Epaminonda's Blog.....: MONUMENTE ALE EROILOR BUZOIENI

Vadu Pașii (în trecut, Scurtești) este o comună din județul Buzău, care include și satele: Băjani, Focșănei, Gura Câlnăului, Scurtești și Stăncești. Ea se află pe malul stâng al râului Buzău, imediat la nord de orașul Buzău. Este străbătută de autostrada A7 Buzău – Râmnicu Sărat, pe care este deservită de nodul Buzău Nord/Vadu Pașii. Prin satul Gura Câlnăului trece și șoseaua națională DN2, paralelă cu A7, și care leagă și ea Buzăul de nordul provinciei Moldova. Lângă Gura Câlnăului, din DN2 se ramifică brațul estic al șoselei județene DJ203K, care ocolește satele Focșănei, Băjani și Vadu Pașii, după care pe ea sunt înșiruite toate satele comunei. De aici, DJ203K urmează un traseu de-a lungul râului Buzău, pe malul său stâng, și leagă comuna de localitățile Săgeata și Robeasca. Prin comună trece și calea ferată Buzău – Mărășești (printre satele Băjani și Vadu Pașii), dar comuna nu are nicio stație pe această linie, localnicii folosind gara Buzău, aflată în apropiere. Accesul rutier în Buzău se realizează pe un pod paralel cu cel feroviar, construit în 2021, după ce podul vechi (cel realizat de Anghel Saligny ca pod feroviar în 1880 și devenit rutier după dublarea și electrificarea căii ferate Buzău-Mărășești) a fost avariat la inundațiile din 2005. La recensământul din anul 2021 comuna număra 9726 locuitori, în creștere față de recensământul anterior, anul 2011 (9311 locuitori) dintre care:

90,18% - români
1,01% - romi
restul – alte etnii sau necunoscută

Componența confesională a comunei Vadu Pașii astăzi se prezintă aproximativ astfel:

90,39% - ortodocși
restul – alte religii sau nedeclarată

Satele Vadu Pașii și Dâmbroca s-au înființat în 1882, în urma legii însurățeilor, în vreme ce celelalte sate s-au înființat după 1812, cu excepția satului Scurtești, care exista dinainte, fiind ars în timpul războiului ruso-turc.La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna purta numele de Scurtești, făcea parte din plasa Câmpul a județului Buzău și avea o populație de 2570 de locuitori. În 1925, comuna Scurtești era inclusă, în plasa Câlnău a aceluiași județ și avea 4095 de locuitori. În 1931, s-a format comuna Vadu Pașii, din satele Vadu Pașii și Principele Carol, comună ce funcționa și în 1943. După război, comuna Focșănei a fost inclusă și ea în noua comună Vadu Pașii. În 1950, comunele Vadu Pașii și Scurtești au fost incluse în orașul Buzău, regiunea Buzău și apoi (după 1952), parte a regiunii Ploiești. În 1968, comunele Scurtești și Vadu Pașii au fost din nou reunite, sub numele de Vadu Pașii, comună ce a luat atunci componența actuală și a fost rearondată județului Buzău, reînființat. Singurul obiectiv din comuna Vadu Pașii inclus în lista monumentelor istorice de interes local este situl arheologic de pe terasa înaltă de deasupra cimitirului ortodox de la nord de satul Gura Câlnăului, unde s-a descoperit o așezare datând din epoca migrațiilor (secolele al III-lea–al IV-lea) aparținând culturii Cerneahov.

În anul 2002 pe raza satului Ciocârlia a fost ridicat un monument din marmură, o coloană încadrată de doi stâlpi uniţi la partea superioară de o bară ce susţine o cruce, aşezat pe un postament de formă pătrată, în trepte, placate cu gresie neagră şi având la colţuri stâlpi. Pe cruce este inscripţia: “Ridicată de fam(ilia) Nistor Vasile cu fiii Emil şi Coraliţa şi cu strădania preotului Vasile Rădulescu". Pe coloană este inscripţia, “În memoria eroilor căzuţi pentru patrie 1916 – 1944”, urmată de prenumele acestora. Monumentul se găseşte în curtea bisericii cu hramul “Sfântul Ilie” din localitatea Ciocârlia.

Lângă biserica satului cu hramul “Cuvioasa Parascheva” din satul Focșenei se înalţă o troiţă din lemn sculptat, “Ridicată în amintirea eroilor din campania 1916 – 1919, 1941 – 1945. Patria recunoscătoare.” Troiţa a fost “Ridicată de căminul cultural “Lumina”, în anii 1939 – 1945 şi este opera meşterului Dumitru Gheorghe. Pe cruce sunt înscrise locurile unor mari bătălii, Olt, Jiu, Oituz, după care urmează numele eroilor satului din cele două războaie mondiale.

Lângă biserica satului cu hramul “Buna Vestire”, în cimitir, se află un număr de cinci cruci-monument dedicate memoriei eroilor satului, aşezate în linie dreaptă şi protejate de un mic zid de ciment de formă dreptunghiulară. Una dintre cruci, ridicată în anul 1933, este dedicată “Eroilor din Scurteşti morţi în războiul din anii 1916 – 1919”, numele acestora fiind înscrise pe toate laturile crucii. Sunt înscrişi şi eroii satului Ciocârlia. O a doua cruce, tot din piatră, are fixată pe faţă o placă de marmură ce cuprinde “Eroii căzuţi în anii 1941 – 1944” şi a fost ridicată în anul 1988. Două cruci sunt ridicate de familile eroilor decedaţi în al Doilea Război Mondial, una în 1957, pentru eroul Necula I. Gheorghe, mort în 1945 şi alta din ciment mozaicat, care are în medalion poza eroului Nistor N. Petrache, mort în 1942, realizată de meşterul D. Melosi din Buzău. O altă cruce, de dimensiuni mici, are inscripţia ,“Acest monument s-a ridicat de jandarmi…”,în continuare scrisul fiind ilizibil.

În cimitirul satului Stăncești a fost ridicată o cruce din piatră, “În amintirea eroilor satului Stănceşti morţi în războiul de reîntregirea neamului din 1916-1918. Această cruce s-a înălţat de Tănase Giurgea cu soţia Ileana şi fiii lor în anul 1929”, cum ne spune inscripţia. Alături se află şi o cruce din ciment mozaicat în memoria eroului voluntar, caporalul Matei Gheorghe, mort în Al Doilea Război Mondial.

Lângă biserica ce poartă hramul “Sfântul Gheorghe”, la şosea, a fost ridicat un monument în formă de obelisc cu o cruce în vârf, având ca elemente decorative un soldat cu arma la picior şi stema României. Inscripţia spune că a fost “Ridicat în cinstea eroilor neamului din războiul de neatârnare 1877-1878 şi pentru cei din primul război mondial 1916-1918 şi al doilea război mondial 1941-1945. Acest monument s-a ridicat cu binecuvântarea prea sfinţitului episcop al Episcopiei Buzăului, Epifanie Norocel. Acest monument s-a ridicat în anul 1998 cu osteneala enoriaşilor parohiei Stănceşti şi sub îndrumarea preotului paroh Stroe C. Ion, a cântăreţului Grigore Viorel şi a epitropului Coman Constantin. Cu binecuvântarea preafinţitului Episcop Epifanie Norocel", constructorii fiind “Ghiţă Ion, Bălănică Eugen şi ucenicii lor”. Nu sunt înscrise decât numele eroilor din Războiul de Neatârnare.

În centrul localităţii Vadu Pașii, lângă şcoală, se ridică un monument în formă de obelisc, aşezat pe un postament în trepte, ce are în vârf un vultur cu aripile desfăcute şi o cruce în cioc, iar pe faţadă, în basorelief, un soldat român în poziţie de drepţi cu arma la picior şi un tun. Sub soldat a fost săpată inscripţia, “Onoare eroilor patriei căzuţi în campania 1916-1919 pentru întregirea neamului”, precum şi lozinca “Pe aici nu se trece!.” Monumentul a fost “Înălţat în anul 1933 maiu 25, în zilele M.S. Carol II, cu binecuvântarea P.S.S. Ghenadie, episcop de Buzău. Prefect: N. Anghel. Primar: N. Florescu”. Autor este sculptorul N. I. Iancu din Ciuta. Pe monument au fost înscrise numele eroilor căzuţi în Primul Război Mondial din satele Vadu Paşii şi Focşenei.

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

O CUGETARE INSPIRATĂ

DIN LITERATURA ROMÂNĂ

Autor: Mihai Frunză - Brăila

UN CAREU DE DEFINIȚII

REZOLVAT

O EPIGRAMĂ PROPRIE

UN DIALOG EPIGRAMATIC

________xxx________

O INSIGNĂ

ȘI CÂTEVA MEDALII

DIN JUDEȚUL VÂLCEA

Informații generale despre medalistică și subiectul ei de studiu, MEDALIA, poți citi în articolul “Le Havre – Franța”.

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă și culoare, confecționat din materiale diverse, preponderent metalice, purtat la reverul hainei, la șapcă, pălărie sau bască și care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenența unei persoane la o organizație, la un club, la o asociație,etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenența la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizație politică, civică, religioasă, de identificare asociații, de nivel pregătire-calificare, de participant la unele manifestări sportive, culturale, artistice și de altă natură, etc.

Centenar - Academician MARIUS SABIN PECULEA

13 aprilie 1926 - 13 aprilie 2026

Râmnicu Vâlcea 16 aprilie 2026

Marius Sabin Peculea a fost un inginer român, membru titular al Academiei Române (1993) care s-a ocupat de producerea apei grele necesare programului nuclear al României. El s-a născut la data de 13 aprilie 1926 la Cluj și a decedat la data de 4 iunie 2023, fiind înmormântat la cimitirul Bellu catolic din București. A urmat studii medii la Cluj, Sighișoara și Sibiu, fiind pasionat de fizică, în special de fizica nucleară. A fost încă din liceu preocupat de rolul fizicii în dezvoltarea tehnicii și a observat absența unor laboratoare de fizică în România, care să permită cercetări complexe în acest domeniu. S-a hotărât, astfel, ca, după terminarea liceului (1944), să urmeze o facultate de inginerie și a ales Facultatea de Electromecanică din cadrul Institutului Politehnic din Timișoara. După absolvirea facultății (1949) a urmat o perioadă de căutare a unui loc de muncă, unde să poată îmbina cercetarea fundamentală cu cea tehnologică. Astfel, a lucrat ca asistent universitar, întâi la Institutul Politehnic Cluj, apoi la Universitatea „Babeș-Bolyai“ (1950-1952). În 1952 s-a angajat la Uzina Tehnofrig Cluj, unde a înființat Serviciul de Studii și Proiectări, iar din 1959 a devenit cercetător la secția din Cluj a Institutului de Fizică Atomică, axat pe cercetări izotopice, care îi permitea, astfel, accesul la cercetări de natură nucleară. A fost fondatorul și primul director al Institutului de Criogenie și Separări Izotopice din Râmnicu Vâlcea (fosta uzină “G”). A fost decorat cu:

Ordinul Meritul Științific clasele a II-a și a III-a
Ordinul național “Pentru Merit” în grad de Mare Ofițer (1 decembrie 2000) „pentru merite deosebite în dezvoltarea științei și culturii”
A fost doctor honoris causa al universităților:
Universitatea Tehnică – Cluj Napoca (1995),
Universitatea Tehnică de Construcții – București (1996),
Universitatea din Craiova (1996),
Universitatea din Oradea (1998),
Universitatea Ovidius – Constanța (2000),
Universitatea “Politehnică” – Timișoara (2000).

A fost cetățean de onoare al municipiului Cluj-Napoca (1996). Procedeul producerii apei grele romanesti, patentat la Rm.-Valcea a fost verificat si industrializat la Combinatul Chimic-Drobeta Turnu-Severin (fostul ROMAG-PROD) inscriind astfel Romania in clubul putinelor tari detinatoare ale unei asemenea tehnologii. Academicianul Peculea are numeroase cercetări științifice publicate, 30 de brevete de invenții, șase cărți, apreciate de specialiști, la care se adaugă obținerea titlului de doctor, în 1974, și de doctor docent, în 1977. Drept recunoaștere a performanțelor sale profesionale de excepție, a fost ales membru corespondent al Academiei Române în 1991 și membru titular în 1993. În 1995 este ales Secretar General al Academiei Române, funcție pe care a deținut-o între 1995 și 1999.

1 Decembrie 1918 - 2003 * 85 de ani de la Marea Unire

Prefectura județului Vâlcea - România

La 1 decembrie 1918 Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, constituită din 1228 delegaţi şi sprijinită de peste 100000 de persoane adunate la eveniment din toate colţurile Ardealului şi Banatului, a adoptat o rezoluţie care consfinţeşte unirea tuturor românilor din Transilvania şi întreg Banatul cu România. Ziua de 1 decembrie 1918 marchează bilanţul luptei pentru întregirea statală, care vine să încununeze precedentele acţiuni ale fraţilor din Basarabia 27 martie 1918 şi Bucovina 28 noiembrie 1918. Poporul român a valorificat conjunctura internaţională creată în urma primului război mondial şi a ştiut să se afirme în contextul mişcării de eliberare a popoarelor şi al victoriei principiului naţionalităţilor în Europa.

Rezoluţia votată de Marea Adunare Naţională proclama: deplina libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare, egala îndreptăţire şi deplina libertate autonomă confesională, înfăptuirea desăvârşită a unui regim curat democratic, desăvârşita libertate de presă, asociere şi întrunire, libera propagandă a tuturor gândurilor omeneşti, reforma agrară radicală precum și aceleaşi drepturi şi avantaje muncitorilor români ca şi muncitorilor din statele europene dezvoltate. Legea Unirii a fost ratificată prin decretul lege nr. 3631 din 11 decembrie 1918 de către regele Ferdinand I şi votată în unanimitate de Adunarea Deputaţilor în şedinţa din 29 decembrie 1919.

Stema României, adoptată de cele două Camere ale Parlamentului, reunite în sesiunea din 10 septembrie 1992, constă într-un vultur sau o acvilă pe un scut, având aripile deschise; în cioc ține o cruce, pe cap coroana de oțel a României, iar în gheare o sabie și un sceptru. Între aripile protectoare se află un scut împărțit în cinci părți cuprinzând stemele celor 5 regiuni istorice:

Stema Țării Românești, cu capul conturnat, având în cioc o cruce, la dreapta un soare, la stânga o lună crai nou. Prima versiune este atestată pe un document din 20 ianuarie 1368 emis de domnul Vladislav I.
Stema Olteniei. În 1872 pe emblema Principatelor Unite a fost introdus separat, în afara vulturul Munteniei și bourului moldovenesc și simbolul Olteniei, pe un fond roșu, un leu încoronat ieșea dintr-o coroana antică și o stea, totul din aur. Din 1921 ea a căpătat forma de azi, în cartierul al treilea, pe fond roșu, un leu ieșind dintr-un pod (podul de la Drobeta, ambele de aur).
Stema Moldovei în varianta de pe stema României, capului de bour îi este asociată, pe lângă luna crai-nou și roza, o stea în locul soarelui atestat pe hrisovul din 30 martie 1392, dat de domnul Roman I.
Stema Transilvaniei, scut împărțit în două câmpuri: în câmpul superior era o jumătate de acvilă, cu zborul desfăcut, ieșind din linia de demarcație, iar în câmpul inferior, turnuri de cetate, ultimele amintind de numele german al Transilvaniei, Siebenburger („Șapte cetăți”), nume atestat din anul 1296. Stema Transilvaniei este atestată din secolul al XVI-lea. Banatul, Crișana și Maramureșul nu au avut steme, dar pe data de 23 iunie 1921 a fost stabilit ca stema Olteniei să fie atribuită și Banatului, iar stema Transilvaniei să fie atribuită și Crișanei și Maramureșului.
Stema Dobrogei constă din doi delfini afrontați, pe fond de azur, dispuși cu capul în jos. Simbolul a fost introdus pe stemă în 1872, și reprezenta inițial „Ținuturile Mării”, întrucât la acea dată România nu deținea și nu revendica Dobrogea, având însă ieșire la Marea Neagră prin fâșia Cahul-Bolgrad-Ismail. După 1878, când România a schimbat acest teritoriu cu Dobrogea de Nord, însemnul heraldic se referă la aceasta din urmă.

La baza stemei actuale stă stema României interbelice, care a fost proiectată în anul 1921 de heraldistul clujean Jozsef Sebestyen la cererea regelui Ferdinand al României. Stemei actuale îi lipsește, față de stema interbelică, scutul mic, argintiu-negru din interior (simbolul heraldic al Casei de Hohenzollern). Crucea de deasupra coroanei nu era o cruce simplă, ci era crucea decorației “Trecerea Dunării”. Un proiect de lege, care pune Coroana de Oțel, simbolul suveranității (independenței) României, pe capul acvilei din stemă (unde nu a fost niciodată), a fost adoptat de camerele Parlamentului în prima jumătate a lui 2016. Legea a fost promulgată la 11 iulie 2016 de către președintele Klaus Iohannis. Deși proiectul a fost bine primit de public, ca un prim pas spre îndelung-așteptata recuperare a simbolurilor heraldice românești normale, care au semnificație istorică, el a primit și critici pentru că nu reașează Coroana de Oțel în locul ei firesc, deasupra scutului albastru: în Stema Regală, Coroana de Oțel timbra scutul mare, având o dimensiune generoasă, iar acvila romană purta pe cap o coroană de aur mică (numită „coroană regală de aur” în Legea din 1921), de forma celei din decorația “Trecerea Dunării”.

Insigna turistică - Govora

Govora (Băile Govora) este situată la poalele munților, într-o regiune de dealuri mari. De la Băbeni, ultima stație de linie ferată, așezată pe malul drept al Oltului, drumul care duce printr-o seamă de cotituri printre dealurile frumoase, acoperite de păduri, este drumul Mănăstirii Bistrița până la satul Govora, de unde se desparte la stânga șoseaua ce duce la băi. Băile Govora (simplu Govora) este un oraș-stațiune așezat în nord-estul județului Vâlcea, România. Numele de Govora îi vine din limba slavă. În limbile sudice govora sau govornih însemnând vorbă sau sunet. Orașul are aproximativ 2500 de locuitori și este atestat documentar pentru prima dată în anul 1488. Băile Govora se dezvoltă târziu ca localitate urbană și stațiune balneară. În anul 1876 țăranul Gheorghe Ciurea sapă un puț și constată că iese apă care arde (denumire a petrolului greu, cunoscut și sub numele de păcură). De asemeni iese și apă sărată, aceasta neputând fi folosită ca apă de băut. Sondajele ulterioare după petrol scot la suprafață apă sărată, iodurată și nămol sapropelic, pe care medicul militar Zorileanu o recomandă pentru tratamente reumatismale. Se începe exploatarea izvoarelor în anul 1879, tratamentul făcându-se un timp în copăi (căzi de baie din lemn) amenajate la mănăstirea Govora, în chilii, mănăstire ce se află la circa 6 Km de locul acestora. Apa de la aceste izvoare era dusă cu sacalele ( niște butoaie mari puse în care trase de animale) la mănăstire. Primul stabiliment pentru tratament balnear ia ființă în anul 1887 și avea 29 de cabine pentru băi calde. Primele vile din Govora s-au construit în baza ”Legii pentru vânzarea loturilor pentru facerea de case particulare pe lângă stabilimentul balnear de la Govora” adoptată la 25 mai 1890. Inaugurarea oficială a stațiunii are loc în anul 1910 odată cu darea în exploatare a hotelului Palace, care are particularitatea constructivă ca fiecare cameră să aibă cel puțin o oră soare pe zi. Se spunea că la Govora se închiria soarele cu ora. Mai jos este prezentată primăria localității. Tot atunci se dă în exploatare o bază de tratament cu căzi de baie din fontă, centrala termică pentru încălzirea apei și iarna pentru căldură. Ulterior, paralel cu dezvoltarea stațiunii se construiesc alte hoteluri și pensiuni, se dezvoltă ca localitate, devenind după anii 1950 oraș. La recensământul din anul 2021 stațiunea număra 2158 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2011 – 2449 locuitori), dintre care: români – 88% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a orașului vâlcean Băile Govora astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 87,26% și restul – nedeclarată sau altă religie.

Govora (Băile Govora) este situată la poalele munților, într-o regiune de dealuri mari. De la Băbeni, ultima stație de linie ferată, așezată pe malul drept al Oltului, drumul care duce printr-o seamă de cotituri printre dealurile frumoase, acoperite de păduri, este drumul Mănăstirii Bistrița până la satul Govora, de unde se desparte la stânga șoseaua ce duce la băi. Băile Govora (simplu Govora) este un oraș-stațiune așezat în nord-estul județului Vâlcea, România. Numele de Govora îi vine din limba slavă. În limbile sudice govora sau govornih însemnă vorbă sau sunet. Orașul are aproximativ 2500 de locuitori și este atestat documentar pentru prima dată în anul 1488. Băile Govora se dezvoltă târziu ca localitate urbană și stațiune balneară. În anul 1876 țăranul Gheorghe Ciurea sapă un puț și constată că iese apă care arde (denumire a petrolului greu, cunoscut și sub numele de păcură). De asemeni iese și apă sărată, aceasta neputând fi folosită ca apă de băut. Sondajele ulterioare după petrol scot la suprafață apă sărată, iodurată și nămol sapropelic, pe care medicul militar Zorileanu o recomandă pentru tratamente reumatismale. Se începe exploatarea izvoarelor în anul 1879, tratamentul făcându-se un timp în copăi (căzi de baie din lemn) amenajate la mănăstirea Govora, în chilii, mănăstire ce se află la circa 6 Km de locul acestora. Apa de la aceste izvoare era dusă cu sacalele ( niște butoaie mari puse în care trase de animale) la mănăstire. Primul stabiliment pentru tratament balnear ia ființă în anul 1887 și avea 29 de cabine pentru băi calde. Primele vile din Govora s-au construit în baza ”Legii pentru vânzarea loturilor pentru facerea de case particulare pe lângă stabilimentul balnear de la Govora” adoptată la 25 mai 1890. Inaugurarea oficială a stațiunii are loc în anul 1910 odată cu darea în exploatare a hotelului Palace, care are particularitatea constructivă ca fiecare cameră să aibă cel puțin o oră soare pe zi. Se spunea că la Govora se închiria soarele cu ora. Mai jos este prezentată primăria localității. Tot atunci se dă în exploatare o bază de tratament cu căzi de baie din fontă, centrala termică pentru încălzirea apei și iarna pentru căldură. Ulterior, paralel cu dezvoltarea stațiunii se construiesc alte hoteluri și pensiuni, se dezvoltă ca localitate, devenind după anii 1950 oraș. La recensământul din anul 2021 stațiunea număra 2158 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2011 – 2449 locuitori), dintre care: români – 88% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a orașului vâlcean Băile Govora astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 87,26% și restul – nedeclarată sau altă religie.

Hotel "Alutus" Râmnicu Vâlcea - (marcă acces cameră)

Hotelul "Alutus" din municipiul Râmnicu Vâlcea, denumire actuală – "Ramada" by Windham este cel mai scump şi mai fiţos hotel din oraș. El arată ca nou, are o vârstă de peste 50 de anii, fiind renovat din cap până-n picioare şi rebranduit sub un nume sonor. Cel mai mare şi mai elegant hotel vâlcean din anii comunismului s-a degradat treptat după 1990 şi s-a închis în cele din urmă. După câţiva ani în care a fost scos din circuitul turistic, vechiul Alutus a trecut printr-o amplă renovare fiind modernizat la standarde de patru stele şi redeschis sub umbrela unui lanţ hotelier de renume. Hotelul Ramada by Wyndham este situat în centrul localităţii, adresa din buletin fiind Scuarul Mircea cel Bătrân nr. 2. În imediata sa apropiere se află Poşta Veche, Prefectura, Tribunalul, Muzeul de Istorie, trei dintre vechile biserici ortodoxe ale oraşului, precum şi singura biserica romano - catolică din Râmnicu Vâlcea. Într-o scurtă plimbare puteţi ajunge la Episcopia Râmnicului, Parcul Zăvoi, Casa Anton Pann, Casa Simian care adăposteşte Muzeul de Artă. Adică... la aproape toate punctele de interes turistic dar şi la numeroase instituţii publice, bănci, restaurante, cafenele şi cofetării. Dintre restaurantele din zonă, recomand Old City Garden pentru pizza, paste, ciorbe, salate, fripturi şi Levant, pentru mâncare libaneză.

Hotelul Ramada din Râmnicu Vâlcea pune la dispoziţia turiştilor circa 110 camere single, duble (cu pat matrimonial sau paturi separate) şi suite moderne, dispuse pe 7 etaje. Majoritatea camerelor nu au balcoane, excepţie fac doar câteva camere, pe latura hotelului cu vedere spre Prefectură. Cu ocazia renovării, au fost amenajate o sală de evenimente, un centru de conferinţe dotat cu cele mai noi echipamente şi o sală de fitness.

Jetoanele sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor și sunt folosite pentru declanșarea unui automat de muzică, pentru procurarea unor băuturi sau mici obiecte, ori pentru acces într-o anume incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au fost precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi pe plan local şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la ședinţe, şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată. Existenţa apelor minerale din zona localităţii Govora a fost cunoscută încă din Evul Mediu, acestea fiind menţionate într-un document emis în septembrie 1499 de domnitorul Radu cel Mare, în care pomeneşte de locul „vârful care fierbe”. Apele minerale erau folosite empiric de localnici şi diferite persoane care veneau la Mănăstirea Govora, încă din 1849, fapt consemnat pe coperta interioară a unui liturghier de la mănăstire. Exploatarea izvoarelor tămăduitoare de la Băile Govora a început în anul 1879. Primul stabiliment pentru tratament balnear ia ființă în anul 1887 și avea 29 de cabine pentru băi calde. Cel care a avut un rol hotărâtor în constatarea eficienţei terapeutice a apelor de aici încercându-le pe pacienţi bolnavi a fost medicul militar Nicolae Popescu Zorileanu. La 1 iulie 1889 a fost inaugurată oficial Staţiunea Balneară Govora, sub forma unei societăţi cu capital de stat şi tot atunci au fost introduse iluminatul public (cu petrol) şi apa potabilă. În perioada interbelică s-a introdus la restaurantul hotelului Palace şi la Vila Bunescu sistemul de plată cu fise valorice (Ecaterinescu, Geiculescu 2018 185). Practic, turistul plătea în avans o serie de servicii, de exemplu mâncarea şi băutura la restaurant. Ca dovadă a plăţii primea echivalentul banilor achitaţi sub forma unor fise valorice, a unor jetoane cu valoare nominală. Cu aceşti înlocuitori de monedă era achitată consumaţia de la restaurant. Aceste jetoane erau metalice, asemenea unor monede, deci nu se puteau falsifica prea uşor. Fisele erau utilizate doar la stabilimentele aparţinând societăţii emitente. (Sursa – Dorel Balaita).

Forest Run & M.T.B. - Vâlcea

Produsul de mai sus este o medalie specială realizată de compania privată orădeană Alex Sztankovits pentru a fi conferită participanților și / sau câștigătorilor la competiția de ciclism și alergare contra cost Forest Run & MTB Vâlcea.

Evenimentul este organizat de Fundația Comunitară Vâlcea. Fundaţia Comunitară Valcea este o organizație apolitică, înființată în 2019, parte dintr-o mişcare naţională, alături de alte 18 fundaţii comunitare din țară. Fundația Comunitară Vâlcea a intrat în familia fundațiilor comunitare din țară în august 2019, în urma unui proces care a durat aproximativ 18 luni. Am început ca grup de inițiativă și am devenit, cu sprijinul consultanților ARC (Asociația pentru Relații Comunitare) și al partenerilor RAF (Romanian American Foundation), o echipă. Suntem tineri profesioniști și am revenit la Vâlcea pentru a contribui la dezvoltarea locală, pentru a crea un spațiu care să răspundă nevoilor comunității și să arate că „se poate”! Conform Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii pentru a înfiinţa o fundaţie, este nevoie de un patrimoniu în valoare totală de cel puţin 100 de ori salariul minim brut pe economie, la data constituirii fundaţiei. Pentru a înfiinţa Fundaţia Comunitară Vâlcea şi a derula proiectele pe care ni le-am propus, am avut nevoie de un patrimoniu inițial de 208 000 de mii de lei. Dintre aceştia, aproximativ 110 000 au fost strânşi prin donaţii, sponsorizări şi evenimente de grupul de iniţiativă, iar restul de 104 000 au fost primiţi de la ARC, prin proiectul de extindere al reţelei de Fundaţii Comunitare, finanțat de Raf.În cadrul competiției se desfășoară mai multe probe:

Forvia – 5 kilometri pentru începători dar și profesioniști – taxă 125 – 215 lei
Diana – 10 kilometri – taxă 125 – 215 lei
Annabella – 21 kilometri – taxă 125 – 215 lei
Mers – 3 kilometri – taxă 125 – 215 lei
Nurvil Kids Orientare pentru cei mici – taxă 60 lei (copii 3 – 15 ani)
MTB - 21 kilometri clasic – taxă 125 – 215 lei
MTB – 41 kilometri clasic și electric – taxă 125 – 215 lei
MTB Kids – 5 kilometri – taxă 60 lei (grupe: 5 – 6 ani, 7 – 9 ani, 10 – 12 ani, 13 – 15 ani)

Atletismul apare in Romania la sfarsitul secolului XIX, la initiativa studentilor care studiau in tarile occidentale. In timpul vacantelor, acestia promovau atletismul organizand competitii de alergari, sarituri si aruncari. Primul concurs organizat de atletism are loc in 1882 la Bucuresti, cu participarea elevilor de la liceele Sf. Sava si Matei Basarab. Treptat, creste interesul pentru activitatea sportiva, in general, si atletism, in particular. Se organizeaza curse care atrag un numar mare de concurenti, se contureaza o literatura de specialitate si sunt organizate competitii pe criterii de varsta. Mai mult, cu prilejul serbarilor scolare sunt introduse intreceri la alergari si sarituri la mai multe licee din diverse orase. In 1912, se infiinteaza Comisia de atletism, alergari pe jos si concursuri, parte din Federatia Romana a Societatilor Sportive. Acea comisie este de fapt precursoarea Federatiei Romane de Atletism (FRA), a 19-a federatie pe lista mondiala, care in 1923 se afiliaza la IAAF. Primele Campionate Nationale ale Romaniei sunt organizate in 1914, la 16 probe, si se adreseaza doar barbatilor. Un an mai tarziu, in 1915, se inaugureaza la Bucuresti primul teren de atletism, pe locul care devine ulterior Stadionul Tineretului. Abia din 1922, femeile vor avea propriile competitii, iar trei ani mai tarziu vor fi organizate primele Campionate Nationale feminine, precum si primele Campionate pentru juniori. In 1928, la Jocurile Olimpice de la Amsterdam, o delegatie a Romaniei formata din 10 atleti si 2 atlete participa pentru prima data la o astfel de competitie, iar in acelasi an debuteaza Campionatele Universitare din Romania. In 1930, la Atena, atletii romani se claseaza pe locul al doilea, la prima editie oficiala a Jocurilor Balcanice, iar in 1934, la editia inaugurala a Campionatelor Europene, participa 4 atleti romani. In 1937, FRA organizeaza, pentru prima data in Romania, Jocurile Balcanice, iar in 1948 debuteaza seria Campionatelor Internationale ale Romaniei, nelipsite din Calendarele Anuale ale FRA. Incepand cu anul 1952, atletii romani participa cu regularitate la toate marile competitii mondiale si europene si scriu, cu fiecare medalie, istoria atletismului romanesc.

Râmnicu Vâlcea este un municipiu, reședința și cel mai mare oraș al județului Vâlcea, România. În anul 2002 avea o populație de 107726 locuitori. Orașul scăldat de apele bătrânului Alutus - Olt este o veche așezare venită din umbra timpului, istoria sa milenară fiind atestată de săpăturile arheologice găsite în cartierele Valea Răii și Stolniceni. Aici romanii au construit cetăți (castre) durabile care prin vestigiile lor atestă continuitatea de veacuri a așezării. Prima mențiune documentară datează din data 20 mai 1388 când Mircea cel Bătrân confirma mănăstirii Cozia stăpânirea la Râmnic a unei mori, dăruită de Dan I, și a unei vii, pe care o făcuse danie jupanul Budu, cu voia lui Radu I. Sus am postat stemele interbelică, comunistă și actuală ale municipiului Râmnicu Vâlcea, iar dedesubt pozele câtorva clădiri reprezentative pentru arhitectura orașului.

Palatul administrativ

Hala

Gimnaziul Alexandru Lahovary

Gara

Fântâna lui Barbu Știrbei

Fântâna lui Constantin Măldărescu

Cetățuia

Casa lui Anton Pann

Sfânta Episcopie

Biserica Toți Sfinții

Județul Vâlcea, localizat în sudul României, provincia istorică Muntenia, se întinde pe o suprafață de 5765 kilometri pătrați, numărând aproximativ 413000 de locuitori. Reședința județului este municipiul Râmnicu Vâlcea. Din punct de vedere administrativ, județul Vâlcea este împărțit în 2 municipii - Râmnicu Vâlcea, Drăgășani, 9 orașe - Călimănești, Brezoi, Horezu, Băile Olănești, Băile Govora, Ocnele Mari, Băbeni, Bălcești, Berbești și 78 de comune. Sus am postat harta și stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului Vâlcea, iar dedesubt pozele câtorva clădiri reprezentative pentru arhitectura vâlceană.