Mai jos am postat și alte fotografii reprezentând monumente de
cultură și arhitectură din localitatea olandeză DRIEBERGEN -
RIJSENBURG, provincia UTRECHT, dar și câteva trimiteri poștale
ilustrate din vremuri diferite și o medalie locală. Deasupra am postat
o acțiune financiară emisă de o companie din această localitate.
Biserica Grote
O intrare în localitate
Strada Michelin
Biserica Sfântul Emanuel
Castelul Sterkenburg
Biserica Sfântul Petru
Capela
Trimiteri poștale
Arhitectură locală
Medalie locală
xxx
O VORBĂ DE DUH
DE LA ÎNAINTAȘI
UN DIALOG EPIGRAMATIC
O PASTILĂ DE UMOR
___________xxx___________
O PLACHETĂ, O INSIGNĂ
ȘI CÂTEVA MEDALII
DIN JUDEȚUL IAȘI
Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei
de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le
Havre - Franţa".
INSIGNA este un obiect mic, foarte
variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent
metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin
imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o
organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și
apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate
comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de
identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la
manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.
Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii
române), PLACHETA este o medalie pătrată
sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene,
basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă
ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de
recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din
categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele
comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint,
bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind
preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille)
şi spanioli (edala).
Societatea română de radiodifuziune - Radio Iași 1941 - 2001
Un radio al fiecăruia - un radio al tuturor - 60 ani
Radio
Iași (denumit
și Radio Moldova) este un post public de radio , parte a Societății
Române de Radiodifuziune și Radio România Regional, care emite din Iași,
începînd cu data de 2 noiembrie 1941. Formatul postului este Classic, care
include Adult Contemporary, Ethnic, Classical
music și pune în evidență conceptul european actual al
formatului Mix Adult Contemporary. Radio Iași se adresează
locuitorilor din Moldova de pe ambele maluri ale Prutului dar și unei părți din
Ucraina. Momentul istoric în care a apărut postul „Radio Moldova” la Iași este
perioada cuceririi Basarabiei și nordului Bucovinei, sovieticii aveau
postul de radio Tiraspol, care își începuse emisia la 30 octombrie 1930, al cărui
scop principal îl constituia propaganda antiromânească spre Moldova dintre Prut
și Nistru. Ulterior, înanul 1936, a fost construită tot la Tiraspol noua
stație de emisie, Maxim Gorki, care permitea o acoperire mult mai mare pe teritoriului
Basarabiei. Pentru a contracara propaganda antiromânească, în 1937,
Primăria Chișinău a cedat Societății Române de Radiodifuziune clădirea
fostului Teatru Pușkin pentru a deschide primul post de radio de la Chișinău.
Emisiunile experimentale au început în primele zile din iunie 1939.
Măsurătorile efectuate după montarea postului au demonstrat că Radio Basarabia
acoperă cu rezultate foarte bune teritoriul dintre Siret și Nistru,
eliminând practic influența posturilor rusești de la Tiraspol și Odesa. Ocupația
sovietică a Basarabiei din iunie 1940 a însemnat închiderea postului Radio
Basarabia, personalul și arhiva au fost retrase la Huși. În anul 1941, inginerul Emil Petrașcu are meritul
de a fi propus, alături de jurnalistul Alexandru Hodoș – fost director adjunct de programe la Radiodifuziune, instalarea
la Iași a
postului de 5 kW, produs de firma italiană Magnetti Marelli. La 2
noiembrie 1941, într-o zi de duminică, răsunau – pentru prima dată în eter –
cuvintele „Aici Radio Moldova”, pe lungimea de 259 de metri, aceste
prime cuvinte fiind rostite de Petre Andrei. Din punct de vedere tehnic,
conform inginerului M. Konteschweller, membru al echipei de recepție a
postului, în grădina casei de pe Strada Lascăr Catargi s-au montat două catarge
de lemn de 50 de metri, înalțime care suportă antena în „T”. Antena a fost
construită la Bod de inginerul Alexandru Georgescu, care a condus și
lucrările de instalare de la Iași.Deși se prevăzuse instalarea unui post
de 50 de Kw putere, acesta nu a fost procurat în timp util, astfel că s-a
instalat în mod provizoriu postul de 5 kW, care era satisfăcător din punct de
vedere al puterii de acoperire și, în plus, era compact, ușor de transportat și
a permis instalarea într-un timp extrem de scurt. Postul a funcționat la
început cu puterea de 1 kW, iar după toate testele necesare, abia în mai 1942 a
ajuns la puterea nominală de 5 kW, în antenă, pe 280,9 metri. Postul în sine era
compus din patru dulapuri cu dimensiunile 2x1x0,7 metri adâncime, plus
transformatoarele, filtrele și masa de comandă, plus grupul generator, toate
putând fi încărcate într-un camion cu remorcă. În 1944, odată cu intrarea
trupelor sovietice în Iași,
postul „Radio Moldova” și-a încetat activitatea, iar propaganda radiofonică la
est de Carpați, s-a atenuat foarte mult. Abia la 1 mai 1956, activitatea
postului de la Iași este reluată, sub denumirea Radio Iași,
funcționând ca studiou teritorial, fără personalitate juridică, în structura
Radiodifuziunii Române. În anul 1970 a
fost dată în funcție stația modernă de transmisie radio de mare putere 100 kW -
care a preluat frecvența de până atunci a postului de Radio Iași, respectiv
1053 kHz. Stația construită de firma engleză Marconi dispune de doi piloni
autoradianți și este capabilă să emită cu putere maximă pe axa nord-sud, pentru
a asigura o recepție stabilă în zona Moldovei atât ziua, cât și
noaptea. Pe 12 ianuarie 1985 toată activitatea studiourilor teritoriale,
inclusiv a Radio Iași a fost desființată. Emisia postului a fost reluată odată
cu Revoluția Română, începând cu data de 22 decembrie, ora 15:00, în aceeași zi
cu celelalte 6 studiouri teritoriale și 2 locale din țară. A fost un moment de
bucurie și spirit civic, fiindcă peste 80% din foștii angajați ai postului
ieșean au venit, în mod spontan, la sediul postului. La 2 noiembrie 1996, la 55
de ani de emisie, Radio Iași deținea un emițător de 1000 de kW, pe unde medii
1053 kHz și deservea opt județe din România și Republica Moldova, având o bună
recepție în țări precum Suedia, Finlanda, Polonia, Germania, Grecia,
Italia și regiuni din Africa de Nord. Începând cu 2007 postul a început să
transmită scurte emisiuni și în limba conaționalilor; țigani, ucrainieni și evrei.
Statuia ecvestră a lui Ștefan cel Mare din Iași este un monument de bronz închinat domnitorului
moldovean Ștefan cel Mare (1457-1504), care a fost realizat de către sculptorul
francez Emmanuel Frémiet și inaugurat în anul 1883 în municipiul Iași. Inițial
monumentul era amplasat în fața Palatului Administrativ din Iași, iar
actualmente se află în fața Palatului Culturii care a fost construit după
demolarea vechiului palat. Statuia lui Stefan cel
Mare, are o înălțime de 4,5 metri și este confecționată din bronz,
Piedestalulul statuii este executat din marmură roz de Carrara. Pe părțile
laterale ale piedestalului, se află două altoreliefuri din bronz, reprezentând
Lupta de la Codrii Cosminului - 1497 (cel din stânga) și Lupta de la Podu Înalt
- 1475 (cel din dreapta). Inițial statuia era înconjurată de un gard de fier,
care a fost înlăturat ulterior după lărgirea pieței. Ideea ridicarii statuii
marelui voievod la Iasi a aparut in 1856, din dorinta caimacamului Theodor Bals
de a se opune Unirii Principatelor. Conducatorul Moldovei spera ca prin
exacerbarea nationalismului local, de principat moldav, sa creeze din Stefan
cel Mare un simbol al trainiciei si puterii principatului, care ar fi
demonstrat inutilitatea unirii cu Tara Romaneasca. Caimacamul a numit o comisie
formata din spatarul Mihai Cantacuzino, postelnicul Gheorghe Asachi si
postelnicul Nicolae Istrati. Comisia a demarat strangerea de fonduri, iar
Gheorghe Asachi s-a apucat sa schiteze portretul marelui voievod. Din
descrierile lui Grigore Ureche in Letopisetul Tarii Moldovei si dupa pictura
lui Stefan cel Mare de la Biserica Badauti a rezultat un voievod cu barba, de
statura medie. (Erorile au aparut din simplul fapt ca picturile lui Stefan cel
Mare, zugravite chiar in timpul vietii sale, se aflau la manastirile din
Bucovina, provincie care intrase in Imperiul Austro-Ungar. "Barba lui
Stefan a aparut dupa restaurarea picturii originale de la Biserica Badauti, pictorii
secolului al XIX-lea adaugandu-i voievodului barba. Cand a fost comandata
statuia, se credea ca Stefan a purtat barba, iar pana a fost gata, s-a
descoperit tetraevangheliarul de la Humor in care s-a vazut ca Stefan avea doar
mustata. Atunci s-a crezut ca sculptorul a trimis o alta statuie, dar s-au
lamurit prin corespondenta).La proiectul constructiei
statuii s-a renuntat dupa moartea caimacamului in 1857, discutiile referitoare
la monument reluandu-se abia in 1871, cand la Putna se sarbatoreau 370 de ani
de la moartea voievodului moldav. Dupa Razboiul de Independenta se face o
subscriptie publica a comitetului printului Grigore Ghica, de 135000 de franci,
si in 1879 se inainteaza comanda sculptorului Emille Fremiet, un artist in mare
voga in Parisul acelor vremi. Documentatia prezentata sculptorului este cea
executata de postelnicul Gheorghe Asachi, artistul francez apucandu-se de
treaba in atelierul sau din Rue L'Universite, din Paris. Episcopul Melchisedec
a descoperit infatisarea reala a lui Stefan dupa o vizita in Bucovina la
mijlocul anului 1881 el a scos la iveala adevaratul chip al voievodului Stefan
cel Mare. El aparea la Biserica Sfantul Ilie de la Voronet, ridicata chiar de
Stefan, dar si in Evangheliarul de la Humor. La intoarcerea in tara, episcopul
Melchisedec a sesizat Academia Romana despre grava eroare care era pe cale sa
se petreaca la Iasi. Numai ca portretul prezentat de Melchisedec, zugravit de
pictorul Epaminonda Bucevschi de la Cernauti, inspirat dupa picturile
bisericesti, nu a avut darul sa-i induplece pe savantii acelor vremuri. Chiar
Bogdan Petriceicu Hasdeu s-a opus initial noii infatisari, pentru ca, ulterior,
dupa multi ani sa-i dea dreptate episcopului Melchisedec. Discutiile
interminabile, interpelarile in Parlamentul Romaniei nu au avut efectul scontat
si statuia a apărut asa cum o vedem si astazi. Statuia a fost definitivata si
expusa la Salonul National de Sculptura din Franta, in 1882, si inaugurata la
Iasi pe 5 iunie 1883, in prezenta Majestatii Sale Carol I, regele Romaniei.
Ceremonia dezvelirii a fost memorabilă. Vasile Alecsandri a compus anume pentru
acest prilej poezia"Odă la statuia lui Ștefan cel Mare". Poezia a
fost difuzată pe foi volante tuturor participanților. Sub un baldachin de
catifea roșie și cu perdele de atlaz albastru, a fost depus tronul lui Ștefan
cel Mare săpat în piatră, găsit în satul Vânători-Neamț (județul Neamț), sub
poalele Cetății Neamțului. Dezvelirea a fost făcută de patru plăieși. În
momentul dezvelirii, mulțimea a rostit un uriaș "Ura" și s-au tras 21
salve de artilerie. Cu aceeași ocazie, Regele Carol I a dăruit două tunuri
"Krupp", care flanchează și astăzi statuia marelui domnitor. Tunurile
erau trofee din Războiul de Independență, cucerite de Regimentul de dorobanți
din Copou. Cele două tunuri, care pot fi observate şi în ilustratele epocii,
provin din Războiul de Independenţă de la 1877 şi au stat neîntrerupt la stânga
şi la dreapta statuii de atunci.
(Palatul culturii)
Expoziția filatelică România Polonia - Iași 1985
Iași * 26 mai - 2 iunie 1985
Palatul
Culturii din
Iașieste o clădire emblematică – monument istoric, construită, în perioada 1906
- 1925, în perimetrul fostei curți domnești medievale moldovenești, pe locul
fostului palat domnesc. Edificiul a servit inițial drept Palat Administrativ și
de Justiție. În anul 1955, destinația clădirii a fost schimbată într-una
culturală, devenind gazda unor instituții culturale din Iași. Astăzi, Palatul Culturii este sediul Complexului
Muzeal Național „Moldova”, ce cuprinde
Muzeul de Istorie al Moldovei, Muzeul Etnografic al Moldovei, Muzeul de Artă,
Muzeul Științei și Tehnicii “Ștefan
Procopiu”, precum și Centrul de Conservare-Restaurare a Patrimoniului cultural.
Până la începerea lucrărilor de renovare, în aripa de nord-est a palatului s-a
aflat și sediul Bibliotecii Județene “Gheorghe
Asachi”. De-a lungul timpului, în zona respectivă a orașului s-a
dezvoltat ansamblul curții domnești (atestată documentar începând cu anul 1434).
Între anii 1804 – 1806, prințul Alexandru Moruzi a construit un impunător
palat domnesc, în stil neoclasic (arhitect Johan Freywald). Afectat de
incendii, palatul avea să fie refăcut de prințul Mihai Sturdza ]ntre anii 1841
– 1843 (arhitect Nicolae Singurov). După Unirea de 1859 și mutarea
capitalei la București (1862), clădirea devine palat administrativ. Mai multe
incendii de la sfârșitul secolului al XIX-lea au afectat clădirea, luându-se la
începutul secolului al XX-lea decizia demantelării (1906) și reconstruirii
vechiului palat. Lucrările au început în 1907, păstrându-se din vechiul palat
principalele temelii și o parte din zidurile etajului. Noul edificiu a
fost realizat în stil neogotic, după planurile arhitectului Ion
D.Berindey, ajutat de arhitecții Filip Xenopol și Grigore Cerkez. Întreruptă în
timpul primului război mondial, construcția palatului s-a prelungit pe
durata a două decenii. Edificiul, finalizat pe 11 octombrie 1925, a fost
inaugurat în anul 1926 de către regele Ferdinand al României. Stilul
palatului e neogotic, cu detalii ornamentale, cu elemente heraldice în
exterior. Aripile cu ieșindurile semicirculare au fost retrase și împodobite la
fronton cu statui de arcași ce stau de strajă, iar pe laterale s-au construit
două intrări sub forma unor turnuri boltite. Intrarea în palat se face
printr-un turn donjon mare, cu creneluri și firide dominate de o acvilă
cu aripile desfăcute.
Elemente de interes turistic sunt: „Sala gotică”, unde se
poate admira mozaicul ce reprezintă un „bestiarum” medieval (grifoni, acvile
bicefale și lei). „Sala Voievozilor” se află la etaj și conține, în medalioane,
portretele domnilor Moldovei și ale regilor României. Tot la etajul I se află
„Sala Henri Coandă”. La faima Palatului Culturii a
contribuit si ceasul cu trei cadrane din turnul cladirii. Avand diametrul de
3,25 m, acestea erau decorate cu mici vitralii, reprezentand cele 12 zodii.
Cate doi plaiesi, in costume nationale, zugraviti pe zidul turnului, stau de
straja, incadrand ceasornicul, dupa modelul ostenilor pictati la castelul
Peles. Atat vitraliile, cat si crenelurile, in forma de cruce ale turnului,
erau luminate electric in cursul noptii. Carillonul ceasului este un sistem de
clopote acordate, o replica moderna a mecanismelor similare din Evul Mediu
Occidental. Cele 8 clopote din turnul palatului reproduc, la fiecare ora
exacta, "Hora Unirii",
amintind acum nu doar "Unirea cea mica" din 1859, ci si "Unirea
cea mare" din 1918. Melodia este inregistrata pe un tambur cu 69 stifturi.
Legenda spune că în proiectul inițial erau prevăzute 365 de camere, dar
construcția are 298 încăperi cu o suprafață de aproximativ 36000 metri pătrați.
La fațadă sunt 92 ferestre, iar la mansardă alte 36 în ogivă și două rânduri de
baghete. La etajul I, la fațada centrală, se află „Sala Voievozilor”, cu
picturi în stilul frescelor medievale din ctitoriile Moldovei, așezate în
chenare de epocă. Picturile au fost executate de Ștefan Dimitrescu și
de elevii săi. Tot la etajul I se află sala „Henri Coandă”, ale cărei lambriuri
au fost executate după un proiect al marelui savant. În amintirea anilor
petrecuți la Iași ca elev al Liceului Militar, Coandă a dăruit orașului
proiectul “Monumentul Eroilor Români” din
cartierul Galata și rețeta unui ciment special, care imită perfect culoarea și
sunetul lemnului de stejar. Până în anul 1955 aici a fost sediul Tribunalului Județean,
dotat cu mobilier confecționat la „Casa Maple” din Londra. Afectat de cutremurul
din anul 1940, Palatul a slujit în timpul celui de-al doilea război mondia drept
cazarmă a trupelor germane și ulterior, sovietice. Începând din anul 1975,
planșeul de lemn al ultimului etaj a fost înlocuit cu unul de ciment, turnat în
plase de oțel, lucrare parțial terminată în martie 1977 când a avut
loc cutremurul cel mare. Ca o cheie de boltă, noul planșeu a susținut
monumentul, fiind afectate în schimb, planșeele de la etajul I, zidăria,
ornamentele și stucaturile.
(Casa Dosoftei)
Consiliul Județean Iași - România
Pro amicitia - Pro fidelitate
Casa
Dosoftei, numită
și Casa cu arcade, este o clădire veche – monument istoric din
municipiul Iași,
construită în secolul al XVIII-lea. Este situată în centrul orașului, pe str.
Anastasie Panu nr. 69, în preajma vechii Curți Domnești, între Palatul Culturii
și Biserica „Sfântul Nicolae Domnesc.” În prezent aici
este găzduită secția de literatură veche a Muzeului Literaturii Române din
Iași, înființată în 1970. Această casă cu arcade a făcut parte inițial din
incinta Bisericii „Sfântul Nicolae Domnesc”, ea fiind inclusă în zidul de incintă de pe latura
nordică al acestui lăcaș de cult. Zidul de incintă se mai păstrează astăzi doar
pe porțiunea de sud-est (în fața Hotelului Moldova) și în peretele acestei
clădiri. Cercetătorii istorici au emis opinii diferite cu privire la perioada
în care a fost construită această clădire și a destinației sale inițiale. Unii
sunt de părere că edificul s-a ridicat sub domnia lui Alexandru Lăpușneanu și
aici ar fi fost reședința mitropolitului, după strămutarea capitalei Moldovei
la Iași. Alți susțin că aici a fost locuința mitropolitului cărturar Dosoftei
Barilă sau că aici ar fi funcționat, între anii 1679 și 1686, prima tiparniță
din Moldova, înființată de același mitropolit. Săpăturile arheologice efectuate
în anii 1966-1968 în interiorul casei și pe latura sa estică au infirmat aceste
ipoteze. În a doua jumătate a secolului al XVII-lea, pe locul aceste clădiri a
existat un cimitir. Istoricii Dan Bădărău și Ioan Caprosu au presupus că
această casă a fost construită în secolul al XVIII-lea, după refacerea zidului
de incintă al Bisericii „Sf. Nicolae Domnesc” la 1677 de către Antonie Ruset (1675-1678)
și după abandonarea cimitirului. După aceiași cercetători, clădirea a fost
înălțată de un negustor, de aceea nu există referiri în cronicile vremii. Casa
are formă aproape cubică și este construită din piatră. În partea frontală are
un pridvor prevăzut cu arcade în plin cintru, susținute pe coloane de piatră,
iar în partea posterioară se află patru încăperi amplasate pe două nivele, cu
ferestre mici de formă pătrată. Încăperile de pe partea posterioară
serveau ca depozit, iar în partea dinspre stradă se afla o galerie deschisă pe
arcade în care erau expuse în timpul zilei mărfurile de vânzare. Această casă
cu arcade este ultima clădire rămasă dintre dughenile existente altă dată în
mahalaua negustorească a Sfintei Vineri. Ca stil, clădirea se apropie de
dughenile existente și astăzi în cartierele cu specific turcesc din Istambul
sau în alte zone din preajma Mării Negre, cum ar fi Kutaisi (Georgia). După
începerea lucrărilor de restaurare la Biserica „Sf. Nicolae Domnesc”, în 1884,
preotul paroh Gavriil Ursu a amenajat în această casă un paraclis, aducând aici
Sfânta Masă, catapeteasma altarului Sf. Ștefan (unul dintre cele trei altare a
bisericii, aflat pe latura nordică) și icoana Sfântului Mina Egipteanul,
considerată a fi făcătoare de minuni. Casa Dosoftei a fost restaurată de către
Direcția Monumentelor Istorice între anii 1966 și 1969, vechile ziduri fiind
conservate în bună stare. Acoperișul casei a fost refăcut după o
stampă din 1845 a lui J. Rey.
Spitalul militar Iași 1832 - 1982
Spitalul Militar din Iași
a fost organizat în perioada 16 noiembrie 1830 – septembrie 1831 de catre
doctorul Iacob Czihac, la initiativa generalului Pavel Kiseleff in 8 camere, închiriate
la hanul lui Petrache Sturdza. Iacob
Czihac a fost medicul unui batalion dislocat în garnizoana Iași. Înființarea
Spitalului Militar Iasi s-a impus ca o necesitate, întrucât internarea
bolnavilor oastei în Spitalul Sf.Spiridon (singurul spital din Iasi la acea
vreme) întâmpina greutati din cauza capacitatii reduse de spitalizare a
acestuia. Spitalul Militar Iași era organizat pe baza unui regulament și a unor
instructiuni care prevedeau ca spitalul să aibă o capacitate de 40 paturi și să
fie împărțite în doua secții, a câte 20 paturi fiecare, câte o sectie la
fiecare batalion. În cele din urma în acelasi an (1831) se hotaraste definitiv
ca spitalul sa aiba 40 paturi, împartite în doua sectii, dupa proiectul initial
al lui Kiseleff, care considera ca ele sunt suficiente pentru cei 1480 de
oameni la cât se ridicau atunci efectivele miliției pamântene. În anul 1845
instituția spitalicească militară și-a achiziționat propriile case,
transformate apoi conform cerințelor. Din
1847 se dispune prin decret ca personalul medical care încadreaza spitalul
militar sa îmbrace uniforma militara, spre a-i lega si mai mult de armata si
pentru a se introduce criteriile de organizare ostaseasca în rândurile lui.
Faptul se rasfrânge pozitiv asupra activitatii spitalului. Valoarea si
disciplina, probitatea morala si profesionala încep sa se impuna ca trasaturi
definitorii în corpul medical militar. În 1849 Spitalul Militar Iasi ajunsese la
100 paturi. Începând cu 1849 se numeste la Spitalul Militar Iasi un al doilea
medic, post ocupat succesiv de: Anastasie Fatu, D. Roth, E. Tremel si Teodor -
Henric Czihak. La propunerea Inspectoratului General sanitar, Ministerul de
Razboi aproba înfiintarea în 1892 a unei sectii medico-militare ai carei
studenti urmau cursurile Facultatii de Medicina Iasi, completându-si în acelasi
timp cunostintele sanitare cu ajutorul ofiterilor medici ai spitalului. Medicii
militari din Iasi au salutat cu caldura în 1900 ( la 20 mai înfiintarea de
catre ofiterii sanitari din Bucuresti a "Societatii de Stiinte a corpului
sanitar militar", care a devenit un centru stiintific pentru toti ofiterii
sanitari din tara. La nivelul resedintelor corpurilor de armata, îsi desfasoara
activitatea stiintifica cercurile medico-farmaceutice, care în 1910 ia
denumirea de "Întruniri ale corpului sanitar militar". În 1925 se
hotaraste noua denumire a Societatii stiintifice a corpului sanitar român si
anume: "Societatea stiintifica a corpului sanitar militar român", iar
Revista Sanitara Militara devine "Buletinul oficial" al societatii si
al filialelor ei în tara. Intrarea în cel de-al doilea razboi mondial a gasit
la Spitalul Militar Iasi un corp de ofiteri medici bine pregatiti. Ca si în prima
conflagratie, acestia au plecat la formatiunile medicale de pe front
ocupându-se de acte de bravura deosebite pe tarâm profesional. Spitalul Militar
Iasi devine în campania din est, spitalul de zona interioara cel mai apropiat
de linia frontului. Dupa cel de-al doilea razboi mondial, cu toate greutatile
întâmpinate, colectivul de medici al Spitalului Militar Iasi si-a afirmat
individualitatea stiintifica fiind apreciati si recunoscuti atât în tara cât si
peste hotare. După anul 1948, spitalul a funcționat în fosta Școala
a fiilor de militari, construită între anii 1880-1882, arhitect Zamfir
Gheorghiu. Acest nou local a fost avariat în timpul celui de-al doilea război mondial,
a fost însa reparat în pripă și încredințat Comitetului pentru Ajutorarea Regiunilor
Secetoase (1946-1947). Pentru scurtă vreme, edificiul a fost liceu militar
redevenind în cele din urma actualul Spital Militar, din strada Berthelot Henri
Matias, nr.7-9 sub denumirea Spitalul clinic de urgență militar “Dr.I.Czihac” – Iași. Spitalul Militar Iasi este
subordonat Directiei Medicale din Ministerul Apararii Nationale, colaboreaza cu
structurile militare si civile din Garnizoana Iasi, avand relatii contractuale
de servicii medicale cu Casa de Asigurari de Sanatate a Apararii, Ordinii Publice,
Sigurantei Nationale si Autoritatii Judecatoresti (CASAOPSNAJ). Zona de
responsabilitate a Spitalului Clinic de Urgenta Militar Iasi, conform arondarii
teritoriale stabilita de Directia Medicala, este cea a judetelor Iasi, Suceava,
Botosani, Bacau, Neamt si Vaslui pentru asistenta medicala si Iasi, Suceava,
Botosani si Neamt pentru expertiza medico-militara. Misiunea de bază a
spitalului constă în asigurarea asistentei medicale de specialitate pentru
personalul militar si civil si membrii familiilor acestora din unitatile si
formatiunile militare arondate din judetele Iasi, Suceava, Botosani, Bacau si
Neamt, precum si pensionarilor militari si veteranilor de razboi.
Filatelia poate fi definită
ca studiul şi colecţionarea produselor filatelice, în special a timbrelor. Dar
filatelia înseamnă mai mult decât o simplă preocupare pentru frumos. Provocare,
informaţie, prietenie şi amuzament sunt doar câteva din caracteristicile unuia
dintre cele mai populare hobby-uri din lume, filatelia. De peste 150 de ani, colecţionarea
timbrelor este una din preocupările familiilor regale, vedetelor de film,
celebrităţilor din lumea sportului şi a altor persoane din viaţa publică.
Filatelia este un hobby foarte
personal, iar popularitatea sa este determinată de faptul că este flexibil faţă
de necesităţile colecţionarului. Înainte de apariţia mărcii poştale, costurile
livrării scrisorilor erau achitate de destinatar. Realizarea primelor mărci
poştale a revoluţionat serviciile poştale deoarece funcţia de bază a
timbrelor o reprezintă plata în avans a unui serviciu poştal. De-a lungul
timpului, această funcţie s-a diversificat, dar se bazează pe acelaşi
principiu. Mărcile poştale îndeplinesc trei roluri principale: chitanţă cu o
anumită valoare pentru o plată în avans a unui serviciu poştal, mijloc de
celebrare şi promovare a patrimoniului naţional şi piesă de colecţie. Dar mai
presus de orice, marca poştală este un veritabil ambasador al istoriei,
culturii şi civilizaţiei umane, deoarece, forma şi funcţia sa îi conferă libertate
de mişcare şi posibilitatea de a transmite informaţii în toate colţurile
lumii. Timbrul capătă valoare în ochii privitorului fiind totodată o plăcere
pentru ochi, prin frumuseţea desenului, a culorii şi a tehnicii de tipărire dar
şi un studiu al istoriei, culturii şi civilizaţiei întregii lumi, deoarece îţi
poate dezvălui detalii despre evenimente, persoane şi locuri, dar mai ales
drumul parcurs de un plic până la destinaţie. Primul timbru din lume a apărut
în Marea Britanie şi s-a numit Penny Black.
Cooperativa "Prestațiunea" Iași
Piesa de mai sus pare mai mult a fi o ștmapilă sau
un sigiliu ce aparține Cooperativei
Prestațiunea din Iași. Se pare că această cooperativă are ca obiect de
activitate serviciile de reparații la toate categoriile de vehicule și autovehicule
existente în circulație. Se știe că această cooperativă are mai multe sedii de
lucru pe raza municipiului Iași, eu enumăr aici adresele a doar două centre de
lucru:
Piața Unirii - nr. 1 și Bulevardul Ștefan cel Mare - nr.8.
Castelul Sturdza
Grădina botanică
Biserica Trei Ierarhi
Mănăstirea Hadâmbu
Parcul Copou
Turnul Mănăstirii Golia
Catedrala romano catolică Sfânta Maria
Palatul Braunstein
Statuia lui Dosoftei
Banca Dacia
Biserica Barnovschi
Cișmeaua din curtea Mitropoliei
Clădirea Consiului Județean al Culturii și Educației Socialiste
Mănăstirea Cetățuia
Motelul Bucium
Prefectura
Primăria
Școala tehnică
Școala femeilor române
Spitalul israelit
Spitalul regional al asigurărilor soaciale
Statuia lui Mihail Kogălniceanu
Sucursala Socec
Uzina mecanică Nicolina
Turnu Vama veche
Iași este un județ în Moldova, cu reședința în
orașul cu același nume. Orașul Iași își trage numele de la vechiul trib
al iașilor. Județul Iași se întinde pe suprafața de 5476 kilometri pătrați
și numără aproximativ 826000 de locuitori. Județul are următoarele subdiviziuni
administrative; 2 municipii - Iași și Pașcani, 3 orașe - Târgu Frumos, Hârlău,
Podu Iloaiei și 92 de comune. Sus am postat stemele interbelică, comunistă și
actuală, harta județului Iași, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din acest județ, din vremuri diferite, dar și unele frumoase locuri de vizitat în acest județ.
Palatul lui Alexandru Ioan Cuza - Ruginoasa
Rezervația naturală - Parcovaci
Podgoria Cotnari
Muzeul arheologic Cucuteni
Biserica baptistă Pașcani
Biserica romano catolică Pașcani
Conacul Negruzzi - Voinești
Mănăstirea Dobrovăț
Palatul Principelui Grigore Ghica - Deleni
Biserica Sfântul Dumitru - Hârlău
Primăria - Hârlău
Școala israelită - Pașcani
Vechiul castel Rosnoveanu - Pașcani
Școala primară de băieți și Monumentul eroilor
Maternitatea Cuza Vodă
Primăria - Pașcani
____________ooOoo____________
PERSONALITĂȚI POLITICE
PE BANCNOTELE LUMII
David Ben Gurion
om politic israelian care a trăit între anii 1876 - 1973
Detaliu vignetă de pe o bancnotă argentiniană
Detaliu vignetă de pe un cupon de raționalizare a bunurilor
de larg consum din timpul războiului civil spaniol
(Întâlnirea lui Franco cu Hitler la Hendaya)
Francisco Paulino Hermenegildo Teódulo
Franco y Bahamonde Salgado Pardo, prescurtat Francisco
Franco (1892 - 1975) a fost un general și om politic spaniol,
conducător absolut al Spaniei între anii 1939 și1975. A
ajuns la putere în urma unui război civil (1936 – 1939), împotriva
republicanilor, beneficiind de sprijinul Italiei fasciste și al Germaniei
naziste. Conform dorinței dictatorului, după moartea sa a fost restaurată
monarhia, prin înscăunarea regelui Juan Carlos.
Adolf Hitler (1889 -
1945) a fost un om politic, cancelar al Germaniei din anul 1933, iar din anul
1934 conducător absolut al Germaniei. Hitler, a dus o politică de pregătire și
de declanșare a celui de-al doilea război mondial, precum și de punere în
aplicare a unui plan naționalist și rasist de exterminare în masă a evreilor și
altor „indezirabili” din Europa, precum și de lichidare a adversarilor politici
din Germania. În anul 1938 americanii l-au declarat omul anului.?!?!?!
con_dorul@yahoo.com
MOUSAIOS - 03.12.2017
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu