Epaminonda's Blog.....: FABRICI ȘI SORTIMENTE DE BERE: JUDEȚUL GORJ

Berea în România este cea mai populară băutură alcoolică, fiind produsă pe teritoriul țării cel puțin din secolul al XIV-lea. În anul 2020, în România erau 68 de berării active, iar consumul de bere pe cap de locuitor era de 86 de litri pe an. Cele mai mari companii producătoare de bere din România sunt Ursus Breweries, deținută de Asahi Group Holdings Ltd – cu trei fabrici de bere (Brașov, Buzău, Timișoara), și Heineken România (denumită anterior Brau Union România), care deține patru fabrici de bere în Constanța, Craiova, Miercurea Ciuc și Târgu Mureș. Alte companii importante sunt Bergenbier, deținută de Molson Coors, care are locații la Blaj și Ploiești și Tuborg România (denumită oficial United Romanian Breweries), parte a Grupului Carlsberg, care are o fabrică de bere în Pantelimon. Alte companii naționale sunt European Drinks, care deține o fabrică de bere în Sudrigiu, Romaqua Group, care deține o fabrică de bere în apropiere de Alba Iulia, Albrau, cu sediul în Onești, care produce propriile mărci de bere, precum și mărci pentru lanțurile de supermarketuri sau hipermarketuri din țară, și Martens (fosta fabrică de bere Robbere) Galași, deținută de Bierbrouwerij Martens din Belgia din 1998, care produce, de asemenea, atât mărci de bere dedicate, cât și mărci proprii. Alte două companii mai mici care operează preponderent regional sunt Bermas, cu sediul în Suceava și Imex, cu sediul în Satu Mare. În această serie de articole voi prezenta câteva fabrici românești și sortimente de bere produse la noi în țară. Astăzi vorbim despre berea produsă la Târgu Jiu.

Studiind asiduu internetul nu am aflat date concrete despre vreo fabrică de bere care a existat sau există încă în municipiul gorjean.

Se poate deduce că gorjenii savurează berea produsă la Craiova sau Timișoara.

Am aflat că pe vremea comunismului în Târgu Jiu a existat o fabrică de bere, undeva pe Strada Lalelelor, la nr.12, dar azi nu se mai știe nimic despre ea.

Până aci am prezentat câteve etichete de bere produse la această fabrică.

După 1991 internetul ne comunică faptul că la Târgu Jiu funcționa Fabrica de bere “S.C. BERGO S.A.”, astăzi denumită “EDELBERG” situată pe Strada Macului, la nr.3. Nici despre aceste fabrici gorjene de bere nu am informații, dar totuși prezint o capsă metalică de la o sticlă de bere produsă de către SC BERGO SA.

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

UN AFORISM APARȚINÂND

LUI VALERIU BUTULESCU

UN CAREU DE DEFINIȚII

REZOLVAT

O EPIGRAMĂ PROPRIE

UN DIALOG EPIGRAMATIC

____________xxx____________

O PLACHETĂ, O MEDALIE

ȘI CÂTEVA INSIGNE

DIN JUDEȚUL NEAMȚ

Informații generale despre medalistică și subiectul ei de studiu, MEDALIA, poți citi în articolul “Le Havre – Franța”.

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă și culoare, confecționat din materiale diverse, preponderent metalice, purtat la reverul hainei, la șapcă, pălărie sau bască și care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenența unei persoane la o organizație, la un club, la o asociație,etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenența la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizație politică, civică, religioasă, de identificare asociații, de nivel pregătire-calificare, de participant la unele manifestări sportive, culturale, artistice și de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Arhimandrit Cleopa Ilie 1912 - 1998

Mănăstirea Sihăstria - Neamț - România

Părintele Cleopa de la Sihăstria, (pe numele de mirean, Constantin Ilie; n. 10 aprilie 1912 în localitatea Sulița Botoșani, d.2 decembrie 1998 Mănăstirea Sihăstria – Vânători - Neamț) a fost arhimandrit și stareț la Mănăstirea Sihăstria. Născut într-o familie de țărani a fost aș cincilea copil din cei zece ai lui Alexandru Ilie. A urmat cursurile școlii primare din satul natal, făcând apoi trei ani de ucenicie duhovnicească la schimonahul Paisie Olaru, pustnic în Schitul Cozancea, din localitatea natală. În decembrie 1929 se alătură obștii schitului Sihăstria, alături de fratele mai mare, Vasile. În 1935 este luat în armată, în orașul Botoșani după care se reîntoarce la schit și este tuns în monahism pe 2 august 1937 primind numele călugăresc de "Cleopa". În iunie 1942 este numit locțiitor de egumen, din cauza stării precare de sănătate a starețului Ioanichie Moroi. Pe 27 decembrie 1944 este hirotonit ierodiacon, iar pe 23 ianuarie 1945 este hirotonit ieromonah de către Episcopul Galaction Cordun, pe atunci stareț al Mănăstirii Neamț. Ulterior este numit oficial egumen al Schitului Sihăstria. În 1947, Schitul Sihăstria este ridicat la rang de mănăstire, iar protosinghelul Cleopa Ilie este hirotesit arhimandrit, cu aprobarea patriarhului Nicodim Munteanu. În 1948 urmărit de Securitate, se retrage pentru șase luni în pădurile din jurul Mănăstirii Sihăstria, iar pe 30 august 1949 arhimandritul Cleopa Ilie este numit stareț al Mănăstirii Slatina-Suceava unde se transferă alături de 30 de călugări din obștea Mănăstirii Sihăstria, ca urmare a deciziei patriarhului Justinian Marina. Întemeiază la Mănăstirea Slatina o obște care numără peste 80 de persoane. Între 1952 – 1954, este urmărit de Securitate și se retrage în Munții Stânișoarei împreună cu ieromonahul Arsenie Papacioc. După doi ani este readus în mănăstire, din dispoziția Patriarhului Justinian. În 1956, revine la metanie, iar în primăvara anului 1959, se retrage pentru a treia oară în Munții Neamțului, unde își petrece următorii 5 ani. Revine la Mănăstirea Sihăstria în toamna anului 1964, ca duhovnic al întregii obști, și povățuiește fără întrerupere atât călugări, cât și mireni, timp de 34 de ani. El a murit în anul 1998 (decembrie 2), în urma sa rămânând 16 volume de învățături într-o colecție intitulată Ne vorbește părintele Cleopa. La 12 iulie 2024, sinodul BOR a aprobat canonizarea a 16 sfinți, printre care și părintele Cleopa, pentru ca în data de 4 februarie 2025, în cadrul Sfintei Liturghii oficiate în Catedrala patriarhală „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din București, să fie efectiv canonizați.

Mănăstirea Sihăstria, denumită alternativ Mănăstirea Sihăstria Secului, este o mănăstire ortodoxă de călugări, situată în partea de nord a județului Nemț, pe teritoriul satului Vânători – Neamț, comuna cu același nume, la 24 km vest de orașul Târgu Neamț. Praznicul principal al mănăstirii este Nașterea Maicii Domnului , pe data de 8 septembrie. Mănăstirea este monument istoric și a fost ctitorită în anul 1734 de episcopul Ghedeon al Romanului. Între anii 1825-1850 s-au efectuat noi adăugări ansamblului. În 1825 s-a făcut clopotnița pe latura de nord-vest. În 1904 s-a refăcut acoperișul și în 1938 a fost acoperit cu tablă. În anul 1922 o mare parte din mănăstire a fost distrusă de incendiu. În 1941 a ars acoperișul. Tot în același an s-a refăcut acoperișul. În 1957 s-a înlocuit din nou tabla. Ansamblul este format din următoarele monumente:

Biserica „Nașterea Maicii Domnului”
Biserica de lemn „Sf. Voievozi”
Paraclisul „Sf. Ioachim și Ana”
Stăreția
Chiliile
Turnul clopotniță

Prima ctitorire a avut loc în anul 1655 de către sihastrul Atanasie împreună cu șapte ucenici de-ai săi. Vremurile grele care au urmat au dus la ruinarea bisericii și de aceea, în anul 1734 episcopul Ghedeon al Romanului a ridicat o nouă biserică, din piatră, pe locul celei vechi. Edificiul este construit în stil clasic moldovenesc. Istoria zbuciumată a acestor locuri a influențat și dezvoltarea mănăstirii, care a avut mult de suferit în decursul vremurilor. După distrugerile din anul 1821, când a fost incendiată de turci, a fost refăcută în anul 1824 cu sprijinul mitropolitului Veniamin Costachi. Mănăstirea a atras vizitatori din toată România ce veneau la părintele arhimandrit Cleopa, care a fost unul dintre cei mai apreciați duhovnici la acea vreme. Mănăstirea asigură condiții de masă și cazare vizitatorilor.

Petro Tub 35

Petrotub Roman, denumire inițială Fabrica de țevi Roman, denumire actuală Arcelor Mittal Tubular Products Roman a fost și încă este un colos al industriei metalurgice românești. În anul 1951 au început lucrările la construirea Laminorului de 16”. Lucrările vor dura până în 1957. În acelaşi an noul Combinat Siderurgic Roman îşi va schimba denumirea în Fabrica de ţevi Roman, iar în 1963 - Uzina de ţevi Roman, proiectată să aibă o capacitate de producție 300.000 de tone de ţevi, pe an.

La acea vreme construcţia reprezenta o realizare deosebită datorită suprafeţei imense a halei de fabricaţie – 64.200 metri pătraţi. Linia tehnologică avea o greutate de aproape 16.000 de tone iar numărul de salariaţi în primul an de funcţionare a fost de circa 1.640 de oameni. În 1957 la 17 decembrie se laminează la Roman prima ţeavă la cald, pe Laminorul de 16”. Pentru asigurarea cu scule de laminare şi piese de schimb, în 1966 se construieşte o turnătorie de oţel şi fontă, cu o capacitate de 8.000 de tone-anual şi un atelier de prelucrări mecanice. În 1970 se pune în funcţiune Laminorul de 6”, cu o capacitate de 100.000 tone de ţevi-an, în gama dimensională a diametrelor 89 – 168. În 1973 ca urmare a creşterii volumului de activitate uzina îşi schimbă denumirea în Întreprinderea de ţevi Roman. În 1975 se se pune în funcţiune Trăgătoria de Ţevi nr. 1, cu o capacitate de 37.000 tone de ţevi-an, în gama dimensională 16 – 89 iar în 1977 intră în funcţiune al doilea Laminor de 6”, inclusiv un atelier de filetat burlane, cu o capacitate de 110.000 tone de ţevi-an. În cooperare cu Polonia, în 1979 se pune în funcţiune Laminorul Stossbank, de 4”, cuplat cu un reductor alungitor cu o capacitate de 70.000 tone de țevi/an. În 1981 intră în funcţiune Trăgătoria nr. 2, cu o capacitate de 17.000 de tone de ţeavă-an. Cu un credit internaţional, în perioada anilor 1980 – 1983 se realizează Laminorul Pilger (cuptorul cu vatră rotativă, cu diametrul de 32 m), de 20”, cu o capacitate de 80.000 de tone de ţevi-an, pus în funcţiune la 20 decembrie 1983. În 1991 prin reorganizarea în baza Legii nr.15/1990 şi H.G. nr.31/1991, I.T. Roman devine societate comercială pe acţiuni cu denumirea PETROTUB, cu capital de stat. Însumând toate investiţiile, Fabrica de ţevi Roman, avea în anul 1984, o capacitate de laminare instalată de 660.000 tone de ţevi, mai mult de dublu față de cât a fost proiectată.

Roman este un municipiul în județul Neamț, situat în partea centrală a Podișului Moldovei, la confluența râurilor Siret și Moldova.Orașul este străbătut de șoseaua națională DN2 (parte a drumului european E85 care îl leagă spre nord de Suceava și spre sud de Bacău, Buzău, București. La Roman, acest drum se intersectează cu șoseaua națională DN15D care îl leagă spre vest de Piatra Neamț și spre est de Vaslui. Gara Roman este stație a magistralei feroviare 500 care leagă Bucureștiul de frontiera cu Ucraina, gara Vicșani. Din magistrala 500, la Roman se ramifică magistrala secundară Roman – Buhăiești. La recensământul din anul 2011 municipiul număra 50713 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 69268 locuitori) dintre care: români – 88,32%, romi – 3,05% și restul necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a municipiului Roman astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 80,22%, romano catolici – 10,48% și restul – nedeclarată sau altă religie.Primele mențiuni despre această localitate găsim în Letopisețul Novgorodului, datat în jurul anului 1387 si in cronica lui Nestor. Primul document intern este un hrisov de danie din data de 30 martie 1392. Se apreciază că numele orașului a fost preluat de la Roman I Mușat, considerat întemeietorul orașului. Romanul a fost de-a lungul istoriei sale unul din cele mai importante centre urbane ale Moldovei, fiind un oraș cosmopolit datorită prezenței mai multor grupuri etnice, cuprinzând, pe langă comunitatea româneasca, comunități importante de armeni, evrei și o importantă comunitate catolică. Importanța Romanului medieval este arătată de prezența în oraș a unei arhiepiscopii, care a avut și rol de mitropolie a Romanului și a Țării de Jos a Moldovei. Neavând documente certe care să ateste cu precizie data întemeierii arhiepiscopiei, istoricii consideră că aceasta a fost cel mai probabil înființată în perioada 1408 – 1413 în timpul domniei lui Alexandru cel Bun. În anul 1950, Romanul a căpătat statut de oraș regional și a devenit reședință a raionului Roman din regiunea Bacău (între 1952-1956, din Regiunea Iași). Reforma administrativă din anul 1968 nu a reînființat județul Roman, orașul primind statut de municipiu și trecând la județul Neamț. Până în anul 1990 cele mai importante întreprinderi din Roman erau Întreprinderea de Țevi Roman (înființată în anul 1957), Întreprinderea Mecanică Roman (fostul arsenal al armatei) și Întreprinderea de Fire și Fibre Poliamidice Roman (înființată în anul 1979, construită pe locul fostului aerodrom Roman). După 1990, unele dintre ele s-au privatizat, altele sunt în lichidare. În anul 1858 s-a înființat Seminarul epiarhial. În anul 1892 începe contrucția unei clădiri proprii, finalizată în 1897. Își reîncepe activitatea ca seminar teologic din anul 1990. În anul 1872 s-a înființat Gimnaziul "Roman Vodă". Școala se mută în actuala clădire în care funționează abia în anul 1899. În anul 1880 a luat ființă Școala de meserii, una din cele mai vechi școli profesionale din Moldova. În perioada 1921 – 1923 s-a construit liceul de fete "Sturza Cantacuzino", printr-o donație făcută statului de către prințesa Maria Sturza, fiica prințului Ion Ghica, și de către fiica acesteia, prințesa Ecaterina Cantacuzino. În anu 1925 s-a inaugurat Gimnaziul comercial de băieți, devenit ulterior liceu, iar în anul 1929 - Școala profesională de ucenici de pe lângă Arsenalul Armatei. În anul 1884 s-a inaugurat spitalul Precista Mare, dotat cu inventar și mobilier nou; construcția a durat peste 12 ani. Câteva dintre monumentele istorice ale orașului sunt:

Catedrala arhiepiscopala a Romanului - construita de catre domnitorul Petru Rareș pe locul vechii catedrale mitropolitane care data din secolul al XIV-lea. Lucrările la actuala catedrală arhiepiscopală au durat timp de 8 ani, încheindu-se în anul 1550 prin grija soției lui Petru Rareș - doamna Elena.
Biserica Precista Mare – ctitorită de doamna Ruxandra - văduva lui Alexandru Lăpușneanu
Biserica Albă – atestată documentar – 2 mai 1753
Biserica Sfântul Nicolae - ridicată probabil pe la 1600 și atestată documentar în "mărturisirea hotarnică" din 3 septembrie 1752.
Biserica Armenească – realizată în anul 1609
Biserica romano catolică

Multe personalități ale evului mediu românesc sau ale epocii moderne s-au născut, au trăit sau doar au poposit pentru o vreme la Roman. Printre acestea enumăr pe:

Episcopul Macarie, care a trăit la Roman între anii 1531 și 1558.
Episcopul Dosoftei - a tradus și versificat la Roman „Psaltirea în versuri”, tipărită apoi la Kiev în 1673.
Marele cronicar Miron Costin - care avea o moșie în apropierea orașului, a trăit și a sfârșit tragic în Roman.
Veniamin Costachi - cunoscut ierarh cărturar, a fost episcop de Roman între anii 1796 și 1803.
Melchisedec Ștefănescu - episcop al Romanului și Hușilor între anii 1879 și 1892 și membru al Academiei Române

Alte personalități române care s-au născut sau au locuit vremelnic în acest oraș sunt:

Otilia Cazimir – poetă (1894 - 1967)
Calistrat Hogaș - scriitor (1847 - 1917)
George Topârceanu – poet (1886 - 1937)
Cezar Petrescu – scriitor (1892 - 1961)
Nicolae Iorga – istoric, om politic, membru al Academiei Române (1871 - 1940)
Mihail Jora – compozitor (1901 - 1971)
Sergiu Celibidache – dirijor, compozitor, membru al Academiei Române (1912 - 1996)
Haralamb Zincă – scriitor (1923 - 2008)
Sandu Sticlaru – actor (1923 - 2006)
Ion Ionescu de la Brad – profesor (1818 – 1891)
Constantin I. Istrate – chimist și medic, membru al Academiei Române (1850 - 1910)
Mihai Lucan - profesor universitar doctor (n.1948)
Andreea Marin – jurnalistă (n.1974)

Jeton - Ciment Bicaz 9

Piesa de mai sus un simplu jeton emis de Fabrica de ciment din orașul Bicaz, județul Neamț. Se bănuiește că acest jeton fără valoare financiară era folosit ca mijloc de păstrare sporită a sculelor și echipamentelor de lucru primite de către muncitori la angajare. Cu acest jeton primit la angajare pe bază de semnătură, lucrătorul merge la magazie, îl prezintă și primește setul de scule și echipamente pe care le va folosi la locul său de muncă. La plecarea în concediu sau trecerea la pensie el este obligat să predea la magazie toate sculele și echipamentul primit, primește înapoi jetonul pe care îl predă biroului personal și abia apoi va primi fișa de lichidare. Așa se acordă mai mare atenție în păstrarea și neîmprăștierea sculelor și echipamentului de lucru primit. Numărul de pe jeton reprezintă poziția lucrătorului în ștatul de plată al fabricii și nu altceva.

Fabrica din județul Neamț a fost înființată în anul 1951, la Bicaz, ca urmare a cererii masive de ciment în construcțiile hidrotehnice, industriale și edilitare, în modernizarea și dezvoltarea rețelei de drumuri și realizarea pe râul Bistrița a primei mari hidrocentrale din România. În anul 1975, s-a construit noua fabrică de ciment, în comuna Tașca din apropiere, cea veche fiind scoasă din uz. Fabrica a funcționat sub numele de Moldocim S.A. Bicaz și a fost achiziționată în 1998 de Heidelberg Materials, fiind prima achiziție în România a grupului german. Adresa de corespondență a societății este: Bicaz, Strada Piatra Corbului, nr.80, județul Neamț. În anul 2005 fabrica de ciment de la Tașca primește autorizația integrată de mediu, în conformitate cu standardele Uniunii Europene, cu doi ani înainte de aderarea României la UE. În anul 2012 se serbează cu fast existența de 60 de ani a fabricii. În decembrie 2015 Carpatcement Holding S.A., Carpat Beton S.R.L. și Carpat Agregate S.A. devin o singură companie, sub numele Heidelberg Cement România S.A., în urma finalizării procesului de fuziune început în luna mai. În anul 2023 Grupul Heidelberg Cement devine Heidelberg Materials.

Bicaz este un oraș în județul Neamț, Moldova, România, care are o populație de aproximativ 6500 de locuitori. În afara localității de reședință, el mai cuprinde localitățile Capșa, Dodeni, Izvorul Muntelui, Izvorul Alb, Potoci și Secu. Orașul se situează în vestul județului, la poalele Munților Ceahlău, pe malurile Bistriței, acolo unde se află barajul ce formează lacul Izvorul Muntelui. Bicazul este străbătut de șoseaua națională DN 15 (Piatra Neamț - Toplița). La Bicaz, din acest drum se ramifică șoseaua națională DN 12C, care urcă pe valea râului Bicaz, trece prin cheile Bicazului și duce la Gheorghieni. Localitatea Bicaz a fost menționată pentru prima dată în istorie în hrisovul din 12 august 1611 emis de către Constantin Movil Voievod ca sat închinat Mănăstirii Bisericani. De-a lungul timpului datorită activităților ce se bazau pe creșterea animalelor și prelucrarea lemnului Bicazului i-a sporit populația devenind comună. După secularizarea averilor mănăstirești când moșia mănăstirii Bisericani a trecut în proprietatea statului, în 1884 se va constitui în zona Bicaz, un Domeniu Regal cu o suprafață de aproximativ 13000 ha. În acest context Bicazul devine un important centru forestier cu 1800 locuitori cu mai multe gatere acționate hidraulic și o fabrică de cherestea. Înființarea șantierului ce urma să contruiască Barajul, canalul de aducțiune și Fabrica de ciment a accelerat dezvoltarea comunei Bicaz, ca de altfel întreaga zonă. Numărul locuitorilor veniți din întreaga țară a crescut în fiecare an după 1950 ajungându-se în anul 1959 cu un an înainte de terminarea barajului la un număr de 12134 de persoane. Au fost construite blocuri de locuințe în cartierele Merceni și Dodeni, o bibliotecă, clădirea Clubului Cimentitișlor, spitalul și liceul din cartierul Ciungi. Îndeplinind funcțiile și calitățile unui oraș, schimbarea de statut administrativ a localității Bicaz de la comună la oraș, a fost hotărâtă prin Decretul nr. 299 din 27 august 1960. La recensământul din anul 2011 orașul număra 6543 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 8428 locuitori) dintre care: români – 91,57%, romi – 3,01% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a orașului nemțean Bicaz astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 92,25% și restul – nedeclarată sau altă religie. Principalele atracții turistice ale orașului sunt:

Muzeul de istorie și etnografie, găzduit de clădirea fostului Teatru, construită în 1909 după planurile arhitectului Carol Zane
Barajul Bicaz
Lacul Izvorul Muntelui
Portul Bicaz

Epitropia comunității izdraelite Piatra Neamț - CABELA - 15 lei

Jetoanele sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor și sunt folosite pentru declanșarea unui automat de muzică, pentru procurarea unor băuturi sau mici obiecte, ori pentru acces într-o anume incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au fost precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi pe plan local şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la ședinţe, şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată. Produsul de mai sus este un jeton emis de Epitropia comunității izraelite din municipiul Piatra Neamț, fiind inscripționat cu valoarea 15lei. Se crede că această valoare ar reprezenta o taxă (cabelă) achitată periodic de către această comunitate pentru rezolvarea unor probleme generale stringente și ele au fost emise în preajma primului război mondial când gabela în comunitatea israelită din Piatra Neamţ ajunge la câţiva lei pe kilogramul de carne cuşer. Hahamii autorizaţi şi supravegheaţi de conducerea comunităţii evreieşti, sacrificau după un anumit ritual animalele permise consumului, şi preparau la abator carne cuşeră (curată). Pentru acest serviciu se percepea o taxă, numită gabelă, care era plătită de proprietarul evreu al animalului şi în schimbul căreia primea un bon valoric sau astfel de jetoane valorice care dovedeau achitarea taxei. Astfel, carnea animalului sacrificat devenea cusher/cuşăr/cuşer şi putea fi consumată conform tradiţiei mozaice. Cei care stabileau valoarea taxei gabela (în general, pe kilogramul de carne) erau evreii din conducerea Epitropiei comunităţii. Organele statului, ca de exemplu, Ministerul Cultelor în 1929 (Gidó 2014 173), sau primăria localităţii (Tîlvar 2012 62), autorizau comunitatea să perceapă taxa gabela de la proprii membri. Banii adunaţi din această taxă erau utilizaţi în folosul întregii comunităţii, „cu ea se întreţine pe rabini, hahami, aşezămintele comunităţii şi se ajută pe cei nevoiaşi. În limba ebraică veche haham înseamnă „om deștept, înțelept”. În timpul domniilor fanariote, reprezentantul comunității evreilor avea titlul de haham-bașă. În urma cercetărilor, vechimea prezenței evreilor în Piatra Neamț este atestată de existenţa primei tombole funerare din oraș, (anii 1676 -1677). Comunitatea evreiască era organizată într-o breaslă condusă de un staroste. Acesta se afla la rândul lui sub autoritatea marelui staroste şi marelui rabin de la Iaşi. Comunitatea era administrată de un comitet: Epitropia Comunităţii Istraelite din Piatra-Neamţ. O creștere importantă a numărului de locuitori evrei din Piatra Neamț, ca de altfel din întreaga Moldovă a avut loc în timpl epocii fanariote datorită migrației evreilor polonezi. Însă această perioadă de prosperitate şi de evoluţie a comunității evreieşti din oraș a fost întreruptă de o serie de evenimente cu caracter social, dar și natural. Spre exemplu, în 1847 a avut loc în centrul oraşului, acolo unde erau construite dughenile evreilor un incendiu ce a avut urmări devastatoare. După 1860 o a doua creștere numerică evreilor din Piatra Neamț va fi determinată de migrația masivă a acestora din Rusia și Autro-Ungaria. Cei mai importanţi comercianţi locali din a doua jumătate a secolul XIX erau evreii ce se ocupau cu moşii în arendă, păduri şi fabrici de spirt. O altă ocupaţie de-a evreilor era cea de a comercializa băuturi, meserie extrem de profitabilă. O statistică din 1899 arăta că 82% din firmele comerciale din Piatra Neamț aparţineau proprietarilor evrei. Cei mai importanţi comercianţi locali din a doua jumătate a secolul XIX erau evreii ce se ocupau cu moşii în arendă, păduri şi fabrici de spirt. Evreii se ocupau cu aproape toate meşteşugurile şi comerţul existent la acea vreme, deţinând cele mai ridicate ponderi ale populaţiei ocupate. Numărul foarte mare şi puterea economică a evreilor nemţeni este relevată şi prin prezenţa în 1909 a 23 de sinagogi şi 18 case de rugăciune în judeţ. În Piatra Neamț și în prezent păstrându-se una dintre cele mai mari sinagogi din Moldova. Comunitatea de evei era atât de bine organizată în Piatra Neamţ, încât organizaseră numeroase societăţi cu caracter economic, social sau cultural. Începând din anii ’40, evreii au fost supuşi fenomenului de segregare de iure, ca urmare a unor legi emise de stat în contextul politicii naţionale. În 1938 au fost luat o serie de măsuri antisemite: izgonirea unor evrei din ţară. Regresul numeric pe care l-a înregistrat această populație după 1990, odată cu dezvoltarea liberii circulații, se datorează și migrației intense în exteriorul țării, în special spre noul stat Palestina. Tot ce a mai rămas în prezent din vasta comunitate evreiască este un grup de nici 100 de locuitori şi câteva monumente specifice religiei şi culturii evreieşti.

Consiliu județean (C.J.) este autoritatea administrației publice locale din România, constituită la nivel județean, pentru coordonarea activității consiliilor comunale și orășenești, în vederea realizării serviciilor publice de interes județean. Consiliul județean este compus din consilieri aleși prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat, în condițiile stabilite de Legea privind alegerile locale. Printre atribuțiile consiliului județean se regăsesc stabilirea impozitelor și taxelor județene, elaborarea programelor de dezvoltare economico-socială și de administrare a teritoriului. Șeful unui consiliu județean are nevoie de aprobarea consilierilor pentru a iniția negocieri pentru contractarea de împrumuturi și emisiuni de titluri de valoare în numele județului. Instituțiile consiliului județean și a prefectului au fost înființate în anul 1864.

Stema judeţului Neamţ a fost aprobată prin Hotărârea de Guvern nr.1431 din anul 2007 și ea se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, antic, de culoare roşie, având pe mijloc un pal vertical îngustat, din aur. În partea dreaptă se află o capră neagră, sărind peste o stâncă de argint umbrită. În partea stângă se află trei spice de grâu în fascie, de aur. Semnificaţiile elementelor însumate ale stemei sunt:

Elementele din partea dreaptă (capra şi stânca) reprezintă simbolic şi heraldic vechea stemă a judeţului Neamţ, cu bogăţia cinegetică şi a subsolului din zonă.
Elementele din partea stângă (spicele) reprezintă simbolic şi heraldic vechea stemă a judeţului Roman, cu bogăţia pământului şi una dintre ocupaţiile de bază ale locuitorilor din această zonă.

CA ROMAN

Produsul medalistic de mai sus este o insignă sportivă cu statut neclar. Derutează total inscripția de pe ea – CA ROMAN ceea ce ar putea însemna Comisia de atletism Roman, Clubul atletic Roman sau Campion de atletism român. Alergătorul și pista de atletism a unui stadion ne conduce la ideea că totuși este vorba de spre o insignă sportivă din atletism. Se cunosc astfel de insigne și în alte nuante de culori.

Atletismul apare in Romania la sfarsitul secolului XIX, la initiativa studentilor care studiau in tarile occidentale. In timpul vacantelor, acestia promovau atletismul organizand competitii de alergari, sarituri si aruncari. Primul concurs organizat de atletism are loc in 1882 la Bucuresti, cu participarea elevilor de la liceele Sf. Sava si Matei Basarab. Treptat, creste interesul pentru activitatea sportiva, in general, si atletism, in particular. Se organizeaza curse care atrag un numar mare de concurenti, se contureaza o literatura de specialitate si sunt organizate competitii pe criterii de varsta. Mai mult, cu prilejul serbarilor scolare sunt introduse intreceri la alergari si sarituri la mai multe licee din diverse orase. In 1912, se infiinteaza Comisia de atletism, alergari pe jos si concursuri, parte din Federatia Romana a Societatilor Sportive. Acea comisie este de fapt precursoarea Federatiei Romane de Atletism (FRA), a 19-a federatie pe lista mondiala, care in 1923 se afiliaza la IAAF. Primele Campionate Nationale ale Romaniei sunt organizate in 1914, la 16 probe, si se adreseaza doar barbatilor. Un an mai tarziu, in 1915, se inaugureaza la Bucuresti primul teren de atletism, pe locul care devine ulterior Stadionul Tineretului. Abia din 1922, femeile vor avea propriile competitii, iar trei ani mai tarziu vor fi organizate primele Campionate Nationale feminine, precum si primele Campionate pentru juniori. In 1928, la Jocurile Olimpice de la Amsterdam, o delegatie a Romaniei formata din 10 atleti si 2 atlete participa pentru prima data la o astfel de competitie, iar in acelasi an debuteaza Campionatele Universitare din Romania. In 1930, la Atena, atletii romani se claseaza pe locul al doilea, la prima editie oficiala a Jocurilor Balcanice, iar in 1934, la editia inaugurala a Campionatelor Europene, participa 4 atleti romani. In 1937, FRA organizeaza, pentru prima data in Romania, Jocurile

Balcanice, iar in 1948 debuteaza seria Campionatelor Internationale ale Romaniei, nelipsite din Calendarele Anuale ale FRA. Incepand cu anul 1952, atletii romani participa cu regularitate la toate marile competitii mondiale si europene si scriu, cu fiecare medalie, istoria atletismului romanesc.

Piatra Neamț (în germană Kreuzburg an der Bistritz, în trecut, Piatra) este municipiul de reședință a județului Neamț, Moldova, România. Situat pe valea Bistriței, în nord-estul României, orașul avea la nivelul anului 2011 o populație de 85055 de locuitori. Primele mențiuni scrise despre Piatra Neamț se întâlnesc în Cronica rusească (cca.1387-1392) sub numele de Kamena (Piatra) - în Lista orașelor valahe de la Dunare. Orașul primește statutul de târg domnesc doar în anul 1453. Cu timpul, târgul Piatra capătă o mai mare importanță, aceasta și datorită constituirii aici (estimată a fi între 1468 - 1475) a unei Curți Domnești. Sus am postat stema actuală a municipiului Piatra Neamț și mai jos câteva frumoase monumente de cultură și arhitectură ale orașului, dar și câteva frumoase peisaje din acest oraș, din vremuri diferite.

Hotelul Ceahlăul

Gara

Școala gimnazială nr. 2

Muzeul arheologic

Bulevardul Chimiei

Biserica Sfântul Ioan din Mărățăi

Cazarma Regimentului 15

Turnul Bisericii

Banca Petrodava

Casa Corbu

Județul Neamț este situat în provincia istorică românească Moldova, România, la limita dintre Carpații Orientali și Podișul Moldovei. Este cunoscut mai ales pentru frumusețea Masivului Ceahlău și a peisajului în general. Suprafața județului este de 5890 kilometri pătrați iar populația sa numără aproximativ 453000 de locuitori. Principalele cursuri de apă sunt: Siret, Bistrița, Bistricioara, Bicaz, Cracău și Tarcău, iar principalele lacuri sunt: Izvoru Muntelui, Pângărați, Vaduri și Bâtca Doamnei (lacuri de interes hidroenergetic). Ca unități administrative județul Neamț este compus din 2 municipii – Piatra Neamț și Roman, 3 orașe – Târgu Neamț, Bicaz și Roznov precum și 78 de comune. Sus am postat stema actuală și harta județului Neamț iar mai jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură nemțene, câteva trimiteri poștale ilustrate dar și alte locuri de vizitat pe aceste meleaguri, din vremuri diferite.