Epaminonda's Blog.....: INFO NUMIS MONDO

1. Bancnota suvenir de 0 Euro, cu reprezentarea Castelului Karolyi din municipiul Carei, județul Bihor, este realizată în una din imprimeriile acreditate de către Banca Centrală Europeană, având caracteristici de securitate similare bancnotelor reale și un design unic, atrăgător, asemănător, dar nu confundabil cu acestea.

Proiectul de promovarea a obiectivelor turistice renumite în întreaga lume este o inițiativă, marcă înregistrată apărută în Franța în anul 2015. De-a lungul timpului, pe aceste bancnote souvenir au apărut celebrele obiective precum: Sagrada Familia (Barcelona, Spania), Domul din Köln (Germania), Castelele de pe Valea Loarei, Poarta Brandenburg (Berlin, Germania), Arcul de Triumf (Paris, Franța). În România, mai sunt încă cinci obiective care apar pe celebrele bancnote, Cetatea de scaun a Sucevei, Palatul Culturii din Iași, Cetatea Alba Carolina, Masivul Bucegi și Delta Dunării. Bancnota suvenir de 0 euro Castelul Karolyi din Carei a fost tipărită, cu aprobarea scrisă a Băncii Franței și securizată la standardele impuse de Banca Centrală Europeană, într-un tiraj de 10000 de exemplare. Dacă pe revers sunt prezentate importante monumente europene de cultură și arhitectură (Sagrada Familia – Spania, Colosseumul – Italia, Poarta Brandemburg – Germania și Turnul Eiffel - Paris) pe revers este prezentată o imagine standard a Castelului Karolyi din municipiul bihorean Carei.

Castelul grofului Károlyi din municipiul Carei, județul Bihor, este un ansamblu de monumente istorice aflat pe teritoriul orașului, operă a arhitectului Arthur Meining. El a fost construit între anii 1892-1894 și recent a fost restaurat, fiind situat în Piața 25 Octombrei, la nr. 1. Ansamblul este format din următoarele monumente: Castelul propriu-zis și Parcul dendrologic. În perioada interbelică o parte a castelului a fost transformată în sanatoriu, iar restul a găzduit un cazino. În timpul celui de al doilea război mondial, cu acordul familiei Károlyi, aici a funcţionat o şcoală militară, transformată în spital militar în anul 1944. În perioada comunistă, castelul a găzduit instituţii culturale de interes public: muzeul, casa de cultură şi biblioteca orăşenească. Astăzi, castelul găzduieşte o expoziție muzeală de interioare istorice care redau ambianța de odinioară a castelului și o expoziție de istorie locală. Expoziția de la primul etaj al castelului Károlyi ne prezintă, cu ajutorul reconstituirilor de interioare istorice în zece săli diferite, atmosfera istorică a unui castel din epoca modernă. La baza concepției expoziționale a stat ideea de a reda cât mai fidel aspectul interior al unei rezidențe aristocratice funcționale de la sfârșitul secolului al XIX-lea. În cadrul expoziției, a fost utilizat mobilier original în diverse stiluri artistice (în special, baroc, biedermeier, neo-renaștere), specifice ambientului eclectic de la finalul epocii moderne. Lipsa informațiilor iconografice privind aspectul interior al castelului a fost suplinită cu ajutorul izvoarelor scrise - inventarul castelului - iar tematica fiecărei săli de expoziție a fost decisă pe baza analogiilor istorice disponibile și a structurii arhitectonice a fiecărei încăperi. Astfel, au fost realizate o bibliotecă, două antreuri, o cameră de relaxare pentru bărbați, salonul de bal indispensabil castelelor de epocă, sufrageria, budoirul doamnelor, dormitorul, camera de toaletă și sala de muzică. La etajul castelului, poți vizita o expoziție inedită de trofee din Africa de Sud care au aparținut colecționarului Sir Dr. Pánczél Zoltán Tibor. Urmărind un concept de pedagogie muzeală, s-au realizat două secțiuni pentru a prezenta materialul colecției, grupând obiectele colecției tematic, în patru săli expoziționale: vânătoarea în Europa, vânătoarea în Africa, fiind expuse exemplare naturalizate în întregime, trofee împăiate și diferite obiecte legate de vânătoare. Cele mai atractive obiecte ale expoziției cuprind exemplare naturalizate în întregime și trofee ale vânatului mare din Africa: bivol, struț, girafă, rinocer, elefant, leu, craniu de rinocer, etc. Pentru a ilustra cât mai bine momentele importante, dar și cele spectaculoase, la Castelul Károlyi a fost realizată o expoziție a figurilor de ceară. Acestea spun povestea semnării Păcii de la Satu Mare, din anul 1711, vizita Regelui Ferdinand, care, pe 25 mai 1919, a vizitat orașul Carei împreună cu Regina Maria, scene cu ultima vrăjitoare arsă pe rug, dar și cu Otilia Marchiș, Ady Endre, Kafka Margit. Cele 26 de figuri de ceară au fost realizate de Megyieri Janos, un expert recunoscut pentru reconstituirile istorice, care a cercetat în amănunt epocile din care fac parte personajele istorice, tocmai pentru ca totul să fie cât mai autentic: de la pantofi și până la coafuri, haine și chiar elemente de detaliu, precum nasturi, accesorii sau însemnele de pe uniforme totul este redat cât mai real. Tot la castel, poți vizita expoziția permanentă de istorie locală, aflată la parter, care cuprinde patru săli organizate tematic, abordând trecutul Careiului din perspectiva vestigiilor arheologice descoperite în zona orașului, a istoriei localității, a meșteșugurilor tradiționale, a artei și istoriei ecleziastice careiene. Exponatele surprind aspectele regionale cele mai importante și sugerează caracteristicile proprii zonei, integrate într-un cadru mai amplu de dezvoltare și influențe istorice.

La începutul secolului al XVII-lea, Mihály Károlyi și soția lui, Borbála Lapispataki Seghnyey, au revenit la catolicism, moment în care s-a construit o capelă în incinta castelului. La vizita lui Ferenc Rákóczi al II-lea, în 1708, slujba de primire s-a oficiat în capelă. Slujba de cununie religioasă dintre Ferenc Károlyi și Krisztina Csáky a avut loc în aceeași capelă. László Henyei menționează în 1794: „Capela de curte dotată, încăpătoare este așezată la parterul clădirii, în partea de sud-est. A fost construită de baronul Mihály Károlyi și pereții acesteia ajung până la tavan. La etaj, pe peretele oratoriului se află o pictură simbolică din secolul al XVII-lea. Această relicvă de familie reprezintă pe baronul László Károlyi împreună cu întreaga familie (soția și 20 de copii) în momentul primirii binecuvântării în aceeași capelă...” Punctele de maximă atracție ale castelului sunt:

Sala ,,Lukácsovits Magda’’ se află la etajul castelului și cuprinde o serie de creații de pictură și grafică ale artistei, respectiv un autoportret al acesteia.
Sala ,,Ştefan Ruha’’ aduce în prim plan fotografii care surprind momente din viața artistului, distincții, premii, afișe ale unor concerte celebre, viori din colecția personală, precum și o machetă a statuii acestuia.
Sala „Rudolf Fátyol” se găsește la etajul castelului și este amenajată în memoria marelui violonist careian, discipol al lui Ștefan Ruha István. Rudolf Fátyol a fost cel mai longeviv manager al Filarmonicii „Dinu Lipatti” din Satu Mare, un instrumentist de excepție și a obținut titlul de cetățean de onoare al Municipiului Carei și a fost decorat cu „Meritul Cultural în Grad de Cavaler”.

Castelul din Carei se poate vizita de marți până duminică, între orele 09:00- 17:00 (ultimul vizitator poate intra la 16:30), iar intrarea costă 20 de lei pentru adulți și 10 lei pentru tinerii peste 18 ani și pentru pensionari.

2. Loteria națională a statului european Spania a emis o serie de bilete de loterie prin care popularizează farurile spaniole.

Aici se prezintă un bilet de loterie din data de 19 mai 2007 prin care se popularizează Farul Santa Catalina.

Acest far este situat pe strada Santa Catalina, nr. 65, localitatea Lekeitio (7250 locuitori), mai exact Capul Antzoriz, provincia Vizkaia, comunitatea Țara Bascilor și este gestionat de autoritatea portuară Bilbao. Acest far are un statut special în sensul că este un centru de învățare a tehnicilor de navigație, oferind cursanților posibilitatea de a experimenta senzația marinarilor care, rătăciți pe mare, văd lumina farului, care îi conduce spre casă. Prin mijloacele tehnologice ale farului vizitatorul poate învăța elementele fundamentale ale navigației din cele mai vechi timpuri, le poate pune în practică într-o excursie virtuală cu barca de la Elantxobe la Lekeitio, învață semnalele maritime într-un atelier și poate vedea un apus de soare minunat de la terasa farului. Cursurile au loc în perioada iulie – august, de miercuri până duminică, dimineața 11:30 -13:00, după-amiaza 16:30 - 18:00, durata vizitei – 50 minute. Se admit maxim 19 persoane la o vizită plătind 6 E (adultul) și 4,5 E (pensionarul și copilul mai mare de 3 ani, copii sub trei ani nu au voie să participe). Semnalele optice ale farului sunt vizibile de la 31 kilometri depărtare (17 mile marine). Farul a fost construit în anul 1862, are înălțimea suportului de 13 metri și înălțimea focală de 46 metri. În vecinătatea farului sunt situate Peșterile Antzoriz.

3. Banca centrală a statului insular din Asia de Sud Est – Indonezia procedează la înlocuirea bancnotelor destinate circulației. Se încearcă realizarea unor bancnote cu un design mai atrăgător și cu mai multe elemente de siguranță împotriva contrafacerilor.

Eu vă prezint aici bancnota de 20000 de rupii din anul 2022. Principalele reprezentări grafice de pe bancnotă sunt:

avers – chipul Dr. Gerungan Saul Samuel Jacob Ratulangi
revers – o femeie în costum tradițional

Dr. Gerungan Saul Samuel Jacob Ratulangi a fost un profesor, jurnalist, politician și erou național care s-a născut la data de 5 noiembrie 1890 într-o familie de oameni înstăriți, tatăl său fiind profesor, și a decedat la data de 30 iunie 1949. El a făcut parte din comitetul care a ratificat constituția Indoneziei și a fost primul guvernator al provinciei Sulawesi. În școală a fost foarte silitor. Și-a continuat studiile în Europa (Olanda și Elveția) fiind membru activ în diverse asociații ce susțineau cauza națională indoneziană scriind și numeroase articole. Întors în țara sa a activat multă vreme ca profesor de liceu. El a făcut, de asemenea, parte dintr-un grup de lideri bisericești și naționaliști care doreau o denominație bisericească liberă și separată de instituția oficială a bisericii din Indiile de Est olandeze. Pentru viziunea și acțiunile sale a cunoscut chiar și ororile închisorilor.

4. Loteria națională a statului european Spania a emis o serie de bilete de loterie prin care popularizează automobilele lumii.

Aici se prezintă un bilet de loterie din data de 20 martie 2003 care prezintă automobilul Delaunay Belleville 28 HP 1908.

Automobiles Delaunay-Belleville a fost un producător francez de automobile de lux din Saint-Denis, Franța, la nord de Paris. La începutul secolului al XX-lea, acestea erau printre cele mai prestigioase mașini produse în lume și poate cea mai dorită marcă franceză. Julien Belleville a fost un producător de cazane marine din jurul anului 1850. Louis Dalunay s-a alăturat companiei în anul 1867 și s-a căsătorit cu fiica lui Belleville. Și-a schimbat numele în Delaunay-Belleville și i-a succedat socrului său la conducerea companiei. SA des Automobiles Delaunay-Belleville a fost înființată în 1903 de Louis Delaunay și Marius Barbarou. Familia lui Barbarou deținea compania de fabricare a cazanelor Belleville din Saint-Denis, cu influențe de design de cazane inspirate de companie. Prima mașină a fost expusă la Salonul de la Paris din 1904 și a fost apreciată enorm. Delaunay-Belleville a fost o marc[ de prestigiu și unul dintre liderii lumii, de la început, iar până în 1906. Unele exemplare dintre aceste mașini au avut proprietari regi sau împărați ai lumii:

împăratul Nicolae al II-lea al Rusiei
regele George I al Greciei
regele Alfonso al XIII-lea al Greciei

Până la sfârșitul anilor 1920, Delaunay-Belleville și-a pierdut prestigiul și s-a convertit la producția de camioane și vehicule militare. Brandul francez Delaunay Belleville (1904-1948) a concurat în primele decenii ale secolului al XX-lea cu cele mai bune companii de automobile ale vremii, precum Rolls-Royce, Hispano Suiza, Isotta Fraschini etc. În special, firma cu sediul în Saint Denis-Seine și-a dobândit o înaltă reputație ca producător de automobile prestigioase și de calitate, care a fost susținută de faptul că a fost aleasă ca marcă preferată de mai multe case regale și, mai ales, de țarul Rusiei, Nicolae. II. În afară de țar, alți proprietari de seamă ai firmei au fost regii Greciei și Spaniei și președintele Poincaré al Franței. Este un simbol al vehiculelor care au circulat pe drumurile Europei la începutul secolului al XX-lea. O operă de artă care este expusă în prezent la Salamanca spre deliciul tuturor pasionaților de istorie și automobile și de care se pot bucura în ultima sa lună de expoziție în orașul Charra, alături de un Mercedes Simplex, carosat de 'Rothschild et Fils', din anul 1903, prima serie de vehicule proiectate de Paul Daimler (fiul lui Gottlieb Daimler). O altă piesă unică și protagonistă a expoziției este un Delahaye din anul 1899, care este probabil cel mai vechi vehicul propulsat de un motor cu ardere internă care se păstrează în Spania, în stare de funcționare. Câteva dintre caracterisiticile tehnice ale acestui tip de automobil sunt:

motor - 6 cilindri în linie, dispus frontal, longitudinal
cilindree - 5900 cc
alezaj - 98 mm / 3,86 in
cursa - 122 mm / 4,8 in
suspensie față - axă rigidă cu arcuri lamelare semi-eliptice
suspensie spate - axă cu arcuri transversale
transmisie - 4 viteze cu schimbare de cadran și ambreiaj conic din piele

5. Banca centrală a statului din Asia de Sud Vest – Iran procedează la înlocuirea bancnotelor destinate circulației. Se încearcă realizarea unor bancnote cu un design mai atrăgător și cu mai multe elemente de siguranță împotriva contrafacerilor.

Eu vă prezint aici bancnota de 2000000 de riali din anul 2023. Principalele reprezentări grafice de pe bancnotă sunt:

avers – barajul hidroelectric Karun III
revers – un ornament decorativ și un text în limba persană

Barajul hidroelectric Karun III este situat pe râul Karun, în provincia iraniană Khuzestan. A fost construit pentru a ajuta la satisfacerea cererilor de energie ale Iranului, precum și pentru a asigura controlul sezonier al inundațiilor. Barajul are cele mai mari fante de descărcare și inundații sezoniere din Iran. Barajul este realizat din beton tip arc dublu. Designul barajului în arc este ideal pentru această locație care are un defileu stâncos și îngust în spatele rezervorului de apă. Mai mult decât atât, datorită formei sale arcuite, forța apei din rezervor apasă în jos asupra barajului, ceea ce întărește fundația barajului. Alte caracteristici tehnice ale barajului sunt:

anul inaugurării – 2005
înălțimea barajului - 205 m (673 ft) de la fundație și 185 m (607 ft) înălțime de albia râului.
lățimea fundației - 29,5 m (97 ft).
capacitate deversor – 15000 metri cubi / secundă
capacitate totală – 2970 milioane metri cubi
suprafața - 48 kilometri pătrați
capacitate instalată – 2280 MW
turbine – 8 x 285 MW de tip Francis

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN SPECIALIST

UN DIALOG EPIGRAMATIC

___________xxx___________

CÂTEVA MEDALII ȘI

INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Alexandru Ioan Cuza 1820 - 1873

Cele mai mari personalități ale poporului

Alexandru Ioan Cuza (sau Alexandru Ioan I; născut la data de 20 martie 1820 la Huşi şi decedat la data de 15 mai 1873 la Heidelberg, Germania) a fost primul domnitor al Principatelor Unite ale Moldovei şi Valahiei, precum şi al statului naţional România. Cuza a participat activ la mişcarea revoluţionară de la 1848 din Moldova şi la lupta pentru unirea Principatelor. La 5 ianuarie 1859, Cuza a fost ales domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie 1859 şi al Munteniei (Valahiei), înfăptuindu-se astfel unirea celor doua ţări române. Devenit domnitor, Cuza a dus o susţinută activitate politică şi diplomatică pentru recunoaşterea unirii de către puterea suzerană şi puterile garante şi apoi pentru desăvîrşirea unirii Principatelor Române pe calea înfăptuirii unităţii constituţionale şi administrative, care s-a realizat în ianuarie 1862, cînd Moldova şi Valahia au format un stat unitar, adoptînd oficial, în 1862, numele de România, cu capitala la Bucureşti, cu o singură adunare şi un singur guvern. Născut în Bîrlad, Moldova, Cuza a aparţinut clasei tradiţionale de boieri moldoveni, fiind fiul ispravnicului Ioan Cuza (care a fost de asemenea un proprietar de pămînt în judeţul Fălciu, Moldova) şi al Sultanei (sau Soltana), membră a familiei Cozadini de origini fanariote. Alexandru primeşte o educaţie europeană, devenind ofiţer în armata moldovenească şi ajungînd la rangul de colonel. S-a căsătorit cu Elena Rosetti în 1844. În anul 1848, Moldova şi Muntenia au fost cuprinse şi ele de febra revoluţiilor europene. Revolta moldovenilor a fost suprimată repede, dar în Muntenia revoluţionarii au preluat puterea şi au guvernat în timpul verii. Tînărul Cuza a jucat un rol suficient de important pentru a i se evidenţia înclinaţiile liberale, avute în timpul episodului moldovenesc, astfel că este transportat ca prizonier la Viena, de unde a fost eliberat cu ajutor britanic. Revenind în Moldova în timpul domniei Prinţului Grigore Alexandru Ghica, a devenit ministru de război al Moldovei, în 1858, şi a reprezentat Galaţiul în divanul ad-hoc de la Iaşi. Cuza a fost un proeminent politician şi a susţinut cu tărie uniunea Moldovei şi Valahiei. A fost nominalizat în ambele ţări de către Partida Naţională, care milita pentru unire, în defavoarea unui prinţ străin. Profitînd de o ambiguitate în textul Tratatului de la Paris, este ales domn al Moldovei pe 17 ianuarie 1859 (5 ianuarie după calendarul iulian) şi în Muntenia pe 5 februarie 1859 (24 ianuarie după calendarul iulian). Unirea Principatelor Moldovei şi Valahiei a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea şi reprezintă unificarea vechilor provincii româneşti. Unirea este strîns legată de personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza şi de alegerea sa ca domnitor al ambelor principate la 5 ianuarie 1859 în Moldova şi la 24 ianuarie 1859 în Muntenia. Totuşi, unirea a fost un proces complex, bazat pe puternica apropiere culturală şi economică între cele două ţări. Procesul a început în 1848, odată cu realizarea uniunii vamale între Moldova şi Muntenia, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu. Deznodămîntul războiului Crimeii a dus la un context european favorabil realizării unirii. Votul popular favorabil unirii în ambele ţări, rezultat în urma unor Adunări ad-hoc în 1857 a dus la Convenţia de la Paris din 1858, o înţelegere între Marile Puteri prin care se accepta o uniune mai mult formală între cele două ţări, cu guverne diferite şi cu unele instituţii comune. La începutul anului următor, liderul unionist moldovean Alexandru Ioan Cuza a fost ales ca domnitor al Moldovei şi Valahiei, aducîndu-le într-o uniune personală. În 1861, cu ajutorul unioniştilor din cele două ţări, Cuza a unificat Parlamentul şi Guvernul, realizînd unirea politică. După înlăturarea sa de la putere în 1866, unirea a fost consolidată prin aducerea pe tron a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, iar constituţia adoptată în acel an a denumit noul stat România. Domnia lui Cuza Vodă a fost caracterizată de o nerăbdătoare dorinţă de a ajunge din urmă Occidentul, dar efortul domnului şi al sprijinitorilor săi întîmpină rezistenţa forţelor conservatoare şi a inerţiilor colective. Mai grav, el stă sub semnul provizoratului, căci domnia lui Cuza este percepută ca pasageră; ţara a vrut un domn străin, l-a acceptat însă pe cel autohton, dar n-a renunţat la vechea doleanţă; în aşteptarea contextului prielnic, ea îngăduie un provizorat. După Convenţia de la Paris din 1858, marile puteri au lăsat guvernul fiecărui principat în grija unei comisii provizorii, formate din trei caimacani (locţiitori ai sultanului în teritoriu), pînă la alegerea domnitorilor. Principala atribuţie a comisiilor era aceea de a supraveghea alegerea noilor adunări elective. Campania electorală din Moldova a dus la alegerea unei adunări favorabile unirii. Unioniştii moldoveni au putut impune cu uşurinţă candidatura la domnie a colonelului Alexandru Ioan Cuza, care a fost ales domn cu unanimitate de voturi la 5/17 ianuarie 1859. Ideea alegerii domnului moldovean şi la Bucureşti a fost oficial sugerată muntenilor de către delegaţia Moldovei, care mergea spre Constantinopol pentru a anunţa rezultatul alegerii de la Iaşi. În Valahia, adunarea a fost dominată de conservatori, care erau însă scindaţi. Neputîndu-se pune de acord asupra unui candidat propriu, conservatorii munteni au sfîrşit prin a se ralia candidatului Partidei Naţionale care a fost ales la 24 ianuarie/5 februarie 1859, domn al Valahiei. Astfel, românii au realizat de facto unirea, punînd la 24 ianuarie 1859, bazele statului naţional modern român. Sprijinul lui Napoleon al III-lea a fost decisiv pentru dezarmarea opoziţiei Turciei şi a Austriei faţă de dubla alegere, astfel că la 1/13 aprilie 1859 Conferinţa de la Paris a puterilor garante dădea recunoaşterea oficiala a faptului împlinit de la 24 ianuarie 1859. Conform deciziei Convenţiei de la Paris, la 15 mai 1859 este înfiinţată Comisia Centrală la Focşani, ce avea ca scop redactarea primului proiect de Constituţie din istoria modernă a României şi realizarea altor proiecte de unificare legislativă a Principatelor. Proiectul de Constituţie nu a fost aprobat însă de domnitorul Cuza, Comisia Centrală din Focşani fiind desfiinţată în februarie 1862. După realizarea unirii, domnitorul Alexandru Ioan Cuza şi colaboratorul său cel mai apropiat, Mihail Kogălniceanu (ministru, apoi prim-ministru al României), iniţiază importante reforme interne: secularizarea averilor mînăstireşti (1863), reforma agrară (1864), reforma învăţămîntului (1864) ş.a., care au fixat un cadru modern de dezvoltare al ţării. Întîmpinînd rezistenţă din partea guvernului şi a Adunării Legiuitoare, alcătuite din reprezentanţi ai boierimii şi ai marii burghezii, precum şi a bisericii, în înfăptuirea unor reforme, Cuza formează, în 1863, un guvern sub conducerea lui Mihail Kogălniceanu, care realizează secularizarea averilor mănăstireşti (decembrie 1863) şi dizolvă Adunarea Legiuitoare (2 mai 1864). În acelaşi an, Cuza supune aprobării poporului, prin plebiscit, o nouă constituţie şi o nouă lege electorală, menită să asigure parlamentului o bază mai largă, şi decretează (14 august 1864) legea rurală concepută de Kogălniceanu. În timpul domniei lui Cuza a fost conceput codul civil şi cel penal, legea pentru obligativitatea învăţămîntului primar şi au fost înfiinţate primele universităţi din ţară, respectiv cea de la Iaşi (1860), care azi îi poartă numele, şi cea de la Bucureşti (1864). Tot în această perioadă a fost organizată şi armata naţională. Legea secularizării averilor mănăstireşti a fost dată de Domnitorul Alexandru Ioan Cuza cu scopul de a lua toate proprietăţile şi averile anumitor Biserici şi mănăstiri şi a le trece în proprietatea statului, pentru „a spori avuţia ţării ”. Tot în timpul lui Cuza unele mănăstiri şi schituri au fost desfiinţate total sau transformate în biserici de mir. Domnitorul Ioan Cuza a instituit un impozit de 10% asupra veniturilor nete ale mănăstirilor, bisericilor, anumitor seminarii, centre de asistenţă socială etc. În faţa acestor măsuri aspre, mitropolitul Sofronie Miclescu al Moldovei a făcut mai multe proteste, ceea ce a dus mai apoi la înlăturarea sa din scaun, această stare provocînd, mai tîrziu, însăşi căderea guvernului Kogălniceanu. Legea secularizării a fost adoptată în 1863 şi, pe lîngă cele enumerate mai sus, poate fi menţionată şi confiscarea anumitor averi pe care le aveau unele mănăstiri din Sfîntul Munte Athos şi pe care le-au primit cu mult timp înainte de la alţi domnitori (Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul etc,) pentru ca monahii din Sfîntul Munte să se roage pentru bunăstarea domniilor lor. Reforma fiscală a fost materializată prin instituirea impozitului personal şi a contribuţiei pentru drumuri, generalizată asupra tuturor bărbaţilor majori, printr-o nouă lege a patentelor, prin instituirea impozitului funciar şi alte măsuri care au făcut ca la sfîrşitul anului 1861, în preajma deplinei lor unificări administrativ-politice, Principatele Unite Române să fie dotate cu un sistem fiscal modern. Ar putea fi adăugată, pe plan cultural, „importanta iniţiativă a guvernului moldovean al lui Mihail Kogălniceanu, care a instituit, în toamna anului 1860, prima universitate a ţării, cea ieşeană.” Dezbaterile înverşunate care au avut loc în vara anului 1862 în privinţa proiectului de reformă agrară propus de conservatori şi adoptat de majoritate, dar nesancţionat de domnitor, au dovedit că maleabilitatea de care dădeau dovadă o bună parte dintre conservatori, în privinţa adoptării unui program general de reforme, nu concorda cu acceptarea de către ei a unei reforme agrare în sensul programelor revoluţionare de la 1848. De aceea, în anii imediat următori unificării administrative, nu s-a putut trece brusc la reforma agrară, ci s-a continuat, pentru o perioadă de timp, să se adopte reforme pe linia organizării moderne a statului, deoarece acestea nu întîmpinau opoziţia conservatorilor, încă stăpîni pe majoritatea mandatelor din adunare datorită sistemului electoral restrictiv. Reorganizarea departamentelor, legile pentru construirea căilor ferate, constituirea Consiliului superior al instrucţiunii publice, un regulament de navigaţie, organizarea corpului inginerilor civili, reorganizarea Şcolii de silvicultură şi o serie de măsuri premergătoare unei secularizări a averilor mănăstireşti au reprezentat, în această perioadă, concretizările planului de reforme. Din momentul în care conducerea guvernului a fost preluată de Mihail Kogălniceanu, aducerea din nou în dezbatere a reformei agrare a dus la izbucnirea unui violent conflict între guvern şi majoritatea adunării. A urmat dizolvarea adunării, pe calea loviturii de stat. Aceasta din urmă a sporit puterea domnitorului Cuza, şi totodată a înlăturat monopolul politic al conservatorilor asupra majorităţii în adunare. Sancţiunea poporului prin plebiscit şi recunoaşterea noii stări de lucruri de către puterea suzerană şi puterile garante au creat posibilitatea decretării Legii rurale în sensul programului paşoptist, desfiinţîndu-se relaţiile feudale în agricultură şi procedîndu-se la o împroprietărire a ţărănimii clăcaşe. Prin Legea rurală din 14/26 august 1864, peste 400000 de familii de ţărani au fost împroprietărite cu loturi de teren agricol, iar aproape alţi 60000 de săteni au primit locuri de casă şi de grădină. Reforma agrară din 1864, a cărei aplicare s-a încheiat în linii mari în 1865, a satisfăcut în parte dorinţa de pămînt a ţăranilor, a desfiinţat servituţile şi relaţiile feudale, dînd un impuls însemnat dezvoltării capitalismului. Ea a reprezentat unul din cele mai însemnate evenimente ale istoriei României din secolul al XIX–lea. În timpul guvernului condus de Mihail Kogălniceanu, s-a trecut la etapa hotărîtoare a înfăptuirii reformelor. Astfel, primul demers făcut, într-o direcţie în care guvernul ştia că nu avea să întîmpine opoziţie pe plan intern, a fost acela al secularizării. La 13/25 decembrie 1863, la propunerea guvernului, adunarea a votat secularizarea averilor mănăstireşti cu 93 de voturi contra 3. Era o măsură de însemnătate majoră, datorită căreia era recuperat peste un sfert din teritoriul naţional. Apoi au fost elaborate şi promulgate Legea contabilităţii, Legea consiliilor judeţene, Codul Penal şi Legea instrucţiunii publice, precum şi crearea Consiliului de Stat. Tot acum se înfiinţează Şcoala Naţională de Arte Frumoase, la Bucureşti, la conducerea căreia este desemnat Theodor Aman şi este inaugurată, în premieră, o Şcoală de Medicină Veterinară.Analizînd suita de evenimente, unele cu caracter realmente revoluţionar, se poate spune că sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza au fost puse bazele statului unitar român modern. Practic, nu există domeniu de activitate economică, social-politică, culturală, administrativă sau militară din ţară, în care Cuza să nu fi adus îmbunătăţiri şi înnoiri organizatorice pe baza noilor cerinţe ale epocii moderne. Cuza începe să fie suspectat de liberalii radicali, care ulterior au făcut cartel cu conservatorii, că ar intenţiona să instituie un regim personal; acest fapt a slăbit poziţiile domnitorului şi a animat activitatea monstruoasei coaliţii, hotărîtă să-l înlăture. Complotiştii au reuşit să-şi realizeze planurile atrăgînd de partea lor o fracţiune a armatei (colonelul C. Haralambie, maiorul D. Lecca ş.a.), şi l-au constrîns pe domnitor să abdice în noaptea de 10/22–11/23 februarie 1866. La aceasta a contribuit însuşi Al. I. Cuza, care nu numai că nu a luat măsuri în privinţa factorilor reacţionari, ci, într-un discurs, se arăta dispus să renunţe la tron în favoarea unui principe străin (fapt susţinut şi de o scrisoare adresată unui diplomat străin). A fost instituită o locotenenţă domnească alcătuită din Lascăr Catargiu, Nicolae Golescu şi colonelul Nicolae Haralambie din partea armatei. Conducerea guvernului a revenit lui Ion Ghica; apoi Senatul şi Comisia au proclamat ca domnitor pe Filip de Flandra, din casa domnitoare belgiană, dar acesta nu a acceptat coroana. Provizoratul locotenenţei domneşti a luat sfîrşit abia după ce Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a acceptat să devină principe al României, la 10 mai 1866. Această abdicare silită putea avea consecinţe grave pentru România, pentru că:

după înlăturarea lui Cuza, satele au fost înspăimîntate că reforma agrară nu va mai avea loc.
la 3 aprilie 1866 la Iaşi o demonstraţie a Mişcării Separatiste care a cerut anularea unirii Moldovei cu Valahia,
Poarta Otomană a mobilizat armata la Dunăre pentru a interveni în România, unirea fiind recunoscută doar pe timpul domniei lui Cuza.

Restul vieţii sale şi-a petrecut-o în exil, locuind majoritatea timpului la Paris, Viena şi Wiesbaden. A fost înmormîntat iniţial la Biserica Domnească de lîngă Palatul domnesc de la Ruginoasa, conform dorinţei sale, iar după cel de-al doilea război mondial, osemintele sale au fost mutate la Biserica Trei Ierarhi din Iaşi.

Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România (A.G.V.P.S.) este persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, care reprezintă, în plan intern, interesele a peste 150 de asociaţii afiliate, în care sunt înscrişi peste 90% din vânătorii români şi peste 80% din pescarii cu domiciliul sau rezidenţa în România, iar în plan extern, interesele tuturor vânătorilor şi pescarilor sportivi din ţara noastră. Data de 5 iunie 1919 reprezintă momentul constituirii „Uniunii Generale a Vânătorilor”, iar cea de 26 mai 1922, data de naştere a „Uniunii Generale a Vânătorilor din România”. Această formă de organizare a suferit mai multe transformări și convulsii până să ajungă la formatul de astăzi. Au fost perioade când au existat și organizații paralele în acest domeniu de activitate. Sus am postat logo-ul Asociației generale a vânătorilor și pescarilor sportivi din România.

Cerbul Carpatin, denumirea științifică - Cervus elaphus, este un mamifer ierbivor, trǎieşte aproximativ treizeci de ani şi face parte din familia cervidae şi categoria rumegătoare, fiind cel mai mare reprezentant al copitatelor. Este un animal sîlbatic, timid, sfios care este vânat pentru carne, coarne şi piele. Cerbul carpatin este animalul cu înfǎţişarea mândrǎ, elegantǎ dar puternicǎ. Cerbul mascul este de talie mare, greutatea lui variazǎ între 150-300 kilograme, pe când greutatea cuitei este de numai 80-150 kilograme. Deşi cerbul are o greutate mare aleargǎ în trap cu gâtul lungit sau în galop cu capul pe spate, astfel cǎ poate alerga mai iute decât calul. Pieptul cerbului este lat, puternic, cu umeri rǎsǎriţi, gâtul mare niţel îndoit şi turtit lateral. Capul cerbului este lung cu ochi blânzi şi pǎtrunzǎtori, iar picioarele subţiri şi uşoare. Coarnele sunt mai mult sau mai puţin ramificate , cu o lungime de 2 metri, cu crengi, vârfurile lor fiind albe, strǎlucitoare asemǎnǎtoare fildeşului, cântǎrind 16 kilograme, iar la cerbul adult coarnele pot avea şi şapte ramificaţii. Greutatea coarnelor nu-l împiedicǎ la fuga prin pǎdure, ele nu sunt numai podoaba bǎrbǎteascǎ dar sunt şi o armǎ de apǎrare. Cornele se schimbǎ anual la masculi începând din luna februarie,la cei mai bǎtrâni, iar în luna aprilie la cei tineri. Aşa cum se ştie coarnele cu mai multe ramificaţii sunt vestite şi reprezintǎ decoraţia muzeelor. Cerbul carpatin coabiteazǎ în cârduri, aceste cârduri se formeazǎ dupǎ boncǎnit, adicǎ dupǎ împerechere, cârdurile de masculi sunt conduşi de un cerb tânǎr, iar cele de ciute merg separat şi sunt conduse de ciuta cea mai bǎtrânǎ. În cârdurile ciutelor se aflǎ viţeii şi cerbii de doi ani. Ciutele nasc dupǎ patruzeci de sǎptǎmâni de sarcinǎ la mijlocul verii câte unu sau doi viţei. La viţei primul rând de coarne sunt ca nişte suliţe lungi de douǎzeci-patruzeci centrimetri fǎrǎ rozete, care cad în luna mai a anului urmǎtor, adicǎ la vârsta de doi ani. Cerbii mai vârstnici sau cei mai Cerbii mai vârstnici sau cei mai puternici trǎiesc solitari. Cerbul trǎieşte în interiorul arcului carpatic, în zone bine împǎdurite dar cu multǎ linişte şi bǎlţi de apǎ pentru scǎldat. Hrana este formatǎ din muguri sau lǎstare tinere, scoarţǎ de copac, copaci tineri, sau frunze verzi acoperite de zǎpadǎ, ceea ce face sǎ deterioreze mult pǎdurea.Cel mai mare duşman al cerbului este omul care prin vânat a reuşit sǎ rǎreascǎ specia sau chiar sǎ-o stârpeascǎ, dar sǎ nu iutǎm şi de duşmanii de temut ca lupul, râsul şi ursul. În Germania cerbul a dispǎrut, iar în Scoţia şi Irlanda mai trǎiesc câteva exemplare. La noi în ţarǎ mai trǎiesc aproximativ treizeci şi şapte mii de exemplare de cerbi. Coarnele unui cerb din munţi Carpaţi cu o greutate de treizeci şi trei de kilograme şi patruzeci şi patru ramuri au fost arǎtate de lordul Powercourt Societǎţii Zoologice din Londra.

Set insigne - Stema României

Stema României, adoptată de cele două Camere ale Parlamentului, reunite în sesiunea din 10 septembrie 1992, constă într-un vultur sau o acvilă pe un scut, având aripile deschise; în cioc ține o cruce, pe cap coroana de oțel a României, iar în gheare o sabie și un sceptru. Între aripile protectoare se află un scut împărțit în cinci părți cuprinzând stemele celor 5 regiuni istorice:

Stema Țării Românești, cu capul conturnat, având în cioc o cruce, la dreapta un soare, la stânga o lună crai nou. Prima versiune este atestată pe un document din 20 ianuarie 1368 emis de domnul Vladislav I.
Stema Olteniei. În 1872 pe emblema Principatelor Unite a fost introdus separat, în afara vulturul Munteniei și bourului moldovenesc și simbolul Olteniei, pe un fond roșu, un leu încoronat ieșea dintr-o coroana antică și o stea, totul din aur. Din 1921 ea a căpătat forma de azi, în cartierul al treilea, pe fond roșu, un leu ieșind dintr-un pod (podul de la Drobeta, ambele de aur).
Stema Moldovei în varianta de pe stema României, capului de bour îi este asociată, pe lângă luna crai-nou și roza, o stea în locul soarelui atestat pe hrisovul din 30 martie 1392, dat de domnul Roman I.
Stema Transilvaniei, scut împărțit în două câmpuri: în câmpul superior era o jumătate de acvilă, cu zborul desfăcut, ieșind din linia de demarcație, iar în câmpul inferior, turnuri de cetate, ultimele amintind de numele german al Transilvaniei, Siebenburger („Șapte cetăți”), nume atestat din anul 1296. Stema Transilvaniei este atestată din secolul al XVI-lea.
Banatul, Crișana și Maramureșul nu au avut steme, dar pe data de 23 iunie 1921 a fost stabilit ca stema Olteniei să fie atribuită și Banatului, iar stema Transilvaniei să fie atribuită și Crișanei și Maramureșului.
Stema Dobrogei constă din doi delfini afrontați, pe fond de azur, dispuși cu capul în jos. Simbolul a fost introdus pe stemă în 1872, și reprezenta inițial „Ținuturile Mării”, întrucât la acea dată România nu deținea și nu revendica Dobrogea, având însă ieșire la Marea Neagră prin fâșia Cahul-Bolgrad-Ismail. După 1878, când România a schimbat acest teritoriu cu Dobrogea de Nord, însemnul heraldic se referă la aceasta din urmă.

La baza stemei actuale stă stema României interbelice, care a fost proiectată în anul 1921 de heraldistul clujean Jozsef Sevestyen, la cererea regelui Ferdinand al României. Stemei actuale îi lipsește, față de stema interbelică, scutul mic, argintiu-negru din interior (simbolul heraldic al Casei de Hohenzollern). Crucea de deasupra coroanei nu era o cruce simplă, ci era crucea decorației “Trecerea Dunării”. Un proiect de lege, care pune Coroana de Oțel, simbolul suveranității (independenței) României, pe capul acvilei din stemă (unde nu a fost niciodată), a fost adoptat de camerele Parlamentului în prima jumătate a lui 2016. Legea a fost promulgată la 11 iulie 2016 de către președintele Klaus Iohannis. Deși proiectul a fost bine primit de public, ca un prim pas spre îndelung-așteptata recuperare a simbolurilor heraldice românești normale, care au semnificație istorică, el a primit și critici pentru că nu reașează Coroana de Oțel în locul ei firesc, deasupra scutului albastru: în Stema Regală, Coroana de Oțel timbra scutul mare, având o dimensiune generoasă, iar acvila romană purta pe cap o coroană de aur mică (numită „coroană regală de aur” în Legea din 1921), de forma celei din decorația “Trecerea Dunării”.

Medalii câștigători - 4 V Rally Raid 2020

4 V Rally Raid® – România este una dintre cele mai apreciate competiții din Campionatul Român de Rally Raid. Câștigător în 2022 al titlului „ cel mai bun organizator club” pe rangul oferit de Federații Române , FRAS (Federația română de automobilism sportiv) și FRM (Federația română de motociclism), 4 V Rally Raid® este competiția în care poți găsi un amestec de emoții, o experiență unică în România mistică, un loc în care poți va crea o legătură de nedespărțit odată ce ați intervenit. Cu o participare atât la nivel național, cât și internațional, competiția a fost un real succes încă de la prima ediție, principalele obiective ale organizatorilor fiind siguranța participanților, frumusețea traseului și imbunatatirea permanenta. Competiția se desfășoară în România, de obicei 2 – 6 zile, pe distanțe lungi care acoperă între 400 km și 1.500 km . Echipele trebuie să parcurgă în jur de 300 km pe zi, ordinea de plecare fiind cea a rezultatelor prologului și conform regulamentului special al competițiilor. Navigarea se va face conform unui road-book intocmit, verificat si aprobat de organizator. Terenul este variat și poate include văi, munți, plaje, traversări de râuri, drumuri agricole sau offroad. Traseul combină tronsoane care conțin elemente dificile de navigație cu tronsoane de viteză, testând atât abilitățile de pilotaj și navigație, cât și rezistența mașinii. Competiția se desfășoară pe trei grupe de concurenți:

PROFI – se adresează piloților profesioniști licențiați. Vehiculele care participă la acest grup trebuie să fie echipate în conformitate cu regulamentul FRAS – FRM – FIA privind siguranța și condițiile de participare. De asemenea, abilitățile și pregătirea piloților și navigatorilor trebuie să fie ridicate în acest grup. Grupa Profi este cea care începe prima, pe trasee speciale care au un grad de dificultate mai mare.
PROMO – se adresează celor care au participat deja la competiții de rally raid dar starea tehnică a vehiculelor sau abilitățile de conducere nu ating standardul cerut de grupul Profi. Pe această grupă competiția se desfășoară în regim de regulament fiind o viteză maximă impusă care se stabilește de către organizator în funcție de variabilele terenului, condițiile meteorologice etc. Traseul pentru grupa promoțională este mai scurt și mai ușor în comparație cu cel pt. grupul profesional.
DISCOVERY – se adresează începătorilor care nu sunt încă piloți atestați, celor care intră în contact pentru prima dată cu acest gen de competiție, celor care doresc să simtă pentru prima dată adrenalina unei curse de rally raid! Acest grup are rolul de inițiator în acest frumos sport, într-un mediu organizat, supravegheat, sub îndrumarea și asistența directă a personalului de specialitate. În această grupă poate fi inclus orice vehicul de teren, ssv, moto, quad, cu condiția să fie într-o stare tehnică adecvată: anvelope adecvate, fără defecte tehnice, adecvate circulației pe diverse terenuri.

Unele competiții se adresează strict doar șoferilor profesioniști care au mașini cu pașaport tehnic internațional valabil.

Asociația Generală a Inginerilor din România

A.G.I.R. - 100 ani 1918 - 2018

LABOR OMNIA VINCIT IMPROBUS A.G.I.R.

(Prin muncă se realizează și imposibilul)

Primele incercari, in Romania, de organizare a asociatiilor tehnico-ingineresti sunt consemnate in cea de a doua jumatate a secolului al XIX-lea, când s-a infiintat "Societatea de Ingineri si Arhitecti" (1876). Cea dintai asociatie profesionala durabila a inginerilor a fost Societatea Politehnica, constituita in 1881, in prezenta Regelui Carol I, cu ocazia inaugurarii caii ferate Buzau-Marasesti, prima cale ferata din romania proiectata si executata de ingineri romani. Asociatia Generala a Inginerilor din Romania (A.G.I.R.) a fost infiintata la Iasi, in anul 1918, anul Marii Uniri, avand ca scop "organizarea si sporirea cunostintelor si puterii de munca a inginerilor(...), pentru a aduce cel mai mare folos in opera de refacere a tarii (...), solidaritatea si sustinerea intereselor profesionale ale acestora". Cele doua asociatii si-au desfasurat activitatea in paralel pana in 1949, cand au fuzionat sub denumirea de Asociatia Stiintifica a Tehnicienilor. Sus am postat logo-ul A.G.I.R.. Aceasta din urma a purtat, consecutiv, mai multe nume: Asociatia Stiintifica a Inginerilor si Tehnicienilor intre anii 1951-1962 si Consiliul National al Inginerilor si Tehnicienilor pana in decembrie 1989.

Prin Hotararea judecatoreasca 4/P.J. 1990 a reaparut pe scena societatii civile romanesti Asociatia Generala a Inginerilor din Romania, continuatoarea de drept a organizatiilor ingineresti care au functionat in Romania pana la acea data. În decursul timpului, asociațiile inginerești au fost sprijinite de personalități ca Spiru Haret, Ion I.C.Brătianu, Vintilă C.Brătianu, Constantin F.Robescu, Traian Lalescu, Gheorghe Țițeica, Nicolae Zane, George Nestor și alții. Astăzi A.G.I.R. scoate: Ziarul Univers ingineresc, bilunar de informare, Buletinul A.G.I.R., apare trimestrial conținând lucrări prezentate de la diferite manifestări științifice și Anuarul A.G.I.R., cuprinzând materiale despre evenimentele legate de AGIR.

Recunoașterea activității în domeniul ingineresc se face de către A.G.I.R. prin: Premiul AGIR, instituit în anul 1995. decernat anual în data de 14 septembrie, de „ziua inginerului”, premiu care se acordă pentru lucrări deosebite, proiecte, realizări sau tratate de înalt nivel tehnico-științific, Medalia Premiul de excelență care se acordă personalităților care au contribuit substanțial la dezvoltarea asociației și Medalia AGIR, care se acordă persoanelor cu activitate deosebită în asociație sau/și în domeniul ingineresc.

___________ooOoo__________

PERSONALITĂȚI CULTURALE

PE BANCNOTELE LUMII