Epaminonda's Blog.....: FILATELIE - TURNEELE FINALE ALE CAMPIONATELOR MONDIALE DE FOTBAL 1970,74,78

Admiri aici câteva efecte filatelice (colițe și mărci filatelice) emise cu ocazia desfășurării Turneelor finale ale Campionatelor Mondiale de Fotbal din anii 1970 (Mexic), 1974 (Republica Federală Germania) și 1978 (Agentina).

Campionatul Mondial de Fotbal 1970 a fost cea de-a noua ediţie a celei mai importante competiţii la care participă echipe naţionale din toată lumea, ediţie ce s-a desfăşurat în Mexic. Campionatul Mondial de Fotbal din 1970 a fost primul găzduit de o ţară din America de nord şi primul care a fost organizat în afara Europei și Amercii de Sud. Într-un meci în care jucau două campioane mondiale, finala a fost câştigată de Brazilia, care a învins-o pe Italia cu 4-1. După ce a câştigat a treia oară Campionatul Mondial de Fotbal, Brazilie i-a fost permis să păstreze Trofeul Jules Rimet permanent. Echipa braziliană avându-i pe Pele (care a fost în a patra şi ultima finală de Campionat Mondial), Carlos Alberto, Clodoaldo, Gerson, Jairzinho, Rivelino și Tostao este considerată de mulți echipa cu cel mai bun atac de la un Campionat Mondial. A câştigat toate cele 6 meciuri din drumul spre titlu, de asemenea şi cele 6 meciuri de calificare din drumul spre Mexic. După o absență de 32 de ani, România a participat din nou la acest turneu final.

La turneul final, tricolorii au făcut parte din așa-zisă “groapă cu lei”’ de la Guadalajara, alături de Brazilia, Anglia și Cehoslovacia. A fost cu siguranță cea mai puternică grupă a acelui turneu final. Iată rezultatele României în acest turneu final: 2-3 cu Brazilia, 0-1 cu Anglia și 2-1 cu Cehoslovacia. Și acum nu pot înțelege de ce i s-a refuzat lui Dobrin să joace. Oare a greșit atât de mult? Cu siguranță altul ar fi fost bilanțul final al reprezentativei noastre.

Trofeul Campionatului Mondial de Fotbal oferit echipei câștigătoare până la ediția de anul 1970 s-a numit inițial Victory (Victorie) apoi a fost redenumită Cupa Jules Rimet Trophy, in onoarea fostului presedinte al Federatiei Franceze de Fotbal, dar si al FIFA, Jules Rimet, cel care a militat pentru infiintarea competitiei. Sculptorul francez Abel Lafleur a fabricat trofeul din argint placat cu aur pe un suport albastru de lazurit (un amestec de minerale de culoare albastra), si o reprezenta pe Nike of Samothrace, zeita victoriei in mitologia greaca. Prima echipa careia i s-a decernat trofeul a fost Uruguay, castigatoarea Campionatului Mondial de Fotbal din 1930. In timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial trofeul a fost pastrat de catre castigatoarea editiei din 1938, Italia. Ottorino Barassi, vicepresedintele FIFA si presedintele Federatiei Italiene de Fotbal, a transportat in secret trofeul de la o banca din Roma si l-a ascuns intr-o cutie de pantofi sub propriul pat pentru a preveni furtul trofeului de catre nazisti. Cu toate astea, la 20 martie 1966, cu patru luni inainte de Campionatul Mondial de Fotbal din Anglia, trofeul a fost furat in timpul unei prezentari publice de la Westminster Central Hall. Din fericire, dupa doar sapte zile a fost gasit impachetat intr-un ziar, intr-o gradina de la periferia Upper Norwood (zona rezidentiala din Londra) de un caine pe nume Pickles. Proprietarul cainelui a fost recompensat cu 6000 de lire sterline, iar hotii au ramas neidentificati. Ca masura de securitate, Asociatia de Fotbal din Anglia a fabricat in secret o copie a trofeului pentru a putea fi utilizata la evenimentele de celebrare de dupa meciuri si competitii. Replica a fost folosita in diverse ocazii, pana in 1970, apoi vanduta la licitatie, in 1997, contra sumei de 254500 de lire sterline, fiind adjudecata chiar de FIFA. Echipa nationala a Braziliei a castigat trofeul Campionatul Mondial de Fotbal pentru a treia oara in 1970, ceea ce i-a permis posesia perpetua a trofeului original, asa cum fusese stipulat de Jules Rimet in 1930. El a fost expus de Confederatia Braziliana de Fotbal intr-o vitrina cu partea frontala din geam antiglont. La 19 decembrie 1983, partea de lemn din spatele vitrinei a fost fortata, iar trofeul furat din nou, fara a mai fi recuperat vreodata. Confederatia Braziliana a dispus fabricarea unei copii pentru care compania Eastman Kodak a folosit 1,8 kg de aur.

Campionatul Mondial de Fotbal 1974 a fost cea de-a zecea ediție, care s-a desfășurat în Germania de Vest, la care au participat 94 de echipe naționale din toată lumea. Componența turneului final a oferit mari surpize; Franța a pierdut calificarea în favoarea URSS, Spania, Anglia și Ungaria, de asemenea, nu au reușit să ajungă în finală.

Pentru prima dată între echipele calificate s-au inclus Germania de Est, Haiti, Australia și Zair. Turneul final s-a jucat pe cele mai frumoase stadioane germane între 13 iunie și 7 iulie 1974. După 38 de meciuri a câștigat Germania, celelalte locuri fiind ocupate de; Olanda (2), Polonia (3) și Brazilia (4). În turneul final s-au înscris 97 goluri, cele mai multe (7) de către jucătorul polonez Grzegorz Lato.

Trofeul Cupei Mondiale FIFA este confecționat din aur si se acorda castigatoarei turneului final. Din anul 1974, atunci cand Cupa Mondiala a avut loc in Germania de Vest, se ofera Trofeul Cupei Mondiale FIFA. Oficialii FIFA au ales acest trofeu din peste 50 de modele care le-au fost prezentate. Designerul actualului trofeu se numeste Silvio Gazzaniga si este din Italia. Numele trofeului este FIFA World Cup Trophy si este facut din aur de 18 carate si cantareste 6,175 kg., având înălțimea de 36,5 centimetri. Baza are diametrul de 13 cm si este facuta din malachit, un mineral carbonat de hidroxid de cupru. Trofeul nu este acordat definitiv castigatorilor, acestia au dreptul sa pastreze trofeul original 4 ani, pana la urmatorul Campionat Mondial. Invingatorilor li se acordă o replica a trofeului care este placata cu aur. In prezent toti membrii unei echipe care termina pe unul dintre primele trei locuri primesc medalii si insigne cu insemnele Cupei Mondiale.

Campionatul Mondial de Fotbal 1978 a fost cea de-a unsprezecea ediție a celei mai importante competiții la care au participat echipe naționale din toată lumea, ediție ce s-a desfășurat în Argentina. Ediția a fost câștigată de către Argentina, învingând Olanda în finală cu scorul de 3 - 1.

Turneul final al competiției a avut loc în perioada 1 – 25 iunie 1978 și la el au participat 16 reprezentative naționale. În cele 38 de meciuri jucate s-au înscris 38 de goluri, cele mai multe (8) au fost înscrise de către jucătorul argentinian Mario Kempes. Sus am postat logo-ul acestei competiții sportive.

xxx

O VORBĂ DE DUH

DE LA ÎNAINTAȘI

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O PASTILĂ DE UMOR

___________xxx___________

CÂTEVA INSIGNE

ȘI MEDALII ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Insigna militară specialist de clasă - aviație

Forțele militare ale oricărui stat, deci și ale țării nostre, sunt categorisite pe diverse specialități militare de pregătire și instruire. În baza unor bareme dinainte stabilite militarii sunt testați periodic asupra nivelului de pregătire și, dacă corespund acestor bareme, sunt declarați specialiști de clasă și distinși cu insigne de Specialist de clasă 1, 2 sau 3, diferite ca model de la o specialitate militară la alta. Obținerea unei asemenea distincții, meritorii atrage uneori după ea o promovare în funcție și întotdeauna o creștere neînsemnată a soldei lunare.

La 12/24 noiembrie 1859, Prin Înaltul Ordin de Zi nr. 83, al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, este înființat Statul Major General. Bazele moderne ale constituirii și consacrării Forțelor Terestre pot fi plasate în timp din cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Aviația militară română a luat ființă în anul 1910 datorită colaborării societății civile cu Ministerul de Război, iar primul avion militar de concepție și construcție românească, proiectat de inginerul aviator Aurel Vlaicu și realizat la Arsenalul Armatei, a zburat la 17 iunie 1910. România a fost una dintre primele ţări din lume care a avut o forţă de lupta aeriana, începând cu 1913. În 1912, Forţele Aeriene Române au comandat 10 aeronave Vlaicu I, construite de către Aurel Vlaicu la Bucuresti. În timpul primului război mondial , România a achizitionat 322 de aeronave din Franţa şi Marea Britanie , inclusiv: Nieuport (tipurile 11, 12, 19, 21, 23, şi 28), Farman de recunoaştere şi bombardament, aeronave uşoare (tipurile 40 şi 46), şi Breguet – Michelin bombardiere grele. La data de 16 septembrie 1916, un avion militar romanesc, Farman F.40 a doborât o aeronava apartinand Forţelor Aeriene Imperiale Germane in apropierea oraşului Slobozia , aceasta fiind prima victorie din istoria Forţelor Aeriene Române. Până la sfârşitul primului război mondial, piloţii români au executat aproximativ 11000 de ore de zbor şi au luptat in 750 de bătălii aeriene.

În timpul perioadei interbelice, Romania a avut o puternică industrie nationala de aeronave proiectand şi producand aproape toate tipurile de aeronave militare şi civile. În special, IAR-80 -serie s-a remarcat in timpul celui de al doilea război mondial, fiind utilizat într-un numar semnificativ pe Frontul de Est. Aviatia Militara a fost reorganizata într-o perioadă de 18 ani. Peste 2.000 de aeronave militare şi civile au fost construite în România, bazate pe proiecte proprii sau in licenta. Aviaţia militară a folosit avioanele IAR 80 , care au devenit celebre pe frontul de Est, şi bombardiere fabricate de IAR Braşov ca Messerschmitt Bf 109 şi Heinkel 112 , Heinkel He 111 şi bombardiere Junkers 88, Junkers Ju 87 bombardier in picaj , Junkers Ju 52 de transport. Atunci când România, aliată cu Germania, a plecat la război împotriva URSS , la 22 iunie 1941, Forţele Aeriene Române a avut 621 avioane, inclusiv autohtonul IAR 80/81 . Aviatia Militara a realizat sute de misiuni, contribuind la eliberarea României si la recucerirea Bucovinei de Nord şi Basarabiei , care au fost ocupate de Uniunea Sovietică un an mai devreme. Până la episodul Odessa , aviatorii militari români au obtinut 661 victorii aeriene. Aviaţia Militara Româna a luptat pe frontul de est până la 22 august 1944, aducând o contribuţie importantă la marile bătălii din Stalingrad , Crimeea , Ucraina şi alte fronturi. Între 1941-1944 aviatorii români au obţinut 2000 de victorii aeriene. Printre cei mai renumiti asi ai aviatiei militare au fost prinţul Constantin Cantacuzino , care a castigat 68 victorii certificate, căpitanul Horia Agarici şi căpitanul Alexandru Şerbănescu , care a doborat 60 avioane inamice. Incepand cu anul 1948, România adopta sistemul sovietic si in fortele aeriene. La data de 15 februarie 1949, Comandamentul Aviaţiei a fost restructurat pe baza modelului sovietic. Noi aeronave sovietice, cum ar fi Yakovlev Yak-18 , Polikarpov Po-2 , Lavochkin La-9 , Tupolev Tu-2 , şi Ilyushin Il-10 a intrat in serviciu. Un an mai târziu, 77 Yakovlev Yak-17 şi Yakovlev Yak-23S au intrat în dotarea fortelor aeriene, iar în 1952, alte 88 de aeronave MiG-15 şi MiG-17 .

În 1958, primul avion supersonic MiG-19, a intrat în dotarea aviatiei militare. Trei ani mai târziu, în februarie 1962, au fost importate avioanele MiG-21 , care au reprezentat una dintre cele mai eficiente aeronave de lupta din acea vreme. Incepand cu anul 1974, România a reluat productia proprie de avioane militare de lupta. Avionul subsonic IAR-93 a executat primul zbor la 31 octombrie 1974. Acesta a reprezentat un mare pas înainte, ţinând cont de faptul că a fost singurul avion reactiv de lupta produs de o alta tara din Pactul de la Varşovia, decat URSS. În 1962, s-au creat primele subunitati de elicoptere care au fost dotate la inceput cu Mi-2 şi Mi-4 de productie sovietica. La 14 mai 1981, nava spatiala sovietica Soyuz-40 a fost lansat de la Baikonur pentru a efectua o misiune comună româno-sovietica de zbor, cu locotenent Dumitru Prunariu şi colonelul Leonid Popov în calitate de comandant la bord. În anii 80 regimentele 67 si 49 vanatoare-bombardament de la Craiova şi Ianca au fost echipate cu noi aeronave IAR-93 si IAR-99 , care au înlocuit vechile MiG-15 ani şi MiG-17 . În decembrie 1989, la doar câteva zile înainte de revoluţia română împotriva comunismului a început, dotarea aviatiei militare romane cu primele avioane MiG-29.

Regimentul 4 Roșiori "Regina Maria"

Recunoștință erolor 1915 - 1919

Această unitate militară a fost creată în anul 1893 în oraşul Bârlad. Regina Maria a fost numită comandant onorific al Regimentului 4 Roşiori la decizia Regelui Ferdinand şi a lui Carol I datorită interesului pe care aceasta l-a arătat pentru problemele ţării. Faptul că era o foarte bună călăreaţă a constituit un atu, regimentul fiind unul de cavalerie. Puţină lume se aştepta ca regina să se implice în acţiunile regimentului, titlul său fiind onorific, dar după cum istoria arată, aceasta avea un birou permanent în regiment şi participa la exerciţiile de manevră ale unităţii. S-a implicat activ în toate acţiunile pe care Regimentul 4 Roşiori (denumit mai târziu Regimentul 4 Roşiori "Regina Maria") le-a desfăşurat şi a purtat cu drag uniforma militară.

Insigna - Școala română de schi

Schiul este un sport de iarnă care constă în coborârea unor pante înzăpezite pe schiuri prinse de ghetele echipamentului individual. El cuprinde mai multe discipline sportive din care amintesc; schi fond, schi alpin, slalom, sărituri cu schiurile etc.

Insigna - B.T.T. - N.S.V.E.

(Biroul de turism pentru tineret - Nord, Sud, Est, Vest)

Până la instaurarea comunismului, interbelică turismul românesc organizat se desfăşura prin intermediul asociaţiilor şi cluburile de turism existente. Primul Club Alpin a luat fiinţă în Braşov la 10 mai 1873. Cea mai veche asociaţie este S.K.V. – Siebenbürgischer Karpaten Verein, înfiinţată la Sibiu la 28 noiembrie 1880 şi dizolvată în 1944. Această asociaţie a avut cei mai mulţi membri (germani, români, maghiari şi alte naţionalităţi) şi cele mai multe secţii, a construit cele mai multe drumuri şi cabane (59), a editat 56 de Anuare, a înfiinţat un corp de călăuze brevetate şi primele echipe de salvare în munţi. La 2 aprilie 1926 a luat fiinţă Turing-Clubul României, având mai multe secţii în ţară. A construit cabane, a efectuat marcaje turistice şi a publicat Calendarul săptămânal, transformat în Enciclopedia Turistică Românească. Sub egida T.C.R. au apărut şi alte publicaţii. Grupul Alpin Brav, transformat în 1937 în Clubul Carpatin Român, a fost înfiinţat de câţiva elevi de la liceul Mihail Viteazul, căpătând personalitate juridică la 18 martie 1936. Acesta a construit cabana Brav, devenită Caraiman. Asociaţia turistică România Pitorească a luat fiinţă în Bucureşti la 21 mai 1930. A construit cabana Ciucaş, a tipărit un an revista România Pitorească şi apoi Buletinul România Pitorească. Clubul Alpin Român s-a construit la 18 martie 1934. A construit Căminul Alpin – Buşteni, un refugiu la intrarea în Valea Coştilei şi şi-a cumpărat un sediu în Bucureşti. A tipărit Buletinul Alpin şi apoi Buletinul Clubului Alpin Român. A practicat alpinismul şi căţărarea, înfiinţând în 1938 prima şcoală de căţărare modernă în România, fiind organizat pe trei secţii. Asociaţia Piatra Craiului a fost creaţia unui pensionar militar. A închiriat de la călugări cabanele „Decebal” şi „Bucegi”, din apropierea peşterii Ialomiţei. Activitatea acestor asociaţii a fost în general alpinismul. Ele au fondat în 1934 Federaţia Societăţilor de Turism şi Alpinism, iar din februarie 1936, data înfiinţării O.N.T. (Oficiul Naţional de Turism), în parte au fost patronate şi de acesta. În cadrul O.N.T. au existat Birouri județene și Birou național de turism pentru tineret (B.T.T.)

Sfinții Mina, Stelian, Paraschiva și Sf.Treime

Sfântul Mucenic Mina era egiptean de neam iar cu credinţa creştin şi cu slujba ostaş, pe timpul împăraților păgâni Diocleţian şi Maximilian, care au dat poruncă să fie uciși toți creștinii care nu se închină idolilor. Vâzând acestea Mina a părăsit ostășia și s-a dus în pustietatea munților voind a vorbi cu fiarele decât cu poporul care se lepăda de Dumnezeu. Odată, cu ocazia unei sărbători păgâne, Mina coboară din munte, și în fața mulțimii, își declară iubirea de Dumnezeu. Pentru “sfidarea” mulțimii este prins, reținut și se încearcă convingerea sa în a se lepăda de Domnul. Dar el fericit și cu mândrie refuză orice ofertă, ulterior fiind supus unor cazne de neînchipuit. Într-un final i se cere să aleagă rapid dacă vrea să fie al păgânilor sau al lui Hristos. Sfântul Mina a răspuns cu mare glas: "Al lui Hristos am fost, sunt şi voi fi!". La primirea acestui răspuns trupul sfântului este sfârtecat cu sabia și aruncat în foc. După stingerea focului niște credincioși au adunat moaștele sfântului, le-au înfășurat într-o pânză albă, le-au dus în țara sa, și le-au pus la loc de cinste. În amintirea sfântului s-a construit o biserică iar acolo se întâmplau minuni celor care se rugau pentru sfântul Mina, curajosul.

Sf. Stelian Paflagonul, ocrotitorul pruncilor si al familiei crestine, este praznuit pe 26 noiembrie. Sfantul Stelian s-a nascut in secolul al VI-lea, la Adrianopolis, in provincia Paflagonia din Asia Mica (pe teritoriul Turciei de astazi), intr-o familie foarte bogata. Sfantul Stelian, cunoscut indeobste ca ocrotitor al pruncilor, a fost sfintit si s-a facut locas al Duhului Sfant inca din pantecele maicii sale. Intru toate era curat si plin de dragoste. Pentru aceasta, la vremea potrivita, si-a impartit bogatia pe care o avea saracilor si s-a facut monah. Dorind sa se adanceasca in rugaciune si in cunoasterea lui Dumnezeu, a plecat in pustie. A intrat intr-o pestera in care primea hrana de la dumnezeiescul inger. Primeste puterea de vindeca poporul de diverse boli. Din viata sa aflam ca intr-o zi, a venit in popor o boala aducatoare de moarte si mureau intr-una pruncii, iar parintii ramaneau fara de copii. Stiind mai multi de nevoitorul si pustnicul Stelian, au inceput a-l lua mijlocitor inaintea lui Dumnezeu, pentru vindecarea copiilor. Maicile care s-au rugat Sfantului Stelian au dobandit alti prunci, iar pruncii bolnavi au fost tamaduiti. Sfantul Cuvios Stelian Paflagonul este pictat in mod obisnuit cu un copil in brate, pentru neobosita sa misiune de a-i apara pe cei mici, ajutandu-i in mod special pe copiii bolnavi. Moaștele sale sunt păstrate cu sfințenie la Biserica Sf. Stelian (Lucaci) din București.

Aceasta femeie cu adevarat mare si vestită, pe numele ei Parascheva, (devenită Sf. Parascheva) s-a nascut într-un sat al Traciei, numit si din vechime si acum Epivata. Parintii ei erau din neam mare si bun, bogati, dar cel mai mult îi imbogatea drept cinstirea lui Dumnezeu si mandria de a fi si a se numi crestini. Dupa implinirea varstei de 10 ani, a inceput sa mearga deseori la biserica unde a ascultat pentru prima data cuvintele: "Cel ce voieste a veni dupa Mine, sa se lepede de sine si sa ridice crucea sa si sa urmeze Mie".O data, la iesirea din biserica, întâlnind un sarac, ascunzându-se de maica sa, si-a dezbracat hainele stralucite si luminate pe care le purta si i le-a dat lui, ea imbracandu-le pe cele ponosite ale saracului. Dupa ce a venit acasa si au vazut-o parintii într-un astfel de chip, s-au îngrozit si au batut-o, ca sa nu mai faca asa. Ea însa nu numai de doua ori, ci de trei ori, si de multe ori, se zice ca dezbracând hainele sale, le-a dat saracilor, întru nimic socotind pentru aceasta, ocarile, îngrozirile si nesuferitele batai ale parintilor. Apoi fiindca nu mai putea suferi durerea duhului în suflet, fara stirea parintilor si al celor de un sânge cu ea, si a multimii slugilor, a ajuns la Constantinopol si apoi la Iraclia din Pont, calatorind numai pe jos. Parintii au cautat-o, dar fara succes. La Iraclia din Pont, intr-un sfant locas, intrand cu bucurie duhovniceasca, s-a asezat pe pamânt si l-a udat cu lacrimi; apoi s-a sculat si prin ruga sa umplându-se de har, cinci ani întregi a petrecut cu rabdare aici. Intr-un tarziu i se indeplineste ruga si ajunge la Ierusalim, bucuroasa ca merge pe pamantul unde "si blândele picioare ale Mântuitorului meu Hristos au calcat". Multi ani rabdând în mânastirea saracacioasa a calugaritelor de la Ierusalim, implinind al douazeci si cincilea an al vârstei, a plecat la Ioppe ca mai apoi sa ajunga la Constantinopol si apoi Calicratia, unde isi gaseste sfarsitul pamantesc. Dupa ce moastele sale s-au depus la biserica din sat, a inceput a se produce multe minuni. Se vindecau schiopi, surzi, ciungi, ologi si tot felul de boli aducatoare de moarte. Neputinta nevindecata se indeparta doar prin atingerea raclei in care erau depuse sfintele moaste. Sfintele moaste ale cuvioasei Parascheiva au odihnit diferite perioade de timp in cetatea Târnovei, la Belgrad si apoi la Constantinopol. Izvoarele istorice spun ca domnitorul Moldovei, Vasile Lupu, a cumparat de la sultanul Murad al IV-lea al Constantinopolelui, pentru suma de 290 si apoi inca 300 pungi cu aur, sfintele moaste ale cuvioasei, pe care le-a adus la Iasi. Toata povestirea aceasta a stramutarii este zugravita pe peretele de sud al bisericii Sfintilor Trei Ierarhi, unde se afla depuse sfintele moaste ale cuvioasei. In sedinta sa din 28 februarie 1950, Sfantul Sinod al Bisericii noastre a hotarat canonizarea unor sfinti romani, precum si generalizarea cultului unor sfinti ale caror moaste se gasesc in tara noastra. Hotararea respectiva a fost transpusa in fapta in cadrul unor mari festivitati bisericesti in cursul lunii octombrie 1955. In cazul Cuvioasei Parascheva, generalizarea cultului ei s-a facut in catedrala mitropolitana din Iasi, la 14 octombrie 1955, in prezenta a numerosi ierarhi romani, precum si a unor reprezentanti ai Bisericilor ortodoxe rusa si bulgara.

___________ooOoo___________

PERSONALITĂȚI POLITICE

PE BANCNOTELE LUMII