Epaminonda's Blog.....: PALESTINA

1 pound palestinian 1929

PALESTINA

Este un stat situat mic situat în Orientul Mijlociu,

undeva în estul Mării Mediterane.

Este condus de instituția prezidențială și

un parlament democratic.

Este un stat nemembru al ONU,

recunoscut doar de către o parte a statelor lumii.

Acest stat are capitala la Ierusalim și

se întinde pe o suprafață de 5962 kilometri pătrați.

Palestina și-a declarat independența la 15 noiembrie 1989 și numără aproximativ 3,5 milioane de locuitori.

Statul nu a are o deviză națională unanim acceptată.

Stema:

Steagul oficial adoptat la 15.11.1989

Steagul oficial înainte de anul 1948:

Steagul neoficial înainte de anul 1948:

Pe aversul bancnotei postate aici este reprezentată Moscheea Omar.

Moscheea Omar (Dom of the Rock) (Moscheea Al-Aqsa) , este un lăcaș de cult islamic din Ierusalim, prevăzut cu o cupolă de argint, care face parte din complexul religios musulman Al Haram al Qudsi ash-Sharif. Această moschee este al al treilea ca importanță loc sfânt al religie islamice. Sanctuarul islamic a fost construit pe locul unde se crede că au fost ruinele templului iudeu din Ierusalim, care a fost distrus de romani în anul 70 d.Hr. Moscheea a fost la început un mic locaș de rugăciune întemeiat de califul Omar, dar a fost reconstruită și mult lărgită de califul omeiad Abd al-Malik, zidirea ei fiind încheiată în anul 705 de fiul acestuia, califul Al-Walid. După ce clădirea a fost greu afectată de cutremurul din anul 746, ea a fost reclădită de califul Abbasid al-Mansur. Succesorul acestuia, Al-Mahdi, a renovat-o în anul 780. Un cutremur din anul 1033 a distrus-o iarăși și după doi ani în 1035 moscheea a fost reclădită în forma ei actuală de către califul fatimid Ali az-Zahir. Moscheea Al-Aqsa este cea mai mare moschee din Ierusalim, putând găzdui 5000 de persoane în ea și împrejurimi. Este construită într-un amestec de stiluri. În timpul Regatului cruciat al Ierusalimului, moscheea a fost utilizată ca un palat și a fost numită Templul lui Solomon. În epoca contemporană a fost uneori ținta unor atentate ale unor fanatici creștini sau evrei, dar de cele mai multe ori, încercări de acest fel au fost împiedicate de către serviciile de securitate israeliene.
Pe reversul bancnotei postate aici este reprezentat Turnul lui David.

Turnul lui David este denumirea unei citadele care a servit de-a lungul veacurilor la apărarea cetății Ierusalimului. Turnul lui David se ridică în apropierea Porții Jaffei, în punctul cel mai înalt al orașului vechi al Ierusalimului, deasupra locului unde începe valea Ben Hinom (Ghey Ben Hinom) și izvorăște pârâul Nahal Tzolev. Poziția strategică a locului a fost motivul pentru care s-a ridicat aici o fortificație care avea menirea să apere cetatea dinpre apus. În cursul istoriei orașului citadela a jucat un rol central în apărarea lui și a servit și ca centru administrativ și militar. În prezent Turnul lui David găzduiește Muzeul de istorie al Ierusalimului. Mai jos admiri piese palestiniene de medalistică, numismatică și scripofilie.

Insignă palestiniană

Medalie palestiniană

Monedă palestiniană

Jeton palestinian

Bond palestinian

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

________xxx________

CÂTEVA MEDALII,
O INSIGNĂ ȘI O PLACHETĂ
DIN MUNICIPIUL BUCUREȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Gugliermo Marconi 1874 - 1937
Centenar Marconi 1995 Casa Radio

Guglielmo Marconi a fost inginer și fizician italian, care s-a născut la data de 25 aprilie 1874 la Bologna și a decedat la data de 20 iulie 1937 la Roma. El a inventat telegrafia fără fir și a antena de emisie legată la pământ (undele radio). Împreună cu Karl Ferdinand Braun, în anul 1909 a fost recompensat cu Premiul Nobel pentru Fizică pentru contribuțiile lor în dezvoltarea telegrafiei fără fir.

Societatea Română de Radiodifuziune (asociată deseori cu denumirea de Radio România) este un serviciu public autonom de radiodifuziune de interes naţional, cu atribuţii de informare, educaţie şi divertisment, independent editorial, care îşi desfăşoară activitatea sub controlul Parlamentului, în condiţiile Legii nr. 41 din 17 iulie 1994 (republicată şi actualizată) şi în conformitate cu convenţiile internaţionale la care România este parte. Radiofonia românească a debutat în 1908 prin instalarea unui post de radiotelegrafie la Constanţa, aparţinând Serviciului Maritim Român. În anul următor marina militară a instalat trei posturi la Călăraşi, Giurgiu şi Cernavodă. În 1912, din cauza întreruperii totale a legăturilor telefonice şi telegrafice prin fir, România a fost în pericol de a nu comunica cu aliaţii săi. Cu concursul inginerului Vintilă Brătianu, inginerul Emil Giurgea a reuşit să instaleze în parcul Carol I un post de emisie-recepţie de 12 kW. De energia electrică necesară s-a ocupat inginerul Dimitrie Leonida. Până în 1928, în România fuseseră instalate numeroase posturi de radiocomunicaţii. În anul 1921, dintr-o initiativă guvernamentală, s-a înfiinţat o reţea de posturi radiotelegrafice care acoperea teritoriul ţării. Între 1925 - 1928, un grup de radioamatori al cărui iniţiator a fost Dragomir Hurmuzescu (1865 - 1954) au militat pentru înfiinţarea postului naţional de radiodifuziune. Profesorul Hurmuzescu a creat, la sfârşitul anului 1924, Asociaţia Prietenii Radiofoniei, în cadrul Institutului Electrotehnic, înfiinţat tot de el. Din iniţiativa acestui grup s-a deschis în anul 1920 un curs de radiocomunicaţii la Universitatea Bucureşti. În anul 1925 s-au înregistrat progrese importante în domeniul telefoniei, telegrafiei fără fir şi radiofoniei.La data de 19 noiembrie 1925, ora 15, în cadrul expoziţiei Luna Bucureştilor, a fost efectuată prima emisiune în limba română cu un post de tip Levy de 50 de waţi, efectuată de inginerul C. Cottescu, cu un program de divertisment. În 1927, profesorul Dragomir Hurmuzescu emitea de două ori pe săptămână, pe lungimea de undă de 350 de metri, emisiuni pentru 2000 de abonaţi.

La sfârşitul anului 1927, se pun bazele legale ale constituirii primei societăţi naţionale de radio din România, cu capital majoritar de stat, Consiliul de Miniştri declarând constituită Societatea de Difuziune Radiotelefonică din România (art.2 din Jurnalul nr. 2915/22 decembrie 1927 al Consiliului de Miniştri). Prima Adunare generală a Societăţii de Difuziune Radiotelefonică are loc la 17 ianuarie 1928. Societatea va fi înregistrată oficial la tribunal în martie 1928. Tot în acest an este cumpărat imobilul din Str. General Berthelot nr. 60, unde se instalează sediul central, şi un teren de 10 ha situat în comuna Băneasa, unde se instalează o antenă puternică. În aceste condiţii a fost posibilă prima emisiune a postului Radio Romania, joi, 1 noiembrie 1928 la ora 17.00, pe lungimea de undă de 401,6 metri, cu o putere de 0,15 kw. Emisiunea a fost deschisă de profesorul Hurmuzescu în calitate de preşedinte al Consiliului de Administraţie. A urmat un program muzical, ştiri de presă, s-au recitat versuri, s-a transmis un buletin meteorologic şi ştiri sportive. În zilele următoare, emisiuni similare au fost transmise între orele 17.00 - 19.00 şi 20.30 - 24.00, programul îmbogăţindu-se cu noi rubrici.

Carol Davila

Universitatea de medicină și farmacie "Carol Davila" - București

Carol Davila, pe numele adevărat Carlos Antonio Francesco D’Avila (Charles Davilla) (născut 1828, Parma, Italia şi decedat 24 august 1884 în Bucureşti) a fost medic și farmacist român de origine franceză, cu studii în Germania şi Franţa. Urmează Facultatea de Medicină din Paris, pe care o absolvă în februarie 1853. Sosește în România la 13 martie 1853, la nici 25 de ani, după ce și-a dat doctoratul la Paris și după ce a ajutat la stingerea epidemiei de holeră din 1849, în Champagne și Cher. Ar fi trebuit să stea în Valahia doar 3 ani dar a stat până la sfârșitul vieții. A fost invitat de domnul Barbu Ştirbei, pentru a organiza serviciul sanitar. A contribuit fundamental la organizarea învățământului medical din România. A fost profesor de chimie la Universitatea din Bucureşti. În 1860 a fost ridicat la rangul de general. A organizat serviciul românesc de ambulanțe, care s-a distins apoi în timpul Războiul de Independenţă. Modelează viața medicală sub patru domni, dintre care trei îi devin prieteni. În Bucureşti, la sosire, impresionează pe Vodă Barbu Ştirbei când se prezintă după trei zile cu rezultatele unei prime inspecții sanitare și cu proiecte de reformă. Al doilea domn pe care îl câștigă Davila de partea lui este Alexandru Ioan Cuza. Azilului său de orfane, întemeiat la București, îi dă numele Elena Doamna, după soția lui Cuza. De acest azil s-a ocupat îndeaproape și Regina Elisabeta. Al treilea domn este Carol I, sub a cărui protecție își desăvârșește în cea mai mare măsură opera. Prima soție, Maria Marsille, fiică de medic francez (Alphonse Constant Marsille) și de boieroaică româncă, a trăit doar un an după căsătorie. Ea s-a stins din viață în martie 1860, la nașterea unui copil. Avea doar 24 de ani. La 30 aprilie 1861 s-a căsătorit cu Ana Racoviţă, nepoata Goleștilor, o frumusețe brunetă, suplă, cu trăsături nobile. În februarie 1862 se naște primul copil, Alexandru, viitorul scriitor și om de teatru. Vor urma două fete, Elena, (viitoarea Elena Perticari), Zoe și încă un băiat, Pia. Ana a devenit colaboratoarea de nădejde a soțului ei, o adevărată parteneră de muncă și sacrificii. Încă de la sosire Carol Davila are mari probleme de sănătate. Din cauza primei lui locuințe întunecoase și umede, de pe cheiul gârlei, Dâmbovița, tânărul face reumatism și, cu timpul, acesta duce la pareza unui braț pe care-l va ține adesea îndoit la spate. În 1865, după ce inspectează închisoarea de la Telega și consultă deopotrivă soldați și pușcăriași, face tifos. În timpul Războiului de Independenţă din 1877 face un antrax infecțios în regiunea cefii, care trebuie operat de urgență, are o furunculoză generală și crize de sciatică care-l fac să umble în baston. Construiește, din aproape în aproape, un sistem medical care funcționează și organizează serviciul sanitar militar și civil. În 1855 înființează o școală de felceri iar în 1856 o școală secundară de chirurgie cu program școlar teoretic-liceal și sanitar-militar. Când adversarii filoruși fac demersuri pentru închiderea școlii, Davila se adresează guvernului francez, care se obligă să o mențină pe cheltuiala lui. Abia atunci caimacamul Alexandru Dimitrie Ghica dă un opis domnesc pentru menținerea tinerei instituții, pe care Davila o transformă curând în "Școala națională de medicină și farmacie". După 10 ani, în 1869 înființează Facultatea de Medicină. Între timp Davila întemeiază învățământul farmaceutic și pe cel veterinar, fondează numeroase societăți și reviste de specialitate (între care Asociația medicilor români, Monitorul medical, Gazeta spitalelor), organizează conferințe medicale și ține prelegeri cu demonstrații experimentale la Sfântu Sava, înființează, împreună cu horticultorul austriac Ulrich Hoffmann, Grădina botanică din București, introduce concursurile medicale și stagiile obligatorii în spitale. În 1861 creează primul azil de orfane, în care strânge 40 de fetițe din mahalale, iar la puțin timp înființează și un orfelinat de băieți. Cât timp a trăit Davila a funcționat și o școală de surdo-muți, cu atelier de tâmplărie și sculptură. Împreună cu farmacistul Hepites, pune bazele farmaciei române. Tot ideea lui este introducerea consultațiilor gratuite în spitale, pentru bolnavii săraci. Stinge în diferite regiuni ale țării epidemii grave, călătorește și inspectează spitale, participă la Expoziția universală de la Viena din anul 1873 cu un compartiment medical al României, are grijă de copiii orfani. Pe cheltuiala lui se editează culegerea de poezii populare a lui Vasile Alecsandri, pe care Davila, mare iubitor de folclor, o dă premiu elevilor și elevelor din școliile sale. La 4 iunie 1864, se face un prim pas în recunoașterea oficială a patriotismului "străinului" față de noua lui țară și, la Camera Deputaților, se propune acordarea cetățeniei române. Totuși, faptul se împlinește abia după venirea lui Carol printr-un decret-lege semnat chiar de el, la 31 mai 1868. Datorită lui, serviciul ambulanțelor militare și al trenurilor sanitare este pregătit din timp și sute de vieți sunt salvate, iar 13.000 de bolnavi și răniți primesc îngrijiri. Primește decorații și de la români și de la turci. Principele Carol îi telegrafiaza Elisabetei : Davila e pretutindeni unde ai nevoie de el. Colegii îl invidiază și, spune dr. Zaharia Petrescu, fost elev al Școlii de Medicină, îi iartă cu greu "extrema distincție, eleganța și naturalul manierelor, farmecul conversației, felul spiritual, vesel și plin de duh în care istorisea, ca și bogăția instrucției". În 1870, în timpul războiului franco-prusac este în Franţa cu un proiect nobil de a organiza o ambulanță cu concursul elevilor români din Paris și de a se consacra în ajutorul victimelor războiului. La 5 mai 1874 a fost propus pentru inițiere în francmasonerie. Davila continuă să muncească cu și mai multă îndârjire, până la moarte, adică până la 24 august 1884. Face parte din caracterele mari ale secolului și încercă să formeze caracter și la elevii lui. Elevii săi sunt trimiși la marile facultăți din Europa și se întorc doctori în medicină. Devin profesori la facultatea înființată la București. "Ne recomanda să fim cinstiți și să nu ne lăsăm mituiți." spuneau foștii săi elevi. Pe cartea sa de vizită nu e scris decât un singur cuvânt: DAVILA. Este suficient pentru toată lumea. La solicitarea Ministerului de Război, Constantin Brâncuşi a executat un bust din bronz al generalului Carol Davila, pentru a fi amplasată în curtea Spitalului Militar Central. Personalitate complexă, Carol Davila a fost perceput în mod diferit, uneori contradictoriu de către contemporani. Sabina Cantacuzino, care l-a cunoscut, scria despre el, cu buna sau rea intenţie: „Era un om plăcut, deștept, activ, bun organizator, dar ambițios și, se zicea, lingușitor. El fusese adus de Știrbei, dar se avu bine pe rând nu numai cu toți domnitorii: Cuza, Carol, ci cu fiecare ministru, lucru foarte rău văzut pe vremurile acelea de lupte politice pasionate, neținându-se socoteală că era străin și avea un scop special în activitatea lui. Zicea că este fiul natural al lui Franz Lisut și al contesei d'Agout; semăna mult cu cel dintâi, dar nu e menționat în nici o biografie a marelui muzicant. El ne spunea că numele îi vine de la un oraș în Spania(Avila). Era de o violență nespusă și martiriza strașnic, deși o iubea, pe biata lui nevastă. Când îl apucau nebuniile, răsturna masa cu tot serviciul, spărgând pahare, sticle, trântea ușile de tremura casa.” ?!?!?

Invatamantul superior medical si farmaceutic din Bucuresti dateaza de mai bine de un secol. Carol Davila, medic roman de orgine franceza, in colaborare cu Nicolae Kretzulescu a pus bazele invatamantului medical din tara noastra, infiintand, in 1857 Scoala nationala de medicina si farmacie. Datorita activitatii sale au luat fiinta in tara noastra o serie de societati stiintifice: "Societatea medicala" (1857), "Societatea de cruce rosie" (1876), "Societatea stiintelor naturale" (1876), precum si doua reviste medicale: "Monitorul medial" (1862) si "Gazeta medicala" (1865). In razboiul pentru independenta (1877-1878) a condus serviciul militar al armatei. Constructia Facultatii de medicina a fost complet terminata si inaugurata in ziua de 12 octombrie 1903 cand s-a facut si inaugurarea statuii lui Carol Davila, asezata in fata facultatii. Initiativa ridicarii unui monument al lui Davila a fost luata la primul congres medical national care a avut loc la Bucuresti in octombrie 1884. Statuia, opera valoroasa a lui Carol Storck, a fost turnata in bronz in atelierele Scolii de arte si meserii din Bucuresti. Inaugurarea edificiului facultatii inseamna o data importanta in evolutia invatamantului medical din Bucuresti. Noul local a adus mari imbunatatiri in functionarea laboratoarelor si organizarea lucrarilor practice, precum si in intreaga activitate didactica. El a adapostit pentru o vreme si o parte a sectiei de farmacie. Cu toate greutatile intampinate, Scoala nationala de medicina si farmacie s-a dezvoltat treptat, si la 12 noiembrie 1869, a devenit posibila infiintarea Facultatii de medicina din Bucuresti, care si-a deschis cursurile in ziua de 22 noiembrie 1869. A fost prima facultate de medicina in cadrul Universitatii din Bucuresti, si, totodata, pe terotoriul tarii noastre; prin ea stiinta medicala a reusit sa se impuna, atat in tara cat si peste granite. In 1898, Scoala de farmacie devine sectie a Facultatii de medicina, recunoscandu-i-se caracterul de institutie de invatamant superior. Ea functioneaza in aceasta situatie pe langa Facultatea de medicina pana in 1923, cand se infiinteaza Facultatea de farmacie, ca institutie separata, in cadrul Universitatii din Bucuresti. Un rol insemnat la crearea Facultatii de farmacie si la stimularea cercetarii stiintifice farmaceutice l-a avut profesorul Stefan Minovici (1867-1935). Sus am postat logo-ul si o fotografie cu sediul central al Universitatii de Medicina si Farmacie "Carol Davila" din Bucuresti - fost I.M.F. (Institutul de Medicina si Farmacie).

Academia de studii economice - București - fondată 1913

Academia de studii economice - București - 90 ani 1913 - 2003

Academia de Studii Economice din București, abreviat A.S.E. București, este o instituție de învățământ superior de stat, fondată în anul 1913. Sediul A.S.E. se află în Palatul Academiei Comerciale, situat în Piaţa Romană. Academia de Studii Economice din București a luat ființă în baza unei legi care a fost promulgată de către Carol I prin Decretul Regal nr. 2978 din data de 6 aprilie 1913, sub denumirea de "Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale". Actuala denumire datează din anul 1967, de-a lungul anilor instituția a pregătit zeci de generații de economiști, contribuind la afirmarea și dezvoltarea învațământului, științei și culturii economice din România. Academia de Studii Economice din București este atașată tradiției gândirii libere, libertății academice, recunoașterii drepturilor și libertăților fundamentale ale omului și principiului supremației legii. Sus am postat logo-ul şi o imagine cu sediul central al A.S.E. București.

Constantin Mihăilescu - Briaila 19 - Casa de depuneri

Suvenir de București

Expoziţia Generală Română din Bucureşti din anul 1906 (6 iunie – 23 noiembrie), a fost un eveniment deosebit care, prin amploare, dimensiuni şi oferte, a depăşit toate evenimentele similare organizate de România de atunci. Scopul principal era de a arăta progresul realizat de statul român în timpul domniei lui Carol I. Organizatorii au avut în vedere mai multe obiective: parc de distracţii, muzeu al românilor, spaţiu de cunoaştere a trecutului, dar şi prezentului (industria), glorificarea regelui Carol I. Cu acest prilej erau sărbătorite mai multe evenimente: împlinirea a 40 de ani de domnie a regelui Carol I, 25 de ani de la proclamarea Regatului, 1800 de ani de la descălecatul Împăratului Traian în Dacia. Cu ocazia expoziţiei au avut loc diverse evenimente. S-a înfiinţat ,,Loteria Expoziţiunii Române” inspirată probabil de loteria prilejuită de Expoziţia Universală de la Paris din anul 1900. Anul jubiliar şi prima expoziţie naţională au beneficiat de o importantă emisiune filatelică. Au fost editate numeroase cărţi poştale ce prezentau pavilioanele expoziţiei. În plan numismatic, acestui eveniment i-au fost dedicate emisiuni de medalii, plachete şi monede. Binecunoscute colecţionarilor sunt monedele de aur şi argint cu milesimul 1906. Printre alte multe ,,noutăţi” prezentate în timpul desfăşurării expoziţiei a fost şi amplasarea unui automat pentru baterea de medalii personalizate. Aceste aparate apăruseră pentru prima dată în jurul anului 1900 în Statele Unite folosindu-se ca material rondele de aluminiu, un metal recent descoperit şi foarte ieftin pentru care se căuta o folosire cât mai largă. Aparatele permiteau, la vizitarea unor obiective turistice sau expoziţii, baterea drept amintire, a unei medalii pe care era gravate elementele personale: numele, data naşterii, ocupaţia, domiciliul, data vizitării obiectivului, etc. Exista o gamă largă de medalii de genul acesta printre care și cea expusă mai sus. Medalia s-a realizat din rondele de aluminiu cu diametrul de 32 milimetri, pe care, în centru, pe ambele părţi, se aflau deja imprimate (prebătute) pe o parte imaginea unui obiectiv cunoscut, în cazul nostru – Casa de depuneri din București, iar pe cealaltă inscripţia Suvenir București – 1906. Pe marginea medaliei pe o fâşie circulară netedă, vizitatorul putea să decidă ce anume dorea să fie ,,imprimat” pentru medalia personală. Prin introducerea în automat a unei monede, acesta elibera o rondelă prebătută (descrisă mai sus) care pica într-un locaş unde era fixată, pe un dispozitiv care permitea rotirea ei. Acum la libera alegere se căutau literele care imprimau textul dorit . după stabilirea fiecărei litere aleasă, aceasta ,,cădea” lovită de un ciocan şi imprima pe marginea rondelei litera aleasă iar dispozitivul de rotire învârtea rondeaua cu o poziţie mai departe. În aparat se aflau cele 26 de litere din alfabet, cifrele de la 0 la 9 şi un punct la mijlocul rândului. Nu exista posibilitatea pentru alt semn, cum ar fi liniile sau pentru litere semnele diacritice. Întâlnim foarte multe piese cu greşeli ortografice sau cu litere lipsă. Desigur, în faţa acestei noutăţi, mulţi vizitatori, emoţionaţi, nu au mai urmărit cu atenţie procesul de batere al medaliei lor personale, după cum se poate vedea din exemplele de mai jos, unii greşind iar alţii alegând mai multe litere decât numărul permis ( în total 32).

Casa de Depuneri, denumiri alternative Casa de Economii și Consemnațiuni (C.E.C.), denumire actuală C.E.C. Bank, ca instituție a fost înființată în anul 1864 printr-o lege inițiată de către Alexandru Ioan Cuza. La început a funcționat în diverse imobile, după care în anul 1875 s-a început construirea unui sediu propriu. Pe locul în care se află azi CEC-ul se găsea atunci mănăstirea și hanul Sfântul Ioan cel Mare care a fost demolată pentru a face loc primei construcții. CEC-ul se dezvoltă rapid astfel încât vechiul sediu devine neîncăpător, astfel se hotărăște demolarea vechiului sediu și pe același loc s-a început constructia actualului sediu, după planurile arhitectului francez Paul Gottereau. Începutul lucrărilor a fost marcat printr-o ceremonie care a avut loc la data de 8 iunie 1897 printre participanți numărându-se familia regală, membri ai guvernului, membri din consiliul de administratie CEC și arhitectul Paul Gottereau. Constructia a fost terminata în anul 1900 și de atunci CEC-ul a functionat în această clădire fără a se face alte modificări notabile. Palatul Casei de Depuneri, Consemnațiuni și Economie (cunoscut îndeobște ca Palatul C.E.C., după denumirea ulterioară a instituției), este o clădire din București, situată în Calea Victoriei, față în față cu Palatul Poștelor, construit în aceeași perioadă. Clădirea adăpostește în prezent obiecte din evoluția de-a lungul timpului a instituției al cărui nume îl poartă: diverse documente ale unor tranzacții din trecut, produse bancare, seifuri și pușculițe foarte vechi, materiale de promovare CEC sau medalii și insigne. Palatul, construit în stil eclectic, se termină cu o cupolă de sticlă și metal. Intrarea este încununată de un fronton în semicerc sprijinit de câte o pereche de coloane de stil compozit. Cele patru volume de colț, decorate cu frontoane și steme, sunt acoperite de cupole în stil renascentist. În afară de iluminatul natural cupolele au avut și alt rol, ajutând în acustica specială a holului central, acolo unde au existat ghișeele. Sunetul se propaga pe verticală, nu pe orizontală, ceea ce se discuta la ghișee între clienți și funcționari nu putea fi auzit de alte persoane. În hol puteau încăpea 400 de clienți.Ghișeele au funcționat aproape o sută de ani, din mai 1900 până în noiembrie 1999. O cupolă mult mai mare acoperă holul central al edificiului, în care funcționează diferite ghișee ale instituției. Candelabrele mari din holul central au fost aduse de la Viena și au mecanisme cu scripeți pentru înlocuirea becurilor arse. Încălzirea centrală a fost realizată de firma franțuzească Koerting & Freres, dar aceasta a fost demontată în primul război mondial și luată de armata germană ca pradă de război. La acea vremea banca era dotată cu una dintre cele mai performante centrale telefonice. Cea mai frumoasă și elegantă încăpere a palatului este Sala de Consiliu, care își menține și azi destinația. Are o înălțime de 8 metri și este decorată cu lambriuri de nuc și cireș sculptat și panouri de mătase verde cu motive vegetale în țesătură. Pictura din tavan “Fortuna distribuind binefacerile ei românilor după independență” a fost realizată de Mihail Simonidi, pictor român de origine greacă, născut la Brăila și stabilit la Paris. Pictura realizată pe pânză maruflată, adică pânză care se lipește pe zid, a câștigat medalia de argint la Expoziția Universală de la Paris din anul 1900. Decorația judicioasă a fațadelor, echilibrul volumelor care îl compun fac din acest palat un interesant monument de arhitectură a orașului. Palatul CEC a rămas intact după cutremurele din noiembrie 1940, martie 1977, bombardamentele sovietice din anul 1941 dar și cel anglo-americane din anul 1944.

Insigna - A.Sportivă "Electromeganetica" (Asociația)

Electromagnetica București este o companie producătoare de aparatură și instrumente de măsură din România. Compania desfășoară și următoarele activități; injecție a pieselor de masă plastică, fabricarea matrițelor de masă plastică, asamblarea și testarea circuitelor electronice, dar și producția și furnizarea de energie electrică.

Acționarii principali ai companiei sunt Asociația salariaților, cu 33,68%, și SIF Oltenia, cu 10,1% din totalul acțiunilor. Titlurile societății se tranzacționează la prima categorie a pieței Rasdaq, sub simbolul ELMA. În anul 2008 compania a avut o cifră de afaceri de 100,5 milioane de euro cu un profit net de 5,1 milioane de euro. Sus am postat logo-ul societății comerciale Electromagnetica - București.

Municipiul București este capitala României, reședința județului Ilfov și, în același timp, cel mai populat oraș al țării, centru industrial și comercial al țării. Populația de 1944367 de locuitori (estimat 1 ianuarie 2009) face ca Bucureștiul să fie al zecelea oraș ca populație din Uniunea Europeană. În fapt, însă, Bucureștiul adună zilnic peste trei milioane de oameni, iar specialiștii prognozează că, în următorii cinci ani, totalul va depăși patru milioane. Prima mențiune a localității apare în anul 1459. În anul 1862 devine capitala României. De atunci suferă schimbări continue, fiind centrul scenei artistice, culturale și mas-media. Între cele două războaie mondiale, arhitectura elegantă și elita bucureșteană i-au adus porecla „Micul Paris”. În prezent, capitala are același nivel administrativ ca și un județ și este împărțită în șase sectoare. Deasupra am postat drapelul, stemele interbelică, comunistă și actuală ale orașului precum și pozele câtorva monumente bucureștene de cultură și arhitectură, dar și cărți poștale ilustrate din vremuri diferite.