Epaminonda's Blog.....: CMIELOW

Mai jos am postat și alte fotografii cu monumente de cultură

și arhitectură, o acțiune și o insignă din localitatea poloneză

CMIELOW, voievodatul SFÂNTA CRUCE. Deasupra am

postat o acțiune financiară din acest oraș.

Monumentul Sfântul Florian

Biserica

Gara

Muzeul porțelanului

Parcul

Ruinele castelului

Arhitectură locală

Vedere generală

O altă acțiune locală

Insignă locală

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O PASTILĂ DE UMOR

O VORBĂ DE DUH

DE LA ÎNAINTAȘI

_________xxx_________

O MEDALIE ȘI
CÂTEVA INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Traian Moșoiu

Traian Moșoiu (născut în data de 2 iulie 1868 la Tohanul Nou, județul Brașov, și decedat la data de 15 august 1932 în București) a fost un general român care a participat la eliberarea Transilvaniei (anii 1918 - 1919) și care deținut diferite portofolii ministeriale în guvernele conduse de Alexandru Vaida Voievod și Ion I.C.Brătianu. A absolvit clasele primare în localitatea natală. Părinții săi l-au înscris la liceul de mare prestigiu "Andrei Șaguna" din Brașov. Adolescentul Traian Moșoiu s-a perfecționat în cunoașterea limbilor germană, franceză și maghiară, absolvind liceul cu calificativul "foarte bine". A urmat studii militare la Budapesta și Viena deoarece Transilvania se afla, din anul 1867, sub stăpânirea Austro-Ungariei. În anul 1889 a finalizat cursurile Școlii Militare "Wiener Neustadt" din Viena, pe care a absolvit-o cu gradul de sublocotenent în armata austro-ungară și a fost repartizat la un regiment din garnizoana Sibiu. În anul 1891 Traian Moșoiu trece Carpații și se înrolează în armata română. A publicat în 1909-1910 două lucrări de teorie privind infanteria: „Spiritul ofensiv al infanteriei” și „Instructorii recruților de infanterie”. Participă la campania militară din Bulgaria în 1913, iar la 1 octombrie 1913 este numit comandant al Regimentului 30 Vânători de la Câmpulung, cu gradul de locotenent-colonel. Declarația de război a României contra Austro-Ungariei (14/27 august 1916) îl găsește în postul de comandant al Regimentului 2 Vâlcea, și comandant al grupului operativ Olt - Lotru. În ianuarie 1917 Traian Moșoiu a fost avansat la gradul de general de brigadă și numit la comanda Diviziei 12 Infanterie. Marele Cartier General l-a numit pe pe Moșoiu Guvernator Militar al Transilvaniei la data de 12 martie 1919 pentru ca la data de 12 aprilie același an să fie numit la comanda "Grupului de Armate Nord", contribuind la eliberarea părții de vest a țării, inclusiv a orașelor Șimleul Silvaniei, Beiuș, Oradea Salonta, Carei, Satu Mare.Continuând luptele până la Budapesta, a condus "Grupul de Manevră General Moșoiu". După pătrunderea în Budapesta a altor efective ale armatei române (3 august 1919), generalul Moșoiu a fost numit comandant al Garnizoanei militare Budapesta și Guvernator Militar al teritoriilor ungare de la vest de Tisa. În decembrie 1919 a trecut în rezervă, la cerere, și s-a înscris în Partidul Liberal. Medalia cu toartă de mai sus are o singură față, este confecționată din aliaj de zinc, este rotundă cu diametrul de 25 milimetri și este opera gravorului Mihail Kara. Medalia s-a bătut în amintirea luptelor din primul război mondial pentru eliberarea Transilvaniei și cucerirea Budapestei, în anul 1919. Pe medalie este redat chipul lui Moșoiu, cu capul spre dreapta, acu o ramură de stejar Dedesubt, cu legenda semicirculară în spate “GENERAL MOȘOIU / 1919” și la fel în față “KISUJALLAS. KENDERS. FEGYVERNEK. SOLNOK”.

Insigna - Cercetașii României

Gata oricând!

Participarea Asociatiei “Cercetasii Romaniei” (1914-1936) la primul razboi mondial se subscrie efortului pe care intreaga natiune l-a facut pentru realizarea Statului National Unitar Roman. Dupa aparitia cercetășiei în România (vara si toamna anului 1913), dezvoltarea organizatiei la scara nationala prin formarea Marii Legiuni a cercetasilor (incepand cu 1914) si recunoasterea asociatiei de catre legislativ (aprilie 1915) stau sub auspiciile declansarii primului razboi mondial in anul 1914. Intr-o Romanie inca in neutralitate, Cercetasia are sansa unui consens vizionar (Casa Regala, armata, intelectualitate, clasa politica) asupra rolului pe care il poate juca intr-un context de razboi. Pe parcurs apar si marturii despre contributia cercetasilor din Anglia sau Franta la activitati auxiliare, desfasurate in spatele frontului. Ca atare, organizatia primeste sprijinul tuturor structurilor statului si dezvoltarea ei cunoașe un ritm accelerat.

Insigna cercetășească - Gata oricând!

Fondatorul mişcări cercetasesti este lordul Baden Powell. Urmând o carieră militară, Baden Powell, încearcă să reformeze metodele de pregătire militară, introducând activităţi distractive pentru ridicarea moralului trupelor. În urma unui succes de excepţie este distins, la Londra, de către regina Victoria, cu Ordinul Bath şi avansat la gradul de general-maior. Această avansare marchează finalul strălucitei sale cariere militare, urmând ca Sir Robert Baden Powell să îşi dedice viaţa promovării păcii şi toleranţei. Sus am postat logo-ul mișcării românești de cercetași.

Robert Stephenson Smyth Baden-Powell a fost un general locotenent a armatei britanice, scriitor și fondator al Mișcării Cercetașilor, care a trăit în perioada anilor 1857 – 1941.

Insigna - Absolvent Academia Militară

Regatul României

Universitatea Națională de Apărare „Carol I” este continuatoarea școlii de stat major fondate în anul 1889, de către generalul Ștefan Fălcoianu cu denumirea inițială Școala Superioară de Resbel. În anii 1889-1897, Școala Superioară de Război a funcționat în clădirea din strada Știrbei Vodă, unde își are acum sediul Direcția națională anticorupție. În toamna anului 1897, Școala Superioară de Război s-a mutat în clădirea din actualul bulevard Nicolae Bălcescu (vis-a-vis de Sala Dalles), unde a funcționat împreună cu Marele Stat Major, până în anul 1914, și de sine stătătoare până în decembrie 1939, când s-a mutat în actuala clădire, ale cărei lucrări de construcție au început în data de 16 august 1937, după planurile arhitectului Duiliu Marcu, constructor fiind antrepriza "Inginer Emil Prager". În 29 august 1948, prin Decretul nr. 1803 al Prezidiului M.A.N., Școala Superioară de Război a fost desființată, cu motivarea lui Emil Bodnăraș, ministrul Apărării Naționale, că este o "instituție învechită și depășită de mersul evenimentelor", iar în locul ei, pentru pregătirea superioară și politică a cadrelor armatei s-a înființat Academia Militară. În 14 septembrie 1949, prin Decretul nr. 371 al Prezidiului M.A.N., după modelul Academiilor militare sovietice, s-au înființat patru academii militare distincte: Academia Militară (de comandă și stat major), Academia Militară Politică, Academia Tehnică Militară și Academia Spatelui Armatei, ca instituții de învățământ superior distincte, cu structuri organizatorice separate. Această situație nu a durat mult. În 12 septembrie 1953, în baza Decretului nr. 368 al Prezidiului M.A.N. s-a desființat Academia Spatelui Armatei, care s-a contopit cu Academia Militară. În 19 august 1957, prin Decretul nr. 400 al Prezidiului M.A.N., a fost desființată și Academia Militară Politică, care s-a contopit cu Academia Militară sub noua titulatură de Academia Militară Generală (A.M.G.). În 13 iunie 1959, prin Decretul nr. 214 al Prezidiului M.A.N., Academia Militară Tehnică s-a contopit cu Academia Militară Generală, care astfel a devenit o instituție complexă, subordonata nemijlocit ministrului Forțelor Armate, cu cinci facultăți: Facultatea de arme întrunite și tancuri; Facultatea de arme (artilerie terestră, artilerie a.a., chimie, geniu, transmisiuni, aviație); Facultatea militară politică; Facultatea tehnică militară și Facultatea de servicii. În anul 1976, prin Hotărâre a Consiliului Apărării, s-a reînființat Facultatea Politică Militară, ce avea ca obiectiv pregătirea specialiștilor-ofițeri cu studii militare superioare în domeniul activității educative din unități, mari unități și comandamente. În data de 17 mai 1990, pin Hotărârea Guvernului României nr. 550 activitatea de învățământ din Academia Militară a fost reorganizată, precizându-se că aceasta "este o instituție de învățământ superior subordonată ministrului Apărării Naționale și pregătește ofițerii-studenți pentru a deveni comandanți și ofițeri în statele-majore (...)". Prin aceeași hotărâre, s-a reînființat Academia Tehnică Militară, ca instituție separată de Academia Militară. În 23 aprilie 1991, prin Hotărârea Guvernului României nr. 305, Academia Militară a primit o nouă denumire: Academia de Înalte Studii Militare. În data de 28 august 2003, prin Hotărârea Guvernului României nr. 1027, denumirea Academiei de Înalte Studii Militare a fost schimbată în Universitatea Națională de Apărare, pentru ca în data de 25 august 2005, prin Hotărârea de Guvern nr. 969 Universitatea Națională de Apărare să primească denumirea de Universitatea Națională de Apărare „Carol I". Sus am postat logo-ul și o fotografie cu sediul central al Universității naționale de apărare "Carol I".

Insigna - Asociația națională a veteranilor de război

29 aprilie 1902 - 2006

A.N.V.R. (Asociația națională a veteranilor de război) functioneaza pe baza Legii 49/1991; 44 si 68/1994; 303/2007 si 205/2008 si are personalitate juridica pe baza Hotarârii Judecatoresti nr. 392 din data de 20.02.1990. Asociatia are filiale în toate judetele tarii si în sectoarele Capitalei, este membra a Federatiei Mondiale a Vechilor Combatanti (F.M.A.C.) cu sediul la Paris si participa la toate activitatile acesteia, iar la structurile sale au aderat: Asociatia Cavalerilor Ordinului "Mihai Viteazul", Asociatia Invalizilor de Razboi, Asociatia "Traditia Cavaleriei", Liga Navala Româna, Asociatia Cavalerilor Ordinului "Virtutea Aeronautica", Uniunea Veteranilor de Razboi, Veteranii de razboi din Ministerul de Interne s.a. Active în plan local, filialele judetene ale A.N.V.R., în colaborare cu organele locale si societatea "Cultul Eroilor", au renovat si ridicat un numar semnificativ de monumente dedicate ostasilor cazuti la datorie în razboaiele purtate de tara pentru libertate si unitate nationala. A.N.V.R. prin Comisia de memorialistica, a publicat 11 volume de memorii sub titlul "Veteranii pe drumul onoarei si jertfei", care s-au bucurat de aprecierea opiniei publice. Bucurându-se de atentia si asistenta Ministerului Apararii Nationale, A.N.V.R. a avut înca de la înfiintare un reprezentant al ministerului pe lânga asociatie, apoi s-a constituit Sectia asistenta pentru veterani de razboi, pentru ca la data de astazi sa fiinteze Directia Calitatea Vietii Personalului, cu activitate distincta si în domeniul veteranilor de razboi.

Insigna - Veteran de război

În anul 1995 Guvernul a legiferat sarbatorirea în fiecare an, la Ziua Înaltarii Domnului Nostru Iisus Hristos, a "Zilei Eroilor", iar prin Hotarârea de Guvern nr. 1222 din 10 octombrie 2007, s-a instituit Ziua Veteranului de Razboi, care se sarbatoreste în fiecare an, la data de 29 aprilie. Cu aproape 20 de ani în urma A.N.V.R. însuma circa 900000 de membri: veterani, invalizi, vaduve de razboi si vaduve de veterani, iar la data prezentei nominalizari - 24 iulie 2012 - mai sunt aproximativ 45000 de veterani de razboi şi 150000 de vaduve de veterani. De la înfiintare si pâna la zi, presedintele asociatiei este generalul de armata în retragere Marin Badea Dragnea, luptator în cel de-al doilea razboi mondial, în ambele fronturi, invalid de razboi, reales în unanimitate la toate cele cinci Conferinte Nationale. De la strămoşii noştri romani am moştenit, printre altele, şi cuvântul ”veteran”, adică ostaş roman care după 25 de ani de serviciu militar era declarat cetăţean roman şi era împroprietărit. Pe teritoriul Daciei Romane aceşti veterani au avut o contribuţie determinantă în procesul etnogenezei poporului român. În cursul întregii istorii medievale, voievozii români au cinstit vitejia ostaşilor eroi prin împroprietărire şi chiar ridicarea în ranguri boiereşti. La un sfert de veac de la mobilizarea oştirii pentru războiul de independenţă, în care s-au sacrificat zece mii de ostaşi din cei 58700 care au constituit Armata de Operaţii, regele Carol I, la solicitarea supravieţuitorilor, a promulgat Înaltul Decret prin care s-a creat, în conformitate cu Convenţia Statelor Europene de la Geneva, titlul de ”veteran de război”. La articolul 2, Înaltul Decret Regal din 29 aprilie 1902, prevedea: ” Pentru ca fiecărui ostaş veteran să i se asigure liniştea şi ocupaţiunea pentru restul de viaţă, i se va pune la dispoziţie cele necesare în acest scop, ca stimulent pentru generaţiile viitoare”. Se instituie onorantul titlu de ”VETERAN DE RĂZBOI”. Regele Ferdinand I a mobilizat în 1916, la intrarea României în războiul sfânt de reîntregire, 11% din populaţia ţării, mai exact 883601 militari, iar biruinţa finală, care s-a încununat în România Mare, a fost plătită cu jertfa a peste 335000 morţi şi dispăruţi, a 75491 invalizi şi a 650000 morţi din rândul populaţiei civile. În vâltoarea luptelor primului război mondial, Ferdinand I cel Leal, a desenat personal şi apoi a instituit, cea mai înaltă distincţie militară de război, Ordinul ”Mihai Viteazul”, răsplătind eroismul ofiţerilor în lupte, iar ostaşilor din tranşee le-a promis pământ, iar prin reforma agrară din 1921, un milion şi jumătate de familii au primit câte patru hectare din trupul ţării. Veteranii de război îşi strâng rândurile şi se organizează, la fel ca şi cei decoraţi cu ordinul ”Mihai Viteazul”, iar pentru cinstirea şi ridicarea de monumente, sub înaltul patronaj al reginei Maria, ia fiinţă Societatea ”Cultul Eroilor”. Veteranii de război şi-au adus o contribuţie semnificativă, de-a lungul anilor, la cinstirea memoriei celor căzuţi pe câmpurile de bătălii. În cei trei ani, zece luni şi douăzeci de zile cât a însumat participarea armatei României în cel de-al doilea război mondial, ţara a pierdut 794562 militari din care 92620 morţi, 33966 răniţi şi 367966 dispăruţi pe cele două fronturi. La aceştia se adaugă miile de prizonieri care au pierit în gulagul sovietic. La 4 iunie 1945 s-a semnat Decretul – Lege nr. 440 privind acordarea calităţii de ”veteran” foştilor luptători în războaiele din anii 1913, 1916-1919 şi 1941-1945, dar de unele drepturi se bucurau doar cei ce luptaseră în vest, nominalizaţi ca ”antifascişti”, dispărând din peisajul societăţii româneşti ”veteranii de război”. Reforma agrară prin care participanţii la cel de-al doilea război mondial au fost împroprietăriţi cu 1,1 hectare este anulată prin cooperativizarea agriculturii româneşti.

Arcul de Triumf este un monument reprezentativ al capitalei, situat pe Şoseau Kiselef, în sectorul 1, la intersecția cu bulevardele Constantin Prezan, Alexandru Averescu și Alexandru Constantinescu. A fost construit în amintirea Marii Uniri, în anul 1922. Restaurarea monumentului a avut loc în perioada anilor 1935–1936, sub conducerea arhitectului buzoian Petre Antonescu și încă odată în anul 2014. El comemorează victoria României în primul război mondial. Monumentul este de formă paralelipipedică, are o singură deschidere, înălțimea de 27 de metri, pe o temelie cu dimensiunile de 25 x 11,5 metri. În anul 1922, în contextul încoronării regelui Ferdinand I și a reginei Maria ca suverani ai României Mari, comisia pentru organizarea serbărilor încoronării a apelat la serviciile arhitectului Petre Antonescu pentru ridicarea unui impunător Arc de Triumf în zona nordică a capitalei, pe șoseaua Kiseleff. Din cauza timpului scurt însă, doar scheletul construcției a fost turnat în beton armat, minunatele basoreliefuri exterioare fiind realizate din ipsos, ceea ce a determinat – odată încheiate serbările încoronării (în 16 octombrie 1922, când s-a organizat un spectacol, evocând lupta poporului român pentru unitate statală, la festivități participând reprezentanți din peste 20 de state europene, din Statele Unite ale Americii și Japonia, fapt ce a semnificat o largă recunoaștere internațională a noii realități naționale statale) – o degradare progresivă, cauzată de intemperii, a aspectului exterior al Arcului de Triumf, acesta ajungând la începutul anilor 1930 un „monument incomod” pentru imaginea „Micului Paris” interbelic. De-abia în 1932, în urma unui articol al lui Mihai Mora intitulat sugestiv „O datorie imperioasă”, situația deplorabilă a Arcului de Triumf revine în atenția opiniei publice, decizându-se nu demolarea monumentului construit în 1922, așa cum ceruseră unele personalități, ci înlocuirea basoreliefurilor din stuc de pe acesta cu unele definitive, din piatră sau marmură de Rușchița. De data aceasta, autorul, același Petre Antonescu, a dat edificiului o notă mult mai sobră în ceea ce privește finisajul exterior, cerând artiștilor pe care i-a cooptat la lucrări să se încadreze în această nouă manieră de lucru. Printre artiștii care au lucrat la finisaj se numără Constantin Baraschi, Alexandru Călinescu, Mac Constantinescu, Ion Jalea, Dimitrie Paciurea și Costin Petrescu, toți nume cunoscute în perioada interbelică. Pe fațada sudică, sculptorii Mac Constantinescu și Constantin Baraschi au dăltuit fiecare câte o reprezentare simbolică a Victoriei. Amplasate identic pe fațada de nord se găsesc alegoriile Bărbăție de Ion Jalea și Credință de Constantin Baraschi, precum și alte două Victorii create de Cornel Medrea și Dimitrie Onofrei. Pe corpul monumentului sunt aplicate şi unele înscrisuri interesante pentru istoria naţională, precum și chipurile chipurile regelui Ferdinand si reginei Maria. Populația, și cu precădere numeroasele asociații și societăți ale foștilor combatanți din primul război mondial, a contribuit cu peste 7 milioane de lei la edificarea Arcului de Triumf, răspunzând cu promptitudine subscripțiilor lansate în cursul anului 1935 de Ministerul Apărării Naționale. Odată adunate sumele necesare, anul 1936 a fost consacrat integral definitivării monumentului, care a fost construit din granit de Deva, în stil clasic, după modelul marelui Arc de Triumf de la Paris. Arhitectul Victor G.Stănescu a fost însărcinat cu controlul tehnic și administrativ al lucrărilor, care au început în aprilie 1935 și au durat un an și jumătate. Ceremonia inaugurării a avut loc la 1 decembrie 1936, când se împlineau 18 ani de la Unirea Transilvaniei cu România. Momentul a fost marcat de participarea regelui Carol al II-lea, a mamei sale, regina Maria, a prințului moștenitor Mihai, a membrilor guvernului României și a numeroși invitați de onoare din țară și din străinătate.După venirea la putere a comuniștilor în România, Arcul de Triumf a fost „mutilat” prin scoaterea de pe părțile laterale a celor două texte ale proclamațiilor regelui Ferdinand către țară, cu ocazia intrării României în războiul de întregire și cu prilejul încoronării de la Alba Iulia din 1922. De asemenea, au fost scoase de pe frontispiciul de pe fațada sudică monumentului efigiile regelui Ferdinand Întregitorul, și ale reginei Maria, realizate de sculptorul Alexandru Călinescu, și au fost distruse, fiind substituite de două mari flori de piatră. După 1989, florile de piatră au fost date jos, și au fost montate două medalioane din bronz, ce înfățișează chipurile regelui Ferdinand și al reginei Maria, înlocuindu-le pe cele originale, și inscripțiile de pe panourile laterale nefiind refăcute. Astăzi, Arcul de Triumf reprezintă unul din simbolurile binecunoscute ale capitalei României. Cu toate acestea, fostul primar al Bucureștiului, Sorin Oprescu a declarat că Primăria nu deține actul de proprietate pentru Arcul de Triumf. Arcul de Triumf adăpostește un mic muzeu, care poate fi vizitat doar cu anumite ocazii speciale. Vizitatorii pot vedea patru expoziții: Marele Război al Reîntregirii Neamului (fotografie și film), Heraldica Marilor Familii Boierești (efigii din bronz, fotografii), Arcul de Triumf în Imagini (fotografii, machete), Marea Unire de la 1918 ( unde se găsesc și coroanele și sceptrul regal reproduse 1:1, fotografii) și pot urca pe terasa superioară. Conform unei expertize tehnice, încă din 1980 erau înregistrate grave degradări ale construcției care impuneau executarea unor lucrări de reparații capitale. Degradările structurale se referă la macerarea unor zone de zidărie, din cauza umezelii excesive provocate de infiltrațiile de apă și favorizate de lipsa totală de ventilație, precum și la fisurarea rampelor de scară și a unor zidării, consecințe ale cutremurelor din 1940 și 1977.În perioada ianuarie 2014 - 28 noiembrie 2016 s-au executat lucrări de consolidare și renovare a arcului de triumf. Cu această ocazie, pe părțile laterale au fost refăcute cele două texte ale proclamațiilor regelui Ferdinand către țară, cu ocazia intrării României în războiul de întregire și cu prilejul încoronării de la Alba Iulia din 1922.

Insigna - A.G.I.R. (Asociația generală a inginerilor din România)

Conferința 1965 - Chimie

Primele incercari, in Romania, de organizare a asociatiilor tehnico-ingineresti sunt consemnate in cea de a doua jumatate a sec. 19, cand s-a infiintat "Societatea de Ingineri si Arhitecti" (1876). Cea dintai asociatie profesionala durabila a inginerilor a fost Societatea Politehnica, constituita in 1881, in prezenta Regelui Carol I, cu ocazia inaugurarii caii ferate Buzau-Marasesti, prima cale ferata din romania proiectata si executata de ingineri romani.
Asociatia Generala a Inginerilor din Romania (A.G.I.R.) a fost infiintata la Iasi, in anul 1918, anul Marii Uniri, avand ca scop "organizarea si sporirea cunostintelor si puterii de munca a inginerilor(...), pentru a aduce cel mai mare folos in opera de refacere a tarii (...), solidaritatea si sustinerea intereselor profesionale ale acestora". Cele doua asociatii si-au desfasurat activitatea in paralel pana in 1949, cand au fuzionat sub denumirea de Asociatia Stiintifica a Tehnicienilor. Aceasta din urma a purtat, consecutiv, mai multe nume: Asociatia Stiintifica a Inginerilor si Tehnicienilor intre anii 1951-1962 si Consiliul National al Inginerilor si Tehnicienilor pana in decembrie 1989. Prin Hotararea judecatoreasca 4/P.J. 1990 a reaparut pe scena societatii civile romanesti Asociatia Generala a Inginerilor din Romania, continuatoarea de drept a organizatiilor ingineresti care au functionat in Romania pana la acea data. Sus am postat logo-ul A.G.I.R..

_________ooOoo_________

PERSONALITĂȚI POLITICE
PE BANCNOTELE LUMII