Epaminonda's Blog.....: FARMECUL CARTOFILIEI

Conform DEX, cartofilia este o știință și pasiune, ramură a filateliei, care se ocupă de colecționarea, studierea și expunerea cărților (trimiterilor) poștale poștale ilustrate. Termenul își are originea în cuvântul franțuzesc cartophilie. O carte poștală este o bucată de hârtie sau carton, de regulă în formă dreptunghiulară sau pătrată, suport pentru comunicare sub forma de corespondență deschisă, ea expediindu-se fără plic. Scopul ei este acela de a transmite destinatarului un scurt mesaj din partea expeditorului și acela de a-i imagini care să exemplifice locul unde se află expeditorul. S-a dezvoltat acest gen de corespondență rapidă datorită faptului că taxele pentru cărți poștale erau inferioare corespondenței în plic. Cărțile poștale folosite pentru corespondență, dar și altele noi au început să fie strânse de către colecționari, organizați uneori în cartocluburi. Ele au un rol important în restituirea memoriei vizuale comunitare. Se înțelege că aceste cărți poștale au o oarecare valoare de comercializare pe piața mondială a colecționarilor. Prețul de achiziționare al cărților poștale diferă de vechimea lor, gradul de păstrare-conservare, tirajul și zona în care în care s-au tipărit. La fel ca și piesele de numismatică (bancnote, monede, taloane, cupoane, cecuri, obligațiuni, acțiuni, bonduri ) sau medalistică (medalii, plachete, insigne, jetoane) și cărțile poștale sunt documente de istorie nealterată ce pot fi folosite în unele ocazii, în cadrul unor activități, precum marcarea unor momente ale istoriei naționale ori aniversarea existenței unor localități. Din studiul cărților poștale se pot extrage informații cu referire la anul emiterii acestora, numele editurii sau gravorului, calitatea hârtiei, calitatea culorilor, calitatea subiectelor reprezentate pe ele precum și evoluția în timp a acestor caracteristici. Comparând două cărți poștale reprezentând aceiași clădire, dar editate la diferențe de câțiva ani, vom observa adeseori o zugrăveală diferită a clădirilor la exterior, poate pe una apare o anexă (aripă sau etaj suplimentar), poate că și destinația clădirii este schimbată și, mai ales, calitatea materialelor din care s-au realizat acestea poate diferi. Privind colecția de cărți poștale a unui oraș nu se poate să nu te încerce un sentiment de melancolie la gândul trecerii unor ani peste privitor dar și peste oraș.

Împins de acest imbold am purces să îți prezint mai jos câteva cărți poștale ilustrate din orașe care cândva au făcut parte din statul român iar acum sunt în componența statelor vecine.

CHIȘINĂU

Chișinău este capitala, cel mai mare oraș și centrul administrativ-teritorial, economic, științific și cultural al Republicii Modova. Orașul este atestat documentar din anul 1436 iar astăzi numără aproximativ 678000 de locuitori. Prezint aici câteva repere calendaristice în devenirea istorică a acestui oraș și al Moldovei. Începând cu anul 1241 teritoriul este călcat sistematic de invaziile hoardelor tătare. Istorii consemnează că Principatul Moldovei, ca stat, s-a format în jumătatea a doua a secolului al XIV-lea, în teritoriul general cuprins între Munții Carpați, Dunăre, Marea Neagră și Nistru. În anul 1812 teritoriul dintre Prut și Nistru (Basarabia) este anexat de către imperiul țarist rus. Pentru a îndepărta Rusia de la gurile Dunării, marile puteri europene, prin Tratataul de la Paris din anul 1856, în urma războiului Crimeii, retrocedează Principatului Moldovei, județele Ismail, Cahul și Bolgrad din partea de sud. În anul 1859 are loc Unirea Principatelor Moldova și Țara românească sub domnia unică a lui Alexandru Ioan Cuza. În urma unor negocieri internaționale, în 1878, cele trei județe sudice ale Basarabiei revin Rusiei, ca troc pentru acceptatrea alipirii Dobrogei la România și recunoașterea independenței naționale a României. În anul 1917 Basarabia își declară pentru prima dată independența sub numele Republica Democrată Moldovenească, iar în anul 1918 se unește cu Regatul României. Anul 1945, terminarea celui de-al doilea război mondial, marchează, încorporarea Basarabiei la Rusia, ca republică autonomă , sub numele Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, iar în data de 27 august 1991 teritoriul dintre Prut și Nistru își proclamă pentru a doua oară independența, ca stat, sub numele Republica Moldova. Din această prezentare succintă reiese că teritoriul de astăzi al Republicii Moldova a fost independent între anii 1917 – 1918 și 1991 – prezent, a fost sub administrație rusă între anii 1812 – 1917 și 1945 – 1991, iar în rest a aparținut Principatului Moldovei și României.

Teatrul național

Casa eparhială

Palatul arhiepiscopal

Liceul militar Ferdinand

Strada Alexandru cel Bun

Carl Șmid, primarul al Chișinăului în perioada 1877 – 1903 a propus construirea unei noi clădiri pentru Primăria orașului ce îl păstorea. Lucrarea a fost încredinață arhitecților Mitrofan Eladi și Alexandru Bernardazzi. Arhitectura clădirii este influiențată de gotica italiană dar păstrează și urme de piese masonice în stil de simboluri misterioase. În anul 1941 clădirea a fost aruncată în aer pe timpul retragerii ruse dar a fost refăcută în anul 1944 de către autoritățile române. După reconstrucția din 1944 a fost din nou bombardată din aer și după încheierea războiului a necesitat lucrări de restaurare de mare amploare. Reconstrucția capitală s-a făcut în perioada 1946 – 1949 sub conducerea arhitectului Robert Kurt, iar administrația funcționărească a revenit în clădire abia în anul 1951. Clădirea s-a reconstruit aproape exact cum a fost, pe baza planurilor și pozelor vechi existente.

Istoria Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală din Chișinău începe în anul 1889, când Zemstva Basarabiei a organizat Expoziţia agricolă şi industrială, care a stat la baza fondării instituţiei muzeale. Este cel mai vechi muzeu din Republica Moldova. Fondat ca muzeu agricol, pe parcursul existenţei sale şi-a lărgit treptat domeniul de activitate, creând colecţii ce reflectă istoria naturală, natura contemporană, evoluţia societăţii umane şi cultura tradiţională de pe teritoriul Basarabiei iar mai tîrziu a Republicii Moldova. În prezent deţine un patrimoniu de aproximativ 135000 de piese. Muzeul a organizat și prezentat numeroase expoziţii care au pus în valoare lumea animală şi vegetală, bogăţiile naturale ale ţinutului și au reflectat îndeletnicirile populaţiei. Piese din colecţiile muzeului au fost prezentate la diferite expoziţii organizate în multe ţări din Europa, Asia, America şi Africa. Muzeul, dispunând și de o mare grădină botanică, este situat pe bulevardul Mihail Kogălniceanu, la nr. 82.

Catedrala Nașterea Domnului din Chișinău a fost ridicată în anul 1836 după proiectul arhitectului Avraam Melnikov. Este construită din piatră și cărămidă, cu trei altare: unul principal (cu hramul Nașterea Domnului) și două laterale (cel din dreapta cu hramul Sfântul Mucenic Nichita și cel din stânga cu hramul Sfântul Ioan cel Nou, care ulterior au fost consacrate sfântului Alexandru Nevski și sfântului Nicolae,făcătorul de minuni. Catedrala are o compoziție simetrică. Ansamblul catedralei este alcătuit din biserică și clopotniță. Catedrala Nașterea Domnului este amplasată în apropierea pieței Marii Adunări Naționale.Primul post de radio din Chișinău, Radio Basarabia, a fost inaugurat oficial prin transmiterea liturghiei de la Catedrala Mitropolitană pe data de 8 octombrie 1939. Astăzi cele două altare laterale sunt închinate binecredinciosului voievod Ștefan cel Mare și Adormii Maicii Domnului, sărbătoare la care orașul Chișinău își aniversează hramul în data de 14 octombrie.

CERNĂUȚI

Cernăuți este un oraș din regiunea cu același nume din Ucraina, regiunea Bucovina de nord și este situat pe râul Prut. Orașul a fost atestat documentar pentru prima dată în domnia lui Alexandru cel Bun, în data de 8 octombrie 1408, într-un privilegiu acordat negustorilor din Lemberg (azi Lvov), și în prezent numără aproximativ 260000 de locuitori. Începând cu anul 1775 orașul a făcut parte din Imperiul Habsburgic. Autoritățile imperiale au colonizat la Cernăuți populație de limbă germană, atât germani, cât și evrei vorbitori de limba idiș, care au adoptat cu timpul limba germană înrudită. În anul 1849 orașul Cernăuți a devenit capitala Ducatului Bucovina, instituit prin constituția Austriei din 4 martie 1849. Când Austro-Ungaria s-a dezmembrat, în anul 1918, orașul și zona sa au devenit parte a României. În iunie 1940 orașul și zona au fost ocupate de URSS, și în urma pactului Molotov-Ribbentrop a fost oferite Republicii Sovietice Socialiste Ucrainiene. În iulie 1941 a fost recucerit de România, pe atunci în alianță cu Germania. La 30 martie 1944 armata sovetică l-a reocupat, anexându-l Republicii Sovietice Socialiste Ucrainiene. După destrămarea U.R.S.S. orașul a rămas în componența statului Ucraina. Admirăm mai jos câteva cărți poștale cu monumente de cultură și arhitectură din orașul Cernăuți aflat sub administrație românească sau austro-ungară;

Biserica Sf.Paraschiva

Monumentul

Palatul de Justiție

Palatul de Justiție și Muzeul

Palatul evreiesc

Palatul feroviar

Cazarma Ștefan cel Mare

Școala Normală de Băieți

Piata Primăriei

Cafeneaua Europa

Depoul de cale ferată

Direcția de poliție

Cazarma Eugen Erzberzog

Gimnaziul

Hotelul Pension

Piața Elisabeta

Școala

Spitalul de copii

Strada Primăriei

Strada Providenței

Strada Regele Ferdinand

Templul izraelit

Universitatea

Reclamă

Salutari

Trimitere poștală

Gara

Gara Cernăuți deservește traficului feroviar de pe relația Cernăuți – Suceva ce a fost construită pe teritoriul austriac al Imperiului Austro-Ungar. La 1 septembrie 1866 a fost inaugurată calea ferată care lega orașele Liov de Cernăuți. Ea a fost construită și pusă în exploatare de către compania feroviară Lemberg – Czernowitz – Jassy Eisenbahn. Aceasta obținuse la 15 mai 1867 concesiunea pentru continuarea căii ferate până la Suceava, aflată atunci pe granița dintre Austro-Ungaria și România.Concesiunea prevedea că lucrările trebuiau să înceapă în același an și să fie finalizate până la sfârșitul anului 1869. Unul dintre motivele pentru construirea rapidă a căii ferate a fost dorința de a oferi populației care suferea de foamete o posibilitate de a-și achiziționa alimente din Bucovina. În ciuda condițiilor nefavorabile de pe teren, traseul feroviar Cernăuți–Suceava a fost pus în funcțiune la 28 octombrie 1869.

În urma repetatelor intervenţii ale mitropolitului Evghenie Hacman al Bucovinei, în decembrie 1860, Ministerul Cultelor de la Viena îl însărcină pe tânărul arhitect Josif Hlavka să propună o schiţă de proiect privind ridicarea unui palat eclesiastic. Ideea utilizării unui stil mauro-bizantin oferită de arhitectul ceh a fost acceptată de înaltul prelat, urmând ca ridicarea noii construcţii să fie sprijinită de un comitet format din eparhiotul bucovinean, vicarul Teofil Bendela, şi Eudoxiu Hurmuzachi, primarul de Cernăuţi. La 13 aprilie 1864 a fost sfinţit locul de construcţie. Materialul de construcţie a fost folosit cel din zonă, iar cel lemnos a provenit din fondul forestier bisericesc. De la Viena au fost aduşi meşteri cioplitori, iar forţa de muncă a fost asigurată de localnici. La 1866 s-a început zidirea facultăţii de teologie, cu Biserica "Sf. Trei Ierarhi", apoi din 1871, la răsărit, a fost ridicată reşedinţa mitropolitană, numit presbiteriu. Construcţia a fost dată în utilizare în etape, fiind terminată în 1878 prin amenajarea Parcului "Dominic". Parterul palatului mitropolitan a fost folosit pentru chiliile personalului monahal de la paraclisul mitropolitan, iar la etaj se aflau sala de şedinţe a Consiliului Eparhial, reşedinţa vicarului şi sala sinodală, unde la 28 noiembrie 1918 s-a votat unirea cu Regatul român. Din sala sinodală se ajungea în saloane, biblioteca mitropolitană şi reşedinţa eparhială. În prezent, acest întreg edificiu constituie corpul central al Universităţii "Yurii Fedkovici".

Primăria

Clădirea Primăriei din Cernăuți a fost construită în anul 1847 în stilul clasicismului târziu, fiind situată în Piața centrală a orașului.

Povestea teatrului românesc în ţinutul bucovinean îşi are începuturile pe la 1862, când un grup de tineri boieri români, în frunte cu cei din familia Hurmuzachi, înfiinţează societatea Reuniunea română de lectură din Cernăuţi, cu scopul de a promova cultura română. Aceiaşi tineri aduc la Cernăuţi şi primele trupe de teatru româneşti, conduse de mari artişti ca: Fany Tardini, Matei Millo, Mihai Pascaly, Constantin Nottara, Petre Liciu. Trupele de teatru române aveau dreptul de a juca pe teritoriul bucovinean în intervale limitate de timp şi cu un anumit număr de spectacole. Adesea, cererile lor, cu rugăminţile de a li se permite să joace, le‑au fost respinse de Guvernământul ţinutului. Acest fapt a determinat pe intelectualii bucovineni să lupte pentru înfiinţarea unui teatru românesc permanent. Teatrul Naţional din Cernăuţi s‑a născut din dorinţa şi entuziasmul unor tineri intelectuali bucovineni, convinşi de faptul că progresul acestui ţinut nu putea să aibă loc decât printr‑o renaştere culturală. Înfiinţat în decembrie 1921, şi‑a luat titulatura de teatru naţional, dar fără să fi avut acest statut. După patru ani şi câteva luni, teatrul cernăuţean a devenit cu adevărat Teatru Naţional, cu acte în regulă şi cu director numit prin decret regal. Născut ca pruncul „tras cu forcepsul“, acest teatru a avut însă o existenţă scurtă, pentru că la 1 aprilie 1935, guvernul condus de Gheorghe Tătărescu „l‑a omorât“, căci nu avea cu ce să‑l mai „hrănească“. Peste ani teatrul cernăutean s-a revigorat și ființează și azi.

ISMAIL

Ismail este un oraș de subordonare regională în regiunea Odesa, sud-vestul Ucrainei. Este situat la o distanță de 192 km sud-vest de orașul Odesa și la 80 km de vărsarea brațului Chilia al Dunării în Marea Neagră. Orașul este situat la o altitudine de 31 metri, pe brațul Chilia al Dunării, în partea de sud-vest a raionului Ismail. Are aproximativ 77076 locuitori, în principal ruși și ucrainieni și atestat documentar prima dată în anul 1542. În secolele IV-V s-a aflat aici o colonie de origine greaca cu numele de Antiofilas. În secolul al XII-lea, negustorii genovezi au construit aici o cetate denumită “Licovrissi”. În secolul al XIV-lea, acesta a aparținut pentru o scurtă perioadă de timp Țării Românești, teritoriul de la nord de Dunăre fiind una dintre posesiunile Basarabilor (de aceea până în 1812 “Basarabia” era denumirea românească a Bugeacului - Bugeac fiind un nume turcesc). De la sfârșitul secolului al XIV-lea, Ismailul s-a aflat în stăpânirea Principatul Moldova. fiind cunoscut sub denumirea de Smil. Orașul a avut o importanță mare în secolul al XV-lea, sub domnia voievodului Ștefan cel Mare. În 1484 devine protectorat otoman. Pe mai departei istoria acestui oraș este strâns legată de istoria celor trei județe sud basarabene prezentată la orașul Chișinău.

Bulevardul lung

Catedrala Cetății

Liceul de fete

Catedrala cu monumentul Regele Ferdinand

Catedrala "Acoperământul Maicii Domnului" din Ismail a fost ridicată în perioada anilor 1822-1836.

BALCIC

Balcic este un oraș de 11600 de locuitori situat la țărmul Mării Negre, în regiunea Dobrici, din nord-estul Bulgariei, la o distanță de 42 kilometri de Varna. În prezent este una dintre atracțiile turistice ale Bulgariei la Marea Neagră. În perioada 1913-1940 orașul a aparținut Regatului României, împreună cu restul Dobrogei de Sud (Cadrilaterul). În 1940 zona inclusiv orașul Balcic a fost redobândită de statul Bulgaria. Aici se află un frumos castel, reședința de vară preferată a Reginei Maria, soția regelui Ferdinad al României, înconjurat de o la fel de celebră grădină botanică unicat în Europa centrală și de est, în special datorită colecției de cactuși. Să admirăm nai jos câteva cărți poștale din orașul Balcic, sub administrație românească;

Casă turcească

Turcoaice la cișmea

Restaurantul Elita

Restaurantul Elitei

Vedere generală

Castelul din Balcic (sau Palatul din Balcic) a fost construit ca reședință pentru regina Maria a României, în perioada în care Cadrilaterul a aparținut României.Complexul cuprinde un parc botanic, mai multe vile rezidențiale, o sală a fumătorilor, o pivniță, o mănăstire, un izvor de apă și diverse alte clădiri. Castelul, numit și „Cuibul Singuratic” este de fapt o vilă cu pereți albi și acoperișuri de țiglă roșie străjuite de un minaret. Este construit de-a lungul a trei terase și combină elemente ale stilului maur, stilului mediteraneean cu cel al caselor bulgărești. Este foarte aproape de mare, fiind despărțit de aceasta doar de faleză. A fost locul preferat al Reginei Maria, în care aceasta a locuit, tocmai de aceea rămânându-i denumirea de „castel".

***

VORBE DE DUH

DE LA ÎNAINTAȘI

Bertolt Brecht (1898 – 1956), scriitor german

Dintre toate lucrurile sigure, cel mai sigur este îndoiala.
Decât să te temi de moarte, mai bine te-ai teme de o viață nepotrivită.
Oamenii care luptă pot pierde. Oamenii care nu luptă, au pierdut deja.

_____________xxx_____________

O MEDALIE
ȘI CÂTEVA INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Victor Papilian - Profesor universitar anatomist 1888 - 1956
Prozator și dramaturg, om de teatru, muzician
Societatea medicilor scriitori și publiciști din România
Simpozion Victor Parpilian
A III-a conferință națională noiembrie 1996

Victor Papilian, prozator si dramaturg, om de teatru și muzician roman, s-a nascut la Galati pe 17 iunie 1888, in familia generalului medic Constantin Papilian. A urmat in paralel studiile Liceului "Sf. Sava" si cele ale Conservatorului de Muzica si Arta Dramatica din Bucuresti. Dupa absolvirea studiilor muzicale a fost angajat in orchestra "Ministerului Instructiunii Publice". La insistentele tatalui, Papilian renunta la cariera in muzica si se inscrie in 1907 la Facultatea de Medicina. Este inrolat in 1916 ca medic in razboi, iar dupa terminarea acestuia, este numit director al Institutului de Anatomie al Facultatii de Medicina din cadrul Universitatii "Daciei Superioare". In 1919 devine profesor titular la Catedra de Anatomie a Facultatii de Medicina din Cluj. Fara a-si neglija meseria de baza, cea de medic, Papilian a desfasurat mai multe activitati culturale. A desfasurat activitati in domeniul muzicii, publicisticii, in teatru, ca autor dramatic, prozator si organizator de cenaclu. In literatura a reusit sa se afirme la fel de bine ca in medicina. Prima sa carte, culegerea de nuvele "Generalul Frangulea", a aparut in 1925 si a fost semnata cu Sylvius Rolando. Cu acelasi pseudonim semneaza si romanul "Ne leaga pamantul", volum pentru care obtine in 1926 Premiul Academiei Romane. A scris nuvele, romane, piese de teatru, dintre care: "Dincolo de rau", "Nuvele oltenesti", "Fara limita", "Un optimist incorigibil", "Sufletul lui Faust" si "Generalul Frangulea". Intemeiaza in 1930 un cenaclu literar pe langa care apare revista "Darul vremii". Victor Papilian detine functia de director al Operei Romane din Cluj si al Teatrului National din Cluj, conduce Cercul dramatic al Universitatii clujene mutate la Sibiu si face parte din comitetul de redactie al revistei "Luceafarul". Multe scrieri ale lui Victor Papilian au fost publicate postum: povestirile din "Cearta olteneasca" (1973), trilogia romanesca inspirata din viata universitara "Chinuitii nemuririi" (1976-1986), romanul istoric Bogdan infidelul (1982), precum si cel consacrat periferiei citadine "Coana Truda" (1988). Victor Papilian s-a stins din viata pe 15 august 1956 la Cluj.

Insignă - Campionat juniori - Locul III fotbal

Insigna - F.R.F. (Federația Română de Fotbal)

Federația Română de Fotbal - (F.R.F.) este forul conducător oficial al fotbalului în România, fondat în anul 1909. Sediul F.R.F. este situat în Casa Fotbalului din Parcul Naţional - Bucureşti. Din anul 1930 este afiliată la Federaţia Internaţională de Fotbal Amator (F.I.F.A.) iar din anul 1955 este afiliată şi la Uniunea Europenă de Fotbal Amator (U.E.F.A.). Istoria fotbalului românesc începe cu o menţiune ambiguă. Se spune că la Arad, în anul 1888, “un grup de tineri bătea mingea”, contrar informației înscrie pe insigna de mai sus. Aradul nu era în graniţele României atunci şi nici cuvântul “fotbal” nu era specificat clar în respectivul articol publicat în presa vremii. Eu am postat deasupra o poză memorabilă pentru istoria fotbalului arădean, din anul 1970, cu echipa fanion a orașului - U.T.A. - înainte de fluierul de început al meciului cu echipa Feyenoord Roterdam din Olanda, pe care de fapt a eliminat-o din competiția Cupa campionilor europeni, cu scorurile de 0 -0 acasă și 1 - 1 în deplasare. Sunt informații că pe teritoriile românești s-a jucat fotbal chiar și mai demult. Marinarii englezi jucau fotbal în zona Dunării în anul 1865, cu 23 de ani înainte ca tinerii arădeni să înceapă “să bată mingea”! Acest amănunt reiese dintr-un document din arhivele marinei militare britanice. Este vorba despre un raport al comandantului navei militare H.M.S. “Cockatrice”, locotenentul de marină Gillson, adresat amiralului Lord Paget, comandantul Flotei mediteraneene din cadrul “Royal Navy”. Actul de naştere al fotbalului românesc este datat 1888, fapt menţionat în toate cărţile de istorie şi statistică din ţara noastră. În presa vremii s-a notat că în împrejurimile Aradului, în zonele Ceala şi Pădurice, “se bătea mingea”. Peste doi ani, tot la Arad, doctorul Iuliu Weiner (a studiat stomatologia la Londra) a adus în ţară o minge şi regulile scrise pe o hârtie. La Arad, pe 15 august 1899, pe terenul viran de lângă Uzina de Vagoane s-a desfăşurat primul meci susţinut de jucătorii înscrişi la “Societatea de fotbal din Arad”. Tot la Arad, pe 25 octombrie a avut loc primul meci internaţional, între o formaţie locală şi echipa Politehnicii din Budapesta, întâlnire câştigată de maghiari cu scorul de 10-0. ?! Sus am postat logo-ul F.R.F..

Insigna - Electronum România

Pe data de 1 noiembrie 1968 s-a înfiinţat Întreprinderea de stat pentru comerţ exterior "Electronum", cu sediul în Bucureşti, sub îndrumarea şi controlul Ministerului Comerţului Exterior. Întreprinderea avea ca obiect de activitate exportul şi importul de: echipamente de calcul, culegere şi prelucrare a datelor; componente electronice profesionale; linii de fabricaţie, utilaje, aparataje, materiale speciale, piese şi subansamble, necesare cercetării, producţiei, exploatării, întreţinerii acestora; licenţe, tehnologii, proiecte şi asistenţă tehnică; asistenţă tehnică şi documentaţie pentru organizarea sistemelor de prelucrare a datelor şi programe de calcul. Sus am postat logo-ul Întreprinderii Electronum - București.

Insignă - România - Jocurile olimpice 1984

A XXIII-a ediție a Jocurilor Olimpice s-a desfășurat la Los Angeles, S.U.A., statul California în perioada 28 iulie – 12 august 1984. Mai jos este postată mascota Jocurilor Olimpice - Los Angeles - 1984.

La această ediție a jocurilor au participat 6797 sportivi din 140 de state ale lumii, ce s-au întrecut în 221 probe sportive din 23 sporturi diferite. Jocurile au fost inaugurate prin discursul președintelui Ronald Reagen pe stadionul local Memorial Coloseum. Ca răspuns la boicotul american al Jocurilor olimpice din 1980 de la Moscova, 14 state est europene și altele din blocul comunist inclusiv U.R.S.S., Cuba și R.D.G. au boicotat aceste Jocuri olimpice. Au fost trei excepții: România, China și Iugoslavia. Se spune că au existat negocieri secrete cu China și România pentru ca aceste state să treacă peste decizia U.R.S.S. și să participe la jocuri, ba chiar se spune că România ar fi primit 120000 de dolari pentru asigurarea transportului delegației sale la Los Angeles. La această ediție a jocurilor s-a acordat medalia de mai jos ce are următoarele caracteristici tehnice; diametrul – 60 milimetri, grosimea – 6,8 milimetri și greutatea – 125 grame.

Clasamentul final pe medalii se prezintă astfel; locul I – S.U.A. cu 174 de medalii, locul II – România 53 de medalii din care 20 de aur și locul III – R.F.G. cu 59 de medalii din care 17 de aur. Aici România a obținut cel mai important succes olimpic din istorie, fiind reprezentată de 127 sportivi. În timpul ceremoniei de deschidere pe stadionul „Memorial Coloseum” din Los Angeles, la defilarea pe națiuni sportivii români au fost întâmpinați prin ridicarea de pe scaune și aplauze, ca reacție la decizia de a sfida boicotul țărilor socialiste sub influența U.R.S.S..Sportivii români medaliați cu aur la aceste jocuri au fost;

- Ecaterina Szabo – gimnastică, sărituri, bârnă, sol.

- Doina Melinte – atletism, 800 metri

- Valeria Răcilă – canotaj, simplu vâsle

- Petre Becheru – haltere, 82,5 kilograme

- Nicu Vlad – haltere, 90 kilograme

- Ion Draica – lupte greco romane, 82 kilograme

- Vasile Andrei – lupte greco romane – 100 kilograme

- Ivan Patzaichin și Toma Simionov – canoe echipaj, 1000 metri

- Elisabeta Lipă și Marioara Popescu – canotaj echipaj, dublu vâsle

- Maricica Puică – atletism, 3000 metri

Anișoara Cușmir Stanciu – atletism, săritura în lungime

- Simona Păuca – gimnastică, bârnă

- Agafia Constantin-Buhaev, Nastasia Ionescu, Tecla Marinescu-

Borcanca, Maria Ștefănescu-Mihoreanu – canoe echipaj, 500 metri

- Chira Apostol, Maria Fricioiu, Olga Homeghi, Viorica Ioja și Florica

Lavric - canotaj echipaj, 4 + 1 rame

- Lavinia Agache, Laura Cutina, Cristina Grigoraș, Simona Păuca,

Mihaela Stănuleț și Ecaterina Szabo - gimnastică, echipe.â

Regret faptul că pentru medaliații de mai jos nu am găsit nicio fotografie de grup pe care să o postez aici.

- Petre Iosub și Valer Toma – canotaj echipaj, 2 rame fără cârmaci

- Ioan Badea, Sofia Corban, Ecaterina Oancia, Anișoara Sorohan și

Maricica Țăran – canotaj echipaj, 4 + 1 vâsle

- Rodica Arba și Elena Horvat – canotaj echipaj, 2 rame fără cârmaci

La această ediție a jocurilor olimpice cel mai medaliat sportiv a fost atleta română Ecaterina Szabo care a obținut 4 medalii de aur și una de argint.

Insignă - (Steaguri România și China)

România este o țară situată în sud-estul Europei Centrale, republică semiprezidențială, membră a pactului militar NATO dar și a Uniunii Europene. Țara numără aproximativ 21,8 milioane de locuitori, se întinde pe o suprafață de 238391 kilometri pătrați. având capitala la București. Statul România și-a declarat independența națională față de Imperiul Otoman în data de 10 mai 1877.

China denumită oficial Republica Populară Chineză, este un stat independent situat în Asia de Est. Este țara cea mai populată din lume, cu o populație de peste 1,35 miliarde de locuitori. China are un sistem unipartid reprezentat de către Partidul Comunist Chinez, sediul guvernamental în orașul-capitală Beijing. Acesta exercită jurisdicție peste 22 de provincii, cinci regiuni autonome, patru municipii de subordonare centrală două regiuni administrative speciale, având în mare parte un sistem de auto-guvernare (Hong Kong și Macao). China revendică, de asemenea, Taiwanul, drept a XXIII-a provincie, care este în prezent controlată de către o entitate politică separată. Statul chinez se întinde pe o suprafață de 9596961 kilometri pătrați.

_____________ooOoo_____________

O ACȚIUNE ROMÂNEASCĂ
DIN INDUSTRIA DE
EXTRAGERE A AURULUI