Epaminonda's Blog.....: TABLETA CU ȘTIRI NECONVENȚIONALE

D'ALE POLITICIENILOR

SAU

CULEGEM CE AM SEMĂNAT

DAN VOICULESCU – P.C.:

“Eu sunt pensionar,

nu mai sunt nici măcar oligarh.“

RALUCA TURCAN – P.N.L;

“Partidul Național Liberal

va folosi în continuare

toate instrumentele parlamentare

pentru a avea în România

o luptă reală împotriva justiției...”

GIGI BECALI – P.N.G.:

„M-am certat și cu Mitică Dragomir,

dar fără jigniri.

El m-a făcut oligofren,

eu l-am făcut zdreanță,

dar nu ne-am insultat”.

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

___________xxx___________

O INSIGNĂ

ȘI CÂTEVA MEDALII

DIN JUDEȚUL SUCEAVA

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Ieremia Movilă - Domnul Moldovei

1595 - 1600 * 1600 - 1606

Domnul Moldovei - Ieremia Movilă la împlinirea a

400 de ani de la urcarea pe tronul Moldovei 1595 - 1995

Muzeul național al Bucovinei - Suceava

Mănăstirea Sucevița

Ieremia Movilă a fost domn al Moldovei de două ori, în perioadele august 1595 – mai 1600 și septembrie 1600 – 30 iunie 1606. Mama sa, Maria, a fost fiica lui Petru Rareș. A fost urcat pe tron de cancelarul polonez Zamoyski în locul lui Ștefan Răzvan. A fost tot timpul protejatul polonezilor. Este recunoscut ca domn și de turci cărora le plătea tributul. Detronat de Mihai Viteazul, care a luat și domnia Moldovei în mai 1600, s-a menținut în Cetatea Hotinului, de unde și-a recuperat tronul tot cu ajutorul polonezilor în septembrie 1600, când Mihai a fost învins în Transilvania, la Mirăslau. În timpul domniei sale a fost ridicată Mănăstirea Sucevița, pe locul unui lăcaș de cult mai vechi, din lemn. Ctitoria a devenit ulterior necropola familiei Movilă. Sus admiri portretul și blazonul domnitorului Ieremia Movilă.

Mănăstirea Sucevița este o mănăstire situată la 18 kilometri depărtare de Rădăuți, înscrisă pe lista Patrimoniului Cultural Mondial UNESCO. Documentar, mănăstirea este atestată la 1582, în vremea voievodului Petru Șchiopul. Monumentul este în realitate ctitorie comună a familiilor Movileștilor (mari boieri, cărturari și chiar domnitori ai Moldovei și Țării Românești, sec. XVI-XVII). Construit în stilul arhitecturii moldovenești - îmbinare de elemente de artă bizantină și gotică, la care se adaugă elemente de arhitectură ale vechilor biserici de lemn din Moldova, edificiul, de mari proporții, păstrează planul trilobat și stilul statornicit în epoca lui Ștefan cel Mare, cu pridvorul închis. Notă aparte fac celelalte două mici pridvoare deschise (stâlpi legați prin arcuri în acoladă) plasați mai târziu pe laturile de sud și de nord; prin excelență "muntenești", ele constituie un evident ecou al arhitecturii din Țara Românească.Se mențin firidele absidelor, chenarele gotice din piatră și ocnițele numai la turlă, inclusiv pe baza ei stelată. Incinta este un patrulater (100 x 104 metri) de ziduri înalte (6 metri) și groase (3 metri) prevăzute cu contraforturi, metereze, drum de strajă, patru turnuri de colț și unul cu paraclis peste gangul intrării (stema Moldovei). Arhitectura îmbină elemente de artă bizantină și gotică, la care se adaugă elemente de arhitectură ale vechilor biserici de lemn din Moldova. Pictura murală interioară și exterioară este de o mare valoare artistică, fiind o amplă narațiune biblică din Vechiul și Noul Testament.

Muzeul Bucovinei (cunoscut și ca Muzeul Național al Bucovinei, în trecut Societatea Muzeul, Muzeul orășenesc Suceava, Muzeul Regional al Bucovinei, Muzeul Regional Suceava, Muzeul Județean Suceava, Complexul Muzeal Bucovina) este principala instituție muzeală din județul Suceava. Aceasta funcționează într-o clădire construită între anii 1902-1903, în stil baroc, situată pe Strada Ștefan cel Mare, nr. 33, în centrul municipiului Suceava. Clădirea Muzeului Bucovinei a fost inclusă pe lista monumentelor istorice din județul Suceva. Iniţiativa celor câţiva suceveni de a înfiinţa o societate cu scopul de a păstra şi valorifica pentru public vestigiile istorice ale oraşului a avut câţiva paşi premergători, până în momentul în care sucevenii au realizat importanţa păstrării identităţii lor culturale, dar şi a vestigiilor găsite în oraş. În încercarea de a opri degradarea continuă a ruinelor Cetăţii de Scaun, de unde se lua piatră pentru construcţiile din oraş, în anul 1887 primăria va lua hotărârea de a interzice distrugerea zidurilor şi păşunatul în apropierea monumentului, introducându-se şi amenzi severe. Necesitatea apariţiei unui muzeu la Suceava, urmându-le pe cele deschise la Siret şi Cernăuţi, a apărut mai ales după ce au început lucrările de degajare a ruinelor Cetăţii de Scaun a Sucevei de către arhitectul Carl Romstorfer. Pentru a împiedica dispersarea materialelor descoperite la Suceava în muzeele din imperiu sau mutarea lor la Muzeul regional de la Cernăuţi, recent înfiinţat, la propunerea profesorului Iosef Fleişer s-a solicitat autorităţilor înfiinţarea unui muzeu local ca şi sucursală a celui de la Cernăuţi. La 7 noiembrie 1899, Dieta Bucovinei aprobă statutele Societăţii „Muzeul” a cărui rol declarat era acela de a servi la cunoaşterea ţării din punct de vedere arheologic, istoric, artistic, etnografic şi de ştiinţele naturii. Prezidată de Franz von Des Loges, la acea dată primar al oraşului Suceava, în ziua de 4 ianuarie 1900 este convocată o adunare de constituire a Societăţii „Muzeul”. O dată cu Unirea Bucovinei cu România a fost necesară o reînfiinţare a muzeului în cadrul autorităţii noului stat. Într-o adresă din 12 decembrie 1923, prefectul Sucevei solicita Ministrului Artelor trecerea muzeului, iniţial o societate privată, în proprietatea Primăriei. Zece zile mai târziu, este primit răspunsul: „avem onoarea de a vă face cunoscut că aprobăm să se treacă în Proprietatea Primăriei oraşului Suceava obiectele aflate în posesiunea Societăţii Muzeului Local”. Imediat, în anul 1924 la Tribunalul Sucevei este înscrisă ca persoană juridică Societatea Muzeul din Suceava. Şansa muzeului din Suceava în anii ’50 ai secolului trecut, dar şi în următoarele decenii, a fost deschiderea şantierelor arheologice de la Cetatea de Scaun, Cetatea Şcheia şi Curtea Domnească. Beneficiind de moştenirea unui oraş medieval în care descoperirile se făceau la orice pas, dar şi de sistematizarea comunistă, arheologii suceveni au putut valorifica o mare gamă de descoperiri realizate mai ales între anii ’60- ’80 ai secolului al XX-lea.

Fundația culturală a Bucovinei - Suceava

5 ani de activitate culturală 1994 - 1999

Fundația culturală a Bucovinei a fost fondată la Suceava în anul 1995 pe lângă Biblioteca Bucovinei “I.G. Sbiera”. Obiectivul declarat al fundației a fost și este promovarea personalităților cu valențe culturale din ținutul Bucovinei.

Societatea numismatică română - Secția Suceava

25 ani de activitate 1977 - 2002

Era la început veacului al XX-lea. Cultura şi ştiinţa în România prinseseră aripi de zbor stabile şi de perspectivă, precizându-se domeniile şi principiile de activitate. Se trecea acum la culegerea primelor roade ale frământatului şi cu rol de pionierat secol al XIX-lea, când reprezentanţi de frunte ai renaşterii româneşti se dăruiau, cu întreaga lor fiinţă, intereselor naţionale. Unirea Principatelor şi marile reforme ale lui Alexandru Ioan Cuza au deschis larg porţile afirmării învăţământului, ştiinţei şi culturii în România. Publicaţii şi societăţi de tot felul luau fiinţă, croindu-şi drum spre mintea şi inima românilor. În acest context de efervescenţă spirituală, o nouă ştiinţă specială se înfiripa în peisajul intelectual românesc. Informaţiile lui C. Bolliac din „Trompeta Carpaţilor”, referitoare la unele descoperiri monetare, dar mai ales lucrările lui D.A. Sturdza şi primele studii de specialitate ale lui M.C. Sutzu, precum şi alcătuirea unor colecţii monetare, aveau să se constituie ca temelie a ştiinţei numismatice din România. Începutul sec. XX va marca pentru numismatica din ţara noastră un moment de o reală însemnătate. Pe data de 28 decembrie 1903, la iniţiativa unui grup de entuziaşti şi pasionaţi ai acestei discipline, lua fiinţă Societatea Numismatică Română (SNR). Adunarea Generală, în şedinţa sa inaugurală, a votat Statutele Societăţii şi a ales Comitetul de conducere în următoarea alcătuire: D.A. Sturdza, preşedinte de onoare; M.C. Sutzu, preşedinte activ; Gr. Tocilescu, vicepreşedinte; Al. Cantacuzino, secretar; lt. col. G. Iordăchescu, casier contabil; dr. G. Severeanu, subsecretar şi D. Panku, C. Alessandrescu, Carol Storck şi E.D. Mirea, membri. O dată cu adoptarea Statutelor se fixa şi ţelul principal al Societăţii, care îşi propunea „să dezvolte ştiinţa şi arta numismatică” în România." În prezent SNR are filiale în aproape toate județele țării. Sus am postat logo-ul Societății Numismatice Române.

Atena era o zeiţă, una dintre cele mai mari divinități ale mitologiei greceşti, identificată de către romani cu zeița Minerva.

Era zeița înțelepciunii, pe care grecii o mai numeau și Pallas Athena sau, pur și simplu, Pallas. Deasupra am postat o poză cu statuia zeiţei Atena care se găseşte la Muzeul Luvru din Paris.

Numismatica (gr. numisma și lat. nummus, - monedă, ban) este știința auxiliară a istoriei având drept obiect de cercetare tipurile de monede, descrierea lor, descifrarea legendelor, materialul din care sunt monedele confecționate și raporturile dintre diferitele categorii de monedă. O ramură a numismaticii, medalistica se ocupă cu studiul medaliilor. Monedele au apărut din timpuri străvechi, ca obiecte din materiale nemetalice folosite pe rol bani. Neștiutorii includ și studiul bancnotelor lumii în numismatică, ceea ce este greșit. Pentru lămuriri citește mai jos!

Notafilia este denumirea pasiunii de a colecționa, cerceta și studia bancnotele lumii. Moneda de hârtie a fost, fără îndoială, introdusă de negustorii de ceai chinezesc, la începutul secolului al X-lea, pentru încheierea marilor tranzacții folosind bilete la ordin. Administrația chineză adoptă, în mod oficial, bancnotele în anul 1024. Prima mențiune occidentală a unei forme de bancnotă a fost făcută de către Marco Polo, la sfârșitul secolului al XIII-lea. Prima bancă din Europa care a emis bancnote a fost Riksbank din Stockholm, în anul 1658.

Colegiul militar Ștefan cel Mare - Câmpulung Moldovenesc

Ștefan al III - lea, supranumit Ștefan cel Mare a fost un domnitor al Moldovei, care s-a născut în anul 1433 la Borzeşti şi a decedat la 2 iulie 1504 la Suceava. Alexandru cel Bun a avut mai mulţi fii şi nepoţi, iar Ştefan cel Mare este nepot de fiu al lui Alexandru cel Bun. Însă, după obiceiul ca marii boieri să aleagă succesorul la tron între fiii şi nepoţii fostului voievod, a fost uns Ştefan domn, punându-se capăt unei perioade de lupte interne. Iar Ştefan cel Mare nu era nici măcar fiu legitim, ci, cum se spunea, fiu din flori, fiu nelegitim, şi prin urmare i-afost mai greu să acceadă la tron. Totuşi avea calităţi excepţionale, nu numai de vitejie, dar şi de chibzuinţă şi de organizare, şi, spre fericirea Moldovei, în general a românimii, a avut o domnie lungă de 47 de ani. Este cea mai lungă domnie înainte de cea a regelui Carol I în veacurile noastre. Se urcă pe tron în 1457, deci la un an după Vlad Ţepeş în Muntenia, şi domneşte până în 1504. Moşteneşte o ţară în plină organizare, dar care din punct de vedere economic începea să se dezvolte mai cu seamă datorită împrejurării că reprezenta o regiune de tranzit între Europa centrală, Polonia şi porturile de la Marea Neagră. Iar faptul că Moldova avea două porturi importante, Chilia şi Cetatea Albă, îi aducea o substanţială sursă de venituri, prin vămi. Chilia - după cum am spus - fusese a domnilor munteni, în înţelegere cu regii unguri. Ştefan cel Mare e cel care o cucereşte de la munteni, atrăgându-şi prin aceasta duşmănia lui Matei Corvin. Ştefan cel Mare este, pentru mica lui ţară, un voievod bogat prin vămile pe care le ia de pe urma comerţului internaţional. Vom vedea şi tragedia care va decurge din pierderea, în timpul domniei lui Ştefan cel Mare, a acestor două cetăţi, Chilia şi Cetatea Albă. Se tot spune că Ştefan cel Mare s-a bătut mereu cu turcii. Nu e chiar adevărat. S-a bătut împotriva tuturor celor care voiau să-i ştirbească relativa independenţă. Astfel s-a bătut şi cu Matei Corvin care, supărat că Ştefan luase Chilia de la munteni şi unguri, a venit să-l silească să redevină vasal al regelui Ungariei, îl bate pe Matei Corvin la Baia, şi-l sileşte să treacă îndărăt Carpaţii. Mai târziu va avea să lupte şi împotriva polonezilor. Dar, bineînţeles, ce a rămas mai viu în memoria populară au fost luptele sale cu turcii, în special în 1475, când Moldova este invadată de o mare armată otomană condusă de Soliman paşa, cel mai mare general al turcilor. Nu uitaţi că suntem sub domnia lui Mahomed (sau, în turcă, Mehmet) al II-lea care a cucerit Constantinopolul, deci momentul de maximă putere pe care o atinge Imperiul Otoman. Iar mica armată a lui Ştefan cel Mare învinge armata turcă la Vaslui. Faima lui Ştefan trece peste graniţe; cronicarul polonez Dlugosz spune că este cel mai mare domnitor din toată Europa, iar Papa îl proclamă „Athleta Christi”, adică „Atletul lui Cristos”. Din păcate, turcii, furioşi din pricina acestei înfrângeri, revin după un an cu însuşi Mehmet al II-lea în fruntea lor. În plus, îi îndeamnă pe tătarii din Crimeea şi din actuala Ucraină să atace Moldova de la răsărit. De data asta, pentru a se putea apăra împotriva năvalei tătarilor, mai toţi răzeşii din actuala Basarabie părăsesc armata lui Ştefan cel Mare pentru a se duce să-şi apere vetrele. Ştefan cel Mare rămâne cu mica lui armată formată aproape numai din boieri, slujitorii lui, şi din câteva cete din oraşe. Este învins la Războieni, în 1476. Totuşi, se retrage mai la nord, iar Mehmet al II-lea nu reuşeşte să cucerească cele două puternice cetăţi, din care mai puteţi vedea şi astăzi ruine, la Suceava şi la Cetatea Neamţului. După ce a pârjolit ţara, pentru ca turcii să nu se mai poată aproviziona, Ştefan cel Mare rămâne voievod al Moldovei, iar Mehmet al II-lea se retrage. După această aventură — ca să zic aşa —, Ştefan cel Mare îşi dă seama că trebuie să se înţeleagă cu turcii, dar, din păcate, lucrurile se înrăutăţesc, căci câţiva ani mai târziu, în 1484, o nouă campanie a lui Baiazid al II-lea are drept scop, de data aceasta, cucerirea celor două porturi despre care am vorbit, Chilia şi Cetatea Albă. Şi cele două cetăţi cad, probabil printr-o trădare a genovezilor care erau înăuntru şi care şi-au dat seama că nu se mai putea lupta împotriva Imperiului Otoman, nefiind suficient de bine ocrotiţi de un mic voievod creştin. Pierderea, prin trădare, a Chiliei şi a Cetăţii Albe a reprezentat o catastrofă pentru dezvoltarea ulterioară a Moldovei. Au început să sărăcească oraşele mari, şi Moldova nu s-a mai putut dezvolta cum s-a dezvoltat Transilvania, cu cetăţi, cu târgoveţi bogaţi, cu comerţ de tranzit etc. Anul 1484 reprezintă un moment, economic şi politic, crucial pentru dezvoltarea ţărilor române. Ştefan cel Mare rămâne pe tron până la bătrâneţe. Se mai bate cu regele Poloniei, iar legenda Dumbrăvii Roşii povesteşte că, în urma luptelor, au murit atâţia polonezi din şleahtă, încât se făcuse câmpia roşie, şi prizonierii au fost puşi să are trăgând ei înşişi plugurile. Aceste întâmplări se pare că sunt adevărate. Deci chiar pe vremea lui Ştefan cel Mare, domnul şi dregătorii din sfatul lui îşi spun că nu sunt ajutaţi cu adevărat de regii creştini, turcul e departe, promite ocrotire împotriva altor duşmani, nu vine să construiască moschei la noi în ţară, ne lasă să fim autonomi, adică să avem regimul nostru, cu boierimea noastră, cu bisericile noastre — şi-atunci ne înţelegem cu turcul, plătindu-i doar un tribut pe an. La început acest tribut a fost uşor, şi în Muntenia şi în Moldova, dar foarte curând tributul a crescut, pe măsură ce turcii, opriţi în fructuoasele lor cuceriri, au avut mai mare nevoie de bani. Aici începe nenorocirea celor două principate. Prima jumătate a veacului al XVI-lea este într-adevăr perioada când Imperiul Otoman îşi atinge, cu o repeziciune uimitoare, întinderea maximă: în anii 1516-l517 otomanii au cucerit Siria şi Egiptul, apoi Arabia, iar sub Soliman zis Magnificul (1520-l566) turcii cuceriseră Ungaria, şi în Africa ajung până la graniţa Marocului. Cu vremea însă, aceste cuceriri, exploatate cu nemiluita, nu mai sunt „rentabile”, ci se transformă într-o povară. De aceea ţările române, cu pământul lor rodnic, cu mari turme de oi şi cirezi de bovine, au devenit indispensabile vistieriei împărăţiei, şi mai cu seamă aprovizionării capitalei Constantinopol. Ştefan cel Mare se zice că a clădit o biserică în fiecare an sau după fiecare izbândă, astfel încât s-au numărat 47 de biserici clădite de el. Între frumoasele mânăstiri din Bucovina câteva sunt ctitoria lui, însă majoritatea zugrăvelilor, picturilor exterioare aparţin unei epoci imediat următoare, când pe tronul Moldovei se află un fiu al său, Petru Rareş.(Sursa - Net - Horia Dumitru Oprea)

Câmpulung Moldovenesc (până în 1950 Câmpulung, în germană Kimpolung, în maghiară Moldvahosszúmező) este un municipiu din județul Suceava, nord-estul României, provincia istorică Bucovina de sud. La recensământul din anul 2011, localitatea avea o populație de 16105 locuitori, fiind al patrulea centru urban ca mărime al județului. A fost declarată municipiu în anul 1995 și înainte de reforma administrativă din anul 1950 a fost reședința județului Câmpulung. Legenda spune că dintre toți cei care și-au încercat puterile în lupta cu balaurul doar haiducul Hălăuceanu i-a venit fiarei de hac. Răsplata sa au fost libertatea și pământuri, iar căutând apoi o fată și un loc în care să se așeze, a ajuns și în ținutul unde astăzi e orașul Câmpulung Moldovenesc, exclamând cu sinceră uimire:„O, ce câmp lung!” Ținut de legende și meleag pitoresc, înconjurat de codrii de brad și molid, Câmpulung Moldovenesc are o istorie îndelungată, care începe cel puțin odată cu întemeierea Moldovei. Așezarea a fost rând pe rând centrul unei uniuni de obști sătești libere, capitală a unei formațiuni politice prefeudale, pe unde, potrivit tradiției, au trecut, venind din Maramureș, și Dragoș descălecătorul și Bogdan I (1359–1365), întemeietorul Moldovei. Prima mențiune scrisă despre Câmpulung Moldovenesc și cunoscută până acum datează din 14 aprilie 1411, din vremea lui Alexandru cel Bun (1400–1432), prin care Mănăstirea Moldovița primea satul Vama din apropiere. Sus am postat stema actuală și o poză cu sediul Primăriei din Câmpulung Moldovenesc.

Colegiul Militar Liceal „Ștefan cel Mare” este un colegiu național de prestigiu național aflat la ieșirea estică a orașului Câmpulung Moldovenesc. Liceul a fost înființat la data de 25 noiembrie 1924 la Cernăuți printr-un Înaltul Decret Regal nr. 3889, al regelui Ferdinand I. Liceul a funcționat în Cernăuți până când Bucovina a fost anexată Uniunii Sovietice, conformn pactului Ribbentrop-Molotov. Evenimentele din perioada 1940 -1945 au marcat existența liceului, determinând mutarea acestuia – de la Cernăuți la Roman (iunie 1940), la Târgoviște (iulie 1940), apoi la Câmpulung Muscel (octombrie 1940), din nou la Cernăuți (octombrie 1941), apoi la Timișoara (ianuarie 1944) și la Pitești (ianuarie 1945) – și în final desființarea (mai 1945). Deasupra am postat o poză cu clădirea și logo-ul colegiului militar liceal din Câmpulung Moldovenesc, iar mai jos o vedere aeriană și sala steagurilor aceleiași instituții.

Liceul se reînființează la Iași, în localul Școlii militare de ofițeri de infanterie nr.3, sub numele de Școala Militară Medie Nr. 1 Câmpulung Moldovenesc, la data 1 septembrie 1953, funcționând timp de 3 ani, până la terminarea construcției cu destinație specială din Câmpulung Moldovenesc. La împlinirea a 450 de ani de la moartea lui Ștefan cel Mare, la 2 iulie 1954, instituția reprimește numele marelui voievod și devine Școala Militară Medie « Ștefan cel Mare » Câmpulung Moldovenesc. Liceul se mută în localul nou construit din garnizoana Câmpulung Moldovenesc în perioada 1-10 august 1956. Schimbarea denumirii instituției din Școala Militară Medie “Ștefan cel Mare” în Liceul Militar „Ștefan cel Mare“ a avut loc la 1 ianuarie 1957, iar începând cu 1 decembrie 1999, Liceul Militar „Ștefan cel Mare” își schimbă denumirea în Colegiul Militar Liceal „Ștefan cel Mare”.

Colegiul Militar Liceal „Ștefan cel Mare“ este o unitate de învățământ militar de stat, integrată în sistemul național al instituțiilor de învățământ. Colegiul se înscrie în filiera vocațională, profilul militar, specializarea matematică-informatică.

Primăria municipiului Fălticeni - CCXX
Festivalul cultural artistic ''Zilele fălticenene'' - iunie 1999 Ediția I

Fălticeni este un municipiu din județul Suceava, situat în nord-estul României, provincia istorică Moldova. La recensământul din anul 2011, localitatea avea o populație de 24619 locuitori, fiind al doilea centru urban ca mărime al județului. A fost declarat municipiu în anul 1995. Înainte de reforma administrativă din anul 1950 a fost reședința fostului județ Baia. Fălticeni se remarcă prin numărul ridicat de oameni de cultură și oameni de știință români care s-au născut, au locuit, au studiat ori au creat în acest oraș. Prima atestare scrisă este din data de 15 martie 1490, când vistiernicul Isac a cumpărat satul.

Școala Alexandru Ioan Cuza - Fălticeni 50

În istoria Școlii Alexandru Iona Cuza din Fălticeni există mai multe etape: Între anii 1842 – 1851 a fost şcoală publică de 3 ani, pentru ca între anii 1851 - 1948 să fie şcoală primară de băieți cu durata de 4 ani. În perioada 1948 anul 1964 a vut statutul de școală mixtă de 7 ani pentru ca din anul 1968 și până în prezent să fie școală generală de 8 ani. În anul 1917 cursurile şcolii au fost întrerupte, clădirea şcolii fiind folosită ca spital militar. Între anii 1925 - 1926 pe lângă şcoală au funcţionat şi cursurile de ucenici. În perioada celui de-al doilea război mondial şcoala a fost evacuată în judeţul Câmpulung Muscel, mobilierul şi materialele didactice distrugându-se în totalitate. Din anul 1948 instituția de învățământ s-a numit Școala Domnească, iar din anul 1859 - Școala primară de băieți nr.1 Fălticeni. În anii 1860 (3 mai) și 1864 școala este vizitată de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza, motiv de mândrie pentru ca în viitor să preia numele domnitorului. Şcoala Domnească şi-a deschis cursurile în anul 1842 în casa lui Teodor Ceraski, avându-l ca profesor pe protosinghelul Neofit Scriban. Timp de 20 de ani şcoala a funcţionat în mai multe case particulare.

În anul 1862 școala achiziţionează o clădire proprie pe str. Rădăşeni.

Prima construcţie proprie a şcolii s-a inaugurat la 1 septembrie 1900, pe strada Sucevei, cunoscută acum ca "Şcoala veche".

În anul 1976 s-a construit o clădire cu 7 săli de clasă în perimetrul Liceului "Nicu Gane".

O nouă clădire se construieşte pe str. Nicu Gane în anul 1981 cu 21 spaţii şcolare.

Suceava este un municipiu, reședința și totodată cel mai mare oraș al județului Suceava, România. Municipiul Suceava se numără printre cele mai vechi și mai importante așezări ale țării. Timp de două veacuri a fost capitală a principatului Moldova, iar între anii 1775 - 1918 a fost un oraș din Imperiul Austriac (pământurile coroanei Regatul Galiției și Lodomeriei și Ducatul Bucovinei). Teritoriul orașului Suceava și împrejurimile sale au fost locuite, așa cum atestă cercetările arheologice, din timpuri străvechi, începând chiar din paleolitic. În secolele II–III exista aici o așezare a dacilor liberi, descoperirile arheologice relevând și puternice influențe romane. În epoca migrației și în secolele următoare populația autohtonă a continuat să viețuiască pe aceste meleaguri, iar în secolul al XIV-lea, în anul 1388 Suceava este menționată drept capitală a Moldovei. În prezent orașul are o populație de aproximativ 86000 de locuitori. Deasupra am postat stemele interbelică, comunistă și actuală ale municipiului Suceava, iar dedesubt câteva fotografii ale unor monumente de cultură și arhitectură din Suceava, din vremuri diferite.

Biblioteca Bucovinei I.G.Sbiera

Casa Polonă

Liceul Ștefan cel Mare

Primăria

Casa de cultură

Cetatea de scaun

Biserica Mirăuților (Sfântul Gheorghe)

Mănăstirea Zamca

Suceava este un județ în nordul extrem al provinciei istorice Moldova, din România, la frontiera cu Ucraina. Capitala județului este orașul cu același nume. Județul se întinde pe o suprafață de 8553 kilometri pătrați și numără aproximativ 615000 de locuitori. Ca subunități administrative județul este compus din; 5 municipii - Suceava, Fălticeni, Rădăuți, Câmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei, 11 orașe - Gura Humorului, Siret, Solca, Dolhasca, Frasin, Liteni, Milișăuți, Salcea, Broșteni, Cajvana, Vicovu de Sus și 97 de comune. Deasupra am postat harta și stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului Suceava, iar dedesubt câteva fotografii ale unor monumente de cultură și arhitectură din județul Suceava, dar și alte frumoase locuri de vizitat în acest județ.