Epaminonda's Blog.....: PADANIA

1 marcă padano

PADANIA

Este o provincie italiană cu pretenţii de autonomie,

nerecunoscută de niciunul dintre statele lumii.

Provincia se întinde în partea de nord a țării,

numără aproximativ 32,9 milioane locuitori,

se întinde pe 160908 kilometri pătrați

și are centrul administrativ în orașul Milano.

Variante steme:

Variante steaguri:

Pe aversul bancnotei postate aici este reprezentat Giancarlo Pagliarini iar pe revers vila Lanzoni Riva Berni din localitatea Bagnolo San Vito (Mantova).

Giancarlo Pagliarini este un politician italian care s-a născut la data de 23 apriliei 1942. În anii 1992 și 1994 a fost ales din partea formațiunii politice Lega Nord, în Senatul Italiei iar în anii 1996 și 2001 în Camera Deputaților. A fost chiar Ministru al bugetului în cabinetul Berlusconi I în 1994. Alături de liderul Umberto Bossi a reprezentat partidul Lega Nord în Parlament. Acest partid are ca obiectiv politic autonomia provinciei Padania.

Vila Lanzoni Riva Berni este o frumoasă construcție ridicată în prima jumătate a secolului al XVII-lea. Astăzi edificiul îmbină elemente decorative din secolul al XVII-lea (baroc) și următoarele (influiențe Giulian). Vila are un plan în forma literei H compus din două aripi laterale și un corp central dublu ca înălțime față de părțile laterale. Recent vila a fost obiectul unei restaurări conservatoare. Partea superioară a fațadei este decorată cu basoreliefuri de teracotă. În perioada 1995 - 1999 vila a fost primul sediu oficial al "Parlamentului de Nord". De mai bine de 20 ani aici se organizează nunți, petreceri, conferințe și alte evenimente cu public.

Deasupra admiri trei inconfundabile monumente arhitectonice

ale orașului Milano:

Domul, Stadionul San Siro și Gara centrală.

Deasupra admiri o medalie, o monedă și o insignă

emise de provincia Padania

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O PASTILĂ DE UMOR

O VORBĂ DE DUH

DE LA ÎNAINTAȘI

__________xxx__________

O INSIGNĂ

ȘI CÂTEVA PLACHETE

DIN MUNICIPIUL BUCUREȘTI

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Placheta - Electromagnetica - 80 de ani de activitate

Născută în valurile celei mai mari crize,

și-a urmat destinul trecând peste numeroase obstacole,

este ce este: Electromagnetica 27.XI.1930 - 27.XI.2010

Electromagnetica București este o companie producătoare de aparatură și instrumente de măsură din România. Compania desfășoară și următoarele activități; injecție a pieselor de masă plastică, fabricarea matrițelor de masă plastică, asamblarea și testarea circuitelor electronice, dar și producția și furnizarea de energie electrică. Acționarii principali ai companiei sunt Asociația salariaților, cu 33,68%, și S.I.F. Oltenia, cu 10,1% din totalul acțiunilor.

Titlurile societății se tranzacționează la prima categorie a pieței Rasdaq, sub simbolul ELMA. În anul 2008 compania a avut o cifră de afaceri de 100,5 milioane de euro cu un profit net de 5,1 milioane de euro. Sus am postat logo-ul societății comerciale Electromagnetica - București.

Insigna - A.S.E. (Academia de studii economice)

Facultatea de comerț - Promoția XX 1963 - 1983

Academia de Studii Economice din București, abreviat ASE București, este o instituție de învățământ superior de stat, fondată în anul 1913. Sediul ASE se află în Palatul Academiei Comerciale, situat în Piaţa Romană. Academia de Studii Economice din Bucuresti a luat ființă în baza unei legi care a fost promulgată de către Carol I prin Decretul Regal nr. 2978 din data de 6 aprilie 1913, sub denumirea de "Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale". Actuala denumire datează din anul 1967, de-a lungul anilor instituția a pregătit zeci de generații de economiști, contribuind la afirmarea și dezvoltarea învățământului, științei și culturii economice din România. Academia de Studii Economice din București este atașată tradiției gândirii libere, libertății academice, recunoașterii drepturilor și libertăților fundamentale ale omului și principiului supremației legii. Sus am postat logo-ul şi o imagine cu clădirea ASE Bucureşti.

Breloc - 081 (Foișorul de foc)

Foișorul de Foc, astăzi Muzeul Pompierilor este o clădire-monument istoric de 42 metri înălțime din București aflată la intersecția străzii Traian cu bulevardul Regele Ferdinand, în imediata apropiere a bisericii Oborul-Vechi (monumentul ocupă centrul unei piațete care îi poartă numele și către care mai converg și alte artere, respectiv străzile Vasile Stroescu, Iancu, cavaler de Flondor, Zece Mese și Popp de Băsești). În trecut servea drept turn de observație pentru apărarea împotriva incendiilor. A fost construit în 1890, la doi ani după ce precedentul turn, Turnul Colței, ridicat în anul 1715, a fost demolat. Planurile au fost realizate de George Mandrea, în acea perioadă arhitectul-șef al Bucureștiului. Într-o primă variantă a proiectului, clădirea avea un aspect greoi, lipsit de supleţe, cu ziduri masive necesare susţinerii rezervorului de apă. În a doua variantă, cea realizată, arhitectul a operat subţierea pereţilor rezultând 16 pilaştri adosaţi care preluau sarcina rezervorului. Alte modificări, au dus la reducerea materialului de construcţie şi amplificarea efectului optic, realizând clădirea suplă şi astăzi impunătoare prin cei 42 metri. Primul etaj, era destinat inginerului şi lucrătorilor reţelei de apă iar la etajul doi era cazarma soldaţilor pompieri care executau supravegherea oraşului. După finalizarea construcției, însă, compania locală de apă - Uzina de Apă Grozăvești - nu a avut pompe suficient de puternice pentru a îl umple cu apă. Din acest motiv, la 22 aprilie 1892, Primăria a cedat Companiei de Pompieri întreaga clădire. Parterul a fost amenajat pentru trăsurile de incendiu şi caii acestora. Etajul 1 a devenit cazarma soldaţilor iar etajul 2 a fost destinat pentru comandant. Turnul este construit din cărămidă și var hidraulic, având diametrul la sol de 17 metri, grosimea zidului la sol de 3,2 metri, iar la partea superioară, în dreptul rezervorului de apă, grosimea era doar de o cărămidă, pentru reducerea sarcinii construcției. Turnul a fost prevăzut cu un rezervor de 750 metri cubi apă pe înălțimea etajelor actuale 4, 5 și 6. Începând cu anul 1892 în clădirea a funcționat și „Postul de pompieri nr.5 Foișor”, în dotarea căruia se aflau două utilaje trase de cai: o pompă manuală de stins incendii şi o saca pentru transportul apei, tip Knaust, Austria, modele 1882. Tot aici era amenajat şi grajdul celor 6 cai necesari. Ca „observator al incendiilor”, Foişorul a funcţionat până la instalarea în clădire a telefonului, în anul 1910, iar ca post de pompieri până la înfiinţarea cazărmii Obor, în 1936. După 1936, clădirea a avut diverse destinaţii până în anii 1961-1963 când Foişorul de Foc este renovat şi amenajat ca muzeu. În locul rezervorului de apă dezafectat au fost construite trei nivele, scara centrală în spirală a fost prelungită până la ultimul etaj şi s-a instalat liftul. Din anul 1963, a fost transformat în Muzeul al Pompierilor, având ca tematică generală prezentarea momentelor importante din istoria pompierilor, în corelare cu cele ale istoriei naționale și aflat în subordinea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. Expoziţia de bază este organizată pe cele şapte nivele ale clădirii (P+6), prezentând cronologic organizarea, dotarea și misiunile pompierilor de-a lungul timpului. Aceasta cuprinde numeroase colecții specifice domeniului pompieri din care fac parte obiecte valoroase precum: pompe manuale diverse pentru stins incendii, costume și căști de protecție, uniforme, drapele, stingătoare manuale, piese de numismatică, documente etc. Prin expoziția sa, muzeul oferă și informații din domeniul prevenirii incendiilor, al relațiilor internaționale sau al misiunilor actuale ale salvatorilor, cei care intervin de fiecare dată pentru salvarea vieților și bunurilor oamenilor.

Suvenir București 1906 - Caliopi Tomescu - Souvenir

Casa de depuneri

Expoziţia Generală Română din Bucureşti din anul 1906 (6 iunie – 23 noiembrie), a fost un eveniment deosebit care, prin amploare, dimensiuni şi oferte, a depăşit toate evenimentele similare organizate de România de atunci. Scopul principal era de a arăta progresul realizat de statul român în timpul domniei lui Carol I. Organizatorii au avut în vedere mai multe obiective: parc de distracţii, muzeu al românilor, spaţiu de cunoaştere a trecutului, dar şi prezentului (industria), glorificarea regelui Carol I. Cu acest prilej erau sărbătorite mai multe evenimente: împlinirea a 40 de ani de domnie a regelui Carol I, 25 de ani de la proclamarea Regatului, 1800 de ani de la descălecatul Împăratului Traian în Dacia. Cu ocazia expoziţiei au avut loc diverse evenimente. S-a înfiinţat ,,Loteria Expoziţiunii Române” inspirată probabil de loteria prilejuită de Expoziţia Universală de la Paris din anul 1900. Anul jubiliar şi prima expoziţie naţională au beneficiat de o importantă emisiune filatelică. Au fost editate numeroase cărţi poştale ce prezentau pavilioanele expoziţiei. În plan numismatic, acestui eveniment i-au fost dedicate emisiuni de medalii, plachete şi monede. Binecunoscute colecţionarilor sunt monedele de aur şi argint cu milesimul 1906. Printre alte multe ,,noutăţi” prezentate în timpul desfăşurării expoziţiei a fost şi amplasarea unui automat pentru baterea de medalii personalizate. Aceste aparate apăruseră pentru prima dată în jurul anului 1900 în Statele Unite folosindu-se ca material rondele de aluminiu, un metal recent descoperit şi foarte ieftin pentru care se căuta o folosire cât mai largă. Aparatele permiteau, la vizitarea unor obiective turistice sau expoziţii, baterea drept amintire, a unei medalii pe care era gravate elementele personale: numele, data naşterii, ocupaţia, domiciliul, data vizitării obiectivului, etc. Medaliile erau realizate din rondele de aluminiu cu diametrul de 32 milimetri, pe care în centru, pe ambele părţi, se aflau deja imprimate (prebătute) pe o parte imaginea unui obiectiv cunoscut (CASA DE DEPUNERI din Bucureşti, CASTELUL ŢEPEŞ VODĂ sau MĂNĂSTIREA PUTNA), iar pe cealaltă inscripţia SUVENIR BUCURESTI – 1906. Pe marginea medaliei pe o fâşie circulară netedă, vizitatorul putea să decidă ce anume dorea să fie ,,imprimat” pentru medalia personală. Prin introducerea în automat a unei monede, acesta elibera o rondelă prebătută (descrisă mai sus) care pica într-un locaş unde era fixată, pe un dispozitiv care permitea rotirea ei. Acum la libera alegere se căutau literele care imprimau textul dorit . după stabilirea fiecărei litere aleasă, aceasta ,,cădea” lovită de un ciocan şi imprima pe marginea rondelei litera aleasă iar dispozitivul de rotire învârtea rondeaua cu o poziţie mai departe. În aparat se aflau cele 26 de litere din alfabet, cifrele de la 0 la 9 şi un punct la mijlocul rândului. Nu exista posibilitatea pentru alt semn, cum ar fi liniile sau pentru litere semnele diacritice. Întâlnim foarte multe piese cu greşeli ortografice sau cu litere lipsă. Desigur, în faţa acestei noutăţi, mulţi vizitatori, emoţionaţi, nu au mai urmărit cu atenţie procesul de batere al medaliei lor personale, după cum se poate vedea din exemplele de mai jos, unii greşind iar alţii alegând mai multe litere decât numărul permis.

Casa de Depuneri, denumiri alternative Casa de Economii și Consemnațiuni (C.E.C.), denumire actuală C.E.C. Bank, ca instituție a fost înființată în anul 1864 printr-o lege inițiată de către Alexandru Ioan Cuza. La început a funcționat în diverse imobile, după care în anul 1875 s-a început construirea unui sediu propriu. Pe locul în care se află azi CEC-ul se găsea atunci mănăstirea și hanul Sfântul Ioan cel Mare care a fost demolată pentru a face loc primei construcții. CEC-ul se dezvoltă rapid astfel încât vechiul sediu devine neîncăpător, astfel se hotărăște demolarea vechiului sediu și pe același loc s-a început constructia actualului sediu, după planurile arhitectului francez Paul Gottereau. Începutul lucrărilor a fost marcat printr-o ceremonie care a avut loc la data de 8 iunie 1897 printre participanți numărându-se familia regală, membri ai guvernului, membri din consiliul de administratie CEC și arhitectul Paul Gottereau. Constructia a fost terminata în anul 1900 și de atunci CEC-ul a functionat în această clădire fără a se face alte modificări notabile. Palatul

Casei de Depuneri, Consemnațiuni și Economie (cunoscut îndeobște ca Palatul C.E.C., după denumirea ulterioară a instituției), este o clădire din București, situată în Calea Victoriei, față în față cu Palatul Poștelor, construit în aceeași perioadă. Clădirea adăpostește în prezent obiecte din evoluția de-a lungul timpului a instituției al cărui nume îl poartă: diverse documente ale unor tranzacții din trecut, produse bancare, seifuri și pușculițe foarte vechi, materiale de promovare CEC sau medalii și insigne. Palatul, construit în stil eclectic, se termină cu o cupolă de sticlă și metal. Intrarea este încununată de un fronton în semicerc sprijinit de câte o pereche de coloane de stil compozit. Cele patru volume de colț, decorate cu frontoane și steme, sunt acoperite de cupole în stil renascentist. În afară de iluminatul natural cupolele au avut și alt rol, ajutând în acustica specială a holului central, acolo unde au existat ghișeele. Sunetul se propaga pe verticală, nu pe orizontală, ceea ce se discuta la ghișee între clienți și funcționari nu putea fi auzit de alte persoane. În hol puteau încăpea 400 de clienți.Ghișeele au funcționat aproape o sută de ani, din mai 1900 până în noiembrie 1999. O cupolă mult mai mare acoperă holul central al edificiului, în care funcționează diferite ghișee ale instituției. Candelabrele mari din holul central au fost aduse de la Viena și au mecanisme cu scripeți pentru înlocuirea becurilor arse. Încălzirea centrală a fost realizată de firma franțuzească Koerting & Freres, dar aceasta a fost demontată în primul război mondial și luată de armata germană ca pradă de război. La acea vremea banca era dotată cu una dintre cele mai performante centrale telefonice. Cea mai frumoasă și elegantă încăpere a palatului este Sala de Consiliu, care își menține și azi destinația. Are o înălțime de 8 metri și este decorată cu lambriuri de nuc și cireș sculptat și panouri de mătase verde cu motive vegetale în țesătură. Pictura din tavan “Fortuna distribuind binefacerile ei românilor după independență” a fost realizată de Mihail Simonidi, pictor român de origine greacă, născut la Brăila și stabilit la Paris. Pictura realizată pe pânză maruflată, adică pânză care se lipește pe zid, a câștigat medalia de argint la Expoziția Universală de la Paris din anul 1900. Decorația judicioasă a fațadelor, echilibrul volumelor care îl compun fac din acest palat un interesant monument de arhitectură a orașului. Palatul CEC a rămas intact după cutremurele din noiembrie 1940, martie 1977, bombardamentele sovietice din anul 1941 dar și cel anglo-americane din anul 1944.

Placheta - Alexandru Steriadi

Alexandru Steriadi, nume complet Jean Alexandru Steriadi a fost un pictor și grafician român, care s-a n[scut la data de 29 octombrie 1880 la București și a decedat la data de 23 noiembrie 1956 tot la București. A studiat la Școala de Belle Arte din București, între anii 1896 – 1901, apoi la Academia regală din Munchen și ulterior la Paris. A condus Muzeul Aman, apoi Muzeul Kalinderu și a fost profesor la Școala de arte plastice din București. Steriadi este inițiatorul și promotorul saloanelor de alb-negru în grafică. În prima perioadă de creație, Steriadi a fost preocupat de compoziția de mari dimensiuni, înfățișând scene din viața oamenilor simpli („Hamali în portul Brăilei”, “Chivuțele în Piașa Mare”) și de portret, demostrând o sensibilitate receptivă la vibrațiile sufletului uman. Mai târziu a pictat, cu o emoție uneori învăluită de o ușoară melancolie, peisaje urbane și acvatice, colțuri ale vechiului București, imagini din Dobrogea și din numeroasele sale călătorii.Pictura lui Steriadi, de o luminozitate delicat nuanțată, atestă asimilarea celor mai prețioase trăsături ale impresionismului. Desenator talentat, este autorul a numeroase portrete-schiță (în creion sau în peniță), care ating, în grafica românească, o culme a genului prin precizia caracterizării, spiritul de observație, umorul inteligent. Steriadi a practicat cu succes și litografia. În anul 1948 a devenit membru titular al Academiei Române. Placheta cu chipul lui Steriade, prezentată aici, este opera lui Frederic Storck (anul 1902). În anul 1928, Steriadi se afla pe culmile maturității sale artistice.Opera lui a cunoscut de-a lungul timpului succes de public, a avut admiratori fideli și pictorul a avut satisfacții materiale. În anul 1930, artistul a primit Premiul național de pictură și în mod implicit o recunoaștere oficială a întregii activități pe tărâmul artelor de-a lungul unui parcurs de treizeci de ani. În memoria sa, o stradă din București îi poartă numele.

Municipiul București este capitala României, reședința județului Ilfov și, în același timp, cel mai populat oraș al țării, centru industrial și comercial al țării. Populația de 1944367 de locuitori (estimat 1 ianuarie 2009) face ca Bucureștiul să fie al zecelea oraș ca populație din Uniunea Europeană. În fapt, însă, Bucureștiul adună zilnic peste trei milioane de oameni, iar specialiștii prognozează că, în următorii cinci ani, totalul va depăși patru milioane. Prima mențiune a localității apare în anul 1459. În anul 1862 devine capitala României. De atunci suferă schimbări continue, fiind centrul scenei artistice, culturale și mas-media. Între cele două războaie mondiale, arhitectura elegantă și elita bucureșteană i-au adus porecla „Micul Paris”. În prezent, capitala are același nivel administrativ ca și un județ și este împărțită în șase sectoare. Deasupra am postat drapelul, stemele interbelică, comunistă și actuală ale orașului precum și pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură bucureștene, din vremuri diferite, alte locuri frumoase ale capitalei, dar și unele trimiteri poștale ilustrate.