duminică, 3 decembrie 2017

DRIEBERGEN-RIJSENBURG * OLANDA


Mai jos am postat și alte fotografii reprezentând monumente de
cultură și arhitectură din localitatea olandeză DRIEBERGEN - 
RIJSENBURG, provincia UTRECHT, dar și câteva trimiteri poștale 
ilustrate din vremuri diferite și o medalie locală. Deasupra am postat 
o acțiune financiară emisă de o companie din această localitate.   
Biserica Grote
O intrare în localitate
Strada Michelin
Biserica Sfântul Emanuel
Castelul Sterkenburg
Biserica Sfântul Petru
Capela
Trimiteri poștale
Arhitectură locală
Medalie locală

xxx

O VORBĂ DE DUH
DE LA ÎNAINTAȘI
UN DIALOG EPIGRAMATIC
O PASTILĂ DE UMOR

___________xxx___________

O PLACHETĂ, O INSIGNĂ
ȘI CÂTEVA MEDALII
DIN JUDEȚUL IAȘI

Informaţii generale despre medalistică  şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul  "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc. 

Conform  DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române),  PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi  se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala). 
Societatea română de radiodifuziune - Radio Iași 1941 - 2001
Un radio al fiecăruia - un radio al tuturor - 60 ani
Radio Iași (denumit și Radio Moldova) este un post public de radio , parte a Societății Române de Radiodifuziune și Radio România Regional, care emite din Iași, începînd cu data de 2 noiembrie 1941. Formatul postului este Classic, care include Adult ContemporaryEthnicClassical music și pune în evidență conceptul european actual al formatului Mix Adult Contemporary. Radio Iași se adresează locuitorilor din Moldova de pe ambele maluri ale Prutului dar și unei părți din Ucraina. Momentul istoric în care a apărut postul „Radio Moldova” la Iași este perioada cuceririi Basarabiei și nordului Bucovinei, sovieticii aveau postul de radio Tiraspol, care își începuse emisia la 30 octombrie 1930, al cărui scop principal îl constituia propaganda antiromânească spre Moldova dintre Prut și Nistru. Ulterior, înanul 1936, a fost construită tot la Tiraspol noua stație de emisie, Maxim Gorki, care permitea o acoperire mult mai mare pe teritoriului Basarabiei. Pentru a contracara propaganda antiromânească, în 1937, Primăria Chișinău a cedat Societății Române de Radiodifuziune clădirea fostului Teatru Pușkin pentru a deschide primul post de radio de la Chișinău. Emisiunile experimentale au început în primele zile din iunie 1939. Măsurătorile efectuate după montarea postului au demonstrat că Radio Basarabia acoperă cu rezultate foarte bune teritoriul dintre Siret și Nistru, eliminând practic influența posturilor rusești de la Tiraspol și Odesa. Ocupația sovietică a Basarabiei din iunie 1940 a însemnat închiderea postului Radio Basarabia, personalul și arhiva au fost retrase la Huși. În anul 1941, inginerul Emil Petrașcu are meritul de a fi propus, alături de jurnalistul Alexandru Hodoș – fost director adjunct de programe la Radiodifuziune, instalarea la Iași a postului de 5 kW, produs de firma italiană Magnetti Marelli. La 2 noiembrie 1941, într-o zi de duminică, răsunau – pentru prima dată în eter – cuvintele „Aici Radio Moldova”, pe lungimea de 259 de metri, aceste prime cuvinte fiind rostite de Petre Andrei. Din punct de vedere tehnic, conform inginerului M. Konteschweller, membru al echipei de recepție a postului, în grădina casei de pe Strada Lascăr Catargi s-au montat două catarge de lemn de 50 de metri, înalțime care suportă antena în „T”. Antena a fost construită la Bod de inginerul Alexandru Georgescu, care a condus și lucrările de instalare de la Iași.Deși se prevăzuse instalarea unui post de 50 de Kw putere, acesta nu a fost procurat în timp util, astfel că s-a instalat în mod provizoriu postul de 5 kW, care era satisfăcător din punct de vedere al puterii de acoperire și, în plus, era compact, ușor de transportat și a permis instalarea într-un timp extrem de scurt. Postul a funcționat la început cu puterea de 1 kW, iar după toate testele necesare, abia în mai 1942 a ajuns la puterea nominală de 5 kW, în antenă, pe 280,9 metri. Postul în sine era compus din patru dulapuri cu dimensiunile 2x1x0,7 metri adâncime, plus transformatoarele, filtrele și masa de comandă, plus grupul generator, toate putând fi încărcate într-un camion cu remorcă. În 1944, odată cu intrarea trupelor sovietice în Iași, postul „Radio Moldova” și-a încetat activitatea, iar propaganda radiofonică la est de Carpați, s-a atenuat foarte mult. Abia la 1 mai 1956, activitatea postului de la Iași este reluată, sub denumirea Radio Iași, funcționând ca studiou teritorial, fără personalitate juridică, în structura Radiodifuziunii Române. În anul 1970 a fost dată în funcție stația modernă de transmisie radio de mare putere 100 kW - care a preluat frecvența de până atunci a postului de Radio Iași, respectiv 1053 kHz. Stația construită de firma engleză Marconi dispune de doi piloni autoradianți și este capabilă să emită cu putere maximă pe axa nord-sud, pentru a asigura o recepție stabilă în zona Moldovei atât ziua, cât și noaptea. Pe 12 ianuarie 1985 toată activitatea studiourilor teritoriale, inclusiv a Radio Iași a fost desființată. Emisia postului a fost reluată odată cu Revoluția Română, începând cu data de 22 decembrie, ora 15:00, în aceeași zi cu celelalte 6 studiouri teritoriale și 2 locale din țară. A fost un moment de bucurie și spirit civic, fiindcă peste 80% din foștii angajați ai postului ieșean au venit, în mod spontan, la sediul postului. La 2 noiembrie 1996, la 55 de ani de emisie, Radio Iași deținea un emițător de 1000 de kW, pe unde medii 1053 kHz și deservea opt județe din România și Republica Moldova, având o bună recepție în țări precum Suedia, Finlanda, Polonia, Germania, Grecia, Italia și regiuni din Africa de Nord. Începând cu 2007 postul a început să transmită scurte emisiuni și în limba conaționalilor; țigani, ucrainieni și evrei. 
Statuia ecvestră a lui Ștefan cel Mare din Iași este un monument de bronz închinat domnitorului moldovean Ștefan cel Mare (1457-1504), care a fost realizat de către sculptorul francez Emmanuel Frémiet și inaugurat în anul 1883 în municipiul Iași. Inițial monumentul era amplasat în fața Palatului Administrativ din Iași, iar actualmente se află în fața Palatului Culturii care a fost construit după demolarea vechiului palat. Statuia lui Stefan cel Mare, are o înălțime de 4,5 metri și este confecționată din bronz, Piedestalulul statuii este executat din marmură roz de Carrara. Pe părțile laterale ale piedestalului, se află două altoreliefuri din bronz, reprezentând Lupta de la Codrii Cosminului - 1497 (cel din stânga) și Lupta de la Podu Înalt - 1475 (cel din dreapta). Inițial statuia era înconjurată de un gard de fier, care a fost înlăturat ulterior după lărgirea pieței. Ideea ridicarii statuii marelui voievod la Iasi a aparut in 1856, din dorinta caimacamului Theodor Bals de a se opune Unirii Principatelor. Conducatorul Moldovei spera ca prin exacerbarea nationalismului local, de principat moldav, sa creeze din Stefan cel Mare un simbol al trainiciei si puterii principatului, care ar fi demonstrat inutilitatea unirii cu Tara Romaneasca. Caimacamul a numit o comisie formata din spatarul Mihai Cantacuzino, postelnicul Gheorghe Asachi si postelnicul Nicolae Istrati. Comisia a demarat strangerea de fonduri, iar Gheorghe Asachi s-a apucat sa schiteze portretul marelui voievod. Din descrierile lui Grigore Ureche in Letopisetul Tarii Moldovei si dupa pictura lui Stefan cel Mare de la Biserica Badauti a rezultat un voievod cu barba, de statura medie. (Erorile au aparut din simplul fapt ca picturile lui Stefan cel Mare, zugravite chiar in timpul vietii sale, se aflau la manastirile din Bucovina, provincie care intrase in Imperiul Austro-Ungar. "Barba lui Stefan a aparut dupa restaurarea picturii originale de la Biserica Badauti, pictorii secolului al XIX-lea adaugandu-i voievodului barba. Cand a fost comandata statuia, se credea ca Stefan a purtat barba, iar pana a fost gata, s-a descoperit tetraevangheliarul de la Humor in care s-a vazut ca Stefan avea doar mustata. Atunci s-a crezut ca sculptorul a trimis o alta statuie, dar s-au lamurit prin corespondenta).La proiectul constructiei statuii s-a renuntat dupa moartea caimacamului in 1857, discutiile referitoare la monument reluandu-se abia in 1871, cand la Putna se sarbatoreau 370 de ani de la moartea voievodului moldav. Dupa Razboiul de Independenta se face o subscriptie publica a comitetului printului Grigore Ghica, de 135000 de franci, si in 1879 se inainteaza comanda sculptorului Emille Fremiet, un artist in mare voga in Parisul acelor vremi. Documentatia prezentata sculptorului este cea executata de postelnicul Gheorghe Asachi, artistul francez apucandu-se de treaba in atelierul sau din Rue L'Universite, din Paris. Episcopul Melchisedec a descoperit infatisarea reala a lui Stefan dupa o vizita in Bucovina la mijlocul anului 1881 el a scos la iveala adevaratul chip al voievodului Stefan cel Mare. El aparea la Biserica Sfantul Ilie de la Voronet, ridicata chiar de Stefan, dar si in Evangheliarul de la Humor. La intoarcerea in tara, episcopul Melchisedec a sesizat Academia Romana despre grava eroare care era pe cale sa se petreaca la Iasi. Numai ca portretul prezentat de Melchisedec, zugravit de pictorul Epaminonda Bucevschi de la Cernauti, inspirat dupa picturile bisericesti, nu a avut darul sa-i induplece pe savantii acelor vremuri. Chiar Bogdan Petriceicu Hasdeu s-a opus initial noii infatisari, pentru ca, ulterior, dupa multi ani sa-i dea dreptate episcopului Melchisedec. Discutiile interminabile, interpelarile in Parlamentul Romaniei nu au avut efectul scontat si statuia a apărut asa cum o vedem si astazi. Statuia a fost definitivata si expusa la Salonul National de Sculptura din Franta, in 1882, si inaugurata la Iasi pe 5 iunie 1883, in prezenta Majestatii Sale Carol I, regele Romaniei. Ceremonia dezvelirii a fost memorabilă. Vasile Alecsandri a compus anume pentru acest prilej poezia"Odă la statuia lui Ștefan cel Mare". Poezia a fost difuzată pe foi volante tuturor participanților. Sub un baldachin de catifea roșie și cu perdele de atlaz albastru, a fost depus tronul lui Ștefan cel Mare săpat în piatră, găsit în satul Vânători-Neamț (județul Neamț), sub poalele Cetății Neamțului. Dezvelirea a fost făcută de patru plăieși. În momentul dezvelirii, mulțimea a rostit un uriaș "Ura" și s-au tras 21 salve de artilerie. Cu aceeași ocazie, Regele Carol I a dăruit două tunuri "Krupp", care flanchează și astăzi statuia marelui domnitor. Tunurile erau trofee din Războiul de Independență, cucerite de Regimentul de dorobanți din Copou. Cele două tunuri, care pot fi observate şi în ilustratele epocii, provin din Războiul de Independenţă de la 1877 şi au stat neîntrerupt la stânga şi la dreapta statuii de atunci. 
(Palatul culturii)
Expoziția filatelică România Polonia - Iași 1985
Iași * 26 mai - 2 iunie 1985
Palatul Culturii din Iașieste o clădire emblematică – monument istoric, construită, în perioada 1906 - 1925, în perimetrul fostei curți domnești medievale moldovenești, pe locul fostului palat domnesc. Edificiul a servit inițial drept Palat Administrativ și de Justiție. În anul 1955, destinația clădirii a fost schimbată într-una culturală, devenind gazda unor instituții culturale din Iași. Astăzi, Palatul Culturii este sediul Complexului Muzeal Național „Moldova”, ce cuprinde Muzeul de Istorie al Moldovei, Muzeul Etnografic al Moldovei, Muzeul de Artă, Muzeul Științei și Tehnicii Ștefan Procopiu”, precum și Centrul de Conservare-Restaurare a Patrimoniului cultural. Până la începerea lucrărilor de renovare, în aripa de nord-est a palatului s-a aflat și sediul Bibliotecii Județene Gheorghe Asachi”. De-a lungul timpului, în zona respectivă a orașului s-a dezvoltat ansamblul curții domnești (atestată documentar începând cu anul 1434). Între anii 1804 – 1806, prințul Alexandru Moruzi a construit un impunător palat domnesc, în stil neoclasic (arhitect Johan Freywald). Afectat de incendii, palatul avea să fie refăcut de prințul Mihai Sturdza ]ntre anii 1841 – 1843 (arhitect Nicolae Singurov). După Unirea de 1859 și mutarea capitalei la București (1862), clădirea devine palat administrativ. Mai multe incendii de la sfârșitul secolului al XIX-lea au afectat clădirea, luându-se la începutul secolului al XX-lea decizia demantelării (1906) și reconstruirii vechiului palat. Lucrările au început în 1907, păstrându-se din vechiul palat principalele temelii și o parte din zidurile etajului. Noul edificiu a fost realizat în stil neogotic, după planurile arhitectului Ion D.Berindey, ajutat de arhitecții Filip Xenopol și Grigore Cerkez. Întreruptă în timpul primului război mondial, construcția palatului s-a prelungit pe durata a două decenii. Edificiul, finalizat pe 11 octombrie 1925, a fost inaugurat în anul 1926 de către regele Ferdinand al României. Stilul palatului e neogotic, cu detalii ornamentale, cu elemente heraldice în exterior. Aripile cu ieșindurile semicirculare au fost retrase și împodobite la fronton cu statui de arcași ce stau de strajă, iar pe laterale s-au construit două intrări sub forma unor turnuri boltite. Intrarea în palat se face printr-un turn donjon mare, cu creneluri și firide dominate de o acvilă cu aripile desfăcute. 
Elemente de interes turistic sunt: „Sala gotică”, unde se poate admira mozaicul ce reprezintă un „bestiarum” medieval (grifoni, acvile bicefale și lei). „Sala Voievozilor” se află la etaj și conține, în medalioane, portretele domnilor Moldovei și ale regilor României. Tot la etajul I se află „Sala Henri Coandă. La faima Palatului Culturii a contribuit si ceasul cu trei cadrane din turnul cladirii. Avand diametrul de 3,25 m, acestea erau decorate cu mici vitralii, reprezentand cele 12 zodii. Cate doi plaiesi, in costume nationale, zugraviti pe zidul turnului, stau de straja, incadrand ceasornicul, dupa modelul ostenilor pictati la castelul Peles. Atat vitraliile, cat si crenelurile, in forma de cruce ale turnului, erau luminate electric in cursul noptii. Carillonul ceasului este un sistem de clopote acordate, o replica moderna a mecanismelor similare din Evul Mediu Occidental. Cele 8 clopote din turnul palatului reproduc, la fiecare ora exacta, "Hora Unirii", amintind acum nu doar "Unirea cea mica" din 1859, ci si "Unirea cea mare" din 1918. Melodia este inregistrata pe un tambur cu 69 stifturi. Legenda spune că în proiectul inițial erau prevăzute 365 de camere, dar construcția are 298 încăperi cu o suprafață de aproximativ 36000 metri pătrați. La fațadă sunt 92 ferestre, iar la mansardă alte 36 în ogivă și două rânduri de baghete. La etajul I, la fațada centrală, se află „Sala Voievozilor”, cu picturi în stilul frescelor medievale din ctitoriile Moldovei, așezate în chenare de epocă. Picturile au fost executate de Ștefan Dimitrescu și de elevii săi. Tot la etajul I se află sala „Henri Coandă”, ale cărei lambriuri au fost executate după un proiect al marelui savant. În amintirea anilor petrecuți la Iași ca elev al Liceului Militar, Coandă a dăruit orașului proiectul Monumentul Eroilor Români” din cartierul Galata și rețeta unui ciment special, care imită perfect culoarea și sunetul lemnului de stejar. Până în anul 1955 aici a fost sediul Tribunalului Județean, dotat cu mobilier confecționat la „Casa Maple” din Londra. Afectat de cutremurul din anul 1940, Palatul a slujit în timpul celui de-al doilea război mondia drept cazarmă a trupelor germane și ulterior, sovietice. Începând din anul 1975, planșeul de lemn al ultimului etaj a fost înlocuit cu unul de ciment, turnat în plase de oțel, lucrare parțial terminată în martie 1977 când a avut loc cutremurul cel mare. Ca o cheie de boltă, noul planșeu a susținut monumentul, fiind afectate în schimb, planșeele de la etajul I, zidăria, ornamentele și stucaturile. 
(Casa Dosoftei)
Consiliul Județean Iași - România  
Pro amicitia - Pro fidelitate
Casa Dosoftei, numită și Casa cu arcade, este o clădire veche – monument istoric din municipiul Iași, construită în secolul al XVIII-lea. Este situată în centrul orașului, pe str. Anastasie Panu nr. 69, în preajma vechii Curți Domnești, între Palatul Culturii și Biserica „Sfântul Nicolae Domnesc.  În prezent aici este găzduită secția de literatură veche a Muzeului Literaturii Române din Iași, înființată în 1970. Această casă cu arcade a făcut parte inițial din incinta Bisericii „Sfântul Nicolae Domnesc”, ea fiind inclusă în zidul de incintă de pe latura nordică al acestui lăcaș de cult. Zidul de incintă se mai păstrează astăzi doar pe porțiunea de sud-est (în fața Hotelului Moldova) și în peretele acestei clădiri. Cercetătorii istorici au emis opinii diferite cu privire la perioada în care a fost construită această clădire și a destinației sale inițiale. Unii sunt de părere că edificul s-a ridicat sub domnia lui Alexandru Lăpușneanu și aici ar fi fost reședința mitropolitului, după strămutarea capitalei Moldovei la Iași. Alți susțin că aici a fost locuința mitropolitului cărturar Dosoftei Barilă sau că aici ar fi funcționat, între anii 1679 și 1686, prima tiparniță din Moldova, înființată de același mitropolit. Săpăturile arheologice efectuate în anii 1966-1968 în interiorul casei și pe latura sa estică au infirmat aceste ipoteze. În a doua jumătate a secolului al XVII-lea, pe locul aceste clădiri a existat un cimitir. Istoricii Dan Bădărău și Ioan Caprosu au presupus că această casă a fost construită în secolul al XVIII-lea, după refacerea zidului de incintă al Bisericii „Sf. Nicolae Domnesc” la 1677 de către Antonie Ruset (1675-1678) și după abandonarea cimitirului. După aceiași cercetători, clădirea a fost înălțată de un negustor, de aceea nu există referiri în cronicile vremii. Casa are formă aproape cubică și este construită din piatră. În partea frontală are un pridvor prevăzut cu arcade în plin cintru, susținute pe coloane de piatră, iar în partea posterioară se află patru încăperi amplasate pe două nivele, cu ferestre mici de formă pătrată. Încăperile de pe partea posterioară serveau ca depozit, iar în partea dinspre stradă se afla o galerie deschisă pe arcade în care erau expuse în timpul zilei mărfurile de vânzare. Această casă cu arcade este ultima clădire rămasă dintre dughenile existente altă dată în mahalaua negustorească a Sfintei Vineri. Ca stil, clădirea se apropie de dughenile existente și astăzi în cartierele cu specific turcesc din Istambul sau în alte zone din preajma Mării Negre, cum ar fi Kutaisi (Georgia). După începerea lucrărilor de restaurare la Biserica „Sf. Nicolae Domnesc”, în 1884, preotul paroh Gavriil Ursu a amenajat în această casă un paraclis, aducând aici Sfânta Masă, catapeteasma altarului Sf. Ștefan (unul dintre cele trei altare a bisericii, aflat pe latura nordică) și icoana Sfântului Mina Egipteanul, considerată a fi făcătoare de minuni. Casa Dosoftei a fost restaurată de către Direcția Monumentelor Istorice între anii 1966 și 1969, vechile ziduri fiind conservate în bună stare. Acoperișul casei a fost refăcut după o stampă din 1845 a lui J. Rey. 
În anul 1975, în semn de omagiu față de marele cărturar Dosoftei, unul dintre primii care au promovat tipărirea de cărți în limba română, a fost dezvelită o statuie din bronz realizată de către sculptorul ieșean Iftimie Bârleanu. Mitropolitul și cărturarul moldovean Dosoftei Barilă (1624-1693) a fost canonizat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ședința sa din 5-6 iulie 2005, pentru viața pilduitoare, evlavia călugărească și înțelepciunea sfântă, în tâlcuirea cuvântului lui Dumnezeu, având data de prăznuire anuală la 13 decembrie. 
Spitalul militar Iași 1832 - 1982 
Spitalul Militar din Iași a fost organizat în perioada 16 noiembrie 1830 – septembrie 1831 de catre doctorul Iacob Czihac, la initiativa generalului Pavel Kiseleff in 8 camere, închiriate la hanul lui Petrache Sturdza. Iacob Czihac a fost medicul unui batalion dislocat în garnizoana Iași. Înființarea Spitalului Militar Iasi s-a impus ca o necesitate, întrucât internarea bolnavilor oastei în Spitalul Sf.Spiridon (singurul spital din Iasi la acea vreme) întâmpina greutati din cauza capacitatii reduse de spitalizare a acestuia. Spitalul Militar Iași era organizat pe baza unui regulament și a unor instructiuni care prevedeau ca spitalul să aibă o capacitate de 40 paturi și să fie împărțite în doua secții, a câte 20 paturi fiecare, câte o sectie la fiecare batalion. În cele din urma în acelasi an (1831) se hotaraste definitiv ca spitalul sa aiba 40 paturi, împartite în doua sectii, dupa proiectul initial al lui Kiseleff, care considera ca ele sunt suficiente pentru cei 1480 de oameni la cât se ridicau atunci efectivele miliției pamântene. În anul 1845 instituția spitalicească militară și-a achiziționat propriile case, transformate apoi conform cerințelor. Din 1847 se dispune prin decret ca personalul medical care încadreaza spitalul militar sa îmbrace uniforma militara, spre a-i lega si mai mult de armata si pentru a se introduce criteriile de organizare ostaseasca în rândurile lui. Faptul se rasfrânge pozitiv asupra activitatii spitalului. Valoarea si disciplina, probitatea morala si profesionala încep sa se impuna ca trasaturi definitorii în corpul medical militar. În 1849 Spitalul Militar Iasi ajunsese la 100 paturi. Începând cu 1849 se numeste la Spitalul Militar Iasi un al doilea medic, post ocupat succesiv de: Anastasie Fatu, D. Roth, E. Tremel si Teodor - Henric Czihak. La propunerea Inspectoratului General sanitar, Ministerul de Razboi aproba înfiintarea în 1892 a unei sectii medico-militare ai carei studenti urmau cursurile Facultatii de Medicina Iasi, completându-si în acelasi timp cunostintele sanitare cu ajutorul ofiterilor medici ai spitalului. Medicii militari din Iasi au salutat cu caldura în 1900 ( la 20 mai înfiintarea de catre ofiterii sanitari din Bucuresti a "Societatii de Stiinte a corpului sanitar militar", care a devenit un centru stiintific pentru toti ofiterii sanitari din tara. La nivelul resedintelor corpurilor de armata, îsi desfasoara activitatea stiintifica cercurile medico-farmaceutice, care în 1910 ia denumirea de "Întruniri ale corpului sanitar militar". În 1925 se hotaraste noua denumire a Societatii stiintifice a corpului sanitar român si anume: "Societatea stiintifica a corpului sanitar militar român", iar Revista Sanitara Militara devine "Buletinul oficial" al societatii si al filialelor ei în tara. Intrarea în cel de-al doilea razboi mondial a gasit la Spitalul Militar Iasi un corp de ofiteri medici bine pregatiti. Ca si în prima conflagratie, acestia au plecat la formatiunile medicale de pe front ocupându-se de acte de bravura deosebite pe tarâm profesional. Spitalul Militar Iasi devine în campania din est, spitalul de zona interioara cel mai apropiat de linia frontului. Dupa cel de-al doilea razboi mondial, cu toate greutatile întâmpinate, colectivul de medici al Spitalului Militar Iasi si-a afirmat individualitatea stiintifica fiind apreciati si recunoscuti atât în tara cât si peste hotare. După anul 1948, spitalul a funcționat în fosta Școala a fiilor de militari, construită între anii 1880-1882, arhitect Zamfir Gheorghiu. Acest nou local a fost avariat în timpul celui de-al doilea război mondial, a fost însa reparat în pripă și încredințat Comitetului pentru Ajutorarea Regiunilor Secetoase (1946-1947). Pentru scurtă vreme, edificiul a fost liceu militar redevenind în cele din urma actualul Spital Militar, din strada Berthelot Henri Matias, nr.7-9 sub denumirea Spitalul clinic de urgență militar Dr.I.Czihac” – Iași. Spitalul Militar Iasi este subordonat Directiei Medicale din Ministerul Apararii Nationale, colaboreaza cu structurile militare si civile din Garnizoana Iasi, avand relatii contractuale de servicii medicale cu Casa de Asigurari de Sanatate a Apararii, Ordinii Publice, Sigurantei Nationale si Autoritatii Judecatoresti (CASAOPSNAJ). Zona de responsabilitate a Spitalului Clinic de Urgenta Militar Iasi, conform arondarii teritoriale stabilita de Directia Medicala, este cea a judetelor Iasi, Suceava, Botosani, Bacau, Neamt si Vaslui pentru asistenta medicala si Iasi, Suceava, Botosani si Neamt pentru expertiza medico-militara. Misiunea de bază a spitalului constă în asigurarea asistentei medicale de specialitate pentru personalul militar si civil si membrii familiilor acestora din unitatile si formatiunile militare arondate din judetele Iasi, Suceava, Botosani, Bacau si Neamt, precum si pensionarilor militari si veteranilor de razboi.
Filatelia poate fi definită ca studiul şi colecţionarea produselor filatelice, în special a timbrelor. Dar filatelia înseamnă mai mult decât o simplă preocupare pentru frumos. Provocare, informaţie, prietenie şi amuzament sunt doar câteva din caracteristicile unuia dintre cele mai populare hobby-uri din lume, filatelia. De peste 150 de ani, colecţionarea timbrelor este una din preocupările familiilor regale, vedetelor de film, celebrităţilor din lumea sportului şi a altor persoane din viaţa publică. 
Filatelia este un hobby foarte personal, iar popularitatea sa este determinată de faptul că este flexibil faţă de necesităţile colecţionarului. Înainte de apariţia mărcii poştale, costurile livrării scrisorilor erau achitate de destinatar. Realizarea primelor mărci poştale a revoluţionat serviciile poştale deoarece  funcţia de bază a timbrelor o reprezintă plata în avans a unui serviciu poştal. De-a lungul timpului, această funcţie s-a diversificat, dar se bazează pe acelaşi principiu. Mărcile poştale îndeplinesc trei roluri principale: chitanţă cu o anumită valoare pentru o plată în avans a unui serviciu poştal, mijloc de celebrare şi promovare a patrimoniului naţional şi piesă de colecţie. Dar mai presus de orice, marca poştală este un veritabil ambasador al istoriei, culturii şi civilizaţiei umane, deoarece, forma şi funcţia sa îi conferă libertate de  mişcare şi posibilitatea de a transmite informaţii în toate colţurile lumii. Timbrul capătă valoare în ochii privitorului fiind totodată o plăcere pentru ochi, prin frumuseţea desenului, a culorii şi a tehnicii de tipărire dar şi un studiu al istoriei, culturii şi civilizaţiei întregii lumi, deoarece îţi poate dezvălui detalii despre evenimente, persoane şi locuri, dar mai ales drumul parcurs de un plic până la destinaţie. Primul timbru din lume a apărut în Marea Britanie şi s-a numit Penny Black.  
Optsprezece ani mai târziu, la 15 iulie 1858 a apărut prima emisiune de mărci poştale româneşti intitulată Cap de bour. Emisiunea a fost tipărită în Moldova şi reproduce semnul heraldic de pe stema statului. Prima emisiune de mărci poştale din spaţiul românesc este formată din patru valori: 27, 54, 81 şi 108 parale. Colecţionarea mărcilor poştale a avut un puternic impact in ţara noastră. Acest hobby european a ajuns în spaţiul românesc în jurul anului 1865, în perioada de domnie a lui Alexandru Ioan Cuza. În acea perioadă, colecţionarii individuali sau comercianţii de tutun vindeau primele noastre mărci poştale: Cap de Bour, Principatele Unite sau Cuza. Nevoia de comunicare între colecţionarii de timbre a dus la organizarea lor în diverse societăţi şi cluburi filatelice, acestea având o activitate intensă, în special la începutul secolului al XX-lea. Astăzi, timbrul reprezintă, alături de drapel, imn, stemă şi monedă unul dintre simbolurile noastre naţionale. 
Cooperativa "Prestațiunea" Iași 
Piesa de mai sus pare mai mult a fi o ștmapilă sau un sigiliu ce aparține Cooperativei Prestațiunea din Iași. Se pare că această cooperativă are ca obiect de activitate serviciile de reparații la toate  categoriile de vehicule și autovehicule existente în circulație. Se știe că această cooperativă are mai multe sedii de lucru pe raza municipiului Iași, eu enumăr aici adresele a doar două centre de lucru: Piața Unirii - nr. 1 și Bulevardul Ștefan cel Mare - nr.8. 
Municipiul Iași este reședința județului Iași și principalul centru urban din nord-estul României. Orașul a fost capitala Moldovei în perioada 1564 - 1859, una dintre cele două capitale ale Principatelor Unite între 1859 - 1862 și capitala României între 1916 - 1918.  Conform datelor recensământului din anul 2011 municipiul Iași număra 263410 locuitori și era astfel al patrulea oraș ca mărime din România. Orașul este centrul cultural, economic și academic al Moldovei. Peste 60000 de studenti trec pragul universitatilor din oras. Aici a fost fondată și funcționează prima universitate din România, Universitatea Al.I. Cuza, astăzi una dintre cele mai prestigioase instituții academice din țară, precum și alte patru universități publice și șapte particulare. Orașul Iași a fost menționat pentru prima oară într-un privilegiu comercial emis în 1408 de către domnul Moldovei, Alexandru cel Bun. Totuși, deoarece existau clădiri mai vechi de această dată (spre exemplu presupusa Biserică armeană construită în anul 1395), se crede că orașul este mult mai vechi, cel puțin cu câteva decenii înainte de această dată. Sus am postat stemele interbelică, comunistă, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din acest oraș din vremuri diferite, dar și câteva frumoase locuri de vizitat.
Castelul Sturdza
Grădina botanică
Biserica Trei Ierarhi
Mănăstirea Hadâmbu
Parcul Copou
Turnul Mănăstirii Golia
Catedrala romano catolică Sfânta Maria
Palatul Braunstein 
Statuia lui Dosoftei
Banca Dacia
Biserica Barnovschi
Cișmeaua din curtea Mitropoliei
Clădirea Consiului Județean al Culturii și Educației Socialiste 
Mănăstirea Cetățuia
Motelul Bucium
Prefectura
Primăria
Școala tehnică
Școala femeilor române
Spitalul israelit
Spitalul regional al asigurărilor soaciale
Statuia lui Mihail Kogălniceanu
Sucursala Socec
Uzina mecanică Nicolina
Turnu Vama veche


Iași este un județ în Moldova, cu reședința în orașul cu același nume. Orașul Iași își trage numele de la vechiul trib al iașilor. Județul Iași se întinde pe suprafața de 5476 kilometri pătrați și numără aproximativ 826000 de locuitori. Județul are următoarele subdiviziuni administrative; 2 municipii - Iași și Pașcani, 3 orașe - Târgu Frumos, Hârlău, Podu Iloaiei și 92 de comune. Sus am postat stemele interbelică, comunistă și actuală, harta județului Iași, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din acest județ, din vremuri diferite, dar și unele frumoase locuri de vizitat în acest județ.  
Palatul lui Alexandru Ioan Cuza - Ruginoasa
Rezervația naturală - Parcovaci
Podgoria Cotnari
Muzeul arheologic Cucuteni
Biserica baptistă Pașcani
Biserica romano catolică Pașcani 
Conacul Negruzzi - Voinești 
Mănăstirea Dobrovăț
Palatul Principelui Grigore Ghica - Deleni 
Biserica Sfântul Dumitru - Hârlău
Primăria - Hârlău
Școala israelită - Pașcani
Vechiul castel Rosnoveanu - Pașcani
Școala primară de băieți și Monumentul eroilor
Maternitatea Cuza Vodă
Primăria - Pașcani

____________ooOoo____________

PERSONALITĂȚI POLITICE
PE BANCNOTELE LUMII
David Ben Gurion 
om politic israelian care a trăit între anii 1876 - 1973

Detaliu vignetă de pe o bancnotă argentiniană

Detaliu vignetă de pe un cupon de raționalizare a bunurilor
de larg consum din timpul războiului civil spaniol
(Întâlnirea lui Franco cu Hitler la Hendaya)
Francisco Paulino Hermenegildo Teódulo Franco y Bahamonde Salgado Pardo, prescurtat Francisco Franco (1892 - 1975) a fost un general și om politic spaniol, conducător absolut al Spaniei între anii 1939 și1975. A ajuns la putere în urma unui război civil (1936 – 1939), împotriva republicanilor, beneficiind de sprijinul Italiei fasciste și al Germaniei naziste. Conform dorinței dictatorului, după moartea sa a fost restaurată monarhia, prin înscăunarea regelui Juan Carlos.
Adolf Hitler (1889 - 1945) a fost un om politic, cancelar al Germaniei din anul 1933, iar din anul 1934 conducător absolut al Germaniei. Hitler, a dus o politică de pregătire și de declanșare a celui de-al doilea război mondial, precum și de punere în aplicare a unui plan naționalist și rasist de exterminare în masă a evreilor și altor „indezirabili” din Europa, precum și de lichidare a adversarilor politici din Germania. În anul 1938 americanii l-au declarat omul anului.?!?!?! 

con_dorul@yahoo.com

MOUSAIOS - 03.12.2017

Niciun comentariu: