Epaminonda's Blog.....: MONEDE COROANE CEHE DE COLECȚIE

Moneda coroană cehă de colecţie de mai jos celebrează Viaductul de cale ferată Jizersky. Aversul monedei prezintă trei reprezentări de animale heraldice din stema statului ceh (leul Cehiei, vulturul Moraviei și vulturul Sileziei), stemele localităților Tanvald și Harrachov, marca monetăriei, valoarea nominală și inscripțiile PODURI și REPUBLICA CEHĂ, desigur în limb cehă. Reversul monedei prezintă o vedere exterioară din lateral a acestui viaduct, inițialele numelui gravorului și inscripțiile 2014 PODUL CARE LEAGĂ TANVALD DE HARRACHOV, desigur în limba cehă. Moneda a fost bătută la Monetăria cehă din localitatea Jablonec nad Nisou.

Moneda are următoarele caracteristici tehnice; valoarea – 5000 coroane, data emiterii – mai 2014, seria – poduri, forma - rotundă, diametrul – 22 milimetri, grosimea – 2,2 milimetri, greutatea – 7,78 grame, metalul – aur, puritatea – 99,9%, calitatea – BU (1800 exemplare) și proof (6800 exemplare) și designer – Vladimir Pavlika.

Viaductul Jizersky face leagătura între localitățile Tanvald și Harrachov din județul ceh Jizersky. A fost construit la sfârșitul secolului al XIX-lea și ănceputul celui de al XX-lea pentru a conecta partea cehă cu Silezia industrială, de unde trenurile de marfă aduceau în principal cărbuni și duceau produsele textile și alte bunuri. Linia a fost inaugurată în anul 1902. Din anul 1923, linia a devenit electrică. Calea ferată a încetat să mai lucreze la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, iar ulterior liniile electrice au fost dezafectate. În mai 1963 operarea pe această magistrală a fost reluată sub administrația Căilor Ferate Cehoslovace. Din cauza înălțimii considerabile, accesul pe viaduct este ajutat de un pinion care înlesnește rulajul garniturilor de tren pe o distanță de șapte kilometri și diferență de altitudine de 123 metri, pe parte cehă a viaductului. Podul de peste valea râului Jizerou este una dintre cele mai interesante construcții cehe.Înălțimea maximă este de douăzeci și cinci de metri, iar lungimea depășește 116 de metri. Structura de oțel este așezată pe stâlpi de cărămidă din blocuri de granit. Din punctul de vedere superior, podul formează un arc cu o rază de 202 metri.

Moneda coroană cehă de colecţie de mai jos celebrează Podul de beton armat de la Karviná-Darkov. Aversul monedei prezintă o vedere în lungul podului, iar deasupra este o compoziție de animale heraldice stilizate din stema națională mare a Republicii Cehe, leul ceh fiind în mijloc, vulturul moravic în stânga și vulturul silesian în dreapta. Sub pod este înscrisă valoarea nominală a monedei și circular pe marginea monedei este aplicată inscripția PODURI și REPUBLICA CEHĂ, desigur în limb cehă. În partea dreaptă a vulturului din Silezia se află aplicat marcajul monetăriei, sub forma literelor "Č" și "M” (monetăria cehă). Reversul monedei prezintă o vedere exterioară din lateral a acestui pod, undeva sus în stânga marcajul designerului și circular pe marginea monedei inscripția 2014 PODUL DE BETON ARMAT DE LA KARVINA-DARKOV, desigur în limba cehă.

Moneda are următoarele caracteristici tehnice; valoarea – 5000 coroane, data emiterii – 14 octombrie 2014, seria – poduri, forma - rotundă, diametrul – 22 milimetri, grosimea – 2,2 milimetri, greutatea – 7,78 grame, metalul – aur, puritatea – 99,9%, calitatea – BU (1700 exemplare) și proof (6500 exemplare) și designer – Asamat Baltaev.

Podul de beton armat de la Karviná-Darkov a fost construit în anul 1925 peste râul Olse. În anii 2003 – 2004 podul a suferit o reabilitare totală privind aspectul dar și destinația sa. Astăzi podul nu mai este destinat circulației autovehiculelor ci doar pietonilor și bicicliștilor. Reabilitarea podului a urmărit că el să devină mai sigur (mai rezistent) în cazul unor mari viituri pe râul Olse. Podul are înălțimea de 56 metri și lățimea exterioară de 6,26 metri.

Moneda coroană cehă de colecţie de mai jos celebrează Podul în arc Žďákov. Aversul monedei prezintă un detaliu de nituire a grinzilor acestui pod, peste care este aplicată o compoziție de animale heraldice stilizate din stema națională mare a Republicii Cehe, leul ceh fiind în mijloc, vulturul moravic deasupra și vulturul silesian dedesubt, marcajul monetăriei, sub forma literelor "Č" și "M” (monetăria cehă), valoarea nominală și inscripția liniară REPUBLICA CEHĂ PODURI, desigur în limba cehă. Reversul monedei prezintă o vedere exterioară din lateral a acestui pod, undeva în stânga sus anul baterii monedei, jos marcajul designerului și inscripția liniară PODUL ÎN ARC ZDAKOV, desigur în limba cehă.

Moneda are următoarele caracteristici tehnice; valoarea – 5000 coroane, data emiterii – 5 mai 2015, seria – poduri, forma - rotundă, diametrul – 22 milimetri, grosimea – 2,2 milimetri, greutatea – 7,78 grame, metalul – aur, puritatea – 99,9%, calitatea – BU (2100 exemplare) și proof (7000 exemplare) și designer – Lubos Charvat.

Podul în arc Žďákov este construit din oțel, traversând râul Vltava în zona barajului Orlicky de la Pisek, Boemia de Sud, fiind parte a magistralei rutiere I-19 care orașele Tabor de Plzen. Podul se află între satele Sedlo și Kostelec nad Vltavou, fiind cel mai mare pod în arcadă din lume, nesusținut de cabluri de oțel. Podul a fost proiectat de Karel Vejmelka și Oskar Oehler. Construcția podului a început odată cu construirea barajului de la Orlik (anul 1958) și s-a finalizat îa anul 1967, costând 71 milioane de coroane cehe. În timp s-a constatat apariția unor fisuri la pod ceea ce a făcut să fie supus reabilitării. O vreme circulația autovehiculelor a fost închisă și într-un final redeschisă. Redau mai jos câteva date tehnice ale podului: lungimea totală – 542,91 metri, arcul principal are lungimea de 379,6 metri susținând cele două benzi rutiere la o înalțime de 50 de metri deasupra lacului și 100 metri deasupra râului Vltava, greutatea arcului principal este de 3100 tone iar a oțelului folosit pentru întreg podul este de 4116 tone. Construcția a fost realizată de compania Hutní montáže Ostrava-Vítkovice.

xxx

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O PASTILĂ DE UMOR

O VORBĂ DE DUH

DE LA ÎNAINTAȘI

________xxx________

O INSIGNĂ

ȘI CÂTEVA MEDALII

DIN JUDEȚUL TIMIȘ

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Fabrica de ciorapi Timișoara 1904 - 1979

Pentru activitatea îndelungată de 25 ani în întreprindere

În 2008 Fabrica de Ciorapi Timişoara ar fi trebuit să sărbătorească 100 de ani de la înfiinţare. Întreprinderea a fost înfiinţată în 1908, ca sucursală a fabricii Elso Gyulai Kottot es Szovott R.T., din Gyula, care la acea dată era cea mai mare unitate de profil din Europa de Est. După anii Primului Război Mondial, în anul 1921, fabrica timişoreană a fost preluată de către o firmă din Bucureşti, denumirea fabricii devenind Standard – Prima Fabrică de Ciorapi din Timişoara. În anul 1926, avea deja opt ateliere de tricotat ciorapi. În anul 949 a fost expropriată, conform legii naţionalizării, şi transformată în Fabrica Ocsko Terezaia. În 1990, a luat-o pe un alt drum, ce părea promiţător. Privatizată prin metoda MEBO, cu acţiuni distribuite angajaţilor, societatea, devenită Ciorapi Cifa SA, avea un avantaj mare pentru că, spunea fosta conducere, funcţionează în acelaşi perimetru productiv şi administrativ, nefiind afectată de niciun proces de divizare sau agregare cu alţi agenţi economici. Soluţia aleasă părea a fi bună pentru că, pe parcursul anilor 1991 – 1992 şi-a diversificat activitatea. Din 1995, de când societatea a beneficiat de un flux tehnologic complet, inclusiv vopsitorie proprie, activitatea a fost chiar intensă. Începând cu 1999, societatea a început să facă export în Italia, Germania, Elveţia, Franţa, din exporturi provenind aproximativ 80% din cifra de afaceri. Or, o întreprindere timişoreană de tradiţie care lucrează pentru export devenise încă de atunci o raritate în peisajul industrial local. Paradoxal, raportat la situaţia de acum, este faptul că în anul 2004 vânzările pe plan intern ale fabricii s-au dublat, în principal datorită livrărilor pe reţele comerciale mari. Fabrica îşi permitea chiar să facă livrări în întreaga ţară, folosind firme de curierat rapid. Având, evident, avantajul unei mărci româneşti de tradiţie şi al utilizării unor materii prime de calitate, fabrica putea rămâne funcţională pe mai departe, mai ales că preţurile practicate erau competitive. În mod inexplicabil, în doar patru ani societatea a ajuns să aibă o situaţie economică tot mai grea. Totul a culminat cu deschiderea procedurii de insolvenţă, aprobată de Tribunalul Timiş, în iunie 2009, în octombrie aceeaşi instanţă dispunând intrarea în faliment a fabricii. Timişorenii care au trecut recent pe strada Mihai Kolgălniceanu au observat cum clădirea principală a fostei Fabrici de Ciorapi Timişoara a dispărut, rămânând în loc un singur perete, cel frontal, cu celebrul basorelief al ţesătoarei. Aici se va construi un hypermarket, deşi e greu de imaginat cum va integra viitoarea clădire ce a mai rămas din fabrică. Deşi i se cere de ani de zile să declare clădirea monument istoric, protejând-o în acest fel de demolare, Ministerul Culturii a avut, se pare, alte priorităţi.

Catedrala ortodoxă - Timișoara

Timișoara - România

Catedrala Mitropolitană din Timișoara este cel mai mare edificiu religios din Timișoara, catedrală a Mitropoliei Banatului, cu hramul „Trei Ierarhi”. Edificiul este un simbol al orașului ce a fost construit între anii 1936 – 1941. În prezent este cea mai înaltă biserică din România (90,5 metri), și cea mai înaltă biserică ortodoxă din lume din afara Rusiei. Istoria edificiului este strâns legată de anul 1919 când, pe data de 28 iulie, Banatul se unește cu România. Noua administrație românească reia firul ortodoxiei rupt în anul 1717 și ia o serie de măsuri pentru încurajarea ortodoxiei, defavorizată de administrația austriacă, favorabilă religiei catolice. Astfel se reînființează vechea parohie din Cetate în anul 1926, apoi Episcopia de Timișoara în 1939, ridicată la rangul de arhiepiscopie, iar în anul 1947 se creează Mitropolia Banatului. Pe acest fond se simte tot mai acută nevoia unui lăcaș central pentru credincioșii din parohia Cetate, ce frecventau mai ales biserica Sf.Ilie din cartierul Fabric și ulterior pentru o catedrală reprezentativă, pe măsura consistentei comunități ortodoxe din Timișoara și din Banatul românesc. Parohia din Cetate instituie un fond de zidire a biserici și lansează un apel către publicul românesc pentru donații. În anul 1936 existau deja toate premisele construirii monumentului. Fondul de zidire era deja consistent, deși suma totală necesară era imensă pentru acea vreme. Terenul necesar, situat la încrucișarea celor mai importante artere ale orașului a foste donat de către Primărie, iar proiectul bisericii era încredințat încă din anul 1934, arhitectului Ion Troianescu. Proiectul prevedea un edificiu pentru o asistență de 5000 persoane. Construcția propriu-zisă a început pe data de 16 martie 1936, iar în 20 decembrie s-a pus printr-o ceremonie piatra fundamentală a viitoarei Catedrale. Lucrările de construcție s-au terminat în anul 1941. Clopotele și crucile bisericii au fost sfințite în data de 23 august 1938. Toate finisajele, picturile interioare și exterioare s-au terminat însă abia în 1956, din cauza celui de-al doilea război mondial. Catedrala a fost inaugurată în data de 6 octombrie 1946 în prezența Regelui Mihai, a primului-ministru Petru Groza și a episcopilor Augustin Pacha și Ioan Bălan. Stilul arhitectonic a fost inspirat de arhitectura moldovenească în general și în special de Biserica Sfântul Gheorghe din Hârlău.

Stilul arhitectural al catedralei este atât unic cât și neobișnuit pentru un lăcaș de cult ortodox de asemenea dimensiuni. Acesta îmbină tradiția religioasă română cu arhitectura moldovenească și bizantină. Stilul, cu firide sub streșini, cu bolte înstelate în interior, cu discuri lăcuite într-o multitudine de culori, poate fi găsit în mănăstiri precum Cozia sau Prislop, tipice secolului al XIV-lea. Catedrala are nu mai puțin de nouă turle adevărate și patru mini-turle, dintre care turnul principal are 83,7 metri. Temelia este construită pe o placă imensă de beton armat, care este susținută de peste 1000 de piloni de beton armat, înfipți până la 20 metri adâncime sub placa de beton. Construcția are o lungime de 63 metri și o lățime de 32 metri. Cele 7 clopote au o greutate totală de 8000 kg și au fost confecționate dintr-un material adus din insulele Sumatra și Borneo. Armonizarea lor a fost făcută de compozitorul Sabin Drăgoi. Picturile interioare și exterioare au fost executate de pictorul Anastase Demian. Catedrala Mitropolitană adăpostește la subsol o bogată colecție de artă bisericească bănățeană veche și o valoroasă colecție de icoane. De asemenea aici se află și moaștele sfântului Iosif cel Nou de la Partoș, protectorul ortodocșilor români din Banat, fost episcop ortodox de Timișoara (1651-1655), venit de la Muntele Athos și retras apoi la mănăstirea de la Partoș. Muzeul deține 3000 de cărți bisericești rare, peste 800 de icoane și picturi, peste 130 de obiecte bisericești, 10 artifacte de metal prețios, 10 veșminte, un templu, etc. Aici se găsesc manuscripte românești timpurii precum „Noul Testament de la Bălgrad” din 1648 sau „Cazania lui Varlaam” din 1643. Latura subsolului dinspre altar cuprinde necropola mitropoliților Banatului. Deasupra am postat o imagine de interior și una de exterior a acestei impunătoare catedrale.

Expoziția filatelică olimpică

Expolimp '84 * 23 - 30 iunie Timișoara

Filiala Timiș

Filatelia poate fi definită ca studiul şi colecţionarea produselor filatelice, în special a timbrelor. Dar filatelia înseamnă mai mult decât o simplă preocupare pentru frumos. Provocare, informaţie, prietenie şi amuzament sunt doar câteva din caracteristicile unuia dintre cele mai populare hobby-uri din lume, filatelia. De peste 150 de ani, colecţionarea timbrelor este una din preocupările familiilor regale, vedetelor de film, celebrităţilor din lumea sportului şi a altor persoane din viaţa publică. Sus am postat o carte poștală emisă la a 35-a aniversare a Grupării de Filatelie Polară din România.

Filatelia este un hobby foarte personal, iar popularitatea sa este determinată de faptul că este flexibil faţă de necesităţile colecţionarului. Înainte de apariţia mărcii poştale, costurile livrării scrisorilor erau achitate de destinatar. Realizarea primelor mărci poştale a revoluţionat serviciile poştale deoarece funcţia de bază a timbrelor o reprezintă plata în avans a unui serviciu poştal. De-a lungul timpului, această funcţie s-a diversificat, dar se bazează pe acelaşi principiu. Mărcile poştale îndeplinesc trei roluri principale: chitanţă cu o anumită valoare pentru o plată în avans a unui serviciu poştal, mijloc de celebrare şi promovare a patrimoniului naţional şi piesă de colecţie. Dar mai presus de orice, marca poştală este un veritabil ambasador al istoriei, culturii şi civilizaţiei umane, deoarece, forma şi funcţia sa îi conferă libertate de mişcare şi posibilitatea de a transmite informaţii în toate colţurile lumii. Timbrul capătă valoare în ochii privitorului fiind totodată o plăcere pentru ochi, prin frumuseţea desenului, a culorii şi a tehnicii de tipărire dar şi un studiu al istoriei, culturii şi civilizaţiei întregii lumi, deoarece îţi poate dezvălui detalii despre evenimente, persoane şi locuri, dar mai ales drumul parcurs de un plic până la destinaţie. Primul timbru din lume a apărut în Marea Britanie şi s-a numit Penny Black.

Optsprezece ani mai târziu, la 15 iulie 1858 a apărut prima emisiune de mărci poştale româneşti intitulată Cap de bour. Emisiunea a fost tipărită în Moldova şi reproduce semnul heraldic de pe stema statului. Prima emisiune de mărci poştale din spaţiul românesc este formată din patru valori: 27, 54, 81 şi 108 parale. Colecţionarea mărcilor poştale a avut un puternic impact in ţara noastră. Acest hobby european a ajuns în spaţiul românesc în jurul anului 1865, în perioada de domnie a lui Alexandru Ioan Cuza. În acea perioadă, colecţionarii individuali sau comercianţii de tutun vindeau primele noastre mărci poştale: Cap de Bour, Principatele Unite sau Cuza. Nevoia de comunicare între colecţionarii de timbre a dus la organizarea lor în diverse societăţi şi cluburi filatelice, acestea având o activitate intensă, în special la începutul secolului al XX-lea. Astăzi, timbrul reprezintă, alături de drapel, imn, stemă şi monedă unul dintre simbolurile noastre naţionale.

Casa de cultură "Ion Vidu" - Lugoj

Casa de cultură “Ion Vidu” din municipiul Lugoj a fost înfiinţată în anul 1968 în urma deciziei Consiliului Popular Judeţean Timiş, ca instituţie publică, cu personalitate juridică, sub autoritatea consiliului local și are sediul pe Splaiul Coriolan Brediceanu, la nr. 5. Obiectivele instituţiei, conform legii 292 din 2003 sunt: organizarea şi desfăşurarea de activităţi cultural-artistice şi de educaţie permanentă; conservarea şi transmiterea valorilor morale, artistice şi tehnice ale comunităţii locale, ale patrimoniului naţional şi universal; organizarea sau susţinerea formaţiilor artistice de amatori, de concursuri şi festivaluri, inclusiv a participării formaţiilor la manifestări culturale interjudeţene, naţionale şi internaţionale; organizarea sau susţinerea activităţii de documentare, a expoziţiilor temporare, elaborarea de monografii şi lucrări de educaţie civică şi informare a publicului; difuzarea de filme artistice şi documentare; organizarea cercurilor ştiinţifice şi tehnice, de artă populară şi plastică; organizarea şi desfăşurarea cursurilor de formare profesională continuă. Instituția are în compunere trei formaţii artistice de amatori: de teatru (Teatrul Municipal “Traian Grozăvescu” – fondat în anul 1963 ), de folclor (Ansamblul Folcloric “Lugojana” fondat tot în anul 1963 şi de cor (Corul „Ion Vidu”), cu activitate încă din anul 1810.

Deasupra este prezentată clădirea Teatrului Municipal „Traian Grozăvescu”. Se poate deduce că pe scena acestei clădiri au loc și reprezentațiile ansamblului folcloric și corului local.

Ion Vidu a fost un compozitor și dirijor al artei corale românelti, care s-a născut la data de 29 decembrie 1863 la Mânerău, lângă Arad, și a decedat al data de 7 februarie 1931, la Lugoj. A studiat la Conservatorul arădean, Caransebeș și apoi la Iași cu marele compozitor Gavriil Muzicescu. A predat muzica la Arad și în împrejurimi, precum și în Lugoj, la Școala confesională și apoi Liceul Coriolan Brediceanu. Spre finalul vieții a fost inspector general de muzică pentru școlile normale din țară. Pe lânga catedră a desfășurat o vastă și prodigioasa activitate de creație, de dirijor al "Reuniunii române de cântări și muzică" din Lugoj, publicist și animator, în această ultimă calitate a deținut și funcția de președinte al Asociației corurilor și fanfarelor române din Banat. Aria creației sale este vastă: muzica de teatru, vocal-simfonică, de pian, dar se remarcă prin lucrările corale: Din șezătoare, Ana Lugojana, Răsunetul Ardealului, Preste deal, Negruța, Moartea lui Mihai eroul, Ștefan și Dunărea, care sunt piese antologice ale muzicii corale românești; ele fac parte din fondul componisticii clasice, adevărate pietre de încercare pentru corurile de performanță artistică. Între creațiile corale ale lui Ion Vidu, la loc de cinste se rânduiește muzica corală religioasă pentru trei voci egale, pentru cor bărbătesc și pentru cor mixt, care cuprinde un vast repertoriu: liturghii, cântări funebre, pricesne, tropare, axioane, imnuri și colinde - repertoriu atât de necesar, în special în Banat, unde mișcarea corală bisericească luase la vremea respectivă un mare avant, necunoscut în multe alte provincii românești. Ion Vidu a compus această muzică religioasă "cu pietatea cuvenită", și o depune "pe altarul Bisericii poporului românesc, întru mărirea lui Dumnezeu... care a susținut flacăra credinței pururea aprinsă în inima acestui popor". Creația muzicală religioasă a lui Ion Vidu are la bază cântarea bisericească tradițională de strană din Banat, unele lucrări fiind printre cele mai izbutite din repertoriul ortodox, ca de exemplu Mântuire.

Lugoj este un municipiu și al doilea oraș ca mărime și importanță din județul Timiș, Banat, România. Unul dintre cele mai importante centre ale mișcării culturale din Transilvania și Banat, Lugojul este cunoscut pentru rolul important pe care l-a jucat în dezvoltarea învățământului, în mișcarea de eliberare socială și națională și consolidarea unității naționale a românilor. Aici a avut loc în anul 1848 a doua Adunare națională a românilor din Banat. Astăzi este un important centru cultural și renumit centru muzical. Conform recensământului din 2005, Lugojul are o populație de 46679 locuitori.Lugojul a fost centrul unui district românesc care și-a păstrat și prin privilegiile și diplomele regilor maghiari autonomia până în secolul al XVI-lea. Lugojul a fost pe vremuri o așezare puternic fortificată, având o importanță mai mare decât în prezent. Prima atestare documentară a cetății Lugoj parvine din anul 1333, într-un document păstrat în arhivele din Budapesta, din care reiese că regele Ungariei, Ladislau al IV-lea (1272 - 1290) a poposit cu armata sa la Lugoj. Sus am postat stema actuală a municipiului Lugoj și o poză cu Muzeul de istorie, etnografie și artă plastică - Lugoj.

Consfătuirea arbitrilor (fotbal) Timișoara - 1980

Istoria fotbalului românesc începe cu o menţiune ambiguă. Se spune că la Arad, în anul 1888, “un grup de tineri bătea mingea”. Sunt informații că pe teritoriile românești s-a jucat fotbal chiar și mai demult. Marinarii englezi jucau fotbal în zona Dunării în anul 1865, cu 23 de ani înainte ca tinerii arădeni să înceapă “să bată mingea”! Acest amănunt reiese dintr-un document din arhivele marinei militare britanice. Este vorba despre un raport al comandantului navei militare HMS “Cockatrice”, locotenentul de marină Gillson, adresat amiralului Lord Paget, comandantul Flotei mediteraneene din cadrul “Royal Navy”. Actul de naştere al fotbalului românesc este datat 1888, fapt menţionat în toate cărţile de istorie şi statistică din ţara noastră. În presa vremii s-a notat că în împrejurimile Aradului, în zonele Ceala şi Pădurice, “se bătea mingea”. Peste doi ani, tot la Arad, doctorul Iuliu Weiner (a studiat stomatologia la Londra) a adus în ţară o minge şi regulile scrise pe o hârtie. La Arad, pe 15 august 1899, pe terenul viran de lângă Uzina de Vagoane s-a desfăşurat primul meci susţinut de jucătorii înscrişi la “Societatea de fotbal din Arad”. Tot la Arad, pe 25 octombrie a avut loc primul meci internaţional, între o formaţie locală şi echipa Politehnicii din Budapesta, întâlnire câştigată de maghiari cu scorul de 10-0. ?! Sus am postat o poză cu tineri fotbaliști arădeni care bat la porțile afirmării.

Municipiul Timișoara (în graiul bănățean Cimișoara, în germană Temeschwar, alternativ Temeschburg sau Temeswar, în maghiară Temesvár, în sârbă Темишвар/Temišvar, în limba bulgarilor bănățeni Timišvár; în traducere (limba maghiară): „Cetatea de pe Timiș”) este reședința și cel mai mare oraș al județului Timiș din regiunea istorică Banat, vestul României. În anul 2010, având 303708 locuitori, era al treilea oraș, ca număr de locuitori, din România. Numele localității vine de la râul Timiș (trecând actualmente la sud de municipiu), numit de romani în antichitate Tibisis sau Tibiscus. Începând din anul 553 teritoriul actual al Timișoarei a fost timp de două secole sub dominație avara. Aceștia au construit pe ruinele fostei fortărețe romane Zambara o nouă așezare cu numele de Beguey, poziționată strategic intre râurile Timiș si Bega (Tisa). După avari teritoriul a fost invadat de pecenegi, cumani, bulgari, valahi și apoi maghiari. Fortăreața Timișoara a fost foarte probabil construita în sec. X, în stil avar, înconjurată de un canal cu apă, fiind situata pe locul actual al Operei. După invaziile tătare și distrugerea completă din 1241, regele maghiar Bèla al IV-lea a colonizat zona cu germani, care au reclădit cetatea. Prima atestare documentară a localității Timișoara este destul de controversată, aceasta fiind plasată de specialiști în anii 1212 sau 1266. În anul 1175 este menționat comitatul Timiș, dar sursele nu menționează care este centrul economic și administrativ al acestuia. Deasupra am postat stemele veche, interbelică, comunistă și actuală ale municipiului Timișoara, iar dedesubt pozele câtorva inconfundabile monumente de arhitectură din frumosul oraș de pe Bega, din vremuri diferite.

Școala specială de artilerie

Aeroportul Internațional "Traian Vuia"

Primăria

Bastionul Maria Tereza

Biserica sârbească

Hotelul Continental

Muzeul Nicolaus Lenau

Teatrul de Operă

Palatul Dauerbach

Palatul Dicasterial

Palatul Loefler

Prefectura

Sinagoga Fabric

Județul Timiș este situat în vestul țării, în regiunea istorică Banat, România. Numele său provine de la râul Timiș care îl traversează. Județul se întinde pe o suprafață de 8697 kilometri pătrați, fiind cel mai mare din țară, numără aproximativ 660000 de locuitori și are reședința în municipiul Timișoara.Din punct de vedere administrativ județul se compune din 2 municipii - Timișoara și Lugoj, 8 orașe - Sânnicolaul Mare, Jimbolia, Buziaș, Făget, Deta, Gătaia, Recaș, Ceacova și 89 de comune. Deasupra am postat harta, stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului Timiș, iar dedesubt pozele câtorva monumente arhitectonice și de cultură reprezentative ale județului, alte locuri de vizitat dar și câteva trimiteri poștale ilustrate, din vremuri diferite.