Epaminonda's Blog.....: MINUNI ALE ARHITECTURII MONDIALE

1. Podul peste fluviul Dunărea de la Brăila este un pod rutier suspendat, care traversează fluviul între municipiul Brăila și satul Smârdan din județul Tulcea, legând regiunile istorice Muntenia și Moldova cu Dobrogea.

Podul are o lungime totală de de 1974,3 metri, o deschidere centrală de 1120 metri și două deschideri laterale de 489,65 și 364,65 metri. Gabaritul pe verticală al podului este de 38 metri de la nivelul de inundații maxim, îndeplinind astfel criteriile de navigație pe Dunăre. Sistemul de suspendare cuprinde un cablu principal și tiranți verticali de legatură între tablier și cablul principal, iar blocurile de ancorare sunt integrate în teren și sunt localizate în afara digurilor Dunării. Aceste blocuri au diametrul de 47 de metri și sunt îngropate la 31 metri adâncime.Lățimea totală a podului este de 31,70 metri. Calea pe pod are 22,00 metri și este alcătuită din 4 benzi de circulație de câte 3,50 m lățime fiecare, 4 benzi de încadrare de câte 0,5 m lățime, două acostamente de 1,50 m lățime și o zonă mediană cu lățimea de 3,00 m. La acestea se adaugă, de o parte și de alta, 2 benzi adiționale pentru trafic pietonal, biciclete și întreținere, trotuarele având lațimi de câte 2,80 m fiecare. La ambele capete ale podului sunt construite două viaducte de acces în lungime de 110 metri fiecare.

La ridicarea pilonilor podului s-a avansat aproape 2 m, în fiecare zi. Turnarea pilonilor s-a facut în sistem continuu. Sistemul de cofrare a fost ghidat prin laser și a permis turnarea continuă a pilonilor astfel încât s-a lucrat 24 de ore din 24, 7 zile din 7. Finalizate, cele două turnuri ale podului au fiecare 192,64 metri și sunt practic cele mai înalte construcții din România (dincolo de coșuri de fum sau antene). A urmat operațiunea de ridicare a cablurilor uriașe de oțel care susțin tablierul podului. Aproximativ 81.000 de kilometri de fir de oțel, îndeajuns cât să înconjoare planeta de două ori, sunt împletite și formează 16 toroane care alcătuiesc două cabluri cu o lungime de doi kilometri fiecare. Greutatea totală a celor două cabluri este de peste 6.700 tone. Garanția oferită de constructorul japonez al cablurilor, este de 120 de ani. Fiecare cablu are 60 de centimetri în diametru și susține tablierul metalic cu ajutorul tiranților. Pe fiecare mal, cablurile sunt ancorate în câte un bloc de ancoraj. Oțelul necesar pentru construcția tablierului metalic a fost furnizat de combinatul gălățean, iar construcția segmentelor metalice a fost realizată la Șantierul Naval Vard din Brăila. Fiecare segment al tablierului metalic are o greutate medie de 250 de tone. În total sunt 86 de segmente ale tablierului metalic care cântăresc în total peste 20.800 tone. Acest pod a costat 500 miliarde euro din care 85% sunt fonduri europene nerambursabile, fiind construit de un consorțiu italo-japonez. Podul s-a construit în cinci ani (2018-2023) pe mandatul a 4 premieri și 6 ministri ai transporturilor. Prin realizarea acestui pod timpul de traversare al fluviului în această zonă a scăzut cu 50 minute, la o viteză de deplasare admisă pentru început pe pod de doar 80 kilometri pe oră.
2. Podul vechi din orașul italian Florența, în limba italiană - Ponte Vecchio, în limba engleză – Old Bridge, este un pod medieval din piatră cu arc segmentat peste râul Arno.

El este situat între Ponte Santa Trinita și Ponte alle Grazie. Podul face legătura între Via Por Santa Maria (Lungarno degli Acciaiuoli și Lungarno degli Archibusieri) și Via de 'Guicciardini (Borgo San Jacopo și via de' Bardi). Singurul pod din Florența scutit de distrugere în timpul celui de-al doilea război mondial, se remarcă prin magazinele construite de-a lungul acestuia; construirea de magazine pe astfel de poduri a fost cândva o practică comună. Măcelarii, tăbăcării și fermierii au ocupat inițial magazinele; Chiriașii actuali sunt bijuterii, dealeri de artă și vânzători de suveniruri. Dincolo de valoarea istorică, podul a jucat de-a lungul timpului un rol central în sistemul rutier al orașului, începând de când a făcut legătura între Florentia romană și Via Cassia Nuova comandată de împăratul Hadrian în anul 123 d.Hr. În vremurile contemporane, în ciuda faptului că este închis circulației vehiculelor, podul este traversat de un flux pietonal considerabil generat atât de notorietatea locului în sine, cât și de faptul că face legătura între locuri de mare interes turistic de pe cele două maluri ale râului: piazza. del Duomo, piazza della Signoria pe o parte cu zona Palazzo Pitti și Santo Spirito din Oltrarno. Podul traversează râul Arno în punctul său cel mai îngust, unde se crede că un pod a fost construit pentru prima dată în epoca romană. El apare pentru prima dată într-un document din anul 996 fiind distrus de o inundație 1117 și apoi reconstruit. În anul 1333 o altă viitură l-a măturat din nou fiind reconstruit din nou în anul 1345 de către Neri di Fioravante. Podul este format din trei arcade segmentate: arcul principal are o deschidere de 30 de metri (98 de picioare), cele două arcuri laterale fiecare deschidere de 27 de metri (89 de picioare). Înălțimea arcurilor este între 3,5 și 4,4 metri (11½ până la 14½ picioare), iar raportul dintre deschidere și creștere este de 5:1. Arcurile segmentate de mică adâncime, care necesită mai puțini piloni decât arcul semicircular folosit în mod tradițional de romani, au permis accesul și navigarea cu ușurință pentru căruțele trase de animale.

Un alt element de design notabil este piața mare din centrul podului pe care Leon Battista Alberti a descris-o ca fiind un ornament proeminent în oraș. Podul a găzduit din cele mai vechi timpuri magazine și comercianți care își expuneau mărfurile pe mese, după autorizarea lui Bargello (un fel de lord primar, un magistrat și o autoritate de poliție). Printre casele construite deja pe pod, în anul 1565 s-a decis și executat un coridor pentru accesul pietonilor (Coridorul Vasari). În spatele caselor inițiale, începând cu secolul al XVII-lea, s-au construit alte magazine mai mici, așa zisele retrobotteghe. Podul a fost avariat din nou la inundația din anul 1966. Podul a fost din nou refăcut după înfățișarea inițială din anul 1345
3. Big Ben (în traducere - Marele Ben ) este porecla marelui clopot al ceasului din turnul de nord al Palatului Westminster din Londra. În timp acest nume a fost preluat și de ceas ba chiar și de turn, în întregimea sa.

Big Ben este cel mai mare ceas cu clopot și patru fețe, și al treilea turn cu ceas ca înălțime din lume. Ceasul a fost pus în funcțiune în ziua de 31 mai 1859. Inițial a existat un alt turn cu ceas construit în anul 1288. Turnul actual a fost înălțat ca parte din proiectul lui Charles Barry de construcție a unui nou palat, după ce vechiul Palat Westminster a fost distrus de incendiu în noaptea de 16 octombrie 1834. Noul Parlament a fost construit în stil neogotic. Deși Barry era arhitect-șef al Palatului, el a apelat la arhitectul Augustus Pugin pentru a proiecta turnul cu ceas. Turnul are înălțimea de 96,3 metri, primii 61 metri sunt construiți din cărămidă învelită în calcar de Anston colorat cu nisip, iar restul din fier. Turnul își are baza pe o placă de beton pătrată cu latura de 15 m și cu o grosime de 3 m, aflată la o adâncime de 4 m sub pământ. Cele patru fețe ale ceasului se află la o înălțime de 55 m. Volumul interior al turnului este de 4650 m³. Deși este una dintre cele mai importante atracții turistice din lume, interiorul turnului nu este deschis vizitatorilor străini, doar cetățenii Regatului Unit. Turnul nu are lift, astfel că vizitatorii trebuie să urce toate cele 334 de trepte până în vârf. Din cauza schimbării stării solului de la construcție (în primul rând prin construcția liniei de metrou Jubilee), turnul este ușor înclinat spre nord-vest, cu aproximativ 220 milimetri la fața ceasului, aproximativ 1/250.

Orarul ceasului este lung de 2,7 metri, iar minutarul - 4,3 metri lungime.
Ceasul și fețele sale au fost proiectate de Augustus Pugin. Fețele sunt fixate într-un cadru de fier cu diametrul de 7 metri, care susține 312 bucăți de sticlă de opal. Unele din bucățile de sticlă pot fi înlăturate pentru inspectarea brațelor. Cadrul fiecărei fețe este aurit. La baza fiecărei fețe este gravată inscripția în limba latină: “DOMINE SALVAM FAC REGINAM NOSTRAM VICTORIAM PRIMAM”, care se traduce Doamne, apără pe a noastră regină Victoria Întâia. Ceasul este celebru pentru acuratețea sa. Mecanismul său a fost proiectat de avocatul și ceasornicarul amator Edmund Beckett Denison, și de George Airy, Astronomul Regal. Pendulul ceasului este instalat într-o cutie închisă ermetic aflată sub camera ceasului. Ea are 3,9 m lungime, cântărește 300 kg și bate la fiecare 2 secunde. Mecanismul ceasului cântărește numai 5 tone. Deasupra pendulului este o mică stivă de monezi vechi britanice de un penny; ele sunt puse acolo pentru ajustarea orei ceasului. Adăugarea unei monede are ca efect o mică înălțare a poziției centrului de masă al pendulului, reducând lungimea efectivă a brațului pendulului și astfel mărind viteza cu care el se deplasează. Adăugarea sau înlăturarea unei monezi modifică viteza ceasului cu 0,4 secunde pe zi. Ceasul a funcționat cu mare precizie chiar și pe timpul bombardamentelor germane, când o parte a clădirii Parlamentului și chiar a Turnului a fost avariată. De-a lungul vremii ceasul s-a oprit datorită condițiilor meteo sau a fost intenționat oprit pentru revizii de rigoare. Clopotul principal, denumit oficial Great Bell (în traducere, Marele Clopot), este cel mai mare clopot din turn. El a fost primul care a primit porecla Big Ben. Clopotul instalat inițial cântărea 16,3 tone și a fost turnat la 6 august 1856 la Stockton-on-Tees de către John Warner & Sons. Cum turnul nu era încă terminat, clopotul a fost instalat în curtea Palatului Westminster. Turnat în 1856, primul clopot a fost transportat la turn pe un tren tras de șaisprezece cai, avansul său lent fiind observat și aclamat de mulțime. Din păcate, în timpul probelor, clopotul a crăpat, nu a mai putut fi reparat și s-a făcut un altul nou. Clopotul a fost turnat din nou la Whitechapel Bell Foundry, cu o masă de doar 13,76 tone. Acesta a fost ridicat 60 m până în clopotnița turnului cu ceas, efort ce a necesitat 18 ore. El are 2,2 metri înălțime și 2,9 metri lățime. Acest nou clopot a bătut pentru prima oară în luna iulie 1859. În septembrie și el a crăpat sub ciocan, la doar două luni după intrarea în uz. Directorul turnătoriei, George Mears, l-a acuzat pe Denison că a utilizat un ciocan de peste două ori mai mare decât masa maximă specificată. Timp de trei ani, Big Ben a fost oprit și ora fixă a fost bătută de clopotul mic cel mai de jos până la reinstalarea clopotului. Pentru reparații, s-a extras o bucată de metal din jurul crăpăturii, iar clopotul a fost rotit cu 45° pentru ca noul ciocan să lovească în alt loc. Sunetul clopotului Big Ben a sunat de atunci într-un fel neobișnuit și este încă utilizat astăzi cu tot cu crăpătură. Împreună cu Marele Clopot, turnul cu ceas găzduiește patru clopote mai mici care bat la fiecare sfert de oră. Ele au fost turnate de John Warner & Sons la turnătoria ele sunând în tonalitățile: sol ♯, fa ♯, si și mi.

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

__________xxx__________

O MEDALIE

ȘI CÂTEVA INSIGNE

DIN JUDEȚUL SĂLAJ

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Consiliul județean Sălaj - 50 ani * 1968 - 2018

România - 1918 - 2018 Sărbătorim împreună

Consiliu județean (CJ) este autoritatea administrației publice locale din România, constituită la nivel județean, pentru coordonarea activității consiliilor comunale și orășenești, în vederea realizării serviciilor publice de interes județean. Consiliul județean este compus din consilieri aleși prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat, în condițiile stabilite de Legea privind alegerile locale. Printre atribuțiile consiliului județean se regăsesc stabilirea impozitelor și taxelor județene, elaborarea programelor de dezvoltare economico-socială și de administrare a teritoriului. Șeful unui consiliu județean are nevoie de aprobarea consilierilor pentru a iniția negocieri pentru contractarea de împrumuturi și emisiuni de titluri de valoare în numele județului. Instituțiile consiliului județean și a prefectului au fost înființate în anul 1864.

Stema județului Sălaj a fost aprobată prin Hotărârea de Guvern nr. 540 din 2002 și publicată în Monitorul Oficial al României. Ea se compune dintr-un scut cu baza curbată, împărţită în patru cartiere, toate pe fond roşu, prin intersecţia fasciei cu palul. În intervalul fasciei, de culoare albastră, este reprezentată silueta uneia dintre cele 76 de biserici din lemn, pe auriu. Cartierul din stânga sus cuprinde PORTA PRETORIA - poarta castrului roman de la Porolissum, de culoare argintie. În cartierul din dreapta sus se află soarele sub care sunt reprezentate trei râuri ale judeţului: Someş, Crasna şi Barcău, toate din argint. În cartierul din stânga jos se află un ciorchine de strugure cu o frunză de viţă-de-vie, ambele din argint. Cartierul din dreapta jos prezintă acvila romană şi inscripţia SPQR - Senatus Populusque Romanus, pe argintiu. Semnificaţia elementelor însumate ale stemei este următoare:

Poarta principală - PORTA PRETORIA - a castrului roman ilustrează ideea de zonă de legătură a judeţului între Transilvania istorică şi Ţara Silvaniei; această poartă semnifică şi poziţia geografică a Sălajului drept poartă de intrare în Transilvania.
Soarele reprezintă simbolul arhaic al vieţii şi al mişcării, încrustat pe mai toate porţile din lemn sculptate ale gospodăriilor ţărăneşti din judeţ.
Ciorchinele şi frunza de viţă reprezintă simbolic o ocupaţie seculară a locuitorilor judeţului, viticultura.
Acvila romană şi inscripţia SPQR - Senatus Populusque Romanus - simbol al Romei reprezintă bogăţia în vestigii romane a judeţului Sălaj.

La 1 decembrie 1918 Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, constituită din 1228 delegaţi şi sprijinită de peste 100000 de persoane adunate la eveniment din toate colţurile Ardealului şi Banatului, a adoptat o rezoluţie care consfinţeşte unirea tuturor românilor din Transilvania şi întreg Banatul cu România. Ziua de 1 decembrie 1918 marchează bilanţul luptei pentru întregirea statală, care vine să încununeze precedentele acţiuni ale fraţilor din Basarabia 27 martie 1918 şi Bucovina 28 noiembrie 1918. Poporul român a valorificat conjunctura internaţională creată în urma primului război mondial şi a ştiut să se afirme în contextul mişcării de eliberare a popoarelor şi al victoriei principiului naţionalităţilor în Europa.

Rezoluţia votată de Marea Adunare Naţională proclama: deplina libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare, egala îndreptăţire şi deplina libertate autonomă confesională, înfăptuirea desăvârşită a unui regim curat democratic, desăvârşita libertate de presă, asociere şi întrunire, libera propagandă a tuturor gândurilor omeneşti, reforma agrară radicală precum și aceleaşi drepturi şi avantaje muncitorilor români ca şi muncitorilor din statele europene dezvoltate. Legea Unirii a fost ratificată prin decretul lege nr. 3631 din 11 decembrie 1918 de către regele Ferdinand I şi votată în unanimitate de Adunarea Deputaţilor în şedinţa din 29 decembrie 1919.

Județul Sălaj - XIII

Județul Sălaj este un județ situat în nord-vestul României (regiunile Crișana și Transilvania). A fost înființat în anul 1968 prin reorganizarea teritorială a fostelor regiuni Maramureș, Crișana și Cluj, din raioanele Cehu Silvaniei, Șimleu Silvaniei și Zalău. Reședința și centrul cultural, educațional și economic a județului este municipiul Zalău. Județul Sălaj este cunoscut din vremuri străvechi ca Țara Silvaniei, adică Țara Pădurilor, având o suprafață de 3864,4 km², reprezentând 1,6% din teritoriul României și având ca vecini la nord județele Satu Mare și Maramureș, la vest și sud-vest județul Bihor și la sud-est județul Cluj. Din punct de vedere geografic, județul Sălaj este o zonă de dealuri și depresiuni situate pe cursul văilor Almașului, Agrijului, Someșului, Crasnei și Barcăului. Zona montană este reprezentată în partea de sud-vest prin două ramificații nordice ale Munților Apuseni: culmile Meseșului cu Vârful Măgura Priei (996 m) și Plopișului cu Vărful Măgura Mare (918 m). Pe teritoriul județului există un număr de 21 arii protejate de interes național (15 rezervații naturale însumând o suprafață de 516,73 ha:, o arie de protecție specială avifaunistică și cinci situri de importanță comunitară. Subsolul județului este bogat în resurse naturale de materii prime. De asemenea, județul Sălaj se numără printre județele bogate în factori naturali de cură, dispunând de o mare varietate de ape precum:

apele termominerale utilizate în scopuri terapeutice, bicarbonatate, cu temperaturi cuprinse între 23–42°C de la Băile Boghiș
apele minerale balneoterapeutice, sulfatate și sulfuroase de la Bizușa-Bîi și alte localități ale județului.

Cel mai vechi tezaur de aur masiv din România a fost descoperit în județul Sălaj, la Moigrad. Cântărește 780 g, datează din perioada Neoliticului și întruchipează idoli antropomorfi, simboluri ale fertilității. Vestigiile dacice sunt răspândinte în aproape întregul județ. Tot în județ au fost descoperite 14 tezaure de monede și podoabe dacice din argint. Potrivit recensământului din 2011, județul Sălaj avea la acea dată 224.384 de locuitori și o densitate de 58,1 loc./km². Astfel, județul Sălaj ocupă locul 3 la nivel național, fiind unul din județele cu cel mai mic număr de locuitori. Economia județului Sălaj este caracterizată drept o economie industrial-agrară, specializată în industria ușoară, construcții de mașini și echipamente, industrie alimentară și producție de mobilier și dispunând de un sector primar și terțiar în ascensiune. Pe teritoriul județului Sălaj se află 15 edificii nobiliare, nouă castele și șase conace. Dintre acestea, cel mai important este Castelul Wesselenyi din Jibou,construit în stil baroc și inclus în prezent în complexul Grădinii Botanice “Vasile Fati”. Tot în județul Sălaj pot fi vizitate Cetatea Almașului, construită între anii 1247–1278, Cetatea Thököly din Cehu Silvaniei, Cetatea Valcău, construită pe Dealul Plai din satul Sub Cetate, Cetatea Aurită din Cheile Țicăului și Cetatea Bathory din Șimleu Silvaniei. Alte două importante obiective de vizitat în acest județ sunt Complexul Arheologic Porolissum și Muzeul județean de istorie. Turismul religios monahal începe să prindă contur și în județul Sălaj. În perioada postdecembristă s-au constituit un număr de patru comunități monahale, cea mai avansată în construcții fiind cea de la Bic (Șimleu Silvaniei). În Sălaj se mai păstrează 92 de biserici de lemn, dintre care 68 au statutul de monument istoric în județ,iar nouă sunt monumente salvate și păstrate în alte părți. Șapte dintre acestea (Ciumărna, Românași, Sânmihaiu Almașului, Fildu de Sus, Baica, Racâș și Bârsa) au fost incluse în proiectul „Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord”. Județul Sălaj are în componență un municipiu reședință de județ (Zalau), trei orașe (Cehu Silvaniei, Jibou și Șimleul Silvaniei) și 57 de comune cu 281 de sate. Enumăr mai jos câteva personalități care s-au născut sau au trăit în acest județ: oamenii politici - Ștefan Bathory, Cristofor Bathory, Mikloș Wrsselenyi, Simion Bărnuțiu, Alexandru Papiu Ilarian, Iuliu Maniu, Corneliu Coposu, Dacian Cioloș, Eduard Helvig și sportivul - Ștefan Birtalan.

Clubul sportiv municipal - Zalău

Sport Club Municipal Zalău (SCM) este un club profesionist de fotbal românesc din acest oraș. Această echipă face parte clubul sportiv multidisciplinar – SCM Zalău, unde își desfășoară activitatea și alte discipline sportive: atletism, box, tenis de câmp, tenis de masă, lupte greco romane și handbal. SCM Zalău a fost înființată la 27 iunie 2019 și este susținută integral de Municipiul Zalău. Secția de fotbal a SCM a fost înscrisă direct în Liga a III-a, pe locul nou-promovatei Unirea Mirșid, club care a renunțat la locul și dreptul de a juca în liga a III-a. Noua echipă continuă moștenirea fotbalului zălăuan, moștenire începută de Armătura Zalău și continuată de FC Zalău, neavând însă nicio legătură oficială (legală sau ideologică) cu niciunul dintre ei. SCM Zalău. Culorile tradiționale ale echipamentului de joc al echipei sunt:

în meciurile de acasă – complet roșu
în meciurile din deplasare – jambiere și șort negre, tricou alb

F.C. Silvania - Șimleul Silvaniei (Fotbal club)

Clubul Sportiv Sportul 2007 Șimleu Silvaniei, cunoscut sub numele de Sportul Șimleu Silvaniei, denumire veche – Silvania, este un club de fotbal profesionist din acest oraș, care evoluează în prezent în Liga a IV-a Sălaj. FC Silvania s-a înființat în vara anului 2008, după ce Flacăra Halmășd a cedat locul din Liga a III-a echipei Someșul Satu Mare, de unde au venit și majoritatea jucătorilor. A terminat sezonul 2008-09 pe locul 2. Ocuparea locului secund le-a dat dreptul șimleuanilor de a participa la un turneu de baraj pentru promovarea în Liga a II-a. Silvania a învins cu 2-0 pe FC Caracal iar apoi a trecut cu 3-0 de CS Ineu, reușind astfel să acceadă în liga secundă a fotbalului românesc. Culorile tradiționale ale echipamentului de joc al echipei sunt:

în meciurile de acasă – aproape în totalitate alb cu mici zone albastre la sub braț
în meciurile din deplasare – aproape în totalitate albastru cu mici zone albe la sub braț

Descoperă Șamșud - participant

Descoperă Șamșud este competiție generală de ciclism deschisă pentru orice îndrăgostit de acest sport dar și de frumusețile locului.

Descoperă Șamșud - câștigători

Evenimentul este organizat de Primăria Șamșud și Serviciul Salvamont Vlădeasa, urmărindu-se cu această ocazie promovarea mișcării, a punctelor turistice din zonă, a tradiției vinurilor, obiceiurilor, portului și bucătăriei locale.

Șamșud este o comună din județul Sălaj care include și satul Valea Pomilor. La recensământul din anul 2011 comuna număra 1723 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 1766 locuitori) dintre care: români – 1,56%, maghiari – 91,7%, romi – 4,87% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a comunei sălăjene Șamșud astăzi se prezintă aproximativ astfel: reformați – 76,9%, penticostali – 8,53%, baptiști – 10,27%, ortodocși – 1,68% și restul – nedeclarată sau altă religie. Atracția turistică a comunei este Biserica ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Șamșud, construcție 1885, monument istoric.

Zalău (în maghiară Zilah, în germană Zillenmarkt) este un municipiu, reședința și cel mai mare oraș al județului Sălaj, provincia istorică Crișana, România. Conform recensământului din anul 2011, orașul avea o populație de 56202 locuitori. Descoperirile arheologice de pe teritoriul municipiului Zalău au pus în evidență dovezi ale existenței umane în aceste locuri încă din neolitic, respectiv cu cca. 6500 de ani în urmă. Monedele dacice descoperite în perimetrele arheologice din zona centrală a municipiului, de pe Valea Miții și din vestul orașului, la care se adaugă importante elemente aparținătoare culturii romane, atestă continuitatea locuirii dacice în acest areal și dezvoltarea unor relații de ordin economic cu orașul Porrolissum. Prima mențiune scrisă cu privire la Zalău se află în lucrarea Gesta Hungarorum, numită și Cronica lui Anonymus (notar al regelui Bela al III-lea al Ungariei)), lucrare apărută în jurul anului 1200. În baza acestei surse, Zalăul va fi existat ca așezare încă din jurul anului 900.După marea invazie mongolă, care a pustiit orașul în anul 1241, Zalăul a ajuns în 1246 sub administrația Episcopiei Catolice de Oradea. Această tutelă s-a menținut până în anul 1542, când Zalăul a intrat în componența Principatului Transilvania. Din 1968 orașul este reședință de județ, iar în anul 1979 devine municipiu. Sus am postat stema municipiului Sălaj, iar mai jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din acest oraș, din vremuri diferite.

Cazarma General Dragalina

Biserica romano catolică

Biserica reformată

Biserica ortodoxă

Colegiu Wesselenyi

Biserica greco catolică

Liceul român de stat

Muzeul de artă Ioan Sima

Hotel Porolissum

Prefectura

Monumentul Wesselenyi

Prefectura

Sălaj este un județ situat în nord-vestul României, la limita dintre provinciile istorice Crișana și Transilvania, cu reședința la Zalău. Județul se întinde pe o suprafață de 3864 kilometri pătrați numărând în prezent aproximativ 224000 de locuitori. În ce privește etnia locuitorilor județului statisticile arată că aproximativ 69% sunt români, 23% sunt maghiari, iar restul alte etnii. Din punct de vedere teritorial-administrativ județul este compus din; 1 municipiu – Zalău, 3 orașe - Șimleu Silvaniei, Cehu Silvaniei și Jibou precum și 57 de comune. Sus am postat stema și harta județului Sălaj, iar mai jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din acest județ, din vremuri diferite, dar și alte locuri interesante de vizitat pe aceste meleaguri.