Epaminonda's Blog.....: MEMORIA CĂRȚII POȘTALE - CASA ARGINTARULUI, CAZINOUL OFIȚERILOR ȘI CAZARMA FRANZ JOSEF DIN MUNICIPIUL BISTRIȚA

Meşteşugul prelucrării aurului şi argintului era foarte dezvoltat în Bistriţa, mai ales că metalele preţioase erau exploatate direct din minele de la Rodna, aflate în apropiere. Casa Argintarului din municipiul Bistrița păstrează un plan tipic pentru arhitectura acelor vremuri, cu ateliere la parter şi camere de locuit la etaj, şi este una dintre cele mai frumoase construcţii medievale din Bistriţa. Casa Argintarului este un monument de arhitectură, de la începutul Renașterii, secolul al XV-lea (anul 1456). Unul dintre proprietarii casei a fost argintar, probabil bijutier al oraşului. Meşterul era foarte priceput la confecţionarea potirelor sau a paharelor de aur şi argint cu picior înalt pe care le ornamenta cu pietre preţioase şi semipreţioase. În anul 1560 meşterul Petru şi echipa sa de pietrari au venit din Polonia la Bistriţa pentru a renova biserica din Piaţa Centrală a oraşului după ultimele modele învăţate în Italia. Cu această ocazie ei lucrează şi la casa argintarului din Bistriţa, care devine pentru această perioadă cea mai frumoasă casă din Bistriţa şi din Transilvania. Meşterii pietrari au cioplit la o fereastră de la parterul casei şi insemnul meseriei pe care o practică proprietarul acesteia, adică două potire în două modele diferite cu picior aşa cum obişnuia să realizeze în atelierul său argintarul Blasius. În interior, atelierul meşterului argintar are în dreptul ferestrelor construite băncuţe pe care au lucrat ucenicii atelierului - băncile sunt săpate în grosimea zidului lângă ferestre pentru ca tinerii care învăţau acest meşteşug să poată să lucreze cât mai mult timp cu lumină naturală. Să nu uităm că în acele timpuri luminarea interioarelor se realiza după lăsarea serii cu lumânări din ceară sau grăsime animală fără să se asigure o lumină foarte bună în spaţiul locuinţei.

Meşterii argintari şi aurari din Bistriţa utilizau argint extras din minele de la Rodna, iar produsele lor erau cumpărate inclusiv de domnitorii Moldovei. Din păcate aceste mine de argint au sărăcit în minereu preţios şi nu mai sunt utilizate, iar argintarii sau aurarii care lucrează acum în oraş trebuie să-şi procure metalele preţioase din alte părţi ale României sau ale Europei. Casa poartă însemnele breslei aurarilor, două potire în basorelief, sculptate pe ancadramentul ferestrei cu deschidere semicirculară. Intrarea în edificiu având o formă semicirculară, este încadrată de doi pilaştri andosaţi, care se termină cu capiteluri compozite, unite printr–un fronton rectangular. Ferestrele tripartite de la parter şi etaj, cu o frumoasă profilatură renascentistă, au ancadramente dreptunghiulare, prevăzute la partea superioară cu cornişe şi console. Doar fereastra a doua de la parter face excepţie, ea reluând, în formă redusă, desenul portalului cu intenţia vădită de a pune în evidenţă cele două potire din piatră, diferite ca formă, amplasate în arcul superior al ferestrei. Aceste cupe erau, desigur, replica în piatră a cupelor de aur şi argint executate de meşterii bistriţeni. În interior, imobilul are la parter un gang carosabil boltit semicilindric, o cameră cu boltă ogivală şi alte două camere boltite semicilindric. O scară interioară, şi ea inovaţie renascentistă, leagă parterul de etajul mai spaţios şi luminat, cu plafon de lemn drept şi grinzi aparente. În decursul timpului, Casa Argintarului a cunoscut mai multe transformări în interior. În anul 1758 a ars, iar în anul 1939 a ajuns în pragul demolării şi numai intervenţia lui Nicolae Iorga pe lângă primăria oraşului i–a prelungit existenţa. După anul 1950, imobilul din strada Dornei nr. 5 a devenit proprietate de stat, intrând în reparaţii generale, făcute după proiectele arhitectului–restaurator Şt. Balş. La data de 1 iunie 1969, Casa Argintarului, devenită după restaurare o adevărată bijuterie arhitecturală, îşi inaugura destinaţia culturală cu o expoziţie de artă plastică. Ea a găzduit apoi, până în anul 1986, exponatele secţiei de istorie a Muzeului Judeţean Bistriţa–Năsăud. În acest edificiu funcționează acum Şcoala de Arte. Cât priveşte activitatea didactică a instituţiei, școala oferă celor interesaţi, indiferent de pregătire, posibilitatea să îşi cultive vocea, să înveţe să cânte la diverse instrumente, să picteze sau să danseze.

***

Cazinoul ofițerilor din Bistrița a fost construit din piatră, la sfârşitul secolului al XIX–lea (1892), fiind prevăzut cu trei niveluri: subsol, parter şi etaj, în suprafaţă de 1437 metri pătrați. Intrarea în imobil se face printr–un portic, prevăzut cu patru stâlpi, ce susţin balconul dreptunghiular de la etaj, spre care se deschid trei uşi îmbinate, semicirculare, din sala de spectacol. Delimitarea exterioară dintre parter şi etaj se evidenţiază prin brâie orizontale. Faţada superioară este împodobită cu tablouri şi ornamentaţii florale scoase în relief. Clădirea se termină deasupra cornişei cu un atic menit să mascheze acoperişul. În decursul timpului, acest edificiu a avut destinaţii diferite: o vreme aici a funcţionat Cercul Cultural Bistriţean, iar în anii 1900–1912 Gimnaziul de fete.

După Primul Război Mondial, edificiul a găzduit Cazinoul Ofiţerilor, iar în anul 1942, Cazinoul Maghiar. În anul 1946 Cercul Cultural Bistriţa şi–a reluat activitatea în acestă locaţie, pentru ca în anul 1960 să devină proprietate de stat – Consiliul raional al sindicatelor. Din anul 1968, imobilul a intrat definitiv în proprietatea U.G.S.R., cu destinaţia de Casa de Cultură a Sindicatelor. Localul cuprinde o sală de spectacole (cu 200 locuri), o bibliotecă (cu 12000 volume), săli pentru cursuri şi cercuri tehnico–aplicative etc.

***

Cazarma “Franz Josef” este un vechi monument arhitectonic din municipiul Bistrița. Clădirea a rezistat vicisitudinilor timpului, a fost renovată și astăzi găzduiește efectivele Batalionului 812 Infanterie “Șoimii Carpaților”.

De-a lungul vremii cazarma a mai purtat numele de “Marele Voievod Mihai”. Această cazarmă este situată pe strada Avram Iancu.

xxx

O VORBĂ DE DUH

DE LA ÎNAINTAȘI

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O PASTILĂ DE UMOR

________xxx________

O MEDALIE

SI CATEVA INSIGNE

DIN JUDETUL CLUJ

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc

Insigna - K.A.C. - (Kolozsvári Atlétikai Club)

Kolozsvári Atlétikai Club (K.A.C.), denumire ulterioară Ferar Cluj a fost un club de fotbal fondat în anul 1918. Echipa a apărut înaintea primului război mondial și a jucat în campionatul regional până în anul 1934. În anul acela intră în campionatul Diviziei B, clasându-se pe locul 7, iar în anul următor pe locul 5. În anul 1936 are loc reorganizarea diviziilor din România și echipa va începe să joace în Divizia C, terminând în următorii 2 ani pe locul 3. În anul 1943 a jucat în campionatul Ungariei, clasându-se pe locul 3 și folosind următoarea formație de bază: Marki, Vass, Pal, Balint, Reinhardt, Szanislo II, Fabian, St. Kovacs, Bonyhadi, Fülop, Incze II. Din anul 1945 echipa s-a numit Ferar KMSE. În prima ediție postbelică (1946-1947) a jucat în campionatul divizionar A, terminând pe locul 6 al clasamentului. În anul 1948 echipa s-a unit cu echipa C.F.R., prin asimilare.

Aniversarea UM 01369 Cluj Napoca

15 februarie 1974 - 1999

Unitatea militară nr. 01369 este probabil o structură militară de logistică - bază de reparat tehnică auto militară - din structura Diviziei 4 Infanterie “Gemina”, cu comandamnetul în municipiul Cluj Napoca. U.M. 01369 este dislocată în strada Moș Ion Roată, la nr.5. Obiectul său de activitate este achiziționarea de piese auto și auxiliare în vederea efectuării de reparații la tehnica auto militară. Aici se fac reparații generale de motoare, reparații și reglaje ale tuturor sistemelor autovehiculelor militare precum și tinichigerie și vopsitorie caroserii.

Insigna - Aniversarea UM 01215 - Cluj Napoca

1 noiembrie 1923 - 1993

Studiind detaliile grafice de pe insignă deducem că această unitate militară ar fi putut fi un regiment de artilerie sau mecanizat. Unitatea militară 01215 a fost (este) dislocată în garnizoana Cluj Napoca, localitatea Florești, pe strada Avram Iancu la numerele 370 – 372.

Florești, până în anul 1924 Feneșu Săsesc, colocvial Feneș sau Feniș, (în maghiară Fenes, Szászfenes, în germană Sächsisch Fenesch , Fenesch, Fenisch, Deutsch-Branndorf) este o comună din județul Cluj, care conține ăn plus și localitățile: Luna de Sus și Tăuți. Comuna se află pe malul drept al râului Someșul Mic, la trecerea dintre Munții Apuseni și Podișul Transilvaniei. La recensământul din anul 2011 comuna număra 22813 locuitori cu 205% mai mult decât la recensământul anterior (anul 2002), dintre care; români – 75,19%, maghiari – 14,36%, romi – 4,89% și restul - necunsocută sau altă etnie. Astăzi strucutura confesională aproximativă a populației comunei se prezintă astfel; ortodocși – 68,42%, reformați – 9,86%, romano catolici – 4,19%, penticostali – 3,41%, greco calotlici – 3,37%, baptiști – 2,35% și restul – nedeclarată sau altă etnie. Structura populației după sex se prezintă astfel: feminin - 50,94% și masculin - 49,06%, iar după starea civilă legală: căsătoriți - 51,65% și necăsătoriți - 40,88%.

Insigna S.S.F.C. - (Societatea Studenților Farmaciști din Cluj)

Organizaţia Studenţilor Farmacişti din Cluj Napoca (O.S.F.) denumire veche Societatea Studenților Farmaciști din Cluj (S.S.F.C.), este o organizaţie non-profit, non-guvernamentală care are ca scop, alături de reprezentarea studenţilor farmacişti la nivel de universitate, organizarea de campanii şi proiecte pe teme de sănătate, plecând de la premisa că este mai important să previi, decât să tratezi. Organizaţia funcţionează sub supravegherea unui Birou de Conducere alcătuit astăzi din 16 studenţi care se reînnoieşte în fiecare an. Organizaţia funcţionează pe bază de voluntariat şi este alcătuită din studenţi ai Facultăţii de Farmacie, specializarea Farmacie şi ai specializării Nutriţie şi Dietetică. Sediul acestei organizații este în Căminul 10, strada Bogdan Petriceicu Hașdeu, numerele 90-92. Se știe că insigna de mai sus a fost bătută în anul 1935, este din bronz emailat și are dimensiunile de 9 x 9 milimetri.

Miliția județeană Cluj - Drum bun!

U.M.T.C.F. Cluj

(Unitatea pentru mecanizare transport și construcții forestiere)

Primele atestări privind Poliția Română datează din vremea lui Neagoe Basarab sau a lui Mihai Viteazu (crearea instituției agiei), continuă cu domnia lui Mihai Şutzu (organizarea pazei Capitalei, emiterea primelor acte de identitate și reglementarea portului armelor) iar din anul 1806, organele de pază și ordine din Capitală primesc denumirea generică de POLIȚIE. In anul 1821 Tudor Vladimirescu acorda scutiri de taxe și impozite celor însărcinați să mențină ordinea publică și să apere proprietatea cetățenilor, iar în 1831, prin Regulamentele organice, atribuțiile poliției sunt extinse. În timpul Revoluției de la 1848 are loc reorganizarea poliției, prin apariția instituției șefului poliției Capitalei căruia i se subordonează Guardia municipală.

La 9 iunie 1950 domnitorul Ghica Vodă emite “Cronica polițienească” prin care, în cele 158 de articole, erau reglementate sarcinile “înaltei poliții” și "obișnuitei poliții”, ceea ce a constituit momentul creării primei structuri centrale cu atribuții în organizarea și coordonarea activităților polițienești. Începând cu Legea de organizare a poliției, a lui Alexandru Ioan Cuza (4 noiembrie 1860), urmată de Legea lui Vasile Lascăr (1 aprilie 1903) și de Legea pentru organizarea poliției generale a statului (8 iulie 1929), competențele organelor de poliție sunt extinse, iar raporturile cu celelalte structuri ale statului mult mai bine reglementate.

Prin Decretul nr. 25 din 23 ianuarie 1949 se înființează MILIŢIA, apoi, prin Decretul - Lege nr. 2/27 decembrie 1989 se reînființează Poliția Română ale cărei competențe vor fi reglementate, ulterior, prin Legea nr. 26 din 18 mai 1994 și prin Legea 218 din 23 aprilie 2002. Deci Miliţia este denumirea nouă a Poliţiei, în regimul comunist.

Unitatea pentru mecanizare transport și construcții forestiere Cluj (U.M.T.C.F.) a fost un întreprindere clujeană care s-a ocupat exact cu ce scrie în denumire – mecanizare transporturi și construcíi forestiere. Astăzi unitatea poartă numele S.C.T.S.A. care ar putea însemna Societatea comercială de transporturi – societate pe acțiuni.

Cluj Napoca (până în 1974 Cluj; în germană Klausenburg, în maghiară Kolozsvár, în dialectul s[sesc Kleusenburch, în latină Claudiopolis) este un municipiu reședință de județ și cel mai mare oraș al judeţului Cluj, ce numără aproximativ 310000 locuitori. În trecut a fost reședința comitatului Cluj și una dintre capitalele istorice ale Transilvaniei. Numele de Cluj provine, cel mai probabil, din latinescu Castrum Clus, folosit pentru întâia oară în secolul al XII-lea pentru a desemna cetatea orașului medieval de aici. Toponimul Clus are semnificația de „închis” în latină și se referă la dealurile care înconjoară orașul. O altă ipoteză acceptată este aceea a provenienței numelui topic din germanul Klaus sau din cuvântul Klause (însemnând «trecătoare între munți» sau din clusa «stăvilar, baraj»). Prima atestare documentară a unei așezări pe teritoriul de astăzi al Clujului a fost făcută de către geograful grec Ptolemeu, care a menționat aici una dintre cele mai însemnate localități din Dacia, cu numele Napuca. Cea dintâi atestare a Napocii romane datează din perioada imediat următoare războaielor de cucerire a Daciei,din anii 107 - 108, și constă dintr-o bornă militară, descoperită la Aiton, rezultată de la construcția unui drum strategic imperial. Prin decretul Consiliului de Stat nr. 194 din 16 octombrie 1974, semnat de Ceaușescu, municipiului Cluj i-a fost atribuit numele Cluj-Napoca, "pentru a eterniza denumirea acestei străvechi așezări - mărturie a vechimii și continuității poporului român pe aceste meleaguri. Sus am postat stema orașului si fotografiile câtorva frumoase monumente arhitectonice și de cultură clujene, din vremuri diferite.

Colegiul unitarian

Hotelul "Belvedere"

Monumentul "Horia, Cloșca și Crișan"

Monumentul eroilor sovietici

Școala de domnișoare

Spitalul "Carolina"

Teatrul maghiar

Stadionul Arena

Prefectura

Palatul Szeky

Primăria

Statuia lui Mihai Viteazu

Sinagoga neologă

Universitatea tehnică

Județul Cluj este un județ situat în partea central-vestică a României, în centrul provinciei istorice Transilvania, întins pe 6674 km.p. și numărând aproximativ 692000 de locuitori. Capitala județului se află în orașul Cluj - Napoca. Ca subdiviziuni administrativ-teritoriale județul se compune din 5 municipii - Cluj Napoca, Dej, Turda, Câmpia Turzii și Gherla, 1 oraș - Huedin și 74 de comune. Sus am postat stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului și mai jos fotografiile câtorva monumente de cultură și arhitectură din județul Cluj, din vremuri diferite, dar și alte frumoase locuri de vizitat în acest județ.