Epaminonda's Blog.....: Ro - M

În anul 1949 Banca Națională a României a lansat în circulație o monedă de valoare mare și din metal prețios. Aversul monedei prezintă stema României, o creangă de măslin și înscrisurile: ROMÂNIA și valoarea - 25000 LEI.

Reversul monedei prezintă chipul regelui Mihai al României, în poziția profil privind spre dreapta și, urmând marginea monedei, MIHAI I REGELE ROMÂNIEI 1946. Sub gâtul regelui este aplicată oblic inscripția cu numele gravorului - H. (Haralamb) Ionescu.

Caracterisiticele tehnice ale monedei sunt; valoarea – 25000 lei, anul emiterii – 1946, diametrul - 32 milimetri, greutatea – 12,5 grame, metalul – aliaj argint (70%) și cupru (30%), cantul – neted, înscris pe muchie NIHIL SINE DEO (Nimic fără Dumnezeu) și tirajul – 2372600 exemplare.

Mihai I, Rege al României, Principe al României, fost Principe de Hohenzolern (născut 25 octombrie 1921 Sinaia), în perioada domniei tatălui său, Regele Carol al II-lea , cu titlul Mihai, Mare Voievod de Alba-Iulia, a fost suveran al României între 20 iulie 1927 şi 8 iunie 1930, precum şi între 6 septembrie 1940 şi 30 decembrie 1947.

În data de 9 iulie 2012 Banca Naţională a României a lansat în circuitul numismatic o monedă dedicată aniversării a 100 de ani de la naşterea lui Nicolae Steinhardt. Aversul monedei redă o compoziţie reprezentând mănăstirea Sfânta Ana - Rohia, valoarea nominală „10 LEI“, stema României, inscripţia „ROMANIA“, anul de emisiune „2012“ şi textul în arc de cerc „Manastirea Sfanta Ana - Rohia“, iar reversul prezintă portretul lui Nicolae Steinhardt, suprapus peste imaginea unei biblioteci, textul în arc de cerc „Monahul de la Rohia“, anii între care a trăit „1912“, „1989“ şi inscripţia „NICOLAE STEINHARDT“.

Caracteristicile monedei din argint sunt următoarele: valoare nominală: 10 lei, metal: argint, puritate: 99,95, formă: rotundă, diametru: 37 milimetri, greutate: 31,103 grame, calitate: proof, cant : zimţat, și tiraj – 500 exemplare.

Nicolae Aurelian Steinhardt a fost un scriitor, critic literar, eseist, jurist, publicist și scriitor român, care s-a născut la data de 29 iulie 1912 în localitatea Pantelimon și a decedat la data de 30 martie 1989 la Baia Mare. De origine evreiască, de fel din localitatea Pantelimon, județul Ilfov, s-a convertit la religia creștin ortodoxă în închisoare Jilava, când și-a luat numele de fratele Nicolae, și s-a călugărit după punerea sa în libertate. Este autorul unei opere unice în literatura română, Jurnalul fericirii. La Liceul Spiru Haret i-a avut ca colegi pe Constantin Noica, Mircea Eliade și Alexandru Paleologu. După 1929 a frecventat cenaclul literar Sburătorul al lui Eugen Lovinescu, descoperindu-se în el germenii viitorului literat. Și-a luat licența în Drept și Litere la Universitatea din București în anul 1934 pentru ca doi ani mai târziu să își ia și doctoratul. Între anii 1937-1939 călătorește în Elveția, în Austria (familia sa avea ceva legături de rudenie cu cea a lui Freud), în Franța și în Anglia, întregindu-și bagajul de cunoștințe. În anul 1939 revine în țară și începe să lucreze ca redactor la Revista Fundațiilor Regale, la recomandarea lui Camil Petrescu, de unde este înlăturat , în anul 1940, în cadrul acțiunii de "purificare etnică" declanșată sub guvernarea Antonescu-Sima. Pentru omul de cultură Steinhardt urmează o lungă perioadă de teroare și hărțuieli, pentru ca în anul 1958 să fie arestat împreună cu Constantin Noica, Alexandru Paleologu, Vladimir Streinu, Păstorel Teodoreanu și alții. Este supus rigorilor detenției din închisorile comuniste de la Jilava, Gherla, Aiud, etc până în august 1964. După 1964, la insistențele prietenilor săi C. Noica și Al. Paleologu, reintră în viața literară prin traduceri, medalioane, eseuri, cronici publicate în revistele Secolul 20, Viața Românească, Steaua, Familia, Vatra, Orizont, Echinox, Opinia studențească etc. După moartea tatălui său ia calea mănăstirilor. În vara anului 1978, Steinhardt stă la Mănăstirea Rohia pentru ca în anul următor să se stabilească definitiv acolo ca bibliotecar, cu aprobarea episcopului Iustinian. La data de 16 august 1980 este tuns în monahism de către episcopul Iustinian Chira și arhiepiscopul Teofil Herineanu, care îl iau sub aripa lor ocrotitoare. La mănăstire pune în ordine cele peste 23000 de volume ale mănăstirii, se integrează în viața mănăstirii (participă la slujbe, povățuiește pelerinii, predică), iar, în paralel, își intensifică activitatea literară. În martie 1989 angina pectorală de care suferea se agravează și N. Steinhardt se decide să plece la București pentru a vedea un medic specialist. Face drumul spre Baia Mare împreună cu Părintele Justin Hodea - starețul mănăstirii - și cu părintele Paisie Rogojan cărora le mărturisește: "Tare mă supără niște gânduri, că nu m-a iertat Dumnezeu de păcatele tinereții mele". În aerogara Baia Mare suferă un infarct și este dus la spitalul din Baia Mare, unde moare câteva zile mai târziu. La înmormântarea sa, riguros supravegheată de Securitate, s-au strâns cei mai buni prieteni, alături de care a suferit nedreptățile regimului comunist.

Mănăstirea Sfânta Ana - Rohia, este un lăcaș de cult ortodox, din județul Maramureș, Episcopia Maramureșului și Sătmarului, la 50 kilometri depărtare de Baia Mare și 43 kilometri de Dej. Mănăstirea a luat ființă în anul 1923, ctitorul ei fiind Nicolae Gherman, din satul de la poalele „Dealului viei”, deal pe care se găsește astăzi mănăstirea. Preotul ctitor a zidit mănăstirea în numele fiicei sale, Anuța, care a murit la vârsta de 10 ani. Astfel, în 1923, Nicolae Gherman a construit o bisericuță din piatră și cărămidă, care avea dimensiunile: 17,80 m lungime, 5,70 m lățime, 13 m înălțime și o casă monahală. În anul 1926 mănăstirea a fost sfințită de către episcopul Nicolae Ivan al Clujului în prezența a peste 1000 de credincioși, luând naștere „primul așezământ de acest fel” în Ardealul alipit. Lăcașul a rămas la stadiul de schit din cauza accesului greu în deal. Din 1965 când s-a introdus curentul electric s-au construit: „Casa de stejar”(1965), „Casa stăreției”(1969-1970), „Casa cu paraclis”(1973-1976) - în care se găsește și biblioteca, una dintre cele mai mari comori din zonă a cărui ctitor este P.S. Justinian, „Casa Poetului”(1978-1980), „Altarul de vară”(1983), „Poarta maramureșeană”(1988), „Casa Albă”(1989-1992), „Muzeul”. După 1990 obștea mănăstirii condusă de tânărul stareț Justin Hodea ajunge la peste 25 de viețuitori, motiv pentru care se dorește construirea unei biserici mult mai mare. În 1996, vechea bisericuță este demolată, iar pe locul ei se construiește o noua biserică. Arhitectul noii construcții este Dorel Cordoș, iar inginerii de rezistență Alexandru și Gelu Zaharia. Elementele definitorii ale noii construcții sunt: biserica chivot este sub formă de cruce, cu pridvor brâncovenesc în față și un singur turn cupolă ce conține elemente moldovenești. Are o înălțime de 48 m la bază și o lungime de 22 m, iar la subsol se găsește paraclisul catacombă

În data de 27 decembrie 2016 Bănca Națională a României a lansat în circuitul numismatic internațional o monedă comemorativă cu tema Istoria aurului – Buzduganul regelui Ferdinand I. Aversul monedei redă un detaliu al buzduganului regelui Ferdinand I, inscripţia „ROMANIA”, stema României, valoarea nominală „10 LEI” și anul de emisiune „2016”, iar reversul prezintă portretul regelui Ferdinand I și inscripția ,,REGELE FERDINAND I”.

Caracteristicile tehnice ale monedei sunt următoarele: valoare nominală: 10 lei; data emiterii: 27 decembrie 2016; seria: Istoria aurului; metal: aur; puritate: 99,9%; formă: rotundă; diametru: 13,92 milimetri; greutate: 1,224 grame; calitate: proof; cant: zimțat; tiraj: 500 de exemplare și preț unitar de vânzare fără TVA: 395 lei.

Buzduganul este unul din cele cinci simboluri ale autorității supreme în regatul Românie, alături de coroana regală, mantia regală, pavilionul regal (steagul regal) și cifra regală (nomograma regală). Dacă regii României Carol I și Carol II au folosit ca simbol al puterii bastonul de mareșal, Ferdinand I a folosit Buzduganul. Acest buzdugan a fost conceput de pictorul Costin Petrescu, executat de firma franceză Rene Boivin din Paris, dăruit regelui în data de 1 mai 1920 și astăzi poate fi văzut în Muzeul de Istorie a României din București, secțiunea tezaur. Piesa este confecționată din aur, argint și oțel, cu spineli și perle. Ca tehnici de executare s-au folosit: ștanțarea, cizelarea, gravarea și șlefuirea. Buzduganul se poate demonta în trei secțiuni, are lungimea totală de 695 milimetri, diametrul maxim 105 milimetri, diametrul minim 29 milimetri și cântărește 2290 grame. La partea superioară a piesei sunt reprezentate patru țărănci în costume populare simbolizând provinciile Țara Românească, Ardealul, Moldova și Bucovina. Pe buzdugan sunt aplicate următoarele cinci inscripții: “M.S. Regelui Ferdinand al tuturor românilor, dăruit acest buzdugan spre pomenirea războiului purtat de la 1916 până la 1919 pentru dezrobirea și unirea întregului neam românesc”, “1916 – 1919”, “Basarabia / România / Țara Ardealului / Bucovina”, “Proiect de Costin Petrescu” și „Executat de Casa Rene Boivin, 27 Rue des Pyramides”.

Principele Ferdinand Victor Albert Meinrad de Hohenzollern-Sigmaringen a văzut lumina zilei la Sigmaringen, la data de 24 august 1865, fiu al Principelui Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen, pretendent la Tronul Spaniei, şi al Infantei Antonia a Portugaliei, Principesă de Bragança şi de Saxa-Coburg-Gotha. A studiat la Școala Militară din Kassel, la Universitatea din Leipzig, la Universitatea din Bonn şi la Şcoala Superioară de Ştiinţe Politice şi Economice din Tübingen. A venit prima oară în România în anul 1881, la vârsta de 15 ani. A stat la Palatul Cotroceni, împreună cu tatăl lui, Leopold, și fratele lui mai mic, Carol. Cei trei au fost prezenți la ceremoniile Încoronării. La 14 noiembrie 1886, Principele Ferdinand este încorporat sublocotenent în Armata României, în cadrul Regimentului 3 linie (infanterie). A fost ofițer al Armatei Române timp de 38 de ani, trecând în patru decenii de la gradul de sublocotenent la cel de mareșal. Ferdinand devine oficial Principele de Coroană al României în noiembrie 1888, la 23 de ani. Ferdinand rămâne Principe Moștenitor timp de 26 de ani și arată o extraordinară loialitate Regelui Carol I, pregătindu-se discret, măsurat și temeinic pentru a prelua pe creștet Coroana de Oțel a României. Ferdinand s-a căsătorit la Sigmaringen, în ziua de 10 ianuarie 1893, cu Principesa Maria a Marii Britanii şi Irlandei, Principesă de Edinburg și Principesă de Saxa-Coburg-Gotha. Ferdinand I a urcat pe tron la data de 28 septembrie/ 11 octombrie 1914 şi a domnit timp de 13 ani, până în ziua morții, 20 iulie 1927. Loialitatea sa față de țară, tăria convingerilor sale și felul ireproșabil în care servește națiunea și coroana îi aduc numele de ,,Ferdinand cel Loial”. Domnia Regelui Ferdinand a fost marcată de două evenimente majore în istoria ţării: primul război mondial şi Marea Unire ce a urmat războiului. Ferdinand I a fost un distins militar. Înainte de venirea în România, el a fost sublocotenent în Regimentul I al gărzii regale din Potsdam. În anul 1913, Principele Moștenitor Ferdinand a condus armata română în campania din Bulgaria. După doi ani de neutralitate, în urma deciziei din 14/27 august 1916 a Consiliului de Coroană, prezidat de Rege, România a intrat în război, la 14/27 august, alături de Antanta (Franţa, Marea Britanie, Rusia, Italia). Regele Ferdinand va fi numit „cel Loial“ pentru că, deşi născut german şi rudă apropiată a Împăratului Germaniei, a aşezat interesul României mai presus de legătura lui de sânge şi a luptat împotriva ţării lui de origine. Profund religios, sensibil şi cu un înalt simţ moral, Regele a luat această hotărâre printr-un mare sacrificiu personal, respectându-şi astfel promisiunea de a fi „un bun român“, făcută în jurământul depus în faţa Parlamentului, la întronare. În preziua Consiliului de Coroană decisiv, Regele îi spunea lui Titu Maiorescu, om politic conservator filogerman, care încerca să îl convingă să nu aleagă alianţa cu Antanta: „După lupte teribile care s-au dat în mine, sacrific totul pentru binele patriei.“ Începutul războiului nu a fost favorabil României, care a pierdut sudul ţării şi Capitala. Familia Regală şi autorităţile statului au fost nevoite să se refugieze la Iaşi, Regele Ferdinand rămânând garanţia independenţei ţării şi sprijinul moral al soldaţilor şi al populaţiei civile afectate de înfrângere, epidemii şi foamete. În pragul dezastrului militar, renegat de familia sa din Germania şi confruntat cu moartea propriului copil, Mircea, în 1916, Regele Ferdinand nu şi-a pierdut credinţa în forţa de redresare a naţiunii sale. Sprijinul misiunii militare franceze conduse de generalul Berthelot a dus la refacerea armatei române, care şi-a demonstrat eroismul, sub comanda generalilor Alexandru Averescu şi Eremia Grigorescu, în bătăliile de la Mărăşti, Mărăşeşti și Oituz. Mersul războiului a schimbat însă soarta României, aducându-i victoria şi alipirea provinciilor istorice aflate în afara Statului român. Regele rămăsese, pe tot parcursul războiului, alături de armata sa, prin desele vizite pe front şi repetatele încurajări şi promisiuni în legătură cu schimbările majore care aveau să fie înfăptuite, după încheierea conflictului. La 13 august 1917, într-o proclamaţie adresată armatei şi poporului, Regele spunea: „Oricât am suferi, trebuie să urmăm soarta şi să asigurăm menirea neamului nostru.“ După război, Ferdinand I, supranumit şi „Întregitorul“, a văzut împlinirea visului românilor, prin Unirea succesivă a Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei cu Ţara. La data de 15 octombrie 1922, la Alba Iulia, Ferdinand I a fost încoronat Rege al tuturor românilor, alături de Regina Maria. Domnia Regelui Ferdinand a adus consolidarea rapidă a ţării, prin unificarea administrativă, proclamarea sufragiului universal, egal, direct şi secret (până atunci se votase pe baza colegiilor cenzitare, aşadar în funcţie de avere) şi reforma agrară din 1921. Legea pentru reforma agrară, din 17 iulie 1921, prevedea exproprierea marilor moşii şi împroprietărirea combatanţilor din Marele Război, a invalizilor, văduvelor şi orfanilor de război şi a ţăranilor fără pământ. În urma acestei reforme radicale, mica proprietate agricolă a devenit predominantă în România. Nu trebuie uitat că această reformă a fost promisă de Rege soldaţilor în timpul războiului, ea putând fi aplicată datorită votului unui Parlament dominat de marii proprietari funciari. Caz unic în istorie, o reformă agrară de o asemenea amploare a fost făcută de înşişi proprietarii terenurilor. Cea mai importantă operă legislativă din timpul domniei Regelui Ferdinand rămâne noua Constituţie, publicată în Monitorul oficial la 29 martie 1923 şi care înlocuia vechiul act fundamental de la 1866, oferind României stabilitate și un remarcabil cadrul legislativ de dezvoltare. În domeniul politicii externe, obţinerea recunoaşterii României Mari a fost o izbândă istorică. După război, diplomaţii români au lucrat pentru crearea unei reţele de alianţe regionale care să aducă stabilitatea în Europa centrală şi sud-estică: Mica Înţelegere formată din România, Cehoslovacia şi Iugoslavia (1921) şi Înţelegerea Balcanică formată din România, Iugoslavia, Grecia şi Turcia (1934). Deloc neglijabil este rolul României în stăvilirea bolşevizării acestei părţi a Europei, prin înlăturarea de la putere a regimului Béla Kun de la Budapesta (în 1919, România răspundea atacurilor maghiare şi ocupa Budapesta, la 4 august; retragerea a avut loc începând cu 16 noiembrie). Pecetea Regelui era expresia statalităţii, a identităţii naţionale. Unirea a fost o alăturare de populaţii cu aceeaşi identitate, o sublimă punere laolaltă culturală, de conştiinţe şi de voinţă. Totuşi, evenimentul nu ar fi avut împlinire statală fără parafa şi existenţa instituţiei Coroanei. Şeful statului era, în modelul acela de cârmuire, un om în care se încarnau identitatea şi statalitatea. Una dintre marile dureri ale Regelui a fost incapacitatea fiului său cel mare, Principele Carol, de a pune interesele naţionale şi dinastice deasupra pasiunilor. În cele din urmă, Ferdinand l-a desemnat ca urmaş la Tronul României pe nepotul său, Mihai. Regele Ferdinand a fost un pasionat botanist, iar analizele sale pertinente îi surprindeau chiar şi pe specialiştii în domeniu. A avut o vastă cultură și nu făcea caz de ceea ce ştia, dintr-o delicateţe ieşită din comun. Cunoştea mai multe limbi, printre care greaca veche şi ebraica. Învăţase şi limba română, încă din timpul studenţiei. Îi plăcea mult să călătorească şi să vâneze. Îl preocupau heraldica, numismatica și filatelia. Nu agrea protocolul şi prefera discuţiile pe teme de istorie, biologie sau filologie. A fost Protector şi preşedinte de onoare al Academiei Române, iar în 1905 a fost ales preşedinte al Societăţii de Turism Român. Regele Ferdinand I moare, după o lungă suferinţă, în ziua de 20 iulie 1927, la ora două şi cincisprezece minute, la Sinaia, în vârstă de aproape şaizeci şi doi de ani, cu Regina Maria şi patru dintre copii alături. Regele Ferdinand a avut singura măreţie care rezistă vremurilor: cea dată de bunătate și de profunzime. De numele Regelui Ferdinand I al României se va lega, întotdeauna, conştiinţa datoriei împlinite: “Când am luat moştenirea întemeietorului României moderne, am făgăduit înaintea reprezentanţilor naţiunii că voi fi un bun român; cred că m-am ţinut de cuvânt. Grele au fost timpurile, mari au fost jertfele, dar strălucită a fost răsplata; şi astăzi pot spune, cu fruntea senină: faţă de Dumnezeu şi faţă de poporul meu, am conştiinţa curată.”

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O VORBĂ DE DUH

DE LA ÎNAINTAȘI

_________xxx_________

O PLACHETĂ,

O MEDALIE ȘI CÂTEVA

INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Placheta - Reuniunea corală interjudețeană "Ioan D. Chirescu"

Ediția a VI-a - 1986

Ioan Dumitru Chirescu a fost un compozitor român, dirijos de cor și profesor universitar, care s-a născut la data de 5 ianuarie 1889 la Cernavodă și a decedat la data de 25 martie 1980 la București. În anul 1914 a absolvit Conservatorul din București, iar în anul 1927 Școala Cantorum din Paris. A urmat de asemenea și cursurile Facultății de Teologie din cadrul Universității București. I.D.Chirescu este autorul a peste patru sute de piese corale, multe dintre ele având ca sursă de inspiraţie folcorul muzical românesc. Muzicologul Viorel Cosma consideră accesibilitatea, cantabilitatea şi simplitatea scriiturii polifonice trei atuuri care au îngăduit ca opera compozitorului să se bucure de un mare succes la public. Chirescu a fost dirijor şi director artistic al societăţii corale Carmen din Bucureşti din anul 1927 până în 1950. În perioada 1928 – 1973 a dirijat corul bisericii Domnița Bălașa din Bucureşti. În domeniul didactic a început ca instructor de muzică la Fălticeni și apoi în capitală. În anul 1927 a fost numit profesor la Conservatorul bucureştean, unde a susţinut timp de trei decenii şi jumătate cursuri de teoria muzicii şi solfegiu. A fost director al aceleiaşi instituţii între anii 1950 şi 1955. Din anul 1932 a fost vreme de şapte ani profesor la Academia de Muzică Religioasă din București.

Nașterea Domnului - România 2008

Vei naște fiu și vei chema numele lui Iisus (Luca 1.31)

Crăciunul sau Nașterea Domnului este o sărbătoare creștină celebrată la data de 25 decembrie în calendarul gregorian sau la data de 7 ianuarie în calendarul iulian. În anumite țări, unde creștinii sunt majoritari, Crăciunul este sărbătoare legală, iar serbarea se prelungește și în ziua următoare.

De la debutul secolului al XX-lea, Crăciunul devine și o sărbătoare laică, celebrată atât de către creștini cât și de către cei necreștini, centrul de greutate al celebrării deplasându-se de la participarea în biserică la rit spre aspectul familial al schimbului de cadouri sau, pentru copii, „darurilor de la Moș Crăciun”.

Moș Crăciun este versiunea mai nouă a Sfântului Nicolae (în engleză: Santa Claus) care și-a făcut apariția în secolul I. Pe atunci el era imbracat in verde. El împarte cadouri tuturor copiilor în noaptea de Crăciun (24 spre 25 decembrie). Conform unei legende, tradiția cadourilor în noaptea de 24 decembrie spre 25 decembrie ar proveni de la Martin Luther care ar fi propagat din anul 1535 aceasta datină numită Christkindl ca o alternativă a obiceiului catolic Nikolaustag de pe 6 decembrie. Multă vreme în familiile catolice a fost menținută mai departe tradiția cadourilor de Nikolaus. Scopul lui Martin Luther ar fi fost să trezească interesul copiilor pentru Cristos și să-i îndepărteze astfel de datina catolică a cadourilor de Nikolaus, ea fiind un mod de venerație a catolicilor pentru sfinți, lucru interzis protestanților.

Conform unei alte legende, Luther ar fi fost profund impresionat de cerul înstelat, lucru pe care nu l-a putut reproduce în cuvinte pentru familia sa, așa că a tăiat un brad, l-a pus în casă și a pus lumânări în el și le-a aprins. Conform legendei, aceasta ar fi originea bradului de crăciun.

Insigna - România SUA '94

Turneul final al Campionatul Mondial de Fotbal 1994, ediția cu numărul 15, s-a ținut în Statele Unite ale Americii, din 17 iunie până în 17 iulie 1994. Brazilia a devenit atunci prima țară care a câștigat patru trofee de Campionat Mondial, după ce a depășit Italia în finală cu 3-2, după executarea loviturilor de departajare. După prelungiri scorul era 0-0, așa că a fost prima finală de C.M. din istorie decisă la penalty-uri. Deasupra am postat logo-ul iar mai jos mascota acestei competiții sportive.

Media de spectatori pentru întregul turneu a fost de 69000, în timp ce numărul total de spectatori a fost 3,6 milioane. CM 1994 deține recordul de număr de spectatori din istoria competiție. La CM din anul 1994 România a înregistrat cea mai bună performanță a ei de până acum, atingerea sferturilor de finală.

În grupa A România a învins SUA (cu 1-0) și Columbia (cu 3-1) și a fost învinsă de Elveția (cu 4-1) dar s-a calificat în optimi unde a învins Argentina (fostă campioană mondială) cu 3-2, iar în sferturi, cu Suedia, a făcut 2-2, după prelungiri, dar a fost învinsă cu 4-2, la loteria loviturilor de la 11 metri. Ar fi fost prea frumos! Jocurile acestor campionate s-au desfășurat între 24 de echipe naționale din lume pe 9 stadioane moderne. Sus am postat logo-ul și mascota Campionatului mondial de fotbal din SUA - 1994.

Insigna - Sport - Sănătate

Atletismul apare in Romania la sfarsitul secolului XIX, la initiativa studentilor care studiau in tarile occidentale. In timpul vacantelor, acestia promovau atletismul organizand competitii de alergari, sarituri si aruncari. Primul concurs organizat de atletism are loc in 1882 la Bucuresti, cu participarea elevilor de la liceele Sf. Sava si Matei Basarab. Treptat, creste interesul pentru activitatea sportiva, in general, si atletism, in particular. Se organizeaza curse care atrag un numar mare de concurenti, se contureaza o literatura de specialitate si sunt organizate competitii pe criterii de varsta. Mai mult, cu prilejul serbarilor scolare sunt introduse intreceri la alergari si sarituri la mai multe licee din diverse orase. In 1912, se infiinteaza Comisia de atletism, alergari pe jos si concursuri, parte din Federatia Romana a Societatilor Sportive. Acea comisie este de fapt precursoarea Federatiei Romane de Atletism (F.R.A.), a 19-a federatie pe lista mondiala, care in 1923 se afiliaza la I.A.A.F.(Federația international de atletism amator). Primele campionate naționale ale Romaniei sunt organizate in 1914, la 16 probe, si se adreseaza doar barbatilor. Un an mai tarziu, in 1915, se inaugureaza la Bucuresti primul teren de atletism, pe locul care devine ulterior Stadionul Tineretului. Abia din 1922, femeile vor avea propriile competitii, iar trei ani mai tarziu vor fi organizate primele Campionate Nationale feminine, precum si primele Campionate pentru juniori. In 1928, la Jocurile Olimpice de la Amsterdam, o delegatie a Romaniei formata din 10 atleti si 2 atlete participa pentru prima data la o astfel de competitie, iar in acelasi an debuteaza Campionatele Universitare din Romania. In 1930, la Atena, atletii romani se claseaza pe locul al doilea, la prima editie oficiala a Jocurilor Balcanice, iar in 1934, la editia inaugurala a Campionatelor Europene, participa 4 atleti romani. In 1937, F.R.A. organizeaza, pentru prima data in Romania, Jocurile Balcanice, iar in 1948 debuteaza seria Campionatelor Internationale ale Romaniei, nelipsite din Calendarele Anuale ale F.R.A.. Incepand cu anul 1952, atletii romani participa cu regularitate la toate marile competitii mondiale si europene si scriu, cu fiecare medalie, istoria atletismului romanesc.

Insigna - 9 mai - Ziua Europei este ziua ta

Delegația Comisiei Europene în România 1994

Ziua Europei este o sărbătoare anuală a păcii și unității în Europa. Liderii statelor europene au stabilit ca această sărbătoare să aibă loc pe data de 9 mai - în amintirea Declarației Schuman. Prin această declarație, Robert Schuman a propus unirea industriilor de oțel ale unor state vest-europene, ducând la crearea Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului, viitoarea Uniune Europeană. S-a apreciat că acest eveniment este un moment fundamental în istoria Europei.

_________ooOoo_________

PERSONALITĂȚI POLITICE

PE BANCNOTELE LUMII

Sir Muhammad Mahabat Khanji III Rasul Khanji a fost un politic indian care s-a născut la data de 2 august 1900 și a decedat la data de 7 noiembrie 1959. A fost ultimul guvernator al statului India Britanică – Junagadh, în perioada 1931 - 1948.