Epaminonda's Blog.....: BOIS DE LESSINES

Mai jos admiri și alte poze reprezentând monumente de cultură și

arhitectură din localitatea belgiană BOIS DE LESSNIES, comuna

LESSNIES, provincia HAINAUT, regiune VALONIA, din

vremuri diferite.

Monumentul eroilor și deportaților

O intrare în localitate

Memorialul eroilor

Castelul Estriverie

Biserica

Arhitectură locală

Trimiteri poștale

Vedere generală

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

________xxx________

CÂTEVA

MEDALII ȘI INSIGNE

DIN JUDEȚUL SATU MARE

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Insigna - Satu Mare (Catedrala romano-catolică)

Catedrala romano-catolică din Satu Mare, cu hramul "Înălțarea Domnului", este biserica catedrală a Episcopiei Romano Catolice de Satu Mare, situată în Piața Libertății, la nr.24. Monumentul a fost edificat între anii 1830 – 1837 în stil clasicist de către arhitectul Jozsef Hild și este în prezent monument istoric. Lăcașul de cult a fost întemeiat sub împăratul Francisc I al Austriei și rege al Ungariei, la data de 23 martie 1804, iar Papa Pius la VII-lea a consfințit-o prin bula de recunoaștere din 9 august în același an. Pe amplasamentul catedralei romano-catolice a existat o biserică parohială barocă, construită în perioada 1768-1798. Reconstruirea şi extinderea bisericii parohiale a devenit necesară în 1804, datorită înfiinţării noii episcopii de Satu Mare. Lucrările de transformare au început pe vremea primului episcop, baronul István Fischer, cu lărgirea corului. În perioada episcopului Péter Klobusiczky s-a anexat câte o sacristie la peretele nordic, respectiv sudic al corului extins, deasupra cărora s-a construit câte un oratoriu. Catedrala nouă în stil neoclasicist, înglobând şi corul baroc s-a realizat în timpul episcopului János Hám. În ciuda faptului că nu s-au păstrat documente concrete referitoare la edificarea catedralei, unii specialişti consideră că este vorba de opera arhitectului József Hild, datorită analogiei cu catedrala sa din Eger (Ungaria), având un spaţiu central acoperit cu o cupolă, respectiv faţada principală cu colonadă şi două turnuri. În decursul secolului al XX-lea catedrala a fost renovată în repetate rânduri. Spaţiul interior a fost reabilitat şi repictat în 1904 cu ocazia centenarului înfiinţării episcopiei de Satu Mare. Avariile suferite în cursul celui de-al doilea război mondial au fost reparate până în anul 1961. La începutul anilor optzeci, faţadele catedralei au fost retencuite, iar în anii nouăzeci s-au efectuat reparaţii interioare. Catedrala romano-catolică, amplasată pe latura estică a Pieţei Libertăţii în vecinătatea palatului episcopal din str. 1 Decembrie 1918 este cea mai importantă clădire a centrului oraşului Satu Mare. Biserica tip bazilică, orientată est-vest are trei nave şi un cor alungit spre est, cu închidere semicirculară. La peretele nordic, respectiv sudic al corului s-a anexat câte o sacristie cu oratoriu la etaj. Traveea centrală a navei principale constituită din trei travee este acoperită cu o cupolă grandioasă pe pandantivi şi tambur, susţinută de stâlpi adosaţi îngemănaţi. Sub cele două turnuri vestice se află câte o capelă de plan pătrat, iar deasupra spaţiului intrării cuprins între turnuri este amplasată tribuna orgii. Aspectul exterior al catedralei este determinată de faţada principală cu efect monumental. În partea centrală a faţadei principale se află un portic de mari dimensiuni, cu şase coloane, antablament şi timpan triunghiular, proeminent faţadei. De o parte şi alta a porticului se ridică turnurile paralelipipedice. Peste ultimul nivel al turnurilor sunt terase delimitate cu balustradă din grilaj metalic decorativ, din care se ridică câte un corp cilindric acoperit cu cupolă învelită cu tablă. Volumetria greoaie a faţadei principale este înviorată de prezenţa unor relifuri şi statui. Timpanul, care încheie colonada cu capiteluri corintice este decorat cu figura alegorică a Credinţei, reprezentată ca femeie între nori, ţinând în mâini o cruce şi un potir. Aticul din spatele timpanului este încoronat de trei statui: în poziţie centrală este figura Mântuitorului, pe partea dreaptă Sfântul Petru, iar pe partea stângă Sfântul Apostol Pavel. La parterul turnurilor, în nişele cu închidere semicirculară sunt amplasate statuile sfinţilor regi maghiari: Sfântul Ştefan şi Sfântul Ladislau. Faţadele laterale sunt alcătuite din volume masive, pereţii cupolei şi a navelor laterale sunt penetrate de ferestre semicirculare şi ritmate de lesene dispuse echidistant. Faţadele sacristiilor cuprind câte o intrare secundară dreptunghiulară, marcate de câte un portic format din pereche de coloane, antablament şi timpan triunghiular. Spaţiul interior al bisericii este înzestrat cu o pictură decorativă şi fresce cu reprezentări ale unor scene biblice. Pe partea superioară a corului se află pictura profesorului de desen sătmărean Károly Majoros de la sfârşitul secolului al XIX-lea, cu scena Înălţării Domnului.

Cupola a fost decorată în 1836 de către János Riedler; pictura centrală îl reprezintă pe Isus în templu la vârsta de 12 ani, iar în pandantivi sunt figurile celor patru evanghelişti. Pictura murală a cupolei a fost restaurată în 1904 de Tamás Scheuchl, când grupul de preoţi şi învăţaţi din jurul copilului Isus a fost completat cu portretele episcopilor János Hám şi Gyula Meszlényi. Traveea de boltă aflată deasupra tribunei este decorată cu reprezentarea Patrona Hungariae, în care apare figura încoronată a Fecioarei Maria tronând peste nori, ţinând în dreapta Pruncul Isus, iar în stânga un sceptru. Personajele principale sunt înconjurate de îngeri purtând potir, cădelniţă sau rugându-se. Un înger întinde macheta catedralei spre a fi ocrotită de Maica Domnului. Conform inscripţiei din mâna îngerului, pictura s-a realizat în 1904 cu ocazia centenarului înfiinţării episcopiei de Satu Mare. Tamás Scheuchl, a înconjurat compoziţia cu patru medalioane, cu reprezentare unor sfinte ale casei regale Arpadiene (Margareta, Elisabeta, Gizella, Kunigunda). Sunt de remarcat picturile deasupra intrărilor în sacristii, respectiv cele din apropierea capelelor vestice, pictate de Gyula Tóth. Aceste picturi reprezintă scenele Bunavestire, Naşterea lui Isus, Refugiul în Egipt şi Sfânta Familie. Parte importantă a spaţiului interior al catedralei este corul alungit. Pictura altarului principal a fost realizat în 1837 de către un membru al familiei de pictori Pesky (Peschky) din Pesta, şi reprezintă scena Înălţarării Domnului. Construcţia din marmură a altarului principal are caracter neoclasicist, şi se compune din coloane, cornişe şi sculpturi (dintre care cele mai însemnate sunt cele laterale reprezentându-l pe Sfântul Petru şi Sfântul Pavel), iar sub baldachinul susţinut de coloane îngemănate cu capiteluri corintice se află tabernacolul cu uşă aurită, decorată cu un medalion central în tehnică de smalţ cu reprezentarea lui Hristos Întronat, flacat de figura sfinţilor apostoli Petru şi Pavel. Lângă peretele sudic şi nordic al corului se găseşte câte o strană canonică, confecţionată din lemn de cireş. Spătarul acestora este articulat de colonete îngemănate cu capiteluri corintice, susţinând o cornişă, deasupra cărora sunt picturi de formă ovală, încadrate de urne şi vrejuri şerpuinde. Sunt decorate în mod asemănător şi confesionalele amplasate în navele laterale. În navă, de partea nordică a arcului de triumf este ataşat amvonul catedralei, cu parapetul decorat cu relieful cu scena care apare şi în cupolă, Isus în templu la vârsta de 12 ani. Picturile altarelor navelor laterale îl reprezintă pe Sântul Ioan din Nepomuk, respectiv Sfântul Alois. Pe laturile spaţiului central se află câte un altar baroc târziu cu reprezentările Sfânta Cruce şi Pieta.

La parterul turnurilor vestice s-au amenajat capele. Capela de sub turnul sudic datează din 1837, şi este dedicată Fecioarei Maria de Lourdes. Cea de sub turnul nordic este mult mai recentă, inaugurată în 1960 pentru cinstirea Sfântului Anton de Padova. Deasupra acestor capele şi a intrării principale se întinde galeria orgii. Orga este confecţionată de firma Rieger din Budapesta în baza proiectului preotului sătmărean Jenő Haller și a fost sfinţită în anul 1916.În parcul din jurul bisericii au fost amplasate două statui: în 1960 s-a ridicat în vecinătatea corului statuia Isus, care s-a prăbuşit de pe aticul faţadei principale în cursul unei vijeliei din 1852, iar în 1999 s-a inaugurat în faţa catedralei bustul episcopului János Hám, opera sculptorului Pál Lakatos. Catedrala este cel mai important exemplu al neoclasicismului din Partium, prin monumentalitatea sa marcând într-un mod decisiv caracterul pieţei centrale a oraşului. În decursul celor peste 200 de ani de istorie au luat ființă multe instituții bisericești noi în dieceză: parohii, școli, cămine pentru studenți și bătrâni, congregații și tagme de călugări și-au început binecuvântata muncă.

Biserica ortodoxă Certeze 1817 - 2017

200 ani de atestare documentară

S-a dus vestea în toată țara și nu numai că în localitatea Certeze din județul Satu Mare sunt oameni foarte gospodari. Comuna își are originile în adâncă vechime temporală. Se știe că pe la 1700 – 1750 ar fi avut loc o sistematizare aproape impusă care a însemnat dărâmare micilor și răzlețelor case bătrânești, alocare altor parcele de teren (1-2 hectare) în vederea ridicării de noi locuințe. În urma acestei sistematizări, pe la 1836 satul Certeze avea 38 de familii ortodoxe de români, satul Moișeni – 23 de familii de români iar satul Huta-Certeze doar 17. Concomitent cu sistematizarea a început ridicarea unei biserici durabile pentru comunitate în centrul comunei pe un hectar de teren. Fundația noii biserici s-a făcut în anul 1817 materialele fiind donate de către credincioși. Biserica poartă hramul Sfinților Arhamgheli Mihai și Gavriil.

Mulți credincioși cu suflet mare au contribuit cu muncă voluntară dar și cu bani pentru a lăsa urmașilor o biserică frumoasa, impunătoare. Varul a fost adus din părțile Chioarului - Șomcuța Mare – iar nisipul necesar s-a adus cu cărușele de la Someș - Șeini, respectiv Tisa – Ticeu. Clădirea s-a ridicat între anii 1817 – 1824. Grinzile pentru acoperiș sunt de frasin iar legăturile tavanului bisericii și a bolții sunt din fier. Începând cu anul 1824 a aînceput să se slujească în biserica nouă, acoperită cu șindrilă și văruită alb simplu pe interior. Într-un hrisov al vremii (18 octombrie 1848) s-a consemnat că biserica nouă din Certeze a costat 1871 florini și 34 creițari. Pe atunci banul se cheltuia cu mare chibzuială. Pe la anul 1856 a început pictarea bisericii, mai întâi patru tablouri pe bolțile bisericii, un tablou în sfântul altar, 2 tablouri în naos și unul în tinda bisericii. Pictura a fost executată de Dunler Imre, artist cunoscut al vremii. Se mai cunoaște că Oberbauer Iosif și Novatset Laurențiu au pictat pe pânză icoana Preasfintei Treimi, pe cea a lui Isus și Isus rugându-se, din sfântul altar, pentru suma de 1375 florini. Turnul bisericii a fost zidit în anul 1888 fiind echipat cu două clopote mari aduse de la Sopron. De reținut că aceste clopote au fost rechiziționate de autoritățile austro-ungare în timpul primului război mondial. Iconostasul bisericii s-a montat abia în luna septembrie a anului 1893. În anul 1917 biserica a fost încercată de un incendiu, stins destul de repede de către localnici, ce a provocat daune minore altarului și iconostasului. Biserica a fost echipată cu clopote noi (unul de la Cugir – anul 1925 și altul de la București – anul 1951. În perioada 1987 – 2016 aici a slujit preotul Viorel Boloș iar din 11 septembrie 2016 aici păstorește părintele profesor universitar dr. Adrian Gh. Paul. Sub conducerea acestor preoți biserica a suportat noi lucrari de reabilitare-modernizare.

În anul 1997 s-a refăcut în tehnică fresco pictura bisercii de către Dorin Pleșa-Popescu, după care s-a făcut o resfințire în data de 21 august 1997. A urmat împrospătarea iconostasului, dotarea cu mobilier, noi haine preoțești, cărți, icoane și alte obiecte de cult, executate la comandă în Grecia. S-a introdus încălzire centrală, s-au schimbat ușile cu unele mai mari, sculptate, s-a pavat curtea, etc. Prin contribuția enoriașilor biserica a fost echipată cu un sistem electric de acționare a clopotelor și un ceas electronic montat pe turla bisercii, vizibil de la mare depărtare. Acoperișul a fost și el refăcut, astăzi biserica fiind acoperită cu tablă de aluminiu în “solzi de pește”.

Monumentul ostașilor români - Carei - România

Ministerul Apărării Naționale

Monumentul ostașului român este un monument istoric amplasat în centrul municipiului Carei, el fiind opera sculptorului Vida Gheza și a arhitectului Anton Dâmboianu. Monumentul a fost inaugurat în anul 1964, în prezența ministrului Forțelor Armate de atunci, Leontin Sălăjan. Complexul monumental este realizat din piatră albă și are dimensiuni impresionante: deschiderea frontală de 18 metri, adâncimea de 5 metri și înălțimea de 12 metri. Acest ansamblul monumental comemorativ se compune din cinci elemente cu semnificații simbolice: un cap de țăran, care inspiră demnitate și statornicie (simbolul răscoalelor țărănești), o poartă cu incrustații asemănătoare celor care împodobesc porțile maramureșene (“poarta jertfelor”), o femeie plantând o floare (simbolul reînnoirii), chipul unui ostaș care impresionează prin masivitatea și trăsăturile sale aspre și un obelisc asemănător turlelor bisericilor maramureșene (simbolul flăcării veșnice). Pe acest obelisc este înscris următorul text: "Glorie ostașilor armatei române, căzuți în luptele pentru eliberarea patriei".

Ministerul Apararii Nationale este organul de specialitate al administratiei publice centrale, in subordinea Guvernului, prin care este condusa activitatea in domeniul apararii nationale, potrivit prevederilor legii si strategiei de securitate nationala, pentru garantarea suveranitatii, independentei si unitatii statului, integritatii teritoriale a tarii si democratiei constitutionale. Ministerul Apararii Nationale raspunde in fata Parlamentului, a Guvernului si a Consiliului Suprem de Aparare a Tarii pentru modul de aplicare a prevederilor Constitutiei, a celorlalte acte normative in vigoare, a hotarârilor Guvernului si ale Consiliului Suprem de Aparare a Tarii, precum si ale tratatelor internationale la care România este parte, in domeniul sau de activitate. Sediul ministerului este situat în București, pe strada Izvor, la numerele 3 - 5.

Expoziția de produse manufacturiere - Satu Mare - 1882

Medalia de mai sus a fost bătută în amintirea Expoziției de produse manufacturiere organizată la Satu Mare în anul 1882. Aversul medaliei, în interiorul unui cerc perlat, prezintă două scuturi suprapuse, despărțite de o panglică. Scutul de sus aflat într-un cartuș ornamental, este încărcat cu stema Ungariei și timbrat cu coroana Sfântului Ștefan, iar cel de jos, mărginit de un aranjament circular din flori de laur, este încărcat cu stema orașului Satu Mare și insemnul gravorului: “KNOP ES STEINER BUDAPEST”. Pe circumferința reversului este aplicată circular inscripția: ”A SZATMAR-NEMETI SZ. KIR. VAROSI KEZMU-ES HAZI-IPAR KIALLITAS”, ceea ce se traduce: ”Expoziție de industrie casnică și manufactură din orașul liber regesc Satu Mare”. În câmp, între o ramură de laur și una de stejar, legate la partea inferioară cu o panglică, este aplicată inscripția pe două rânduri: “ERDEM MERIT 1882”, tradus: “Medalie de merit - 1882”.

Matrița - A.S. (Asociația sportivă) Someșul

Insigna de mai sus a fost executată la comanda Asociației Sportive Someșul din Satu Mare.

Făcând o căutare generală și amănunțită pe net am descoperit două fanioane din vremuri diferite ale acestei asociații și faptul că în cadrul acesteia există și un club de fotbal care poartă echipament de joc alb-albastru. Sediul central al acestei asociații sportive este situat pe Strada Ecaterina Teodoroiu, la nr. 5.

Insigna - A.S. (Asociația sportivă) Flacăra - Satu Mare

Insigna de mai sus a fost executată la comanda Asociației Sportive Flacăra din Satu Mare. Făcând o căutare generală și amănunțită pe net nu am găsit niciun fel de informații despre această asociație sportivă sau vreo eventuală întreprindere (societate comercială) săt-măreană, Flacăra, care ar putea susține această asociație sportivă.

Satu Mare (în maghiară: Szatmárnémeti, în germană; Sathmar, vechea denumire românească: Sătmar) este municipiu, cel mai mare oraș și reședința județului Satu Mare, România, având o populație de aproximativ 95000 de locuitori. Descoperirile arheologice din împrejurimile orașului se constituie ca dovezi privind așezările din epoca pietrei și a bronzului; există, de asemenea, dovezi privind continuitatea locuirii acestor ținuturi de către comunitățile geto-dacice după cucerirea romană. Mai târziu, aceste teritorii constituiau o parte a voievodatului condus de Menumorut, una dintre cetățile de apărare din secolul al X-lea fiind la Satu Mare (Castrum Zotmar), după cum menționează cronica lui Anonymus. În jurul vetrei orașului - Villa Zotmar - locuită de băștinași, s-au așezat coloniști teutoni aduși în anul 1006 de către regina Ghizela, iar mai apoi, coloniști germani stabiliți dincolo de Someș, în orașul Mintiu. Sus am postat stemele interbelică, comunistă și actuală ale municipiului Satu Mare, iar dedesubt pozele câtorva monumente de arhitectură și cultură din diferite perioade de timp.

Hotelul Dacia

Catedrala greco-catolică

Centrul militar județean

Palatul administrativ

Hotelul Astoria

Baia cu aburi

Banca austro-ungară

Banca Românească - Piața I.C.Brătianu

Casa albă

Cazarma

Fabrica de vagoane Unio

Gara

Gimnaziul reformat

Hotelul Victoria

Internatul CFR

Internatul Corpului didactic

Internatul episcopal

Liceul Mihai Eminescu

Palatul Justiției

Palatul Poștei și Telegrafului

Școala de băieți

Școala publică

Teatrul de Nord

Turnul pompierilor

Satu Mare este un județ în nord-vestul României, care are reședința în orașul cu același nume. Județul Satu Mare, străbătut de râul Someș și locuit din timpuri imemorabile de geto-daci, este un leagăn al culturii și civilizației românești. Săpăturile arheologice din Țara Oașului, de la Ardud, Medieșu-Aurit, Homord sau Sanislău au scos la lumină relicve atestând viața umană în această regiune începând încă din Paleolitic. Un punct de reper al istoriei acestei regiuni este reprezentat de daci, care au trăit aici aproape 1000 ani creând o remarcabilă civilizație. Drept model se poate lua așezarea Medieșu-Aurit, unde se găsesc rămășițele a 13 cuptoare de olărit, reprezentând cel mai mare tezaur arheologic de acest fel din țară. Județul are suprfața de 4418 km.p. și numără aproximativ 330000 de locuitori. Ca subunități administrative județul se compune din 2 municipii; Satu Mare și Carei, 4 orașe; Tășnad, Negrești Oas, Livada și Ardud, precum și 56 de comune. Sus am postat harta, stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură, dar și câteva trimiteri poștale ilustrate din județul Satu Mare, dar din perioade diferite de timp.