joi, 23 martie 2017

MINUNI ALE ARHITECTURII MONDIALE - 2


Casa care dansează (în limba cehă Tančící dům, denumire oficială  Nationale-Nederlanden) este o clădire atipică din capitala Cehiei - Praga. Designul netradițional a fost foarte controversat la momentul construcției deoarece clădirea contrasta cu clădirile baroce, gotice și în stil Art Nouveau pentru care este celebră Praga. În opinia unora ea nu se potrivește cu aceste stiluri arhitecturale clasice. Clădirea construită între anii 1992 – 1996 după proiectul arhitectului croato-ceh Vlado Milunic, în colaborare cu arhitectul canadiano-american Frank Gehry, seamănă cu o pereche de dansatori, praghezii alintând-o Fred și Ginger (după celebrii dansatori Fred Astaire și Ginger Rogers). Stilul este cunoscut sub numele de arhitectură deconstructivistă („neo-barocă” după cum au numit-o arhitecții) datorită formei sale neobișnuite. Forma „dansantă” este susținută de 99 panouri de beton, fiecare cu o altă formă și dimensiune. În partea superioară a clădirii se află o mare structură din metal răsucit poreclită Medusa. În interiorul unei piețe cu clădiri din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, Casa care dansează are două corpuri centrale. Primul este un turn de sticlă, care este apropiat până la jumătate din înălțime și este susținut de piloni curbi, iar cel de-al doilea este paralel cu râul și se caracterizează prin muluri care urmează o mișcare ondulată și distribuită prin intermediul ferestrelor nealiniate astfel. Această soluție a fost determinată în principal de un fel de considerente estetice: modul de aliniere a ferestrelor evidențiază faptul că edificiul are două tipuri de ferestre, deși ele au aceeași înălțime ca și cele de la cele două clădiri adiacente din secolul al XIX-lea. 
Forma generală a clădirii este reprezentată  peo monedă comemorativă, de aur cu valoarea de 2000 de coroane cehe, emisă de Banca Națională a Cehiei. Moneda face parte din seria numismatică „Zece secole de arhitectură”.
Casa strâmbă (în limba poloneză Krzywy Domek) este situată ți localitatea poloneză Sopot, pe strada Bohaterów-Monte-Cassino la numărul 53. A fost construită în 2004 după un proiect al arhitecților Szotyński și Zaleski, care s-au inspirat din benzile desenate ale lui Jan Marcin Szancer și Per Dahlberg. Suprafața folosibilă este în jur de 4000 metri pătrați. În incinta Casei strâmbe funcționează centrul comercial "Rezydent", un restaurant cu terasă, o sală de jocuri și deasemenea sediul radioului Muzyka Fakty FM. Arhitectul confirmă că în realizarea clădirii s-a inspirat din cărțile de povești ale lui Jan Marcin Szancer și operele de artă ale lui Per Dahlberg. În încercarea de a îmbunătăți imaginea orașului Sopot, arhitectul a conceput o clădire comercială complet diferită de construcțiile moderne, serioase, din sticlă și oțel. Rezultatul? O clădire care pare să fie lucrată în Photoshop și care pare să sfideze legile fizicii, motiv pentru care s-a remarcat nu doar pe plan local, ci și la nivel internațional. 
Anual peste 100000 de turişti vizitează comuna Hauterives din sud-estul Franţei pentru a admira incredibilul castel construit din pietrele pe care un poştaş francez le-a găsit în drumurile sale. Unic în lume, ”Palatul ideal” a fost declarat monument istoric în 1969, de ministrul francez al Culturii Andre Malraux şi clasificat în categoria ”artă naivă”. Denumit iniţial „Templul Naturii”, castelul a fost construit din pietrele culese în 33 de ani de poştaşul Joseph Ferdinand Cheval, folosind peste 3500 de pungi de var . Pentru a-şi duce opera la bun sfârşit, Cheval a amestecat pietrele cu mortar şi calcar. Înalt de 12 metri, cu o lungime de 26 de metri într-un capăt şi 14 metri lungime, în celălalt, castelul este completat de coloane  şi stâlpi de susţinere, o terasă, şi animale din piatră inspirate de vederile pe care poştaşul le expedia în fiecare zi. Pe când Cheval avea 43 de ani, în timp ce livra corespondenţa, urmând  acelaşi traseu obişnuit, s-a împiedicat de o piatră ciudată în formă de “V”. Fascinat de întâmplarea bizară, o îndeasă în buzunarul de la pantaloni şi o ia acasă. “Dacă natura vrea să realizeze sculpturi, atunci eu mă voi apuca de zidărie”, a scris Joseph Ferdinand Cheval în jurnalul său. 
Inspiraţia şi-a găsit-o în natură, cărţi poştale şi primele reviste ilustrate ale vremii. Trei decenii a muncit Cheval pentru a-şi construi palatul. Timp de 33 de ani a culesc pietre de pe traseul său de aproape 30 de kilometri, iar în 1912 s-a declarat mulţumit de rezultat. ”Lucrarea unui singur om”, stă scris pe construcţia sa. Palatul a fost restaurat în 1983. Un an mai târziu, Alice, una dintre nepoatele lui Cheval, decide să predea ”Palatul Ideal” municipalităţii, ea neavând urmaşi. În 2013, peste 150000 de turişti au vizitat monumentul. Palatul Ideal este rezultatul amestecului mai multor stiluri arhitecturale, Cheval inspirându-se din orice, de la lăcașuri de cult creștine și până la temple hinduse. Cheval și-a dorit să fie înmormântat în acest palat, însă legea franceză nu permite acest lucru, astfel că poștașul și-a mai dedicat alți opt ani construcției unui mausoleu în cimitirul localității Hauterives. Acesta a murit la aproape un an după ce și-a îndeplinit această dorință, pe 19 august 1924, fiind îngropat acolo. Poștașul francez a trăit bucuria recunoașterii propriei creații, primind felicitări de la personalități precum André Breton sau Pablo Picasso, cu puțin înainte de a trece pe lumea cealaltă. Post-mortem, acesta a fost denumit drept unul dintre pionierii Artei Naive, categorie în care se înscriu creațiile realizate de persoane care nu au urmat cursurile unei instituții de artă și nu au studii de specialitate, ajungând să își dezvolte pe cont propriu viziunea și mijloacele de exprimare plastică. 
xxx

O VORBĂ DE DUH
DE LA ÎNAINTAȘI
O PASTILĂ DE UMOR
UN DIALOG EPIGRAMATIC

_________xxx_________

CÂTEVA 
INSIGNE ȘI MEDALII
DIN JUDEȚUL VRANCEA

Informaţii generale despre medalistică  şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul  "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.  

Matricea sigilară reprezintă obiectul confecţionat din material dur care, care are gravată o reprezentare şi un text ce-l individualizează pe posesor și care servește pentru realizarea amprentei sigilare. Sigiliul este amprenta rămasă pe suportul documentului (în ceară, hârtie, soluţie de aur, tuş sau fum) în urma aplicării unei matrici sigilare. Sigiliul este principalul mijloc de garantare a unor secrete şi de asigurare a autenticităţii unor acte. Sigilile rotunde reprezintă autoritatea unei instituții. Gravarea sigiliilor se poate face în adâncime (incizie), pentru sigilarea în ceară sau cocă, ori în relief (excizie), pentru sigilarea în tuş sau fum. Sigilografia (nume alternativ - sfragistica) a fost fondată în secolul al XVII-lea de Dom Mabillon, părintele erudiției moderne și dezvoltată în secolul al XIX-lea de către Louis-Claude Douët d'Arcq, un mare arhivist și istoric care, împreună cu echipa sa, a scos lucrarea  Collection des sceaux des Archives de l'Empire. Franceză la origine, această disciplină nu a întârziat să se extindă în toată Europa, pretutindeni unde, încă din Evul Mediu, se impunea obiceiul de a valida documentele cu sigiliu. Câmpul sigilar este suprafaţa pe care se gravează reprezentarea grafică și textul unui sigiliu. Exerga este spaţiul de la marginea câmpului sigilar, de obicei cuprins între două sau mai multe cercuri (ce pot fi liniare, şnurate, perlate, etc.), în care se gravează textul matricei sigilare. Este important de reținut a nu se confunda sigilografia cu heraldica. Heraldica este disciplina auxiliară a istoriei care studiază stemele, blazoanele, etc.
 
Matricea sigilară de mai sus a fost turnată în anul 1859 de către Subprefectura Okol Zăbrăuților, din districtul Putna, este confecționată din alamă, în incizie și are forma ovală cu dimensiunile de 43 x 37 milimetri. În centrul câmpului sigilar este reprezentat un scut francez modern, tăiat, încărcat cu capul de zimbru cu stea, având şase raze între coarne. Scutul este timbrat de o coroană închisă, terminată cu glob cruciger, are ca suporţi doi delfini afrontaţi. Sub scut este inscripționat anul turnării - 1859. În exergă, circular între două cercuri continui este aplicată legenda: * PRINCIPATELE UNITE * SubPrefekt: Okol Zăbrăuţilor Distrikt: Putna. Ocolul era și este o formă de administrare a pădurilor (suprafață de pădure – ocol silvic). Zăbrăuți și Putna sunt două râuri vrâncene care se varsă în râul Siret și e probabil ca acest ocol silvic să fi existat între cele două râuri. 
Insigna - (Mihai Eminescu)
160 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu
Ce-ți doresc eu ție dulce Românie
1850 - 15 ianuarie - 2010 - Adjud
Insignă realizată de numismatul Stelian Brânzei - Botoșani
Mihai Eminescu (nume real Mihail Eminovici) a fost un poet, prozator şi jurnalist român, care s-a născut la data de 15 ianuarie 1850 la Ipotești în județul Botoșani și a decedat la data de 15 iunie 1889 la București. Este socotit de cititorii români şi de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română. Eminescu a fost activ în societatea politico-literară Junimea, şi a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la viena. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în şedinta din 25 ianuarie 1902. Eminescu a fost internat în data de 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuţa din Bucureşti şi apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineaţa, poetul a murit în sanatoriul doctorului Şuţu. În 17 iunie a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu – Bucureşti. La data de 28 octombrie 1948 a fost ales post-mortem membru al Academiei Române.  
Adjud (în trecut, Adjudu Nou) este un municipiu din județul Vrancea care include și satele limitrofe: Burcioaia, Adjudu Vechi și Șișcani, având o populație de 16045 locuitori dintre care; români – 84,72%, romi – 5,9% și restul – necunoscută sau altă etnie. Din punct de vedere confesional structura populației se prezintă astfel; ortodocși – 84,66%, penticostali – 3,06%, romao catolici – 1,63% și restul – nedeclarată sau altă religie. Adjudul se află în nordul județului, la vărsarea râului Trotușului în Siret. Terenul pe care se află orașul Adjud este, în general, plan, fiind mărginit de colinele subcarpatice cu înălțimi până la 400 metri. Altitudinea generală medie a municipiului este de circa 100 metri față de nivelul mării. Terenul este favorabil culturilor agricole, corespunde condițiilor de construit și are pânza de apă potabilă sub 10 metri adâncime. Orașul este traversat de șoseaua națională DN2, care leagă între ele orașele Focșani și Bacău. La Adjud, acest drum se intersectează cu șoseaua națională DN11A, care duce spre nord-vest la Onești și spre est la Bârlad. Sus am postat stema și o poză a Primăriei Adjud.  
Insigna - A.J.V.P.S. Vrancea
(Asociația Județeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi)
Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România (A.G.V.P.S.) este persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, care reprezintă, în plan intern, interesele a peste 150 de asociaţii afiliate, în care sunt înscrişi peste 90% din vânătorii români şi peste 80% din pescarii cu domiciliul sau rezidenţa în România, iar în plan extern, interesele tuturor vânătorilor şi pescarilor sportivi din ţara noastră. Această formă de organizare a suferit mai multe transformări și convulsii până să ajungă la formatul de astăzi. Au fost perioade când au existat și organizații paralele în acest domeniu de activitate. Sus am postat logo-ul Asociației generale a vânătorilor și pescarilor sportivi din România.  
Începuturile organizării vânătoreşti din România, în asociaţii vânătoreşti locale, datează din cea de-a doua jumătate a secolului XIX. Prima societate autentică de vânătoare a fost înregistrată în România, la Bucureşti, în anul 1870. A urmat constituirea altor şi altor societăţi locale de vânătoare, după preocupările europene în domeniu, din acea perioadă. Dintre noile societăţi de vânătoare înfiinţate, reamintim doar „Uniunea Vânătorilor din Braşov” şi „Societatea pentru Ocrotirea Vânatului din Bucovina”, ambele fondate în acelaşi an, 1883. Chiar dacă începuturile organizării vânătoreşti din ţara noastră au devansat, la acea vreme, multe iniţiative similare din alte ţări europene, constituirea unei Uniuni Naţionale a  Vânătorilor din România a întârziat ceva mai mult, până după Marea Unire. De abia atunci, reprezentanţii societăţilor de vânători din fostele provincii româneşti au lansat ideea constituirii unei singure Uniuni Generale a Vânătorilor, ca entitate naţională de intervenţie eficientă pe lângă autorităţi, în scopul susţinerii intereselor comune ale tuturor vânătorilor din ţara noastră. Dar se vroia ceva mai mult. Se dorea ca Uniunea să devină purtătoarea idealurilor vânătoreşti din România, întru înnobilarea pasiuni vânătorilor, prin ridicarea nivelului de instruire a acestora şi prin exercitarea vânătorii în deplină sportivitate, numai acolo unde, când şi cum permitea legea. De la idee până la faptă nu rămăsese decât un pas. Premisele erau deja create, prin înfiinţarea la Sibiu, imediat după Primul Război Mondial, a „Reuniunii Vânătorilor pentru Ocrotirea Vânatului din Ardeal”. Entuziasmaţi de acelaşi ideal, se constituia, şi la Bucureşti, în 5-7 iunie 1919, „Uniunea Generală a Vânătorilor”. În Bucovina, la Cernăuţi, fiinţa, după cum s-a precizat deja, „Societatea pentru Ocrotirea Vânatului din Bucovina” (Jagdschutzverein). Constituirea unei singure Uniuni Naţionale a Vânătorilor în anul 1921, pe când fuziunea „Uniunii Generale a Vânătorilor” cu  „Societatea pentru Ocrotirea Vânatului din Ardeal” era ca şi realizată, s-a amânat din cauza unui incident, cunoscut sub denumirea de „incidentul Scraba”, care a pus în pericol, pentru moment, realizarea unirii. Totuşi, în 26 mai 1922, cu ocazia unei Adunări Generale Extraordinare a Uniunii Generale a Vânătorilor, la care au participat delegaţi ai societăţilor de vânătoare din întreaga ţară, ai „Societăţii pentru Ocrotirea Vânatului din Ardeal” şi ai „Societăţii pentru Ocrotirea Vânatului din Bucovina”, s-a decis, în sfârşit, fuziunea.  
Insigna - Activitate filatelică Focșani
25 ani - 1958 - 1983
Filatelia poate fi definită ca studiul şi colecţionarea produselor filatelice, în special a timbrelor. Dar filatelia înseamnă mai mult decât o simplă preocupare pentru frumos. Provocare, informaţie, prietenie şi amuzament sunt doar câteva din caracteristicile unuia dintre cele mai populare hobby-uri din lume, filatelia. De peste 150 de ani, colecţionarea timbrelor este una din preocupările familiilor regale, vedetelor de film, celebrităţilor din lumea sportului şi a altor persoane din viaţa publică. Filatelia este un hobby foarte personal, iar popularitatea sa este determinată de faptul că este flexibil faţă de necesităţile colecţionarului. Înainte de apariţia mărcii poştale, costurile livrării scrisorilor erau achitate de destinatar. Realizarea primelor mărci poştale a revoluţionat serviciile poştale deoarece funcţia de bază a timbrelor o reprezintă plata în avans a unui serviciu poştal. De-a lungul timpului, această funcţie s-a diversificat, dar se bazează pe acelaşi principiu. Mărcile poştale îndeplinesc trei roluri principale: chitanţă cu o anumită valoare pentru o plată în avans a unui serviciu poştal, mijloc de celebrare şi promovare a patrimoniului naţional şi piesă de colecţie. 
Dar mai presus de orice, marca poştală este un veritabil ambasador al istoriei, culturii şi civilizaţiei umane, deoarece, forma şi funcţia sa îi conferă libertate de  mişcare şi posibilitatea de a transmite informaţii în toate colţurile lumii. Timbrul capătă valoare în ochii privitorului fiind totodată o plăcere pentru ochi, prin frumuseţea desenului, a culorii şi a tehnicii de tipărire dar şi un studiu al istoriei, culturii şi civilizaţiei întregii lumi, deoarece îţi poate dezvălui detalii despre evenimente, persoane şi locuri, dar mai ales drumul parcurs de un plic până la destinaţie. Primul timbru din lume a apărut în Marea Britanie şi s-a numit Penny Black. 
Optsprezece ani mai târziu, la 15 iulie 1858 a apărut prima emisiune de mărci poştale româneşti intitulată Cap de bour. Emisiunea a fost tipărită în Moldova şi reproduce semnul heraldic de pe stema statului. Prima emisiune de mărci poştale din spaţiul românesc este formată din patru valori: 27, 54, 81 şi 108 parale. Colecţionarea mărcilor poştale a avut un puternic impact in ţara noastră. Acest hobby european a ajuns în spaţiul românesc în jurul anului 1865, în perioada de domnie a lui Alexandru Ioan Cuza. În acea perioadă, colecţionarii individuali sau comercianţii de tutun vindeau primele noastre mărci poştale: Cap de Bour, Principatele Unite sau Cuza. Nevoia de comunicare între colecţionarii de timbre a dus la organizarea lor în diverse societăţi şi cluburi filatelice, acestea având o activitate intensă, în special la începutul secolului al XX-lea. Astăzi, timbrul reprezintă, alături de drapel, imn, stemă şi monedă unul dintre simbolurile noastre naţionale. 
Mausoleul de la Mărășești - Întru slava eroilor neamului
E scris pe tricolor unire - Mărășești 1917 - 1996
Mausoleul de la Mărăşeşti este un monument dedicat eroilor primului război mondial. A fost ridicat pe locul în care, în vara anului 1917, s-au desfăşurat luptele de la Mărăşeşeti, soldate cu victoria trupelor române. În confruntările de aici au pierit 480 de ofiţeri şi 21000 de soldaţi români. Actualmente în mausoleu odihnesc 5073 de soldaţi şi ofiţeri în 154 de cripte individuale şi 9 cripte comune de pe 18 culoare. Monumentul, printre cele mai importante din Europa, a fost realizat după planurile arhitecţilor George Cristinel şi Constantin Pomponiu câştigători ai concursului de proiecte şi premiați cu 40000 de lei aur) între anii 1923 - 1938 şi a fost inaugurat în mod oficial pe 18 septembrie 1938. Lucrările au fost demarate la 28 septembrie 1924 , în prezenţa reginei Maria şi a altor personalităţi ale vremii, şi s-au reluat după 12 ani, în anul 1936. Basoreliefurile "Cupolei Gloriei" au fost realizate de către Cornel Medrea şi Ion Jalea şi ilustrează diverse momente ale luptelor de la Mărăşeşti. Eduard Săulescu a executat pictura interioară. 
Întru slava eroilor neamului - 80 ani 1917 - 1997
Mărășești - Mărăști - Soveja
Mărășești este un oraș din județul Vrancea care include și localitățile limitrofe; Siretu, Tișița, Călimănești, Haret, Modruzeni și Pădureni.  Orașul se află în extremitatea de est a județului, la limita cu județul Galați, pe malul drept al râului Siret. Orașul este și un important nod feroviar, în gara Mărășești întâlnindu-se calea ferată dinspre Tecuci (cu ramificație spre Galați și Iași) cu magistrala feroviară dinspre Ploiești spre Bacău și mai departe nordul Moldovei. La recensîmântul din anul 2011 orașul număra 10671 locuitori dintre care; români – 80,95%, romi – 7,02% și restul – altă etnie sau necunoscută. Din punct de vedere confesional structura populației se prezintă astfel; ortodocși – 81,27%, creștini după evanghelie – 3,7%, penticosatali – 1,65% și restul – altă religie sau nedeclarată. Mai sus am postat stema actuală a orașului precum și o poză cu Primăria orașului Mărășești. 
Soveja este o comună-stațiune în județul Vrancea, formată din satele Dragosloveni (reședința) și Rucăreni. Comuna se află în zona montană din nord-vestul județului, la limita cu județul Bacău, în zona cursului superior al râului Șușița, numărând puțin peste 2725 locuitori dintre care; români – 96,47%, și restul – altă etnie sau necunoscută. Din punct de vedere confesional structura populației se prezintă astfel; ortodocși – 96,43% și restul – altă religie sau nedeclarată. În comuna Soveja se află fosta mănăstire Soveja, monument istoric de arhitectură de interes național, ridicată în anul 1654 de  către Matei Basarab, din care se păstrează biserica „Nașterea Domnului”, turnul clopotniță și fragmente din zidul de incintă. Un alt monument de interes național din comună este mausoleul eroilor din primul război mondial, datând din anul 1929 și clasificat ca monument funerar sau memorial.   
Mărăști este un sat din comuna Răcoasa, județul Vrancea. În anul 1917 aici a avut loc importantă bătălie pentru oprirea înaintării nemților spre Moldova. În amintirea celor căzuți pentru patrie, pe aceste meleaguri, s-a ridicat Mausoleul a cărei poză poate fi admirată mai sus. 
Focșani este un municipiu, reședința și cel mai mare oraș al județului Vrancea, la limita între regiunile istorice Moldova și Muntenia din România. Are o populație de aproximativ 79000 locuitori. Este denumit în multe scrieri Orașul de pe Milcov, localitatea a intrat în conștiința oamenilor drept orașul Unirii. Toponomia orașului Focșani se trage de la numele familie Focșa. Până la începutul secolul al XVII-lea, era consemnat ca sat, iar după anii 1650-1620 se menționează denumirea de târg, aflându-se la confluența drumurilor comerciale cele doua provincii românești. Deși atestat documentar din 30 ianuarie 1755 când, Alexandru Vodă din Țara Românească arată, într-un document, că a fost lovit „cu înșelăciune pe la Focșani de Ioan Vodă”), așezarea de pe Milcov este mult mai veche. Săpăturile arheologice efectuate în anul 1977 în sudul Focșaniului atestă că vatra actuală a orașului a fost locuită încă din neolitic, obiectele descoperite aparținând culturii Cris (circa 5000 Î.Hr.). Sus am postat stemele actuală și interbelică ale orașului Focșani iar mai jos fotografiile câtorva monumente de cultură și arhitectură focșănene, din vremuri diferite. 
Gara
Ateneul popular
Colegiul național Alexandru Ioan Cuza
Teatrul
Hotelul Unirea
Monumentul Unirii
Prefectura
 Primăria veche
Primăria
Tribunalul
Biblioteca raională
Liceul de fete
Monumentul artileriei
Orfelinatul Prințesa Maria (azi Liceul Al.I.Cuza)
Statuia lui Nicolae Săveanu
Vila I.I.Langa
Vila Simionovici
 Vila Ștefan Vasiliu
Vila Teodorescu

Județul Vrancea este situat la limita dintre provinciile istorice Muntenia și Moldova, având suprafața de 4863 kilometri pătrați, iar reședința în municipiul Focșani. Județul Vrancea, ca unitate administrativ - teritorială cuprinde, conform actualei împărțiri administrativ - teritoriale, 73 de localități din care 2 municipii – Focșani și Adjud, 3 orașe – Panciu, Odobești și Mărășești precum și 68 de comune în componența cărora se află 331 de sate. Sus am postat stema și harta actuală a județului Vrancea iar mai jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din județ din vremuri diferite, dar și alte locuri de vizitat pe aceste meleaguri. 
Monumentul eroilor - Adjud
Cheile Tișiței
Cascada din horn
Cascada Putna
Beciul domnesc - Odobești
Stațiunea Lepșa
Mănăstirea Mera
Mănăstirea Brazi
Mănăstirea Soveja
Primăria - Adjud
Strada Mare - Adjud
Vedere - Dimaci
Gara - Mărășești
Fabrica de cherestea Șușița - Mărășești
Cazarma batalionului - Odobești
Râul Putna

__________ooOoo__________

PERSONALITĂȚI POLITICE
PE BANCNOTELE LUMII
Ki Hadjar Dewantara a fost un un politician indonezian și licențiat care s-a născut în anul 1889 și a decedat în anul 1959.

Detaliu vignetă de pe o bancnotă
fantezie din Slovacia

Câteva vignete de pe bancnote haitiene

con_dorul@yahoo.com

MOUSAIOS - 23.03.2017

Niciun comentariu: