Epaminonda's Blog.....: JAWOR

Mai jos admiri și alte poze reprezentând monumente de cultură

și de arhitectură din localitatea poloneză JAWOR, denumire

germană JAUER, județul JAWORSKI, voievodatul SILEZIA

INFERIOARĂ, dar și câteva frumoase trimiteri poștale

ilustrate din vremuri diferite.

Piața Primăriei

Palatul Maisdorf

Piața

Biserica Sfântul Martin

Piața Libertății

Teatrul

Cazinoul ofițeresc

Strada Schutzenstrasse

Muzeul regional

Strada Wilhelm

Castelul Piast

Parcul și Monumentul

Strada Chrobrego

Biserica evanghelică a Păcii

Ștrandul

Trimiteri poștale

Arhitectură locală

Vedere aeriană

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

UN AFORISM

Autor: Vasile Ghica - Tecuci

UN CAREU DE DEFINIȚII

REZOLVAT

O EPIGRAMĂ PROPRIE

UN DIALOG EPIGRAMATIC

___________xxx___________

CÂTEVA

MEDALII ȘI INSIGNE

DIN JUDEȚUL SIBIU

Informații generale despre medalistică și subiectul ei de studiu, MEDALIA, poți citi în articolul “Le Havre – Franța”.

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă și culoare, confecționat din materiale diverse, preponderent metalice, purtat la reverul hainei, la șapcă, pălărie sau bască și care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenența unei persoane la o organizație, la un club, la o asociație,etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenența la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizație politică, civică, religioasă, de identificare asociații, de nivel pregătire-calificare, de participant la unele manifestări sportive, culturale, artistice și de altă natură, etc.

Set 3 medalii - Mediaș Bike Marathon

Piesa de mai sus este o medalie specială realizată de compania privată orădeană Medals Alex Sztankovits pentru a fi conferită câștigătorilor competiției cicliste contra cost Mediaș Bike Marathon. Competiția este organizată de:

Primăria Municipiului Mediaș,
Clubul Sportiv Municipal Mediaș
Asociația de Turism și Ecologie Dianthus
Asociația Medias 750 de ani, cu sprijinul Colinele Transilvaniei și Comunitatea locală de cicliști.

Startul și sosirea au loc pe Strada Johannes Honterus. Pot participa la probele competiției persoane cu vârstele de la 5 la 60 + ani. Sunt amenajate 8 trasee optimizate maxim pentru MTB, între 15 și 100 km și 4 trasee eBike cu categorii de vârstă pentru traseul lung. Competiția are bogat fond de premiere:

30.000 lei pentru traseele lungi
Premii în produse pentru traseele scurte
Peste 200 de câștigători premiați cu trofeu și premii
Premii speciale!

Ciclismul este, în sensul larg al cuvântului, deplasarea pe sol folosind mijloace de transport puse în mișcare de mușchii omului, cu precădere bicicletele. Ciclismul se împarte în două categorii: de plăcere și disciplină sportivă de sine stătătoare. Ciclismul sportiv este condus de Uniunea Ciclistă Internațională, cu sediul în Elveția. Sportul ciclism înseamnă organizare riguroasă dar și investiții însemnate în echipamentele de concurs. Printre primii locuitori ai Capitalei, care au folosit bicicleta ca mijloc de locomotie, se numarau si cateva personalitati ale vremii: N. Velescu, dr. V. Urechia, Al. Vlahuta, B. Delavrancea si Al. Macedonski. In aceasta perioada, ciclistii care doreau sa organizeze concursuri dupa modelul occidental au importat biciclete cu roata mare in fata, numite bicicle. In ultimul deceniu al secolului trecut, sporeste numarul societatilor de ciclism, apar primele curse, primele velodromuri. Inca din 1886 fusesera infiintate cluburile cicliste ”Velocitas” si ”Huniade”, iar in anul 1889 “Asociatia de ciclism” din Arad. Cursa de debut din Bucuresti, care are loc in 1891 pe distanta Otopeni – Baneasa de 10 km, este castigata de D. Dumitrescu, unde se inalta astazi Arcui de Triumf. O data cu inmultirea societatilor cicliste, se impune necesitatea coordonarii si organizarii ritmice a activitatii cicliste. In consecinta, in 1891 se infiinteaza ”Clubul velocipedistilor” din Bucuresti care va organiza un concurs oficial. In 1893, se fac intreceri pe velocipede in cadrul unei serbari de binefacere, destinate ajutoarelor oferite sinistratilor inundatiilor de la periferia Capitalei. De acum, ciclismul romanesc fusese confirmat ca o activitate sportiva, motiv pentru care se infiinteaza ”Clubul ciclistilor” in 1896 si ”Uniunea velocipedica a Romaniei” in 1897, care se dorea sa detina prerogativele unei federatii nationale. In 1900 ia nastere ”Uniunea Ciclistilor Excursionisti” si apare prima revista ciclista lunara din tara noastra, intitulata ”Bicicleta”. Inca din 1894 functiona prima scoala de invatare a mersului pe bicicleta, in spatiul pietei Victoria si al soselei Kiseleff din zilele noatre. Pe campul acestei scoli va fi amenajata o pista pe pamant lunga de 250 m, cu o turnura usor ridicata la inaltimea de cca 1,50 m. Apare, asadar, primul, velodrom din Romania, denumit ”Victoria”, proprietatea lui Alois Pucher, langa atelierul de reparat biciclete. In aceste conditii, pe langa ciclismul de sosea, apare si cel de velodrom. Pentru ca tribunele velodromului erau neincapatoare si ciclistii evoluau invaluiti de praful pistei, a aparut nevoia de a construi un nou velodrom, mai incapator si cu anexe sanitare. Initiatorul acestui proiect a fost directorul ziarului “Universul”, Luigi Cazzavillan si, totodata, reprezentant in Romania al unei fabrici italiene dc biciclete (firma ”Bianchi”). El a construit un splendid veledrom cu pista de lemn, lunga de 333,33 m si lata de 6 m. Arena a fost ridicata pe soseaua Kiseleff, in dreapta Arcului de Triumf. Inaugurarea velodromului s-a facut in 1896, prilejuind o bogata activitate ciclista de velodrom, unde au concurat ciclisti din Germania, Austria, Ungaria. In 1898, velodromul a fost demontat si pista vanduta ca lemn de foc pentru a se acoperi datoriile la fisc, ramase neachitate dupa moartea fondatorului. Dupa o intrerupere indelungata, timp in care cursele de viteza s-au desfasurat pe aleile din parcuri si la hipodrom, ciclismul de pista isi va relua activitatea o data cu construirea velodromului de la Galati (1923), din initiativa lui Ernest Flacs, presedintele Clubului Ciclist Galati. De asemenea, este consemnata existenta unui velodrom la Craiova, unde s-au derulat concursuri intre ciclistii bucuresteni si craioveni in anii 1896-1898. Dezvoltarea ciclismului de sosea si de pista, reteaua tot mai mare de concursuri si aparitia mai multor cluburi cu acest profil in Capitala si in teritoriu, au creat conditii pentru infiintarea FR de Ciclism. Acest eveniment, care are loc in 26 aprilie 1931, succede existenta celor doua nuclee organizatorice, care la vremea respectiva si-au asumat rolul de conducere si organizare a ciclismului romanesc. Aceste nuclee au fost: Uniunea Velocipedica a Romaniei (1897) si Comisiunea de Ciclism (1912) din cadrul Federatiei Societatilor Sportive din Romania (FSSR).

Mediaș, în limba latină - Media, în limba germană – Mediasch, în limba maghiară – Medgyes, în dialectul săsesc - Medwesch sau Medveš, este un municipiu și al doilea oraș ca mărime din județul Sibiu, care includ eși satul Ighișul Nou. Este situat în bazinul mijlociu al râului Târnava Mare la distanța de 55 km de Sibiu, 39 km de Sighișoara și 41 km de Blaj. În perioada romană pe teritoriul localității a existat castrul roman Media. Prima mențiune documentară, apare în anul 1267, sub numele Mediesy. Acest nume poate fi legat de numele unui trib secuiesc din secolul al IX-lea. În secolele al XII-lea – al XIII-lea, regii Ungariei au așezat în zona Mediașului coloniști germani, cunoscuți sub numele de sași. În anul 1318 sașii din Mediaș și cei din Șeica Mare au fost scutiți de obligația de a participa la oastea regală, obținând totodată și unele privilegii fiscale. În anul 1402 regele Sigismund de Luxemburg a eliberat scaunele Mediaș și Șeica de sub jurisdicția comitelui secuilor. Redau mai jos câteva repere calendaristice din istoria municipiului Mediaș:

1359 - Mediașul este numit pentru prima dată oraș (civitas).
1457 - Prima mențiune a breslei croitorilor și a celei vânzătorilor de postav din Mediaș.
1487 - Prima mențiune a breslei croitorilor și a celei vânzătorilor de postav din Mediaș.
1501 – În Mediaș existau deja 6 bresle
1552 – Orașul devine sediul judelui regal al scaunelor Mediaș și Șeica.
1586 – Este amintită “Schola civitatis” (Școala orașului).
1599 - Dieta întrunită la Mediaș l-a ales ca principe al Transilvaniei pe cardinalul Andrei Bathory.
1816 – 1824 – S-a construit Școala de fet
1826 – S-au construit Biserica Înălțarea Domnului și Școala greco catolică de către episcopul Ioan Bob
1863 – S-a introdus iluminatul electric
1872 – Inaugurarea gării Mediaș
1893 - Înființarea Cooperativei de economii și credit. Primele legături telefonice la Mediaș. Începe să apară “Mediascher Wochenblatt” (Foaie săptămânală medieșeană).
1902 - Se construiește un spital orășenesc cu 32 de paturi.
1908 - Transformarea spitalului și mărirea capacității la 160 de paturi. Construirea unei școli catolice elementare și a unei școli românești unite.
1910-1912 - Construirea liceului Stephan Ludwig Roth.
1911 - Construirea Școlii ortodoxe românești. Începutul exploatării gazului metan la Mediaș.
1935 - 28 Iulie - Sfințirea Catedralei ortodoxe cu hramul “Sf. Mihail și Gavril”.
1963-1965 - Se construiește noua gară.
1970 și 1975 – Meri inundații lovesc Mediașul

Pe teritoriul orașului au fost identificate, prin descoperiri fortuite, cercetări de suprafață și săpături sistematice, mai multe așezări rurale. La recensământul din anul 2011 municipiul număra 47204 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 55153 locuitori), dintre care: români – 76,73%, maghiari – 9,63%, romi – 4,04%, germani – 1,48% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a municipiului sibian Mediaș se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 71,55%, romano catolici – 3,42%, reformați -5%, penticostali – 1,59%, greco catolici – 3,68%, unitarieni – 1% și restul – nedeclarată sau altă religie. Încă din vechime orașul Mediaș un centru important de exploatare a gazului metan. În secolul al XIX-lea, vechile centre meșteșugărești de aici s-au transformat în fabrici și s-au produs aici primul cristal și primul email românesc. Fabricile cele mai cunoscute sunt: Emailul, Vitrometan, Relee, Alex Rom, Medimpact, Salconserv, Felam, Armax-Gaz, Magnet, Romgaz, Romanelec, Transgaz, Dafora etc. Sistemul de transport public din Mediaș este compus din autobuze și troleibuze. Prin Mediaș trec drumurile naționale DN14 și DN14A. Orașul este racordat la rețeaua feroviară din anul 1872, cu stație pe magistrala Teiuș-Brașov. Mediașul este un oraș pitoresc în care se simte îmbinarea dintre vechi și nou, cu o alternanță de stiluri arhitectonice, de la gotic la cel renascentist și neoclasic, la baroc și secession (Jugendstil). „Civitas Mediensis” și-a conservat trecutul istoric în 17 turnuri și bastioane, ziduri multiseculare înalte de peste 7 metri, 3 porți principale și 4 secundare de acces în vechea cetate. Biserica fortificată Sfânta Margareta deține un ansamblu valoros de picturi murale gotice, iar turnul are un ceas care indică fazele lunii. Această biserică este importantă și pentru că aici a fost închis domnitorul Țării Românești, Vlad Țepeș, în anul 1476, în urma unui conflict cu regele Ungariei, Matei Corvin. Tot aici principele transilvănean Ștefan Bathory a fost ales în funcția de rege al Poloniei.Centrul istoric al orașului apare ca un muzeu în aer liber. Monumentele medievale din piața castelului sunt unice în Transilvania. Orașul are o vechime de peste 7 secole, fiind menționat pentru prima dată, într-un document istoric în anul 1267, astfel fiind unul din cele mai vechi orașe ale României. Printre obiectivele turistice, putem menționa Turnul Croitorilor, Turnul Trompeților, Turnul Clopotelor, Casa Schuller (1588) Turnul Forkesch, Turnul Pietrarilor, Turnul Fierarilor. Complexul Arhitectural Franciscan din Mediaș include biserica și mănăstirea franciscană, care, în jurul anului 1444, au fost construite de ordinul franciscan. Complexul adăpostește exponate de mare valoare: tezaurul de la Șeica Mică, tezaurul de la Panade, diverse piese de ceramică populară. În anul 2010 existau în oraș 10 școli generale și 5 instituții de învățământ liceal.

Asociațiunea transilvană ASTRA Sibiu 1861

A.S.T.R.A. (Asociația Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român a fost înființată la Sibiu în anul 1861 și a avut un rol deosebit de important în emanciparea culturală și politică a românilor din Transilvania și, după 1918, din întreaga Românie. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, Transilvania era într-un context istoric și cultural tensionat, în care românii — majoritari numeric, dar lipsiți de drepturi politice și instituții proprii — resimțeau tot mai acut nevoia afirmării identității naționale. Reconfigurările politice europene și efervescența ideilor moderne au pătruns treptat și în societatea românească, stimulând apariția unor inițiative menite să consolideze conștiința națională. În acest cadru, elitele culturale au devenit purtătoarele unui program de renaștere spirituală, în care cultura și educația erau privite drept mijloace esențiale pentru păstrarea și afirmarea identității. Cărturarii pașoptiști au intuit cu clarviziune că românii din Transilvania aveau nevoie de instrumente concrete pentru a rezista presiunilor exercitate asupra limbii, credinței și tradițiilor lor. Ei au subliniat că doar prin cultură, coeziune și instituții durabile neamul românesc își poate proteja matricea spirituală într-un context politic nefavorabil. Un moment decisiv în conturarea acestor aspirații l-a reprezentat inițiativa din 1852 a lui Avram Iancu, Axente Sever și Simion Balint, care au donat suma de 2500 de florini, primită ca despăgubire pentru pierderile suferite în timpul Revoluției de la 1848, pentru constituirea unei „societăți literare române”, menită să sprijine „cultura și dezvoltarea limbii române” și publicarea de lucrări utile publicului românesc. Gestul lor a marcat începutul unei dezbateri complexe, desfășurate de-a lungul a aproape zece ani. În jurul acestei idei s-au conturat două orientări majore.

întemeierea unei „academii”, obiectiv prezent încă în programul revoluționar de la Blaj.
căutarea unei formule mai flexibie, adaptată condițiilor politice ale momentului.

