Epaminonda's Blog.....: Ro - M

În anul 1937 Banca Națională a Regatului România a pus în circulație o monedă de 10000 lei, ultima monedă emisă de statul român ca regat, reprezentând chipul regelui Mihai I. Pe aversul monedei este reprezentată stema mică a Reagtului România, o ramură de măslin și este înscrisă valoarea de 10000 LEI. Pe reversul monedei este reprezentată efigia spre dreapta a regelui Mihai I și inscripțiile MIHAI I REGELE ROMÂNILOR și numele gravorului sub gât – H.(Haralamb) IONESCU.

Caracteristicile tehnice ale monedei sunt următoarele: valoarea – 1000 lei, anul emiterii – 1947, diametrul – 27 milimetri, greutatea – 7,5 grame, metalul – aliaj (cupru 63% și zinc 37%), există o variantă și de alamă, marginea - netedă, gravat pe muchie – NIHIL SINE DEO (Nimic fără Dumnezeu), tiraj – 11.850.000 exemplare și gravor – Haralamb Ionescu.

Mihai I, Principe al Romaniei, fost Principe de Hohenzolern a fost ultimul rege al României, care a condus țara între 20 iulie 1927 și 8 iunie 1930, dar și între 6 septembrie 1940 și 30 decembrie 1947.

În timpul domniei tatălui său, Carol al II-lea Mihai era cunoscut sub numele Mare Voievod de Alba Iulia. El s-a născut la data 25 octombrie 1921 la Sinaia, și astăzi (12.09.2017) este ultimul monarh, în viață, al unui stat participant la cel de-al doilea război mondial.

Domnia lui Mihai este necunoscută cu adevărat, ea fiind aspru ponegrită de regimul comunist care i-a urmat. Istoricilor le revine complicata sarcină de a arăta bunele și relele domniei ultimului rege al României.

În data de 15 iulie 2009 Banca Naţională a României a pus în circulație în scop numismatic o monedă din argint dedicată aniversării a 150 de ani de la înfiinţarea de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza a Oficiului de Statistică. Aversul monedei prezintă în partea superioară, sigla Institutului Naţional de Statistică şi o compoziţie grafică ce sugerează activitatea statistică din România, peste care se suprapune stema României; în partea inferioară, inscripţia "ROMANIA", anul de emisiune - 2009 şi valoarea nominală - 10 LEI. Reversul monedei prezintă în partea superioară, imaginea decretului domnesc de înfiinţare a Oficiului central de statistică administrativă, încadrată de portretele domnitorului Alexandru Ioan Cuza - semnatarul decretului şi economistului Dionisie Pop Marţian - primul director al oficiului; în partea inferioară, inscripţia "150 DE ANI DE LA INFIINTAREA OFICIULUI DE STATISTICA" şi anul înfiinţării - 1859.

Caracteristicile monedei sunt următoarele: valoare nominală - 10 lei; material - argint; puritatea – 99,9/%; greutate - 31,103 grame; formă - rotundă; diametru - 37 milimetri; calitate - proof; margine – zimţată, tiraj – 500 exemplare și preț unitar de vânzare fără TVA – 180 RON lei.

Alexandru Ioan Cuza (născut la 20 martie 1820 în Bârlad şi decedat la 15 mai 1873 în Heidelberg, Germania) a fost primul domnitor al Principatelor unite şi al statului naţional România. Acesta a participat activ la revoluţia de la 1848 din Moldova şi la lupta pentru unirea principatelor. La 5 ianuarie 1859, a fost ales domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie 1859 şi al Ţării Româneşti, înfăptuindu-se astfel unirea celor două ţări române. Devenit domnitor, Cuza a dus o susţinută activitate politică şi diplomatică pentru recunoaşterea unirii de către puterea suzerană şi puterile garante şi apoi pentru desăvârşirea unirii, pe calea înfăptuirii unităţii constituţionale şi administrative, care s-a realizat în ianuarie 1862, când Moldova şi Ţara Românească au format un stat unitar, adoptând oficial, în 1862, numele de România, cu capitala la Bucureşti, cu o singură adunare şi un singur guvern. După realizarea unirii, domnitorul Alexandru Ioan Cuza şi colaboratorul său cel mai apropiat, Mihail Kogălniceanu (ministru, apoi prim-ministru al României), iniţiază importante reforme interne: secularizarea averilor mânăstireşti, reforma agrară, reforma învăţământului, care au fixat un cadru modern de dezvoltare al ţării. Întâmpinând rezistenţă din partea guvernului şi a Adunării Legiuitoare, alcătuite din reprezentanţi ai boierimii şi ai marii burghezii, precum şi a bisericii, în înfăptuirea unor reforme, Cuza formează, în 1863, un guvern sub conducerea lui Mihail Kogălniceanu, care realizează secularizarea averilor mânăstireşti şi dizolvă Adunarea Legiuitoare. În acelaşi an, Cuza supune aprobării poporului, prin plebiscit, o nouă constituţie şi o nouă lege electorală, menită să asigure parlamentului o bază mai largă, şi decretează legea rurală concepută de Kogălniceanu. În timpul domniei lui Cuza a fost conceput codul civil şi cel penal, legea pentru obligativitatea învăţământului primar şi au fost înfiinţate primele universităţi din ţară, respectiv cea de la Iaşi, care azi îi poartă numele, şi cea de la Bucureşti. Tot în această perioadă a fost organizată şi armata naţională. Cuza a fost obligat să abdice în anul 1866 de către o largă coaliţie a partidelor vremii, denumită şi Monstruoasa Coaliţie, din cauza orientărilor politice diferite ale membrilor săi, care au reacţionat astfel faţă de manifestările autoritare ale domnitorului. După oarecari frământări, la 5 ianuarie 1859, colonelul Alexandru Ioan Cuza este ales Domn al Moldovei. Iată o parte din jurământul lui Cuza făcut în faţa Adunării Obşteşti a Moldovei; “Jur în numele prea sfintei Treimi şi în faţa Ţării mele că voi păzi cu sfinţenie drepturile şi interesele Patriei, că voi credincios Constituţiei în textul şi în spiritul ei, că în toată domnia mea voi priveghea la respectarea legilor pentru toţi şi în toate… ”. De adâncă profunzime şi simţire patriotică este mesajul lui Kogălniceanu după alegerea lui Cuza ca domn al Moldovei; “Prin înălţarea ta pe tronul lui Ştefan cel Mare, s-a înălţat însăşi naţionalitatea română…Alegându-te pe tine domn în ţara noastră am voit să arătăm lumii ceea ce toata ţara doreşte; la legi noi, oameni noi”. Ţara Românească a cunoscut şi mai mari fricţiuni în preajma alegerilor, existând o tensiune făţişă între tabăra unionişilor şi antiunioniştilor. Antiunioniştii munteni erau siguri că aici va fi ales fostul domnitor Gheorghe Bibescu, fiind organizat chiar şi banchetul victoriei lor în alegeri. Buzăul se prezenta ca o citadelă a mişcării unioniste. Într-un document din 25 aprilie 1857 se arăta că în districul Buzău existau două focare de reacţiune şi că prin muncă de lămurire acestea au fost aduse alături de marea mulţime, adeptă a unirii. Partidului La 24 ianuarie 1859 Partidul Naţional Unionist a obţinut marea victorie; colonelul Cuza ales Domn şi al Ţării Româneşti. Printr-un mesaj de suflet şi plin de înţelepciune tânărul deputat Vasile Boerescu îi convinge pe membrii Adunării din Bucureşti să se ridice la înălţimea de întemeietori de ţară punând Unirea ca fapt împlinit în faţa puterilor europene. Mitropolitul ţării, cu crucea într-o mână şi cu Evanghelia în cealaltă, le citeşte un adânc jurâmânt; “Jur că la vot nu voi fi povăţuit nici de interese personale, nici de şoapte străine sau de altă socotinţă ci numai şi numai de binele obştesc!” Cei 64 de membri ai Adunării au votat secret, conform doar conştiinţei lor, cu 64 de voturi pentru acelaşi Domnitor în Ţara Românească, punând Europa în faţa unui fapt împlinit şi total neaşteptat. Clopote şi strigăte de bucurie cutremurau văzduhul. În semn de preţuire al izbânzii românilor, Kossuth, revoluţionarul maghiar de la 1848 arăta; “Aşa duh este de trebuinţă, ca un popor să-şi întemeiască o Patrie ori, dacă a pierdut-o, să şi-o redobândească”. Dubla alegere a lui Cuza, şi prin aceasta, Unirea Prinicpatelor, a fost recunoscută până la urmă te către toate puterile europene, chiar dacă unele au impus pretenţii, cel mai adesea formale, la presiunile Franţei şi ale lui Napoleon. Trei ani a domnit Cuza cu guverne şi camera legiuitoare separate, perioadă în care în Ţara Românească s-au schimbat 9 guverne iar Moldova 6, lipsa de aşezare statornică fiind vizibilă. Prin firmanul din 2 decembrie 1861 Cuza obţine încrederea sultanului pentru reorganizrea administrativă a principatelor, astfel că la 24 ianuarie 1862 camerele legiuitoare ale principatelor se reunesc la Bucureşti ca primul Parlament al statului - România. Prin Proclamaţia de la 11 decembrie 1861 Cuza arăta; “Unirea este îndeplinită, naţionalitatea română este întemeiată. Acest fapt, dorit de generaţiile trecute, chemat cu căldură de noi, a fost recunoscut de Înalta Poartă şi de Puterile Garante. Alesul vostru vă dă astăzi o singură Românie.” După realizarea unirii, domnitorul Alexandru Ioan Cuza și colaboratorul său cel mai apropiat, Mihail Kogălniceanu (ministru, apoi prim-ministru al României), inițiază importante reforme interne, fixând un cadru modern de dezvoltare al țării. Întâmpinând rezistență din partea guvernului și a Adunării Legiuitoare, alcătuite din reprezentanți ai boierimii şi ai marii burghezii, precum și a bisericii, în înfăptuirea unor reforme, Cuza formează, în anul 1863 un guvern sub conducerea lui Mihail Kogălniceanu, care realizează secularizarea averilor mânăstirești (decembrie 1863) și dizolvă Adunarea Legiuitoare (2 mai 1864). În același an, Cuza supune aprobării poporului, prin plebiscit o nouă constitutie și o nouă lege electorală, menită să asigure parlamentului o bază mai largă, și decretează (14 august 1864) legea rurală concepută de Kogălniceanu. În timpul domniei lui Cuza a fost conceput Codul civil și Codul penal de inspirație franceză, legea pentru obligativitatea învățământului primar și au fost înființate primele universităţi din țară, respectiv cea de la Iaşi – 1860 – şi cea de la Bucureşti – 1864. Cuza are un merit incontestabil în organizarea armatei naţionale. Prin Legea rurală din 14/26 august 1854 peste 400000 de familii de țărani au fost împroprietărite cu loturi de teren agricol, iar aproape alți 60.000 de săteni au primit locuri de casă și de grădină. Țăranii împroprietăriți au devenit contribuabili la bugetul de stat, rezultând astfel o lărgire a bazei de impozitare. Fragmentarea terenurilor și lipsa utilajelor agricole moderne au dus la scăderea producției agricole în următorii ani, dar repartizarea ei a fost mai echitabilă. Reforma agrară din 1864, a cărei aplicare s-a încheiat în linii mari în 1865, a satisfăcut în parte dorința de pământ a țăranilor, a desființat servituțile și relațiile feudale. Dupa desființarea Adunării Legiuitoare (2 mai 1864) Cuza pierde sprijinul partidelor politice și, pentru a putea guverna, se înconjoară de o camarilă formată din funcționari corupți.Regimul personal instituit de Cuza după 2 mai 1864 a provocat nemulțumirea liberalilor radicali, care ulterior s-au aliat cu conservatorii, fapt ce a slăbit pozițiile domnitorului în stat. Nemulţumiţii, alături şi de câţiva militari carierişti, l-au constrâns pe domnitor să abdice în februarie 1866. De reţinut este faptul că domnitorul nu a luat niciun fel de măsuri împotriva curentului reacționar, ci, într-un discurs, chiar se arăta dispus să renunțe la tron în favoarea unui principe străin precum prevedea una din dorințele divanelor ad-hoc din anul 1857. Pe 13 februarie 1866, împreună cu soţia şi cei doi copii, părăseşte Bucureştiul. A fost instituită o locotenenţă domnească alcătuită din Lascăr Catargiu, Nicolae Golescu şi colonelul Nicolae Haralambie. Conducerea guvernului a revenit lui Ion Ghica; apoi Senatul și Comisia au proclamat ca domnitor pe Fillip de Flandra, din casa domnitoare belgiană, dar acesta nu a acceptat coroana. Provizoratul locotenenței domnești a luat sfârșit abia după ce Carol de Hohenzolern - Sigmaringen a acceptat să devină principe al României, la 10 mai 1866. Această abdicare silită putea avea consecințe grave pentru România, pentru că: după înlăturarea lui Cuza, ţăranii au început să se teamă că reforma agrară nu va mai avea loc; la 3 aprilie 1866 la Iași a avut loc o demonstrație (orchestrată de Rusia) a mișcării separatiste care a cerut anularea unirii Moldovei cu Țara Românească și a promovat un candidat necunoscut la tronul Moldovei; Poarta Otomană a mobilizat armata la Dunăre, pentru a interveni în România, motivând că unirea a fost recunoscută doar pe timpul domniei lui Cuza. Cursul evenimentelor a demonstrat că poporul român a intrat pe linia făuririi statului national unitar roman, care se va înfăptui peste câteva zeci de ani, la 1 decembrie 1918. Este adevărat că o parte a teritoriilor româneşti este şi acum departe de tulpina ţării. Mă încearcă un sentiment de lehamite când vad că unii dintre politicienii noștri actuali, folosind tema aducerii şi a acestor teritorii la trupul actualei Românii, cerşesc ceva notorietate publică şi un pumn de voturi. Cumva nouă ne mai rămâne ceva de făcut pentru realizarea visului de veacuri al românilor, acela de unire a tuturor teritoriilor românești într-un singur stat? Tocmai când scriam aceste rânduri, un catren despre spiritul de unitate și coeziune al românilor mi-a venit în minte. Blogul fiind al meu, catrenul tot al meu, iată că și tu vizitatorule poți citi acest catren:

"Vorbe mari nu vreau să-ndrug;

Scoatem țara din vâlcea

Trăgând cu toții la jug

...Unii HĂIS și alții CEA!"

Dionisie Pop Marțian a fost un statistician și economist român, care s-a născut în anul 1892 la Ponor, județul Alba și a decedat ala data de 2 iulie 1865 la Munchen, în Germania. A fost primul director al Oficiului Central al Statisticii din România, el fiind inițiatorul școlii economice protecționiste românești și organizatorul primului recensământ modern din România (1860). A făcut școala medie ăn Blaj, a participat la Revoluția din 1848 din Transilvania, fiind unul din prefecții lui Avram Iancu. A studiat apoi dreptul și filozofia la Viena, primind o bursă de 300 de florini din partea Arhiepiscopiei greco catolice din Blaj. În anul 1859 Alexandru I. Cuza l-a numit șef al Serviciului statistic central din Țara Româneasc și din 1862 a fost membru al Comisiei de verificare a legilor din Principatele Unite. A redactat legea privind organizarea municipiilor și comunelor orășenești și a contribuit la întocmirea legislației românești, referitoare la organizarea învățământului, cel economic în special legea reformei agrare, legea secularizării averilor mănăstirești, legea vămilor, legea navigației pe Dunăre, legea poștei și a circulației pe drumurile publice, legea reformei monetare. La 2 august 1862 A.I.Cuza aprobă înființarea Direcției Centrale de Statistică, unică pentru întreaga Românie, iar la 4 august este numit în fruntea conducerii acestei instituții Dionisie Pop Marțian. Bolnav de tuberculoză, i se încuviințează un concediu de 6 luni pentru a pleca în străinătate. S-a stabilit într-o localitate de lângă München, unde a și murit, fiind înmormântat la München.

Institutul Național de Statistică (I.N.S.) este un organ de specialitate al administrației publice centrale din România, cu personalitate juridică, aflat în subordinea guvernului și finanțat de la bugetul de stat. Statistica oficială în România se desfășoară prin serviciile de statistică oficială și este organizată și coordonată de acest institut. Funcționarea INS se întemeiază pe principiile autonomiei, confidențialității, transparenței, relevanței, proporționalității, deontologiei statistice și raportului cost/eficiență. Instituția a fost înființată în data 12 iulie 1859, la puțină vreme după Unirea Principatelor.

În data de 4 iulie 2017 Banca Naţională a României a lansat în circuitul numismatic o monedă din aur dedicată împlinirii a 20 de ani de parteneriat strategic între România şi Statele Unite ale Americii. Aversul monedei prezintă imaginea Podului de la Cernavodă, reprezentare simbolică a comunicării şi a parteneriatului, inscripţia „ROMANIA”, stema României, valoarea nominală „100 LEI” și anul de emisiune „2017”, iar reversul monedei redă o reprezentare parţială a Statuii Libertăţii de la New York şi inscripția ,,PARTENERIATUL STRATEGIC ROMANIA-STATELE UNITE ALE AMERICII-1997”.

Caracteristicile monedei sunt următoarele: valoare nominală - 100 lei, metal – aur, puritate – 90%, formă – rotundă, diametru - 21 milimetri, greutate - 6,452 grame, calitate – proof, cant - zimțat, tiraj – 250 exemplare și preț unitar de vânzare fără TVA – 1685 lei.

Podul Regele Carol I (redenumit mai apoi Podul Anghel Saligny, pentru a-l onora pe Anghel Saligny, proiectantul şi executantul podului) a fost construit între anii 1890 şi 1895 pentru a asigura legătura feroviară între Bucureşti şi Constanţa. Guvernul român a iniţiat două concursuri internaţionale pentru proiectarea şi executarea podului. Suprastructura podului de peste Dunăre a fost proiectată de Gustave Eiffel a cărui firmă de antrepriză executase recent podurile metalice ale căii ferate de pe valea Prahovei. Neajungându-se însă la un acord, guvernul român a întrerupt tratativele cu firmele de antrepriză a lui Gustave Eiffel şi a încredinţat proiectarea şi realizarea podului Direcţiei Generale a CFR. Începerea lucrărilor de execuţie a avut loc la data de 26 noiembrie 1890 în prezenţa regelui Carol I. Colectivul de proiectare şi de execuţie a fost condus de inginerul român Anghel Saligny. Proiectul elaborat de Saligny aducea două mari inovații în construcția de poduri: sistemul nou de grinzi cu console pentru suprastructura podului și folosirea oțelului moale în locul fierului pudlat ca material de construcție pentru tabliere de poduri. Întreaga linie ferată, inclusiv podurile, au fost executate cu cale simplă. Podul de peste Dunăre are o deschidere centrală de 190 metri şi alte 4 deschideri de 140 metri, alături de un viaduct cu 15 deschideri de 60 metri. Podul se află la 30 m peste nivelul apelor mari ale Dunării pentru a permite trecerea vaselor cu cele mai mari catarge. Podul peste Borcea cuprinde 3 deschideri de câte 140 metri și un viaduct cu 11 deschideri a 50 metri. În Insula Borcea, care în acea vreme constituia o baltă, pe care o traversa un tronson de 14 kilometri al căii ferate, s-a mai realizat un viaduct de 34 deschideri a 42 metri. Cu rampele de acces, cei 4087,95 metri de poduri formau, la acea vreme, cel mai lung complex de poduri construit în România și al treilea ca lungime din lume. Deschiderea centrală de 190 m era cea mai mare din Europa continentală. Costul total al tronsonului de linie ferată Fetești-Cernavodă, inclusiv liniile de cale ferată și stațiile, a fost de 35 milioane lei aur. La capătul podului dinspre Cernavodă, în memoria eroilor căzuți în Războiul de Independenţă, a fost ridicat un impresionant monument din bronz, reprezentând doi dorobanţi. Dorobanţii şi stemele au fost realizate de sculptorul francez Léon Pilet (1836-1916), o parte din contravaloarea lor fiind suportată de ambasada franceză de la Bucureşti, ca un dar în cinstea regelui Carol I. Pilet a realizat mai întâi cinci modele diferite în miniatură, iar regele însuşi a ales modelul care a fost realizat pentru pod. Statuile au fost turnate în trei bucăţi la Lyon şi mai apoi îmbinate la faţa locului.

Dorobanţul de pe partea nordică poartă semnătura autorului, alături de anul realizării (1895). Podul a fost inaugurat la 14/ 26 septembrie 1895 în cadrul unor mari festivităţi la care a participat regele Carol I. După ce s-a bătut ultimul nit, un nit de argint, s-a zidit documentul inaugurării şi s-a celebrat serviciul religios. Un prim convoi de încercare, format din 15 locomotive grele a trecut peste pod, cu o viteză de 60 km/h, urmat de un al doilea tren rezervat oaspeţilor cu o viteză de 80 km/h. În acest timp, Anghel Saligny a stat alături de şefii echipelor de muncitori care lucraseră la execuţia podului, într-o şalupă sub pod, aceasta pentru a garanta rezistenţa podului. Podul este înscris în Lista Monumentelor Istorice sub denumirea Podul Carol I cu statuile "Dorobanții".

Statuia Libertății din New York este un monument situat în portul „Liberty Island” din New York – SUA. Statuia este un cadou al Franței făcut Statelor Unite, cu ocazia aniversării a 100 de ani de la câștigarea independenței naționale. Ea a fost inaugurată de președintele Grover Cleveland la data de 28 octombrie 1886. Statuia are un înveliș de cupru care acoperă un schelet de fier. Monumentul are o greutate de 225 tone, culoarea statuii prin oxidarea cuprului a devenit verde. Soclul are o formă de stea fiind construit din piatră. În interiorul său se află un muzeu. Statuia reprezintă zeița libertății care stă cu un picior pe lanțul rupt al scalaviei. Zeița ține în mâna stângă o tablă cu inscripția 4 iulie 1778, data când a fost ratificată Declarația de independență a SUA. În mâna dreaptă zeița are o făclie cu flacăra aurită. Pe capul zeiței se află o coroană împodobită cu șapte fascicole de lumină și 25 de ferestre. Statuia are o înălțime fără soclu de 46,5 metri și 92, 99 metri cu tot cu soclu. În interiorul ei se află o scară cu 354 de trepte pe care se poate urca, însă, după atentatele de la 11 septembrie 2001, vizitarea ei la interior a fost interzisă. Sculptorul care a făurit statuia este Frederic Auguste Bartholdi, iar Gustave Eiffel, cel care a realizat Turnul Eiffel, a creat armătura Statuii Libertății. Este de menționat că pentru construirea acestui gigant au fost folosite 300 de foi de aramă ciocănită de 2,5 milimetri, cântărind 80 de tone, iar armătura interioară cântărește 100 de tone.

xxx

O VORBĂ DE DUH

DE LA ÎNAINTAȘI

O PASTILĂ DE UMOR

UN DIALOG EPIGRAMATIC

__________xxx__________

O MEDALIE, CÂTEVA

PLACHETE ȘI INSIGNE

DIN JUDEȚUL BRAȘOV

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Placheta - CSLS (?)

Campionatul regiunii Brașov,

Ștafetă seniori - Premiul I - 1946

Schiul este un sport de iarnă care constă în coborârea unor pante înzăpezite pe schiuri prinse de ghetele echipamentului individual. El cuprinde mai multe discipline sportive din care amintesc; schi fond, schi alpin, slalom, sărituri cu schiurile etc.

Regiunea Brașov a fost o diviziune administrativ-teritorială situată în centrul Republicii Populare Române (din 1965 Republica Socialistă România), înființată în anul 1960 (când a fost desființată regiunea Stalin) și care a existat până în anul 1968, atunci când regiunile au fost desființate. La 6 septembrie 1950 Marea Adunare Națională a votat Legea nr. 5 pentru împărțirea teritoriului Republicii Populare Române în regiuni, orașe, raioane și comune. Astfel, în centrul țării apare regiunea Stalin.. În 1960, numele orașului și al regiunii au redevenit Brașov. La data de 24 decembrie 1960 a fost modificată delimitarea celor 16 regiuni existente, printre care și Brașov, unele raioane din Regiunea Mureș-Autonomă Maghiară, cu populație preponderent românească, trecând la regiunea Brașov. Revenirea la împărțirea pe județe (proprie perioadei interbelice) s-a realizat prin Legea nr 55 din 19 decembrie 1968. Regiunea Brașov se învecina la est cu regiunile Bacău și Galați, la sud cu regiunile Ploiești și Argeș, la vest cu regiunea Hunedoara, la vest cu regiunile Cluj și Mureș-autonomă Maghiară și avea în structură raioanele: Agnita, Făgăraș, Mediaș, Rupea, Sf.Gheorghe, Sibiu, Sighișoara, Tg.Secuiesc și orașele cu subordonare regională: Brașov, Făgăraș, Mediaș, Sibiu și Sighișoara.

Expoziția filatelică cu participare internațională

Expo-Fotbal- Brașov 01-11.06.1978

Argentina '78 - A.F.R. (Asociația Filateliștilor din România)

Filiala Brașov - C.N.E.F.S. București

(Consiliul Național pentru Educație Fizică și Sport)

Filatelia poate fi definită ca studiul şi colecţionarea produselor filatelice, în special a timbrelor. Dar filatelia înseamnă mai mult decât o simplă preocupare pentru frumos. Provocare, informaţie, prietenie şi amuzament sunt doar câteva din caracteristicile unuia dintre cele mai populare hobby-uri din lume, filatelia. De peste 150 de ani, colecţionarea timbrelor este una din preocupările familiilor regale, vedetelor de film, celebrităţilor din lumea sportului şi a altor persoane din viaţa publică.

Filatelia este un hobby foarte personal, iar popularitatea sa este determinată de faptul că este flexibil faţă de necesităţile colecţionarului. Înainte de apariţia mărcii poştale, costurile livrării scrisorilor erau achitate de destinatar. Realizarea primelor mărci poştale a revoluţionat serviciile poştale deoarece funcţia de bază a timbrelor o reprezintă plata în avans a unui serviciu poştal. De-a lungul timpului, această funcţie s-a diversificat, dar se bazează pe acelaşi principiu. Mărcile poştale îndeplinesc trei roluri principale: chitanţă cu o anumită valoare pentru o plată în avans a unui serviciu poştal, mijloc de celebrare şi promovare a patrimoniului naţional şi piesă de colecţie. Dar mai presus de orice, marca poştală este un veritabil ambasador al istoriei, culturii şi civilizaţiei umane, deoarece, forma şi funcţia sa îi conferă libertate de mişcare şi posibilitatea de a transmite informaţii în toate colţurile lumii. Timbrul capătă valoare în ochii privitorului fiind totodată o plăcere pentru ochi, prin frumuseţea desenului, a culorii şi a tehnicii de tipărire dar şi un studiu al istoriei, culturii şi civilizaţiei întregii lumi, deoarece îţi poate dezvălui detalii despre evenimente, persoane şi locuri, dar mai ales drumul parcurs de un plic până la destinaţie. Primul timbru din lume a apărut în Marea Britanie şi s-a numit Penny Black.

Optsprezece ani mai târziu, la 15 iulie 1858 a apărut prima emisiune de mărci poştale româneşti intitulată Cap de bour. Emisiunea a fost tipărită în Moldova şi reproduce semnul heraldic de pe stema statului. Prima emisiune de mărci poştale din spaţiul românesc este formată din patru valori: 27, 54, 81 şi 108 parale. Colecţionarea mărcilor poştale a avut un puternic impact in ţara noastră. Acest hobby european a ajuns în spaţiul românesc în jurul anului 1865, în perioada de domnie a lui Alexandru Ioan Cuza. În acea perioadă, colecţionarii individuali sau comercianţii de tutun vindeau primele noastre mărci poştale: Cap de Bour, Principatele Unite sau Cuza. Nevoia de comunicare între colecţionarii de timbre a dus la organizarea lor în diverse societăţi şi cluburi filatelice, acestea având o activitate intensă, în special la începutul secolului al XX-lea. Astăzi, timbrul reprezintă, alături de drapel, imn, stemă şi monedă unul dintre simbolurile noastre naţionale.

Campionatul Mondial de Fotbal 1978 a fost cea de-a unsprezecea ediție a celei mai importante competiții la care au participat echipe naționale din toată lumea, ediție ce s-a desfășurat în Argentina. Ediția a fost câștigată de către Argentina, învingând Olanda în finală cu scorul de 3 - 1. Turneul final al competiției a avut loc în perioada 1 – 25 iunie 1978 și la el au participat 16 reprezentative naționale. În cele 38 de meciuri jucate s-au înscris 38 de goluri, cele mai multe (8) au fost înscrise de către jucătorul argentinian Mario Kempes. Sus am postat logo-ul acestei competiții sportive.

Trofeul FIFA (Federația Internațională de Fotbal Amator )"Jules Rimet" măsoară 36,8 centimetri în înălţime şi cântăreşte 6,175 kilograme, fiind fabricat din aur de 18 carate. Baza conţine două straturi de malachite semi-preţioase, iar în partea inferioară sunt gravate anul şi numele fiecărei echipe câştigătoare, începând din 1974. Trofeul FIFA este oferit ţării câştigătoare la fiecare Campionat Mondial. Echipa păstrează trofeul până la următorul campionat, când i se oferă în schimb o replică a acestuia placată cu aur.

Insigna - AGM Round Rable

(Annual General Meeting Round Table

Adunarea generală anuală Round Table)

Brașov – octombrie 1995

Tocmai când eram aproape sigur că insigna de mai sus se putea conferi participanților la jocul specific românesc de table (aceala cu puluri – piese rotunde albe și negre dar și cu zaruri) am descoperit că Round Table este altceva, mult mai academic. Round Table (masă rotundă) este o formă de discuție academică pe subiecte dinainte stabilite cu care sunt de acord toți participanții. În cadrul acestor meselor rotunde participanții au drepturi egale de participare și cuvânt.

Prezint aici o istorie romanțată a simbolisticii vechii steme a orașului Brașov: Înainte de stabilirea germanilor in Transilvania, regele maghiar Solomon a purtat razboi împotriva cumanilor pe care i-a alungat în final peste graniță. La un moment al acestei lupte ploaie de săgeți se abăteau mai mult asupra regeleui deoarece el se făcea cel mai vizibil prin strălucirea coroanei pe care o purta pe cap, coroana dându-l de gol în fața inamicului. Înțelegând pericolul, regele și-a depus coroana pe trunchiul retezat al unui copac, mai precis peste buturuga ce rămăsese din falnicul copac, el nemaifiind atât de vizibil. Astfel a evitat regele Solomon potopul de săgeți și a reușit să se retragă, abandonându-și coroana în acea pădure. Coroana regală a rămas neobservată mulți ani pe trunchiul de copac, până când au găsit-o sașii. Aici teutonii au construit cetatea Brasovia și în jurul acesteia s-a constituit o comunitate umană. Pe locul unde s-a găsit coroana s-a ridicat primăria comunității care s-a denumit Kronstadt (Orașul coroanei). Mai tîrziu toate cladirile, drapelele și scuturile orașului s-au decorat cu coroana pe trunchiul de copac cu rădăcini. Mai tarziu s-a incercat interpretarea stemei: Radacinile acesteia reprezinta cele 13 comunitati rurale sasesti din Tara Barsei, ale caror locuitori, asemenea radacinilor, lucreaza in pamant si isi duc produsele la oras. Asa cum radacinile nu doar sustin trunchiul copacului, ci il si intaresc, pentru a nu putea fi doborat de furtuni, asa ajuta si comunitatile sasesti orasul si il feresc de pieire. Asa cum radacinile unui copac nu sunt observate, asa e trecuta cu vederea si munca tacuta a taranilor. Trunchiul puternic simbolizeaza orasul: scoarta aspra si tare se aseamana cu zidurile orasului si bastioanele. Coroana se aseamana cu regele. Pe trunchi, coroana poate sta in siguranta, asa cum si regele se poate baza pe sustinerea si loialitatea orasului Brasov si a sasilor.

Placheta - Școala militară de ofițeri activi artilerie AA

și radiolocație "Leontin Sălăjan"

Şcoala militară de ofiţeri activi de artilerie A.A. şi Radiolocaţie "Leontin Sălăjan"- Braşov pregăteşte cadre militare în arma artilerie anti-aeriană şi radiolocaţie. Militarii din această specialitate au ca principală misiune protecţia aeriană a teritoriului naţional şi respingerea pe cale armată a unui atac împotriva teritoriului naţional, venit pe cale aerului. Deasupra am postat o fotografie de grup lângă tehnica de luptă A.A..

Insigna - Liceul industrial "Steagul Roșu" - Brașov - Absolvent

Înfiintat în anul 1961, Grupul școlar industrial auto Steagul Roșu a fost multă vreme singura instituție de învățământ care a pregătit elevi în meserii din domeniul transporturi auto prin liceu, cursuri de zi și seral, școală profesională, școală de maiștri, școală de ucenici, școală postliceală, cursuri de calificare de scurtă durată desfășurate prin programe de reconversie profesională: mecanic auto, tinichigiu vopsitor auto, electrician auto, electromecanic auto, tehnician electrotehnist, tehnician în transporturi, tehnician transporturi interne si internationale. Școala devine pe rând “Școală profesională” (1961 – 1964); “Grup Școlar Auto” (1964 – 1970); “Școală profesională” (1970 – 1974); “Liceul Industrial nr. 4 - Steagul Roșu” (1974 – 1990); “Grup Scolar Industrial Auto” (1990 – 2009). În anul 2009 s-a unit cu Colegiul tehnic feroviar Brașov, devenind Colegiul tehnic de transporturi Brașov, ca unică instituție de învățământ care să răspundă nevoilor de calificare în toate domeniile de transport, având în vedere necesarul de servicii în domeniu. Ca să ne dăm seama de dimensiunea Grupului scolar Steagul Rosu, amintesc că acestea avea 8 cămine pentru cursanți (1-6 școala de ucenici, 7 – școala tehnică și 8 – școala de maiștri).

Brașov (în germnaă Kronstadt, în maghiară Brassó, în latină Corona; de asemenea pe hărțile vechi trecut Cronstadt sau Brassov, în dialectul săsesc Kruhnen, Krűnen, Krînen) este reședința și cel mai mare municipiu al judeţului Braşov, România precum şi mare centru turistic, industrial, cultural. Potrivit recensământului din anul 2002, a avut o populație de 284596 locuitori, fiind unul dintre cele mai mari orașe din țară. Tradiția și cronicile calendarelor brașovene consideră anul 1203 ca an „în care s-a început zidirea Brașovului”, deși documente și izvoare sigure nu confirmă această dată. Primul act păstrat care a fost emis în Brașov, purtând mențiunea expresă: „Datum in Braso”, a fost emis de regele Ladislau al IV-lea în anul 1288. Deasupra am postat stemele vechi, interbelică, comunistă şi actuală ale oraşului, drapelele de la anul 1600 şi actual al oraşului precum şi pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură brașovene din vremuri diferite.

Restaurantul "Cerbul carpatin"

Restaurantul "Cetate"

Monumentul Arpad

Cartierul Șchei

Școala săsească de fete

Statuia lui Honterus

Uzina de apă

Vila Schuller

Brașov este un judeţ din România aflat în sud-estul Transilvaniei, care include regiunile istorice Ţara Bârsei, Ţara Făgăraşului şi Altland-ul săsesc. Situat în partea centrală a țării, pe cursul mijlociu al râului Olt, în interiorul arcului Carpatic, judeţul Braşov deține 2,3% din suprafața țării, adică 5351 km.p., numără aproximativ 630000 de locuitori şi are capitala în oraşul cu acelaşi nume - Braşov. Ca subunităţi administrative judeţul are în compunere 4 municipii - Brașov, Făgăraș, Săcele și Codlea, 6 oraşe - Predeal, Zărnești, Râșnov, Victoria, Rupea, Ghimbav şi 43 de comune. Deasupra am postat stemele interbelică, comunistă şi actuală ale judeţului, precum şi pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din acest județ, dar și un trimiteri poștale ilustrate din vremuri diferite.