Mai jos admiri și alte poze reprezentând monumente de cultură
și de arhitectură din localitatea poloneză JAWOR, denumire
germană JAUER, județul JAWORSKI, voievodatul SILEZIA
INFERIOARĂ, dar și câteva frumoase trimiteri poștale
ilustrate din vremuri diferite.
Piața Primăriei
Palatul Maisdorf
Piața
Biserica Sfântul Martin
Piața Libertății
Teatrul
Cazinoul ofițeresc
Strada Schutzenstrasse
Muzeul regional
Strada Wilhelm
Castelul Piast
Parcul și Monumentul
Strada Chrobrego
Biserica evanghelică a Păcii
Ștrandul
Trimiteri poștale
Arhitectură locală
Vedere aeriană
xxx
O PASTILĂ DE UMOR
UN AFORISM
Autor: Vasile Ghica - Tecuci
UN CAREU DE DEFINIȚII
REZOLVAT
O EPIGRAMĂ PROPRIE
UN DIALOG EPIGRAMATIC
___________xxx___________
CÂTEVA
MEDALII ȘI INSIGNE
DIN JUDEȚUL SIBIU
Informații generale despre medalistică și subiectul ei de studiu,
MEDALIA, poți citi în articolul “Le
Havre – Franța”.
INSIGNA
este un obiect mic, foarte variat ca formă și culoare, confecționat din
materiale diverse, preponderent metalice, purtat la reverul hainei, la șapcă,
pălărie sau bască și care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri
grafice, apartenența unei persoane la o organizație, la un club, la o
asociație,etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenența la un club,
de identificare localitate, de identificare societate comercială, de
identificare grup, organizație politică, civică, religioasă, de identificare
asociații, de nivel pregătire-calificare, de participant la unele manifestări
sportive, culturale, artistice și de altă natură, etc.
Set 3 medalii - Mediaș Bike Marathon
Piesa de mai sus este o medalie specială realizată de compania privată orădeană Medals Alex
Sztankovits pentru a fi conferită câștigătorilor competiției cicliste contra cost
Mediaș Bike Marathon. Competiția
este organizată de:
- Primăria Municipiului
Mediaș,
- Clubul Sportiv Municipal Mediaș
- Asociația de Turism și Ecologie Dianthus
- Asociația Medias 750 de ani, cu sprijinul
Colinele Transilvaniei și Comunitatea locală de
cicliști.
Startul și sosirea au loc pe Strada
Johannes Honterus. Pot participa la probele competiției persoane cu vârstele de
la 5 la 60 + ani. Sunt amenajate 8 trasee optimizate maxim
pentru MTB, între 15 și 100 km și 4 trasee eBike cu categorii de vârstă pentru
traseul lung. Competiția are bogat fond de premiere:
- 30.000 lei pentru traseele lungi
- Premii în produse pentru traseele scurte
- Peste 200
de câștigători premiați cu trofeu și premii
- Premii speciale!

Ciclismul este,
în sensul larg al cuvântului, deplasarea pe sol folosind mijloace de
transport puse în mișcare de mușchii omului, cu precădere
bicicletele. Ciclismul se împarte în două categorii: de plăcere și disciplină
sportivă de sine stătătoare. Ciclismul sportiv este condus de Uniunea Ciclistă
Internațională, cu sediul în Elveția. Sportul ciclism înseamnă organizare
riguroasă dar și investiții însemnate în echipamentele de concurs. Printre primii
locuitori ai Capitalei, care au folosit bicicleta ca mijloc de locomotie, se
numarau si cateva personalitati ale vremii: N. Velescu, dr. V. Urechia, Al.
Vlahuta, B. Delavrancea si Al. Macedonski. In aceasta perioada, ciclistii care
doreau sa organizeze concursuri dupa modelul occidental au importat biciclete
cu roata mare in fata, numite bicicle. In ultimul deceniu al secolului trecut,
sporeste numarul societatilor de ciclism, apar primele curse, primele
velodromuri. Inca din 1886 fusesera infiintate cluburile cicliste ”Velocitas”
si ”Huniade”, iar in anul 1889 “Asociatia de ciclism” din Arad. Cursa de debut
din Bucuresti, care are loc in 1891 pe distanta Otopeni – Baneasa de 10 km,
este castigata de D. Dumitrescu, unde se inalta astazi Arcui de Triumf. O data
cu inmultirea societatilor cicliste, se impune necesitatea coordonarii si
organizarii ritmice a activitatii cicliste. In consecinta, in 1891 se
infiinteaza ”Clubul velocipedistilor” din Bucuresti care va organiza un concurs
oficial. In 1893, se fac intreceri pe velocipede in cadrul unei serbari de
binefacere, destinate ajutoarelor oferite sinistratilor inundatiilor de la
periferia Capitalei. De acum, ciclismul romanesc fusese confirmat ca o
activitate sportiva, motiv pentru care se infiinteaza ”Clubul ciclistilor” in
1896 si ”Uniunea velocipedica a Romaniei” in 1897, care se dorea sa detina
prerogativele unei federatii nationale. In 1900 ia nastere ”Uniunea Ciclistilor
Excursionisti” si apare prima revista ciclista lunara din tara noastra, intitulata
”Bicicleta”. Inca din 1894 functiona prima scoala de invatare a mersului pe
bicicleta, in spatiul pietei Victoria si al soselei Kiseleff din zilele noatre.
Pe campul acestei scoli va fi amenajata o pista pe pamant lunga de 250 m, cu o
turnura usor ridicata la inaltimea de cca 1,50 m. Apare, asadar, primul,
velodrom din Romania, denumit ”Victoria”, proprietatea lui Alois Pucher, langa
atelierul de reparat biciclete. In aceste conditii, pe langa ciclismul de
sosea, apare si cel de velodrom. Pentru ca tribunele velodromului erau
neincapatoare si ciclistii evoluau invaluiti de praful pistei, a aparut nevoia
de a construi un nou velodrom, mai incapator si cu anexe sanitare. Initiatorul
acestui proiect a fost directorul ziarului “Universul”, Luigi Cazzavillan si,
totodata, reprezentant in Romania al unei fabrici italiene dc biciclete (firma
”Bianchi”). El a construit un splendid veledrom cu pista de lemn, lunga de
333,33 m si lata de 6 m. Arena a fost ridicata pe soseaua Kiseleff, in dreapta
Arcului de Triumf. Inaugurarea velodromului s-a facut in 1896, prilejuind o
bogata activitate ciclista de velodrom, unde au concurat ciclisti din Germania,
Austria, Ungaria. In 1898, velodromul a fost demontat si pista vanduta ca lemn
de foc pentru a se acoperi datoriile la fisc, ramase neachitate dupa moartea
fondatorului. Dupa o intrerupere indelungata, timp in care cursele de viteza
s-au desfasurat pe aleile din parcuri si la hipodrom, ciclismul de pista isi va
relua activitatea o data cu construirea velodromului de la Galati (1923), din
initiativa lui Ernest Flacs, presedintele Clubului Ciclist Galati. De asemenea,
este consemnata existenta unui velodrom la Craiova, unde s-au derulat
concursuri intre ciclistii bucuresteni si craioveni in anii 1896-1898.
Dezvoltarea ciclismului de sosea si de pista, reteaua tot mai mare de
concursuri si aparitia mai multor cluburi cu acest profil in Capitala si in
teritoriu, au creat conditii pentru infiintarea FR de Ciclism. Acest eveniment,
care are loc in 26 aprilie 1931, succede existenta celor doua nuclee
organizatorice, care la vremea respectiva si-au asumat rolul de conducere si
organizare a ciclismului romanesc. Aceste nuclee au fost: Uniunea Velocipedica
a Romaniei (1897) si Comisiunea de Ciclism (1912) din cadrul Federatiei Societatilor
Sportive din Romania (FSSR).
Mediaș, în limba latină - Media, în limba germană – Mediasch, în limba maghiară – Medgyes, în dialectul săsesc - Medwesch sau Medveš, este un municipiu și al doilea oraș ca mărime din județul Sibiu, care includ eși satul Ighișul Nou. Este situat în bazinul mijlociu al râului Târnava Mare la distanța de 55 km de Sibiu, 39 km de Sighișoara și 41 km de Blaj. În perioada romană pe teritoriul localității a existat castrul roman Media. Prima mențiune documentară, apare în anul 1267, sub numele Mediesy. Acest nume poate fi legat de numele unui trib secuiesc din secolul al IX-lea. În secolele al XII-lea – al XIII-lea, regii Ungariei au așezat în zona Mediașului coloniști germani, cunoscuți sub numele de sași. În anul 1318 sașii din Mediaș și cei din Șeica Mare au fost scutiți de obligația de a participa la oastea regală, obținând totodată și unele privilegii fiscale. În anul 1402 regele Sigismund de Luxemburg a eliberat scaunele Mediaș și Șeica de sub jurisdicția comitelui secuilor. Redau mai jos câteva repere calendaristice din istoria municipiului Mediaș:
- 1359 - Mediașul este numit pentru
prima dată oraș (civitas).
- 1457 - Prima mențiune a breslei
croitorilor și a celei vânzătorilor de postav din Mediaș.
- 1487 - Prima mențiune a breslei
croitorilor și a celei vânzătorilor de postav din Mediaș.
- 1501 – În Mediaș existau deja 6 bresle
- 1552 – Orașul devine sediul judelui
regal al scaunelor Mediaș și Șeica.
- 1586 – Este amintită “Schola
civitatis” (Școala orașului).
- 1599 - Dieta întrunită la Mediaș l-a
ales ca principe al Transilvaniei pe cardinalul Andrei Bathory.
- 1816 – 1824 – S-a construit Școala
de fet
- 1826 – S-au construit Biserica
Înălțarea Domnului și Școala greco catolică de către episcopul Ioan
Bob
- 1863 – S-a introdus iluminatul
electric
- 1872 – Inaugurarea gării Mediaș
- 1893 - Înființarea Cooperativei de
economii și credit. Primele legături telefonice la Mediaș. Începe să apară
“Mediascher Wochenblatt” (Foaie săptămânală medieșeană).
- 1902 - Se construiește un spital orășenesc
cu 32 de paturi.
- 1908 - Transformarea spitalului și
mărirea capacității la 160 de paturi. Construirea unei școli catolice
elementare și a unei școli românești unite.
- 1910-1912 - Construirea liceului
Stephan Ludwig Roth.
- 1911 - Construirea Școlii ortodoxe
românești. Începutul exploatării gazului metan la Mediaș.
- 1935 - 28 Iulie - Sfințirea
Catedralei ortodoxe cu hramul “Sf. Mihail și Gavril”.
- 1963-1965 - Se construiește noua
gară.
- 1970 și 1975 – Meri inundații lovesc
Mediașul
Pe teritoriul
orașului au fost identificate, prin descoperiri fortuite, cercetări de
suprafață și săpături sistematice, mai multe așezări rurale. La recensământul
din anul 2011 municipiul număra 47204 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul
2002 – 55153 locuitori), dintre care: români – 76,73%, maghiari
– 9,63%, romi – 4,04%, germani – 1,48% și restul – necunoscută sau altă
etnie. Componența
confesională a municipiului sibian Mediaș se prezintă aproximativ astfel:
ortodocși – 71,55%, romano catolici – 3,42%, reformați -5%, penticostali – 1,59%,
greco catolici – 3,68%, unitarieni – 1% și restul – nedeclarată sau altă
religie. Încă din vechime orașul Mediaș un centru important de exploatare a gazului metan. În secolul
al XIX-lea, vechile centre meșteșugărești de aici s-au transformat în fabrici
și s-au produs aici primul cristal și primul email românesc. Fabricile cele mai
cunoscute sunt: Emailul, Vitrometan, Relee, Alex Rom, Medimpact, Salconserv,
Felam, Armax-Gaz, Magnet, Romgaz, Romanelec, Transgaz, Dafora etc. Sistemul de
transport public din Mediaș este compus din autobuze și troleibuze. Prin
Mediaș trec drumurile naționale DN14 și DN14A. Orașul este racordat
la rețeaua feroviară din anul 1872, cu stație pe magistrala Teiuș-Brașov. Mediașul
este un oraș pitoresc în care se simte îmbinarea dintre vechi și nou, cu o
alternanță de stiluri arhitectonice, de la gotic la cel renascentist
și neoclasic, la baroc și secession (Jugendstil). „Civitas Mediensis” și-a
conservat trecutul istoric în 17 turnuri și bastioane, ziduri multiseculare
înalte de peste 7 metri, 3 porți principale și 4 secundare de acces în vechea
cetate. Biserica fortificată Sfânta Margareta deține un ansamblu
valoros de picturi murale gotice, iar turnul are un ceas care indică fazele
lunii. Această biserică este importantă și pentru că aici a fost închis
domnitorul Țării Românești, Vlad Țepeș, în anul 1476, în urma
unui conflict cu regele Ungariei, Matei Corvin. Tot aici principele
transilvănean Ștefan Bathory a fost ales în funcția de rege al Poloniei.Centrul
istoric al orașului apare ca un muzeu în aer liber. Monumentele medievale din
piața castelului sunt unice în Transilvania. Orașul are o vechime de peste 7
secole, fiind menționat pentru prima dată, într-un document istoric în
anul 1267, astfel fiind unul din cele mai vechi orașe ale României.
Printre obiectivele turistice, putem menționa Turnul Croitorilor, Turnul
Trompeților, Turnul Clopotelor, Casa Schuller (1588) Turnul Forkesch, Turnul
Pietrarilor, Turnul Fierarilor. Complexul Arhitectural Franciscan din
Mediaș include biserica și mănăstirea franciscană, care, în jurul
anului 1444, au fost construite de ordinul franciscan. Complexul
adăpostește exponate de mare valoare: tezaurul de la Șeica Mică, tezaurul de la
Panade, diverse piese de ceramică populară. În anul 2010 existau în oraș 10
școli generale și 5 instituții de învățământ liceal.
Asociațiunea transilvană ASTRA Sibiu 1861


A.S.T.R.A. (Asociația Transilvană pentru Literatura
Română și Cultura Poporului Român a fost înființată la Sibiu în anul 1861 și
a avut un rol deosebit de important în emanciparea culturală și politică a
românilor din Transilvania și, după 1918, din întreaga Românie. În a
doua jumătate a secolului al XIX-lea, Transilvania era într-un context
istoric și cultural tensionat, în care românii — majoritari numeric, dar
lipsiți de drepturi politice și instituții proprii — resimțeau tot mai acut
nevoia afirmării identității naționale. Reconfigurările politice europene și
efervescența ideilor moderne au pătruns treptat și în societatea românească,
stimulând apariția unor inițiative menite să consolideze conștiința națională.
În acest cadru, elitele culturale au devenit purtătoarele unui program de
renaștere spirituală, în care cultura și educația erau privite drept mijloace
esențiale pentru păstrarea și afirmarea identității. Cărturarii pașoptiști au
intuit cu clarviziune că românii din Transilvania aveau nevoie de instrumente
concrete pentru a rezista presiunilor exercitate asupra limbii, credinței și
tradițiilor lor. Ei au subliniat că doar prin cultură, coeziune și instituții
durabile neamul românesc își poate proteja matricea spirituală într-un context
politic nefavorabil. Un moment decisiv în conturarea acestor aspirații l-a
reprezentat inițiativa din 1852 a lui Avram Iancu, Axente Sever și
Simion Balint, care au donat suma de 2500 de florini, primită ca despăgubire
pentru pierderile suferite în timpul Revoluției de la 1848, pentru constituirea
unei „societăți literare române”, menită să sprijine „cultura și dezvoltarea
limbii române” și publicarea de lucrări utile publicului românesc. Gestul lor a
marcat începutul unei dezbateri complexe, desfășurate de-a lungul a aproape
zece ani. În jurul acestei idei s-au conturat două orientări majore.
- întemeierea unei „academii”, obiectiv
prezent încă în programul revoluționar de la Blaj.
- căutarea unei formule mai flexibie,
adaptată condițiilor politice ale momentului.
Totuși,
ideea unei instituții culturale unitare a rămas prezentă în spațiul public.
Momentul favorabil a apărut în 1859, când almanahul literar „Mugurii”, publicat
la Arad, a adus în atenție creațiile tinerilor poeți ardeleni. Critica
severă formulată de profesorul Zaharia Boiu în Telegraful Român
declanșat un dialog intelectual intens, care a scos la iveală lipsa
structurilor culturale menite să formeze și să susțină noile generații. Soluția
ce se cristaliza era înființarea unei societăți culturale românești, cu
întâlniri anuale în diferite localități transilvănene.Contextul
politic european a favorizat și el cristalizarea acestei inițiative. Înfrângerea
Austriei habsburgice, slăbirea absolutismului imperial, precum și constituirea
statului român modern prin Unirea Principatelor în 1859, au
determinat Viena să adopte o poziție mai flexibilă. Profitând de această
conjunctură, fruntașii românilor transilvăneni au redactat la 10 mai 1860 o
petiție semnată de 176 de cărturari, între care mitropolitul Alexandru
Sterca Șuluțiu și episcopul Andrei Șaguna. Documentul, adresat
guvernatorului Transilvaniei, solicita permisiunea organizării unei adunări
consultative în vederea înființării unei societăți dedicate lărgirii
culturii populare și înaintării literaturii cu puteri unite.
Fiind membru al Senatului imperial din Viena, Andrei Șaguna a preluat
rolul de intermediar între inițiatorii proiectului și autoritățile imperiale,
contribuind decisiv la pașii care aveau să ducă la fondarea ASTREI. În
fondarea acesteia se disting mai multe etape:- Petiția, deși redactată într-un limbaj
„pipăit, umilit, respirator de lealitate”, a primit un răspuns negativ la 12
iulie 1860. Invocând legea reuniunilor din 26 noiembrie 1852, guvernatorul
respingea cererea pe motiv că nu era însoțită de un proiect de statute care să
definească scopul și planul viitoarei societăți.
- În fața acestui refuz, Șaguna a decis să
întocmească un proiect de statute cât mai îngrijit, cu contribuția
efectivă a următorilor: Timotei Cipariu, George Barițiu și Ioan Pușcariu.
- Statutul, subliniind caracterul loial și
neexclusivist al asociației propuse — fapt evidențiat și în articolul care
prevedea că membrii pot fi de „orice religie și nație” a fost trimis în data de
4 decembrie 1860 și de această dată aprobat.
- În consecință, Șaguna i-a convocat
la Sibiu, între 9 și 11 martie 1861, pe semnatarii petiției din 10 mai
1860, pentru discutarea și adoptarea statutelor. Adunarea a votat fiecare
paragraf în parte, iar doar pentru stabilirea numelui — Asociațiunea Transilvană pentru Literatura
Română și Cultura Poporului Român — dezbaterile au durat trei ore.
- La 28 martie 1861, Șaguna a înaintat
statutele aprobate către autoritățile imperiale, iar pe 6 septembrie a sosit și
înalta aprobare. Aceasta permitea întemeierea Asociațiunii cu condiția ca
activitatea ei să rămână strict în sfera „științifică”, ferită de implicarea în
afacerile religioase și politice.
- Imediat după, la 23 octombrie/4 noiembrie
1861, Șaguna a adresat o „conchemare” tuturor „intelighenților națiunii”,
invitându-i la inaugurarea și constituirea deplină a noii instituții. Adunarea
de constituire a avut loc în clădirea Seminarului Teologic Ortodox din Sibiu.
În cuvântarea inaugurală, episcopul Șaguna a caracterizat misiunea Asociațiunii
ca fiind pe cât de nobilă, frumoasă și unică în felul său [...] pe atât
de serioasă și grea, solicitând "o perseverență de fier și un
sacrificiu din inimă'.
Principalele coordonate ale activității ASTREI:- Sub conducerea episcopului Șaguna ASTRA s-a
afirmat ca reper al vieții culturale din Ardeal. În calitate de
președinte, Șaguna a
condus trei adunări generale și a participat activ la ședințele comitetului,
implicându-se personal în distribuirea ajutoarelor pentru studenți și
sprijinind cu resurse proprii tinerii harnici, indiferent de dificultățile
financiare ale Asociațiunii.
- Cea mai reprezentativă adunare generală
condusă de Șaguna a avut loc la Brașov, la sfârșitul lui iulie
1862, și a fost însoțită de o expoziție de produse ale industriei naționale. La
aceasta au participat peste 800 de membri. În discursul său, episcopul a
subliniat importanța limbii și culturii naționale, afirmând că națiunea română
urmărește, prin conservarea limbii și culturii, prosperitatea și întărirea
vieții sale naționale.
Între
1867-1875 ASTRA a reușit să își consolideze locul în societate, lansând
revista Transilvania, care a devenit principalul instrument de
promovare a culturii și conștiinței naționale în rândul intelectualilor români.
Relațiile Asociațiunii Transilvane cu alte societăți culturale românești s-au
dezvoltat treptat și nu au avut, la început, un caracter constant. Contactele
cu asociațiile din Arad, Maramureș și Bucovina au fost sporadice, generate mai
ales de solicitările acestora sau de invitațiile transmise de ASTRA la
propriile manifestări culturale. Deși nu își propusese inițial un rol de
coordonare a societăților mai tinere, Asociațiunea a devenit, treptat,
principalul centru al mișcării culturale românești din Transilvania. Un merit
esențial al său a fost acela de a trezi interesul populației rurale pentru
festivalurile culturale și pentru inițiativele educative. Odată cu extinderea
activității, în sfera preocupărilor ASTREI au intrat și sprijinirea
societăților de lectură ale tinerilor, reuniunile de învățători, ale
meseriașilor sau ale femeilor, formând astfel o rețea culturală tot mai
diversificată. La nivel instituțional, începutul secolului marchează un moment
decisiv: în 1895, guvernul maghiar impune modificarea statutelor și eliminarea
termenului „transilvană” din titulatura Asociațiunii. Acceptarea acestei
schimbări i-a permis ASTREI, din 1896, să-și extindă oficial activitatea
dincolo de granițele Transilvaniei. Astfel, adunarea generală din 1896 s-a
organizat pentru prima dată la Lugoj, eveniment interpretat de contemporani ca
o deschidere simbolică spre românii din întreg spațiul bănățean și un pas
important în afirmarea solidarității culturale naționale. După Marea Unire, ASTRA intră într-o perioadă
de reorganizare și extindere, în care misiunea sa culturală capătă noi
dimensiuni. În același timp, Asociațiunea s-a confruntat cu dificultăți
interne, între care s-a numărat și politizarea parțială a vieții sale
instituționale. Un moment definitoriu al extinderii activității culturale a
fost fondarea ASTREI în Basarabia. Onisifor Ghibu, implicat în reorganizarea
vieții culturale și politice basarabene, a colaborat cu Vasile Goldiș pentru
înființarea noii filiale. Inaugurarea oficială, desfășurată la Chișinău între
30 octombrie și 2 noiembrie 1926, a inclus inaugurarea localului ASTREI,
lansarea săptămânalului „Cuvântul Moldovenesc”, organizarea secțiunilor
științifice și literare, precum și prezentarea proiectului viitoarei
Universități din Chișinău și a fondului pentru Palatul Cultural. În 1948,
instaurarea regimului comunist a pus capăt activității tuturor societăților
culturale tradiționale, inclusiv celei a ASTREI, întrerupând brutal o tradiție
instituțională de aproape un secol. După
o perioadă de furie, de distrugere a multora dintre realizările Astrei (1948 -
1960) și, în general, a culturii naționale, încet - într-o formă mai mult sau
mai puțin mascată - s-a putut discuta despre reînvierea spiritului
Asociațiunii. Au început să se întocmească lucrări de grad, să se publice
materiale despre activitatea Asociațiunii și chiar să se vorbească despre
însemnătatea ei în istoria românilor.
Ș.O.A. - 50 (Semicentenarul Școlii de Ofițeri de Artilerie)
Istoria Şcolii militare de artilerie, denumită mai târziu Şcoala
militară de ofiţeri activi de artilerie sau Şcoala militară de ofiţeri activi
de artilerie "Ioan Vodă" este foarte stufoasă, ea funcţionând ani
buni pe lângă Şcoala militară de ofiţeri "Nicolae Bălcescu". Ea a
pregătit cadre militare, ofiţeri de artilerie terestră, pentru nevoile armatei
române. De la data de 1
decembrie 1970 Şcoala militară de ofiţeri activi de artilerie "Ioan
Vodă" a început să funcţioneze în localul prezentat în fotografia de mai
sus. Odată cu restructurarea armatei, s-a restructurat şi sistemul militar
de învăţământ şi prin urmare, în data de 15 iulie 1995, Şcoala militară de
ofiţeri activi de artilerie "Iona Vodă" intră în componenţa Academiei
Trupelor de Uscat "Nicolae Bălcescu", denumită ulterior
Academia Forţelor Terestre.
Câteva repere calendaristice din evoluția acestei instituții militare de învățământ sunt" - 7 Aprilie 1881 - a
fost înfiinţată Şcoala Specială de Artilerie şi Geniu la Bucureşti, prin
Înaltul Decret nr. 998 al Regelui Carol I, publicat în Monitorul Oficial din 17
aprilie 1881;
- 3 mai 1885 - ia
fiinţă Şcoala de Ofiţeri de Artilerie;
- 16 Noiembrie 1892 -
Şcoala Specială de Artilerie şi Geniu se reorganizează pe două diviziuni:
preparatorie şi de aplicaţie, prin Înaltul Decret nr. 3640 al Regelui Carol
I;
- 2 noiembrie 1895 -
Şcoala Specială de Artilerie şi Geniu îşi schimbă denumirea în Şcolile de
Artilerie şi Geniu, prin Înaltul Decret nr. 3640 al Regelui Carol I, care
cuprindeau patru şcoli: Şcoala Militară de Artilerie şi Geniu, Şcoala de
Aplicaţie de Artilerie şi Geniu, Şcoala Superioară de Artilerie şi Geniu şi Şcoala
Militară de Guarzi de Artilerie şi Geniu;
- 1896 - Şcoala
Militară de Artilerie şi Geniu devine Şcoala Militară de Artilerie, Geniu şi
Marină;
- 1 septembrie1901 -
a fost înfiinţată Şcoala de Tragere a Artileriei - Comana, judeţul
Vlaşca;
- 1910 - Şcoala de
Aplicaţie de Artilerie şi Geniu este reorganizată în Şcoala Pregătitoare de
Ofiţeri de Artilerie şi Şcoala Specială (de Aplicaţie), prin Înaltul Decret nr.
284 al Regelui Carol I;
- 1915 - Şcoala
Specială de Aplicaţie de Artilerie şi Geniu îşi încetează temporar
activitatea;
- 25 septembrie 1916
- Şcoala Militară de Artilerie, Geniu şi Marină este mutată de la Bucureşti la
Iaşi ca urmare a evenimentelor din acel an;
- 15 mai 1917 -
Şcoala Militară de Artilerie, Geniu şi Marină se mută de la Iaşi la Botoşani
datorită exodului populaţiei alungate de front spre nordul Moldovei;
- 1 februarie 1919 -
Şcoala Militară de Artilerie se mută la Bucureşti separat de secţia de Geniu,
după finalizarea reparaţiilor vechiului local al şcolii;
- 1916-1919 - Şcoala
Specială de Artilerie şi Geniu îşi suspendă temporar activitatea datorită
războiului şi lipsei de cadre care se aflau pe front;
- 1920 - Şcoala de
Trageri a Artileriei se transformă în Centrul de Instrucţie al Artileriei, cu
reşedinţa la Râşnov;
- 25 iulie 1920 -
Şcoala de Aplicaţie a Artileriei se mută la Timişoara, ca măsură a
redistribuirii instituţiilor de învăţământ pe teritoriul naţional, prin Ordinul
Ministerului de Război nr. 2464/1920;
- 3 iulie 1921 -
Şcoala Militară de Artilerie este mutată la Timişoara, în vederea realizării
unităţii de comandă;
- 1927 - Şcoala de
Ofiţeri în Rezervă de Artilerie este mutată la Craiova, iar Centrul de
Instrucţie al Artileriei a fost mutat de la Râşnov la Mihai Bravu;
- 31 august 1939 -
Şcoala de Aplicaţie a Artileriei îşi încetează activitatea datorită celei de-a
doua conflagraţii mondiale, prin Decizia ministerială cu nr. 2212; singura
instituţie de învăţământ care mai funcţiona independent,
- 6 iulie 1940 -
Şcoala Militară de Artilerie este mutată la Piteşti;
- 15 februarie 1945 -
se desfiinţează Centrul de Instrucţie al Artileriei;
- 5 iulie 1946 -
Centrul de Instrucţie al Artileriei s-a transformat în Subcentrul de Instrucţie
al Artileriei şi a intrat în compunerea Centrului de Instrucţie Mixt; -â
- 10 august 1947 -
Subcentrul de Instrucţie al Artileriei s-a transformat în Şcoala de Tragere şi
Perfecţionare a Artileriei; â
- 1 octombrie 1948 -
Şcoala Militară de Ofiţeri de Artilerie se mută la Sibiu;
- 13 noiembrie 1948 –
ia fiinţă Şcoala de Ofiţeri Tehnici de Armament;
- 30 iulie 1958 -
Şcoala de Ofiţeri Tehnici Armament s-a contopit cu Şcoala Militară de
Artilerie;
- 1 octombrie 1959 -
ia fiinţă Şcoala Militară de Ofiţeri de Artilerie;
- 25 iulie 1960 -
Şcoala Militară de Artilerie devine Şcoala Militară de Ofiţeri Artilerie;
- 1 martie 1961 -
Şcoala Militară de Artilerie intră în compunerea Şcolii Militare de Ofiţeri
“Nicolae Bălcescu” cu sediul la Sibiu;
- 26 octombrie1970 -
a fost înfiinţată Şcoala Militară de Ofiţeri Activi de Artilerie cu sediul la
Sibiu, prin HCM nr. 1500, creându-se astfel cadrul organizatoric necesar
pregătirii viitorilor ofiţeri de artilerie;
- 30 noiembrie 1970 -
Şcolii Militare de Ofiţeri Activi de Artilerie i-a fost conferit Drapel de
Luptă prin Decretul nr. 491 din 30.11.1970 al Consiliului de Stat al R.S.R care
a fost decorat de-a lungul timpului cu următoarele ordine: Ordinul ,,Steaua
Republicii Socialiste România” clasa a II-a, Ordinul ,,23 August” clasa a II-a
şi Ordinul ,,Apărarea Patriei” clasa I;
- 21 octombrie1974 -
Şcolii Militare de Ofiţeri Activi de Artilerie i s-a atribuit numele domnului
Moldovei “Ioan Vodă”, prin Decizia Prezidenţială nr.28 din 21.10.1974;
- 1991 - Şcoala
Militară de Ofiţeri Activi de Artilerie “Ioan Vodă” s-a transformat în
Institutul Militar de Artilerie şi Geodezie “Ioan Vodă”;
- 1 iunie 1997 -
Institutul Militar de Artilerie şi Geodezie “Ioan Vodă” s-a desfiinţat şi s-a
înfiinţat Şcoala de Aplicaţie pentru Artilerie şi Rachete “Ioan Vodă”, prin
Dispoziţia SMG nr.S/B3/1992 din 06.05.1997;
- 15 august 2002 -
Şcoala de Aplicaţie pentru Artilerie şi Rachete “Ioan Vodă” s-a reorganizat
structural, devenind Şcoala de Aplicaţie pentru Artilerie Terestră şi Artilerie
Antiaeriană “Ioan Vodă”;
- 1 august 2005 - În
baza Ordinului ministrului apărării naţionale nr. MS 74 din 28.04.2005, pentru modificarea
Ordinului nr. MS 179 din 14.12.2004 „Privind desfiinţarea, transformarea,
resubordonarea, reorganizarea, redislocarea şi înfiinţarea unor comandamente,
mari unităţi, unităţi, subunităţi şi formaţiuni din compunerea la pace a
Armatei României în perioada 01.01.-31.12.2005”, la data de 01. 08. 2005, fosta
Şcoală de Aplicaţie pentru Artilerie Terestră şi Artilerie Antiaeriană ”Ioan
Vodă”, s-a reorganizat în Şcoala de Aplicaţie pentru Unităţi Sprijin de Luptă
care are în compunere şi Centrele de Pregătire pentru Artilerie Terestră şi
Artilerie Antiaeriană;
- 24 noiembrie 2005 -
Şcolii de Aplicaţie pentru Unităţi Sprijin de Luptă i se acordă denumirea
onorifică „General Eremia Grigorescu”. Totodată, Centrul de Pregătire pentru
Artilerie Terestră preia denumirea onorifică „Ioan Vodă” (aprobarea ministrului
apărării naţionale nr. DR. 5087 din 24.11.2005, OZU nr. 95 din 13.12.2005 al
UM. 01473 Sibiu).
- 1 septembrie 2008 -
În baza Ordinului ministrului apărării naţionale nr. MS 17 din 25.02.2008,
„Privind desfiinţarea, transformarea, integrarea, resubordonarea, reorganizarea
structurală, redislocarea şi înfiinţarea unor comandamente, mari unităţi,
unităţi, subunităţi şi formaţiuni din compunerea Armatei României în perioada
01.02.- 31.12.2008”, la data de 01. 09. 2008, fostul Centru de Pregătire pentru
Artilerie Terestră „Ioan Vodă”, s-a reorganizat în Centrul de Instruire pentru
Artilerie Terestră şi Artilerie Antiaeriană, prin comasarea vechii structuri cu
Centrul de Pregătire pentru Artilerie Antiaeriană.
- 27 iulie 2009 –
Centrul de Instruire pentru Artilerie Terestră şi Artilerie Antiaeriană menţine
denumirea onorifică „Ioan Vodă”. (aprobarea ministrului apărării naţionale nr.
CP2. 6237 din 27.07 2009).

Balanța


Balanța Sibiu a fost o companie producătoare românească de
aparate de măsură a greutății. Ea a avut ca obiect de activitate proiectarea,
producția, comercializarea, import-export, inginerie, consulting, servicii în
domeniile echipamentelor pentru măsurare mase, instalații de dozare și
cântărire, aparate pentru verificarea durității, utilaje de ambalat destinate
industriei alimentare. Principalii acționari ai companiei au fost Eftimie Costeiu, fost director
general al societății și ulterior, între 1999 - 2014, patron, cu 67,84% din
acțiuni, și Asociația Salariaților cu 17,61%.
Balanța Sibiu a făcut parte parte din grupul de firme Balanța (din care
au mai făcut parte Avicola Cristian și Agroindustriala
SA). În anul 2006, Balanța Sibiu acoperea 80 la sută din piața românească
de profil. Numărul de angajați a variat astfel: 2009 – 156 persoane, 2010 – 114
persoane, 2016 - a fost declarat în mod oficial falimentul firmei. Cifra de
afaceri a companiei a variat astfel: 2005 – 15 milioane lei, 2007 – 10,2
milioane lei și 2008 – 9,4 milioane lei.
Balanța Sibiu
a fost fondată în anul anul 1896 sub numele de Fabrica de Cântare
Hess, sub patronajul lui Ludwig Hess, fiind cea mai veche
companie de profil din România. În anul 1930, firma s-a transformat într-o
societate cu nume colectiv numită „Victor Hess - Prima fabrică de
cântare din România SINC. Fabrica
avea 150 de salariați și producea cântare pentru orice întrebuințare, de la
cele simple la cele etalon, cântare de cale ferată, cu desfacere în țară și în
străinătate, în special în țările balcanice. În 1937 compania a fost
reorganizată, prin capitalizare, devenind Uzinele Hess Sibiu. După
naționalizare, își schimbă numele în Uzina Balanț. În acea
perioadă, politica de industrializare a determinat extinderea gamei de produse,
Uzina Balanța devenind principalul producător al aparatelor de cântărit din
fostul C.A.E.R..
Semn de înmormântare - anul 1781

Semnele de înmormântare au apărut
din cauza unor prejudecăți care sunt asociate cu cei morți și o înțelegere
slabă a ceea ce se întâmplă după moarte .Este important să rețineți că toate
semnele de la înmormântare au o conotație negativă, deoarece evenimentul în
sine este trist. Una dintre cele mai frecvente superstiții - omul mort poate
lua cu el un om care a făcut ceva în neregulă cu ritualul funerar sau lângă
trupul decedatului. Oamenii cred că dacă ochii celui decedat sunt deschis, el
poate lua cu el o persoană care se află în apropiere. Aproape toți oamenii
atarna oglinzi, astfel încât sufletul decedatului nu poate fi reflectat în
oglindă.Se crede că lumile noastre și ale astralului sunt foarte strâns legate,
astfel încât sufletul poate merge din greșeală la astral. Uneori, o batistă
este pusă în mâinile celui decedat, astfel încât să o poată folosi
"într-un proces groaznic". Semnele și superstițiile la înmormântare
sperie mulți oameni. Ar trebui să înțelegeți că aproape toate semnele și
obiceiurile asociate procesului funerar sunt simple temeri omenești și nu
poartă nimic rău în sine. Există o opinie că, în casa în care se află corpul,
nu puteți deschide ferestrele, astfel încât sufletul să nu zboare înainte. Unii
oameni se agață de picioarele celor decedați, astfel încât să nu viseze și să
ardă măsura, frânghiile, măturea, cipurile din sicriu și alte lucruri care au
legătură cu el și cu ritualul său. Semnele de înmormântare sunt atât de numeroase
încât este pur și simplu imposibil să le cunoaștem și să le respectăm pe toate.
Dar există câteva recomandări care sunt de dorit să fie implementate. În ziua
înmormântării, merită să aduceți o lampă închisă cu lumanari și un cărbune cu
tămâie, în loc de băuturi alcoolice. În timpul mesei funerare, primul fel de
mâncare este clătite. Terenul de cimitir nu poate fi folosit pentru tratarea
bolilor, deoarece este folosit doar în magia neagră, care vă va face rău pe voi
și pe cei dragi. La ceremonia de înmormântare este mai bine să aducă flori vii,
mai degrabă decât numeroase coroane artificiale, care în timp vor deveni
gunoaie. Această piese este realizată din lemn sculptat. Pe
una din fețe este reprezentat un craniu așezat pe două oase dispuse pe o carte.
Decorul este încadrat în partea de sus de o ghirlandă, iar în partea de jos de
două ramuri încrucișate. Pe cealaltă față este sculptat anul 1781 și este
scrisă cu cerneală neagră proveniența piesei „Geschenk / der / Quergassen /
Nachbarschaft” (în traducere cu google translate – Dar al străzilor lăturalnice
). În partea de sus, semnul are o bandă metalică de care este prins inelul
pentru agățare.
Asociația sportivă "Gaz Metan" - Mediaș

Asociația
sportivă Gaz Metan Medial sau Clubul
Sportiv Gaz Metan Mediaș, cunoscut sub numele de Gaz Metan Mediaș, pe scurt Gaz Metan, a fost un club
de fotbal profesionist din municipiul Mediaș, județul Sibiu care
a evoluat timp de 16 sezoane în Divizia A. Cea mai mare performanță a
clubului reprezintă clasarea pe poziția a șasea în sezonul 2019-202. În
vara anului 2022, din cauza problemelor financiare, echipa intră în
faliment. În 2022 s-a înființat
alt club – A.C.S. Medias 2022 ca și continuator al celuilalt și jucând în Liga
IV. Echipa Gaz Metan a fost înființată în 1945 sub denumirea Karres Mediaș. A promovat în Divizia A
în 1947, iar în primul sezon, disputat sub denumirea C.S.M. Mediaș, s-a clasat pe locul 11,
jucând într-un turneu play-out pentru evitarea retrogradării. Ulterior echipa a
jucat și în diviziile inferioare – B și C. Pe toată durata
evoluției sale echipa a fost susținută financiar de Exploatarea gazelor
naturale din zona Mediaș. 
Sibiu, arhaic Sibiiu, popular Sâghii, (în germană Hermannstadt, în maghiară Szeben, Nagyszeben, în latină Cibinium) este reședința de județ și cel mai mare municipiu al județului Sibiu, România. Sibiu este un important centru cultural și economic din sudul Transilvaniei, cu o populație de aproximativ 155000 de locuitori. În vremea romană, zona Sibiului era cunoscută sub denumirea de Cibiniensis sau Cibinium, de aici derivând numele râului ce trece prin oraș (Cibin) și denumirea românească a orașului. În zona actualului cartier Gușterița a existat o așezare romană numită Cedonia. Sibiul a fost fondat pe locul unei mai vechi așezări, probabil slave, imediat după mijlocul secolului al XII-lea de către coloniști sași din teritoriul Rin-Mosela. Prima mențiune a cetății este făcută în anul 1191 sub numele Cibinium într-un document ecleziastic de la Vatican. Prima atestare documentară în forma Hermannstadt datează din anul 1223. Sus am postat stemele interbelică, comunistă și actuală ale municipiului Sibiu, iar jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură sibiană din vremuri diferite

Seminarul
Gara
Banca Albina
Biserica catolică
Palatul mitropolitan
Primăria
Muzeul de istorie naturală
Biserica Sfântul Johannis
Gimnaziul evanghelic și Monumentul Episcopului
Biserica evanghelică
Județul Sibiu este situat
în sudul provinciei istorice Transilvania, în podișul cu același nume, la
nord de Carpații Meridionali, în România. Reședința de județ este
municipiul Sibiu. Județul se întinde pe suprafața de 5432 kilometri pătrați și
numără aproximativ 425000 de locuitori. Ca subunități administrative județul
este compus din; 2 municipii - Sibiu și Mediaș, 9 orașe - Avrig, Agnita,
Cisnădie, Dumbrăveni, Ocna Sibiului, Miercurea Sibiului, Săliște, Tălmaciu,
Copșa Mică și 53 de comune. Sus am postat harta și stemele interbelică,
comunistă și actuală ale județului Sibiu, iar jos pozele câtorva monumente de
cultură și arhitectură din vremuri diferite, din acest județ, dar și câteva
trimiteri poștale ilustrate.
Biserica - Ighișu Nou
Biserica - Copșa Mică
Biserica - Bratei
Sanatoriul - Avrig
Vederi - Tilișca
Biserica fortificată - Biertan
Liceul - Agnita
Muzeul Badea Cârțan - Cârțișoara
Biserica fortificată - Axente Sever
Vederi - Dealul Frumos
__________ooOoo__________
DOCUMENT ISTORIC
Diplomă oferită de ziarul Universul - 5 septembrie 1941
Detaliu de pe o carte poștală românească
Detaliu de pe o felicitare românească
con_dorul@yahoo.com
MOUSAIOS - 11.07.2026
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu