Epaminonda's Blog.....: TABLETA CU ȘTIRI NECONVENȚIONALE

VASILE BLAGA - PDL:

"Statul nu cheltuiește

bani pe gratis"

ION ILIESCU - PSD:

"Monopolul privat

e mai al dracului

decât monopolul de stat"

GIGI BECALI - PNG:

Becali e un brand.

Eu la Avicola Iași

pot să fac pui Gigi Becali

dacă vreau"

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

________xxx________

CÂTEVA

MEDALII ȘI INSIGNE

DIN JUDEȚUL PRAHOVA

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Medalie de merit - Lui L.Rosenberg

din partea Societății Concordia - Ploiești

Produsul de mai sus este o medalie masonică de merit cu toartă conferită în anul 1879 domnului L.(Lasar) Rosenberg de către Societatea Concordia din orașul Ploiești. Medalia este confecționată din bronz cântărind 9,04 grame, încadrându-se într-un cerc cu diametrul de 34 milimetri și poate fi admirată în colecțiile Muzeului Național de Istorie a României. Pe avers este redată o cunună de laur, în interior un leu șezând pe treptele templului, între două coloane încărcate cu câte un pentaclu (toate acestea reprezentând simboluri masonice). Pe revers, pe șapte rânduri orizontale este incizată cu litere cursive următoarea inscripție: “Inf=Ari=El= / pentru / merit și labore / L = Rosenberg / Oferit de = Concor / No 9 Ploieșci / 1879 ”.

Vorbind etimologic, Francmasoneria este o asociaţie a zidarilor (masoni) liberi (adjectivul ,,franc” desemna în Evul Mediu francez pe cineva scutit de dările feudale). Cuvântul franc-mason, încetăţenit la noi prin secolul al XVIII-lea de un cleric, vine prin filiera franceză; sensul termenului fiind identic şi în celelalte limbi europene: freemason în engleză, Freimaurer în germană şi liberi muratori în italiană. Situaţia privilegiată a acestei asociaţii a constructorilor medievali – căreia putem să-i spunem : breaslă - vine din faptul că membrii ei erau constructorii bisericilor şi catedralelor. Toate domurile şi catedralele artei gotice au fost ridicate de francmasoni între secolele X -XVII, aceasta fiind principala îndeletnicire a Francmasoneriei. Francmasoneria a fost, ca orice breaslă medievală, o societate secretă. Membrii ei aveau: parole, semne, vestimentaţie specială şi un alfabet secret. Exista de asemenea un ritual simbolic, un simbolism al obiectelor (mai ales al uneltelor de zidărie) şi un mit fundamental – mitul despre uciderea lui Hiram, arhitectul templului lui Solomon, care a fost ucis de trei calfe cu uneltele lor: rigla, cleştele (compasul) şi ciocanul de lemn (maiul), devenite apoi simboluri în Francmasonerie. De asemenea locurile în care a fost lovit Hiram au căpătat şi ele o valoare simbolică pentru masoni: gâtul – sediul vieţii materiale, inima – sediul sufletului şi fruntea sediul inteligenţei. În continuare voi enumera simbolurile masonice întâlnite pe insigne şi anume: ECHERUL şi COMPASUL, sunt simboluri de bază ale masoneriei, necesare pentru ridicarea unor edificii stabile şi drepte. Ele constituie alături de Biblie (simbolul Cărţii Sacre), cele trei Mari Lumini ale Masoneriei. Echerul este simbolul rectitudinii morale în conduită, ale cinstei şi onestităţii iar compasul, simbolul patimilor (lăcomie, mânie, judecată nedreaptă, intoleranţă, egoism), al cunoaşterii şi priceperii. Fără compas nu se poate alcătui un echer, iar fără un echer nu se poate construi un Templu. FIRUL CU PLUMB PENTRU NIVEL, este elementul echilibrului interior şi sugerează ideea ascensiunii stabile, liniare, trasând o linie verticală infinită care conduce la perfecţiune. Semnifică capacitatea de a construi un sistem de referinţă. CIOCANUL şi DALTA, semnifică necesitatea de a uni acţiunea cu gândul. Ciocanul reprezintă forţa voinţei iar dalta discernământul, inteligenţa şi fineţea. Combinarea celor două determină perfecţionarea treptată a operei. RIGLA, este emblema perfecţiunii şi a ordinii, este din timpuri străvechi instrumentul de comparaţie a mărimii de măsurare a armoniei proporţiilor. Este şi simbolul celor 24 de ore ale zilei, dintre care o parte trebuie dedicate gândului, una lucrului, una odihnei şi un celor care au nevoie de ajutor. MISTRIA, simbolizează binefacerea, precum şi dorinţa de al ajuta pe cel care are nevoie, exprimă bunătatea, caritatea dar şi voinţa fiinţei umane. DELTA, numită şi triunghiul lui Solomon. Are forma unui triunghi echilateral şi este reprezentarea geometrică a lui trei (principiul triplicităţii). În tradiţia creştină semnifică trinitatea iar în mai multe filozofii divinitatea ca perfecţiune. În Templu, Delta are în centru fie litera G, căreia i se dau mai multe interpretări (Dumnezeu – God, Cunoaştere – Gnosi, Geometrie, Geneza), fie tetragrama ebraică, fie schema pitagorică, fie ochiul divin – simbol al principiului creator, fie soarele – principiul luminos al vieţii. OCHIUL ATOTVĂZĂTOR, simbol al Divinităţii şi, prin analogie, al atributelor cele mai importante pentru om: iubirea, ştiinţa, dreptatea, şi mila. Una dintre cele mai importante reprezentări ale Ochiului Atotvăzător se găseşte pe bancnota de un dolar. Ea reproduce Marele Sigiliu al Statelor Unite. SOARELE şi LUNA, reprezintă alternanţa şi echilibrul între zi şi noapte între alb şi negru, între activitate şi repaos, dialectica contrariilor. Soarele simbolizează Masculinul, fiind de aceea simbolul Originii, al Începutului, al raţiunii care luminează tenebrele şi iluminează spiritele. Luna simbolizează Femininul, obscurul, intuiţia, caracterul schimbător al formelor. ZODIACUL, după etinomul grecesc, ,,cerc cu figuri animale” , era, conform definiţiei platonice, ,,imaginea cerului”. În masonerie zodiacul este folosit ca sistem simbolic şi nu are caracter divin sau astrologic, ci înfăţişează o viziune cosmologică a universului. ACACIA (SALCÂMUL), este cel mai important dintre simbolurile vegetale ale masoneriei simbolizând principiul nemuririi gradului de Maestru. Salcâmul este simbolul speranţei şi al existenţei sufletului dincolo de moartea fizică şi conservarea energiei indestructibile a vieţii. COLOANELE, simbolizează dualitatea. Prima coloană simbolizează elementul feminin, aerul, suflul ce alimentează viaţa, sensibilitate, înţelepciune iar a doua elementul masculin, focul, căldura vitală devoratoare, activitatea, suflu alchimiştilor. Din duplicitatea celor două se naşte dihotomia între vertical şi orizontal, între valorile terestre şi cele ale aerului, căutarea contrariilor şi principiilor complementare. Coloanele mai înseamnă perpendicularitate, stabilitate, echilibru, joc controlat al dinamicii între urcuş şi coborâşi. MOZAICUL, pavimentul cu dale albe şi negre este simbolul binarului, al opoziţiei între o entitate şi alta, între spirit şi materie, între adevăr şi fals, între bine şi rău, între frumos şi urât, sugerând în acelaşi timp şi dinamica compoziţiei între contrarii. LITERA ,,G”, simbol al geometriei şi unul dintre simbolurile lui Dumnezeu (God în limba engleză). Este asociat adesea cu echerul şi compasul alcătuind simbolul Masoneriei. Marea Lojă Națională din România (M.L.N.R.) a fost înființată în anul 1993 sub patronajul Marelui Orient al Italiei și la inițiativa unor cercuri masonice americane. La momentul înființări, mai exista încă o organizație masonică în România având același nume, înființată pe filieră franceză, care însă în anul 1996 a fost redenumită în Marea Lojă Națională Unită din România (MLNUR) iar în 2010 în Marea Lojă Națională Română 1880 (MLNR 1880). În anul 2001, o parte a MLNUR, s-a unit cu MLNR, dorind să unifice masoneria regulară recunoscută. Pe 24 ianuarie 2008, două mari organizații masonice, Marea Lojă Națională din România și Marea Lojă a României au fuzionat devenind MLNR, aceasta editând revista Atelierul Masonic. Temuta, admirata sau dezavuata, Francmasoneria a jucat si continua sa aiba un rol important in multiple planuri ale Romaniei. Sub semnul echerului si compasului de sub ochiul unic, s-au desfasurat evenimente majore ale neamului. Efervescenta masonica in Romania a atins o considerabila cota in perioada pasoptista, considerata de istorici o generatie de masoni. Sintagma este acoperita de adevar, daca luam in calcul ca cei vizati apartineau unor societati secrete literare si masonice de la Bucuresti, Iasi, Brasov, Chisinau, Cernauti. Printre exponentii de seama, desavarsiti in lojile pariziene, ii gasim pe Balcescu, Rosetti, Kogalniceanu, Alecsandri, Cuza, Negruzzi si I.C. Bratianu. Sub regele Carol I, nu mai putin de 12 din 19 prim-ministri au fost masoni, ca si alti importanti oameni politici ai vremii. Acum, Francmasoneria romana a facut pasul catre Marea Loja Nationala. În fine, in perioada Romaniei Mari, o figura proeminenta a fost primul-ministru Alexandru Vaida-Voievod, incadrat in loja "Ernest Renan", alaturi de Traian Vuia, Mihai Serban s.a. El a obtinut, datorita discutiilor cu omologii sai masoni, premierii britanic si francez, Lloyd George si Georges Clemenceau, acceptul unor importante revendicari teritoriale romanesti, inclusiv Basarabia. Numele altor oameni care se afla si astazi, ori s-au aflat pana nu demult, in primele randuri ale celebritatilor Masoneriei romanesti sunt: Petre Roman, Viorel Hrebenciuc, Ioan Rus, Gelu Voican Voiculescu, Dumitru Prunariu, Lucian Bolcas, Alexandru Ciocâlteu, Constantin Balaceanu Stolnici, Virgil Ardelean, Ioan Talpeş, Ovidiu Tender, Irinel Popescu, Alexandru Bittner, Razvan Teodorescu, Victor Babiuc, Gheorghe Zamfir, Crin Halaicu, Tudor Gheorghe, Florian Pittis si Adrian Severin. Ziaristul si muzeograful Horia Nestorescu-Balcesti, renumit pentru lucrarile sale de istorie a Masoneriei romane, afirma ca: "Romanii datoreaza Francmasoneriei faurirea Romaniei Moderne, a Independentei, a Regatului, a Statului national unitar si suveran". Biserica Ortodoxa Romana este de cu totul alta parere. Prin Hotararea Sfantului Sinod din 1937, la concluziile Mitropolitului Nicolae al Ardealului, ramasa si astazi in vigoare, aceasta subliniaza in sapte puncte urmatoarea sinteza: "Este o organizatie mondiala secreta, in care evreii au un rol insemnat, avand un rit cvasi-religios, luptand impotriva conceptiei crestine, impotriva principiului monarhic si national, pentru a realiza o republica internationala, laica. Este un ferment de stricaciune morala, de dezordine sociala. Biserica osandeste Francmasoneria ca doctrina, ca organizatie si ca metoda de lucru oculta". Cuvintele „francmason“, „francmasonerie“ sunt forma românească a cuvintelor englez free mason, francez francmaçon şi german Freimaurer care înseamnă „zidar,constructor liber“ şi reprezintă o moştenire a uneia din rădăcinile francmasoneriei: breasla zidarilor care construiau biserici, bazilicile şi catedralele în Evul mediu. Potrivit dicţionarului enciclopedic „The New Encyclopedia Britannica“, francmasoneria este cea mai vastă societate secretă din lume, răspândindu-se mai cu seamă datorită întinderii în sec. al XIX-lea a Imperiului ritanic (mai corect spus ar fi însă: „societate discretă“). Însă francmasoneria a funcţionat în secret doar atunci şi acolo unde a fost interzisă de lege. Ea nu este prin natura ei o asociaţie secretă, deşi prezintă asemănări cu Şcolile de Mistere din Antichitate. Însă, potrivit definiţiei date de masonii înşişi, masoneria este: „o asociaţie de oameni liberi şi de bune moravuri care conlucrează pentru binele şi progresul societăţii prin perfecţionarea morală şi intelectuală a membrilor săi.“ Despre Masonerie există două puncte de vedere: primul, pro-masonic, prezintă masoneria ca pe o organizație fraternă, ai căror membri sunt uniți de idealuri comune morale şi metafizice; în cele mai multe dintre ramuri, de credinţa într-o fiinţă supremă. Câtă vreme masoneria tinde spre perfecţionarea omului, este compatibilă cu orice credinţă sau convingere sinceră şi nu ar trebui să apară probleme; al doilea, anti-masonic, prezintă această organizație într-o lumină diabolică, socotind-o o pseudoreligie, cu o organizare ermetică, antisocială, complotistă si satanista. Lojele masonice sunt forme de organizare ale masonilor de oriunde.

Carol I domn și primul rege al României 1866 - 1906

În amintirea manevrelor regale române

Ploiești - septembrie 1906

Carol I – domnitor și primul rege al României (20 aprilie 1839 Sigmaringen – 10 octombrie 1914 Sinaia) - este omul de la care a pornit totul: familia regală, statul modern, țara independentă și suverană. Rând pe rând, an de an, sub domnia acestui rege european, România a dobândit instituţii, modernitate şi statornicie. După refuzul contelui Philippe de Flandra, fratele Regelui Leopold al II-lea al Belgiei, de a primi Tronul României opţiunea românilor de a-și alege principe străin s-a îndreptat spre Principele Carol de Sigmaringen. Brătianu îl anunţa pe principe, la Sigmaringen, că fusese ales Domnitor al Principatelor Unite, cu drepturi ereditare, prin plebiscitul desfăşurat între 2/14 şi 8/20 aprilie 1866. În favoarea lui Carol fuseseră exprimate 685969 de voturi, iar împotrivă doar 2248. Coincidenţa făcea ca 20 aprilie să fie ziua de naştere a Principelui Carol, care devenea Domnitor al Principatelor Române Unite chiar în ziua în care aniversa 27 de ani. Plebiscitul este recunoscut de către Marile Puteri după o jumătate de an, la 24 octombrie 1866. La 28 aprilie 1866, proaspăt aleasa Adunare Constituantă a votat aproape unanim aducerea Principelui Carol pe Tronul ţării: 109 voturi pentru şi 6 abţineri. Domnitorul Carol ajunge în ţara sa de adopţie după o călătorie aventuroasă, de la Sigmaringen până la Turnu-Severin. Vaporul în care Suveranul călătorea, alături de Brătianu, a trecut de Porţile de Fier la 8 mai 1866, iar la ora patru după-amiaza Carol I a văzut drapelul românesc fluturând la Turnu-Severin. Principele Suveran a intrat în capitala ţării la 10 mai 1866, a primit cheile oraşului Bucureşti, a depus jurământul de credinţă în faţa Adunării Constituante şi a fost proclamat Domnitor al Principatelor Române. Elita politică din Principatele Române împlinea, astfel, vechea dorinţă a aducerii pe Tronul ţării a unui principe străin, capabil să unească definitiv Moldova şi Ţara Românească, să stingă pentru totdeauna rivalităţile dintre familiile domnitoare pământene, să stabilizeze ţara, să o modernizeze şi să îi confere prestigiu internaţional. Domnitorul Alexandru Ioan I însuşi era convins de necesitatea înlocuirii sale cu un principe străin. La 10 mai 1866, Carol I rostea următorul legământ: “Ales de către naţiune Domn al românilor, mi-am părăsit fără a sta la îndoială, și patria, şi familia, pentru a răspunde la chemarea acestui popor care mi-a încredinţat destinele sale. Punând piciorul pe acest pământ sacru, eu am devenit român. Acceptarea plebiscitului îmi impune, o ştiu, mari datorii. Sper că îmi va fi dat să le duc până la capăt. Vă aduc o inimă credincioasă, cugetări drepte, o voinţă tare de a face binele, un devotament fără margini către noua mea patrie şi acel neînvins respect către lege, pe care l-am cules în exemplul alor mei. Cetăţean astăzi, mâine, de va fi nevoie, soldat, eu voi împărtăși cu voi soarta cea bună ca şi pe cea rea.”Prin simpla sa prezenţă, prin demnitatea apartenenţei la una dintre cele mai ilustre familii ale Europei, dar şi graţie curajului personal, Principele Suveran Carol a zdruncinat definitiv ultimele rămăşiţe simbolice ale vasalităţii faţă de Imperiul Otoman. Vizita sa la Constantinopol, în octombrie 1866, în cursul căreia s-a comportat faţă de Sultan ca un şef de stat, şi nu ca un vasal, a confirmat procesul ireversibil de ruptură faţă de Poartă. Aceeaşi demnitate o va arăta Carol şi aliatului rus din Războiul de Independenţă. Atunci când Țarul Alexandru al II-lea ameninţă, în 1878, după încheierea războiului, cu dezarmarea armatei române, în cazul în care România s-ar fi opus anexării sudului Basarabiei de către ruşi, Carol I îi răspunde că trupele române vor putea fi nimicite, dar nu dezarmate. În timpul lungii sale domnii, Regele Carol I a pus bazele României ca stat modern pe harta Europei. În anul 1875, bugetul ţării ajungea la cifra de 100 de milioane de lei, dublul celui din 1866, iar în 1903, la 218 milioane. Între anii 1865 şi 1874, suprafaţa arată a crescut cu o treime. În 1890, producţia de cereale a ţării a fost de 3 700 000 de tone; în anul 1903, aceasta ajungea la 5 500 000 de tone. Între anii 1880 şi 1914, România a exportat 80 de milioane de tone de cereale, situându-se printre cele mai importante ţări exportatoare de cereale din lume (a doua din Europa, după Rusia, şi chiar pe primul loc la exportul de porumb, înaintea Statelor Unite)13. Numărul întreprinderilor industriale mai mari a crescut, între 1866 şi 1877, de la 39 la 17314. România avea şi importante zăcăminte de petrol care o plasau, în jurul anului 1900, printre primele trei ţări producătoare de ţiţei din lume, după Statele Unite şi Rusia. Leul românesc era o monedă puternică, echivalentă cu francul francez şi care putea fi utilizată ca valută forte peste tot în Europa. Populaţia a crescut, iar procesul de industrializare şi urbanizare a fost constant.În ciuda tuturor frământărilor politice, uneori violente, a demagogiei, corupţiei şi lipsei de măsură a unora dintre politicieni, Carol I a reuşit să consolideze sistemul de partide şi să impună alternanţa la Guvernare a celor două mari partide structurate după model occidental şi conduse de bărbaţi politici de mare anvergură: Partidul Naţional Liberal (reprezentat prin I.C. Brătianu, Dumitru C. Brătianu, C.A. Rosetti, Mihail Kogălniceanu, Nicolae Kretzulescu, Dimitrie A. Sturdza, Ion Bălăceanu, Ion Ghica, Vasile Boerescu, Ion Câmpineanu, Nicolae Fleva, Spiru Haret, V.A. Urechia, Emil Costinescu, Nicolae Ionescu, Vasile Lascăr)15 şi Partidul Conservator (cu lideri ca Manolache Costache Epureanu, Petre P. Carp, Lascăr Catargiu, Petre Mavrogheni, Gheorghe Gr. Cantacuzino, Titu Maiorescu, Alexandru Marghiloman, Take Ionescu, Alexandru Lahovary, Nicolae Filipescu, generalul Manu). Prosperitatea şi stabilitatea au adus o dezvoltare fără precedent a culturii, artelor şi ştiinţei. În timpul domniei lui Carol I, scriitori ca Eminescu, Caragiale, Creangă, Alecsandri, Ion Ghica, Odobescu, Slavici, Macedonski, Barbu Ştefănescu-Delavrancea, Duiliu Zamfirescu, George Coşbuc, Octavian Goga, Şt.O. Iosif, I.Al. Brătescu-Voineşti, Al. Vlahuţă modelează limba literară; B.P. Hasdeu, A.D. Xenopol, Mihail Kogălniceanu, Constantin Erbiceanu, Dimitrie Onciul, Ion Bogdan, Vasile Pârvan, Constantin Giurescu, Nicolae Iorga scriu istoria naţională; de filologie se ocupă Ovid Densuşianu, Sextil Puşcariu, Ion Bianu; Simion Mehedinţi creează şcoala de geografie; Titu Maiorescu, Constantin Rădulescu-Motru şi Vasile Conta disciplinează gândirea şi ridică nivelul cultural al societăţii; se afirmă compozitorul George Enescu, pictorii Nicolae Grigorescu, Theodor Aman, Gheorghe Tattarescu, Ion Andreescu, Ştefan Luchian, sculptorul Karl Storck, actorii Matei Millo, Aristide Demetriade, fotograful Carol Popp de Szathmáry; ştiinţele beneficiază de nume ca Spiru Haret, P.S. Aurelian, Anghel Saligny, Carol Davila, Grigore Antipa. Apar societăţi culturale, se publică reviste. În această perioadă funcţionează „Junimea“, vârful efervescenţei intelectuale şi al schimbului liber de idei, care editează revista „Convorbiri literare”. O enumerare ca aceasta nu ar putea să acopere niciodată diversitatea şi dinamismul acestei elite a spiritului românesc. Pionierat şi consolidare, geniu şi meticulozitate, dispute şi dialog sunt câteva dintre trăsăturile elitei românești din acea vreme, vie şi plină de resurse. România şi-a consolidat statutul de putere regională şi de „arbitru balcanic“ prin participarea victorioasă la cel de-al doilea război balcanic, încheiat la 28 iulie/10 august 1913 cu semnarea Tratatului de la Bucureşti, prin care România obţinea Cadrilaterul. Regele Carol I a primit bastoane de mareşal atât de la Împăratul Germaniei, cât şi de la ţarul Nicolae al II-lea al Rusiei, care l-a şi vizitat în România, în 1914, şi care avea să sfârşească tragic, împreună cu familia, sub gloanţele bolşevicilor. Carol este descris, în literatura vremii ca un bărbat mai degrabă mic de statură, dar de o mare demnitate. A impus respect într-o lume plină de incertitudini şi a făcut din micul său regat un stat respectat şi stabil. A fost un suveran distant, sever şi măsurat, bucurându-se de o autoritate excepţională. A avut vocaţie de lider şi a condus România în momente politice şi istorice dificile, pe care le-a traversat plin de curaj. Întemeietorul Regatului român a murit la Sinaia, în ziua de 27 septembrie 1914, la ora cinci şi treizeci de minute dimineaţa. Avea şaptezeci şi cinci de ani, dintre care domnise patruzeci şi opt. Carol I a fost înmormântat la Curtea de Argeş, locul ales de el ca necropolă a familiei regale a României. Să ne amintim împreună câteva date din timpul domniei regelui Carol I:

A domnit 48 de ani (cea mai lungă domnie din istoria noastră).
Numai venirea pe tronul vacant a unui principe dintr-o prestigioasă dinastie europeană a salvat fragila construcţie instituţională începută la 1859 de oameni de stat patrioţi.
În timpul domniei lui, România obţine independenţa faţă de Imperiul Otoman, devenind astfel un stat suveran.
La data de 29 iunie / 11 iulie 1866: Adunarea Constituantă adoptă prima Constituţie a ţării, una dintre cele mai avansate ale timpului.
În anul 1867 se introduce sistemul monetar naţional, în anul 1870 fiind bătute în țară primele monede de aur, argint și aramă, odată cu înființarea Monetăriei Statului.
În anul 1867 Principatele Unite au pavilion separat la Expoziţia Universală de la Paris.
La data de 15 septembrie 1867, Carol I devine membru de onoare al Societății Academice Române, instituită prin Decret Domnesc în 1867, devenită Academia Română, la 30 martie/12 aprilie 1879. Protector şi preşedinte de onoare al Academiei Române între 1879 şi 1914, regele a lăsat acesteia, prin testament, suma de 600 000 de lei.
În anul 1867, ia fiinţă şcoala Normală „Carol I“, finanţată din caseta personală a Domnitorului.
La data de 11 mai 1868 este înfiinţată Societatea Filarmonică Română.
La data de 31 octombrie 1869 se inaugurează oficial linia de cale ferată Bucureşti-Giurgiu, respectiv prima gară a Bucureştilor, Gara Filaret. În 1906, reţeaua de căi ferate a României avea să ajungă la 3180 km.
În timpul domniei Regelui Carol I se inaugurează Palatul Universității din București (14 decembrie 1869), Palatul Universității din Iași (21 noiembrie 1897) și Teatrul Național din Iași (1 decembrie 1896).
La data de 25 septembrie 1872 se inaugurează Gara de Nord din Bucureşti (numită, până în anul 1888, „Gara Târgoviştii“).
Anul 1872 marchează începutul funcţionării Şcolii Militare de Infanterie şi Cavalerie din Bucureşti şi al Şcolii fiilor de militari din Iaşi.
La data de 26 decembrie 1872 este introdus în Bucureşti tramvaiul cu cai.
La data de 15 decembrie 1875 îşi începe activitatea Banca de Bucureşti (cu capital francez). La data de 4 iulie 1876 este fondată Societatea Naţională de Cruce Roşie a României.
În anul 1879 a fost dată în folosinţă prima linie de cale ferată care a legat Transilvania de Bucureşti, prin inaugurarea liniei Ploieşti – Predeal şi joncţiunea cu calea ferată Braşov – Predeal.
La data de 17/29 aprilie 1880 se înfiinţează Banca Naţională a României, a 16-a bancă centrală din lume.
Între anii 1880–1883 este amenajat cursul Dâmboviţei.
În anul 1882 este introdus iluminatul electric la București.
La data de 1 decembrie 1882 se deschide Bursa din București, în clădirea Camerei de Comerț din strada Doamnei. În Monitorul Oficial al României din luna decembrie a anului 1882 au fost publicate cotațiile bursiere ale primelor companii românesti tranzacționate.
La data de 25 septembrie 1883 are loc inaugurarea Castelului Peleş din Sinaia, leagănul Dinastiei române, ridicat de Regele Carol I cu bani provenind din caseta personală.
În anul 1884 este introdusă, în Bucureşti, prima linie telefonică.
La data de 1/13 mai 1885 este recunoscută autocefalia Bisericii Ortodoxe Române de către Patriarhatul Ecumenic de la Constantinopol.
În anul 1885 se deschide Grădina Botanică la Cotroceni.
La data de 23 aprilie 1887, Catedrala mitropolitană Iași este sfințită, în prezența Familiei Regale a României.
În anul 1888 este inaugurat Ateneul Român.
La data de 14 martie 1895 se inaugurează, în Bucureşti, Fundaţiunea Universitară „Regele Carol I“, actuala Bibliotecă Centrală Universitară „Regele Carol I“.
În septembrie 1895 a fost inaugurat Podul Carol I de la Cernavodă, construit la inițiativa regelui. La data aceea, podul peste Dunăre era cel mai lung pod din Europa continentală.
La data de 8 iunie 1897 se aşază piatra fundamentală a Palatului „Casei de Depuneri, Consemnaţiuni şi Economie“, în prezenţa Regelui Carol I şi a Reginei Elisabeta. Palatul este inaugurat în anul 1900, prima şedinţă a Consiliului de Administraţie în noul sediu având loc la 15 iunie.
În 1901 este inaugurat Palatul Poştelor din Bucureşti (actualul Muzeu Naţional de Istorie a României).
La data 27 ianuarie 1903 este fondată, la Bucureşti, „Confederaţia Patronală UGIR (Uniunea Generală a Industriaşilor din România)“, ce îşi propunea dezvoltarea economică şi modernizarea societăţii româneşti.
În anul 1904, România ocupă locul al patrulea în Europa, în raport cu numărul populaţiei (după Elveţia, Germania şi Suedia), la numărul de telegrame trimise (peste 2 milioane şi jumătate).
La data de 6 iunie 1906 are loc inaugurarea Expoziţiei Naţionale Române din Bucureşti.
În anul 1906, sub domnia lui Carol I se construiesc 40 de spitale rurale, dintre care unele sunt în funcţiune şi astăzi.
În 1908 se înfiinţează „Observatorul Astronomic“ cu planetariu („Observatorul Popular“).
La data de 1 decembrie 1912 a fost întemeiată ,,Federaţiunea Societăţilor Sportive din România” (F.S.S.R.), care cuprindea douăsprezece comisii (atletism, fotbal, rugby, scrimă, ciclism, tir, canotaj, tenis, natație, gimnastică, oină, sporturi de iarnă). Primul președinte al federațiunii a fost Principele moștenitor Ferdinand.

Manevrele regale s-au desfasurat in perioada 26-29 septembrie 1906 in zona Albesti-Ploiesti-Predeal. Comandamentul era la Ploiesti in zona stadionului de azi, iar aplicatiile au avut loc intre Strejnic si Darmanesti. In cele patru zile ale manevrelor, M.S. Carol I a stat in Ploiesti, dormind in una din camerele oficiale ale Liceului nou. Seara, pe 28 septembrie, orasul era feeric iluminat; se trageau focuri de artificii în gradina publica si la monumental vanatorilor. Pe strazile centrale si mai ales pe bulevard domnea mare animatie. La ora 8 a avut loc banchetul oferit de Suveran ofiterilor generali care au luat parte la manevre. La banchet au mai luat parte atasatii militari straini si persoanele oficiale din oras si judet. Banchetul a fost aranjat în trei sali din etajul de sus al liceului. La masa de onoare a luat loc Suveranul, avand in dreapta pe ducele de Connaugt, in stanga pe primul-ministru, iar în fata pe principele Ferdinand, pe generalul Manu si pe ministrul Gradisteanu. La sampanie, M.S Regele a ridicat primul toast in onoarea armatei, judetului si a felicitat oraşul Ploiesti, care a ridicat un falnic monument fiilor sai care au luptat vitejeste pe campul de razboi reinviind bravura strabună. Apoi Suveranul a adus elogii judetului Prahova, care a stiut sa puna în valoare bogatiile solului sau devenind astfel una din provinciile importante ale tarii. Inchina apoi pentru corpul 3 de armata care cu prilejul manevrelor a dat dovezi de o excelenta organizatie. Toastul regal a fost primit cu urale entuziaste. Muzica a cantat imnul regal. Generalul Wartiade, comandantul corpului 3, a raspuns multumind Suveranului asigurandu-l de devotamentul armatei, care se simte fericita ori de cate ori vine în contact cu viteazul comandant, care a condus-o la glorie. La orele 9 a avut loc o mare manifestatie populara. S-a făcut o retragere cu torte în fata cartierului regal. Manifestatia a avut un caracter grandios: cortegiul, compus din mii de persoane, de muzica regimentului 7 si de fanfara liceului, ajungand în fata liceului, s-a oprit izbucnind in furtunoese urale. Suveranul şi A. S. R. principele Ferdinand au iesit in balcon si au fost aclamati cu entuziasm. La orele regele 10 s-a retras împreună cu printul Ferdinand. A doua zi la orele 12 dimineata a avut loc pe Bulevard revista şi defilarea Corpului III de armata care a efectuat manevrele. La aceeaşi ora, Majestatea Sa Regina Elisabeta a sosit în trasura la tribuna regala de unde a asistat la defilarea trupelor.

Reunirea românilor

1 Decembrie 1918 - Centenar - 2018 - 1 Decembrie

Ziua dreptului internațional umanitar

A.R.D.U. - Filiala Prahova (Asociația Română de Drept Umanitar)

Centrul pilot de drept internațional umanitar (CDIU) a luat ființă prin ordinul Ministrului Apărării Naționale la data de 29 octombrie 1993, în municipiul Ploiești, iar sediul acestuia s-a inaugurat pe data de 6 decembrie a aceluiași an. Data de 14 Mai a fost declarată Ziua dreptului internaţional umanitar, prin Legea nr. 177/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 349, din 13 iunie 2013, intrând în vigoare în 16 iunie 2013. Dreptul internaţional umanitar, cunoscut şi sub denumirea de dreptul războiului sau dreptul conflictelor armate, reprezintă un ansamblu de reguli care, din considerente de ordin umanitar, caută să limiteze efectele unui conflict armat, să protejeze acele persoane care nu participă sau care nu mai participă la ostilităţi şi să restricţioneze mijloacele şi metodele de război. Aplicarea întocmai de către părţile beligerante a normelor de drept internaţional umanitar în timpul conflictului armat internaţional şi intern are ca scop protejarea celei mai importante valori a umanităţii - fiinţa umană. Ca urmare a tratatelor şi convenţiilor internaţionale pe care România le-a ratificat în domeniul dreptului internaţional, pe plan intern au fost depuse eforturi privind gestionarea problemelor de drept internaţional umanitar. Acest fapt s-a concretizat prin constituirea Comisiei Naţionale de Drept Internaţional Umanitar (CNDIU) care, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 420 din 2006, cu modificările şi completările ulterioare, este un organ consultativ al Guvernului, fără personalitate juridică şi are ca scop îndeplinirea obligaţiilor ce îi revin României în baza tratatelor internaţionale din domeniul dreptului umanitar. Ministerul Apărării Naţionale face parte din Comisia Naţională de Drept Internaţional Umanitar (CNDIU), alături de Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Justiţiei, Ministerul Afacerilor Internelor, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Culturii şi Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, iar Secretariatul permanent al CNDIU este asigurat de Centrul de Drept Internaţional Umanitar din Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”. Comisia Naţională de Drept Internaţional Umanitar a avut un rol esenţial în elaborarea şi promovarea proiectului legislativ de marcare a zilei de 14 mai la nivel naţional ca „Zi a dreptului internaţional umanitar”, care reprezintă un reper simbolic şi istoric pentru România, fiind ziua în care ţara noastră şi-a exprimat ataşamentul faţă de valorile dreptului internaţional umanitar, prin ratificarea în anul 1954 a Convenţiilor de la Geneva din 12 august 1949. În urma ratificării Convenţiilor de la Geneva din 12 august 1949 şi a Protocoalelor I şi II Adiţionale la acestea, din anul 1977 statul român şi-a asumat obligaţia de a face cunoscute prevederile documentelor internaţionale care alcătuiesc dreptul internaţional umanitar (DIU). Obligaţia de a difuza şi de a asigura cunoaşterea principiilor şi normelor de drept internaţional umanitar este reglementată în tratate şi convenţii internaţionale și reprezintă una din responsabilităţile esenţiale ale unui stat încă din timp de pace. Difuzarea dreptului internaţional umanitar constituie o obligaţie a statelor de a asigura cunoaşterea acestuia de către forţele armate, fapt ce a determinat ca la nivelul Ministerului Apărării Naţionale să se înfiinţeze în anul 1993, Centrul de Drept Internaţional Umanitar, structură care face parte din Universitatea Naţională de Apărare „Carol I” şi care are printre obiectivele sale principale instruirea personalului Armatei României pe linia dreptului internaţional umanitar şi diseminarea acestuia şi a domeniilor conexe.

La 1 decembrie 1918 Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, constituită din 1228 delegaţi şi sprijinită de peste 100000 de persoane adunate la eveniment din toate colţurile Ardealului şi Banatului, a adoptat o rezoluţie care consfinţeşte unirea tuturor românilor din Transilvania şi întreg Banatul cu România. Ziua de 1 decembrie 1918 marchează bilanţul luptei pentru întregirea statală, care vine să încununeze precedentele acţiuni ale fraţilor din Basarabia 27 martie 1918 şi Bucovina 28 noiembrie 1918. Poporul român a valorificat conjunctura internaţională creată în urma primului război mondial şi a ştiut să se afirme în contextul mişcării de eliberare a popoarelor şi al victoriei principiului naţionalităţilor în Europa.

Rezoluţia votată de Marea Adunare Naţională proclama: deplina libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare, egala îndreptăţire şi deplina libertate autonomă confesională, înfăptuirea desăvârşită a unui regim curat democratic, desăvârşita libertate de presă, asociere şi întrunire, libera propagandă a tuturor gândurilor omeneşti, reforma agrară radicală precum și aceleaşi drepturi şi avantaje muncitorilor români ca şi muncitorilor din statele europene dezvoltate. Legea Unirii a fost ratificată prin decretul lege nr. 3631 din 11 decembrie 1918 de către regele Ferdinand I şi votată în unanimitate de Adunarea Deputaţilor în şedinţa din 29 decembrie 1919.

Palatul culturii Ploiești

Palatul Culturii din municipiul Ploiești, aflat în buricul orașului, mai precis în Strada Erou Călin Cătălin, nr.1 este o lucrare monumentală începută înaintea primului război mondial, lucrările fiind întrerupte în timpul războiului și, ulterior reluate și finalizate la începutul anilor ’30. Acest edificiu este, poate, cea mai frumoasă, mai impunătoare clădire și mai plină de rezonanțe culturale, artistice și științifice ale orașului aurului negru. Palatul Culturii a fost ridicat pe baza documentației arhitecților Ernest Doneaud, arhitect român, de origine franceză, și Toma T. Socolescu, spre a servi ca Palat al Justiției. Aceasta a fost destinația inițială. Lucrarile au început în anul 1906, dar au fost întrerupte foarte curând, din cauza evenimentelor care nu mai lăsau în bugetul Ministerului de Justiție decât sume prea mici. Lucrările au reînceput în forță în 1924 când Ernest Doneaud nu mai era de mult timp aici, dar Toma T. Socolescu care-l asistase în lucrarea lui, acum ridicat la rangul de arhitect, cunoștea bine proiectele și chiar avea aprobarea autorului pentru unele modificări. Lucrarea a progresat în ritm alert și, în linii mari, prin 1930, la începutul crizei, era terminată. În anii următori, cu toată austeritatea, s-au găsit banii necesari pentru finisaje, instalații și mobilier. La subsol clădirea a fost prevazută cu niște tuneluri pentru adăpostirea personalului judecătoreasc în caz de pericol. Edificiul a fost inaugurat la 26 noiembrie 1933. Cel care a tăiat panglica și a rostit cuvântarea inaugurală a fost regele Carol al II-lea al României. La inaugurare, Carol al II-lea a spus: «Inaugurând astăzi acest frumos locaș, care este o podoabă a municipiului Ploiești, sunt fericit că în el se vor adăposti aceia cari au chemarea de a împărți dreptatea…». Clădirea, care a funcționat inițial ca Palat al Justiției, a devenit ulterior Palatul Culturii. Are subsol, parter, etajul 1 mai înalt și etajul 2 mai scund, intrarea principală pe partea sudică aflându-se la nivelul primului etaj, fiind flancată de coloane masive. Holul de la intrare este enorm; interiorul luminat prin plafon, se înalță pe două nivele, având în componența sa și Sala „Pașilor Pierduți” sau Sala Coloanelor și Săli de ședință – Sala Marii Uniri. După 1951 clădirea a fost atribuită Complexului Cultural Ploieștean. Afectată grav de cutremurul din 1977, ca de altfel întregul oraș Ploiești, construcția a fost renovată parțial, adăpostind în prezent Biblioteca Județeană Nicolae Iorga, Muzeul Județean de Științele Naturii Prahova cu secțiile Muzeul Omului și Acvariul și Centrul Județean de Cultură Prahova. Este o clădire masivă, monumentală, cu un mare corp central și două aripi principale, care îl întretaie aproape de capete. Are un demisol, un parter și un etaj foarte înalt și un altul ceva mai scund. Palatul Culturii este construit în stil neoclasic francez, palatul impresionând prin unitate de stil, prin simetrie și echilibru, ca și prin varietatea cu care sunt tratate cele patru registre ale fațadei. Deosebit de reușită este intrarea principală, aflată la nivelul primului etaj, pe partea sudică a corpului central. Accesul este permis de un povârniș carosabil cu două variante și de treptele largi ale unei scări monumentale; o puternică colonadă încadrează cele trei uși masive. În interior, parterul și primul etaj cuprindeau câteva mari săli de ședințe, unele dintre ele cu lambriuri de lemn și cu plafoane casetate. Astazi, cladirea este etichetata cu celebra bulina rosie, însă de câțiva avi au început lucrări de renovare care astăzi cam tărăgănează. Se constată că cel cel putin la nivelul acoperisului, solutiile (provizorii) nu prea se asemana cu originalul interbelic. Ce va ieși în final vom vedea.

Stema localității Blejoi

Prin Hotărârea de Guvern nr. 450 din anul 2021, publicată în Monitorul Oficial, a fost aprobată stema comunei prahovene Blejoi. Potrivit documentului, stema comunei prahovene se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, cu un câmp albastru tăiat de un brâu undat, întrerupt la mijloc. În partea superioară se află o pană de aur, iar în partea inferioară o liră de aur. Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu un singur turn crenelat, cu precizarea că în hotărârea menționată au fost detaliate și semnificațiile fiecărui element în parte ce compune stema comunei. Astfel, brâul undat din argint face trimitere la râul Teleajen, care traversează comuna, iar faptul că este întrerupt trimite la podul peste Teleajen. Pana de aur face referire la scriitori, respectiv la Radu Tudoran – pseudonimul literar al lui Nicolae Bogza – frate al scriitorului Geo Bogza, ambii fii ai comunei. Lira de aur face trimitere la compozitorul Constantin Dimitrescu, autorul cunoscutei compoziții ”Dans țărănesc”, iar coroana murală cu un singur turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.

Blejoi (în trecut, Strâmbeni-Blejoi) este o comună din județul Prahova, care include și satele: Ploieștiori și Țânțăreni, fiind situată la nord și nord-est de Ploiești, pe malul drept al râului Teleajen. Comuna este străbătută de comunicațiile rutiere: DN1B (Ploiești – Buzău) și DN1A (București – Poliești – Brașov). La recensământul din anul 2011 comuna număra 8575 locuitori, în creștere față de recensământul anterior (anul 2002 – 7922 locuitori) dintre care: români – 94,83%, romi – 1,7% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a comunei prahovene Blejoi astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 92,09%, creștini după evanghelie – 3,25% și restul – nedeclarată sau altă religie. După reforma administrativă din 1950, satele comunei au fost arondate orașului regional Ploiești, reședința regiunii Prahova și apoi a regiunii Ploiești. După reintroducerea județelor în 1968, comuna Ploieștiori s-a desființat, satele Țânțăreni și Ploieștiori revenind comunei Blejoi. Comuna Blejoi a avut o vreme statut de comună suburbană a municipiului Ploiești. La Blejoi s-au născut și au trăit o vreme:

Geo Bogza (1908 - 1993), academician, autor, poet, jurnalist, scriitor, publicist
Radu Tudoran (1910 - 1992), prozator

Obiectivele turistice ale comunei sunt:

Biserica de lemn “Sfântul Nicolae” și “Adormirea Maicii Domnului” (secolul al XVIII-lea), monument istoric de arhitectură de interes național.
Vila Constantin Comăneanu, datată 1909
ruinele Bisericii “Sfântul Visarion” (secolele al XVII-lea–al XVIII-lea)

Municipiul Ploiești este unul dintre marile orașe ale României și reședință a județului Prahova, fiind situat la 60 de kilometri depărtare de București. Municipiul Ploiești se găsește în apropierea regiunii viticole Dealul Mare-Valea Călugărească și are acces direct la Valea Prahovei, cea mai importantă zonă de turism alpin din România. Ploieștiul este un important nod de transport, situându-se pe drumurile care leagă capitala București de provinciile istorice Transilvania și Moldova. este supranumit „capitala aurului negru”, orașul fiind vechi centru al industriei petroliere, având patru rafinării și alte industrii legate de această ramură (construcții de mașini, echipamente electrice, întreținere). Prezența unor ploieșteni pe piețele unor orașe din Ardeal denotă faptul că localitatea avea un nume și o bază economică ce-i permiteau să intre în relații comerciale cu centre de peste munți. Numele mai apare într-un hrisov din anul 1567, semnat de către domnitorul Țării Românești, Petru cel Tânăr, prin care se întărea o vânzare a "cinci răzoare" de vie între un anume Avruț din Ploiești și logofătul Coresi din Bărcănești. Sus am postat stemele interbelică, comunistă și actuală ale orașului Ploieșți precum și fotografiile câtorva monumente de cultură și arhitectură ploieșteană, din vremuri diferite.

Vedere din cartierul "Vest"

Tribunalul

Stadionul

Spitalul

Palatul Societății "Cooperativa"

Palatul Băilor Municipale

Muzeul I.L.Caragiale

Librăria Centrală

Casa de cultură a sindicatelor

Calea Câmpinei

Prahova este un județ aflat în regiunea istorică Muntenia din România.Este cel mai populat județ din România (cu excepția capitalei București, oraș aflat în vecinătatea sa, la sud) deși este doar al 33-lea din țară ca suprafață. Județul se întinde pe o suprafață de 4716 kilometri pătrați, numără aproximativ 830000 de locuitori și își are reședința în municipiul Ploiești. Ca subunități administrative județul este compus din 2 municipii - Ploiești și Câmpina, 12 orașe - Azuga, Băicoi, Boldești - Scăieni, Breaza, Bușteni, Comarnic, Mizil, Plopeni, Sinaia, Slănic, Urlași, Văleni de Munte și 90 de comune. Sus am postat harta, stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului Prahova precum, iar mai jos fotografiile câtorva monumente de cultură și arhitectură din județul Prahova, din vremuri diferite.