1. Pentru a celebra marile realizări istorice ale românilor din urmă cu 100 de ani, Romfilatelia a introdus în circulație emisiunea de mărci poștale
Centenarul
Marii Uniri. Emisiunea filatelică este alcătuită dintr-o coliță
dantelată cu valoarea nominală de 28,50
lei, ilustrată cu o fotografie a Regelui Ferdinand I și a
Reginei Maria, aflați într-o postură familială, privind spre o vază de flori.
Pe coliță mai sunt ilustrate două specii de flori apreciate de suveranii Marii
Uniri, respectiv Polygala chamaebuxus,
prețuită de Ferdinand I, care îi aducea aminte de copilărie, și Lilium candidum, o specie de crini iubită de
Regina Maria, pe care a și pictat-o. Un alt element al coliței este stema de
stat a României Întregite.
Marea Unire din 1918 a
fost rezultatul unui proiect de țară la care a contribuit toată națiunea, de la
oamenii politici și ofițerii care au gestionat situația creată de Primul Război
Mondial, până la țăranii care s-au rupt de glie și au apărat patria cu arma în
mână. Când a izbucnit războiul, românii se aflau răspândiți în trei state –
Regatul României, Austro-Ungaria și Rusia țaristă. Conflagrația mondială a adus
românilor de pretutindeni încercări grele: concentrarea pe front, internări în
lagăre, refugii, boală, foamete etc. Însă, la sfârșitul războiului, situația
s-a întors în favoarea lor și s-a creat posibilitatea unirii într-un singur
stat.
Prima provincie care
s-a unit cu Țara a fost Basarabia. Partea de răsărit a Moldovei istorice a
ajuns în granițele Rusiei în 1812, după înfrângerea Imperiului Otoman într-un
război cu trupele țarului. În februarie 1917, țarul a fost alungat de
revoluționari, iar popoarele din imperiu au început să ceară drepturi
naționale. În noiembrie 1917, Marele Congres al Ostașilor Moldoveni a decis
convocarea unui Sfat al Țării, o adunare care trebuia să fie aleasă și
reprezentativă pentru toate naționalitățile și straturile sociale. Sfatul Țării
a proclamat mai întâi autonomia Basarabiei, iar mai apoi, independența.
Copleșiți de dezordinile provocate de soldații ruși și germani, liderii
basarabeni au cerut intervenția armatei române, care a trecut Prutul și a
stabilizat regiunea. Conștienți că singura
soluție pentru Basarabia era unirea cu România, liderii Sfatului Țării au
început negocieri cu guvernul de la Iași. Autoritățile române au propus
dezbaterea chestiunii unirii în ședința Sfatului Țării din 27 martie 1918. În
deschiderea lucrărilor au vorbit Ion Inculeț, președintele Sfatului, și
Alexandru Marghiloman, prim-ministrul român. Unirea a fost aprobată cu
majoritate de voturi, fiind acceptată imediat de Marghiloman, iar mai apoi de
Regele Ferdinand I.
A doua regiune care a
proclamat unirea cu Regatul României a fost Bucovina. Teritoriul fusese
desprins din Moldova istorică în anul 1775, printr-o tranzacție dintre Imperiul
Otoman și Imperiul Habsburgic. Înfrânți în Primul Război Mondial, austriecii au
încercat să păstreze unitatea statului printr-o proclamație a împăratului, prin
care propunea federalizarea. Pentru bucovineni nu avea însă nici un plan
concret, drept pentru care ucrainenii au lansat mai multe proiecte de integrare
a fostelor teritorii moldave în statul pe care și-l proiectau în regiune.
Începând din luna octombrie 1918, Iancu Flondor, Sextil Pușcariu și alți
patrioți bucovineni au inițiat organizarea politică a românilor și au cerut
unirea cu Regatul României. Datorită dezordinilor provocate de naționaliștii
ucraineni și bolșevici, Consiliul Național al românilor a cerut intervenția
armatei române în Bucovina. Generalul Iacob Zadik și ostașii săi au intrat în
Cernăuți la 11 noiembrie, restabilind ordinea în oraș. Naționalitățile din
Bucovina au fost convocate, la 28 noiembrie, într-un Congres General, votând cu
majoritate zdrobitoare unirea „pe vecie” cu România.
Desăvârșirea unității
naționale a românilor s-a consacrat la Alba Iulia, la 1 decembrie 1918. Ca și
bucovinenii, ardelenii au trecut la acțiuni concrete pentru viitorul lor după
destrămarea Austro-Ungariei, în octombrie 1918. Întruniți la Oradea, patrioții
transilvăneni au decis că națiunea română era „liberă de orice înrâurire
străină”. Declarația a fost citită de Alexandru Vaida-Voevod în Parlamentul de
la Budapesta, iar apoi românii au convocat o Mare Adunare Națională, care să
decidă soarta Transilvaniei. O parte dintre delegați au fost aleși prin vot
universal, iar restul au fost desemnați din rândul clerului și asociațiilor
culturale. Adunarea s-a ținut la Casa Armatei din Alba Iulia, iar cei 1.288 de
delegați au votat unirea teritoriilor locuite de românii din Ungaria cu Regatul
României.
2. În
anul Centenar al Marii Uniri, în semn de respect și recunoștință pentru jertfa
înaintașilor noștri, căzuți la datorie în primul război mondial, Romfilatelia a introdus în circulație emisiunea de mărci
poștale denumită
Monumente ale
cinstirii eroilor neamului din București.Pe
timbrul cu valoarea nominală de 1,40 lei este
reprezentat Monumentul Eroilor C.F.R.
Monumentul Eroilor
C.F.R., situat în Piața
Gării de Nord, din București, operă a renumiților sculptori Cornel Medrea și
Ion Jalea, a fost inaugurat în luna mai a anului 1943, pentru a cinsti memoria
eroilor ceferiști căzuți la datorie pe front, în Primul Război Mondial. Grupul
statuar, turnat în bronz, montat pe un piedestal din beton, placat cu granit,
este compus din mai multe personaje.
O femeie, care simbolizează Patria, ține o
cunună de lauri deasupra capului unui muncitor feroviar. Lângă ea, de o parte a
soclului, se află doi muncitori ceferiști, iar de cealaltă parte un soldat
român, în ținută de campanie, care ocrotește o femeie și pe copilul acesteia.
Pe
fațada principală a piedestalului este înscrisă inscripția „Eroilor CFR –
1916-1918”. Pe partea laterală a soclului este săpată în marmură albă
următoarea inscripție: OMAGIU ȘI RECUNOȘTINȚĂ EROILOR
MILITARI DE CĂI FERATE ȘI TRANSPORTURI DIN ARMATA ROMÂNĂ CARE S-AU
JERTFIT PENTRU CAUZA NAȚIUNII.
Soclul
din marmură, format din trepte înalte suprapuse, prezintă la al treilea nivel
un brâu de altoreliefuri cu scene din activitatea sanitarilor, pe câmpul de
luptă sau în sălile spitalelor de campanie. Pe latura principală, personajul
feminin central, o femeie în uniformă de soră de caritate. De pe această a
treia treaptă a postamentului pornesc 4 coloane care susțin un platou din
aceeași marmură alb-gălbuie, platou purtător al unui grup statuar, de bronz, cu
3 personaje: un erou căzut, gol, copleșit de suferință, un personaj feminin
simbolic, purtând o sabie și o cunună, și un ostaș sanitar care așteapta
să primească pe frunte însemnul gloriei cucerite în luptă.
Brâul cu
altoreliefuri care înconjoară pe cele 4 laturi soclul surprinde scene din
activitatea personalului sanitar pe front sau în spitalele de campanie -
brancardieri pe câmpul de luptă adună răniți; un grup de chirurgi militari
operând; un sanitar care dă unui soldat rănit să bea apă; o soră de caritate
pansează un rănit; un spital de campanie. Pe unul din panourile basorelief de
bronz de pe monument sunt reprezentați Regina Maria ca soră sanitară,
Prințul Nicolae al României în uniformă de cadet și Principesa Elisabeta
de România, asemenea ca soră sanitară. Basorelieful prezintă o scenă din anul
1917, în una din cele mai grele perioade ale Primului Război Mondial pentru
România, când suportul moral al familiei regale și munca în vizitele în
spitalele de campanie ale Reginei Maria și ale copiilor ei au fost esențiale
pentru menținerea moralului în acele zile de cumpănă.
Basoreliefurile au
supraviețuit comunismului deoarece nu sunt menționate nume pe ele, iar
oficialii comuniști au crezut că sunt o scenă generală de război, lăsându-le la
locul lor. Pe fațada principală a piedestalului, pe o placă din travertin este
inscripționat cu litere în relief: "EROILOR SANITARI - 1916 -1920". Construirea
primului tronson al metroului bucureștean a necesitat demontarea
monumentului, acesta fiind apoi refăcut în anul 1981 și amplasat pe același loc
și în forma sa inițială.
Pe
timbrul cu valoarea nominală de 2 lei este reprezentat Mormântul Ostașului
Necunoscut.
După
Primul Război Mondial, România a fost printre primele state, care, urmând
exemplul Franţei, a decis să înalţe un monument dedicat memoriei celor care
s-au jertfit pe câmpul de luptă. Astfel, conform Tratatului de la Versailles în
care se stabilea responsabilitatea fiecărei ţări de a respecta mormintele
eroilor de război, România a fost primul stat care i-a asimilat pe eroii
străini celor naţionali, aşa cum se arată în "Memoriul adresat Guvernului
român de către Societatea
Mormintelor Eroilor", al cărei preşedinte era Mitropolitul Primat
Miron Cristea. În semn de veşnică cinstire, în anul 1923, conducerea statului
român a decis ca simbolul sacrificiului celor mulţi, căzuţi pentru reîntregirea
patriei, să fie evocat de osemintele unuia dintre ostaşii anonimi de la
Mărăşeşti, Mărăşti, Oituz, Tg.-Ocna, Jiu, Prahova, Bucureşti, Dobrogea, Ardeal
şi Basarabia. Deshumarea şi ridicarea acestor rămăşiţe pământeşti a fost urmată
de aşezarea lor în zece sicrie de stejar, căptuşite cu tablă de zinc şi depuse
în Biserica "Adormirea Maicii Domnului" de la Mărăşeşti, în ziua de
13 mai 1923. Alegerea sicriului cu osemintele Ostaşului Necunoscut a aparţinut
elevului Amilcar C. Săndulescu (de la Liceul Militar "Dimitrie A.
Sturdza", premiant şi orfan de război) care, în faţa celui de-al patrulea
sicriu, a îngenuncheat şi a rostit cuvintele legendare: "Acesta este tatăl meu". Dupa
desemnarea Eroului Necunoscut, celelalte nouă sicrie au fost duse, la loc de
aleasă cinstire, în Cimitirul Eroilor din Mărăşeşti şi îngropate cu onoruri
militare în ziua de 14 mai 1923. A doua zi, sicriul cu Eroul Necunoscut,
împodobit cu pânza tricoloră, a fost purtat pe braţe de către o gardă de
ofiţeri, cavaleri ai ordinului militar "Mihai Viteazul", şi depus pe
vagonul-platformă al unui tren special, cu destinaţia Bucureşti, unde a ajuns
în aceeaşi zi, la orele după-amiezii. În Gara de Nord era aşteptat de oficiali
ai statului şi personalităţi politice şi militare, iar Regele Ferdinand,
îmbrăcat în uniforma de general a Regimentului de Escortă Regală, a trecut în
revistă compania de onoare. Apoi sicriul a fost depus pe un catafalc drapat cu
steagul şi însemnele României, iar după oficierea serviciului religios şi
onorurile militare, a fost aşezat pe un afet de tun, tras de opt cai şi
transportat astfel în cadrul unui lung cortegiu până la Biserica "Mihai
Vodă". Aici, sicriul a rămas pe toată durata zilei de 16 mai, pentru ca
publicul bucureştean să poată veni în pelerinaj. În ziua de 17 mai 1923, în
prezenţa familiei regale, a membrilor guvernului, a corpurilor legiuitoare şi a
unui numeros public, în Parcul Carol a avut loc ceremonia reînhumării Eroului
Necunoscut. S-a oficiat serviciul divin, iar la miezul zilei sirena Arsenalului
Armatei şi clopotele bisericilor vesteau coborârea în lăcaşul de veci a
Ostaşului Necunoscut. Timp de două minute, orice activitate publică a fost
întreruptă. Mormântul Eroului Necunoscut era în fapt o simplă criptă, acoperită
cu o lespede de piatră decorată cu sculpturi florale. Pe lespede s-a încrustat
următorul epitaf: „Aici doarme
fericit întru Domnul Ostaşul Necunoscut, săvârşit din viaţă în jertfa pentru
unitatea neamului românesc. Pe oasele lui odihneşte pământul României
întregite. 1916-1919". Ansamblul funerar a fost executat în 1927
după planurile sculptorului Emil Willy Becker. Tot atunci, prin grija
Asociaţiei Cultul Patriei, s-a aprins o candelă, a cărei flacără ardea zi şi
noapte. Ulterior, la 28 octombrie 1934, lângă mormânt a fost ridicată şi
sfinţită o cruce. În timpul regimului comunist, în noaptea de 22 spre 23
decembrie 1958, monumentul funerar al Eroului Necunoscut a fost demontat şi
strămutat, în mare taină, la Mausoleul din Mărăşeşti. În baza Hotărârii
Guvernului nr. 666 din 20 septembrie 1991, Eroul Necunoscut a fost exhumat și,
pentru o lună, a fost depus în interiorul Mausoleului de la Mărășești, lângă
sarcofagul generalului Eremia Grigorescu. La data de 26 octombrie 1991,
Mormântul Eroului Necunoscut a fost readus în Parcul Carol I, dar, pentru că în
mausoleu se afla încă trupul lui Petru Groza,
s-a luat măsura amplasării sale provizorii și a fost așezat la capătul
dinspre intrarea în parc a aleii care duce la Mausoleul din Parcul Carol. În
data de 25 noiembrie 2006 a avut loc ceremonia strămutării Mormântului
Ostaşului Necunoscut la locul originar, din 1923, pe explanada din faţa actualului Memorial al
Eroilor Neamului.
Pe
timbrul cu valoarea nominală de 8,50 lei este reprezentat Monumentul Eroilor Aerului.
Monumentul
Eroilor Aerului, dedicat memoriei
aviatorilor români militari și civili care au contribuit la dezvoltarea
aviației, este situat în centrul Pieței Aviatorilor din București și a fost realizat între anii 1928 -
1935 de Lidia Kotzebue și Iosif Fekete. Construcția,
având o înălțime totală de 20 metri, este compusă din sculpturi de bronz,
așezate pe un postament de beton armat placat cu piatră de Banpotoc (sat
hunedorean), format dintr-un obelisc, situat la rândul său pe o structură
realizată din patru prisme trapezoidale lipite între ele prin arcuri de cerc.
Tot acest complex este fixat pe o bază circulară din piatră. Deasupra
obeliscului este așezată statuia înaltă de 5 metri, cântărind 5 tone, care
ilustrează omul zburător, având aripile desfășurate. La baza obeliscului, de
jur împrejurul acestuia, sunt prezentați trei aviatori căzuți. Pe soclu sunt
prezente insignele, casca, aparatura aviatorilor, dar și numele aviatorilor
căzuți între 1930 - 1935, sculptate în 13 plăci de bronz. Sculptura este inclusă
în Lista monumentelor istorice 2010 - Municipiul București - la nr. crt. 2271, sub denumirea Monumentul
Aviatorilor. În anul 1923 a fost format un comitet pentru construirea
Monumentului Aviatorilor din care au făcut parte: Prințul Carol al II-lea,
prof. dr. Ion Cantacuzino, generalul
Vasile Rudeanu, colonel medic aviator Victor Atanasiu, aviator Cornel Olănescu,
aviator Mihai Oromolu. Comitetul a cerut inițial sculptorilor Ion Jalea,
Alexandru Severin, Cornel Medrea și Ion C. Demetriu-Bârlad să prezinte, contra
cost, câte un proiect. Considerând însă că proiectele nu reprezentau
spiritul sacrificiului aviatorilor, comitetul a lansat un concurs public cu
premii totale în valoare de 40000 de lei pentru construirea monumentului și a
invitat mulți artiști, pictori, sculptorii să participe. La concurs au fost
prezentate machetele realizate de 14 sculptori, acestea fiind expuse la Ateneul
Român în ziua de 2 iulie 1925
pentru a permite publicului să voteze în mod secret proiectul câștigător. Trei
lucrări au fost premiate (Spiridon Georgescu, Lidia Kotzebue și Ion
Schmidt-Faur) însă, și de această dată, comitetul nu a considerat niciuna din
lucrări demnă de execuție.Demersurile întreprinse de comitet pentru realizarea
monumentului de către un artist din străinătate însă au eșuat, astfel că dupa
doi ani a fost aleasă în final macheta Lidiei Kotzebue, acceptându-se totodată
ca aceasta să poată colabora și cu alți sculptori sau arhitecți pentru
realizarea monumentului. În iulie 1927, pentru aprobarea finală a proiectului,
comitetul i-a cerut Lidiei Kotzebue să realizeze o machetă la scara 1/4 până la
1 octombrie. Din lipsă de timp aceasta nu s-a putut materializa, astfel că
pentru realizarea statuilor, Kotzebue s-a adresat sculptorului Ion Jalea.
Acesta a refuzat însă oferta și l-a recomandat pe tânărul sculptor Iosif
Fekete, astfel că la 27 octombrie
1927 comitetul a putut aproba definitiv lucrarea. În
anii 1928-1929 sculptorul Iosif Fekete a realizat cele patru sculpturi în
argilă și le-a turnat în gips în mărime naturală. Pentru a
reprezenta trupul Icarului a fost folosită o imagine a boxerului Joe Louis,
prezent în acea perioadă la București, iar pentru cap a fost utilizată o
imagine dintr-un album cu piloți renumiți. În anul 1930 lucrarea putea fi
turnată în bronz însă dificultățile strângerii sumei necesare achiziționării
materialelor și întârzierea stabilirii locului în care să fie amplasat
monumentul au întârziat finalizarea lucrării.Statuile au fost turnate în bronz
la Turnătoria V.V. Rășcanu din București, lucrarea fiind terminată abia în
iunie 1935. Dezvelirea monumentului a avut loc la 20 iulie 1935, cu
participarea Regelui Carol al II-lea, a numeroși membri din conducerea
statului, miniștrii și reprezentați ai autorității aeronautice, atașați
militari. Evenimentul a fost încheiat cu o paradă militară la care au
participat gărzi de onoare și aviatori și au fost prezentate onoruri militare
zburătorilor menționați în listele de pe monument. Ulterior, Ion Jalea a
afirmat că drepturile moralale asupra lucrării îi revin sculptorului Iosif
Fekete iar critici de artă,
precum Mircea Țoca, au considerat că realizarea monumentului trebuie să-i fie
atribuită integral lui Iosif Fekete, care a modificat total mica machetă
prezentată la concurs de Lidia Kotzebue. La inaugurare numele celor doi coautori nu a fost
inscripționat, ulterior în 1983 consemnându-se inscripționarea numelui pe
monument numai a unuia dintre aceștia.
Timbrul
cu valoarea nominală de 19 lei redă Monumentul Trupelor
de Geniu – Leul.
Monumentul Eroilor Geniști din București
a fost înălțat din inițiativa generalului Constantin Ștefănescu Amza care,
în calitate de comandant al Școalelor și Centrului de Instrucție al Geniului, a
lansat atât operațiunile de colectare a fondurilor necesare, cât și organizarea
concursului pentru stabilirea realizatorului. Monumentul a fost dezvelit
la la data de 29 iunie 1929 de către Alteța sa Regală Principele
Nicolae al României, în cadrul unei grandioase festivități, în prezența
reprezentanților Casei regale, a guvernului, a capilor oștirii, a unui mare
număr de generali de geniu activi și în rezervă, a șefilor serviciilor și
comandamentelor unităților de geniu, a întregului corp ofițeresc și profesoral
al Școlilor de Geniu și a tuturor elevilor acestora. Monumentul este înscris,
sub denumirea Monumentul eroilor din arma geniului – Leul în Lista
monumentelor istorice, actualizată prin Ordinul ministrului Culturii și
Cultelor, nr. 2314/8 iulie 2004. Monumentul a fost realizat de către
sculptorul Spiridon Georgescu și turnat în bronz la Fabrica și
turnătoria V.V. Rășcanu din București. Elementul dominant al monumentului,
reprezentând un leu, are lungimea de 5,40 m și înălțimea de 4,4 m, cântărind
6000 de kilograme.
Leul este înfățișat stând pe o țeavă de tun și pe o
cască, peste care este desfășurat un drapel de luptă, toate aparținând trupelor
inamice. Simbolizează rezistența, dârzenia și vitejia de care a dat dovadă
oștirea română în Primul Război Mondial, în campaniile din anii 1916-1918,
în special în timpul încleștărilor dramatice de la Oituz, Mărășești și
Mărăști. În cele patru colțuri ale ansamblului statuar sunt reprezentați 4
soldați stând de strajă, echipați adecvat pentru îndeplinirea misiunilor de
luptă: un cercetaș, un ceferist, un pontonier și un telefonist. Fiecare din aceste
statui au înălțimea de 2,2 și cântăresc 1200 kg. Pe cele 4 părțile laterale ale
soclului sunt montate patru metope reprezentând în basorelief aspecte din
acțiunile caracteristice fiecărei specialități militare ale trupelor de geniu,
dispuse pe fiecare latură a soclului principal, la nivelul părții inferioare a
statuetelor, astfel: pe latura din față, construcția unor infrastructuri de
cale ferată; pe latura stângă, organizarea trecerii unui curs de apă cu
ambarcațiuni mobile și pe vase de echipaj; pe latura dreaptă, amenajarea unei
poziții de apărare cu tranșee, rețele de sârmă și lucrări de nuielărie și pe
latura din spate, realizarea și deservirea posturilor și centrelor telefonice
și telegrafice; În plus, pe laturile din stânga și dreapta a soclului principal,
la nivelul părții superioare a statuetelor, sunt montate două embleme
reprezentând semnul de armă al geniului, la acea vreme. Pe fața dinspre piață a
soclului este aplicată inscripția: „SPUNEȚI GENERAȚIILOR VIITOARE CĂ
NOI AM FĂCUT SUPREMA JERTFĂ PE CÂMPURILE DE BĂTAIE PENTRU ÎNTREGIREA
NEAMULUI”.
În vremea comunismului, pentru mulți ani, inscripția fusese
ciuntită, cuvintele pentru întregirea neamului fiind scoase,
cuvinte care au fost reașezate la locul lor după ce revista Flacăra, condusă de
Adrian Păunescu, a dus o campanie în sprijinul restaurării inscripției
originale. În partea inferioară, sub această inscripție, este un medalion de
bronz, înconjurat de lauri, din care rezultă în cinstea cui s-a ridicat acest
monument triumfal: „EROILOR DIN ARMA GENIU 1913; 1916-1919”.
xxx
O EPIGRAMĂ PROPRIE
O VORBĂ DE DUH
DE LA ÎNAINTAȘI
O PASTILĂ DE UMOR
_________xxx_________
CÂTEVA MEDALII
ȘI INSIGNE ROMÂNEȘTI
ȘI INSIGNE ROMÂNEȘTI
Informaţii
generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".
INSIGNA este un obiect mic,
foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite,
preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care
indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane
la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și
apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate
comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de
identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la
manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.
Carol Davila 3 aprilie 1828 - 24 august 1884
Recunoștință distinsului întemeietor al
învățământului medical, veterinar și farmacist
al armatei române
Carol Davila,
pe numele adevărat Carlos Antonio Francesco D’Avila (Charles Davilla) (născut
1828, Parma, Italia şi decedat 24 august 1884 în Bucureşti) a fost medic și
farmacist român de origine franceză, cu studii în Germania şi
Franţa. Urmează Facultatea de Medicină din Paris, pe care o absolvă în
februarie 1853. Sosește în România la 13 martie 1853, la nici 25 de ani, după
ce și-a dat doctoratul la Paris și după ce a ajutat la stingerea epidemiei de
holeră din 1849, în Champagne și Cher. Ar fi trebuit să stea în Valahia doar 3
ani dar a stat până la sfârșitul vieții. A fost invitat de domnul Barbu
Ştirbei, pentru a organiza serviciul sanitar. A contribuit fundamental la
organizarea învățământului medical din România. A fost profesor de chimie la
Universitatea din Bucureşti. În 1860 a fost ridicat la rangul de
general. A organizat serviciul românesc de ambulanțe, care s-a distins apoi în
timpul Războiul de Independenţă. Modelează viața medicală sub patru domni,
dintre care trei îi devin prieteni. În Bucureşti, la sosire, impresionează
pe Vodă Barbu Ştirbei când se prezintă după trei zile cu rezultatele unei
prime inspecții sanitare și cu proiecte de reformă. Al doilea domn pe care îl
câștigă Davila de partea lui este Alexandru Ioan Cuza. Azilului său de
orfane, întemeiat la București, îi dă numele Elena Doamna, după soția lui Cuza.
De acest azil s-a ocupat îndeaproape și Regina Elisabeta. Al treilea domn este
Carol I, sub a cărui protecție își desăvârșește în cea mai mare măsură
opera. Prima soție, Maria Marsille, fiică de medic francez (Alphonse
Constant Marsille) și de boieroaică româncă, a trăit doar un an după căsătorie.
Ea s-a stins din viață în martie 1860, la nașterea unui copil. Avea doar 24 de
ani. La 30 aprilie 1861 s-a căsătorit cu Ana Racoviţă, nepoata
Goleștilor, o frumusețe brunetă, suplă, cu trăsături nobile. În februarie
1862 se naște primul copil, Alexandru, viitorul scriitor și om de teatru.
Vor urma două fete, Elena, (viitoarea Elena Perticari), Zoe și încă un băiat,
Pia. Ana a devenit colaboratoarea de nădejde a soțului ei, o adevărată
parteneră de muncă și sacrificii. Încă de la sosire Carol Davila are mari
probleme de sănătate. Din cauza primei lui locuințe întunecoase și umede, de pe
cheiul gârlei, Dâmbovița, tânărul face reumatism și, cu timpul, acesta duce la
pareza unui braț pe care-l va ține adesea îndoit la spate. În 1865, după ce
inspectează închisoarea de la Telega și consultă deopotrivă soldați și
pușcăriași, face tifos. În timpul Războiului de Independenţă din 1877 face
un antrax infecțios în regiunea cefii, care trebuie operat de urgență, are o
furunculoză generală și crize de sciatică care-l fac să umble în baston.
Construiește, din aproape în aproape, un sistem medical care funcționează și
organizează serviciul sanitar militar și civil. În 1855 înființează o
școală de felceri iar în 1856 o școală secundară de chirurgie cu program
școlar teoretic-liceal și sanitar-militar. Când adversarii filoruși fac
demersuri pentru închiderea școlii, Davila se adresează guvernului francez,
care se obligă să o mențină pe cheltuiala lui. Abia atunci caimacamul Alexandru
Dimitrie Ghica dă un opis domnesc pentru menținerea tinerei instituții, pe care
Davila o transformă curând în "Școala națională de medicină și
farmacie". După 10 ani, în 1869 înființează Facultatea de
Medicină. Între timp Davila întemeiază învățământul farmaceutic și pe cel
veterinar, fondează numeroase societăți și reviste de specialitate (între care
Asociația medicilor români, Monitorul medical, Gazeta
spitalelor), organizează conferințe medicale și ține prelegeri cu
demonstrații experimentale la Sfântu Sava, înființează, împreună cu
horticultorul austriac Ulrich Hoffmann, Grădina botanică din București,
introduce concursurile medicale și stagiile obligatorii în spitale. În
1861 creează primul azil de orfane, în care strânge 40 de fetițe din
mahalale, iar la puțin timp înființează și un orfelinat de băieți. Cât timp a
trăit Davila a funcționat și o școală de surdo-muți, cu atelier de tâmplărie și
sculptură. Împreună cu farmacistul Hepites, pune bazele farmaciei române. Tot
ideea lui este introducerea consultațiilor gratuite în spitale, pentru bolnavii
săraci. Stinge în diferite regiuni ale țării epidemii grave, călătorește și
inspectează spitale, participă la Expoziția universală de la Viena din anul
1873 cu un compartiment medical al României, are grijă de copiii orfani.
Pe cheltuiala lui se editează culegerea de poezii populare a lui Vasile
Alecsandri, pe care Davila, mare iubitor de folclor, o dă premiu elevilor și
elevelor din școliile sale. La 4 iunie 1864, se face un prim pas în
recunoașterea oficială a patriotismului "străinului" față de noua lui
țară și, la Camera Deputaților, se propune acordarea cetățeniei române. Totuși,
faptul se împlinește abia după venirea lui Carol printr-un decret-lege semnat
chiar de el, la 31 mai 1868. Datorită lui, serviciul ambulanțelor militare
și al trenurilor sanitare este pregătit din timp și sute de vieți sunt salvate,
iar 13.000 de bolnavi și răniți primesc îngrijiri. Primește decorații și de la
români și de la turci. Principele Carol îi telegrafiaza Elisabetei : Davila
e pretutindeni unde ai nevoie de el. Colegii îl invidiază și, spune dr.
Zaharia Petrescu, fost elev al Școlii de Medicină, îi iartă cu greu
"extrema distincție, eleganța și naturalul manierelor, farmecul
conversației, felul spiritual, vesel și plin de duh în care istorisea, ca și
bogăția instrucției". În 1870, în timpul războiului franco-prusac este în
Franţa cu un proiect nobil de a organiza o ambulanță cu concursul elevilor
români din Paris și de a se consacra în ajutorul victimelor
războiului. La 5 mai 1874 a fost propus pentru inițiere în
francmasonerie. Davila continuă să muncească cu și mai multă îndârjire,
până la moarte, adică până la 24 august 1884. Face parte din caracterele
mari ale secolului și încercă să formeze caracter și la elevii lui. Elevii săi
sunt trimiși la marile facultăți din Europa și se întorc doctori în
medicină. Devin profesori la facultatea înființată la București. "Ne
recomanda să fim cinstiți și să nu ne lăsăm mituiți." spuneau foștii săi
elevi. Pe cartea sa de vizită nu e scris decât un singur cuvânt: DAVILA. Este
suficient pentru toată lumea. La solicitarea Ministerului de Război,
Constantin Brâncuşi a executat un bust din bronz al generalului Carol
Davila, pentru a fi amplasată în curtea Spitalului Militar Central.
Personalitate complexă, Carol Davila a fost perceput în mod diferit, uneori
contradictoriu de către contemporani. Sabina Cantacuzino, care l-a cunoscut,
scria despre el, cu buna sau rea intenţie: „Era un om plăcut, deștept, activ,
bun organizator, dar ambițios și, se zicea, lingușitor. El fusese adus de
Știrbei, dar se avu bine pe rând nu numai cu toți domnitorii: Cuza, Carol, ci
cu fiecare ministru, lucru foarte rău văzut pe vremurile acelea de lupte politice
pasionate, neținându-se socoteală că era străin și avea un scop special în
activitatea lui. Zicea că este fiul natural al lui Franz Lisut și al contesei
d'Agout; semăna mult cu cel dintâi, dar nu e menționat în nici o biografie a
marelui muzicant. El ne spunea că numele îi vine de la un oraș în
Spania(Avila). Era de o violență nespusă și martiriza strașnic, deși o iubea,
pe biata lui nevastă. Când îl apucau nebuniile, răsturna masa cu tot serviciul,
spărgând pahare, sticle, trântea ușile de tremura casa.” ?!?!?
Insigna - Direcția topografică militară 155 ani 1859 - 2014
Campionatul național senioare fond 1991 (canotaj)
Istoria canotajului romanesc a
inceput in secolul XIX, in anul 1864 cand un grup de tineri studenti din
Timisoara, intorsi din strainatate de la studii au infiintat pentru placerea
lor, "Societatea de luntrisoare". In anul 1925 se infiinteaza la
Arad, Comisia de Sporturi Nautice din Romania. Aceasta depune, in anul 1927,
cererea de afiliere la Federatia Internationala de Canotaj. Congresul din 19
august 1927 aproba afilierea Federatiei Societatilor Sportive din Romania ca
membru extraordinar al FISA. Prima participare romaneasca la o competitie
oficiala internationala este semnalata in anul 1932 la Campionatul European de
la Belgrad, ca apoi in 1933 la Campionatul European de la Budapesta, Romania a
fost prezenta prima data la Jocurile Olimpice de la Helsinki 1952. Sus am
postat logo-ul Federaţiei române de canotaj.
Mărturie de botez
Gheorghe Costinescu - botezat la 3 martie 1935
de Marilena Costinescu și Dan Brătianu
Lăsați pruncii să vie la mine!
Mărturiile
de botez (în special cele vechi) sunt piese metalice de forma unor monede,
medalii, sau jetoane care se confer copilului și nașilor săi de botez, însemn
de respect și amintire.Adeseori acestea sunt confecționate din argint și au
forme diferite (în general rotunde, dar si ovale sau chiar poligonale). Mai
întotdeauna pe aceste piese este consemnat numele copilului botezat, al nașilor
săi de botez, dar și data nașterii și botezului copilului. Adeseori pe
mărturiile de botez se gravează și unele imagini (chipul unui bebeluș
dezbrăcat, un preot care scufundă bebelușul în scăldătoare sau un porumbel
(reprezentând sfântul duh) care se coboară asupra scăldătorii în care este
scufundat (botezat) copilul. 
Insigna - Exotica România
Se pare că acțiunea Exotica - România este o
expoziție de păsări exotice care se organizează periodic în țara noastră. Alte
informații despre această acțiune nu am, iar dacă cineva ar putea să mă ajute
cu vreo informație în acest sens, i-aș fi sincer recunoscător.
____________ooOoo____________
PERSONALITĂȚI POLITICE
PE BANCNOTELE LUMII
Umberto Bossi,
luptător pentru independenta nordului Italiei,
născut în anul 1941
Detaliu vignetă de pe un cupon de raționalizare
a bunurilor de larg consum din timpul
războiului civil spaniol
Câteva ornamente decorative periferice
de pe acțiuni italienești
con_dorul@yahoo.com
MOUSAIOS - 04.12.2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu