Epaminonda's Blog.....: PAMIERS

Mai jos am postat și alte fotografii reprezentând monumente de

cultură și arhitectură, cărți poștale ilustrate. alte locuri frumoase,

de acum sau de altă dată, din localitatea PAMIERS, departamentul

ARIEGE, regiunea MIDI PIRINEI, câteva vederi generale, un

jeton, un medalion, două insigne și două medalii locale.

Catedrala Sfântul Antonin

Biserica Notre Dame du Champ

Turnul Cordeliers

Turnul Hotel des Monnaies

Turnul Nerviau

O intrare în localitate

Fațada Primăriei

Gara

Halele din Piața Republicii

Piața Republicii

Strada Republicii

Poarta L'Agasse

Podul peste râul Ariege și uzinele

Poșta

Hotelul Dumnezeu

Școala de jandarmi

Strada Sf.Elena

Tribunalul

Turnul Crieu

Spitalul complementar

Strada comercială

Canalul

Cazarma de infanterie

Banca Franței - Str.Porche

Intrarea pe Strada Mare

Strada Mare

Micul Seminar

Monumentul Pierre Bayle

Vederi generale

Trimiteri poștale

Set 2 insigne locale

Jeton local

Medalion local

Set 2 medalii locale

***

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O PASTILĂ DE RÂS

O VORBĂ DE DUH

DE LA ÎNAINTAȘI

__________xxx_________

O PLACHETĂ,
CÂTEVA INSIGNE ȘI MEDALII
DIN MUNICIPIUL BUCUREȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Insigna - ITB

(Întreprinderea de transport București)

Se facea ca pe la 1871 apareau in oras primele tramvaie (trase de cai), iar depoul se afla pe undeva pe la intersectia (de azi) Vasile Lascar cu Stefan cel Mare, pe strada Teilor. Progresul ajunge catinel si pe plaiul mioritic, in 1883 vine curentul electric in Bucuresti, astfel incat in decembrie 1894 aparea si concurenta tramvaiului cu cai, adica tramvaiul electric, cu care bucurestenii se puteau deplasa din Cotroceni in Obor. Desi bidivii poate au sperat sa fie eliberati cat mai repede din functie si lasati la vatra inapoi la grajd, asta nu s-a intamplat chiar asa de repede: Societatea Romana de Tramvaiuri a fuzionat cu noua organizatie, iar in 1909 se adopta si Legea pentru infiintarea "Societatii comunale pentru constructiunea si exploatarea tramvaielor in Bucuresti", cunoscuta si drept Societatea de Tramvaie Bucuresti sau S.T.B. In 1929 se incheie era tramvaielor cu cai.

Insigna - Controlor ITB 297

(Întreprinderea de transport București)

Transportul se face cu autobuze, care nu semanau nici macar cu ceea ce numim noi azi microbuze, si cu tramvaie electrice. S.T.B. obtine in 1936 exclusivitatea transportului bucurestenilor, ocupandu-se atat de oras, cat si de comunele din jur. Parcul de autobuze avea deja 392 de masini, marcile Renault, Chevrolet si Henschel, care functionau pe 22 de trasee. In 1949 apare si primul troleibuz pe traseul Piata Victoriei-Hipodromul Baneasa, iar in 1950 S.T.B. se redenumeste Intreprinderea de Transport Bucuresti, adica I.T.B., cum i-a ramas numele pana după Revoluție. Ceea ce ni se pare remarcabil este faptul ca in 1950 I.T.B. era a doua intreprindere din tara ca numar de angajati: 11000, prima fiind Uzina Resita, cu 22 de mii. Ca o intreprindere care se respecta, I.T.B. a dezvoltat modele proprii. Vagonul de mare capacitate pe 4 osii, 1951, si troleibuz romanesc, 1955. In anii 80 progresul continua: apare troleibuzul dublu-articulat, ale carui batrane modele inca se mai tarasc pe anumite rute din oras, se "trage" tramvai peste Podul Grant (in '83), iar in '85 se incepe productia pentru alte orase: Constanta, Ploiesti, Craiova, Brasov. Din 1990 I.T.B. devine R.A.T.B., iar restul e istorie contemporana.

Insigna - Încasator ITB 16835

(Întreprinderea de transport București)

Întreprinderea de transport București (I.T.B.), nume actual Regia Autonomă de Transport București este principala companie de transport public de persoane din București și județul Ilfov. Transportul public de suprafață în București este în responsabilitatea Regiei Autonome de Transport București (R.A.T.B.), și include un sistem extensiv de autobuze, troleibuze, tramvaie și o linie de metrou ușor. Rețeaua R.A.T.B. este una dintre cele mai dense din Europa, fiind a patra cea mai întinsă de pe continent, constând în 106 linii de autobuz, 18 linii de troleibuz și 23 linii de tramvai (incluzând și metroul ușor). Începuturile transportului public în București datează din anul 1871, când este înființată „Societatea Română de Tramvaiuri”. Pe data de 9 decembrie 1894 circulă primul tramvai electric în București. După război, numele societății este schimbat în "Întreprinderea de Transport București" (I.T.B.) și se înființează prima linie de troleibuz, pe traseul Piața Victoriei – Hipodrom.

Insigna - Șofer ITB 2479

(Întreprinderea de transport București)

În anul 1990 „Întreprinderea de Transport București” se transformă în „Regia Autonomă de Transport București”, serviciile de taxi și maxi-taxi fiind despărțite de R.A.T.B.. Sus am postat o evolutie a siglelor I.T.B, de-a lungul vremurilor. Pentru delectarea ochiului tău, dragă vizitator, am mai postat un bilet de călătorie, un certificat provizoriu de acțiuni și două acțiuni emise de către Societatea comunală a tramvaielor - București.

Placheta - Biserica Sfântul Nicolae Vlădica din Prund - București

Clădită în zilele M.S. Regelui Carol I sub arhipăstoria IPS

Iosif Gheorghian primatul României prin osteneala domnului

Mariu Ion Theodorian președintele epitropiei parohiale MCMIV (1904)

Biserica Sfântul Nicolae Vlădica este un important lăcaș de cult bucureștean situat la următoarea adresă; Bd. Regina Maria nr. 13/Str. 11 Iunie nr. 13/Str. Justitiei nr. 34, Sector 4. Prima biserică ce a purtat denumirea de "Biserica Sf. Nicolae din Prund” s-a construit între anii 1778 - 1787, cu râvna și ajutorul material al protopopului Stoica, preoteasa Ilinca și fiica lor Bălașa, pe moșia Vlădichii din vatra mitropoliei. Biserica veche nu era mare, dar așa cum era, timp de un veac și jumătate a fost lăcas de închinare pentru locuitorii din mahalaua Vlădichii, care contribuiseră și ei cu ajutorul lor material la ridicarea edificiului. În documente de la începutul secolului al XIX-lea se precizează că unii negustori dăruiesc casele lor bisericii Sf. Nicolae. Câțiva dintre aceștia sunt: Kir Stoian, Maria lui Stoica dulgheru și Stoian Sin Dumitru. După anul 1820 biserica a avut o seamă de "boieri epitropi" dintre care nominalizez pe stolnicul Petrache Arion, care devenind căminar, a cumpărat în anul 1826 niște case de la preotul Sava, pe care văduva Marghioala, soția căminarului Petrache Arion, în anul 1846 le dăruiește bisericii Sf. Nicolae din Prund. După moartea căminăresei Marghioala, administrația averilor bisericii este luată de clucerul Costache Fălcoianu, care a ajutat-o pe căminăreasa în ultimii ani ai vieții sale. După moartea clucerului, administrația este preluată de trei epitropi aleși de enoriași în anul 1871: Nicolae Nicolau, N. Roseanu și Grigore Luchescu, care chiar în anul alegerii demisionează și fac presiuni să fie realeși prin primărie, spre a uzurpa drepturile de ctitor ale Marghioalei Arion. După anul 1888 urmează o serie de președinți și epitropi slabi ca activitate, care se certau, demisionau și în mod practic nu realizau mare lucru. În anul 1896 se remarcă totuși Pr. Marin Popescu și comerciantul D.I. Ionescu care au pus temelie pangarului și au construit casele preoților. În anul 1899 se constituie epitropia sub președintia lui Mariu Teodorian, avocat al primăriei și mare proprietar, D.I. Ionescu fiind ales de enoriași preot paroh. În 1899 se fac demersuri la primarul Bucureștiului – Barbu Ștefănescu Delavrancea – pentru desființarea Bisericii din Prund, și cu avutul său să se alimenteze fondurile pentru zidirea bisericii Sf. Nicolae Vlădica, lucrare ce începe a se realiza din septembrie 1899. Vechea biserică, ascunsă în fundătura dintre Ospiciul Brâncovenesc și Casa Nierischer (vechiul han al Golescului) este pusă pământ. În decembrie 1901 este ales epitrop Teodor Petrescu fost judecător de ocol,care își pune toată energia și priceperea pentru clădirea unei biserici frumoase și încăpătoare. În vederea realizării acestui ideal încredințează întocmirea planurilor cunoscutului arhitect de origine belgiană Eduard Leboef. La data de 1 iulie 1902 se pune piatra fundamentală și lucrarea de construcție se încredințează antreprenorului L.Forebesc, pentru ca la 7 noiembrie 1904, edificiul să fie complet terminat. Construirea bisericii, pictura și mobilierul au costat 179083 lei ai timpului respectiv, sumă ce a fost acoperită din fondul bisericii din Prund, din dobânzi capitalizate și donațiile Sf. Sinod din Rusia, a d-lui Teodorian, a Mariei Romanov și Anica Georgescu dar și din alte câteva legate și donații mai mici. Turnarea clopotelor, diferite veșminte preoțești și alte podoabe necesare, au fost dăruite de unii enoriași. Pictura a fost executată de pictorul Voinescu și D.R.Ginolamo în stilul renașterii. Mobilierul este din nuc sculptat și a fost lucrat în atelierul de la Mislea, constituind o operă unitară, de mare valoare artistică și măiestrie deosebită. În ziua de 7 noiembrie 1904, biserica Sf. Nicolae s-a sfințit cu mare fast de către P.S. Nifon Ploieșteanu, dându-se astfel credincioșilor un nou lăcaș de închinare, demn de începuturile secolului al XX-lea. La sfințire au luat parte: I.G. Saita prefectul poliției, St.Teodoreanu șeful de cabinet al Ministrului de Interne, D. Meseidov secretar la Legația imperiala rusa și D.I. Cornoiu directorul cancelariei Mitropoliei.

Azilul Ghiță și Eliza Cantacuzino

Fondat sub domnia primului rege Carol I, la 1901

Neuitaților mei părinți

Fondator Al.G.Cantacuzino

Azilul Ghiță și Elisa Cantacuzino a fost o clădire cu destinație socială, construită în București de către familia boierească Ghiță (alternativ Iordache, nume real Gheorghe) Cantacuzino și soția sa Elisa (nume real Eliza) în anul 1901. Boierul Gheorghe Cantcuzino s-a născut în București la data 3 martie 1815 iar soția sa, cu trei ani mai tânără, s-a numit, ca domnișoară, Florescu. Sunt aproape convins că această clădire nu mai este astăzi în picioare. Se știe că Gheorghe Cantacuzino a fost un boier muntean, pretendent la tronul Țării Românești. Fiind fiul domnului Șerban Cantacuzino, Gheorghe ar fi trebuit să-i succeadă tatălui său la tron, însă cum, în anul 1688 la moartea tatălui său, era de vârstă nepotrivită, boierii l-au ales și l-au proclamat domn pe Constantin Brâncoveanu. Cel mai important susținător al pretenției lui Gheorghe la tron a fost Constantin Bălăceanu, soțul unei fiice a lui Șerban, deci cumnat. Constantin Bălăceanu ar fi condus în fapt țara, împreună cu mama vlăstarului, dacă reușea impunerea lui Gheorghe pe tron. A avut în acest scop susținerea imperialilor, însă în Bătălia de la Zărnești (11/21 august 1690), care s-a terminat cu o înfrângere dezastruoasă pentru imperiali și prinderea generalului Donat Heissler, Bălăceanu a fost ucis. Gheorghe Cantacuzino a ajuns mai târziu ban al Craiovei, după ce Oltenia a fost ruptă din Țara Românească și ocupată de către austrieci.

A IV-a reuniune a colecționarilor de insigne

Cercul numismatic CCA - 1978 (Casa centrală a armatei)

Palatul Cercul Militar Național este este o clădire din București care găzduiește instituția centrală de cultură a Armatei române, cu profil cultural-educativ, artistic, recreativ-distractiv, precum și de imagine, reprezentare și protocol. Lucrările pentru construcția Palatului Cercului Militar Național au început în anul 1911, deși terenul unde urma să se ridice edificiul fusese cedat de Ministerul Domeniilor încă din 1898. Proiectantul principal al monumentalului Palat al Cercului Militar Național a fost arhitectul român Dimitrie Maimarolu, în colaborare cu V. Ștefănescu și E. Doneaud. Beneficiarul lucrării a fost Cercul militar al ofițerilor din garnizoana București, organizație a ofițerilor români înființată în 15 decembrie 1876. Fondurile necesare au fost adunate din donații, subscripții și cotizații ale ofițerilor (circa 80%), precum și din subvenții de stat și împrumuturi rambursabile. Palatul Cercului Militar Național a fost ridicat pe locul fostei Mănăstiri Sărindar, pe un teren mlăștinos.

SC General Turbo SA București 1967 - 1997

(Societatea comercială General Turbo - Societate pe acțiuni)

Compania General Turbo este principalul producător de echipamente energetice din România și furnizor de servicii complete conexe activității de bază ce își sediul în București, pe Șoseaua Berceni, nr.104, sectorul 4. În egală măsură, compania și-a extins prezența pe piețele externe câștigându-și locul pe o piață competitivă, exigentă și într-o continuă schimbare. Compania a dobândit în cei peste 45 de ani de existență, statutul de lider pe piața autohtonă a producerii echipamentelor energetice complexe pentru domeniul clasic și nuclear. De-a lungul existenței sale compania a parcurs mai multe etape de dezvoltare. În prezent este o companie cu capital integral privat. În urmă cu ani, undeva prin anul 1967, elemente ale actualei companii existau în cadrul megalomanei întreprinderi comuniste Întreprinderea de Mașini Grele București (IMGB), fostă FUE (Fabrica de Utilaj Energetic). În anul 1992 General Turbo s-a desprins din IMGB devenind societate pe acțiuni (SA). În perioada 1995 – 2003 a avut loc procesul de privatizare al comapniei General Turbo. Pe piața internă, compania și-a adaptat strategia în funcție de cerințe, materializându-și prezența în special în proiecte de reabilitare, retehnologizare și modernizare. Pe piețele externe, compania în calitate de Antreprenor General s-a materializat atât prin realizarea unor proiecte ce avut drept scop furnizarea la cheie a unor turbogeneratoare noi cât și prin realizarea unor proiecte complexe de reabilitare.

București este capitala României, reședința județului Ilfov și, în același timp, cel mai populat oraș al țării, centru industrial și comercial al țării. Populația de 1944367 de locuitori (estimat 1 ianuarie 2009) face ca Bucureștiul să fie al zecelea oraș ca populație din Uniunea Europeană. În fapt, însă, Bucureștiul adună zilnic peste trei milioane de oameni, iar specialiștii prognozează că, în următorii cinci ani, totalul va depăși patru milioane. Prima mențiune a localității apare în anul 1459. În anul 1862 devine capitala României. De atunci suferă schimbări continue, fiind centrul scenei artistice, culturale și mas - media. Între cele două războaie mondiale, arhitectura elegantă și elita bucureșteană i-au adus porecla „Micul Paris”. În prezent, capitala are același nivel administrativ ca și un județ și este împărțită în șase sectoare. Deasupra am postat drapelul, stemele interbelică, comunistă și actuală ale orașului precum și câteva fotografii reprezentând monumente de cultură și arhitectură și câteva trimiteri poștale, din vremuri diferite, din municipiul București.

Palatul telefoanelor

Vila Minovici

Statuia Alexandru Lahovary

Biserica Luterană

Biserica Rusă

Universitatea

Bulevardul Academiei

Bulevardul Carol I și Statuia lui I.C.Brătianu

Bulevardul Nicolae Bălcescu

Arhivele statului

Primăria capitalei

Casa dotațiunii oastei

Casa Luvru

Biserica Colței

Biserica lui Bucur

Bufetul de la Șosea (Kiseleff)

Azilul Domnița Bălașa

Palatul Gr.G.Canatacuzino

Palatul CEC

Biserica Radu Vodă

Biserica Sfinții Voievozi

Băile Eforiei

Aleea Carmen Sylva

Casa Lahovary (azi Ambasada Indoneziei)

Cartierul Băneasa

Aeroportul Băneasa

Monumentul eroilor aerului (Piața Aviatorilor)

Aeroportul international Henri Coandă

Castelul lui Vlad Țepeș (Parcul Carol I)

Lacul din Parcul Carol I

Marele Hotel Franța

Ministerul de Externe

Ministerul Lucrărilor publice

Muzeul Simu

Muzeul zoologic

Muzeul Toma Stelian

Palatul arhiepiscopal catolic

Palatul Camerei de comerț

Palatul Doamnei Crețulescu

Palatul Dunării

Palatul funcționarilor publici

Palatul Ionel I.C.Brătianu

Palatul Jandarmeriei

Palatul Liga culturală

Palatul Monitorul oficial

Palatul poștal

Palatul Victoria (sediul guvernului)

Turnul Colței

Adunarea deputaților

Cercul militar național

Palatul Cotroceni

Arsenalul

Spitalele brâncovenești

Banca națională a României (Str.Lipscani)

Ateneul Român

Templul coral

Muzeul satului

Trimiteri poștale ilustrate

___________ooOoo__________

OAMENI POLITICI

PE BANCNOTELE LUMII

NAPOLEON BONAPARTE a fost un mare lider politic şi militar al Franţei, ale cărui acţiuni au influenţat puternic politica europeană de la începutul secolului al XIX-lea. S-a născut la Ajaccio, Corsica în data de 15 august 1769 şi a decedat pe insula Sfânta Elena la data de 5 mai 1821. A domnit între 20 martie 1804 – 6 aprilie 1814 Și 1 martie 1815 – 22 iunie 1815.