Totuși, ideea unei instituții culturale unitare a rămas prezentă în spațiul public. Momentul favorabil a apărut în 1859, când almanahul literar „Mugurii”, publicat la Arad, a adus în atenție creațiile tinerilor poeți ardeleni. Critica severă formulată de profesorul Zaharia Boiu în Telegraful Român declanșat un dialog intelectual intens, care a scos la iveală lipsa structurilor culturale menite să formeze și să susțină noile generații. Soluția ce se cristaliza era înființarea unei societăți culturale românești, cu întâlniri anuale în diferite localități transilvănene.
Contextul politic european a favorizat și el cristalizarea acestei inițiative. Înfrângerea Austriei habsburgice, slăbirea absolutismului imperial, precum și constituirea statului român modern prin Unirea Principatelor în 1859, au determinat Viena să adopte o poziție mai flexibilă. Profitând de această conjunctură, fruntașii românilor transilvăneni au redactat la 10 mai 1860 o petiție semnată de 176 de cărturari, între care mitropolitul Alexandru Sterca Șuluțiu și episcopul Andrei Șaguna. Documentul, adresat guvernatorului Transilvaniei, solicita permisiunea organizării unei adunări consultative în vederea înființării unei societăți dedicate lărgirii culturii populare și înaintării literaturii cu puteri unite^. Fiind membru al Senatului imperial din Viena, Andrei Șaguna a preluat rolul de intermediar între inițiatorii proiectului și autoritățile imperiale, contribuind decisiv la pașii care aveau să ducă la fondarea ASTREI. În fondarea acesteia se disting mai multe etape:

Petiția, deși redactată într-un limbaj „pipăit, umilit, respirator de lealitate”, a primit un răspuns negativ la 12 iulie 1860. Invocând legea reuniunilor din 26 noiembrie 1852, guvernatorul respingea cererea pe motiv că nu era însoțită de un proiect de statute care să definească scopul și planul viitoarei societăți.
În fața acestui refuz, Șaguna a decis să întocmească un proiect de statute cât mai îngrijit, cu contribuția efectivă a următorilor: Timotei Cipariu, George Barițiu și Ioan Pușcariu.
Statutul, subliniind caracterul loial și neexclusivist al asociației propuse — fapt evidențiat și în articolul care prevedea că membrii pot fi de „orice religie și nație” a fost trimis în data de 4 decembrie 1860 și de această dată aprobat.
În consecință, Șaguna i-a convocat la Sibiu, între 9 și 11 martie 1861, pe semnatarii petiției din 10 mai 1860, pentru discutarea și adoptarea statutelor. Adunarea a votat fiecare paragraf în parte, iar doar pentru stabilirea numelui — Asociațiunea Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român — dezbaterile au durat trei ore.
La 28 martie 1861, Șaguna a înaintat statutele aprobate către autoritățile imperiale, iar pe 6 septembrie a sosit și înalta aprobare. Aceasta permitea întemeierea Asociațiunii cu condiția ca activitatea ei să rămână strict în sfera „științifică”, ferită de implicarea în afacerile religioase și politice.
Imediat după, la 23 octombrie/4 noiembrie 1861, Șaguna a adresat o „conchemare” tuturor „intelighenților națiunii”, invitându-i la inaugurarea și constituirea deplină a noii instituții. Adunarea de constituire a avut loc în clădirea Seminarului Teologic Ortodox din Sibiu. În cuvântarea inaugurală, episcopul Șaguna a caracterizat misiunea Asociațiunii ca fiind pe cât de nobilă, frumoasă și unică în felul său [...] pe atât de serioasă și grea, solicitând "o perseverență de fier și un sacrificiu din inimă'.

Principalele coordonate ale activității ASTREI:

Sub conducerea episcopului Șaguna ASTRA s-a afirmat ca reper al vieții culturale din Ardeal. În calitate de președinte, Șaguna a condus trei adunări generale și a participat activ la ședințele comitetului, implicându-se personal în distribuirea ajutoarelor pentru studenți și sprijinind cu resurse proprii tinerii harnici, indiferent de dificultățile financiare ale Asociațiunii.
Cea mai reprezentativă adunare generală condusă de Șaguna a avut loc la Brașov, la sfârșitul lui iulie 1862, și a fost însoțită de o expoziție de produse ale industriei naționale. La aceasta au participat peste 800 de membri. În discursul său, episcopul a subliniat importanța limbii și culturii naționale, afirmând că națiunea română urmărește, prin conservarea limbii și culturii, prosperitatea și întărirea vieții sale naționale.

Între 1867-1875 ASTRA a reușit să își consolideze locul în societate, lansând revista Transilvania, care a devenit principalul instrument de promovare a culturii și conștiinței naționale în rândul intelectualilor români. Relațiile Asociațiunii Transilvane cu alte societăți culturale românești s-au dezvoltat treptat și nu au avut, la început, un caracter constant. Contactele cu asociațiile din Arad, Maramureș și Bucovina au fost sporadice, generate mai ales de solicitările acestora sau de invitațiile transmise de ASTRA la propriile manifestări culturale. Deși nu își propusese inițial un rol de coordonare a societăților mai tinere, Asociațiunea a devenit, treptat, principalul centru al mișcării culturale românești din Transilvania. Un merit esențial al său a fost acela de a trezi interesul populației rurale pentru festivalurile culturale și pentru inițiativele educative. Odată cu extinderea activității, în sfera preocupărilor ASTREI au intrat și sprijinirea societăților de lectură ale tinerilor, reuniunile de învățători, ale meseriașilor sau ale femeilor, formând astfel o rețea culturală tot mai diversificată. La nivel instituțional, începutul secolului marchează un moment decisiv: în 1895, guvernul maghiar impune modificarea statutelor și eliminarea termenului „transilvană” din titulatura Asociațiunii. Acceptarea acestei schimbări i-a permis ASTREI, din 1896, să-și extindă oficial activitatea dincolo de granițele Transilvaniei. Astfel, adunarea generală din 1896 s-a organizat pentru prima dată la Lugoj, eveniment interpretat de contemporani ca o deschidere simbolică spre românii din întreg spațiul bănățean și un pas important în afirmarea solidarității culturale naționale. După Marea Unire, ASTRA intră într-o perioadă de reorganizare și extindere, în care misiunea sa culturală capătă noi dimensiuni. În același timp, Asociațiunea s-a confruntat cu dificultăți interne, între care s-a numărat și politizarea parțială a vieții sale instituționale. Un moment definitoriu al extinderii activității culturale a fost fondarea ASTREI în Basarabia. Onisifor Ghibu, implicat în reorganizarea vieții culturale și politice basarabene, a colaborat cu Vasile Goldiș pentru înființarea noii filiale. Inaugurarea oficială, desfășurată la Chișinău între 30 octombrie și 2 noiembrie 1926, a inclus inaugurarea localului ASTREI, lansarea săptămânalului „Cuvântul Moldovenesc”, organizarea secțiunilor științifice și literare, precum și prezentarea proiectului viitoarei Universități din Chișinău și a fondului pentru Palatul Cultural. În 1948, instaurarea regimului comunist a pus capăt activității tuturor societăților culturale tradiționale, inclusiv celei a ASTREI, întrerupând brutal o tradiție instituțională de aproape un secol^.După o perioadă de furie, de distrugere a multora dintre realizările Astrei (1948 - 1960) și, în general, a culturii naționale, încet - într-o formă mai mult sau mai puțin mascată - s-a putut discuta despre reînvierea spiritului Asociațiunii. Au început să se întocmească lucrări de grad, să se publice materiale despre activitatea Asociațiunii și chiar să se vorbească despre însemnătatea ei în istoria românilor.

Ș.O.A. - 50 (Semicentenarul Școlii de Ofițeri de Artilerie)

Istoria Şcolii militare de artilerie, denumită mai târziu Şcoala militară de ofiţeri activi de artilerie sau Şcoala militară de ofiţeri activi de artilerie "Ioan Vodă" este foarte stufoasă, ea funcţionând ani buni pe lângă Şcoala militară de ofiţeri "Nicolae Bălcescu". Ea a pregătit cadre militare, ofiţeri de artilerie terestră, pentru nevoile armatei române. De la data de 1 decembrie 1970 Şcoala militară de ofiţeri activi de artilerie "Ioan Vodă" a început să funcţioneze în localul prezentat în fotografia de mai sus. Odată cu restructurarea armatei, s-a restructurat şi sistemul militar de învăţământ şi prin urmare, în data de 15 iulie 1995, Şcoala militară de ofiţeri activi de artilerie "Iona Vodă" intră în componenţa Academiei Trupelor de Uscat "Nicolae Bălcescu", denumită ulterior Academia Forţelor Terestre.

Câteva repere calendaristice din evoluția acestei instituții militare de învățământ sunt"

7 Aprilie 1881 - a fost înfiinţată Şcoala Specială de Artilerie şi Geniu la Bucureşti, prin Înaltul Decret nr. 998 al Regelui Carol I, publicat în Monitorul Oficial din 17 aprilie 1881;
3 mai 1885 - ia fiinţă Şcoala de Ofiţeri de Artilerie;
16 Noiembrie 1892 - Şcoala Specială de Artilerie şi Geniu se reorganizează pe două diviziuni: preparatorie şi de aplicaţie, prin Înaltul Decret nr. 3640 al Regelui Carol I;
2 noiembrie 1895 - Şcoala Specială de Artilerie şi Geniu îşi schimbă denumirea în Şcolile de Artilerie şi Geniu, prin Înaltul Decret nr. 3640 al Regelui Carol I, care cuprindeau patru şcoli: Şcoala Militară de Artilerie şi Geniu, Şcoala de Aplicaţie de Artilerie şi Geniu, Şcoala Superioară de Artilerie şi Geniu şi Şcoala Militară de Guarzi de Artilerie şi Geniu;
1896 - Şcoala Militară de Artilerie şi Geniu devine Şcoala Militară de Artilerie, Geniu şi Marină;
1 septembrie1901 - a fost înfiinţată Şcoala de Tragere a Artileriei - Comana, judeţul Vlaşca;
1910 - Şcoala de Aplicaţie de Artilerie şi Geniu este reorganizată în Şcoala Pregătitoare de Ofiţeri de Artilerie şi Şcoala Specială (de Aplicaţie), prin Înaltul Decret nr. 284 al Regelui Carol I;
1915 - Şcoala Specială de Aplicaţie de Artilerie şi Geniu îşi încetează temporar activitatea;
25 septembrie 1916 - Şcoala Militară de Artilerie, Geniu şi Marină este mutată de la Bucureşti la Iaşi ca urmare a evenimentelor din acel an;
15 mai 1917 - Şcoala Militară de Artilerie, Geniu şi Marină se mută de la Iaşi la Botoşani datorită exodului populaţiei alungate de front spre nordul Moldovei;
1 februarie 1919 - Şcoala Militară de Artilerie se mută la Bucureşti separat de secţia de Geniu, după finalizarea reparaţiilor vechiului local al şcolii;
1916-1919 - Şcoala Specială de Artilerie şi Geniu îşi suspendă temporar activitatea datorită războiului şi lipsei de cadre care se aflau pe front;
1920 - Şcoala de Trageri a Artileriei se transformă în Centrul de Instrucţie al Artileriei, cu reşedinţa la Râşnov;
25 iulie 1920 - Şcoala de Aplicaţie a Artileriei se mută la Timişoara, ca măsură a redistribuirii instituţiilor de învăţământ pe teritoriul naţional, prin Ordinul Ministerului de Război nr. 2464/1920;
3 iulie 1921 - Şcoala Militară de Artilerie este mutată la Timişoara, în vederea realizării unităţii de comandă;
1927 - Şcoala de Ofiţeri în Rezervă de Artilerie este mutată la Craiova, iar Centrul de Instrucţie al Artileriei a fost mutat de la Râşnov la Mihai Bravu;
31 august 1939 - Şcoala de Aplicaţie a Artileriei îşi încetează activitatea datorită celei de-a doua conflagraţii mondiale, prin Decizia ministerială cu nr. 2212; singura instituţie de învăţământ care mai funcţiona independent,
6 iulie 1940 - Şcoala Militară de Artilerie este mutată la Piteşti;
15 februarie 1945 - se desfiinţează Centrul de Instrucţie al Artileriei;
5 iulie 1946 - Centrul de Instrucţie al Artileriei s-a transformat în Subcentrul de Instrucţie al Artileriei şi a intrat în compunerea Centrului de Instrucţie Mixt; -â
10 august 1947 - Subcentrul de Instrucţie al Artileriei s-a transformat în Şcoala de Tragere şi Perfecţionare a Artileriei; â
1 octombrie 1948 - Şcoala Militară de Ofiţeri de Artilerie se mută la Sibiu;
13 noiembrie 1948 – ia fiinţă Şcoala de Ofiţeri Tehnici de Armament;
30 iulie 1958 - Şcoala de Ofiţeri Tehnici Armament s-a contopit cu Şcoala Militară de Artilerie;
1 octombrie 1959 - ia fiinţă Şcoala Militară de Ofiţeri de Artilerie;
25 iulie 1960 - Şcoala Militară de Artilerie devine Şcoala Militară de Ofiţeri Artilerie;
1 martie 1961 - Şcoala Militară de Artilerie intră în compunerea Şcolii Militare de Ofiţeri “Nicolae Bălcescu” cu sediul la Sibiu;
26 octombrie1970 - a fost înfiinţată Şcoala Militară de Ofiţeri Activi de Artilerie cu sediul la Sibiu, prin HCM nr. 1500, creându-se astfel cadrul organizatoric necesar pregătirii viitorilor ofiţeri de artilerie;
30 noiembrie 1970 - Şcolii Militare de Ofiţeri Activi de Artilerie i-a fost conferit Drapel de Luptă prin Decretul nr. 491 din 30.11.1970 al Consiliului de Stat al R.S.R care a fost decorat de-a lungul timpului cu următoarele ordine: Ordinul ,,Steaua Republicii Socialiste România” clasa a II-a, Ordinul ,,23 August” clasa a II-a şi Ordinul ,,Apărarea Patriei” clasa I;
21 octombrie1974 - Şcolii Militare de Ofiţeri Activi de Artilerie i s-a atribuit numele domnului Moldovei “Ioan Vodă”, prin Decizia Prezidenţială nr.28 din 21.10.1974;
1991 - Şcoala Militară de Ofiţeri Activi de Artilerie “Ioan Vodă” s-a transformat în Institutul Militar de Artilerie şi Geodezie “Ioan Vodă”;
1 iunie 1997 - Institutul Militar de Artilerie şi Geodezie “Ioan Vodă” s-a desfiinţat şi s-a înfiinţat Şcoala de Aplicaţie pentru Artilerie şi Rachete “Ioan Vodă”, prin Dispoziţia SMG nr.S/B3/1992 din 06.05.1997;
15 august 2002 - Şcoala de Aplicaţie pentru Artilerie şi Rachete “Ioan Vodă” s-a reorganizat structural, devenind Şcoala de Aplicaţie pentru Artilerie Terestră şi Artilerie Antiaeriană “Ioan Vodă”;
1 august 2005 - În baza Ordinului ministrului apărării naţionale nr. MS 74 din 28.04.2005, pentru modificarea Ordinului nr. MS 179 din 14.12.2004 „Privind desfiinţarea, transformarea, resubordonarea, reorganizarea, redislocarea şi înfiinţarea unor comandamente, mari unităţi, unităţi, subunităţi şi formaţiuni din compunerea la pace a Armatei României în perioada 01.01.-31.12.2005”, la data de 01. 08. 2005, fosta Şcoală de Aplicaţie pentru Artilerie Terestră şi Artilerie Antiaeriană ”Ioan Vodă”, s-a reorganizat în Şcoala de Aplicaţie pentru Unităţi Sprijin de Luptă care are în compunere şi Centrele de Pregătire pentru Artilerie Terestră şi Artilerie Antiaeriană;
24 noiembrie 2005 - Şcolii de Aplicaţie pentru Unităţi Sprijin de Luptă i se acordă denumirea onorifică „General Eremia Grigorescu”. Totodată, Centrul de Pregătire pentru Artilerie Terestră preia denumirea onorifică „Ioan Vodă” (aprobarea ministrului apărării naţionale nr. DR. 5087 din 24.11.2005, OZU nr. 95 din 13.12.2005 al UM. 01473 Sibiu).
1 septembrie 2008 - În baza Ordinului ministrului apărării naţionale nr. MS 17 din 25.02.2008, „Privind desfiinţarea, transformarea, integrarea, resubordonarea, reorganizarea structurală, redislocarea şi înfiinţarea unor comandamente, mari unităţi, unităţi, subunităţi şi formaţiuni din compunerea Armatei României în perioada 01.02.- 31.12.2008”, la data de 01. 09. 2008, fostul Centru de Pregătire pentru Artilerie Terestră „Ioan Vodă”, s-a reorganizat în Centrul de Instruire pentru Artilerie Terestră şi Artilerie Antiaeriană, prin comasarea vechii structuri cu Centrul de Pregătire pentru Artilerie Antiaeriană.
27 iulie 2009 – Centrul de Instruire pentru Artilerie Terestră şi Artilerie Antiaeriană menţine denumirea onorifică „Ioan Vodă”. (aprobarea ministrului apărării naţionale nr. CP2. 6237 din 27.07 2009).

Balanța

Balanța Sibiu a fost o companie producătoare românească de aparate de măsură a greutății. Ea a avut ca obiect de activitate proiectarea, producția, comercializarea, import-export, inginerie, consulting, servicii în domeniile echipamentelor pentru măsurare mase, instalații de dozare și cântărire, aparate pentru verificarea durității, utilaje de ambalat destinate industriei alimentare. Principalii acționari ai companiei au fost Eftimie Costeiu, fost director general al societății și ulterior, între 1999 - 2014, patron, cu 67,84% din acțiuni, și Asociația Salariaților cu 17,61%. Balanța Sibiu a făcut parte parte din grupul de firme Balanța (din care au mai făcut parte Avicola Cristian și Agroindustriala SA). În anul 2006, Balanța Sibiu acoperea 80 la sută din piața românească de profil. Numărul de angajați a variat astfel: 2009 – 156 persoane, 2010 – 114 persoane, 2016 - a fost declarat în mod oficial falimentul firmei. Cifra de afaceri a companiei a variat astfel: 2005 – 15 milioane lei, 2007 – 10,2 milioane lei și 2008 – 9,4 milioane lei.

Balanța Sibiu a fost fondată în anul anul 1896 sub numele de Fabrica de Cântare Hess, sub patronajul lui Ludwig Hess, fiind cea mai veche companie de profil din România. În anul 1930, firma s-a transformat într-o societate cu nume colectiv numită „Victor Hess - Prima fabrică de cântare din România SINC. Fabrica avea 150 de salariați și producea cântare pentru orice întrebuințare, de la cele simple la cele etalon, cântare de cale ferată, cu desfacere în țară și în străinătate, în special în țările balcanice. În 1937 compania a fost reorganizată, prin capitalizare, devenind Uzinele Hess Sibiu. După naționalizare, își schimbă numele în Uzina Balanț. În acea perioadă, politica de industrializare a determinat extinderea gamei de produse, Uzina Balanța devenind principalul producător al aparatelor de cântărit din fostul C.A.E.R..

Semn de înmormântare - anul 1781

Semnele de înmormântare au apărut din cauza unor prejudecăți care sunt asociate cu cei morți și o înțelegere slabă a ceea ce se întâmplă după moarte .Este important să rețineți că toate semnele de la înmormântare au o conotație negativă, deoarece evenimentul în sine este trist. Una dintre cele mai frecvente superstiții - omul mort poate lua cu el un om care a făcut ceva în neregulă cu ritualul funerar sau lângă trupul decedatului. Oamenii cred că dacă ochii celui decedat sunt deschis, el poate lua cu el o persoană care se află în apropiere. Aproape toți oamenii atarna oglinzi, astfel încât sufletul decedatului nu poate fi reflectat în oglindă.Se crede că lumile noastre și ale astralului sunt foarte strâns legate, astfel încât sufletul poate merge din greșeală la astral. Uneori, o batistă este pusă în mâinile celui decedat, astfel încât să o poată folosi "într-un proces groaznic". Semnele și superstițiile la înmormântare sperie mulți oameni. Ar trebui să înțelegeți că aproape toate semnele și obiceiurile asociate procesului funerar sunt simple temeri omenești și nu poartă nimic rău în sine. Există o opinie că, în casa în care se află corpul, nu puteți deschide ferestrele, astfel încât sufletul să nu zboare înainte. Unii oameni se agață de picioarele celor decedați, astfel încât să nu viseze și să ardă măsura, frânghiile, măturea, cipurile din sicriu și alte lucruri care au legătură cu el și cu ritualul său. Semnele de înmormântare sunt atât de numeroase încât este pur și simplu imposibil să le cunoaștem și să le respectăm pe toate. Dar există câteva recomandări care sunt de dorit să fie implementate. În ziua înmormântării, merită să aduceți o lampă închisă cu lumanari și un cărbune cu tămâie, în loc de băuturi alcoolice. În timpul mesei funerare, primul fel de mâncare este clătite. Terenul de cimitir nu poate fi folosit pentru tratarea bolilor, deoarece este folosit doar în magia neagră, care vă va face rău pe voi și pe cei dragi. La ceremonia de înmormântare este mai bine să aducă flori vii, mai degrabă decât numeroase coroane artificiale, care în timp vor deveni gunoaie. Această piese este realizată din lemn sculptat. Pe una din fețe este reprezentat un craniu așezat pe două oase dispuse pe o carte. Decorul este încadrat în partea de sus de o ghirlandă, iar în partea de jos de două ramuri încrucișate. Pe cealaltă față este sculptat anul 1781 și este scrisă cu cerneală neagră proveniența piesei „Geschenk / der / Quergassen / Nachbarschaft” (în traducere cu google translate – Dar al străzilor lăturalnice ). În partea de sus, semnul are o bandă metalică de care este prins inelul pentru agățare.

Asociația sportivă "Gaz Metan" - Mediaș

Asociația sportivă Gaz Metan Medial sau Clubul Sportiv Gaz Metan Mediaș, cunoscut sub numele de Gaz Metan Mediaș, pe scurt Gaz Metan, a fost un club de fotbal profesionist din municipiul Mediaș, județul Sibiu care a evoluat timp de 16 sezoane în Divizia A. Cea mai mare performanță a clubului reprezintă clasarea pe poziția a șasea în sezonul 2019-202. În vara anului 2022, din cauza problemelor financiare, echipa intră în faliment. În 2022 s-a înființat alt club – A.C.S. Medias 2022 ca și continuator al celuilalt și jucând în Liga IV. Echipa Gaz Metan a fost înființată în 1945 sub denumirea Karres Mediaș. A promovat în Divizia A în 1947, iar în primul sezon, disputat sub denumirea C.S.M. Mediaș, s-a clasat pe locul 11, jucând într-un turneu play-out pentru evitarea retrogradării. Ulterior echipa a jucat și în diviziile inferioare – B și C. Pe toată durata evoluției sale echipa a fost susținută financiar de Exploatarea gazelor naturale din zona Mediaș.

Sibiu, arhaic Sibiiu, popular Sâghii, (în germană Hermannstadt, în maghiară Szeben, Nagyszeben, în latină Cibinium) este reședința de județ și cel mai mare municipiu al județului Sibiu, România. Sibiu este un important centru cultural și economic din sudul Transilvaniei, cu o populație de aproximativ 155000 de locuitori. În vremea romană, zona Sibiului era cunoscută sub denumirea de Cibiniensis sau Cibinium, de aici derivând numele râului ce trece prin oraș (Cibin) și denumirea românească a orașului. În zona actualului cartier Gușterița a existat o așezare romană numită Cedonia. Sibiul a fost fondat pe locul unei mai vechi așezări, probabil slave, imediat după mijlocul secolului al XII-lea de către coloniști sași din teritoriul Rin-Mosela. Prima mențiune a cetății este făcută în anul 1191 sub numele Cibinium într-un document ecleziastic de la Vatican. Prima atestare documentară în forma Hermannstadt datează din anul 1223. Sus am postat stemele interbelică, comunistă și actuală ale municipiului Sibiu, iar jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură sibiană din vremuri diferite

Seminarul

Gara

Banca Albina

Biserica catolică

Palatul mitropolitan

Primăria

Muzeul de istorie naturală

Biserica Sfântul Johannis

Gimnaziul evanghelic și Monumentul Episcopului

Biserica evanghelică

Județul Sibiu este situat în sudul provinciei istorice Transilvania, în podișul cu același nume, la nord de Carpații Meridionali, în România. Reședința de județ este municipiul Sibiu. Județul se întinde pe suprafața de 5432 kilometri pătrați și numără aproximativ 425000 de locuitori. Ca subunități administrative județul este compus din; 2 municipii - Sibiu și Mediaș, 9 orașe - Avrig, Agnita, Cisnădie, Dumbrăveni, Ocna Sibiului, Miercurea Sibiului, Săliște, Tălmaciu, Copșa Mică și 53 de comune. Sus am postat harta și stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului Sibiu, iar jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din vremuri diferite, din acest județ, dar și câteva trimiteri poștale ilustrate.