Mai jos admiri și alte poze reprezentând monumente de cultură
și arhitectură din vremuri diferite din localitatea austriacă
BISCHOFSHOFEN, bundeslandul AUSTRIA INFERIOARĂ,
un jeton, un timbu sec, un ecuson și o insignă locale.
Biserica Sfântul Maximilian
Gara mare
Gara de sud
Hotelul Alte Post
Hotelul Gasthof Tirolerwirt
Hotelul Burghlhoh
Pensiunea Fetzinger
Trambulina de sărituri cu schiurile
Arhitectură locală
Vedere generală
Jeton local
Timbru sec local
Insignă locală carton
Ecuson local
xxx
O PASTILĂ DE UMOR
O EPIGRAMĂ PROPRIE
O VORBĂ DE DUH
DE LA UN ÎNAINTAȘ
____________xxx____________
CÂTEVA MEDALII
ȘI INSIGNE ROMÂNEȘTI
Informaţii
generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".
INSIGNA este un obiect mic,
foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite,
preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care
indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane
la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și
apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate
comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de
identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la
manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.
Insigna - Organizația de Pionieri 1949 - 1984
Organizația
Pionierilor a fost o
organizație comunistă a copiilor români de vârstă școlară (8-14 ani). Era
precedată de apartenența la organizația Şoimii Patriei și succedată de
apartenența la Uniunea Tineretului Comunist. La sfârșitul celui de al
doilea război mondial ia naștere organizația „Pionierii României”, pentru
care a fost creată în 1945 revista „Înainte”. Doi ani mai târziu, în 1947, pionierii au fost încadrați în U.A.E.R. (Uniunea asociațiilor de elevi din România). Pe 30 aprilie 1949, într-o ședință
festivă la care a participat toată conducerea de partid și stat, 500 de copii
au rostit, în incinta Teatrului Giuleşti (pe atunci Palatul cultural
Gheorghe Gheorghiu-Dej), angajamentul de pionier. În perioada
1949-1966 mișcarea pionierească a fost subordonată Uniunii Tineretului
Comunist.Mai jos e reprezentată o revistă Star spre viitor a pionierilor și
șoimilor patriei, editată de Consiliul Național al Organizației Pionierilor. C.C.
al P.C.R. va adopta, la plenara din aprilie 1966, hotărârea: „Cu privire la
îmbunătățirea activității Organizației Pionierilor”, prin care se stabilea ca
aceasta să aibă organe de conducere proprii (consilii pionierești la diferite
nivele, în frunte cu Consiliul Național al organizației). În luna
noiembrie a aceluiași an, a avut loc prima conferință națională a Organizației
Pionierilor, la care au fost adoptate principalele documente statutare:
„Statutul unităților și detașamentelor de pionieri din Republica Socialistă
România” și „Regulamentul Consiliilor Organizației Pionierilor din Republica Socialistă
România”. În 1984, la aniversarea a 35 de
la crearea organizației, aceasta avea 2695000 membri. În Statutul
Organizației Pionierilor din Republica Socialistă România era foarte
clar stipulat faptul că este o organizație revoluționară de masă a copiilor,
uniunea tuturor detașamentelor și unităților de pionieri din Republica
Socialistă România, care îi ajută pe pionieri să cunoască și să înțeleagă
politica Partidului Comunist Român, îi mobilizează să participe, după puterile
lor, la înfăptuirea acesteia. "Organizația Pionierilor educă
școlarii în spiritul patriotismului socialist, al dragostei și devotamentului
nemărginit față de poporul nostru, față de Republica Socialistă România, față
de Partidul Comunist Român, ajută pe toți copiii să cunoască tradițiile și
trecutul glorios de luptă ale poporului și ale clasei muncitoare pentru
eliberare națională și socială, să îndrăgească frumusețile și bogățiile țării,
le cultivă mândria patriotică pentru realizările obținute în construcția
socialismului." Intrarea în cadrul organizației se făcea într-un
cadru festiv, prin rostirea următorului angajament: „Eu, ...(numele si
prenumele), intrând în rândurile Organizației Pionierilor, mă angajez să-mi
iubesc patria, să învăț bine, să fiu harnic și disciplinat, să cinstesc cravata
roșie cu tricolor." Imnul (neoficial al) organizației era
"Am cravata mea, sunt pionier". În orașele mari s-au constituit
case ale pionierilor. La București Palatul Cotroceni a fost Palat al
Pionierilor în perioada 1949-1976, iar în 1985 a fost inaugurată noua clădire a
Palatului Pionierilor (astazi Palatul naţional al copiilor). Organizația
Pionierilor acorda distincții individuale și colective. Cele individuale erau:
tresele, titlurile „Pionier de frunte”, „Cutezătorul”, „Pionier fruntaș în munca
patriotică”, „Meritul pionieresc” și insigne pe genuri de activitate. Cele
colective constau în diplome cum ar fi: „Unitate fruntașă”, „Detașament
fruntaș” și „Grupă fruntașă”. Deasupra am postat uniforma, ecusonul, cravata,
centura, eghileții și drapelele Organizației de pionieri. Primii care au
avut ideea inregimentarii ideologice a copiilor si chiar au pus-o in practica
au fost fascistii italieni. In "Noua Roma" anuntata
de Mussolini dupa preluarea puterii in Italia la 22 octombrie 1922, baietii au
fost inregimentati pe categorii de vârsta in patru organizatii fasciste, toti
fiind purtatori de uniforme si insigne si trebuind sa se supuna unor ritualuri
specific militare: "Fiii lupului" pentru baieteii de la patru la opt
ani, "Ballila" pentru cei intre opt si 14 ani,
"Avantguardisti" pentru adolecentii intre 14 si 18 ani si, in fine,
"Giovanni Fascisti" pentru tinerii peste 18 ani, inainte de a deveni
membrii ai partidului fascist italian. Cei ce si-au trait copilaria si adolescenta
in anii comunismului vor recunoaste cu usurinta cum "Fiii Lupului" au
devenit "Soimii Patriei", "Ballila" s-au numit
"Pionieri", iar "Avantguardisti" si "Giovanni
Fascisti" au fost sursa de inspiratie a viitorilor utecisti, care, spre
deosebire de modelul fascist italian, nu au avut o uniforma proprie. Orice
clasa forma un detasament de pionieri, la fel cum orice scoala generala forma o
unitate de pionieri, iar structurile se esalonau ierarhic pâna sus, in umbra
"conducerii superioare" a partidului comunist. Desigur, nu doar
comunistii români au preluat si amplificat modelul fascist de indoctrinare a
tinerilor: nazistii au creat mult mai celebra organizatie
"Hitlerjugend", care a dat jertfe perfect fanatizate chiar si pe
ruinele fumegânde ale Berlinului, iar sovieticii au dat fenomenului inrolarilor
comsomoliste o dimensiune de masa si un caracter obligatoriu. In România
comunista, a nu fi mai intâi pionier ("Soimii patriei" au aparut
ulterior) si apoi membru al UTC echivala cu o cvasiexcludere de facto din
comunitatea scolara, cu povara unui paria, stigmatizat pentru intreaga cariera
viitoare. Sigur, era ceva foarte, extrem de grav in privinta respectivului daca
nu era membru sau, si mai rau, fusese exclus din rândul pionierilor sau al
utecistilor, deoarece chestia asta ramânea definitiv "la dosarul"
nefericitului.
Uniforma de pionier, cu toate accesoriile si eghiletii specifici
diferitelor functii ierarhice de "conducere" (comandant de
detasament, comandant de unitate etc.), ceremoniile ritualice cu trompete si
formule de raport, juramintele de credinta si angajamentele urlate in public,
defilarile si serbarile in fata parintilor, taberele de vara cu regim
preferential si program special, muncile patriotice prestate ostentativ au fost
ingredientele menite sa transpuna in viata retetele leniniste de "spalare
a creierului". In conditiile in care orice alternativa era interzisa in
epoca, sistemul a functionat cateva decenii bune, dar, contrar tezelor
leniniste, doar pe moment: liderii politici actuali ai fostelor tari cu regim
comunist au fost inevitabil pionieri, utecisti si majoritatea chiar membri ai
partidului comunist. (Sursa Net – Calin Hentea)
Insigna - Comandant grupă - Gărzi patriotice
Gărzile
Patriotice au fost niște formațiuni paramilitare românești înființate
în perioada regimului comunist, având
scopul de a asigura o apărare suplimentară în cazul unui atac
extern. Ideea formațiunilor Gărzilor Patriotice este de sorginte
sovietică. Primele grupuri de muncitori comuniști înarmați datează din vara
anului 1944. Dezvoltând nucleul muncitorilor care l-au preluat pe mareşalul Ion
Antonescu, după arestarea sa din ziua de 23 august 1944. Partidul Comunist
din România a decis înființarea, în septembrie 1944, a Gărzilor de Apărare
Patriotică. Pregătirea și organizarea acestor formațiuni s-a făcut sub
supravegherea serviciilor de securitate sovietice NKGB, iar comanda lor
i-a fost încredințată lui Emil Bodnăraş. De câte ori era necesar, Gărzile
de Apărare Patriotică primeau sprijin logistic și de la Comandamentul
Sovietic. Prin intermediul Gărzilor, comuniștii au preluat curând
controlul asupra comitetelor de uzină alese în mod democratic din principalele
fabrici din țară, obligându-i prin amenințări pe muncitori să aleagă conduceri
noi, alcătuite din reprezentanți ai Frontului Naţional Democrat (F.N.D.).
Noile comitete au acaparat apoi cantinele muncitorești și întregul proces de
raționalizare a hranei de după război, astfel încât o mare parte a
industriei a ajuns în mâinile F.N.D. Gărzile de Apărare Patriotică erau
utilizate de comuniști și ca grupuri de bătăuși care aveau rolul să împrăștie
manifestările organizate de partidele democrate și să-i terorizeze pe membrii
acestora. Marea manifestație organizată la Bucureşti, în 8 noiembrie 1945, de
către sprijinitorii democraţiei, monarhiei şi ai regelui Mihai, a fost
împrăștiată de către comuniști cu ajutorul camioanelor cu muncitori, printre
care se aflau și membri ai gărzilor de apărare patriotică, înarmați cu bâte și
alte obiecte contondente. Formațiunile au fost desființate abia după
desăvârșirea procesului de sovietizare a României. Gărzile Patriotice
moderne au fost fondate în 1968, după discursul de la București, din 21 august,
prin care liderul comunist român Nicolae Ceaușescu a condamnat public înăbușirea
Primăverii de la Praga, de către U.R.S.S. şi sateliţii săi. În 1989,
în Gărzile Patriotice erau înrolați aproximativ 700000 de cetățeni, atât
bărbați cât și femei. Ca structură, Gărzile Patriotice colaborau strâns cu
Ministerul Apărării Naționale, dar erau subordonate direct P.C.R. şi U.T.C..
Bazându-se mai mult pe cetățenii obișnuiți decât pe militari profesioniști,
Gărzile Patriotice serveau ca o potențială contrapondere și control față de
puterea și influența forţelor armate regulate. Doar în timpul Revoluției din
Decembrie 1989 a existat un moment când cuplul dictatorial ceaușist s-a îndoit
de loialitatea subunităților de gărzi patriotice văzând în acestea o posibilă
mare forță revoluționară înarmată.
Insignă - Vânători de munte 1916 - 2016
Insigna - 100 ROMÂNIA
1918 - 2018 Sărbătorim împreună
Insigna de mai sus s-a dedicat celui mai însemnat moment din istoria poporului
român – realizarea Marii Uniri de la 1
Decembrie 1918. Insigna s-a realizat în două variante de
metal-compoziție – argint cu puritatea de 92,5 % și cupru argintat. Aceste
insigne s-au achiziționat la următoarele unitare fără TVA: 40 lei / bucata (cea
de argint) și 10 lei / bucata (cea de cupru argintat).
La 1 decembrie 1918
Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, constituită din 1228 delegaţi şi
sprijinită de peste 100000 de persoane adunate la eveniment din toate colţurile
Ardealului şi Banatului, a adoptat o rezoluţie care consfinţeşte unirea tuturor
românilor din Transilvania şi întreg Banatul cu România. Ziua de 1
decembrie 1918 marchează bilanţul luptei pentru întregirea statală, care vine
să încununeze precedentele acţiuni ale fraţilor din Basarabia 27 martie 1918
şi Bucovina 28 noiembrie 1918. Poporul român a valorificat
conjunctura internaţională creată în urma primului război mondial şi a ştiut să
se afirme în contextul mişcării de eliberare a popoarelor şi al victoriei
principiului naţionalităţilor în Europa. Rezoluţia votată de
Marea Adunare Naţională proclama: deplina libertate naţională pentru toate
popoarele conlocuitoare, egala îndreptăţire şi deplina libertate autonomă
confesională, înfăptuirea desăvârşită a unui regim curat democratic,
desăvârşita libertate de presă, asociere şi întrunire, libera propagandă a
tuturor gândurilor omeneşti, reforma agrară radicală precum și aceleaşi
drepturi şi avantaje muncitorilor români ca şi muncitorilor din statele
europene dezvoltate. Legea Unirii a fost ratificată prin decretul lege nr. 3631
din 11 decembrie 1918 de către regele Ferdinand I şi votată în unanimitate de
Adunarea Deputaţilor în şedinţa din 29 decembrie 1919.
Aron Pumnul - Lepturariul românesc
200 ani de la naștere
În secțiunea “Aniversări –
personalități și evenimente istorice” în anul 2018 Monetăria Statului a
emis produsul medalistic „200 de ani de la
nașterea lui Aron Pumnul”. Aron
Pumnul – filolog, istoric
literar, lingvist, profesorul lui Mihai Eminescu – a fost o
personalitate marcantă a primei jumătăţi a secolului al XIX-lea, unul din
întemeietorii istoriei noastre literare, iar prin concepţia şi activitatea sa
naţională, un predecesor de seamă a luptei naţionale româneşti, finalizată în
1918. Activitatea sa prodigioasă, pentru promovarea culturii româneşti, i-a
făurit aureola de „apostol
al românismului”. Aron Pumnul dăinuie în amintirea posterității ca
fiind profesorul iubit al poetului Mihai Eminescu, pentru rolul determinant în
cimentarea conștiinței naționale a românilor din Bucovina și, tototată, pentru
opera de căpătâi prin care a rămas în istoria literară: „Lepturariu românesc cules den
scriptori rumni”, un tablou cuprinzător al literaturii şi culturii
româneşti. La moartea profesorului (24 ianuarie
1866), Eminescu îl omagiază prin publicarea elegiei „La mormântul lui Aron Pumnul”.
Dascălul său este un „geniu nalt şi mare”, „un luceafăr”, „o
lumină”, pe care „Te
plânge Bucovina, te plânge-n voce tare, /Te plânge-n tânguire şi locul tău
natal; /Căci umbra ta măreaţă în falnica-i zburdare/ O urma-ncet cu ochiul în
tristă luminare/ Ce-i simţ naţional”. Prin activitate sa
extraordinară, Aron Pumnul se află înscris între “bărbații cei mari, ce se devotează fără rezervă unei
cauze naționale”. Medalia s-a realizat în două variante de metal
compoziției – argint cu puritatea 92,5% și cupru. Setul medalistic omagial este
format din medalie, broșură și cutie de prezentare. Dintre caracterisiticile
comune ale medaliilor enumăr: forma –
rotundă, diametrul – 50 milimetri și calitatea de execuție – proof. Medalia de argint are greutatea de
49 de grame, s-a emis în tiraj de 40 exemplare la prețul unitar de
achiziționare, fără TVA – 270 lei, iar cea de cupru s-a emis în tiraj de 60
exemplare la prețul unitar de achiziționare, fără TVA – 120 lei. În centrul
câmpului aversului medaliilor este prezentat bustul lui Aron Pumnul și în
dreapta, mai mic, chipul poetului național Mihai Eminescu. În stânga chipului
personajului aniversat este aplicat pe verticală pe 2 coloane înscrisul: “ARON
PUMNUL” iar sub chipul denumirea principalei sale scrieri: “LEPTURARIU RUMÂNESC”. Pe revers se
prezintă 2 ramuri de
lauri, central și vizibil înscrisul: „200 ANI DE LA NAȘTERE” și un text indescifrabil încadrat într-o ramă.
Aron Pumnul a fost un cărturar român, lingvist, filolog și
istoric literar,
profesor al lui Mihai Eminescu și fruntaș al Revoluției
de la 1848 din Transilvania, care s-a născut în data de 27 noiembrie 1818 la
Cuciulata, într-o familie de țărani iobagi din transilvăneni, și a decedat la
data de 24 ianuarie 1866 la Cernăuți. A urmat cursurile gimnaziului din Blaj și
apoi la Cluj a terminat filozofia. În anul 1843 este numit profesor de
filozofie la Blaj și în același an este trimis ca bursier la Institutul Sfânta
Barbara din Viena, pentru a face studii teologice. Pe lângă studiile teologice
se ocupă și cu studiul filozofiei, istoriei și filologiei. La întoarcerea de
la Viena își reia activitatea de profesor de filozofie la gimnaziul din
Blaj și devine colaborator al lui Timotei Cipariu alături de care ia parte
la întemeierea ziarelor: Organul luminărei (1847, devenit, în
1848 Organul Națiunale), primul ziar românesc cu litere latine și Învățătorul
poporului (1848). Ca participant la Revoluția de la 1848 din
Transilvania, Aron Pumnul a avut un rol mare ca mobilizator al primei adunări
populare din 18-30 aprilie care a precedat adunarea națională din mai de pe
Câmpia Libertății. Din Transilvania, prigonit de vrăjmașii săi, fuge în
Țara Românească, în acel timp ocupată de ruși, apoi, prin Moldova, ajunge la
Cernăuți. În data de 12 februarie 1849 a fost numit profesor suplinitor de limba
română la Institutul teologic, ținând gratuit cursuri și la gimnaziu până în
1852, când a fost numit ca profesor definitiv. La sfârșitul lunii noiembrie
1848, este numit prin concurs primul profesor de limba și literatura română la
liceul german din Cernăuți, unde îl are elev pe Eminescu - tânărul poet care,
la moartea lui, avea să scrie elegia "La mormântul lui Aron Pumnul.
La scurt timp își reia activitatea publicistică în ziarul "Bucovina",
devenind redactorul părții românești.
Aron Pumnul - Lepturariul românesc (Mihai Eminescu)
200 ani de la naștere
Mihai
Eminescu (nume
real Mihail Eminovici) a fost un poet, prozator şi jurnalist român,
socotit de cititorii români şi de critica literară postumă drept cea mai
importantă voce poetică din literature română, care s-a născut la data de 15
ianuarie 1850 la Ipotești în județul Botoșani și a decedat la data de 15 iunie
1889 la București. Eminescu a fost activ în societatea politico-literară
Junimea, şi a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului
Conservator. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a
plecat să studieze la viena. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de
volume, aproximativ 14000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu
Maiorescu, în şedinta din data de 25 ianuarie 1902. Eminescu a fost internat în
data de 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuţa din Bucureşti şi apoi a fost
transportat la sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4
dimineaţa, poetul a murit în sanatoriul doctorului Şuţu. În 17 iunie a fost
înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu – Bucureşti. La data de 28
octombrie 1948 a fost ales membru post-mortem al Academiei Române.
__________ooOoo__________
PERSONALITĂȚI POLITICE
PE BANCNOTELE LUMII
Regele polonez Boleslaw I Chrobky,
a trăit între ani 967 - 1025 și a condus 992 - 1025
Detaliu vignetă de pe un notgeld austriac
(bancnotă locală de necesitate)
Câteva detalii vignetă de pe bilete spaniole de loterie
con_dorul@yahoo.com
MOUSAIOS - 27.12.2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu