Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de cultură
și arhitectură din localitatea maghiară BUDAORS, județul PESTA,
din vremuri diferite, câteva cărți poștale ilustrate și o insignă locală.
Biserica
Aeroportul
Monumentul eroilor aviatori
Hotel Adler
Dealul Capelei
Capela
Trimiteri poștale
Vederi generale
Insignă sportivă locală
xxx
O PASTILĂ DE UMOR
O EPIGRAMĂ PROPRIE
O VORBĂ DE DUH
DE LA UN ÎNAINTAȘ
UN DIALOG EPIGRAMATIC
__________xxx__________
CÂTEVA
MEDALII ȘI INSIGNE
DIN MUNICIPIUL BUCUREȘTI
Informaţii generale despre medalistică şi subiectul
ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul
"Le Havre - Franţa".
INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi
culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept,
la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau
simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc.
Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare
localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup,
organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel
de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale,
artistice şi de altă natură, etc.
Veche insignă sportivă a clubului sportiv Steaua (A - armata)
Produsul medalistic de mai sus este o insignă realizată la comanda clubului
sportiv A.S.A. București (Asociația Sportivă Armata), viitoarea echipă -
Steaua București – azi F.C.S.B. (Fotbal Club Steaua București), care
a reușit să câștige în anul 1987 cel mai important trofeu din fotbalul mondial
– Cupa Cumpionilor Europeni. Fotbal Club Steaua București, cunoscut
ca Steaua București sau simplu Steaua, este un
club de fotbal românesc, care evoluează în liga I. Este clubul
românesc cu cel mai mare succes fotbalistic pe plan național și internațional.
De-a lungul istoriei, Steaua a câștigat cele mai multe campionate, cupe și
supercupe ale României. La data scrierii prezentului articol - noiembrie 2012 -
palmaresul naţional al clubului este următorul: 23 de titluri de Campioană
naţională, 21 de Cupe ale României şi 5 Supercupe ale României. Steaua a
fost prima echipă din estul Europei și singura din România care a câștigat
Cupa Campionilor Europeni, și a doua echipă est-europenă și singura din România
care are în palmares Supercupa Europei. Fondat pe 7 iunie
1947 ca „ASA București” (Asociația Sportivă a Armatei București),
clubul și-a schimbat de mai multe ori numele, până la stabilirea numelui
„Steaua” în anul 1961. Din punct de vedere istoric, Steaua este cunoscut
ca și clubul sportiv al Armatei Române. Cu toate acestea, departamentul de
fotbal s-a separat de clubul sportiv în anul 1998. Din acel moment,
singurele legături ale clubului de fotbal cu Armata sunt tradiția istorică și
stadionul Ghencea, care încă este proprietatea Ministerului Apărării Naţionale.
De-a lungul timpului, echipa a avut mai multe steme, datorită diferitelor
schimbări de proprietari și de regimuri. Culorile tradiţionale ale clubului
sunt roşu şi albastru. Steaua a jucat multe meciuri pe stadionul Ghencea,
inaugurat în anul 1974 şi care are capacitatea de 28365 locuri. Ultimile
meciuri ale Stelei s-au desfăşurat pe ultramodernul stadion Arena naţională,
construit pe locul vechiului stadion 23 August. Deasupra am postat stemele
(logourile) clubului de fotbal STEAUA Bucureşti, de-a lungul timpului. Pe stadionul barcelonez arhiplin “Ramon Sanchez Pizjuan”, în
care suporterii catalani au creat pe întreaga durată a meciului o atmosferă
incendiară, jucătorii Stelei au rezistat presiunii create ajungând la
loviturile de 11 metri, unde fantasticul Duckadam, care ulterior a ajuns în
'Cartea Recordurilor', a apărat toate cele patru execuţii ale jucătorilor
spanioli, iar Lăcatuş şi Balint au punctat pentru acel uriaş triumf. Şi-au adus
aportul la acea izbândă, elogiată în presa din întreaga lume, jucători de o
valoare incontestabilă: Duckadam-Iovan, Bumbescu, Belodedici, Bărbulescu-Bălan,
Majaru, Balint, Boloni-Lăcătuş Piţurcă, echipa de bază din acel meci. Dar şi Radu
II, Iordănescu, Stângaciu, Pistol, T. Stoica, suspendat în acel meci. În marea
lor majoritate, după Decembrie '89, au evoluat la echipe din campionate
puternice ale bătrânului continent. De asemenea, trebuie amintită conducerea
tehnică, formată din Emeric Ienei şi Anghel Iordănescu, şi conducerea
administrativă, formată din Ion Alexandrescu şi Constantin Dănilescu. Ei au
fost cei care prin competenţă şi profesionalism au dus la această extraordinară
victorie a fotbalului românesc.
Loja masonică Înțelepții din Heliopolis - Ordinul București
R.S.V.A. (?) 1864 - 2004
Produsul medalistic de mai sus este o medalie masonică
realizată la comanda Lojei Înțelepții
din Heliopolis – orașul București - R.S.V.A.
Iată câteva simboluri
masonice care apar frecvent pe bijuterii, medalii și decorații masonice:
- Compasul
– dedicat tuturor masonilor, semnificând Spiritul
- Echerul
– dedicat doar Marelui Maestru, semnificând Materia, Spațiul, Echilibrul, fără
el masonii nu pot șlefui “piatra brută”
- Steaua
în cinci colțuri (pentaclul) – semnifică Lumina, Inteligența. Știința
- Ramurile
de accacia – semnifică Reînnoirea, Metamorfoza, Inocența
- Litera
G – se referea inițial la Geometrie - știința sacră transmisă, azi cu ample și
misterioase încărcături ezoterice.
Temuta, admirata sau dezavuata, Francmasoneria a
jucat si continua sa aiba un rol important in multiple planuri ale Romaniei.
Sub semnul echerului si compasului de sub ochiul unic, s-au desfasurat
evenimente majore ale neamului. Efervescenta masonica in Romania a atins o
considerabila cota in perioada pasoptista, considerata de istorici o generatie
de masoni. Sintagma este acoperita de adevar, daca luam in calcul ca cei vizati
apartineau unor societati secrete literare si masonice de la Bucuresti, Iasi,
Brasov, Chisinau, Cernauti. Printre exponentii de seama, desavarsiti in
lojile pariziene, ii gasim pe Balcescu, Rosetti, Kogalniceanu, Alecsandri,
Cuza, Negruzzi si I.C. Bratianu. Sub regele Carol I, nu mai putin de 12
din 19 prim-ministri au fost masoni, ca si alti importanti oameni politici ai vremii.
Acum, Francmasoneria romana a facut pasul catre Marea Loja Nationala. În fine,
in perioada Romaniei Mari, o figura proeminenta a fost primul-ministru
Alexandru Vaida-Voievod, incadrat in loja "Ernest Renan", alaturi de
Traian Vuia, Mihai Serban s.a. El a obtinut, datorita discutiilor cu omologii
sai masoni, premierii britanic si francez, Lloyd George si Georges Clemenceau,
acceptul unor importante revendicari teritoriale romanesti, inclusiv Basarabia.
Numele altor oameni care se afla si astazi, ori s-au aflat pana nu demult,
in primele randuri ale celebritatilor Masoneriei romanesti sunt: Petre Roman,
Viorel Hrebenciuc, Ioan Rus, Gelu Voican Voiculescu, Dumitru Prunariu, Lucian
Bolcas, Alexandru Ciocâlteu, Constantin Balaceanu Stolnici, Virgil Ardelean, Ioan
Talpeş, Ovidiu Tender, Irinel Popescu, Alexandru Bittner, Razvan
Teodorescu, Victor Babiuc, Gheorghe Zamfir, Crin Halaicu, Tudor Gheorghe,
Florian Pittis si Adrian Severin. Ziaristul si muzeograful Horia
Nestorescu-Balcesti, renumit pentru lucrarile sale de istorie a Masoneriei
romane, afirma ca: "Romanii datoreaza Francmasoneriei faurirea Romaniei
Moderne, a Independentei, a Regatului, a Statului national unitar si
suveran". Biserica Ortodoxa Romana este de cu totul alta parere.
Prin Hotararea Sfantului Sinod din 1937, la concluziile Mitropolitului Nicolae
al Ardealului, ramasa si astazi in vigoare, aceasta subliniaza in sapte puncte
urmatoarea sinteza: "Este o organizatie mondiala secreta, in care
evreii au un rol insemnat, avand un rit cvasi-religios, luptand impotriva
conceptiei crestine, impotriva principiului monarhic si national, pentru
a realiza o republica internationala, laica. Este un ferment de
stricaciune morala, de dezordine sociala. Biserica osandeste Francmasoneria ca
doctrina, ca organizatie si ca metoda de lucru oculta". Cuvintele
„francmason“, „francmasonerie“ sunt forma românească a cuvintelor englez free
mason, francez francmaçon şi german Freimaurer care
înseamnă „zidar,constructor liber“ şi reprezintă o moştenire a uneia din
rădăcinile francmasoneriei: breasla zidarilor care construiau biserici,
bazilicile şi catedralele în Evul mediu. Potrivit dicţionarului
enciclopedic „The New Encyclopedia Britannica“, francmasoneria este cea mai
vastă societate secretă din lume, răspândindu-se mai cu seamă datorită
întinderii în sec. al XIX-lea a Imperiului ritanic (mai corect spus ar fi
însă: „societate discretă“). Însă francmasoneria a funcţionat în secret doar
atunci şi acolo unde a fost interzisă de lege. Ea nu este prin natura ei o
asociaţie secretă, deşi prezintă asemănări cu Şcolile de Mistere din
Antichitate. Însă, potrivit definiţiei date de masonii înşişi, masoneria
este: „o asociaţie de oameni liberi şi de bune moravuri care conlucrează pentru
binele şi progresul societăţii prin perfecţionarea morală şi intelectuală a
membrilor săi.“ Despre Masonerie există două puncte de vedere: primul,
pro-masonic, prezintă masoneria ca pe o organizație fraternă, ai căror membri
sunt uniți de idealuri comune morale şi metafizice; în cele mai multe
dintre ramuri, de credinţa într-o fiinţă supremă. Câtă vreme masoneria tinde
spre perfecţionarea omului, este compatibilă cu orice credinţă sau convingere
sinceră şi nu ar trebui să apară probleme; al doilea, anti-masonic, prezintă
această organizație într-o lumină diabolică, socotind-o o pseudoreligie, cu o
organizare ermetică, antisocială, complotistă si satanista. Lojele
masonice sunt forme de organizare ale masonilor de oriunde.
I.P.S.C. S.A. - Institutul de proiectări pentru sectoare calde
București - România 1973 - 1998
I.C.P.T.S.C. probabil că este prescurtarea de la Institutul de
cercetare -proiectare pentru sectoare calde. El a fost înființat în anul 1973,
fiind subordonat Ministerului industriei metalurgice și este situat în București pe Calea Olteniței la nr.
105. Obiectul de activitate al acestui institut era următorul: ,,utilaje
și linii tehnologice pentru turnătorii, secții de forjă, tratamente termice
aferente sectoarelor calde, respectiv linii automate de formare-turnare pentru
întreprinderi din țară și export. Instalații de ardere, arzătoare
auto regenerative, instalații de recuperare a căldurii. Tehnologii speciale
de tipul turnării centrifugale destinate reducerii consumului de metal, energie
și combustibil. Materiale, utilaje, repere și tehnologii de vârf pentru tehnica
nucleară. Proiecte tip de utilaje și tehnologii pentru sectoare calde, inclusiv
prese”. Institutul se află în fază avansată de privatizare prezentând mare
interes pentru cumpărători. Clădirea are 12 etaje şi o suprafaţă desfăşurată de
22278 metri pătraţi, terenul întinzându-se pe 19291 metri pătrați. Potrivit
experților imobiliari doar terenul din jurul se situează astfel între 11,5
milioane euro şi 25 milioane euro.
Maraton - 1 Decembrie 2022 - București
Maratonul este o probă sportivă de
alergare pe distanță lungă, cu o distanță oficială de 42,195 km,
care se aleargă de obicei pe șosea. Evenimentul este numit după legenda
soldatului grec Phidippides, un mesager care a adus la Atena vestea
victoriei din Bătălia de la Maraton. Acuratețea istorică a acestei legende este
pusă la îndoială, fiind contrazisă în special de relatările lui Herodot.
Maratonul a fost unul dintre sporturile de la Jocurile
Olimpice moderne din anul 1896, deși distanța nu a fost standardizată
până în 1921. Mai mult de 800 de astfel de curse se desfașoară în întreaga lume
în fiecare an, marea majoritate a concurenților fiind sportivi amatori.
Maratoanele mai mari pot avea zeci de mii de participanți. Astfel de maratoane
au loc în România la Brașov, Cluj, Sibiu, Aiud, etc.
S.D.F. București (Social Dans Fest)
Medalia de mai sus este o medalie de merit conferită participanților (câștigătorilor) în
cadrul competiției de dans S.D.F. București (Social Dance Fest
Bucuresti). Acastă competitie de dans este afiliată Uniunii Dansurilor Sociale din România (U.D.S.R.).
Competiția are un pic de tradiție, prima ediție având loc în anul 2014. În
cadrul competiției se acordă premii valoroase, trofee aparte și medalii de
neuitat în 12 discipline. Juriul este format din profesioniști din lumea
dansului internațional.
Uniunea Dansurilor Sociale din România deține o platformă
on-line prin care gestionează evenimente (competiții de dans) din România
individuale dar și de studio (trupă de dans).
București - 555 ani * 1459 - 2014
La
temelia începuturilor multor fapte mai de seamă, a multor clădiri
mai mari, a multor sate ori oraşe mai frumoase stă o poveste. Aşa, de
pildă, vreţi voi să ştiţi de ce cel mai mare oraş al României, capitala
ţării, se numeşte Bucureşti? Cică, demult, demult, pe vremea aceea tulbure
când năvăleau feluriţi oameni răi şi prădalnici, cum au fost tătarii,
prin luncile Dâmboviţei, prin pădurile şi poienile din acea parte a
ţării, pe acolo pe unde acum se întinde Bucureştiul, în vremea aceea
umbla un cioban cu turma lui. Îl chema Bucur. Avea oi multe: şi albe şi
negre şi brumării. Avea de asemenea câini voinici, care nu se temeau nici de
lupi, nici de urşi, nici de vulturii cei mari care, mai
ales primăvara, se repezeau din văzduh ca săgeata, şi înhăţau în gheare
mieii cei tineri şi jucăuşi, şi le sfâşiau blăniţa moale cu
clonţul lor ascuţit şi tare ca oţelul. Mai avea ciobanul Bucur şi vreo
doisprezece măgari, pentru purtat poverile ciobanilor şi vreo zece cai
graşi şi frumoşi, numai buni de alergatură la drum lung. Om cumsecade
era Bucur ciobanul; iar la tîrla lui de oi ţinea mulţi ucenici şi
ciobani, toţi zdraveni şi meşteri la închegat caşul, la tuns oile şi
la pregătit pieile pentru bundiţe şi cojoace. Şi trebuia să fie
zdraveni, pentru că nu numai de fiare trebuia să apere turma, ci şi de
cete prădalnice de oameni răi care, cum am spus, mişunau
pretutindeni, în acele vremuri tulburi şi pline de primejdie. De multe ori
tătarii au furat oi, berbeci, miei şi măgari din turma lui Bucur. De multe ori
au dat foc stânilor lui. Ba, chiar i-au ucis doi câini, din cei mai
credincioşi; iar pe unul dintre ciobani, unul mai tinerel, l-au
prins cu laţul, l-au luat rob şi l-au dus în ţara lor. Se vede însă că
acei oameni ai jafului se înnădiseră la rele, pentru că, în iarnă,
au răpit şi pe fata baciului Bucur, pe Anca. Frumoasă fată! Cu păr ca
borangicul, cu ochi ca floarea de cicoare si cu trup mlădios de căprioară.
Tot cu laţul au prins-o când, singură în stână, torcea lână pentru
sumanele ciobanilor. S-a zbătut ea, cât a putut; dar răii s-au dovedit mai
puternici. Aflând de asemenea răpire, Bucur Ciobanul s-a aprins de durere şi de
mânie. A încălecat în graba mare şi, împreună cu încă doi fârtaţi, a
galopat în urma tătarilor. Şi au galopat, au galopat, zile şi nopţi în
şir. Nu i-au ajuns decât la o apă mare, numită Nistru. Cum era iarnă, apa
îngheţase. Simţindu-se urmăriţi, tătarii s-au avântat să treaca râul
cel mare pe gheaţă, ca pe pod. Dar se vede că gheaţa nu era
prea groasă că, iaca, a pârâit, s-a crăpat şi acei tătari, huştiuluc! în
bulboana adâncă, aşa cum se aflau: cu cai şi cu pradă cu tot. Unii
au scăpat pentru că armăsarii lor ştiau să înoate; alţii s-au înecat. Anca
ştia să înoate, iar părintele său, Bucur, şi fârtaţii lui au sărit s-o
ajute a ieşi dintre sloiurile de gheaţă. Aşa s-au întors, toţi patru la
stâna de pe malul Dâmboviţei. Aici, pe un dâmb, şi-au clădit o
casă mare şi au împrejmuit-o cu gard înalt din butuci groşi, ca un
adevărat zid de cetate. Apoi, când Anca s-a măritat şi a avut
copii, deci familia baciului Bucur a sporit, au construit şi o bisericuţă,
care se vede şi azi, şi se cheamă chiar „Biserica lui Bucur”. Cu anii,
s-au adunat aici tot mai mulţi români. Iacă aşa, în jurul casei lui
Bucur, după sute şi sute de ani, s-a format un oraş, căruia oamenii
i-au zis Bucureşti, iar azi este frumoasa capitală a României. SURSA NET:
https://istoriiregasite.wordpress.com/2012/02/12/povestea-despre-intemeierea-bucurestiului/Oficial
se știe că prima mențiune a localității București apare în anul 1459, în timpul
celei de-a doua domnii a lui Vlad Țepeș și că începând cu anul 1862 este capitala Principatelor Unite și apoi a României.
București este capitala României, reședința județului
Ilfov și, în același timp, cel mai populat oraș al țării, centru
industrial și comercial al țării. Populația de 1944367 de locuitori (estimat 1
ianuarie 2009) face ca Bucureștiul să fie al zecelea oraș ca populație
din Uniunea Europeană. În fapt, însă, Bucureștiul adună zilnic peste
trei milioane de oameni, iar specialiștii prognozează că, în următorii cinci
ani, totalul va depăși patru milioane. Prima mențiune a localității apare
în anul 1459. În anul 1862 devine capitala României. De atunci
suferă schimbări continue, fiind centrul scenei artistice, culturale și
mas-media. Între cele două războaie mondiale, arhitectura elegantă și
elita bucureșteană i-au adus porecla „Micul Paris”. În prezent, capitala are
același nivel administrativ ca și un județ și este împărțită în șase
sectoare. Deasupra am postat drapelul, stemele interbelică, comunistă și
actuală ale orașului precum și pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură bucureștene, din vremuri diferite.
Spitalul Brâncovenesc
Strada Lipscani
Strada Stavropoleus
Teatrul de operă și balet
Terasa Cercului Militar
Vama Poștei
Stadionul 23 August
Sfatul Popular al raionului Grivița Roșie
Televiziunea română
Strada Smârdan
Turnul Colței
Statuia Tache Ionescu
Statuia lui Lascăr Catargiu
Expoziția generală română 1906
Pavilionul închisorilor
Palatul Universității
Statuia lui Mihai Viteazu și Strada Regina Elisabeta
Șoseaua Colentina
Muzeul național al țăranului român "Dimitrie Gusti"
Casă tradițională din localitatea Șuici, județul Argeș
Bulevardul Academiei
Templul coral
__________ooOoo__________
PERSONALITĂȚI CULTURALE
PE BANCNOTELE LUMII
Chimist și biolog german Justus von Liebeg,
a trăit între anii 1803 - 1873
Detaliu vignetă de pe o felicitare franceză
Detaliu vignetă de pe un bilet spaniol de loterie
con_dorul@yahoo.com
MOUSAIOS - 03.09.2023
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu