Epaminonda's Blog.....: PIERREMANDE

Mai jos admiri și alte poze reprezentând monumente de cultură

și arhitectură din vremuri diferite din localitatea franceză

PIERREMANDE, departamentul AISNE, regiunea RON-ALPI.

Primăria și școala

Biserica nouă

Biserica veche

Strada Chauny

Gara

Monumentul eroilor din primul război mondial

Drumul spre Orleans

Arhitectură locală

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

_____________xxx_____________

CÂTEVA

MEDALII ȘI INSIGNE

DIN MUNICIPIUL BUCUREȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Comemorare Mihai Eminescu

Masca mortuară a lui Eminescu 15 iunie 1889

Societatea Numismatică Română - Cercul Militar Național

Gravor - Maximilian Fetița (Monetăria Statului)

Gruparea colecționarilor de medalii Eminescu - 2005

Mihai Eminescu (nume real Mihail Eminovici) (născut 15 ianuarie 1850 la Ipoteşti, judeţul Botoşani şi decedat la 15 iunie 1889 în Bucureşti) a fost un poet, prozator şi jurnalist român, socotit de cititorii români şi de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literature română. Eminescu a fost activ în societatea politico-literară Junimea, şi a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la viena. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în şedinta din 25 ianuarie 1902. Eminescu a fost internat în data de 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuţa din Bucureşti şi apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineaţa, poetul a murit în sanatoriul doctorului Şuţu. În 17 iunie a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu – Bucureşti. A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Române.

Gravorii profesioniști ai Monetăriei Statului și Societății Numismatice Române, iubitori de Eminescu, s-au reunit în Gruparea Colecționarilor de Medalii și Insigne Mihai Eminescu a Societății Numismatice Române (G.C.M.I. - M.E. a S.N.R.). Începând cu anul 2000 această grupare organizează de două ori pe an, pe 15 ianuarie și 15 iunie, în Palatul Parlamentului din București, sala Constantin Brâncuși, Salonul Mihai Eminescu. Prin această acțiune se dorește sa se promoveze in randul tinerilor si, nu numai al lor, personalitatea poetului național și a numismaticii eminesciene, în general. Deasupra admiri logo-ul Grupării Colectionarilor de Medalii și Insigne “Mihai Eminescu” din cadrul Societății Numismatice Române.

Iubitului nostru președinte Filip A. Focșăneanu 1861 - 1911

Pentru neîncetata muncă adusă binelui obștesc timp de 50 ani

Recunoștință din partea "Societății sacre și de binefacere" din capitală

Medalia de mai sus are diametrul de 40 milimetri și ea omagiază personalitatea lui Filip Focșăneanu – președintele Societății Sacre și de Binefacere din București. În câmpul central al aversului medaliei este reprezentat bustul lui Filip Focșăneanu, orientat dextra, cu legenda pe circumferință între două cercuri liniare: “IUBITULUI NOSTRU PREȘEDINTE FILIP A. FOCȘĂNEANU * 1661 - 1911”. Reversul medaliei în câmp pe șase rânduri, redă inscripția: “PENTRU / NEÎNCETATĂ MUNCĂ / ADUSĂ / BINELUI OBȘTESC / TIMP / DE 50 DE ANI”. Pe circumferință, între două cercuri, cel interior perlat, inscripția: “RECUNOȘTINȚĂ DIN PARTEA MEMBRILOR "SOCIETĂȚII SACRE ȘI DE BINEFACERE DIN CAPITALĂ”.

Insigna - Academia militară 35 ani 1951 - 1986

Universitatea Națională de Apărare „Carol I” este continuatoarea școlii de stat major fondate în anul 1889, de către generalul Ștefan Fălcoianu cu denumirea inițială Școala Superioară de Resbel. În anii 1889-1897, Școala Superioară de Război a funcționat în clădirea din strada Știrbei Vodă, unde își are acum sediul Direcția națională anticorupție. În toamna anului 1897, Școala Superioară de Război s-a mutat în clădirea din actualul bulevard Nicolae Bălcescu (vis-a-vis de Sala Dalles), unde a funcționat împreună cu Marele Stat Major, până în anul 1914, și de sine stătătoare până în decembrie 1939, când s-a mutat în actuala clădire, ale cărei lucrări de construcție au început în data de 16 august 1937, după planurile arhitectului Duiliu Marcu, constructor fiind antrepriza "Inginer Emil Prager". În 29 august 1948, prin Decretul nr. 1803 al Prezidiului M.A.N., Școala Superioară de Război a fost desființată, cu motivarea lui Emil Bodnăraș, ministrul Apărării Naționale, că este o "instituție învechită și depășită de mersul evenimentelor", iar în locul ei, pentru pregătirea superioară și politică a cadrelor armatei s-a înființat Academia Militară. În 14 septembrie 1949, prin Decretul nr. 371 al Prezidiului M.A.N., după modelul Academiilor militare sovietice, s-au înființat patru academii militare distincte: Academia Militară (de comandă și stat major), Academia Militară Politică, Academia Tehnică Militară și Academia Spatelui Armatei, ca instituții de învățământ superior distincte, cu structuri organizatorice separate. Această situație nu a durat mult. În 12 septembrie 1953, în baza Decretului nr. 368 al Prezidiului M.A.N. s-a desființat Academia Spatelui Armatei, care s-a contopit cu Academia Militară. În 19 august 1957, prin Decretul nr. 400 al Prezidiului M.A.N., a fost desființată și Academia Militară Politică, care s-a contopit cu Academia Militară sub noua titulatură de Academia Militară Generală (A.M.G.). În 13 iunie 1959, prin Decretul nr. 214 al Prezidiului M.A.N., Academia Militară Tehnică s-a contopit cu Academia Militară Generală, care astfel a devenit o instituție complexă, subordonata nemijlocit ministrului Forțelor Armate, cu cinci facultăți: Facultatea de arme întrunite și tancuri; Facultatea de arme (artilerie terestră, artilerie a.a., chimie, geniu, transmisiuni, aviație); Facultatea militară politică; Facultatea tehnică militară și Facultatea de servicii. În anul 1976, prin Hotărâre a Consiliului Apărării, s-a reînființat Facultatea Politică Militară, ce avea ca obiectiv pregătirea specialiștilor-ofițeri cu studii militare superioare în domeniul activității educative din unități, mari unități și comandamente. În 17 mai 1990, pin Hotărârea Guvernului României nr. 550 activitatea de învățământ din Academia Militară a fost reorganizată, precizându-se că aceasta "este o instituție de învățământ superior subordonată ministrului Apărării Naționale și pregătește ofițerii-studenți pentru a deveni comandanți și ofițeri în statele-majore (...)". Prin aceeași hotărâre, s-a reînființat Academia Tehnică Militară, ca instituție separată de Academia Militară. În 23 aprilie 1991, prin Hotărârea Guvernului României nr. 305, Academia Militară a primit o nouă denumire: Academia de Înalte Studii Militare. În data de 28 august 2003, prin Hotărârea Guvernului României nr. 1027, denumirea Academiei de Înalte Studii Militare a fost schimbată în Universitatea Națională de Apărare, pentru ca în data de 25 august 2005, prin Hotărârea de Guvern nr. 969 Universitatea Națională de Apărare să primească denumirea de Universitatea Națională de Apărare „Carol I". Sus am postat logo-ul și o fotografie cu sediul central al Universității naționale de apărare "Carol I".

Alexandru Eufrosina Caba 6 Juj - Casa de Depuneri

Suvenir de București

Expoziţia Generală Română din Bucureşti din anul 1906 (6 iunie – 23 noiembrie), a fost un eveniment deosebit care, prin amploare, dimensiuni şi oferte, a depăşit toate evenimentele similare organizate de România de atunci. Scopul principal era de a arăta progresul realizat de statul român în timpul domniei lui Carol I. Organizatorii au avut în vedere mai multe obiective: parc de distracţii, muzeu al românilor, spaţiu de cunoaştere a trecutului, dar şi prezentului (industria), glorificarea regelui Carol I. Cu acest prilej erau sărbătorite mai multe evenimente: împlinirea a 40 de ani de domnie a regelui Carol I, 25 de ani de la proclamarea Regatului, 1800 de ani de la descălecatul Împăratului Traian în Dacia. Cu ocazia expoziţiei au avut loc diverse evenimente. S-a înfiinţat ,,Loteria Expoziţiunii Române” inspirată probabil de loteria prilejuită de Expoziţia Universală de la Paris din anul 1900. Anul jubiliar şi prima expoziţie naţională au beneficiat de o importantă emisiune filatelică. Au fost editate numeroase cărţi poştale ce prezentau pavilioanele expoziţiei. În plan numismatic, acestui eveniment i-au fost dedicate emisiuni de medalii, plachete şi monede. Binecunoscute colecţionarilor sunt monedele de aur şi argint cu milesimul 1906. Printre alte multe ,,noutăţi” prezentate în timpul desfăşurării expoziţiei a fost şi amplasarea unui automat pentru baterea de medalii personalizate. Aceste aparate apăruseră pentru prima dată în jurul anului 1900 în Statele Unite folosindu-se ca material rondele de aluminiu, un metal recent descoperit şi foarte ieftin pentru care se căuta o folosire cât mai largă. Aparatele permiteau, la vizitarea unor obiective turistice sau expoziţii, baterea drept amintire, a unei medalii pe care era gravate elementele personale: numele, data naşterii, ocupaţia, domiciliul, data vizitării obiectivului, etc. Exista o gamă largă de medalii de genul acesta printre care și cea expusă mai sus. Medalia s-a realizat din rondele de aluminiu cu diametrul de 32 milimetri, pe care, în centru, pe ambele părţi, se aflau deja imprimate (prebătute) pe o parte imaginea unui obiectiv cunoscut, în cazul nostru – Casa de depuneri din București, iar pe cealaltă inscripţia Suvenir București – 1906. Pe marginea medaliei pe o fâşie circulară netedă, vizitatorul putea să decidă ce anume dorea să fie ,,imprimat” pentru medalia personală. Prin introducerea în automat a unei monede, acesta elibera o rondelă prebătută (descrisă mai sus) care pica într-un locaş unde era fixată, pe un dispozitiv care permitea rotirea ei. Acum la libera alegere se căutau literele care imprimau textul dorit . după stabilirea fiecărei litere aleasă, aceasta ,,cădea” lovită de un ciocan şi imprima pe marginea rondelei litera aleasă iar dispozitivul de rotire învârtea rondeaua cu o poziţie mai departe. În aparat se aflau cele 26 de litere din alfabet, cifrele de la 0 la 9 şi un punct la mijlocul rândului. Nu exista posibilitatea pentru alt semn, cum ar fi liniile sau pentru litere semnele diacritice. Întâlnim foarte multe piese cu greşeli ortografice sau cu litere lipsă. Desigur, în faţa acestei noutăţi, mulţi vizitatori, emoţionaţi, nu au mai urmărit cu atenţie procesul de batere al medaliei lor personale, după cum se poate vedea din exemplele de mai jos, unii greşind iar alţii alegând mai multe litere decât numărul permis ( în total 32).

Casa de Depuneri, denumiri alternative Casa de Economii și Consemnațiuni (C.E.C.), denumire actuală C.E.C. Bank, ca instituție a fost înființată în anul 1864 printr-o lege inițiată de către Alexandru Ioan Cuza. La început a funcționat în diverse imobile, după care în anul 1875 s-a început construirea unui sediu propriu. Pe locul în care se află azi CEC-ul se găsea atunci mănăstirea și hanul Sfântul Ioan cel Mare care a fost demolată pentru a face loc primei construcții. CEC-ul se dezvoltă rapid astfel încât vechiul sediu devine neîncăpător, astfel se hotărăște demolarea vechiului sediu și pe același loc s-a început constructia actualului sediu, după planurile arhitectului francez Paul Gottereau. Începutul lucrărilor a fost marcat printr-o ceremonie care a avut loc la data de 8 iunie 1897 printre participanți numărându-se familia regală, membri ai guvernului, membri din consiliul de administratie CEC și arhitectul Paul Gottereau. Constructia a fost terminata în anul 1900 și de atunci CEC-ul a functionat în această clădire fără a se face alte modificări notabile. Palatul Casei de Depuneri, Consemnațiuni și Economie (cunoscut îndeobște ca Palatul C.E.C., după denumirea ulterioară a instituției), este o clădire din București, situată în Calea Victoriei, față în față cu Palatul Poștelor, construit în aceeași perioadă. Clădirea adăpostește în prezent obiecte din evoluția de-a lungul timpului a instituției al cărui nume îl poartă: diverse documente ale unor tranzacții din trecut, produse bancare, seifuri și pușculițe foarte vechi, materiale de promovare CEC sau medalii și insigne. Palatul, construit în stil eclectic, se termină cu o cupolă de sticlă și metal. Intrarea este încununată de un fronton în semicerc sprijinit de câte o pereche de coloane de stil compozit. Cele patru volume de colț, decorate cu frontoane și steme, sunt acoperite de cupole în stil renascentist. În afară de iluminatul natural cupolele au avut și alt rol, ajutând în acustica specială a holului central, acolo unde au existat ghișeele. Sunetul se propaga pe verticală, nu pe orizontală, ceea ce se discuta la ghișee între clienți și funcționari nu putea fi auzit de alte persoane. În hol puteau încăpea 400 de clienți.Ghișeele au funcționat aproape o sută de ani, din mai 1900 până în noiembrie 1999. O cupolă mult mai mare acoperă holul central al edificiului, în care funcționează diferite ghișee ale instituției. Candelabrele mari din holul central au fost aduse de la Viena și au mecanisme cu scripeți pentru înlocuirea becurilor arse. Încălzirea centrală a fost realizată de firma franțuzească Koerting & Freres, dar aceasta a fost demontată în primul război mondial și luată de armata germană ca pradă de război. La acea vremea banca era dotată cu una dintre cele mai performante centrale telefonice. Cea mai frumoasă și elegantă încăpere a palatului este Sala de Consiliu, care își menține și azi destinația. Are o înălțime de 8 metri și este decorată cu lambriuri de nuc și cireș sculptat și panouri de mătase verde cu motive vegetale în țesătură. Pictura din tavan “Fortuna distribuind binefacerile ei românilor după independență” a fost realizată de Mihail Simonidi, pictor român de origine greacă, născut la Brăila și stabilit la Paris. Pictura realizată pe pânză maruflată, adică pânză care se lipește pe zid, a câștigat medalia de argint la Expoziția Universală de la Paris din anul 1900. Decorația judicioasă a fațadelor, echilibrul volumelor care îl compun fac din acest palat un interesant monument de arhitectură a orașului. Palatul CEC a rămas intact după cutremurele din noiembrie 1940, martie 1977, bombardamentele sovietice din anul 1941 dar și cel anglo-americane din anul 1944.

Insigna - Asociația sportivă Monetăria Statului

Prima monetărie a României moderne a fost înfiinţată în anul 1870, fiind inaugurată pe 24 martie. Palatul Monetăriei era numit în epocă Otelul de Monetă - denumire obţinută din traducerea termenului francez - Hôtel de la Monnaie. Acest sediu a fost demolat în anul 1912, pe locul rămas fiind construit actualul palat al Muzeului Ţăranului Român. Autorităţile române au înfiinţat monetăria pentru a putea emite monede cu chipul domnitorului Carol I. Astfel de piese, ce erau un semn al dorinţei românilor de independenţă, nu putea fi comandate în străinătate. Imperiul Otoman, care pe atunci era puterea suzerană a României, se opunea vehement apariţiei chipului domnitorului pe monede, şi cerea ca piesele româneşti să aibă şi o semilună, ca semn al vasalităţii. În anul 1870 Monetăria a funcţionat doar cîteva luni, bătând piese de aur de 20 de lei şi de argint de 1 leu, pe rondele importate din Franţa. La protestele turcilor producţia a fost oprită. În anul 1879, imediat după cîştigarea independenşei, producţia de monede a fost reluată, şi a continuat cu deosebită intensitate pînă în 1885. În 1890 aici s-au bătut din nou monede de aur de 20 de lei. După 1890 monedele româneşti au fost bătute în străinătate.

Monetăria naţională este reînfiinţată în data de 20 decembrie 1935, pe strada Fabrica de Chibrituri nr. 30, unde funcţioneză şi astăzi. Monetăria Statului produce în principal moneda de circulație din România - Leu, dar și monede comemorative, medalii, decorații, obiecte din aur şi argint, precum și alte numeroase obiecte realizabile cu tehnologia specifică: jetoane, insigne, brelocuri, medalii sportive, sigilii, obiecte gravate, presate, acoperite galvanic sau emailate. Capacitatea de producție este de un miliard de monede pe an. În ultimii ani, o parte semnificativă a producției a fost destinată unor clienți străini. S-au exportat în special monede de circulație, comemorative, dar și medalii, jetoane sau brelocuri în Marea Britanie, Germania, Olanda, Israel, Suedia, Moldova și Hong Kong.

Municipiul București este capitala României, reședința județului Ilfov și, în același timp, cel mai populat oraș al țării, centru industrial și comercial al țării. Populația de 1944367 de locuitori (estimat 1 ianuarie 2009) face ca Bucureștiul să fie al zecelea oraș ca populație din Uniunea Europeană. În fapt, însă, Bucureștiul adună zilnic peste trei milioane de oameni, iar specialiștii prognozează că, în următorii cinci ani, totalul va depăși patru milioane. Prima mențiune a localității apare în anul 1459. În anul 1862 devine capitala României. De atunci suferă schimbări continue, fiind centrul scenei artistice, culturale și mas-media. Între cele două războaie mondiale, arhitectura elegantă și elita bucureșteană i-au adus porecla „Micul Paris”. În prezent, capitala are același nivel administrativ ca și un județ și este împărțită în șase sectoare. Deasupra am postat drapelul, stemele interbelică, comunistă și actuală ale orașului precum și pozele câteva monumente de cultură și arhitectură bucureștene din vremuri diferite.