumele), intrând în rândurile Organizației Pionierilor, mă angajez să-mi iubesc patria, să învăț bine, să fiu harnic și disciplinat, să cinstesc cravata roșie cu tricolor.”

Imnul (neoficial al) organizației era "Am cravata mea, sînt pionier". În orașele mari s-au constituit case ale pionierilor. La București Palatul Cotroceni a fost Palat al Pionierilor în perioada 1949-1976, iar în 1985 a fost inaugurată noua clădire a Palatului Pionierilor (astazi Palatul Naţional al Copiilor). Organizația

Pionierilor acorda distincții individuale și colective. Cele individuale erau: tresele, titlurile „Pionier de frunte”, „Cutezătorul”, „Pionier fruntaș în munca patriotică”, „Meritul pionieresc” și insigne pe genuri de activitate. Cele colective constau în diplome cum ar fi: „Unitate fruntașă”, „Detașament fruntaș” și „Grupă fruntașă”.

Deasupra poţi vedea ecuson, şnur, trese, cravată, centură, uniformă şi steaguri pioniereşti.

Pelicanul este o pasare magnifică, simbol și vedetă a Deltei Dunării.

Delta Dunării se situează pe locul al treilea în lume ca și biodiversitate, după Marea Barieră de Corali și Insulele Galapagos. Rezervația Biosferei Delta Dunării este considerată cea mai mare zonă de reconstrucție și renaturare ecologică din lume. Aici Dunărea a creat un labirint de insule, lacuri și păduri care oferă un habitat ideal pentru 4000 de specii de animale. În fiecare an se raportează noi specii. Dacă in Deltă pelicanul este ceva normal, lucrurile stau altfel în restul Europei, unde pelicanul s-a retras încet din calea civilizației, ajungând în Delta Dunării unde au găsit habitatul ideal. Pelicanii sunt declarați monumente ale naturii, ei fiind ocrotiți și prin Convenția de la Berna, privind conservarea vieții sălbatice și a habitatelor naturale. Cu toate acestea, pelicanii sunt supuși unor presiuni din partea oamenilor, a turiștilor și a vapoarelor. Pelicanul, excelent zburător și bun înotător, are un corp îndesat, un cioc lung, cu o pungă galben-portocalie sub el, ce se poate dilata. Pelicanii nu se pot scufunda, dar pescuiesc împreună, încercuind peștii sau broaștele și aruncându-și simultan capetele în apă cu ciocurile larg deschise, la adâncime mică. Se folosesc atunci de pungile lor ca de o plasă. Se hrănesc mai ales cu pești bolnavi sau izolați în bălți pe cale de desecare, fiind considerați ca adevărați „sanitari piscicoli”. În caz de penurie de pește, li se poate întâmpla să atace cuiburile altor păsări sau mai adesea depozitele de gunoaie omenești. Fiind păsări migratoare, sosesc în România între martie și mai, apoi pleacă în septembrie-octombrie, spre Delta Nilului, regiunea Golfului Persic sau coastele Asiei.

Insigna - Expoziția filatelică națională

a pionierilor și școlarilor

Naționala '71 - Tulcea

Filatelia poate fi definită ca studiul şi colecţionarea produselor filatelice, în special a timbrelor. Dar filatelia înseamnă mai mult decât o simplă preocupare pentru frumos. Provocare, informaţie, prietenie şi amuzament sunt doar câteva din caracteristicile unuia dintre cele mai populare hobby-uri din lume, filatelia. De peste 150 de ani, colecţionarea timbrelor este una din preocupările familiilor regale, vedetelor de film, celebrităţilor din lumea sportului şi a altor persoane din viaţa publică. Filatelia este un hobby foarte personal, iar popularitatea sa este determinată de faptul că este flexibil faţă de necesităţile colecţionarului.

Înainte de apariţia mărcii poştale, costurile livrării scrisorilor erau achitate de destinatar. Realizarea primelor mărci poştale a revoluţionat serviciile poştale deoarece funcţia de bază a timbrelor o reprezintă plata în avans a unui serviciu poştal. De-a lungul timpului, această funcţie s-a diversificat, dar se bazează pe acelaşi principiu. Mărcile poştale îndeplinesc trei roluri principale: chitanţă cu o anumită valoare pentru o plată în avans a unui serviciu poştal, mijloc de celebrare şi promovare a patrimoniului naţional şi piesă de colecţie. Dar mai presus de orice, marca poştală este un veritabil ambasador al istoriei, culturii şi civilizaţiei umane, deoarece, forma şi funcţia sa îi conferă libertate de mişcare şi posibilitatea de a transmite informaţii în toate colţurile lumii. Timbrul capătă valoare în ochii privitorului fiind totodată o plăcere pentru ochi, prin frumuseţea desenului, a culorii şi a tehnicii de tipărire dar şi un studiu al istoriei, culturii şi civilizaţiei întregii lumi, deoarece îţi poate dezvălui detalii despre evenimente, persoane şi locuri, dar mai ales drumul parcurs de un plic până la destinaţie. Primul timbru din lume a apărut în Marea Britanie şi s-a numit Penny Black.

Optsprezece ani mai târziu, la 15 iulie 1858 a apărut prima emisiune de mărci poştale româneşti intitulată Cap de bour. Emisiunea a fost tipărită în Moldova şi reproduce semnul heraldic de pe stema statului. Prima emisiune de mărci poştale din spaţiul românesc este formată din patru valori: 27, 54, 81 şi 108 parale. Colecţionarea mărcilor poştale a avut un puternic impact in ţara noastră. Acest hobby european a ajuns în spaţiul românesc în jurul anului 1865, în perioada de domnie a lui Alexandru Ioan Cuza. În acea perioadă, colecţionarii individuali sau comercianţii de tutun vindeau primele noastre mărci poştale: Cap de Bour, Principatele Unite sau Cuza. Nevoia de comunicare între colecţionarii de timbre a dus la organizarea lor în diverse societăţi şi cluburi filatelice, acestea având o activitate intensă, în special la începutul secolului al XX-lea. Astăzi, timbrul reprezintă, alături de drapel, imn, stemă şi monedă unul dintre simbolurile noastre naţionale.

Tulcea (în turcă Tulça) este municipiul de reședință și cel mai mare oraș al județului Tulcea, Dobrogea, România. Este situat pe 7 coline din Dealurile Tulcei, pe o vatră populată continuu începând din perioada culturii Gumelnița (2900 - 2200 î.C.), continuând cu așezarea greacă Aegyssus (secolul VIII î.C.), cu portul și orașul roman din secolele I - II d.C., cu orașul numit Tulcea din vremea lui Mircea cel Bătrân. Sub stăpânirea otomană orașul decade, un reviriment înregistrându-se odată cu deschiderea canalului Sulina. Prima atestare documentară a orașului este din anul 1506. Între anii 1420 – 1877 a fost sub stăpânire otomană. Orașul de la gurile Deltei Dunării numără în prezent aproximativ 73700 de locuitori. Sus am postat stema actuală și o poză cu Gara feroviară din Tulcea. Dacă dorești să îți faci o părere și mai completă despre orașul Tulcea dă o căutare pe google la....epaminonda's blog Trei zile nu-s de-ajuns… și nu vei regreta. Lectură plăcută! Mai jos am postat câteva fotografii cu monumente de cultură și arhitectură tulceană din vremuri diferite dar și o carte poștală.

Biserica bulgară Sfântul Gheorghe

Biserica Sfinții Împărați

Strada Regina Elisabeta

Casele Avramidi

Palatul Pescarilor și Monumentul lui Ștefan cel Mare

Palatul Pescarilor și Monumentul Mircea cel Mare

Oficiul poștal și Strada Babadag

Farul vechi construit de ocupația rusă

Farul Comisiei Europene

Banca de Scont

Monumentul Independenței

Aeroportul

Salutări

Biblioteca județeană "Panait Cerna"

Biserica Armeană

Gara

Hotelul Esplanada

Hotelul Delta

Statuia ecvestră a lui Mircea cel Bătrân

Muzeul de etnografie și folclor

Muzeul de artă

Palatul sporturilor

Palatul Administrativ (Palatul Pașei - Muzeul de artă)

Statuia pedestră a lui Mircea cel Bătrân

Agenția austriacă Danubiana

Biserica greacă

Catedrala Sfântul Nicolae

Fabrica de conserve

Hotelul Egreta

Vedere

Tulcea este un județ situat în nordul provinciei istorice Dobrogea, România și are reședința în municipiul Tulcea. Ca subunități administrative județul are în componența sa un municipiu - Tulcea, 4 orașe – Măcin, Babadag, Isaccea și Sulina precum și 46 de comune. Județul Tulcea se întinde pe o suprafață de 8499 kilometri pătrați și în anul 2011 număra 201462 locuitori. Sus am postat stema și harta județului Tulcea iar mai jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din acest județ din vremuri diferite, dar și alte frumoase locuri de vizitat.