Epaminonda's Blog.....: DONGEN

Mai jos am postat și alte fotografii reprezentând monumente

de cultură și arhitectură din localitatea olandeză

DONGEN, provincia BRABANTUL DE NORD.
Sus am postat o acțiune emisă în această localitate.

Biserica Sfântul Laurențiu

Primăria veche

Hotel

Vedere generală

Arhitectură locală

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O VORBĂ DE DUH

DE LA ÎNAINTAȘI

__________xxx__________

CÂTEVA
MATRICI SIGILARE,
PLĂCUȚE ALE SOCIETĂȚILOR
DE ASIGURARE, O INSIGNĂ
ȘI UN CAPAC DE CANALIZARE
DIN JUDEȚUL SIBIU

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

Matricea sigilară reprezintă obiectul confecţionat din material dur care, care are gravată o reprezentare şi un text ce-l individualizează pe posesor și care servește pentru realizarea amprentei sigilare. Sigiliul este amprenta rămasă pe suportul documentului (în ceară, hârtie, soluţie de aur, tuş sau fum) în urma aplicării unei matrici sigilare. Sigiliul este principalul mijloc de garantare a unor secrete şi de asigurare a autenticităţii unor acte. Sigilile rotunde reprezintă autoritatea unei instituții. Gravarea sigiliilor se poate face în adâncime (incizie), pentru sigilarea în ceară sau cocă, ori în relief (excizie), pentru sigilarea în tuş sau fum. Sigilografia (nume alternativ - sfragistica) a fost fondată în secolul al XVII-lea de Dom Mabillon, părintele erudiției moderne și dezvoltată în secolul al XIX-lea de către Louis-Claude Douët d'Arcq, un mare arhivist și istoric care, împreună cu echipa sa, a scos lucrarea Collection des sceaux des Archives de l'Empire. Franceză la origine, această disciplină nu a întârziat să se extindă în toată Europa, pretutindeni unde, încă din Evul Mediu, se impunea obiceiul de a valida documentele cu sigiliu. Câmpul sigilar este suprafaţa pe care se gravează reprezentarea grafică și textul unui sigiliu. Exerga este spaţiul de la marginea câmpului sigilar, de obicei cuprins între două sau mai multe cercuri (ce pot fi liniare, șnurate, perlate, etc.), în care se gravează textul matricei sigilare. Este important de reținut a nu se confunda sigilografia cu heraldica. Heraldica este disciplina auxiliară a istoriei care studiază stemele, blazoanele, etc.

Matricea sigilară de mai sus a fost turnată de Primăria orașului Sibiu, este din secolele XIX-XX, este confecționată din alamă, este gravată în incizie, are forma rotundă, cu diametrul de 59 milimetri și este păstrată în colecția Muzeului Național Brukenthal din Sibiu. În centrul câmpului sigilar este reprezentată stema orașului Sibiului și circular la marginea câmpului sigilar mărginit de un cerc linear simplu şi unul perlat este aplicată inscripția: *SZEBEN VÁRMEGYE NAGYSZEBEN SZAB. KIR. R. T. VÁROS / VÁSÁRHIVATALA (*Comitatul Sibiu. Oraşul liber regal cu consiliu organizat Sibiu / Oficiul pieţii).

Aici admiri o matrice sigilară turnată de Breasla pantofarilor germani din Sibiu, din secolul al XIX-leași care se păstrează în colecția Muzeului Național Brukenthal – Muzeul de istorie – Casa Altemberger din Sibiu. Matricea este rotundă, confecționată din alamă, prin turnare, strunjire și gravare într-un atelier sibian, având diametrul de 34 milimetri. Matricea este prevăzută cu un mâner din acelaşi metal, în patru laturi. În centrul câmpului sigilar, sub cuvântul INNUNG, este reprezentată o ramură de măslin şi una de palmier, încrucişate. După un cerc exterior perlat, este aplicată circular legenda cu majuscule: HRSTDT. DEUTSCHE SCHUMACHER. / INNUNG (Breasla pantofarilor germani din Sibiu). Începutul legendei este marcat de o rozetă cu șase lobi.

Aici admiri o matrice sigilară turnată de Breasla turnătorilor în cupru din Sibiu, în anul 1712 și care se păstrează în colecția Muzeului Național Brukenthal – Muzeul de istorie – Casa Altemberger din Sibiu. Matricea este rotundă, confecționată din alamă, prin turnare, strunjire și gravare într-un atelier sibian, având diametrul de 35 milimetri. Matricea are un corp comun cu rondela sigilară. În câmpul sigilar al matricii este reprezentat un cazan cu toartă susţinut de doi grifoni limbaţi şi aripaţi. În partea superioară a câmpului sigilar se găseşte un trifoi, iar în partea inferioară, două ramuri încrucişate. După cercul exterior spicat, între două cercuri liniare simple, este aplicată legenda: *HERMANNSTAEDER KVPFERSCHMIED. SIGEL, care ar putea fi tradusă astfel; SIGILUL TURNĂTORILOR ÎN CUPRU SIBIENI.

Matrice sigilară - Mediaș

Matricea sigilară de mai sus a fost turnată de Primăria orașului Mediaș, este din secolele XIX-XX, este confecționată din alamă, este gravată în excizie și are forma de mai sus. În centrul câmpului sigilar este reprezentată stema orașului Mediaș (o mână care susține o creangă de viță de vie, cu frunze și struguri pe ea). La partea superioară între două proeminențe este aplicată inscripția cu majuscule MEDIAȘ.

Mediaș este un municipiu și al doilea oraș ca mărime din județul Sibiu, Transilvania, România. Este situat în bazinul mijlociu al râului Târnava Mare și are o populație de aproximativ 63000 de locuitori. Ca distanțe este situat la 55 km de Sibiu, 39 km de Sighișoara și 41 km de Blaj. În perioada romană pe teritoriul localității a existat castrul roman Media. Sus am postat stemele comunistă și actuală precum și o poză cu sediul Primăriei Mediaș.

Plăcuță a Societății de asigurări Transsylvania - 1868

Dacă te plimbi prin zonele „vechi” ale Sibiului, unde încă mai există case vechi şi frumoase, veţi vedea, pe unele faţade, o plăcuţă veche de tablă, ori „conservată” în culorile originale (scris alb pe fond roşu), ori „camuflată” de multiple straruri de zugrăveală, ori „restaurată” prin răzuire. Pe ea scrie: „Transsylvania 1868”. Primii proprietari ai acestor case şi-au asigurat locuinţele la „Allgemeine wechselseitige Versicherungsbank „Transsylvania”” pe româneşte „Banca Generală de Asigurare „Transsylvania””, cea mai puternică societate de asigurări din Transilvania austro-ungară, cu sediul central la Sibiu. Iar 1868 este anul înfiinţării ei. Deci fondată în 1868, Transsylvania oferea clienţilor săi servicii de asigurare care şi acum sunt valabile: asigurări împotriva incendiilor şi exploziilor pentru locuinţe ori alte construcţii, pentru mărfuri, asigurări de viaţă, de zestre şi asigurarea de rente. Sediul principal al băncii era sitauat pe Heltauergasse (Uliţa Cisnădiei) nr. 6 (actualmente strada Nicolae Bălcescu nr. 1-3), cu subfiliale principale în Arad, Braşov şi Cluj, plus „Agenturi speciale” „în locurile mai însemnate”. La începutul secolului XX, Allgemeine wechselseitige Versicherungsbank „Transsylvania””, mai oferea, pe lângă cele mai sus menţionate, asigurare pe cheltuielile de înmormântare (un fel de „ARD” - „ajutor reciproc de deces”), asigurări populare pentru bărbaţii, femeile şi copiii fără asistenţă medicală, asigurări de incendii pentru mobilier, pentru maşini, inclusiv asigurări împotriva accidentelor, furturilor, a grindinei și chiar spargerii locuințelor. Sumele despăgubirilor pentru daune provocate de incendii s-au ridicat între 1869 şi 1883, la 516711,66 florini, iar cele ale asigurărilor pe viaţă la 348145,02 florini, în aceiaşi perioadă. Fondurile de rezervă şi garanţie ale băncii au fost de 536865,21 florini în 1883, 605053,64 florini în 1886, 582147,82 florini în 1888, 670936,74 florini în 1891 şi 999950,23 florini în 1896.

Plăcuță a Societății de asigurări Transsylvania - 1868

După unirea Transilvaniei cu România, datele despre „Transsylvania” devin aproape inexistente. În anul 1949, societatea sibiană de asigurări este naţionalizată. Decretul nr. 362 din 1 septembrie 1949, „pentru dizolvarea şi lichidarea întreprinderilor şi societăţilor de asigurare”, emis de Marea Adunare Naţională, legiferează acest lucru şi, cu abuzurile de rigoare, şi sprijin sovietic, toate societăţile de asigurare, de stat sau private, sunt lichidate şi transformate într-un monstru numit „Societatea Generală Sovieto-Română de Asigurări”, pe scurt „SOVROM-Asigurare”, asta până în 1952, când îşi ia mai cunoscutul nume de „Administraţia Asigurărilor de Stat” - ADAS. Povestea aproape seculară a uneia din cele mai prospere şi mai populare societăţi de asigurare transilvănene s-a încheiat. Au rămas, ca amintire, doar plăcuţele de pe casele şi ele „naţionalizate”, cu proprietarii aruncaţi afară sau înghesuiţi prin bucătării, plăcuţe uitate (sau ignorate din prostie) de hienele comuniste care vânau orice obiect care să amintească de „orânduirea burghezo-moşierească”. Acum, ele ori sunt acolo, unde au fost montate, ori aruncate cine ştie pe unde după vreo „reabilitare”, ori chiar puse la vânzare (cam degeaba) pe paginile web de „mica publicitate”. Altele au devenit exponate de muzeu, nu la noi, că aici „nu au valoare istorică”, ci prin America. „Plăci de asigurat” se află în colecţiile Muzeului de Istorie din Missouri (Missouri History Museum) şi în Muzeul Orăşenesc al Pompierilor din New York (New York City Fire Museum).

Palatul Transsylvania (pozele de mai sus) fost ridicat la finele secolului al XIX-lea, între 1898-1899, pe locul a trei case mai vechi. Edificiul are parter şi două etaje, două curţi şi trei ganguri de trecere, două dinspre stradă, unul în spate, făcând legătura între cele două curţi. Clădirea a fost proprietatea Băncii Generale de Asigurare „Transsylvania”, dar birourile sale au fost doar la etajul I. Aici a fost şi primul sediu al gazetei Tribuna, între 1884 şi 1889, la care a fost redactor marele poet român George Coşbuc, între 1887 – 1889.

Insigna - Școala de ofițeri "Nicolae Bălcescu" Sibiu 50
Promoția 1980 * 1980 - 2011

Academia Forțelor Tereste Nicolae Bălcescu din Sibiu este continuatoarea traditiilor primei scoli militare de ofiteri al carei act de nastere l-a constituit Porunca Domneasca nr. 36 din 13 iunie 1847 a lui Bibescu-voda (domnitorul Tarii Românesti Gheorghe Bibescu 1842-1848).Scoala Ostaseasca, cum s-a numit initial, avea menirea de a forma ofiteri specializati in cele trei arme ale timpului: infanteria, cavaleria si artileria, capabili sa instruiasca subunitatile dupa cerintele adoptate si de alte armate moderne din Europa. La 9 septembrie 1847, prin Ordinul 2006/1847 al Dejurtfei (Ministerului de Razboi), Scoala Ostaseasca isi deschide cursurile in cazarma cavaleriei (Sfântul Gheorghe, „Malmaison") de pe Calea Podului de pamânt, astazi Calea Plevnei, din Bucuresti. Acelasi ordin precizeaza ca durata cursurilor va fi de doi ani, urmând un stagiu la trupe pe timp de un an. Dupa aceasta perioada, tinerii absolventi erau inaltati la gradul de praporcic (sublocotenent) si repartizati la comanda subunitatilor. Pentru inceput, efectivul scolii a fost de 22 de elevi, proveniti din tineri junkeri si subofiteri de origine boiereasca. Primul director al scolii a fost locotenentul Ioan Greceanu, urmat, incepând din 13 februarie 1848, de colonelul (rus) Alexandru Banov. În timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866) reteaua invatamântului militar românesc cuprindea: Scoala militara de ofiteri, Scoala nationala de medicina si farmacie, Scoala de scrima si gimnastica, Scoala copiilor de trupa, Scoala de arte si meserii a armatei, Scolile de gradul I pentru alfabetizarea militarilor in termen. Conform regulamentului de functionare din anul 1860, Scoala Ostaseasca din Bucuresti cuprindea doua sectiuni: o sectiune pentru pregatirea ofiterilor de artilerie si geniu, si o alta pentru pregatirea ofiterilor de infanterie si cavalerie. Prin O. Z. nr. 204/22 iulie 1861, Scoala regimentara provizorica din Iasi, infiintata in anul 1856 si reorganizata in anul 1858 sub numele de Scoala Militara de Ofiteri, a fost unita si a intrat in compunerea Scolii Ostasesti din Bucuresti. Dupa contopirea celor doua scoli (1862) se va adopta o noua denumire pentru aceasta institutie militara de invatamânt: Scoala Militara Unica a Principatelor Unite, iar durata cursurilor va fi de cinci ani. Localul scolii apartinea Ministerului de Razboi si era plasat pe ulita Târgovistei, astazi Calea Grivitei. Incepând cu anul scolar 1863/1864 durata de scolarizare a fost redusa la patru ani. Din aceasta scoala, in anul 1864, au fost trimisi sa urmeze cursurile Scolii militare superioare de la Saint Cyr (Franta) 12 ofiteri, 8 de infanterie si 4 de cavalerie. In noaptea de 10/11 martie 1866 un devastator incendiu a distrus cazarma acestei scoli. Scoala a fost mutata in garnizoana Iasi, pe strada Copou, unde va ramâne pâna in anul 1872, când prin Inaltul Decret nr.4283/1872 semnat de viitorul rege al României, Carol I (1866-1914), scoala se imparte in: Scoala Militara de Infanterie si Cavalerie, care va fi mutata la Bucuresti (in vechea cazarma, reconstruita) si Scoala fiilor de militari (colegiu militar), care va ramâne sa functioneze la Iasi. Pe timpul primei parti a razboiului pentru obtinerea Independentei de stat a României, 1877-1878, cursurile Scolii Militare de Infanterie si Cavalerie au fost suspendate pâna in luna noiembrie a anului 1877 când vor fi reluate. Incepând din 15 noiembrie 1885 si pâna in anul 1890, scoala va purta numele de: Scoala de Ofiteri. Din 1891 Scoala de Infanterie, cum va fi denumita in urmatoarea perioada, isi va desfasura cursurile intr-o noua cazarma construita pe Dealul Spirii.In anul 1900 se revine la vechea denumire a scolii: Scoala Militara de Infanterie si Cavalerie. Acestei scoli i se adauga, in acest an, Scoala de Administratie, fara a i se schimba denumirea. Toti cursantii scolii (200) sunt cuprinsi intr-o singura companie. Prin Inaltul Decret nr. 284/16 februarie 1910, publicat in Monitorul Oastei nr. 7/1910, Scolii Militare de Infanterie si Cavalerie i se va schimba din nou numele, ea se va chema: Scoala Pregatitoare de Ofiteri. Aceasta scoala, in anul 1915, va cuprinde un batalion de elevi activi si unul de elevi militari T. R. Un document emis in preajma intrarii României in primul razboi mondial ne informeaza ca scoala era formata din doua companii de elevi activi si doua companii de elevi cu termen redus. Dupa intrarea României in razboi, când Capitala era pe punctul de a cadea in mâinile trupelor Puterilor Centrale, scoala este mutata la Botosani, in cazarma Regimentului 37 Infanterie. In acel moment avea un efectiv de 1670 de elevi, cuprinsi in trei batalioane a câte patru companii. Aici, la Botosani, se primeste Ordinul nr. 3019/6 august 1917 al Ministerului de Razboi, prin care scoala ia parte la dezarmarea trupelor rusesti ce parasisera in debandada frontul din Moldova si trecusera la jefuirea populatiei civile. In anul scolar 1917/1918 Scoala Pregatitoare de Ofiteri a scolarizat doar ofiteri de rezerva. La 1 mai 1918, scoala primeste un nou nume: Scoala Militara de Infanterie si Administratie, iar la 2 ianuarie 1918 paraseste definitiv orasul Botosani, mutându-se la Bucuresti, având in acel moment doua batalioane de elevi (unul activ si unul de elevi T.T.R.). Dupa Unirea cea Mare, din 1decembrie1918, evenimentele interne si internationale au dus la o cerere marita de ofiteri pentru a incadra noile structuri ale armatei. Astfel, prin Inaltul Decret nr. 5376/1920 s-a infiintat o noua scoala de ofiteri de infanterie (1 iulie 1920), in garnizoana Sibiu. Aceasta noua institutie militara de invatamânt va functiona in localul vechii scoli de cadeti a armatei austro-ungare. Cu aceasta ocazie s-a schimbat din nou titulatura scolii, scoala de ofiteri de infanterie din Bucuresti a primit numele de: Scoala Militara de Infanterie nr. 1, iar cea din Sibiu:Scoala Militara de Infanterie nr. 2. Primul comandant al noii scoli militare de la Sibiu a fost Lt. col. Vasilescu Christea, ofiter de stat major, participant activ la razboiul de reintregire, cu studii militare in tara si strainatate. Desi la 1 septembrie 1920 era planificata inceperea cursurilor, aceasta data s-a decalat cu câteva luni din motive obiective. Cursurile acestei scoli au inceput la data de 19 decembrie 1920. In anul 1922 la titulatura scolii militare de la Sibiu i se adauga numele celui care a condus tara si ostirea ei la obtinerea Independentei, Principele Carol. Astfel, incepând din acest an, timp de un deceniu, scoala va purta numele: Scoala Militara de Infanterie nr. 2 „Principele Carol". La 13 iulie 1932 Scolile Militare de Infanterie nr.1 din Bucuresti si nr. 2 din Sibiu se comaseaza sub denumirea: Scoala Ofiteri Infanterie „Principele Carol", având locul de dispunere in localul scolii sibiene.Dupa pierderile teritoriale suferite de România in vara anului 1940, Ministerul de Razboi a luat hotarârea de a muta aceasta scoala de la Sibiu in Capitala. Astfel, la 15 octombrie 1940, Scoala de Ofiteri de Infanterie, cum a fost redenumita, este mutata la Bucuresti, in localul Scolii de Aplicatie. In luna aprilie 1942, din cauza bombardamentelor aeriene asupra Capitalei, scoala a fost dislocata, pâna la finalizarea celui de-al doilea razboi mondial (1945), in localitatea Zarnesti, jud. Brasov. Dupa incetarea ostilitatilor scoala revine la Sibiu (conform ordinului nr. 56343/31 iulie 1945, purtând denumirea de: Scoala de Ofiteri de Infanterie si Administratie si reocupând vechile cladiri pe care le cedase Universitatii din Cluj in toamna anului 1940. Incepând cu anul 1952 si pâna astazi, scoala (institutul, academia) va purta numele patronimic „Nicolae Balcescu". Intre anii 1953-1955 aceasta scoala a fost cunoscuta sub numele de: Scoala de Ofiteri de Infanterie si Cavalerie „Nicolae Balcescu" din Sibiu, iar dupa aceasta perioada, pâna in anul 1958 s-a numit: Scoala de Ofiteri de Infanterie „Nicolae Balcescu" (cavaleria incetase sa figureze intre „armele" armatei române). Intre anii 1958- 1961 scoala figureaza in documente sub numele de: Scoala de Ofiteri de Infanterie si Intendenta „Nicolae Balcescu", iar in anii 1961 si 1962, doar sub numele de:Scoala Militara de Ofiteri „Nicolae Balcescu". Incepând cu 5 ianuarie 1962, pe baza regulamentului pentru aplicarea hotarârii guvernului nr. 836/7 decembrie 1961 privind infiintarea scolilor militare superioare de ofiteri, s-a trecut la invatamântul cu o durata de patru ani, scoala s-a numit: Scoala Militara Superioara de Ofiteri „Nicolae Balcescu". Aceasta scoala pregatea cadre pentru armele si specialitatile: infanterie, artilerie, geniu, transmisiuni, chimie, intendenta, finante, topografie, cai ferate, tehnici constructori, pompieri si securitate-paza, iar incepând cu anul scolar 1967/1968 si ofiteri pentru arma graniceri. Prin Decretul nr. 1037/1 noiembrie 1968 si H.C.M. nr. 2539/11 noiembrie 1968 institutia isi schimba, din nou, denumirea in: Scoala Militara de Ofiteri Activi „Nicolae Balcescu" si se reduce perioada de scolarizare de la patru la trei ani.

Capac de canalizare

Pentru numismați și medaliști prezintă un interes deosebit și simbolurile grafice aplicate pe capacele puțurilor de acces în magistralele de canalizare construite de municipalitățile marilor orașe ale lumii. Aici admiri un capac al canalizării municipiului Sibiu din anul 2007, pe care se poate admira stema orașului Hermanstadt (denumire actuală - Sibiu).

Sibiu, arhaic Sibiiu, popular Sâghii, (în germană Hermannstadt, în maghiară Szeben, Nagyszeben, în latină Cibinium) este reședința de județ și cel mai mare municipiu al județului Sibiu, România. Sibiu este un important centru cultural și economic din sudul Transilvaniei, cu o populație de aproximativ 155000 de locuitori. În vremea romană, zona Sibiului era cunoscută sub denumirea de Cibiniensis sau Cibinium, de aici derivând numele râului ce trece prin oraș (Cibin) și denumirea românească a orașului. În zona actualului cartier Gușterița a existat o așezare romană numită Cedonia. Sibiul a fost fondat pe locul unei mai vechi așezări, probabil slave, imediat după mijlocul secolului al XII-lea de către coloniști sași din teritoriul Rin-Mosela. Prima mențiune a cetății este făcută în anul 1191 sub numele Cibinium într-un document ecleziastic de la Vatican. Prima atestare documentară în forma Hermannstadt datează din anul 1223.

Sus am postat stemele interbelică, comunistă și actuală ale municipiului Sibiu, iar jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură sibiene, din vremuri diferite.

Aeroportul

Banca Albina

Cercul militar

Catedrala mitropolitană

Muzeul civilizației populare tradiționale - Dumbrava Sibiului

Biserica evanghelică

Muzeul Brukenthal

Prefectura

Primăria

Comandatura

Gara

Teatrul orașului

Hotelul Europa (Bulevard)

Mănăstirea Ursulinelor

Muzeul de științe naturale

Pasajul scărilor

Școala militară

Palatul ASTRA

Sinagoga

Turnul Sfatului

Județul Sibiu este situat în sudul provinciei istorice Transilvania, în podișul cu același nume, la nord de Carpații Meridionali, în România. Reședința de județ este municipiul Sibiu. Județul se întinde pe suprafața de 5432 kilometri pătrați și numără aproximativ 425000 de locuitori. Ca subunități administrative județul este compus din; 2 municipii - Sibiu și Mediaș, 9 orașe - Avrig, Agnita, Cisnădie, Dumbrăveni, Ocna Sibiului, Miercurea Sibiului, Săliște, Tălmaciu, Copșa Mică și 53 de comune. Sus am postat harta și stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului Sibiu, iar jos pozele câtorva monumentele de cultură și arhitectură din județ, din vremuri diferite, dar și alte frumoase locuri de vizitat și trimiteri poștale ilustrate.