Epaminonda's Blog.....: AURACH BEI KITZBUHEL

Mai jos am postat și alte poze reprezentând monumente de cultură

și arhitectură din localitatea austriacă AURACH BEI KITZBUHEL,

bundeslandul TIROL, precum și câteva vederi generale.

Hotelul Aurach

Hotelul Wissenegg

Pensiunea Alpenhof

Pensiunea Auwirt

O intrare în localitate

Arhitectură locală

Vederi generale

***

O PASTILĂ DE UMOR

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O VORBĂ DE DUH

DE LA ÎNAINTAȘI

___________xxx___________

CÂTEVA INSIGNE
DIN JUDEȚUL HUNEDOARA

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

Insigna - Mihai Eminescu

160 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu

Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie

1850 - 15 ianuarie - 2010 Deva

Insignă realizată de numismatul Stelian Brânzei - Botoșani

Mihai Eminescu (nume real Mihail Eminovici) (născut 15 ianuarie 1850 la Ipoteşti, judeţul Botoşani şi decedat la 15 iunie 1889 în Bucureşti) a fost un poet, prozator şi jurnalist român, socotit de cititorii români şi de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literaturA română. Eminescu a fost activ în societatea politico-literară Junimea, şi a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la viena. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în şedinta din 25 ianuarie 1902. Eminescu a fost internat în data de 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuţa din Bucureşti şi apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineaţa, poetul a murit în sanatoriul doctorului Şuţu. În 17 iunie a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu – Bucureşti. A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Române.

Mănăstirea Prislop

Mănăstirea Prislop este o mănăstire-monument istoric situată în apropierea satului Silvașu de Sus, în județul Hunedoara. De aproape șapte secole, ea reprezintă unul din cele mai importante așezăminte religioase ortodoxe din Transilvania. Mănăstirea a fost ridicată în a doua jumătate a secolului al XIV-lea de Sfântul Nicodim, ulterior canonizat, considerat astăzi drept reorganizatorul și îndrumătorul monahismului românesc la începutul Evului Mediu. Sfântul Nicodim a venit din Țara Românească, unde ctitorise Mănăstirile Tismana și Vodița. Mănăstirea Prislop a fost construită în acelasi stil - triconc - ca și ele și este singura de acest fel din Transilvania. Mănăstirea Prislop este situată la aproximativ 30 de kilometri spre sud de orașul Hunedoara și aproximativ 10 kilometri sud de orașul Hațeg. Accesul spre mănăstire este ușor, până la Silvașu de Sus circulând autobuze de la Hunedoara, iar din Silvașu de Sus până la mănăstire sunt numai 3 kilometri pe drum asfaltat. Ansamblul mănăstiresc este construit la altitudinea de 580 de metri, într-o poiană înconjurată de mult spațiu verde, după care urmează dealurile acoperite cu păduri de stejar, fag, carpen, pin, molid, mesteceni și arbuști. Numele acestei mănăstiri este iremediabil legat de personalitatea părintelui Arsenie Boca, torturat și vânat de securitatea comunistă, care a viețuit aici ani buni și care este considerat a fi, și el, un adevarat ctitor al mănăstirii.

Insigna - Întreprinderea minieră Lupeni

Lupeni (în germană Schylwolfsbach, în traducere "Pârâul Lupului pe Jiu") este un municipiu din judeţul Hunedoara, cu o populaţie de aproximativ 30000 de locuitori. Așezarea este atestată documentar din anul 1770, dar există mărturii ale existenței oamenilor în această zonă încă din Comuna Primitivă, fapt dovedit de descoperirile în peștera din muntele Straja-Lupeni, unde s-au găsit obiecte vechi de ceramică. Sus am postat stema localităţii şi o cladire inconfundabilă - Palatul cultural "Minerul" din Lupeni. Orașul Lupeni este atestat documentar in anul 1770, dar primele marturii ale existentei oamenilor pe aceste meleaguri dateaza din perioada Oranduirii Comunei Primitive, fapt dovedit de descoperirile din pestera din dealul Straja-Lupeni, unde s-au gasit obiecte vechi de ceramica. In timpul ocupatiei romane aluviunile aurifere ale Jiului au fost exploatate sporadic. In depunerile formate de-a lungul timpului, arheologii au descoperit un bust al zeului Ares (in mitologia romana, fiul lui Jupiter si a Iunonei, una dintre divinitatile protectoare ale Romei). Populatia Vaii Jiului nu a fost niciodata numeroasa in Evul Mediu. Localnicii se indeletniceau cu pastoritul si traiau in catune risipite pe munti. Existau, in apropierea cursului raului Jiu, conform marturiilor vremii. Lupeniul s-a format in urma unor migrari intense ale populatiei venite de pe Valea Streiului, Tara Hategului, pentru bogatele pasuni si fanete care se gaseau in zona. Locuitorii din satul Valea Lupului sunt aceia despre care se crede ca au intemeiat localitatea Lupeni, iar satenii din Rau Barbat au format satul Barbateni. Dupa anul 1840, demarand explorarile si exploatarile miniere in zona, s-au produs prefaceri care aveau sa contureze noul destin al acestor locuri, schimband radical viata oamenilor din zona. Companiile straine care detineau diferite perimetre miniere au adus mineri polonezi, cehi, austrieci, slovaci, maghiari si romani din Muntii Apuseni sau Baia Mare, fapt care a schimbat, sub aspect demografic, structura sociala a Vaii Jiului. Activitatea miniera a inceput in zona de sud a municipiului Lupeni, dedesubtul actualelor cartiere de locuinte: Vascoza III si IV, la estul carora se afla putul si galeria Elisabeta - prima exploatare miniera din localitate. Accesul in galerie este pastrat si bine conservat si poate servi ca obiectiv pentru turismul industrial marcand inceputul activitatilor miniere in zona. Municipiul Lupeni a devenit cel mai mare producator de carbune cocsificabil din tara cu o dezvoltare monoindustriala, 80% din populatie traind din minerit sau alte activitati conexe. Odata cu descoperirea si inceperea exploatarii industriale a zacamantului de huila, in 1881, langa vechile catune au aparut coloniile de muncitori, care s-au dezvoltat permanent, odata cu intensificarea activitatii extractive. La inceputul secolului trecut zona cunoaste o dezvoltare fara precedent, prin construirea caii ferate care lega Lupeniul de Petrosani, in 1890-1892, si, prin aceasta localitate, de Simeria (actualmente, unul dintre cele mai importante noduri de cai ferate din Romania). Populatia municipiului a crescut permanent si s-a multiplicat de aproxirmtiv 10 ori. Este o perioada de inflorire fara precedent pentru Lupeni. Atunci s-au deschis si minele Sfantul Stefan, Nord, Victoria, Sud, Puțul Sud, si, paralel cu acestea, s-au construit coloniile muncitorilor care aveau sa lucreze in puternicul centru minier care se năștea în Valea Jiului.

În perioada 1 – 3 august 1977, deci în plină perioadă comunistă în Valea Jiului a avut loc o grevă a minerilor, cea mai mare grevă minerească de după marea grevă din anul 1929. Iată condițiile care au aprins conflictul mineresc din Valea Jiului; La scurt timp după mișcarea pentru drepturile omului Charta 77, inițiată în Cehoslovacia, un protest similar a fost organizat și în România de către dizidentul Paul Goma. La 23 martie 1977,minerul Dumitru Blaj a plecat la București pentru a semna apelul lui Goma. Nota sa adresată scriitorului a fost citită ulterior la Radio Europa Liberă, și ca urmare Blaj a fost criticat în fața colectivului de muncă, degradat pe post de vagonetar, apoi supraveghetor la un depozit de lemne. El a murit în anii ’80 în circumstanțe dubioase. Pe data de 30 iunie 1977 a fost adoptată Legea nr. 3 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistența socială, care interzice plata simultană a salariului și pensiei de invaliditate (erau mulți mineri care au ieșit la pensie cu grad de invaliditate III, și mai lucrau în mină), și prevedea schimbarea limitei de vârstă de pensionare a minerilor de la 50 la 52 de ani. Tot în aceeași perioadă programul de lucru a fost mărit de la 6 la 8 ore.

Minerii erau nemulțumiți și de aprovizionarea proastă cu bunuri de consum, de munca prelungită peste program (inclusiv duminicile), de condițiile de locuit și trai precare. Pe data de 14 iulie 1977, minerul Gheorghe Dumitrache a trimis un memoriu Comitetului Central al Partidului Comunist Român, Ministerului Minelor și Televiziunii Române, dar nu i s-a răspuns imediat. A fost arestat după încetarea grevei din august, și condamnat la doi ani de închisoare pentru „instigare și ultraj la bunele moravuri.” Greva a constat în deșteptarea minerilor din toate cele 10 exploatări miniere ale Văii Jiului și organizarea de mitinguri, în care minerii și familiile lor își prezentau nemulțumirile. Cel mai mare miting a fost cel din curtea minei Lupeni unde au participat între 10000 și 90000 de oameni, numărul depinde de cine a numărat. Liderii greviștilor au fost muncitorii Constantin Dobre și Gheorghe Maniliuc, dar și inginerul Jurcă, care mai târziu s-a retras. Din București au fost trimiși să poartă tratative doi reprezentanți de frunte ai puterii: secretarul C.C. al P.C.R. – Ilie Verdeț, Gheorghe Pană - președintele Consiliului Central al Uniunii Generale a Sindicatelor din România și ministru al muncii, și Constantin Băbălău - ministrul minelor, petrolului și geologiei. Sunt informații neverificate precum că oamenii de la București ar fi fost un pic și bruscați. Între timp, se infiltrează în zonă și oamenii Securității, dar sunt deocamdată pe poziție de așteptare. Autoritățile întăresc paza obiectivelor importante din zonă, în mod deosebit a depozitelor de arme. La insistența greviștilor, Verdeț îl sună prin telefon pe Ceaușescu, aflat în concediu pe litoral, care până la urmă vine la Lupeni. Când Ceaușescu ajunge în curtea Minei Lupeni, numărul participanților la manifestație se dublează.

Atmosfera este tensionată, dar sunt totuși voci în mulțimea care la sosirea primului om al țării strigă „Ceaușescu și minerii!”, dar treptat se aud lozinci din ce în ce mai ascuțite, ca „Lupeni '29!” (aluzie la greva din 1929), „Jos burghezia proletară!”. Constantin Dobre citește în fața lui Ceaușescu revendicările minerilor, constând din 26 de puncte cu caracter tipic sindicalist, referitoare la programul de lucru, norme, pensii, aprovizionare, locuințe, investiții. Ceaușescu prezent la fața locului timp de circa 3 ore, la început se arată refractar, la care greviștii vociferează, se aud de câteva ori huiduieli, fluierături, se scandează chiar „Jos Ceaușescu!”. El cedează până la urmă, mai ales după ce gardul depozitului de lemne se prăbușește brusc sub greutatea minerilor urcați pe el, producând un zgomot infernal și speriind pe cei prezenți. Ceaușescu promite să îmbunătățească condițiile de muncă și de trai ale minerilor, și în final este aplaudat. Un miner tânăr entuziasmat (poate un om al partidului sau Securității) a propus ca lui Nicolae Ceaușescu să-i fie atribuit titlul de „miner de onoare”. După o asemenea dezamorsare a situației, secretarul general - obosit și epuizat și el - părăsește locul în mijlocul escortei sale. Unele dintre revendicările minerilor s-au pus în aplicare, situația se părea că intră în normal, dar un ochi avizat putea observa că au început să se înăsprească măsurile de supraveghere, pază și securitate a tuturor minelor, inclusiv dislocarea în zonă a unor unități militare, chiar blindate.

Nu peste mult timp au început represaliile împotriva instigatorilor; Capii mișcării greviste au primit închisoare de până la 5 ani de zile pentru următoarele motive; ultraj, vătămare corporală, apologia infracțiunilor, ofensă adusa autorității și lovire. Pentru majoritatea condamnaților la închisoare, pedeapsa a trebuit ispășită la un loc de muncă în afara Văii Jiului, deci deportare și muncă corecțională. Au fost siliți să părăsească domiciliul și să se mută într-o localitate desemnată de autorități cel puțin 300 de greviști, împreună cu familiile lor. Au fost concediați între 2000 - 4000 de mineri. După terminarea pedepsei, cei mai mulți au rămas sub stricta supraveghere a Securității, și hărțuiți ani lungi după evenimente. agenți ai Securității au fost angajați ca muncitori în mine, în scop de culegere de informații, supraveghere și chiar intimidare fizică. Au fost detașați sau angajați în întreprinderile miniere din zonă foști delincvenți de drept comun. Pentru a suplimenta lipsa de forță de muncă, au fost trimiși să lucreze la exploatările miniere și militari în termeni.

Insigna - Mina Vulcan 1857 - 1991

Vulcan (mai demult numit Jiu-Vaidei-Vulcan, în germană Wulkan, în maghiară Vulkán sau Zsilyvajdejvulkán) este un municipiu din județul Hunedoara, cu o populație de aproximativ 24000 de locuitori, din care 87,95% - români, 4,78% - maghiari, romi – 1,32% și restul – alte etnii. Componența confesională a municipiului Vulcan este următoarea: ortodocși – 79,24%, romano-catolici – 2,92%, penticostali – 2,25%, martorii lui Iehova – 1,18%, și restul – alte religii.

Insigna - Mina Petrila - 145

Mina Petrila, deschisă în anul 1859, a fost cea mai veche mină de cărbune din Romania, care s-a închis în anul 2015. Această mină era cea mai adâncă din România având adâncimea maximă de 940 de metri. Din cei peste 5000 de lucrători în mină, în anul 1990, la închidere mai lucrau doar 30 de oameni. Vârful de producție al minei s-a înregistrat în anul 1983, când exploatarea de la Petrila a livrat – dacă o fi fost adevarat – 1,2 milioane de tone de huilă spre deosebire de ultimul an când a extras doar 110000 tone. În acest an s-a trecut la vinderea la fier vechi a echipamentelor și demolarea clădirilor. Trist, dar adevărat!

Petrila este un oraș din județul Hunedoara, Transilvania, România. Străveche așezare situată la 675 m altitudine pe malul Jiului de est, la intersecția pârâului Jieț cu pârâul Taia este atestată, în documente din anul 1493. Teritoriul administrativ al orașului Petrila este mărginit la est de masivul Șurianu, la nord de Vârful lui Pătru, la sud de masivul Parâng, iar la vest de teritoriul municipiului Petroșani. Conform recensământului din anul 2011 populația orașului Petrila se ridică la 22692 de locuitori. Sus am postat stema actuală a orașului și o poză cu biserica catolică Sf.Varvara din Petrila.

Deva este un municipiu și reședință a județului Hunedoara, România. Are o populație de aproximativ 57000 de locuitori. S-a presupus că numele Deva este în legătură cu anticul cuvânt dac dava, care însemna „cetate”. Alte teorii susțin că numele s-ar trage de la o legiune romană care s-a transferat pe locul actualului municipiu de la Castrum Deva. Există argumente de ordin lingvistic care arată că toponimul Deva provine din cuvântul slav deva, care înseamnă „fecioară”.Prima atestare documentară a existenței localității Deva datează din anul 1269, fiind menționată prin cuvintele latine castro Dewa. Pe hărțile medievale, ea apare fie sub numele de Deva sau Dewan. Sus am postat stemele interbelică, comunistă și actuală ale municipiului Deva, iar dedesubt pozele câtorva monumente reprezentative pentru arhitectura locală, precum și câteva trimiteri poștale ilustrate, din vremuri diferite.

Statuia ecvestră a lui Decebal

Statuia pedestră a lui Decebal

Primăria

Castelul Magna Curia

Ruinele cetății

Biserica greco-ortodoxă

Casa Dr.Petru Groza

Teatrul orășenesc

Trimiteri poștale

Județul Hunedoara este situat în provincia istorică Transilvania, România, pe cursul mijlociu al râului Mureș, în vecinătatea Munților Apuseni. Specific acestui județ este faptul că își are reședința în municipiul Deva și nu în Hunedoara. Județul se întinde pe o suprafață de 7063 kilometri pătrați și numără aproximativ 486000 de locuitori. Ca subdiviziuni administrative județul este compus din 7 municipii - Deva, Brad, Hunedoara, Lupeni, Orăștie, Petroșani și Vulcan, 7 orașe - Aninoasa, Călan, Geoagiu, Hațeg, Petrila, Simeria, Uricani și 55 de comune. Sus am postat harta și stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului Hunedoara și dedesubt câteva poze reprezentând monumente de cultură și arhitectură, câteva trimiteri poștale ilustrate din vremuri diferite din județul Hunedoara, precum și alte frumoase locuri de vizitat pe aceste meleaguri.