Epaminonda's Blog.....: MONUMENTE ALE EROILOR BUZOIENI

Brădeanu este o comună din județul Buzău, formată din satele Brădeanu (reședința), Mitropolia și Smârdan. Comuna se află în zona de câmpie din sudul județului. Flora sălbatică a zonei include pădurea de stejar brumăriu Brădeanu, întinsă pe 22 ha, singura pădure cu această specie de stejar din județ. Alături de stejarul brumăriu, în această pădure mai cresc ulmi, arațari tătărești și peri pădureți. La recensîmântul din anul 2011 comuna Brădeanu număra 2565 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002), dintre care; români – 93,33%, romi – 3,04% și restul – necunoscută sau altă etnie. Strucutura confesională a populației se prezintă astfel; ortodocși – 96,29% și restul – nedeclarată sau altă religie. În afară de monumentele eroilor, singurul obiectiv din comuna Brădeanu inclus pe monumentelor istorice de interesal județean este crucea de piatră de lângă satul Smârdan, clasificată drept monument funerar de importanță locală.

În fața bisercii satului cu hramul Sfântul Gheorghe din satul Brădeanu, comuna buzoiană cu același nume, se înalță un monument-cruce așezat pe un soclu de formă pătrată, surmontat de un postament de beton. Pe soclu este montată o placă cu inscripția: “Pe eroii români căzuți pe câmpurile de luptă pentru apărarea țării și slavă sfintei noastre biserici să-i pomenească Domnul Dumnezeul nostru în împărăția Sa, Amin”. Pe postament este construită o mână cu degetele desfăcute și ridicate în semnul victoriei, la baza fiind aplicată inscripția “22 decembrie 1989”. Pe partea din spate a soclului este fixată o cruce din marmură neagră. Pe plăci de metal, montate pe soclu sunt înscrise numele eroilor satului fără a se preciza în care război și-au dat viața pentru patrie. Monumentul a fost ridicat din inițiativa preotului Cățoi dumitru, cu sprijinul enoriașilor în anul 1992.

În anul 1994 din inițiativa preotului Balica Nicolae, cu sprijinul sătenilor, a fost construită în satul Smârdan, din comuna buzoiană Brădeanu, o cruce din marmură, așezată pe un soclu de formă cubică, surmontat de un postament în trepte, totul fiind placat cu marmură și protejat de un gard. Pe spatele crucii este redat în basorelief un vulture cu cruce. Pe frontispiciu este aplicată inscripția “Slavă eroilor neamului” sub care sunt înscrise numele eroilor care au căzut al cel de-al doilea război mondial. În spate este aplicată inscripția “Slavă eroilor”, sub care sunt inscripționate numele eroilor din sat care s-au jertfit pentru realizarea României Mari.

xxx

O VORBĂ DE DUH

DE LA ÎNAINTAȘI

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O PASTILĂ DE UMOR

_____________xxx_____________

CÂTEVA INSIGNE

ȘI MEDALII ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Insigna C.T.A. (?) - medicină militară

Exigență, seriozitate, disciplină, onoare, curaj, solidaritate sunt câteva dintre calitățile ce definesc un cadru militar. Iar atunci când acesta alege să fie și urmaș al lui Hipocrate, îl definește empatia, simțul responsabilității și profesionalismul. Dincolo de faptul că este medic, absolventul de Medicină Militară are și pregătire militară, este oricând pregătit să acționeze în teatrele de operațiuni. Fete și băieți, deopotrivă, îmbrățișează o carieră dublă: apărarea țării și a veții pacienților. Nu există diferențe majore între medicina militară și civilă. Există același program, la Facultate cursurile și laboratoarele se țin împreună - colegii civili și militari. Diferența ar exista doar între pregătirea militară și convocarea de la sfârșitul anului universitar.

Insigna - Școala de ofițeri naviganți aviație - 1952

În anul 1911 au funcţionat în Bucureşti două şcoli de pilotaj unde au fost brevetaţi primii piloţi militari: Slt. Ştefan Protopopescu, slt. Gh. Negrescu, slt. Mircea Zorileanu şi slt. Nicolae Capşa. Metodele de învăţare erau dintre cele mai moderne, având în vedere că primii piloţi români au învăţat să zboare pe avioanele de şcoală construite în atelierele de la Chitila. Avioanele erau de tip monoloc, elevii piloţi trebuind să zboare singuri, fără să fie îndrumaţi în aer de către instructori. La 1 aprilie 1912 a luat fiinţă prima şcoală militară de pilotaj, sub conducerea maiorului Ion Macri, fiind cea de-a doua şcoală de aviaţie din lume, după cea din Marea Britanie. Cea de-a doua, „Şcoala de Piloţi Militari şi Civili”, a fost înfiinţată la 1 august 1912, pe aerodromul Băneasa, de către Valentin Bibescu. Ambele şcoli militare au avut o activitate fructuoasă, reuşind să pregătească şi să breveteze circa 100 de piloţi militari, numai în perioada 1912 – 1918. În timpul primului război mondial, Şcoala militară de aviaţie a fost evacuată pentru scurt timp la Tecuci, apoi la Bârlad, Botoşani şi Odessa. În perioada interbelică, la Cotroceni a funcţionat Şcoala pregătitoare de ofiţeri naviganţi, la Tecuci a luat fiinţă Şcoala militară de pilotaj şi antrenament, iar în Buzău, Şcoala de perfecţionare pentru piloţi de război, având sarcina continuării pregătirii în zbor a absolvenţilor şcolilor de la Cotroceni şi Tecuci. Durata şcolii a fost de 2 ani, iar din anul şcolar 1930 – 1931 s-a mărit la 3 ani, în scopul asigurării unei pregătiri superioare, la nivelul tehnicii de aviaţie care se moderniza şi a exigenţelor întrebuinţării în luptă a acesteia. Zborul de instrucţie începea, într-o primă fază, pe avionul Morane-109 şi continua pe avioane de vânătoare de tipul Focker D-111, Spad-61 sau pe avioane de recunoaştere de tipul Potez-15. La Constanţa a funcţionat Şcoala de tir şi bombardament.

În 1940 şcolile militare de aviaţie de la Tecuci şi Buzău au fost mutate pe aerodromul Ziliştea-Boboc, terenul de zbor aflându-se pe pământurile lui Alexandru Marghiloman, cedate în folosul aeronauticii şi aviatorilor decoraţi cu Ordinul „Virtutea Aeronautică”. Intrarea României în războiul de reîntregire naţională, la 22 iunie 1941, aduce aviatorilor de pe aerodromul Ziliştea onoarea de a intra primii în luptă, într-o misiune de bombardament asupra nordului şi sudului Chişinăului. După cel de-al II-lea război mondial, în conformitate cu condiţiile impuse de Comisia Aliată de Control, şcolile militare de aviaţie au fost desfiinţate. După 1948 învăţământul militar de aviaţie a început să se reorganizeze în garnizoanele Sibiu, Mediaş şi Tecuci.

În 1953 Şcoala militară de aviaţie nr. 1 de la Tecuci a primit numele de Şcoala de Ofiţeri de aviaţie „Aurel Vlaicu”, iar în 1958 şi-a mutat sediul pe aerodromul Boboc, devenind Şcoala Superioară de ofiţeri, cu durată de 4 ani, unde se pregăteau atât piloţi militari cât şi piloţi pentru aviaţia civilă, personal navigant şi nenavigant.

Revoluţia din decembrie 1989 a deschis instituţiei noi perspective. În 1991 Şcoala de Ofiţeri de Aviaţie „Aurel Vlaicu” s-a transformat în Institutul Militar de Aviaţie „Aurel Vlaicu”. Începând cu anul 1997, Institutul Militar de Aviaţie „Aurel Vlaicu” s-a transformat în Şcoala de Aplicaţie pentru Aviaţie „Aurel Vlaicu”. Sarcinile de formare a viitoarelor cadre de aviaţie, din punct de vedere teoretic, au fost preluate de Academia Forţelor Aeriene „Henri Coandă” din Braşov.

La 1 august 2003, ca urmare a procesului de transformare şi redimensionare din cadrul Forţelor Aeriene, Şcoala de Aplicaţie pentru Aviaţie îşi schimbă denumirea în Şcoala de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene şi reuneşte cele trei categorii de arme specifice Forţelor Aeriene: aviaţie, artilerie antiaeriană şi rachete sol–aer şi radiolocaţie. În anul 2007 au fost finalizate două proiecte importante, constând în procesul de modernizare a infrastructurii pistei de decolare şi punerea în funcţiune a simulatorului de zbor al avionului IAR – 99ȘOIM. La 1 septembrie 2008 pentru eficientizarea procesului de instruire, Şcoala de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene s-a reorganizat, înfiinţându-se Centrul de Instruire pentru Forţele Aeriene, structură responsabilă de procesul de învăţare şi instrucţie în şcoală.

Sf Vasile Grigore si Ioan, Maica Domnului, Sf Mina, Stelian și Paraschiva

Sfântul Mucenic Mina era egiptean de neam iar cu credinţa creştin şi cu slujba ostaş, pe timpul împăraților păgâni Diocleţian şi Maximilian, care au dat poruncă să fie uciși toți creștinii care nu se închină idolilor. Vâzând acestea Mina a părăsit ostășia și s-a dus în pustietatea munților voind a vorbi cu fiarele decât cu poporul care se lepăda de Dumnezeu. Odată, cu ocazia unei sărbători păgâne, Mina coboară din munte, și în fața mulțimii, își declară iubirea de Dumnezeu. Pentru “sfidarea” mulțimii este prins, reținut și se încearcă convingerea sa în a se lepăda de Domnul. Dar el fericit și cu mândrie refuză orice ofertă, ulterior fiind supus unor cazne de neînchipuit. Într-un final i se cere să aleagă rapid dacă vrea să fie al păgânilor sau al lui Hristos. Sfântul Mina a răspuns cu mare glas: "Al lui Hristos am fost, sunt şi voi fi!". La primirea acestui răspuns trupul sfântului este sfârtecat cu sabia și aruncat în foc. După stingerea focului niște credincioși au adunat moaștele sfântului, le-au înfășurat într-o pânză albă, le-au dus în țara sa, și le-au pus la loc de cinste. În amintirea sfântului s-a construit o biserică iar acolo se întâmplau minuni celor care se rugau pentru sfântul Mina, curajosul.

Sf. Stelian Paflagonul, ocrotitorul pruncilor si al familiei crestine, este praznuit pe 26 noiembrie. Sfantul Stelian s-a nascut in secolul al VI-lea, la Adrianopolis, in provincia Paflagonia din Asia Mica (pe teritoriul Turciei de astazi), intr-o familie foarte bogata. Sfantul Stelian, cunoscut indeobste ca ocrotitor al pruncilor, a fost sfintit si s-a facut locas al Duhului Sfant inca din pantecele maicii sale. Intru toate era curat si plin de dragoste. Pentru aceasta, la vremea potrivita, si-a impartit bogatia pe care o avea saracilor si s-a facut monah. Dorind sa se adanceasca in rugaciune si in cunoasterea lui Dumnezeu, a plecat in pustie. A intrat intr-o pestera in care primea hrana de la dumnezeiescul inger. Primeste puterea de vindeca poporul de diverse boli. Din viata sa aflam ca intr-o zi, a venit in popor o boala aducatoare de moarte si mureau intr-una pruncii, iar parintii ramaneau fara de copii. Stiind mai multi de nevoitorul si pustnicul Stelian, au inceput a-l lua mijlocitor inaintea lui Dumnezeu, pentru vindecarea copiilor. Maicile care s-au rugat Sfantului Stelian au dobandit alti prunci, iar pruncii bolnavi au fost tamaduiti. Sfantul Cuvios Stelian Paflagonul este pictat in mod obisnuit cu un copil in brate, pentru neobosita sa misiune de a-i apara pe cei mici, ajutandu-i in mod special pe copiii bolnavi. Moaștele sale sunt păstrate cu sfințenie la Biserica Sf. Stelian (Lucaci) din București.

Aceasta femeie cu adevarat mare si vestită, pe numele ei Parascheva, (devenită Sf. Parascheva) s-a nascut într-un sat al Traciei, numit si din vechime si acum Epivata. Parintii ei erau din neam mare si bun, bogati, dar cel mai mult îi imbogatea drept cinstirea lui Dumnezeu si mandria de a fi si a se numi crestini. Dupa implinirea varstei de 10 ani, a inceput sa mearga deseori la biserica unde a ascultat pentru prima data cuvintele: "Cel ce voieste a veni dupa Mine, sa se lepede de sine si sa ridice crucea sa si sa urmeze Mie".O data, la iesirea din biserica, întâlnind un sarac, ascunzându-se de maica sa, si-a dezbracat hainele stralucite si luminate pe care le purta si i le-a dat lui, ea imbracandu-le pe cele ponosite ale saracului. Dupa ce a venit acasa si au vazut-o parintii într-un astfel de chip, s-au îngrozit si au batut-o, ca sa nu mai faca asa. Ea însa nu numai de doua ori, ci de trei ori, si de multe ori, se zice ca dezbracând hainele sale, le-a dat saracilor, întru nimic socotind pentru aceasta, ocarile, îngrozirile si nesuferitele batai ale parintilor. Apoi fiindca nu mai putea suferi durerea duhului în suflet, fara stirea parintilor si al celor de un sânge cu ea, si a multimii slugilor, a ajuns la Constantinopol si apoi la Iraclia din Pont, calatorind numai pe jos. Parintii au cautat-o, dar fara succes. La Iraclia din Pont, intr-un sfant locas, intrand cu bucurie duhovniceasca, s-a asezat pe pamânt si l-a udat cu lacrimi; apoi s-a sculat si prin ruga sa umplându-se de har, cinci ani întregi a petrecut cu rabdare aici. Intr-un tarziu i se indeplineste ruga si ajunge la Ierusalim, bucuroasa ca merge pe pamantul unde "si blândele picioare ale Mântuitorului meu Hristos au calcat". Multi ani rabdând în mânastirea saracacioasa a calugaritelor de la Ierusalim, implinind al douazeci si cincilea an al vârstei, a plecat la Ioppe ca mai apoi sa ajunga la Constantinopol si apoi Calicratia, unde isi gaseste sfarsitul pamantesc. Dupa ce moastele sale s-au depus la biserica din sat, a inceput a se produce multe minuni. Se vindecau schiopi, surzi, ciungi, ologi si tot felul de boli aducatoare de moarte. Neputinta nevindecata se indeparta doar prin atingerea raclei in care erau depuse sfintele moaste. Sfintele moaste ale cuvioasei Parascheiva au odihnit diferite perioade de timp in cetatea Târnovei, la Belgrad si apoi la Constantinopol. Izvoarele istorice spun ca domnitorul Moldovei, Vasile Lupu, a cumparat de la sultanul Murad al IV-lea al Constantinopolelui, pentru suma de 290 si apoi inca 300 pungi cu aur, sfintele moaste ale cuvioasei, pe care le-a adus la Iasi. Toata povestirea aceasta a stramutarii este zugravita pe peretele de sud al bisericii Sfintilor Trei Ierarhi, unde se afla depuse sfintele moaste ale cuvioasei. In sedinta sa din 28 februarie 1950, Sfantul Sinod al Bisericii noastre a hotarat canonizarea unor sfinti romani, precum si generalizarea cultului unor sfinti ale caror moaste se gasesc in tara noastra. Hotararea respectiva a fost transpusa in fapta in cadrul unor mari festivitati bisericesti in cursul lunii octombrie 1955. In cazul Cuvioasei Parascheva, generalizarea cultului ei s-a facut in catedrala mitropolitana din Iasi, la 14 octombrie 1955, in prezenta a numerosi ierarhi romani, precum si a unor reprezentanti ai Bisericilor ortodoxe rusa si bulgara.

Sfinții Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigore Teologul si Ioan Gura de Aur sunt prăznuiți, în fiecare an, în 30 ianuarie. Ei au trăit la sfârşitul secolului al IV-lea şi începutul celui următor şi fiecare dintre ei a avut o contribuţie esenţială la teologia creştină, fiind numiţi „Protectori ai învăţământului teologic”. Cei trei teologi sunt prăznuiţi şi separat, însă, pentru a arăta unitatea de învăţătură, Biserica a rânduit şi o zi de prăznuire comună. Deşi Biserica i-a pomenit separat în luna ianuarie, pe Sfântul Vasile în 1 ianuarie, pe Sfântul Grigorie în 25 ianuarie şi pe Sfântul Ioan Gură de Aur pe 27 ianuarie, ei sunt prăznuiţi împreună pe 30 ianuarie. Motivul? Pentru a le descoperi creştinilor că nu este unul mai mare decât altul. În vechime, apăruseră neînţelegeri între creştini pe tema – cine este mai mare ca teolog dintre cei trei ierarhi. După câţiva ani de la declanşarea neînţelegerilor, cei trei sfinţi au început să i se arate unul câte unul, episcopului Evhaitelor, Sfântului Ioan Mauropous. În cele din urmă, în anul 1084, într-o vedenie, Sfântului Ioan Mauropos i-au apărut cei trei sfinţi împreună şi i-au grăit: „După cum vezi, noi la Dumnezeu una suntem şi nici o vrajbă nu este între noi. Fiecare din noi, la timpul său, îndemnaţi de Duhul Sfânt, am scris învăţături pentru mântuirea oamenilor. Cum ne-a insuflat Duhul Sfânt, aşa am învăţat. Nu este între noi unul întâi şi altul al doilea. De chemi pe unul, vin şi ceilalţi doi. Drept aceea, sculându-te, porunceşte, celor ce se învrăjbesc, să nu se mai certe pentru noi. Că nevoinţa noastră, cât am fost în viaţă şi după moarte, a fost să împăcăm pe oameni şi să aducem în lume pace şi unire. Împreunează-ne, dar, făcându-ne praznic la câte trei într-o singură zi, şi înştiinţează cu aceasta pe creştini, ca noi în faţa lui Dumnezeu, una suntem.„

Vasile din Cezareea Cappadociei, cunoscut sub numele Vasile cel Mare a fost un arhiepiscop, considerat doctor al bisericii, alături de Grigore Teologul și Ioan Gura de Aur. S-a născut în anul 330 și a decedat în anul 379, trăind toată viața în localitatea Cezareaa din regiunea turcă Cappadocia.

Sf. Grigore Teologul, cunoscut și sub numele Sf. Grigore din Nazianz), a fost un teolog grec, episcop și părinte al bisericii, considerat sfânt al bisericilor ortodoxă și catolică. S-a născut în anul 330 și a decedat în anul 389 (390) în localitatea Nazianz, din aceiași regiune turcă – Cappadocia.

Ioan Gură de Aur, cunoscut și ca Ioan Chrysostom, a fost arhiepiscop de Constantinopol, considerat sfânt deopotrivă de bisericile ortodoxă și catolică și venerat ca doctor al bisericii. S-a născut în anul 347 în localitatea turcă Antiohia și a decedat la Constantinopol în anul 407.

Insigna - U.T.M. (Uniunea Tineretului Muncitor)

Uniunea Tineretului Muncitor (U.T.M.), denumire ulterioară Uniunea Tineretului Comunist (cunoscută și prin acronim U.T.C.) a fost organizația de tineret şi rezerva de militanţi a Partidului Comunist Român.

Sus am aplicat stema Uniunii Tineretului Comunist din România și carnetul de membru UTC. Ea a fost întemeiată în anul 1922. În anul 1967 număra 2250000 de membri, adică 11,78% din populația României.

Sus am postat drapelul organizației UTC. Denumirea de UTM s-a menținut atâta vreme cât statul român s-a numit Republica Populară Română, iar partidul conducător – Partidul Muncitoresc Român.

O.S.P. - (Organizația Sportului Popular)

În decembrie 1912 se infiinteaza Federatia Societatilor Sportive din Romania (FSSR), reunind Uniunea Societatilor Romane de Sporturi Atletice, Asociatia cluburilor de fotbal, Federatia societatilor de sporturi de iarna precum si alte asociatii si cluburi sportive individuale ce existau la acea vreme. In 1915 se recunoaste personalitatea juridică a FSSR, aceasta transformandu-se apoi in UFSR, (Uniunea Federatiilor Sportive din Romania). In anul 1933 existau 11 federatii sportive. În anul 1929 apare Legea educatiei fizice si se înfiinţează Oficiul National de Educatie Fizica (ONEF) ca institutie de stat. In 1940 UFSR structura de drept privat este desfiintata, patrimoniul si activitatea fiind preluate de OSR (Organizarea sportului românesc), institutie de stat subordonata initial presidentiei consiliului de ministri si apoi subsecretariatului de stat al educatiei extrascolare.

OSR este desfiintată prin lege în 1944 si se reînfiinteaza UFSR, persoana juridica de drept privat care va functiona pe lângă Ministerul Culturii. UFSR a fost desfiintată în 1946, înfiinţându-se apoi O.S.P. (Organizatia sportului popular), institutie de stat care se va restructura şi ea in 1948, federatiile sportive devenind sectii ale directiei tehnice in 1949. CC al PMR desfiinteaza OSP si creeaza CCFS (Comitetul de cultura fizica si sport). Iată o parte a framântărilor organizatorice ale sportului românesc. Să ne mai întrebăm de ce întârzie să apară rezultate mari în sport?

____________ooOoo____________

PERSONALITĂȚI POLITICE

PE BANCNOTELE LUMII