Epaminonda's Blog.....: BRAGA

Mai jos am postat și alte fotografii cu monumente de cultură și

arhitectură din orașul portughez BRAGA, din vremuri diferite,

câteva trimiteri poștale ilustrate, două întreguri poștale,

o coliță filatelică, trei insigne și o medalie locală

Arcada Poarta nouă

Biserica Popola

Biserica San Paolo

Biserica Santa Cruz

Capela Coimbra

Castelul D. Chica

Crucea Calvarului

Filiala locală a Băncii naționale

Muzeul de Arte vizuale

Largo do Paco

Muzeul Pio al XII-lea

Palatul Raio

Sanctuarul Bom Jesus

Seminarul Arquidiocesano

Strada Sud

Strada Libertății

Turnul Menagem

Catedrala

Teatrul circ

Templul și Monumentul Domnului

Colegiul Spiritul sfânt

Capela San Joa da Ponte

Piața Centrală cu Foișorul

Piața Centrală

Poșta și Biserica San Marcos

Trimiteri poștale

Coliță filatelică

Set 2 întreguri poștale emise cu ocazia

vizitei Papei Ioan Paul al II-lea în Braga

O medalie locală

Set 2 insigne locale

***

VORBE DE DUH

DE LA ÎNAINTAȘI

__________xxx__________

O PLACHETĂ,

CÂTEVA MEDALII ȘI

INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Ștefan cel Mare și Sfânt - Domn al Moldovei 1457 - 1504

Biserica "Sfinții apostoli Petru și Pavel" Huși 1495 - 1995

Ștefan al III- lea, supranumit Ștefan cel Mare a fost un domnitor al Moldovei, care s-a născut în anul 1433 la Borzeşti şi a decedat la 2 iulie 1504 la Suceava. Alexandru cel Bun a avut mai mulţi fii şi nepoţi, iarŞtefan cel Mare este nepot de fiu al lui Alexandru cel Bun. Însă, după obiceiul ca marii boieri să aleagă succesorul la tron între fiii şi nepoţii fostului voievod, a fost uns Ştefan domn, punându-se capăt unei perioade de lupte interne. Iar Ştefan cel Mare nu era nici măcar fiu legitim, ci, cum se spunea, fiu din flori, fiu nelegitim, şi prin urmare i-a fost mai greu să acceadă la tron. Totuşi avea calităţi excepţionale, nu numai de vitejie, dar şi de chibzuinţă şi de organizare, şi, spre fericirea Moldovei, în general a românimii, a avut o domnie lungă de 47 de ani. Este cea mai lungă domnie înainte de cea a regelui Carol I în veacurile noastre. Se urcă pe tron în 1457, deci la un an după Vlad Ţepeş în Muntenia, şi domneşte până în 1504. Moşteneşte o ţară în plină organizare, dar care din punct de vedere economic începea să se dezvolte mai cu seamă datorită împrejurării că reprezenta o regiune de tranzit între Europa centrală, Polonia şi porturile de la Marea Neagră. Iar faptul că Moldova avea două porturi importante, Chilia şi Cetatea Albă, îi aducea o substanţială sursă de venituri, prin vămi. Chilia - după cum am spus - fusese a domnilor munteni, în înţelegere cu regii unguri. Ştefan cel Mare e cel care o cucereşte de la munteni, atrăgându-şi prin aceasta duşmănia lui Matei Corvin. Ştefan cel Mare este, pentru mica lui ţară, un voievod bogat prin vămile pe care le ia de pe urma comerţului internaţional. Vom vedea şi tragedia care va decurge din pierderea, în timpul domniei lui Ştefan cel Mare, a acestor două cetăţi, Chilia şi Cetatea Albă. Se tot spune că Ştefan cel Mare s-a bătut mereu cu turcii. Nu e chiar adevărat. S-a bătut împotriva tuturor celor care voiau să-i ştirbească relativa independenţă. Astfel s-a bătut şi cu Matei Corvin care, supărat că Ştefan luase Chilia de la munteni şi unguri, a venit să-l silească să redevină vasal al regelui Ungariei, îl bate pe Matei Corvin la Baia, şi-l sileşte să treacă îndărăt Carpaţii. Mai târziu va avea să lupte şi împotriva polonezilor. Dar, bineînţeles, ce a rămas mai viu în memoria populară au fost luptele sale cu turcii, în special în 1475, când Moldova este invadată de o mare armată otomană condusă de Soliman paşa, cel mai mare general al turcilor. Nu uitaţi că suntem sub domnia lui Mahomed (sau, în turcă, Mehmet) al II-lea care a cucerit Constantinopolul, deci momentul de maximă putere pe care o atinge Imperiul Otoman. Iar mica armată a lui Ştefan cel Mare învinge armata turcă la Vaslui. Faima lui Ştefan trece peste graniţe; cronicarul polonez Dlugosz spune că este cel mai mare domnitor din toată Europa, iar Papa îl proclamă „Athleta Christi”, adică „Atletul lui Cristos”. Din păcate, turcii, furioşi din pricina acestei înfrângeri, revin după un an cu însuşi Mehmet al II-lea în fruntea lor. În plus, îi îndeamnă pe tătarii din Crimeea şi din actuala Ucraină să atace Moldova de la răsărit. De data asta, pentru a se putea apăra împotriva năvalei tătarilor, mai toţi răzeşii din actuala Basarabie părăsesc armata lui Ştefan cel Mare pentru a se duce să-şi apere vetrele. Ştefan cel Mare rămâne cu mica lui armată formată aproape numai din boieri, slujitorii lui, şi din câteva cete din oraşe. Este învins la Războieni, în 1476. Totuşi, se retrage mai la nord, iar Mehmet al II-lea nu reuşeşte să cucerească cele două puternice cetăţi, din care mai puteţi vedea şi astăzi ruine, la Suceava şi la Cetatea Neamţului. După ce a pârjolit ţara, pentru ca turcii să nu se mai poată aproviziona, Ştefan cel Mare rămâne voievod al Moldovei, iar Mehmet al II-lea se retrage. După această aventură — ca să zic aşa —, Ştefan cel Mare îşi dă seama că trebuie să se înţeleagă cu turcii, dar, din păcate, lucrurile se înrăutăţesc, căci câţiva ani mai târziu, în 1484, o nouă campanie a lui Baiazid al II-lea are drept scop, de data aceasta, cucerirea celor două porturi despre care am vorbit, Chilia şi Cetatea Albă. Şi cele două cetăţi cad, probabil printr-o trădare a genovezilor care erau înăuntru şi care şi-au dat seama că nu se mai putea lupta împotriva Imperiului Otoman, nefiind suficient de bine ocrotiţi de un mic voievod creştin. Pierderea, prin trădare, a Chiliei şi a Cetăţii Albe a reprezentat o catastrofă pentru dezvoltarea ulterioară a Moldovei. Au început să sărăcească oraşele mari, şi Moldova nu s-a mai putut dezvolta cum s-a dezvoltat Transilvania, cu cetăţi, cu târgoveţi bogaţi, cu comerţ de tranzit etc. Anul 1484 reprezintă un moment, economic şi politic, crucial pentru dezvoltarea ţărilor române. Ştefan cel Mare rămâne pe tron până la bătrâneţe. Se mai bate cu regele Poloniei, iar legenda Dumbrăvii Roşii povesteşte că, în urma luptelor, au murit atâţia polonezi din şleahtă, încât se făcuse câmpia roşie, şi prizonierii au fost puşi să are trăgând ei înşişi plugurile. Aceste întâmplări se pare că sunt adevărate. Deci chiar pe vremea lui Ştefan cel Mare, domnul şi dregătorii din sfatul lui îşi spun că nu sunt ajutaţi cu adevărat de regii creştini, turcul e departe, promite ocrotire împotriva altor duşmani, nu vine să construiască moschei la noi în ţară, ne lasă să fim autonomi, adică să avem regimul nostru, cu boierimea noastră, cu bisericile noastre — şi-atunci ne înţelegem cu turcul, plătindu-i doar un tribut pe an. La început acest tribut a fost uşor, şi în Muntenia şi în Moldova, dar foarte curând tributul a crescut, pe măsură ce turcii, opriţi în fructuoasele lor cuceriri, au avut mai mare nevoie de bani. Aici începe nenorocirea celor două principate. Prima jumătate a veacului al XVI-lea este într-adevăr perioada când Imperiul Otoman îşi atinge, cu o repeziciune uimitoare, întinderea maximă: în anii 1516-l517 otomanii au cucerit Siria şi Egiptul, apoi Arabia, iar sub Soliman zis Magnificul (1520-l566) turcii cuceriseră Ungaria, şi în Africa ajung până la graniţa Marocului. Cu vremea însă, aceste cuceriri, exploatate cu nemiluita, nu mai sunt „rentabile”, ci se transformă într-o povară. De aceea ţările române, cu pământul lor rodnic, cu mari turme de oi şi cirezi de bovine, au devenit indispensabile vistieriei împărăţiei, şi mai cu seamă aprovizionării capitalei Constantinopol. Ştefan cel Mare se zice că a clădit o biserică în fiecare an sau după fiecare izbândă, astfel încât s-au numărat 47 de biserici clădite de el. Între frumoasele mânăstiri din Bucovina câteva sunt ctitoria lui, însă majoritatea zugrăvelilor, picturilor exterioare aparţin unei epoci imediat următoare, când pe tronul Moldovei se află un fiu al său, Petru Rareş.(Sursa - Net - Horia Dumitru Oprea)

Biserica "Sfinții Apostoli Petru și Pavel" din Huși este o biserică ortodoxă din municipiul Huși, județul Vaslui. Ea a fost construită de domnitorul Ștefan cel Mare în anul 1495, fiind refăcută din temelie de către episcopul Inochentie al Hușilor în perioada 1753-1756. Această biserică a îndeplinit rolul de catedrală a Episcopiei Hușilor între anii 1598-1949, iar după reînființarea Episcopiei Hușilor, în anul 1996, și-a reluat acest rol. Ea se află localizată pe strada Mihail Kogălniceanu nr. 19. Deasupra ușii de intrare în biserică se află o pisanie în limba slavonă, cu următorul text: „Binecredinciosul și de Hristos iubitorul, Io Ștefan Voievod, din mila lui Dumnezeu Domnul Țării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, a început a zidi această casă întru numele sfinților, slăviților și întru-tot-lăudaților mai-marilor apostoli Petru și Pavel, care este în Huși pe Drăslăvăț și s-a săvârșit în anul 7003, iar al Domniei-sale al 38-lea curgător, luna noiembrie 30”. Conform erei bizantine, reiese din pisanie ca an al finalizării construcției anul 1494 (deoarece când data este cuprinsă între 1 septembrie și 31 decembrie se scad 5509 ani din anul erei bizantine pentru a afla anul erei noastre). Totuși, până la anul 1572 se utiliza în Moldova stilul de la 1 ianuarie, iar după această dată stilul bizantin de la 1 septembrie. Coroborând aceste date cu informația că biserica a fost sfârșită în al 38-lea an de domnie al voievodului Ștefan cel Mare (1457-1504), reiese că data finalizării construcției este 30 noiembrie 1495. Pictura murală a fost realizată de pictorul Gh. Tăttărescu între anii 1890-1891. Ca urmare a faptului că a fost înnegrită de fum în timp, Comisiunea Monumentelor Istorice l-a desemnat pe pictorul Gheorghe Tomescu pentru a o spăla. Această acțiune s-a derulat în anul 1935, iar pictura și-a recăpătat frumusețea și strălucirea inițială. În curtea mănăstirii, la sud de biserică, se află statuia lui Ștefan cel Mare, realizată de sculptorii Gheorghe Alupoae și Cristian Pântea și turnată la Metamar S.A. Baia Mare în anul 1995.

Deasupra am aplicat o poză a statuii lui Ștefan cel Mare situate lângă Biserica "Sfinții Apostoli Petru și Pavel" din Huși".

Insigna - Flotila 56 Fregate

Plachetă - Flotila 56 Fregate

În trecut, prin fregată se înțelegea o navă de război, velier cu trei catarge, rapidă, dotată cu artilerie puternică, a cărei clasă era intermediară între navă de linie și corvetă. Primele fregate au apărut la începutul secolului al XVI-lea și erau destinate acțiunilor de recunoaștere (de urmărire), pază și de legătură între navele mari. Deplasamentul era de maxim 250 t, lungime de 55 m și viteza de 18 noduri (18 mile marine pe oră; o milă marină = 1852 metri). A fost folosită până în secolul al XVII-lea, când i s-au mărit dimensiunile și a fost transformată în navă de linie.

În prezent, fregata este o navă militară de tonaj mic, manevrabilă și rapidă. Fregatele sunt folosite pentru paza coastei, patrulare și de legătură între navele militare mari, apărarea convoaielor, sprijinirea debarcărilor. Deplasamentul unei fregate moderne este de ordinul a 5000 tdw și nava este similară unui distrugător.

Fregata are la bord armament antiaerian (tunuri și rachete) dar și armament antisubmarin. Sus am postat logo-ul, fanionul față și spate, ecusonul dar și steagul față și spate, toate aparținând Flotilei 56 Fregate. Flotila este o unitate de nave militare care acționează pe fluvii și pe lacuri, uneori și pe mări, în vecinătatea litoralului.

Insigna - Pionier prieten al pompierilor

Organizația Pionierilor a fost o organizație comunistă a copiilor români de vârstă școlară (8 - 14 ani). Era precedată de apartenența la organizația Şoimii Patriei și succedată de apartenența la Uniunea Tineretului Comunist. La sfârșitul celui de al doilea război mondial ia naștere organizația „Pionierii României”, pentru care a fost creată în 1945 revista „Înainte”. Doi ani mai târziu, în 1947, pionierii au fost încadrați în U.A.E.R. (Uniunea Asociațiilor de Elevi din România). Pe data de 30 aprilie 1949, într-o ședință festivă la care a participat toată conducerea de partid și stat, 500 de copii au rostit, în incinta Teatrului Giuleşti (pe-atunci Palatul Cultural Gheorghe Gheorghiu-Dej), angajamentul de pionier.

Mihai Viteazul 1601 - 2001

Ștafeta cultului eroilor pentru mileniul III

Asociația pentru cinstirea memoriei eroilor

Glorie veșnică - Asociația "Cultul eroilor" România

Mihai Viteazul sau Mihai Bravu (născut în anul 1558 la Târgu de Floci şi decedat la data de 9 august 1601 în Turda) a fost bănișor de Strehaia, stolnic domnesc şi ban al Craiovei, apoi domnitor al Ţării Româneşti şi, pentru o perioadă, în anul 1600, conducător de facto al tuturor celor trei ţări medievale care formează România de astăzi: Ţara Românească, Moldova şi Transilvania.

Prima institutie care si-a asumat nobila misiune de cinstire a memoriei si faptelor eroilor a fost Societatea Mormintelor Eroilor Cazuti in Razboi. Infintata la 12 septembrie 1919, prin Inaltul Decret Lege nr. 4106, semnat de Regele Ferdinand, acest organism era chemat “sa vorbeasca viitorimii despre jertfele si izbanzile noastre, despre frumusetea virtutilor ostasesti si despre nezdruncinata tarie a sufletului romanesc”. Societatea a functionat sub inaltul patronaj al Reginei Maria, ca presedinte de onoare, si al IPS. Mitropolitul Primat Miron Cristea, ca presedinte executiv, devenit ulterior Patriah al Romaniei. Din anul 1927, acesta si-a scimbat denumirea in Societatea “Cultul Eroilor”, iar in 1940 s-a numit Asezamantul National <> pentru Cultul Eroilor. Dupa abdicarea Regelui Mihai I si proclamarea Republicii, prin Decretul nr. 48 din 29 mai 1948. Asezamantul National “Regina Maria” pentru Cultul Eroilor a fost desfintat, atributiunile si patrimoniul acestuia fiind transferate Ministerului Apararii Nationale. Hegemonia U.R.S.S. adusa de cel de-al Doilea Razboi Mondial a condus la impanzirea teritoriului tarii cu monumente dedicate “Ostasului Sovietic Eliberator”, in detrimentul eroilor romani. Abia din 1975, in conditiile emancipării de sub tutela Uniunii Sovietice, cand s-a elaborat Decretul Lege al Consiliului de Stat nr. 117/1975 avand ca obiect reglementarea operelor comemorative de razboi, incepe sa se manifeste, destul de modest, cultul fata de eroii neamului. Dupa evenimentele din decembrie 1989, la initiativa unui grup de ofiteri, a fost infintat Comitetul National pentru Restaurarea si Ingrijirea Monumentelor si Cimitirelor Eroilor - C.N.R.I.M.C.E. Prin Sentinta Civila nr. 664, din 19 noiembrie 1991, data de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, asociatia a dobandit personalitate juridica, iar in baza ordinului ministrului apararii nationale, general locotenent Niculae Spiroiu, a primit acordul de a functiona sub patronajul Ministerului Apararii Nationale, avand sediul Conducerii Comitetului in cladirea Palatului Cercului Militar National din strada str. Constantin Mille, nr. 1, etaj 4. La scurt timp, prin Hotararea Sfantului Sinod Nr. 3036 din 19-20 iunie 1992, Comitetul a primit aprobarea de a functiona sub Obladuirea Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Romane, avand ca parinte spiritual pe Parintele Patriarh Teoctist. La conferinta nationala din 28 august 1997, C.N.R.I.M.C.E. a revenit la denumirea Asociatia Nationala “Cultul Eroilor”, asumandu-si misiunea de a prelua obiectivele “Asezamantului National << Regina Maria>> pentru Cultul Eroilor”. Infiintat din necesitatea de a pune capat degradarii si profanarii operelor comemorative de razboi si a cimitirelor de onoare ale eroilor, C.N.R.I.M.C.E. a trecut la reorganizarea filialelor in teritoriu, reusind, in mai putin de un an, sa infinteze 32 de filiale judetene si numeroase subfiliale orasenesti si comunale, in conducerea carora au fost cooptate persoane cu responsabilitati si putere de decizie din cadrul administratilor locale, fosti comandanti de garnizoane si regimente, slujitori ai bisericii, cadre didactice, oameni de cultura, veterani de razboi si cadre militare in rezerva si in retragere. Sus am postat emblema Asociatiei naţionale "Cultul eroilor".

A XXV-a aniversare a eliberării patriei

Republica Socialistă România 23 august 1944 - 1969

Din zece în zece ani se emiteau astfel de medalii pentru a marca trecerea unor decenii de la eliberarea ţării de sub dominaţia fascistă. Ele aveau mai mult un pronunţat scop propagandistic şi se confereau cât mai multor cetățeni ai patriei.

______________ooOoo______________

O ACȚIUNE

ROMÂNEASCĂ FINANCIARĂ

CU CUPOANE DETAȘABILE