Epaminonda's Blog.....: COSENZA

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de cultură

și arhitectură din vremuri diferite din orașul itallian COSENZA,

regiunea CALABRIA, câteva trimiteri poștale ilustrate, o vedere

generală, o insignă și o medalie locale. Deasupra am postat o

acțiune a Băncii Comerciale din Cosenza.

Biblioteca civică

Teatrul Morelli

Palatul Arnone

Teatrul

Pod peste râul Busente

Pod peste râul Crati

Fațada catedralei

Fântâna

Biserica și podul feroviar San Francisco

Bulevardul Umberto

Camera de comerț industrie și agricultură

Casele feroviarilor

Biserica San Domenico

Universitatea

Trimiteri poștale

Vedere generală

Insignă locală

Medalie locală

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O PASTILĂ DE UMOR

O VORBĂ DE DUH

DE LA ÎNAINTAȘI

___________xxx___________

O PLACHETĂ,

CÂTEVA MEDALII ȘI INSIGNE

DIN JUDEȚUL COVASNA

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Reuniunea medicilor și naturaliștilor maghiari

Ediția XVIII - Vâlcele (Covasna) 1875

Medalia prezentată mai sus celebrează reuniunea medicilor și naturaliștilor maghiari care a avut loc în anul 1875 în localitatea stațiune Vâlcele din județul Covasna. Medalia este confecționată din argint aurit, este rotundă și are diametrul de 40,6 milimetri. În câmpul aversului medaliei sunt reprezentate: scutul (stema) comitatului Odorhei (în stânga), scutul localității Vâlcele (în dreapta) și deaspupra o coroană cu cinci fleuroane. Pe margine, circular este aplicată inscripția: “A MAGYAR ORVOSOK ES TERMESZET VIZSGALOK XVIII NAGY GYULESENK” (În amintirea celei de-a XVIII-a adunări a medicilor și naturaliștilor maghiari). În câmpul reversului medaliei este reprezentat pavilionul balnear și sub el, în exergă, pe două rânduri, este aplicată inscripția: “ELOPATAK / 1875”. (Vâlcele 1875).

Vâlcele (în maghiară Elöpatak) este un sat al comunei cu același nume din județul Covasna, situată în Munții Baraolt. Vâlcele este, mai bine zis, a fost o binecunoscută stațiune balneoclimaterică din județul Covasna. Cunoscută de 2000 de ani pentru apele sale minerale, vizitată de prinți și regi, distrusă după 1990, stațiunea balneară Vâlcele, din județul Covasna, și-a recăpătat statutul balnear de câțiva ani. I s-a construit o nouă clădire de băi cald, dar a rămas stațiune „sezonieră” fără turiști, pentru că nu are locuri de cazare. Stațiunea este situată la 12 kilometri de municipiul Sfântu Gheorghe și 25 de kilometri de Brașov, la poalele versanților împăduriți ai munților Baraolt, la altitudinea de 695 de metri. A fost cunoscută încă din vremea imperiului roman, când localitatea era cunoscută în capitala lumii, Roma, sub numele de „Castrum Aqua vivarum”. În timp, stațiunea a găzduit oameni de seamă, de la prințul sârb Milos Obrenovici, la Regele Ferdinand, Nicolae Bălcescu, Vasile Alecsandri și Titu Maiorescu. Azi nu mai găzduiește pe nimeni, pentru că nu are unde. Adică e sezonieră. puțini ani în urmă, localitatea Vâlcele a fost inclusă în proiectul “Drumul apelor minerale” și, în acest context i s-a construit o nouă clădire de băi calde, a fost amenajat parcul şi aleile şi au fost înfiinţate locuri de parcare şi pavilioane de odihnă. Investiţia s-a ridicat la 729000 de euro, din care 375000 de euro bani europeni, 125000 de euro bani guvernamentali, restul fiind contribuția Consiliului Județean Covasna și Consiliului Local Vâlcele. Deci, Consiliul Județean Covasna a inclus comuna Vâlcele într-un proiect de reabilitare. Ce a construit în jurul noii clădiri pentru băi calde? Desigur, locuri de joacă pentru copii – investiții la modă în comunele din România în ultimii 10 ani. În fapt, ar fi vorba despre copiii familiilor care s-ar caza aici pentru tratament, dar nefiind cazare… Ca să fie bine, acum stațiunea are și o alee din lemn, ridicată la vreo 30 de centimetri deasupra solului, care vrea să imite cumva fosta alee din perioada interbelică. Cea de astăzi este deja găurită din loc în loc și este forate periculoasă pe timp de noapte. Efectiv poți să îți rupi picioarele în ea. Această alee te conduce undeva către centrul fostei zone turistice a stațiunii: Vila Ecaterina, din care nu au mai rămas acum decât ruinele sinistre. Acum, locul este animat doar atunci când cei mai săraci localnici stau la rând pentru a primi ajutorul social la Oficiul Poştal de lângă ruinele Vilei Ecaterina. În fine, aleea trece pe lângă un foișor singuratic vechi și un alt foișor, tot singuratic, dar nou – adică pavilionul de odihnă. Apele feruginoase cu dioxid de carbon de care dispune stațiunea Vâlcele sunt recomandate atât în cura internă cât și în cura externă pentru tratamentul unor afecțiuni ale sistemului cardiovascular, renal, ale tubului digestiv și glandelor anexe. Stațiunea este indicată și în tratarea afecțiunilor cardiovasculare, nevrozelor astenice și afecțiunilor respiratorii cronice, afecțiunilor hepato-biliare, afecțiunilor căilor urinare, sistemului nervos periferic și ale plăcii motorii, afecțiunilor reumatismale, bolilor de nutriție și metabolism, boli profesionale. Cândva, aici era singurul loc din România unde se tratau problemele neuro-motorii

Comuna Vâlcele este compusă din satele: Araci (reședința), Ariușd, Hetea și Vâlcele. Prima atestare scrisă a satului Ariușd datează din anul 1468. În apropierea localității s-a descoperit o așezare neolitică (ceramică pictată, bijuterii din cupru), făcând parte din cultura Ariușd, Cucuteni, Coțofeni. Comuna Vâlcele se află situată în partea sud-vestică a județului, fiind străbătută de drumul județean DJ 103, care este modernizat (asfaltat), în stare de funcționare relativ bună, constituind principala cale de legătură cu zonele învecinate. La recensământul din anul 2011 comuna număra 4475 locuitori, în creștere față de recensământul anterior (anul 2002), dintre care: români – 37,13%, maghiari – 9,6%, romi – 48,53% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a comunei Vâlcele se prezintă astăzi aproximativ astfel: ortodocși – 48,08%, romano catolici – 1,38%, reformați – 7,84%, penticostali – 27,37%, adventiști de ziua a șaptea – 3,66% și restul – nedeclarată sau altă religie.

Insigna - Corul reformat Târgul Secuiesc

Insigna postată aici omagiază Corul reformat din orașul Târgul Secuiesc, județul Covasna. Insigna este confecționată din tombac și are dimensiunile de 2,5 x 5,5 centimetri. Insigna este dominată de o liră emailată în albastru deschis care este ornată cu frunze mărunte de formă alungită. Aceste frunze sunt așezate de-a lungul lirei atât pe interior cât și pe exterior, ele dând conturul piesei. Din interiorul lirei se înalță o creangă cu 11 frunze ce simbolizează eternitatea lirei, adică a corului. Toate frunzele sunt emailate în culoarea verde. De la bază pornește o eșarfă albă, lată de 5 milimetri, pe care se poate citi inscripția cu litere mari în limba maghiară KEZDIVASARHELY (Târgu Secuiesc). Pe porțiunea înclinată a eșarfei, de la mijlocul insignei, se poate citi inscripția cu litere mari în limba maghiară REFORMATUS DALKOR (Corul reformat). Capătul îngust al eșarfei (3 milimetri) din vârful insignei poartă inscripția 1877 – anul înființării corului bisericii reformate din localitate. Corul acestei biserici funcționează și astăzi.

Insigna - A XI-a expoziție insignografică

Târgu Secuiesc 1998

Mai jos prezint un scurt istoric al mișcării insignografice din România. La începutul anilor 1950 în ţara noastră existau câteva colecţii remarcabile de insigne, în marea majoritate amestecate însă între cele de monede, medalii sau timbre. Începutul unei colecţii organizate de insigne în România o datorăm lui Dogaru Ioan care încă din 1948 a început să îşi ordoneze piesele după anumite criterii şi tematici. Peste două decenii militarul de carieră Dogaru Ioan are o idee deosebită de a prezenta într-o expoziţie o parte din colecţia sa care acum număra peste 4200 de piese. Şi astfel, la data de 24 martie 1968 este semnat în mod oficial actul de naştere al insignografiei româneşti la Casa Centrală a Armatei, actualmente Cercul Militar Naţional. Expoziţia a întrunit toate elementele specifice unei manifestări de ţinută: invitaţie tipărită, afiş, catalog şi ceea ce a fost cel mai important, insignă proprie. Evenimentul a fost mediatizat în revistele Magazin, Flacăra şi Viaţa Militară. Un impact mediatic în activitatea insignografică din ţară l-a avut expoziţia itinerantă de insigne realizată de col. Dogaru Ioan, la Casele armatei din Braşov, Iaşi, Bacău, Constanţa, respectiv la Palatul Pionierilor de la Cotroceni. La 7 ani de la expoziţia de insigne din capitală, are loc la Petroşani prima întâlnire pe ţară a colecţionarilor de insigne (2 - 3 august 1975), rod al colaborării a trei colecţionari de marcă din ţară: col. (r) Dogaru Ioan - Bucureşti, Milovan Pavel - Timişoara şi Dula Aurel – Petroşani. Următoarele întâlniri anuale au avut loc la Timişoara, Craiova, Bucureşti- Casa Centrală a Armatei, Petroşani, Arad, Tg. Mureş etc. După 1989, activitatea noastră a trecut printr-o perioadă foarte dificilă, iar timp de 10 ani toate întâlnirile au avut loc la Petroşani. Trecând peste acest şoc, ne-am reorganizat şi a apărut ideea înfiinţării unei asociaţii care să degreveze Societatea Numismatică Română de activitatea insignografică care a luat un avânt deosebit în România.

Expoziția Târgu Secuiesc - 1932

Târgu Secuiesc (în maghiară Kézdivásárhely, în germană Szekler Neumarkt) este un municipiu din județul Covasna, România, care include și satul Lunga. În vechime localitatea a fost reședința scaunului istoric secuiesc Kezd. La recensământul din anul 2011 orașul număra 14891 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002), dintre care: maghiari – 88,1%, români – 6,99%, romi – 1,51% și restul – necunoscută sau altă etnie. Este al doilea cel mai mare centru urban al județului, după reședința Sfântu Gheorghe. Componența confesională actuală a populației municipiului Târgu Secuiesc astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 5,53%, romano catolici – 69,26%, reformați – 20,145, și restul – nedeclarată sau altă religie. Veche așezare, cu o istorie milenară, aceasta este locuită încă din timpul romanilor, așa cum atestă descoperirile arheologilor de acum mai bine de un veac și jumătate. Este vorba de un adevărat tezaur ce cuprinde pocale de aur, arme și urne funerare. Distrusă de valurile de populații migratoare, pe ruinele vechilor construcții romane, ia naștere o nouă așezare. În epoca medievală localitatea era cunoscută sub numele de Asseculi Oppidum (orașul de lemn), nume care provenea de la materia primă folosită la construcția locuințelor. Mai târziu, era denumit Torjavasara (Târgul Turia), întărind astfel rolul important al târgului care se ține în localitate. Încă din anul 1472, regele maghiar Sigismund ridică localitatea la statutul de oraș regal, sub numele Thoryawasara și îi acordă dreptul de a ține târguri săptămânale. Orașul s-a format în apropiere de drumul ce leagă Brașovul de Moldova, prin Pasul Oituz. Între veacurile al XVI-lea - al XIX-lea, Târgu Secuiesc reprezintă unul dintre cele mai importante centre meșteșugărești și comerciale din Ținutul Secuiesc.Centrul de formă ovală, care a fost și piața orașului, are un stil unic în Europa: din el ies în forma razelor soarelui așa-numitele "udvarterek" (în traducere aproximativă "curți"), niște străduțe înfundate (în oraș există 72 asemenea "străduțe"). Acestea au luat ființă odată cu dezvoltarea orașului, când familiile de meșteșugari au început să construiască în grădinile din spatele clădirilor principale (care dădeau spre centru) alte case, cu acces ușor în piață. Pe ultimul teren construibil au fost ridicate case în așa fel încât să blocheze accesul din afara pieței. Accesul în centru se face prin patru străzi de la "colțul" pieței. Începând cu deceniul al optulea al secolului al XIX-lea, casele mici, de lemn, ale meșteșugarilor au fost înlocuite treptat de casele din piatră, etajate, ale negustorilor. Imaginea panoramică a orașului reflectă centrul mic, îngust, datorat aglomerării caselor. Câteva dintre atracțiile turistice ale orașului sunt:

Biserica Reformată-Calvină cu capacitatea de 100 locuri, ridicată în stil baroc și neoclasic între anii 1770-1782.
Biserica romano-catolică (1722 – piatra de temelie)
Primăria orașului, ridicată în anul 1907 pentru Casa de economii și ajutor.
Muzeul breslelor inaugurat în anul 1972 în vechea clădire a primăriei.
Casa de Cultură Vigadó, construită între anii 1902 – 1904.
Biblioteca Weselényi Miklós înființată pe data de 25 decembrie 1842.
Cartierul Kanta
Clădirea Liceului teoretic Nagy Mozes

Placheta - Întreprinderea de mașini, agregate și subansamble auto

I.M.A.S.A. - 10 ani 1977 - 1987

Întreprinderea de Maşini Agregate şi Subansamble Auto (IMASA) Sfântu Gheorghe a luat ființă la data de 1 iulie 1977. După repetate reorganizări, restructurări și privatizare întreprinderea a devenit SC Subansamble Auto SA Sfântu Gheorghe cu sediul central pe strada Locotenent Păiuș David, nr. 9. Obiectul de activitate al actualei societăți comerciale îl reprezintă producerea și comercializarea de: cutii de viteze, cutii de distribuție, prize de putere, transmisii mecanice cu roși dințate, piese turnate, tratamente termice etc.

Sfântu Gheorghe (în maghiară Sepsiszentgyörgy, în germană Sankt Georgen) este un municipiu, reședința de județ și cel mai mare oraș al județului Covsna, provincia istorică Transilvania, România. Prima atestare documentară este din anul 1332, însă descoperirile arheologice fac dovada existenței umane încă din neolitic. Orașul are o populație de aproximativ 56000 locuitori, majoritar de etnie maghiară. Deasupra am postat stema veche și actuală a orașului. Mai jos admiri fotografiile câtorva monumente de cultură și arhitectură din vremuri diferite din municipiul Sfântul Gheorghe.

Biblioteca județeană

Biserica reformată fortificată

Vedere

Muzeul Ținutului secuiesc

Țesătoria

Gara

Parcul

Prefectura

Liceul reformat

Piața Mareșal Averescu

Piața Regina Maria

Biserica catolică

Galeriile de artă

Muzeul național al Carpaților răsăriteni

Pod peste Olt

Teatrul Andrei Mureșanu

Covasna (în maghiară Kovászna) este un județ din provincia istorică Transilvania, România.Județul Covasna se află situat în centrul României, în partea internă a Carpaților de Curbură. Situat în partea de sud-est a Transilvaniei, teritoriul acestui județ este legat de spațiul extracarpatic prin pasurile Buzău și Oituz precum și prin mai multe trecători ale Carpaților Răsăriteni. Județul cu suprafața de 3710 kilometri pătrați și populația de aproximativ 206000 locuitori are reședința administrative în Sfântul Gheorghe. Ca subunități administrative județul este compus din; 2 municipii – Sfântul Gheorghe și Târgu Secuiesc, 3 orașe – Baraolt, Covasna și Întorsura Buzăului precum și un număr de 40 de comune. Populația județului Covasna aparține următoarelor etnii; maghiară -74%, română – 23% și romă – 3%. Deasupra am postat stema și harta județului iar mai jos fotografiile câtorva monumente de cultură și arhitectură din vremuri diferite din județul Covasna, dar și câteva trimiteri poștale ilustrate.