Epaminonda's Blog.....: NIGERIA

20 naira 1977

NIGERIA

Este o republică prezidențială federală din vestul Africii care are capitala la Abuja, numără aproximativ 131,9 milioane de locuitori și se întinde pe o suprafață de 923768 kilometri pătrați.

Statul și-a declarat independența în data de 1 octombrie 1960, față de Marea Britanie, dar a fost recunoscută abia la 1 octombrie 1963.

Deviza națională unanim acceptată a statului este:

Pace şi unitate, putere şi progres

Stema:

Steagul oficial adoptat la 1 octombrie 1960:

Alte steaguri oficiale nigeriene de-a lungul timpului :

1900 – 1914

1914 – 1960

Pe aversul bancnotei postate aici este reprezentat chipul lui Murtala Ramat Mohamed.

Murtala Ramat Mohamed, a fost un general și preşedinte al țării, care a trăit în perioada anilor 1938 – 1976, când a fost asasinat, și a condus în perioada anilor 1975 – 1976.

Mai jos admiri câteva reprezentative monumente de cultură și arhitectură din capitala nigeriană.

Poarta Abuja

Aeroportul internațional

Catedrala națională

Marea moschee

Parlamentul nigerian

Mai jos admiri o insignă, un jeton, o monedă, o medalie și o acțiune toate emise de către statul nigerian.

Insignă militară nigeriană

Jeton nigerian

Monedă nigeriană

Medalie nigeriană

Certificat de acțiuni din Nigeria

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

O VORBĂ DE DUH

DE LA ÎNAINTAȘI

UN DIALOG EPIGRAMATIC

__________xxx__________

CÂTEVA INSIGNE,

MEDALII ȘI PLACHETE

DIN MUNICIPIUL BUCUREȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Insigna - DTM (Direcția topografică militară)

Direcţia Topografică Militară (D.T.M.) fost înfiinţată la 12 noiembrie 1859 prin Înaltul Ordin de zi nr.83, semnat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, care prevedea îndeplinirea de atribuţii, conform art. 7 lit. a), privind „tot ce atinge de lucrările topografice, geodezice şi statistice, precum şi ridicarea şi lucrarea planurilor de acest fel şi aplicarea acestor lucrări la facerea hărţii cadastrale a Principatelor Unite”, de către Biroul de geniu, prima structură militară a acelei vremi specializată în domeniul topogeodeziei. Astăzi, după mai bine de 155 de ani de existenţă şi activitate neîntreruptă, DTM este structura specializată a Ministerului Apărării Naţionale în realizarea, actualizarea, multiplicarea şi difuzarea produselor geospațiale în conformitate cu Politica Geospaţială NATO şi standardele NATO, UE şi naţionale specifice, necesare asigurării geografice a Armatei României şi la cerere, a celorlalte structuri ale Sistemului de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională, Guvernului României, NATO şi UE. Sus am postat logo-ul acestei structuri militare.

Direcția topografică militară 1859 - 1994

Înalt Ordin de zi nr. 83 din 12 noiembrie 1859 - Alexandru Ioan Cuza

Înalt Ordin de zi nr. 83 din 12 noiembrie 1859 către

toată puterea armată a României din Principatele Unite,

dat de domnitorul Al.I.Cuza:

A fost înființat corpul de stat major general,

în care Secția a III-a are ca atribuții

geodezie, topografie, cartografie - Alexandru Ioan

Principalele obiective ale DTM sunt a sigurarea geografică a Armatei României şi, la cerere, a celorlalte structuri ale Sistemului de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională precum şi a structurilor NATO/PfP/UE conform GEO-1, Instrucţiuni pentru asigurarea geografică în Armata României, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naționale nr. M.173 din 25.11.2004; planificarea, organizarea, conducerea şi controlul asigurării geografice în cadrul Ministerului Apărării Naţionale; elaborarea concepţiei de înzestrare cu produse geospaţiale şi tehnică topogeodezică a structurilor Ministerului Apărării Naţionale; executarea serviciilor de aerofotogrammetrie şi de realizare a ortofotoplanurilor pe teritoriul României şi executarea serviciilor de digitizare şi actualizare a Sistemului de Identificare a Parcelelor Agricole pentru Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Placheta - Direcția topografică militară

Realizarea seturilor de date spaţiale pentru temele repartizate Ministerului Apărării Naţionale, în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr 4/2010 pentru instituirea Infrastructurii Naţionale pentru Informaţii Spaţiale; realizarea, întreţinerea şi administrarea geoportalului INIS – componenta Ministerului Apărării Naţionale, asigurarea protecţiei informaţiilor clasificate în cadrul operaţiunilor de aerofotografiere a teritoriului naţional realizate de către persoane fizice şi juridice civile, executarea documentaţiilor tehnice cadastrale pentru imobilele aflate în administrarea/proprietatea Ministerului Apărării Naţionale; participarea la Programul Multinaţional de Coproducţie Geospaţială (MGCP), cooperarea pe linie de specialitate cu instituţii militare şi civile de profil din ţară şi străinătate, pentru îndeplinirea misiunilor de asigurare geografică; instruirea personalului Direcţiei Topografice Militare „General de divizie Constantin Barozzi” și Unităţii de Instrucţie şi Asigurare Topogeodezică „General de divizie Constantin I. Brătianu”; instruirea, coordonarea şi evaluarea specialiştilor topogeodezi militari precum şi a responsabililor cu asigurarea geografică din cadrul Ministerului Apărării Naţionale; asigurarea protecţiei informaţiilor clasificate în Direcţia Topografică Militară „General de divizie Constantin Barozzi” şi Unitatea de Instrucţie şi Asigurare Topogeodezică „General de divizie Constantin I. Brătianu”.

Direcția topografică militară

"Genenral de divizie Constantin Barozzi"

155 ani 1859 * 2014

Prezint mai jos câteva repere istorice în evoluția DTM române: 1859 - prima determinare astronomică ştiinţifică din România consemnată, efectuată de ofiţerii geodezi români pentru realizarea Hărţii României Meridionale, la scara 1:28.000, sub comanda mareşalului austriac De Fligelly; 1863 - tipărirea „Hărții Principatelor Unite Române”, întocmită de căpitanul Hadji şi locotenentul P. Gramont, la scara 1:833.000, care cuprinde localităţile principale, staţiile poştale şi telegrafice, drumurile şi relieful reprezentat prin haşuri; 1864 – generalul C.I.Brătianu, generalul G.Iannescu, colonelul C.Barozzi și locotenent-colonelul C. Căpităneanu participă la determinările privind „forma şi dimensiunea Pamântului, prin măsurarea unor arce gigantice (de meridian şi paralel) care să lege totodată triangulaţiile geodezice din diferite ţări”, sub egida unei asociaţii geodezice europene; 1870 – înființarea Depozitului științific de război, căpitanul C.Poenaru participă la lucrările „Comisiunei Europene Dunărene”, de ridicare a cursului Dunării de la Brăila la Sulina, în urma căreia a rezultat „Harta Deltei Dunării”; 1873 – editarea primului atlas de semne convenționale românești; 1877 – În cadrul Marelui Cartier General se înființează Direcția topografică; 1894 - începe construirea observatorului astronomic militar, inaugurat în 1895; 1907 – se înființează secția de Geografie militară în cadrul Societății române de geografie; 1930 – Serviciul geographic al armatei se transformă în Institutul geografic militar; 1943 - Depozitul de hărţi al Institutului Geografic Militar (aproximativ 40 de vagoane) este mutat la Buşteni, iar în prima parte a anului 1944 sunt mutate şi Secţia Cartoreproducere, în comuna Domneşti, Secţiile Geodezică şi Topografică, în comuna Berevoieşti şi Şcoala de Cartografie, în comuna Stăneşti, din judeţul Argeş; 1949 - Şcoala de Cartografie şi Arte Grafice este transformată în „Şcoala Tehnică de Subofiţeri Cartografi”, iar de la 8 noiembrie 1950 şi aceasta este tranformată în „Şcoala de Ofiţeri Topografi” cu durata de doi ani; 1950 – Institutul geografic militar devine Întreprinderea topografică militară, ia fiinţă Facultatea de geodezie din cadrul Academiei Tehnice Militare din Bucureşti; 1967 - Se înfiinţează ca unitate independentă în cadrul Direcţiei Topografice Militare - „Centrul de Cercetări Ştiinţifice pentru Geodezie şi Cartografie Militară”; 1978 - Se înfiinţează, ca unitate productivă a Direcţiei Topografice Militare, „Oficiul de calcul”; 2012 - Direcţiei Topografice Militare i-a fost acordată denumirea onorifică „General de divizie Constantin Barozzi”, iar Observatorului Astronomic Militar i-a fost acordată denumirea onorifică „Locotenent colonel Constantin Căpităneanu”, cu ocazia aniversării a 153 de ani de existenţă, Direcţiei Topografice Militare „General de divizie Constantin Barozzi” i s-a înmânat drapelul de luptă de către şeful Statului Major General şi au fost dezvelite statuia şi tabloul domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

Asociația filateliștilor din Republica Socialistă România

20 de ani de activitate în asociația filateliștilor din România

XX - 1958 - 1978 - Paulian M.

Filatelia poate fi definită ca studiul şi colecţionarea produselor filatelice, în special a timbrelor. Dar filatelia înseamnă mai mult decât o simplă preocupare pentru frumos. Provocare, informaţie, prietenie şi amuzament sunt doar câteva din caracteristicile unuia dintre cele mai populare hobby-uri din lume, filatelia. De peste 150 de ani, colecţionarea timbrelor este una din preocupările familiilor regale, vedetelor de film, celebrităţilor din lumea sportului şi a altor persoane din viaţa publică. Mai jos admiri primul număr al Revistei filatelice române din luna ianuarie, anul 1937.

Filatelia este un hobby foarte personal, iar popularitatea sa este determinată de faptul că este flexibil faţă de necesităţile colecţionarului. Înainte de apariţia mărcii poştale, costurile livrării scrisorilor erau achitate de destinatar. Realizarea primelor mărci poştale a revoluţionat serviciile poştale deoarece funcţia de bază a timbrelor o reprezintă plata în avans a unui serviciu poştal. De-a lungul timpului, această funcţie s-a diversificat, dar se bazează pe acelaşi principiu. Mărcile poştale îndeplinesc trei roluri principale: chitanţă cu o anumită valoare pentru o plată în avans a unui serviciu poştal, mijloc de celebrare şi promovare a patrimoniului naţional şi piesă de colecţie. Dar mai presus de orice, marca poştală este un veritabil ambasador al istoriei, culturii şi civilizaţiei umane, deoarece, forma şi funcţia sa îi conferă libertate de mişcare şi posibilitatea de a transmite informaţii în toate colţurile lumii. Timbrul capătă valoare în ochii privitorului fiind totodată o plăcere pentru ochi, prin frumuseţea desenului, a culorii şi a tehnicii de tipărire dar şi un studiu al istoriei, culturii şi civilizaţiei întregii lumi, deoarece îţi poate dezvălui detalii despre evenimente, persoane şi locuri, dar mai ales drumul parcurs de un plic până la destinaţie. Primul timbru din lume a apărut în Marea Britanie şi s-a numit Penny Black.

Optsprezece ani mai târziu, la 15 iulie 1858 a apărut prima emisiune de mărci poştale româneşti intitulată Cap de bour. Emisiunea a fost tipărită în Moldova şi reproduce semnul heraldic de pe stema statului. Prima emisiune de mărci poştale din spaţiul românesc este formată din patru valori: 27, 54, 81 şi 108 parale. Colecţionarea mărcilor poştale a avut un puternic impact in ţara noastră. Acest hobby european a ajuns în spaţiul românesc în jurul anului 1865, în perioada de domnie a lui Alexandru Ioan Cuza. În acea perioadă, colecţionarii individuali sau comercianţii de tutun vindeau primele noastre mărci poştale: Cap de Bour, Principatele Unite sau Cuza. Nevoia de comunicare între colecţionarii de timbre a dus la organizarea lor în diverse societăţi şi cluburi filatelice, acestea având o activitate intensă, în special la începutul secolului al XX-lea. Astăzi, timbrul reprezintă, alături de drapel, imn, stemă şi monedă unul dintre simbolurile noastre naţionale.

Insigna - Fabrica de chibrituri București 1879 - 1969

Producția chibriturilor în România a fost începută la sfârșitul secolului al 19-lea de către francezul Gobart, care a deschis această primă fabrică la Filaret. În 1879, ea fost cumpărată de o societate românească, pentru ca în 1887 statul să cumpere această fabrică, trecută în administrația Regiei Monopolurilor. Înainte de deschiderea acestei fabrici, România importa anual circa 5-6 miliarde chibrituri din Imperiul Austro-Ungar, a căror valoare se ridica la două milioane de lei, însă odată inițiată activitatea, cu ajutorul celor 30 de mașini speciale aduse din Franța și Belgia, la Fabrica de chibrituri București - Filaret se produceau zilnic circa 300000 de bețe de chibrituri. Mici, discrete, îndesate în buzunarul pantalonilor sau lăsate de gospodine mereu la îndemână, chibritele sunt obiecte discrete, efemere, pe care de cele mai multe ori le folosim fără să le acordăm vreo atenție. Cu toate astea, cineva care-ar descoperi cine știe cum colecția tuturor chibritelor fabricate vreodată în lume și-ar putea face scenarii relevante despre ce fel de oameni erau cei care aprindeau cu ele țigări, aragaze, focuri de tabără sau fitile de cocktailuri Molotov. Astăzi, de fiecare dată când veți mai pune mâna pe un chibrit, va trebui să știți că, în acest moment, nicăieri în România nu se mai produc chibrituri. În clădirea fabricii inaugurate odată de Carol I, unde supraviețuiește și azi, simbolic, într-o vitrină prăfuită, o serie din chibriturile realizate de-a lungul timpului la Filaret, se produc azi alte bunuri care alimentează circuitele cotidiene: ferestre și uși de termopan. Muncitori obosiți, în haine murdare, cu fesuri îndesate, dârdâiau în spațiile înghesuite și ticsite cu obiecte alandala, în mirosul specific locurilor uitate și neglijate. Doar unele dintre încăperile fabricii sunt azi folosite, atâta vreme cât restul așteaptă mult amânata reconsolidare și reamenajare. Ferestrele sparte și cărămizile ciobite ale unui spațiu care fusese odată gândit în spiritul vremii și în tonul dat de febra productivității, curtea dezordonată și mașinile ruginite rămase parcate imemorial lângă service-ul auto improvizat în spatele clădirii, sunt decorul perfect pentru povestea mai mare despre soarta arhitecturii industriale și, implicit, pentru întreaga odisee a muncii. Sus am postat o fotografie cu vechiul sediu al Fabricii de chibrituri din București.

Jeton - Marcă de control

Fabrica de chibrituri București

Jeton - Marcă de control

Fabrica de chibrituri București

Atelierele de încadrare - 100 rame

Deasupra am postat două jetoane diferite emise de Fabrica de chibrituri București. JETOANELE sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor și sunt folosite pentru declanșarea unui automat de muzică, pentru procurarea unor băuturi sau mici obiecte, ori pentru acces într-o anume incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au fost precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi pe plan local şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la ședinţe, şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată.

Insigna - Muzeul de științe naturale Grigore Antipa - București

„Muzeul de istorie naturală” din municipiul București, denumire alternativă ”Muzeului de Istorie Naturală și Antichități'', azi Muzeul Național de Istorie Naturală ''Grigore Antipa'' a fost fondat în data de 3 noiembrie 1834 prin decretul nr. 143 semnat de Alexandru Ghica, domnul Țării Românești (1834-1842), la inițiativa fratelui său, banul Ghica Mihalache, cel care a fost și primul donator important. El a oferit noii instituții culturale o colecție de 1250 monede grecești, romane și bizantine, 150 minerale, una cuprinzând 213 cochilii de moluște, precum și un important număr de pești, păsări, mamifere și fosile. Colecțiile erau depuse în incinta Colegiului ''Sf. Sava'', dar în anul 1859, existând intenția de demolare a acestuia, colecțiile au fost transferate în câteva clădiri situate în apropierea colegiului. Câțiva ani mai târziu (1863) o comisie numită de Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice a hotărât instalarea Muzeului Național în trei săli situate în aripa stângă a Palatului Academiei, exponatele fiind transferate acolo în luna septembrie 1864. În anul 1864, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a aprobat Regulamentul pentru Administrarea și Organizarea Muzeului de Istorie Naturală din București ce stabilea atribuțiile personalului, activitățile destinate să îmbogățească colecțiile, programul de vizitare, precum și numirea unui profesor universitar în funcția de director. În 1903, directorul Muzeului, Grigore Antipa, a prezentat primului-ministru Dimitrie Sturza un memoriu în care demonstra necesitatea existenței unei clădiri special construite pentru a organiza "un Muzeu de Istorie Naturală demn de Capitala țării". Consiliul de Miniștri a aprobat proiectul și suma de 350.000 lei, necesară ridicării clădirii pe un teren de 23000 metri pătrați, situat pe Șoseaua Kiseleff, nr. 1. Astfel, în anul următor (1904) au început lucrările de construcție a noii clădiri destinate Muzeului, după proiectul inginerului Mihail Rocco, fațada fiind proiectată de arhitectul Grigore Cerchez. Lucrările au fost terminate în anul 1906 și toate colecțiile au fost transferate în noua clădire, începând dificila muncă de aranjare. Inaugurarea oficială a Muzeului în noua sa clădire a avut loc la 24 mai 1908, în prezența regelui Carol I, a prințului Ferdinand și a Prințesei Maria. Cu această ocazie, au fost deschise pentru vizitare 16 săli create de Grigore Antipa, dintre care una cuprindea patru diorame bio-geografice (deșertul Sahara, savana africană, preria americană și tundra), printre primele realizate în lume și care, datorită calității lor, au servit drept model pentru multe alte muzee din țară și străinătate. Ulterior, a fost adus în clădirea muzeului Scheletul de ''Deinotherium gigantissimum'' de la Laboratorul de Geologie al Universității București (1911); au fost inaugurate noi secții - Geologie, Mineralogie, Paleontologie, Anatomie comparată, Antropologie, Etnografie generală și Ecologie -care ocupau 11 săli și a fost montată pe frontonul clădirii o placă de marmură purtând inscripția "Muzeul Național de Istorie Naturală" (1914). La 23 mai 1933, în sala centrală de la parterul Muzeului a avut loc o ședință solemnă, prezidată de regele Carol al II-lea, consacrată împlinirii a 100 de ani de la fondarea Muzeului, 40 de ani de la numirea lui Grigore Antipa în funcția de director și 25 de ani de la deschiderea Muzeului în clădirea din Șoseaua Kiseleff. Cu această ocazie, prin decret regal, Carol al II-lea a hotărât ca Muzeul să poarte numele de Muzeul Național de Istorie Naturală "Grigore Antipa". În noiembrie 1996, au început lucrările de consolidare la clădirea Muzeului, necesare din cauza șubrezirii structurii de rezistență a clădirii ca urmare a cutremurelor din anii 1940, 1977, 1986 și 1990 și lucrărilor de construcție a metroului. În consecință, Muzeul și-a închis porțile pentru public, la 31 august 1997, urmând a fi redat circuitului pe etape: demisolul (1999), sălile de la parter (2000), primele două săli aflate la etaj (2001), sălile dedicate păsărilor din fauna României și primatelor din fauna mondială, aflate la etaj (2002). În prezent, muzeul pune la dispoziția vizitatorilor expoziția de bază, structurată pe 3 nivele, însumând peste 2.000 de piese. La subsol este prezentată Biodiversitatea României și sunt marcate cele cinci bioregiuni din țară: alpină, continentală, panonică, stepică și pontică. La parter, fauna mondială este aranjată biogeografic, iar la etaj se pot afla informații despre originile și evoluția vieții, paleontologie, lumea insectelor și complexitatea speciei umane. Tot pe acest nivel se găsesc spațiile interactive, destinate copiilor și nu numai acestora. Patrimoniul Muzeului însumează peste 2 milioane de piese. În cadrul colecțiilor, adevărată comoară a patrimoniului științific al Muzeului, sunt exemplarele pe baza cărora au fost descrise specii noi, așa numitele exemplare-tip. Acestea provin mai ales din fauna străină și aparțin colecțiilor de nevertebrate (6.986 exemplare), de vertebrate (91 exemplare) și de paleontologie (1 exemplare). Muzeul ''Grigore Antipa'' deține colecții zoologice care aparțin majorității grupelor de animale nevertebrate și vertebrate (inclusiv fosile), dar și colecții de anatomie comparată, geologie (minerale și roci), etnografie și antropolgie, diorame și biogrupe. După decembrie 1989, colecțiile au continuat să se îmbogățească prin materialul colectat în timpul deplasărilor din țară, dar și în expedițiile organizate de muzeu în Indonezia (1991) și Brazilia (1994). Activitatea de cercetare științifică în Muzeul ''Grigore Antipa'' este concentrată pe investigarea diversității faunistice din România și la nivel mondial, parte din rezultatele obținute având și implicații exprese în gestionarea durabilă a mediului. La muzeu se desfășoară și cercetări de biologie moleculară, ale căror rezultate sunt publicate în revista Travaux du Museum d'Histoire Naturelle ''Grigore Antipa'', care apare anual, încă din 1957. În februarie 2009, au început lucrări de modernizare a muzeului, instituția fiind redeschisă publicului la 17 septembrie 2011. În noua formulă, muzeul are cinci săli în care se proiectează documentare, 66 de infotouch-uri, proiecții 3D, plasme și sisteme interactive de prezentare a exponatelor. Există spații destinate interactivității, săli multimedia și compartimente amenajate ca laboratoare în care vizitatorii pot face sau asista la experimente științifice, demonstrații și lucrări de laborator. Misiunea muzeului este studiul biodiversității prin cercetare bazată pe colecții, petrecerea agreabilă a timpului liber, popularizarea cunoștințelor legate de fauna României și de cea mondială, precum și sensibilizarea publicului față de problemele actuale legate de protecția mediului și conservarea habitatelor.

Două capace canalizare

Conectați la grijile zilei trecem cu roțile mașinilor sau cu picioarele peste gurile de canalizare, care adeseori sunt acoperite cu niște capace care prezintă interes pentru colecționarii numismați sau medaliști din toată lumea. De pildă deasupra

admiri două modele de capace de canalizare care prezintă stema municipiului București.

Municipiul București este capitala României, reședința județului Ilfov și, în același timp, cel mai populat oraș al țării, centru industrial și comercial al țării. Populația de 1944367 de locuitori (estimat 1 ianuarie 2009) face ca Bucureștiul să fie al zecelea oraș ca populație din Uniunea Europeană. În fapt, însă, Bucureștiul adună zilnic peste trei milioane de oameni, iar specialiștii prognozează că, în următorii cinci ani, totalul va depăși patru milioane. Prima mențiune a localității apare în anul 1459. În anul 1862 devine capitala României. De atunci suferă schimbări continue, fiind centrul scenei artistice, culturale și mas-media. Între cele două războaie mondiale, arhitectura elegantă și elita bucureșteană i-au adus porecla „Micul Paris”. În prezent, capitala are același nivel administrativ ca și un județ și este împărțită în șase sectoare. Deasupra am postat drapelul, stemele interbelică, comunistă și actuală ale orașului precum și pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură bucureștene din vremuri diferite.