D'ALE POLITICIENILOR
sau
CE SEMĂNĂM, AIA CULTIVĂM
MITICĂ DRAGOMIR –
P.R.M.:
Suntem o ţară mai
al naibii decât aia bananieră.
MARIAN VANGHELIE –
P.S.D.:
În prezent, sumele alocate
transportului în comun sunt infirme.
Acest Cocoș e un papagal.
xxx
O VORBĂ DE DUH
DE LA ÎNAINTAȘI
UN DIALOG EPIGRAMATIC
O PASTILĂ DE UMOR
__________xxx__________
O INSIGNĂ, O PLACHETĂ
ȘI CÂTEVA MEDALII
DIN JUDEȚUL PRAHOVA
Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei
de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le
Havre - Franţa".
INSIGNA este un obiect mic, foarte
variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent
metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin
imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o
organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și
apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate
comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de
identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la
manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.
Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii
române), PLACHETA este o medalie pătrată
sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene,
basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă
ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de
recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din
categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele
comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint,
bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind
preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille)
şi spanioli (edala).
Insigna - Europene - Bob - Sinaia - 1977
Apariţia bobului ca sport, în România, se situează în jurul anului 1909, când de fapt se semnalează primele coborâri. Intreaga activitate se reducea la câteva zile pe an, în preajma sărbătorilor de iarnă. Incepând cu anul 1910, apar şi întreceri organizate sub titulatura de „concursurile pentru sporturile de iarnă”, pretenţios numite astfel, participarea fiind foarte modestă. Tot în acest an apar primele articole în presă, care prezintă noul sport, dau amănunte asupra echipamentului, noţiuni de tehnică, de conducere etc. Această publicitate va stârni o adevărată vogă a bobului la Sinaia, dar acesta va rămâne totuşi practicat de un cerc restrâns de amatori, bogaţi. Până în 1916, concursurile se defăşoară cu regularitate la Sinaia, alături de cele de sanie şi scheleton, fără reglementări precise. O confirmă prezenţa în boburi a 2, 4, 5, 6 persoane, formarea echipajelor mixte, fără categorii de vârstă, pilotarea bobului de către femei, folosirea aceluiaşi bob de mai multe echipaje constituite ad-hoc etc. Primul câştigător al unui concurs de bob din 1910 este N. Filiti, iar la echipajele multiple, „Cercul Sportiv Român”. In 1911, prezenţa femeilor în bob este foarte activă. Le vom găsi atât în proba rezervată lor, cât şi în echipaje alături de bărbaţi. Concursurile sunt organizate la 3 probe: bob – 2 femei, bob – 2 bărbaţi şi 2–5–6 persoane. Câştigătorii: Natalia Darvari (femei), Jean Costinescu (bărbaţi) şi echipajul multiplu „Societatea Săniuţa”. Infiinţarea, în 1912, a Federaţiei Societăţilor de Sport din România (F.S.S.R.), în cadrul căreia funcţiona „Comisia pentru Sporturile de Iarnă”, are darul de a coordona şi impulsiona practicarea bobului. In anul 1913, nu este consemnată nici o activitate (din lipsă de zăpadă); concursurile sunt reluate în 1914, dar cu un succes mult redus faţă de anii precedenţi. Pentru prima dată, se organizează un concurs naţional interşcolar de bob, câştigat de echipa Liceului „Gh. Lazăr” din Bucureşti. Tot în 1914, la „Concursul naţional de bob”, participă şi un echipaj format din turişti germani, care ocupă locul III. Concursul este câştigat de echipajul Şcolii Evanghelice din Capitală. Prin participarea echipajului german la concurs, s-a făcut cunoscută şi în străinătate activitatea bobistică de la noi. Activitatea este reluată – cu entuziasm – în 1920. Apar centre noi de bob, la Braşov, Râmnicu Vâlcea, Slatina, Iaşi. Se practica, în general, un bob de stradă, pe drumuri de munte, pe pârtiile de schi de la Postăvar şi de la Poiana Braşov.
Sinaia este un oraș situate în
județul Prahova, România, pe valea Pahovei,
la poalele Munților Bucegi, cunoscut mai ales datorită importanței
sale turistice. Orașul este situat la circa 60 kilometri nord-vest
de Ploiești și la
50 kilometri sud de Brașov.
Altitudinea medie a orașului este de 880 de metri, orașul numărând aproximativ
10500 de locuitori. În secolul al XVII-lea această zonă era nelocuită. Primii
locuitori care s-au stabilit în pădurea virgină de aici au fost călugării
mănăstirii Sinaia, ctitorită între
anii 1690-1695 de către Marele Spătar Maihail Cantacuzino, precum și niște scutelnici care se ocupau cu paza
mănăstirii și cultivarea moșiilor acesteia. Orașul a luat numele mănăstirii,
iar mănăstirea a fost denumită astfel după călătoria spătarului în Palestina și Peninsula Sinai. Sus am postat
stema orașului iar dedesubt pozele câtorva clădiri interesante din Sinaia.
Plachetă - Colegiul național militar "Dimitrie Cantemir"
Ministerul Apărării Naționale - România
Colegiul Naţional Militar „Dimitrie
Cantemir” a fost înfiinţat la data de 4 iunie 1912 la Mănăstirea Dealu
(Târgovişte). Din 1929 s-a numit Liceul Militar „Nicolae Filipescu”. În
noiembrie 1940 a fost transferat la Predeal unde funcţionează până în 1948. A
dat ţării în cei 36 de ani de existenţă 33 de promoţii însumând 1282 de
absolvenţi. După război, în anul 1949, liceul a fost reînfiinţat la Roman. În
1950 a fost redislocat la Predeal, unde a funcţionat încă 4 ani. În 1953 a
absolvit prima promoţie după război. Din 1954 este dislocat în oraşul Breaza,
pe Bulevardul Republicii la nr.75. La 4 iunie 2007, la aniversarea a 95 de ani
de existenţă, şeful Statului Major al Forţelor Terestre conferea colegiului
„Emblema de Onoare a Forţelor Terestre”. Cu acelaşi prilej, instituţiei i-a
fost înmânat Steagul de identificare. Pe 4 iunie 2012, la împlinirea a 100 de
ani de nobilă şi demnă existenţă, Drapelul de luptă al colegiului a fost
decorat cu Ordinul “Virtutea Militară în grad de Cavaler”, cu însemn pentru
militari, de pace. Încadrat armonios în învăţământul preuniversitar românesc,
Colegiul Militar Liceal “Dimitrie Cantemir” s-a transformat, începând cu anul
şcolar 2014-2015, în Colegiul Naţional Militar “Dimitrie Cantemir”, conform
ordinului nr. 3280/10.04.2014, emis de ministrul Educaţiei Naţionale. De-a
lungul a peste un secol de existenţă, Colegiul Naţional Militar „Dimitrie
Cantemir” a dat ţării peste 13000 de absolvenţi, cuprinşi în 92 de promoţii, a
căror reuşită confirmă şi consolidează valoarea acestui lăcaş militar de
învăţământ, cultură şi educaţie. Cei mai mulţi au îmbrăţişat şi s-au remarcat
în cariera militară, peste 200 fiind avansaţi la gradul de general. Alţi absolvenţi
au devenit academicieni de renume, medici militari şi civili excepţionali,
miniştri, ambasadori, profesori universitari, cercetători ştiinţifici. Colegiul
Naţional Militar „Dimitrie Cantemir” se prezintă ca o instituţie de învăţământ
preuniversitar performantă a Armatei României, care asigură însuşirea temeinică
a cunoştinţelor ştiinţifice, de cultură generală şi militară necesare elevilor
pentru a putea continua studiile în instituţiile militare de învăţământ
superior şi postliceal.
Nicolae Iorga 125 de ani de ani de la naștere 1871 - 1996
Muzeul de istorie și arheologie Prahova
Muzeul Nicolae Iorga - Vălenii de Munte
Nicolae Iorga, nume real Nicu N. Iorga, a fost un istoric, critic literar, documentarist,
dramaturg, poet, enciclopedist, memorialist, ministru, parlamentar,
prim-ministru, profesor universitar și academician român, care s-a născut la
data de 17 ianuarie 1871 la Botoșani și a decedat la data de 27 noioembrie 1940
la Strejnic, județul Prahova. După cum a afirmat George Călinescu, Iorga a
jucat în cultura românească, în primele decenii ale secolului XX, ”rolul lui Voltaire”. Strămoșii lui Nicolae Iorga se pare
că erau de origine aromână, veniți din zona Pindului, deși istoricul nu s-a
identificat niciodată explicit și fără echivoc cu această etnie. Părinții lui
au fost Nicu Iorga, avocat, și Zulnia Iorga, născută Arghiropol. Numele de
botez este Niculae, acesta fiind și motivul pentru care, în majoritatea
cazurilor, în timpul vieții s-a semnat N. Iorga. Numele Nicolae apare târziu și
rar din mîna sa, fiind covîrșitor folosit ulterior, la reeditarea scrierilor
sale. Soția lui Nicolae Iorga a fost Catinca. După studii elementare și
gimnaziale în Botoșani, termină Liceul Național din Iași în 1888. Absolvă Universitatea din Iași într-un singur
an cu diploma "magna
cum laude".
Continuă studiile universitare la Paris, Berlin și Leipzig, obținând doctoratul
(1893) la numai 23 de ani. Iorga devine în 1893, la numai 23 de ani, membru
corespondent al Academiei Române. Omul care se descurca fluent în 18 limbi de
comunicare a absolvit Universitatea din Iași într-un singur an. În 1894, la 24
de ani, obține prin concurs catedra de istorie la Universitatea din București.
Din 1911 este membru activ al Academiei
Române. Începînd
din 1908 ține cursuri de vară la Vălenii de Munte, județul Prahova. Dotat cu o
memorie extraordinară, cunoștea istoria universală și în special pe cea română
în cele mai mici detalii. Nu este cu putință să-ți alegi un domeniu din istoria
românilor fără să constați că Nicolae Iorga a trecut deja pe acolo și a tratat
tema în mod fundamental. În timpul regimului comunist opera sa istorică a fost
în mod conștient ignorată, istoria României fiind contrafăcută în concordanță
cu vederile regimului de către persoane aservite acestuia. Iorga a fost autor
al unui număr uriaș de publicații, cel mai mare poligraf al românilor: circa
1250 de volume și 25000 de articole. Opera sa istorică cuprinde diverse
domenii: monografii de orașe, de domnii, de familii, istoria bisericii, a
armatei, comerțului, literaturii, tipăriturilor, a călătorilor în străinătate
etc. Cîteva din publicațiile mai importante: Studii și documente cu privire
la istoria românilor, în 25 volume (1901-1913), Istoria imperiului otoman în 5 volume. Ca literat,
Nicolae Iorga a scris poezii, drame istorice (Învierea lui Ștefan cel Mare, Tudor Vladimirescu,
Doamna lui Eremia, Sfântul Francisc din Asisi și altele), volume memorialistice (Oameni cari au fost, O viață de om, așa cum a fost). Iorga este autorul a 1003 volume,
12755 articole, 4963 recenzii. În 1903 a
preluat conducerea revistei
Sămănătorul. Ca
om politic, a fost co-fondator al Partidului Naționalist-Democrat, în anii
1931-1932 Prim-ministru și Ministru al Educației Naționale. Membru al
parlamentului în mai multe legislaturi, Iorga era un reputat orator, temut de
adversarii săi politici. Nicolae Iorga a fost fondatorul (1920) și director al
Școlii Române din Paris ("Fontenay-aux-Roses"). A editat și condus numeroase
ziare și reviste ("Neamul
românesc", "Revista istorică", "Revue Historique du
Sud-Est-Européen", "Floarea darurilor" etc.). Împreună cu un grup de
profesori, fizicieni și alți oameni de știință a ajutat la pornirea mișcării de
cercetași din România și la dezvoltarea organizației Cercetașii României. Nicolae Iorga a avut un sfârșit
tragic, fiind ridicat de la vila sa din Sinaia și asasinat la 27 noiembrie 1940
de către legionari, fiind considerat responsabil de uciderea Căpitanului,
Corneliu Zelea Codreanu în timpul regimului de autoritate monarhică a regelui
Carol al II-lea. După aflarea veștii despre asasinarea lui Iorga, 47 de
universități și academii din întreaga lume au arborat drapelul în bernă.
(Sursa
NET – Vlada Aftene)
Muzeul
Memorial „Nicolae Iorga” este
de fapt casa în care a locuit marele istoric și om politic timp de 30 de ani,
între anii 1910 – 1940, pe strada George Enescu, la nr.3. Această clădire
împreună cu Muzeul de artă religioasă și Muzeul de etnografie al Văii
Teleajenului formează un adevărat centru cultural. Deși născut la Botoșani în
noaptea de 5/6 iunie 1871, viitorul mare savant a găsit motive să se
statornicească aici. “Era aici - scrie el - o pace, o bună înțelegere
românească…..care te cucerește îndată”. Izvor de liniște și cugetare, Văleniul
i-a fost totodată și locul în care și-a clădit o parte din impresionanta sa
opera. Casa în care a locuit cu familia și a creat o parte consistentă a
edificiului nemuririi sale, a fost construită de polcovnicul Panca și atestată
documentar în 1833. Nicolae Iorga cumpără casa de la urmașii polcovnicului in
1908, asistă și supraveghează renovarea ei. De la intrare, vizitatorul este
întâmpinat de o poartă masivă din lemn, străjuită de doi stâlpi din cărămidă,
văruiți în alb. Imediat, o curte largă se deschide și calci pe pietre de râu.
Un spațiu verde, ca o gradină, înconjoară casa prevăzută cu prispa înaltă și cu
intrare laterală. Câteva trepte duc către calea de acces. Stâlpii din lemn, cu
capiteluri ornate, conturează o linie ondulata, sprijinind acoperișul din
țiglă. De la înălțimea pridvorului poți privi bustul savantului turnat în bronz
de sculptorul Oscar Han, dominând cadrul cu privirea energică. Sub corpul principal exista si o pivnita,
cu intrarea pe sub cerdac, dar aceasta nu se viziteaza de către public.La intrarea în locuință, pe o placa de
marmura stă scris “Aceasta casă în care au muncit, s-au bucurat și au suferit
Nicolae și Ecaterina Iorga”. In interior, ansamblul exponatelor evocă
personalitatea marelui savant prin numeroase cărți, manuscrise, obiecte
personale, fotografii, mobilier sau diverse alte documente. Un hol lung, care
desparte biroul de lucru si dormitorul de salonașul mic și salonul de primire,
te întâmpină cu piese de mobilier rustic dragi profesorului - lăzi de zestre
moldovenești, scoarțe populare basarabene, două litografii cu Alexandru Ioan
Cuza și Elena Cuza, și nu în ultimul rând portretul lui Nicolae Iorga pictat de
fiica sa, Magda, in 1930. Biroul de lucru rămâne centrul de interes, cu
impresionanta biblioteca, ticsita de volume din aproape toate domeniile
științei și artei, el deschide cheia înțelegerii marelui cărturar. Pe birou,
mapa din piele, călimara de cerneala și pana de scris, par încă să aștepte
venirea profesorului. Sub cristal se afla gata pregătită o pagină de manuscris
cu titlul “Încredere”, care reține atenția prin sensul sau etic. “Un singur
lucru cerem, și anume dreptul de a cere oricărui om cinstit și muncitor din
România: Încredere”. Lângă biroul de lucru se află dormitorul, cu mobilierul lucrat
în stil popular de factură orășenească, la Câmpulung Moldovenesc in 1911,
icoane din secolele XVIII- XIX pictate pe sticlă. Salonașul mic era locul unde
Ecaterina Iorga își primea oaspeții. Aici găsim portretul acesteia pictat de
Sever Burada în 1925, biroul la care a scris, canapeaua și fotoliile, o masă
joasă, rotundă cu picioarele de mahon. Salonul mare de primire are aceeași notă
populară marcată de mobilier și tapițerie cu elemente de artă populară
românească. Pe pereții văruiți în alb sunt etalate tablouri de Nicolae
Grigorescu, “Pe Valea Câmpiniței” și “Flori de măr” și Elena Popeea- “Flori
roșii”. In continuarea casei, un hol lung, cu geamlâc, duce spre fostele
dormitoare ale copiilor. Aici se pot vedea vitrine cu documente, fotografii,
facsimile ce reprezintă momente din activitatea publica a savantului:
Președinte al Comisiei Monumentelor Istorice, Prim Ministru, Președinte al
Ligii Culturale pentru Unitatea Culturala a Tuturor Romanilor; sala a doua, ne
întâmpină cu costumul de academician pe care Nicolae Iorga l-a purtat la
ședințele solemne ale Academiei Romane; într-una din vitrine sunt expuse
fotografii și documente ce imortalizează secvențe ale vizitei din 1930 in
S.U.A. Nicolae Iorga este surprins de obiectivul aparatului de fotografiat în
mijlocul românilor din S.U.A. Pășind cu emoție, vizitatorul va descoperi în
fiece loc, puțin câte puțin, din ființa profesorului și a omului de excepție
care a fost Nicolae Iorga. Valoarea umană de creator de geniu, radiază din
fiecare colț al casei. Învăluită într-o aură de mister, “la ceasuri adânci din
noapte, când toți se odihnesc, el pare că veghează”.
Vălenii
de Munte este un
oraș din județul Prahova, situat pe Valea Teleajenului la 28 kilometri
depărtare de municipiul Ploiești. Localitatea este atestată documentar ca “târg al săcuienilor” și vamă, pentru
prima dată în anul 1431, într-o poruncă a domnitorului Dan al II-lea. La
recensământul din anul 2011 orașul număra 12257 locuitori, în scădere față de
recensământul anterior (anul 2002), dintre care: români – 94,01% și restul – necunoscută
sau altă etnie. Structura confesională aproximativă a populației orașului, în
prezent, se prezintă astfel: ortodocși – 91,31%, penticostali –
1,52%, necunsocută – 5,27% și 1,88% - altă religie.
Era la început veacului al XX-lea. Cultura şi ştiinţa în România prinseseră aripi de zbor stabile şi de perspectivă, precizându-se domeniile şi principiile de activitate. Se trecea acum la culegerea primelor roade ale frământatului şi cu rol de pionierat secol al XIX-lea, când reprezentanţi de frunte ai renaşterii româneşti se dăruiau, cu întreaga lor fiinţă, intereselor naţionale. Unirea Principatelor şi marile reforme ale lui Alexandru Ioan Cuza au deschis larg porţile afirmării învăţământului, ştiinţei şi culturii în România. Publicaţii şi societăţi de tot felul luau fiinţă, croindu-şi drum spre mintea şi inima românilor. În acest context de efervescenţă spirituală, o nouă ştiinţă specială se înfiripa în peisajul intelectual românesc. Informaţiile lui C. Bolliac din „Trompeta Carpaţilor”, referitoare la unele descoperiri monetare, dar mai ales lucrările lui D.A. Sturdza şi primele studii de specialitate ale lui M.C. Sutzu, precum şi alcătuirea unor colecţii monetare, aveau să se constituie ca temelie a ştiinţei numismatice din România. Începutul sec. XX va marca pentru numismatica din ţara noastră un moment de o reală însemnătate. Pe data de 28 decembrie 1903, la iniţiativa unui grup de entuziaşti şi pasionaţi ai acestei discipline, lua fiinţă Societatea Numismatică Română (S.N.R.). Adunarea Generală, în şedinţa sa inaugurală, a votat Statutele Societăţii şi a ales Comitetul de conducere în următoarea alcătuire: D.A. Sturdza, preşedinte de onoare; M.C. Sutzu, preşedinte activ; Gr. Tocilescu, vicepreşedinte; Al. Cantacuzino, secretar; lt. col. G. Iordăchescu, casier contabil; dr. G. Severeanu, subsecretar şi D. Panku, C. Alessandrescu, Carol Storck şi E.D. Mirea, membri. O dată cu adoptarea Statutelor se fixa şi ţelul principal al Societăţii, care îşi propunea „să dezvolte ştiinţa şi arta numismatică” în România." În prezent SNR are filiale în aproape toate județele țării. Sus am postat logo-ul Societății Numismatice Române.
Atena era o zeiţă, una dintre cele mai mari divinități ale mitologiei greceşti, identificată de către romani cu zeița Minerva. Era zeița înțelepciunii, pe care grecii o mai numeau și Pallas
Athena sau, pur și simplu, Pallas. Deasupra am postat o poză cu statuia zeiţei
Atena care se găseşte la Muzeul Luvru din Paris.
Numismatica (gr.numisma și lat.nummus, -
monedă, ban) este știința auxiliară a istoriei având drept obiect de
cercetare tipurile de monede, descrierea lor, descifrarea legendelor,
materialul din care sunt monedele confecționate și raporturile dintre
diferitele categorii de monedă. O ramură a numismaticii, medalistica se
ocupă cu studiul medaliilor. Monedele au apărut din timpuri străvechi, ca
obiecte din materiale nemetalice folosite pe rol bani. Neștiutorii includ și
studiul bancnotelor lumii în numismatică, ceea ce este greșit.
S.C. ELETTRA COMMUNICATIONS S.A. Ploiești - România
Ceremonia inaugurală 2 iulie 2004
S.C. ELETTRA COMMUNICATIONS S.A., este o societate comercială pe acţiuni, cu capital mixt româno-italian, ce are sediul central în Ploiești, pe Șoseaua Ploiești-Târgoviște la km. 8. Domeniul principal de activitate al societăţii şi activitatea principală este fabricarea echipamentelor de comunicaţii, însemnând fabricarea echipamentelor de telecomunicaţii, suportul logistic şi post vânzare asigurat clienţilor, instalarea, asamblarea şi testarea staţiilor de telecomunicaţii fixe şi mobile (în containere sau pe vehicule). Misiunea principală a societății este de a produce şi comercializa echipamente şi servicii de telecomunicaţii, precum şi destinate aeronauticii, de înalta tehnologie, atât pentru piaţa destinată domeniului apărării cât şi pentru cea civilă.
Întru gloria armatei române spre amintirea
Batalionului 2 Vânători 1877 - 1879
1890 conceput - 1897 inaugurat
Ploieștenii și țara recunoscători - Comitetul de acțiune
Societatea numismatică română - 1903
Monumentul Vânătorilor din Ploiești este un monument istoric ce a fost construit în
cinstea militarilor prahoveni din Batalionul 2 Vânători, condus
de Alexandru Candiano-Popescu, care a contribuit hotărâtor la prima mare
victorie românească din războiul de independență - Grivița, 30 august 1877,
deși județul Prahova a mai dat 2 unități la acel război: Regimentul 7 Prahova și
Regimentul 4 Călărași. După război, un
grup de foști combatanți, împreună cu mulți alți tineri entuziaști, au început
să strângă fonduri pentru ridicarea monumentului. În anul 1890 apare initiativa
lui Ion Gr. Sorescu de a ridica un monument dedicat acestora. S-a format un
comitet de actiune si s-a inceput strangerea de fonduri prin liste de
subscriptie, organizarea de baluri, etc. În 7 ani au contribuit 20000 de
oameni, din toată țara, și realizarea monumentului a fost încredințată
sculptorului George Vasilescu. Inițial,
monumentul trebuia să fie o columnă cu un vultur în partea superioară și un
soldat la baza sa, grupul statuar fiind înconjurat de 4 lei. Proiectul s-a
schimbat pe parcurs, columna fiind înlocuită cu un obelisc de granit, iar leii
cu sculpturi în bronz ale soldaților prahoveni.
Pentru realizarea lor, George
Vasilescu s-a documentat în Ploiesti asupra uniformelor și armelor de epocă,
cerând apoi autorităților locale să îi precizeze unde urma să fie amplasat
monumentul pentru a-l integra cât mai bine în spatiul arhitectural.
Inaugurarea trebuia să aibă loc în anul 1896,
însă partea de granit a monumentului a suferit deteriorări în timpul transportului
din Italia, așa că sculptorul Vasilescu s-a angajat să repare piesele stricate
pe cheltuiala sa.
Dezvelirea
monumentului a avut loc în 1897, dar nu pe 30 august (când s-ar fi
împlinit 20 de ani de la asaltul asupra redutei Grivita 1), ci pe 12 octombrie, într-un cadru festiv.
Au fost prezenți toți politicienii locali, dar și personalități precum
Alexandru Candiano-Popescu, Grigore Ion (soldatul care capturase steagul otoman
de pe redută), Nicolae Prușanu (reprezentantul veteranilor) și Regele Carol
împreună cu prințul Ferdinand, domnitorul fiind cel care a inaugurat monumentul.
El are o concepție amplă, triumfală, combinând în jurul unui
obelisc înalt de granit, așezat pe un soclu cubic, elemente simbolice din
bronz, reprezentând, în vârf, un vultur cu aripile desfăcute, ținând în cioc un
stindard, statuile a patru vânători, precum și altoreliefuri cu scene de luptă,
alegorii prezentând pe Zeița Victoriei în mijlocul oamenilor și asaltul
de la Grivița 1.
Trebuie spus că inițial monumentul a avut 4 altoreliefuri dar
două au dispărut. Astăzi monumentul este situat în centrul sensului giratoriu
din fața gării Ploiești-Sud (montat în anul 1980). Inițial monumentul a fost
ridicat pe rondul dinspre centru al Bulevardului Independenței, iar după
bombardamentele din cel de-al doilea război mondial s-a mutat în scuarul de
lângă Pasajul superior Ploiești (anul 1954). Pe altoreliefurile dispărute sau
intenționat scoase era marcat momentul inaugurarii, participantii la acea
festivitate și numele a o parte dintre donatori. Este posibil ca autitățile
locale comuniste să fi considerat că monumentul este meritul tuturor ploieștenilor,
nu numai al celor înscriși, și să nu mai vorbim despre dragostea acestora
pentru rege și regalitate. La rondul cu monumentul anual la data de 10 mai (ziua
nationala a Regatului), aveau loc întruniri publice. Deși inițial monumentul
era flancat de două tunuri turcești capturate după anul 1916, când armata
germană a ocupat orașul, tunurile au fost demontate și predate otomanilor. După
reinstalarea și reinaugurarea monumentului din anul 1954, altorelieful de pe fațada
principală, care amintea de festivitatea de inaugurare, și implicit de Rege, a
fost înlocuită cu una care vorbea de ”frăția de arme româno-ruse” și de cea dea
10-a aniversare a ”eliberării patriei noastre de către glorioasa armată sovietică”,
iar monumentul s-a redenumit Monumentul frăției de arme româno-ruse. După
cutemurul din anul 1997 monumentul a suferit o altă renovare și reinstalare în
piața din fața Gării de Sud. Din pacate, astăzi trecătorii cred că acest
moument și-a pierdut din semnificația sa și din rolul pentru care a fost gândit,
el fiind greu observabil.
El este eclipsat de marile panouri publictare,
fântâna din fața gării, dar și imensitatea blocului Gioconda, al doilea ca
mărime din oraș. Astăzi se cristalizează în rândul ploieștenilor ideea ca
monumentul să fie reinstalat exact în poziția și pe locul unde s-a dezvelit
pentru prima dată.
Palatul Culturii
Muzeul de Istorie
Muzeul Ceasului
Muzeul de Artă
Palatul Băilor municipale
Gara de sud
Palatul Societății "Cooperativa"
Strada Franceză
Tribunalul
Muzeul sării - Slănic Prahova
Intrarea în salină - Slănic Prahova
Biserica Sfinții Trei Ierarhi - Slănic Prahova
Monumentul eroilor - Slănic Prahova
Vedere - Brebu
Vila Rucerean - Bușteni
Castelul Voila - Câmpina
Parcul Voila - Câmpina
Podul Orățiilor - Comarnic
Gara Mizil
Vila Mareș - Mizil
Vedere - Poiana Țapului
Schitul Crasna
Cofetăria Riegler - Sinaia
Hotelul Montana - Sinaia
Muzeul Peleș - Sala de arme - Sinaia
Muzeul Peleș - Sala florentină - Sinaia
Muzeul Peleș - Holul de onoare - Sinaia
Strada Brătianu și Școala Carmen Sylva - Sinaia
Vila Dimitrie Ghica - Sinaia
Gara - Slănic Prahova
Vila Bagdad - Slănic Prahova
Penitenciarul - Doftana
Vedere - Urlați
__________ooOoo__________
PERSONALITĂȚI POLITICIE
PE BANCNOTELE LUMII
Levy Eshkol
om politic israelian care a trăit între anii 1895 - 1969
Detaliu vignetă de pe o bancnotă argentiniană
Detaliu vignetă de pe un set de cupoane raționalizare a
bunurilor de larg consum din timpul războiului civil spaniol
con_dorul@yahoo.com
MOUSAIOS - 08.12.2017
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu