În data de 6 iunie 2005 Banca
Națională a Republicii Moldova a lansat în circuitul numismatic
internațional o monedă comemorativă care marchează Campionatul european feminin la șah de la Chișinău, din anul 2005. Aversul monedei redă în
plan central stema Republicii Moldova, în partea de sus inscripția „2005”, în
partea de jos inscripția 10 LEI și urmărind circumferința monedei
inscripția REPUBLICA MOLDOVA. Reversul monedei redă în plan central conturul
hărţii Republicii Moldova şi inscripţia "CHIŞINĂU 2005"; în partea
stângă-pe o tablă de şah două piese și urmând circumferinţa monedei textul
CAMPIONATUL EUROPEAN FEMININ LA ȘAH.
Capitala Republicii Moldova –
Chișinău a găzduit a șasea ediție a Campionatului European feminin de sah, ce a avut loc
în perioada 10 - 25 iunie 2005. La ceastă ediție a campionatelor au participat
164 de șahiste din 30 de țări europene, ceea ce s-a constituit într-un record
de participare la acea vreme. Campionatul European feminin de șah de la
Chișinău s-a desfășurat după sistemul elvețian pe durata a 12 runde, , în
formula 40 de mutări în 90 de minute. Pentru departajare, în caz de egalitate,
la finalul competiției, s-au prevăzut partide de șah rapid..
În data de 29 august 2005
Banca Națională a Republicii Moldova a lansat în circuitul numismatic
internațional o monedă comemorativă care marchează A 415-a aniversare a
nașterii lui Grigore Ureche. Aversul monedei redă în plan central stema
Republicii Moldova, în partea de sus inscripția „2005”, în partea de jos inscripția 50
LEI și urmărind circumferința monedei inscripția REPUBLICA MOLDOVA. Reversul
monedei redă în plan central - efigia lui Grigore Ureche; în partea
dreaptă - o coală de hârtie cu inscripţia "Letopisețul Ţării
Moldovei" şi o pană; în partea de sus, urmând circumferinţa monedei - cu
majuscule este gravată inscripţia "GRIGORE URECHE" și în partea de
jos - anii “1590-1647”.
Unul dintre cei mai mari
cărturari români din prima jumătate a secolului al XVII-lea este cronicarul Grigore
Ureche. Istoricul şi scriitorul Grigore Ureche ne-a lăsat moştenire cronica
originală în limba română "Letopiseţul Ţării Moldovei". Această
cronică se deosebeşte în mai multe privinţe de cele scrise în secolele XV-XVI.
În primul rînd "Letopiseţul Ţării Moldovei" este scris nu
în limba slavonă, ci în limba română, pentru prima dată în istoria cronografiei
ţării. În al doilea rînd, spre deosebire de letopiseţele slavo-moldoveneşti din
secolele XV-XVI, cronica lui Grigore Ureche nu a fost scrisă la comandă, ci din
proprie iniţiativă. În al treilea rând, "Letopiseţul Ţării Moldovei" nu
mai era scris de un prelat bisericesc, cum se făcuse de atâtea ori până atunci,
ci de o persoană laică, reprezentantă a marii boierimi, cu înaltă funcţie în
aparatul de stat al Moldovei. Tatăl cărturarului, Nestor Ureche, era un mare
boier moldovean, care pe parcursul vieţii sale a ocupat în repetate rânduri
înalte dregătorii în sfatul domnesc al Ţării Moldovei, acumulând de-a lungul
anilor moşii întinse. Grigore Ureche este o personalitate cu o rară cultură
umanitară, cu un vast orizont cărturăresc pentru timpul său, cunoscînd în afară
de limba maternă, limbile latină, poloneză, slavă veche. În anul 1627 Grigore
Ureche devine al treilea logofăt, pomenindu-se astfel în anturajul apropiat al
domnilor Moldovei. Ajunge apoi în cele mai înalte dregătorii de stat, între
care şi în cea de mare vornic al Ţării de Jos pe timpul domniei lui Vasile Lupu
(cu începere din 1643), funcţie pe care o deţine până la sfîrşitul vieţii.
Grigore Ureche a lăsat posterităţii o singură dar deosebit de valoroasă operă
istoriografică: "Letopiseţul Ţării Moldovei, ce cînd s-au descălicat ţara
şi cursul anilor şi de viaţa domnilor care scrie de la Dragoș vodă până la Aron
vodă, numit mai frecvent "Letopiseţul Ţării Moldovei". Cronica cuprinde
perioade de la întemeierea Statului Moldovenesc în 1359 până la domnia lui Aron
vodă (1594), când se întrerupe brusc, probabil din cauza morţii cărturarului,
deşi acesta avea intenţia de a ajunge cu descrierea evenimentelor până în
timpul domniei contemporanului său Vasile Lupu. Din nefericire, letopiseţul lui
Grigore Ureche nu s-a păstrat în original, ajungînd până la noi prin câteva
copii mai tîrzii, care au fost destul de mult refăcute prin diferite adaosuri,
numite interpolaţii ale copiştilor de mai tîrziu - Simion Dascălul, Misail
Călugărul şi Axinte Uricarul. Pentru a scrie letopiseţul său, Grigore Ureche a
folosit pe larg nu numai izvoare interne moldoveneşti, ci şi străine, în
special cele ale istoricilor polonezi şi transilvăneni. Dintre izvoarele
interne, cel mai important după cum reiese din cronică este "Letopiseţul
Moldovenesc", o sursă narativă complexă. În Letopiseţul Ţării
Moldovei sunt descrise evenimentele mai principale din istoria Moldovei,
pe parcursul a circa două secole şi jumătate. Referitor la perioada de început
a istoriei Ţării Moldovei şi la evenimentele de la mijlocul şi a doua jumătate
a secolului al XIV-lea , autorul cronicii nu dispune decât de date cu totul şi
cu totul sumare, cunoscând destul de aproximativ chiar şi numele primilor
voievozi moldoveni în ordinea care au urcat la tron. Doar cu începere din
timpul domniei lui Alexandru cel Bun ştirile incluse în Letopiseţ devin
mai ample. Locul central în cronică îl ocupă fără dubii epoca glorioasă a lui Ștefan
cel Mare, lupta eroică a poporului împotriva cotropitorilor străini şi mai ales
împotriva celor otomani, pe timpul lui Ștefan dar și a urmașilor acestuia. Ca
reprezentant al marii boierimi moldovene, Grigore Ureche descrie evenimentele,
faptele şi acţiunile diferitelor personalităţi din istoria ţării sale prin
prisma reprezentărilor sale, a clasei sociale din care făcea parte, aşa încît
uneori întâlnim aprecieri de-a dreptul tendenţioase. În acelaşi timp, trebuie
de menţionat faptul că acelaşi cronicar tinde să-şi scrie opera de pe poziţii
obiective, ale intereselor patriei, ale luptei împotriva cotropitorilor stăini
şi ale luptei de eliberare naţională - scop nobil, care se impune cu deosebită
acuitate în timpul vieţii celebrului cronicar. Letopiseţul Ţării Moldovei este
scris într-un limbaj fluent, deosebit de plastic şi înţeles, fiind un apreciat
monument de limbă şi literatură medievală românească. În epocile următoare (a
doua jumătate a secolului al XVII-lea - începutul secolului al XIX-lea )
cronica lui Grigore Ureche a avut o răspândire destul de mare în manuscris,
contribuind la formarea multor generaţii de cărturari şi de luptători pentru
neatîrnarea patriei. Un subiect important în cronica lui Ureche a fost obârşia
poporului român şi a limbii sale. Din anul 1845, când Mihail Kogălniceanu editează
pentru prima dată opera cronicărească a lui Grigore Ureche şi până în prezent,
au apărut zeci de ediţii ale acestei monumentale lucrări. Pe această cale
"Letopiseţul Ţării Moldovei" a căpătat o largă răspândire, intrând
masiv şi pentru totdeauna în patrimoniul de valori culturale ale poporului
român.
În data de 29 august 2005
Banca Națională a Republicii Moldova a lansat în circuitul numismatic
internațional o monedă comemorativă care celebrează personalitatea Regelui dac
– Burebista. Aversul monedei redă în plan central stema Republicii Moldova, în
partea de sus inscripția „2005”, în partea de jos inscripția 10 LEI și
urmărind circumferința monedei inscripția REPUBLICA MOLDOVA. Reversul monedei
redă în plan central – efigia lui Burebista şi o secvenţă a luptei geto-dacilor
cu romanii; în partea de sus, urmând circumferinţa monedei - cu majuscule este
gravată inscripţia – “BUREBISTA” și în partea de jos, urmând
circumferinţa monedei - cu majuscule este gravată inscripţia „REGELE
DACILOR”.
xxx
O PASTILĂ DE UMOR
O VORBĂ DE DUH
DE LA ÎNAINTAȘI
UN DIALOG EPIGRAMATIC
__________xxx__________
O PLACHETĂ,
CÂTEVA MEDALII ȘI INSIGNE
DIN JUDEȚUL CONSTANȚA
Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei
de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le
Havre - Franţa".
INSIGNA este un obiect mic, foarte
variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent
metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin
imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o
organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și
apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate
comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de
identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la
manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.
Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii
române), PLACHETA este o medalie pătrată
sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene,
basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă
ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de
recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din
categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele
comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint,
bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind
preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille)
şi spanioli (edala).
Insigna - Cernavodă - România
Cernavodă (în antichitate: Axiopolis,
în bulgară: Черна вода, în turcă: Boğazköy)
este un oraș din județul Constanța cu o populație de 17022 de locuitori (anul
2011). Structura populației pe etnii este următoarea; 87,58% – români, 2,7% - turci, 2,23% - romi și restul – altă etnie
sau necunoscută, iar confesional populația se prezintă astfel; 88,12% - ortodocși, 3,16% - musulmani și restul – altă religie sau
nedeclarată.Localitatea are o poziție
privilegiată prin situarea sa pe malul drept al brațului Dunărea Veche, în
punctul de contact cu fluviul Dunărea. Este considerat a fi un nod de transport
de interes national, avându-se in vedere magistralele de transport rutier,
fluvial si feroviar care trec prin Cernavoda. Se
crede că orașul a fost
reconstruit de legendarul domn muntean Negru Vodă, asta ar explica proveniența
numele său cerna (cernîi) în slavonă însemnând negru. O altă versiune este că
denumirea vine din slavonă având semnificația de apa neagră. În favoarea
acestei ipoteze ar pleda faptul că, multă vreme, numele uzual și oficial al
localității a fost „Cernavoda“ (ultima literă fiind a, nu ă), acesta fiind însă înlocuit, pe
nesimțite, de prin anii 1960-1970, în uzul curent, apoi și în nomenclatorul
oficial al denumirii localităților, cu „Cernavodă“ (se poate presupune aici un
fenomen de „etimologie populară“, vorbitorii presupunând că numele ar veni
cumva de la vreun „vodă“; există opinia - minoritară, așa-zicând puristă, dar
nu lipsită de temei că „Cernavodă“ ar fi o formă eronată, forma corectă fiind „Cernavoda“).
Orașul a fost fondat de coloniști greci, sub numele de Axiopolis în secolul al
IV-lea Î.Hr., ca punct de comerț cu dacii din împrejurimi. În anul 1389 Mircea
cel Bătrân alipește Dobrogea, inclusiv localitatea Țării
Românești, dar aceasta va intra sub administrarea Imperiului Otoman în anul 1420 timp de peste patru
secole și orașul va purta numele de Boğazköy, fiind în această perioadă un mic
sat. În urma războiului de independență și
a congresului de la Berlin, Cernavodă
revine Regatului României. La sfârșitul anului 1878, localitatea a căpătat
rangul de reședință a județului Silistra Nouă. Deasupra am postat stema și poza Primăriei orașului Cernavodă.
Baza logistică navală "PONTICA" - 1864
Baza Logistică Navală "PONTICA" este continuatoarea
tradiţiilor Arsenalului Marinei, prima structură logistică din Forţele Navale. La data de 01 august 1864, din inițiativa
locotenent-colonelului de marină Constantin Petrescu a fost înființată prima
structură a Arsenalului Marinei, în locul numit “Pescăria veche" unde a fost amenajat un mic atelier pentru
repararea navelor, care a constituit embrionul Arsenalului Marinei de mai târziu.
În anul 1868 a fost mutat, odată cu Comandamentul Corpului Flotilei, la Galați,
unde se aflau vopsitoria, baia și atelierele de bărci, o mașină cu aburi și
caldare ca centrală de energie și un atelier de ajustaj, forje și lemnărie. La data
de 27 august 1879, Atelierele Flotilei s-au constituit într-un singur
stabiliment sub numele de Arsenalul Flotilei, cu o organizare similara
Arsenalului Armatei. Conform Legii de organizare a Flotilei din 9 iunie 1886,
Arsenalul Flotilei cuprindea depozitele de materiale pentru amararea navelor,
depozitele de combustibili, depozitele de materiale explozibile și atelierele
pentru reparația navelor. Deasupra am postat logo-ul și o poză cu sediul comandamentului acestei unități militare.
Placheta - Baza logistică navală "Pontica"
În anul 1898 a fost editat Regulamentul Serviciului
Arsenalului Flotilei. Conform instructiunilor ministeriale relative la punerea în
aplicare a I.D.R nr. 1795 cuprinzând repartizarea unităților Marinei Militare,
Arsenalul Marinei cuprindea un director al Arsenalului, cu personalul ajutător
necesar, șantierul naval pentru construcția și reparația bastimentelor, depozitele
generale de materiale de întreținere pentru mersul navelor și vasele în rezervă
sau reparații generale. Conform art.13, Arsenalul Marinei constituia un corp
aparte, însărcinat cu reparația și construcția bastimentelor, aprovizionarea
materialelor generale de întreținere pentru funcționarea navelor, păstrarea și întreținerea
navelor în rezervă, precum și amararea navelor auxiliare în serviciul Marinei
Române. În baza ordinelor nr. 1520 din 13 ianuarie 1916 și nr. 1953 din 15
februarie 1916 ale Comandamentului Marinei, Arsenalul Marinei a executat lucrări
de modernizare a monitoarelor. În perioada 1936-1940, Arsenalul Marinei s-a
subordonat Direcției Stabilimentelor Industriale ale Aviației și Marinei din
cadrul Ministerului Aerului și Marinei. În anul 1940 a revenit în subordinea
Marinei regale Române. În timpul celui de-al doilea război mondial, Arsenalul a
deservit navele maritime și fluviale. Din cauza aproprierii frontului de Galați,
în luna mai 1944 a fost evacuat la Izlaz-Romanați, unde nu a putut utiliza
decat 60% din capacitatea normală de lucru. Revenirea la Galati s-a făcut între
15-31 octombrie 1944. În perioada postbelică, Arsenalul Marinei și-a continuat
activitatea specifică, executând lucrări de construcții și reparații la navele
Marinei Militare și onorând și comenzi din străinătate. Începând cu anul 1958,
Forțele Maritime Militare au trecut la o nouă organizare în conformitate cu
Directiva și cadrul de pace al Forțelor Maritime Militare din același an. În
anul 1959 grupul industrial militaro-civil din care facea parte și Arsenalul
Marinei s-a desființat, structurile componente trecând în mare parte în
subordinea Ministerului Industriei, Petrolului și Chimiei. La data de 1 aprilie
1960, a fost înființat Portul Militar nr.12 Mangalia având în compunere și șantierul
naval, Detașamentul 301 Muniții, Detașamentul 310 Întretinere Port, Tehnici cu cazarmarea
și Detașamentul 147 Nave auxiliare. Pe data de 1 aprilie 1962, a fost înființată
Divizia 42 Maritimă conform Ordinului Marelui Stat Major nr. C.L.0064 din
28.03.1962, care avea în subordine și Portul Militar, compus din: Baza de
Litoral 321, Baza 349 Autotransport, Detașamentul 310 Întreținere Port, Detașamentul
327 Asigurare Tehnico-Materială, Atelierul 351 Reparații Armament, Atelierul
341 Revizii și Reparații nave, Depozitul 305 Carburanți Lubrefianți și Sectorul
Construcții și Întreținere Portuară. Începând cu data de 1 aprilie 1962 a fost înființată
Baza de Litoral 325 Tulcea. Principala sa misiune a fost de aprovizionare,
asigurare tehnico-materială și financiară a unităților subordonate Brigăzii 24
Fluviale. La data 1 iulie 1964 unitatea și-a schimbat denumirea în Batalionul
325 Deservire Nave iar la data de 1 iunie 1980 în Batalionul 325 Aprovizionare.
La 30 mai 1995, unitatea s-a transformat în Baza 325 Logistică și a intrat în
subordinea Comandamentului Flotilei Fluviale. La 20 mai 1980 a fost înființat
Batalionul 329 Aprovizionare Brăila, subordonat Comandamentului Brigăzii 24 Fluviale.
Începând cu data de 1 ianuarie 1982, Secția 338 Reparații Tehnică de Luptă și
Secția Reparații Aparatură de Navigație au format Baza 338 Reparații Tehnică de
Luptă Navală Constanța, subordonată Comandamentului Marinei Militare. La data de 30 martie 1983 au fost înființate
Baza 330 Reparații și Aprovizionare, subordonată Comandamentului Diviziei 42
Maritime și Baza 335 Reparații și Aprovizionare, subordonată Comandamentului
Brigăzii 29 Vedete Mangalia. Deasupra este postat fanionul de identificare al acestei unități militare.
Insigna - Baza logistică navală "Pontica"
Prin Ordinul Ministrului Apărării Naționale nr.MS 145 din 23 aprilie 2002 s-a aprobat înființarea Comandamentului Bazei 1
Maritime și Comandamentului Bazei 2 Fluviale, subordonate Statului Major al
Forțelor Navale. Baza 1 Maritimă Constanța a fost înființată la data de 1
august 2002, prin Hotărârea Consiliului Suprem de Apărare al Țării nr. 27 din
25 aprilie 2002. În baza ordinului ministrului apărării naționale nr. MS 179
din 14 decembrie 2004, la data de 1 mai 2005, Comandamentul Bazei 1 Maritime
s-a transformat în Comandamentul Bazei Navale, luând în subordine și
structurile logistice din zona fluvială. Prin ordinului ministrului apărării naționale
nr. MS 45 din 14 aprilie 2010, începând cu data de 1 iunie 2010, prin
reorganizare, Baza Navală s-a transformat în Baza Logistica Navala, având în compunere Comandamentul
Bazei Logistice Navale, Centrul 338 Mentenanță Tehnică Navală, Divizionul de
Nave Speciale, patru secții logistice (Constanța, Mangalia, Brăila și Tulcea),
trei depozite mixte și două sectoare mixte de depozitare. În luna martie 2012, Baza Logistică Navală a primit
denumirea onorifică "PONTICA". Prin Decretul prezidenţial nr. 360
din 19 aprilie 2012, Bazei Logistice Navale “PONTICA” i s-a acordat Drapelul de luptă.
Acesta a fost înmânat comandantului de către şeful Statului Major General în
cadrul unei ceremonii desfăşurate în data de 01 august 2012, la sediul
comandamentului din Constanţa. Comandamentul Bazei Logistice Navale Pontica (U.M.02049) este situat pe strada Fulgerului, nr.9, în municipiul Constanța. Deasupra este postat steagul de identificare al acestei unități militare
A doua expoziție internațională de grafică a copiilor
Muzeul de artă - Constanța - România - 1999
Sponsor Monetăria statului
Muzeul de
Artă din Constanța este un muzeu județean, amplasat pe
Bulevardul Tomis nr. 82 - 84. Înființat pe baza colecției de pictură și
sculptură, provenită de la Pinacoteca primăriei orașului Constanța, muzeul s-a
îmbogățit cu lucrări transferate de la Muzeul
Național de Artă și prin achiziții și donații făcute de Marius
Bunescu, Ion Jalea și Boris Caragea. Prima construcție, datată 1895, are
elemente de decorație exterioară în stil neoclasic, fiind declarată monument
istoric, Cealaltă construcție, cea modernă, a fost ridicată între 1980 - 1982. În
prima clădire, la parter, sunt puse în valoare lucrări de referință semnate de
Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Ioan Andreescu ți Ștefan Luchian. Expoziția
de la parterul muzeului este completată cu opere semnate de mari sculptori ai
aceleași epoci: Ioan Georgescu, Ștefan Ionescu Valbudea, Frederic Storck și
Dimitrie Paciurea. La etajul I, simeza unei vaste Săli Pallady susține nu mai puțin de 35 de lucrări:
naturi statice, nuduri și peisaje inspirate de malul mării la Constanța. Tot
aici pot fi întâlnite portrete mici și compoziții semnate de Ion Jalea, Cornel Medrea și de alți sculptori. Etajul
al II-lea prezintă amplu "Grupul celor 4", alcătuire de referință a
artelor anilor 1924 - 1933: Nicolae
Tonitza, Ștefan Dimitrescu, Francisc Șirato și sculptorul Oscar Han. În
clădirea a doua se întâlnesc opere semnate de
Camil Ressu, Sabin Popp, Ion
Theodorescu etc. În alte săli sunt prezenți Vasile Popescu, Dimitrie Ghiață, Ion Țuculescu, Lucian Grigorescu. Unele
opere datorate lui Corneliu Mihăilescu, M. H. Maxy, Magdalena Rădulescu, Marcel
Iancu fac legătura cu arta
contemporană a lui Ion Musceleanu, Spiru
Chintilă, Ion Pacea și Ion Sălișteanu.
Insigna - Distrugătorul Mărășești
Fregata (distrugătorul)
Mărășești a fost construită la Șantierul Naval “2 Mai” din Mangalia,
între anii 1979-1985, ea fiind cea mai mare navă de război construită vreodată
în România. A intrat în serviciul Marinei Militare în luna august 1985, fiind
clasificată crucișător ușor port-elicoptere și a primit numele
de Muntenia. La data de 02.05.1990 s-a schimbat denumirea și clasa
navei, devenind distrugătorul Timișoara. Începând cu august 1990,
este reclasificată ca distrugător, iar de atunci va purta numele de Mărășești,
în amintirea distrugătorului Mărășești, din cadrul Flotilei de
Distrugătoare a Marinei Regale Române. De la 01 aprilie 2001 nava este
încadrată în clasa fregate (F 111). Fregata Mărășești este
destinată îndeplinirii misiunilor pe timp de pace, în situații de criză și de
război, sub comandă națională sau în cadrul NATO. Câteva dintre misiunile pe
care le poate îndeplini această fregată în timp de pace dar și de război
sunt; căutare și salvare pe mare, operațiuni de interdicție maritime,
supraveghere aeriană și navală, activități de diplomație navală, realizarea
siguranței navelor care navighează izolat sau în convoi, evacuarea personalului
necombatant, lovirea navelor de suprafață dar și a submarinelor. Iată câteva
dintre caracteristicile tehnice ale fregatei; lungime -144,6 metri, lățime –
14,8 metri, pescaj – 5,5 metri, deplasament maxim – 5550 tone, sistem de
propulsie – 4 motoare MAN (diesel), putere – 32000 cai putere, viteză maxima –
27 noduri, autonomie – 1500 mile marine, echipaj – 250 militari; dar și câteva
date despre dotarea tehnică a fregatei; 4 instalații rachete
navă-navă, 2 instalații de tragere calibru 76,2 mm binate, 4 instalații tragere
antiaeriene calibru 30 mm, 2 instalații lanstorpile calibru 533 mm, 2
instalații lansare bombe antisubmarin, 8 sisteme radar, 2 instalații de bruiaj
pasiv și un elicopter IAR 330 – Puma. În continuarea îți prezint două momente
aparte din viața celei mai puternice nave a marinei române. 1. La prima ei ieșire în mare,
din portul militar Mangalia – zis și „Golful puturos”, din cauza emanțiilor de
sulf ce ies de pe fundul său mâlos – a trebuit să i se amputeze catargul
principal pentru că altfel nu putea trece pe sub podul ce leagă Mangalia de
sudul litoralului nostru. 2. În iarna anului 1993, la intrarea
în portul Mangalia, după o aplicație, din cauza unei manevre greșite,
Mărășeștiul a fost „castrat” temporar. Adică, a rămas fără instalația de
radiolocație submarină care este amplasată pe chila sa și care este denumită,
popular, de către marinari, „coi”. Evenimentul nu a fost mediatizat, de rușine,
deloc.
Insigna - Municipiul Constanța
Municipiul Constanța este situat pe coasta Mării
Negre, în partea de sud-est a României, în regiunea
istorică Dobrogea, reședință a judeţului cu acelaşi nume şi cel mai
mare oraș al regiunii de dezvoltare Sud-Est. Alături de oraşul Cluj
Napoca, Constanța este orașul cu cel mai ridicat standard de viață
din România. Conform recensământului din anul 2011, Constanța avea 254693
locuitori. Constanța este orașul cel mai vechi atestat de pe teritoriul României.
Prima atestare documentară datează din anul 657 Î.E.N., când pe locul
actualei peninsule (și chiar sub apele de azi, în dreptul Cazinoului) s-a
format o colonie greacă, numită Tomis. Deasupra am postat drapelul,
stemele interbelică, comunistă şi actuală ale oraşului, precum şi pozele
câtorva monumente de cultură și arhitectură din municipiul Constanţa, din vremuri diferite, câteva trimiteri poștale ilustrate și alte frumoase locuri de vizitat aici..
Gara maritimă
Plaja Trei Papuci
Cazinoul
Farul
Băile Duduia și Pescăria
Farul genovez
Colegiul național Mircea cel Bătrân
Cercul militar
Comandatura germană
Geamia
Grand Hotel
Hotelul Bristol
Hotelul Palace
Hotelul Continental
Hotelul Regal
Statuia lui Ovidiu
Prefectura
Școala primară
Episcopia
Yahtul Împăratul Traian
Vedere din port cu silozurile
Trimiteri poștale
Județul Constanța este județul cel mai urbanizat din România, populația care locuiește în orașe numărând puţin peste 500000 de locuitori din totalul de aproximativ 760000 de locuitori. Județul este situat în extremitatea de Sed-Est a României, are o suprafaţă de 7071 kilometri pătrați, iar capitala judeţului este oraşul cu acelaşi nume, Constanţa. Ca subunităţi administrative judeţul are 3 municipii - Constanța, Medgidia și Mangalia, 9 oraşe - Băneasa, Eforie, Cernavodă, Hârșova, Murfatlar, Năvodari, Negru Vodă, Techirghiol, Ovidiu şi 58 de comune. Deasupra am postat harta, stemele interbelică, comunistă şi actuală ale judeţului, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din acest județ, câteva cărți poștale ilustrate dar și poze ale altor locuri de vizitat pe aceste frumoase meleaguri.
Podul de la Cernavodă
Monumentul Tropaeum Traiani - Adamclisi
Stațiunea - Venus
Plaja - Costinești
Lacul - Techirghiol
Satul de vacanță - Mamaia
Mănăstirea Peștera Sfântului Andrei
Primăria - Topraisar
Centrala nuclearo-electrică - Cernavodă
Casa Cotovu - Hârșova
Geamia - Mangalia
Vila Cârlova - Mangalia
Vila Fr.Dan - Mangalia
Vila Horia Mangalia
Vila Luik - Mangalia
Vila Marcel - Mangalia
Vila Ing.Zissu - Movila
Cazinoul - Movila
Plaja nouă - Techirghiol - Eforie
Farmacia - Techirghiol
Hotelul Movila - Techirghiol
Hotelul Popovici - Techirghiol - Movila
Hotelul Tamara - Techirghiol - Movila
Sanatoriul Eforia (Spitalul civil) - Techirghiol - Movila
Vila Caranfil și Farmacia
Vila Lucia - Techirghiol
Vila Mănica Căpitan A.Popovici - Techirghiol
Vila Păpușica - Techirghiol
Vila Rădița - Techirghiol
Vila Simion Constantin - Techirghiol
Muzeul marinei militare - Mangalia
Sanatoriul balnear - Mangalia
Farul maritim - Tuzla
Trimiteri poștale
__________ooOoo__________
PERSONALITĂȚI POLITICE
PE BANCNOTELE LUMII
Mahatma
Gandhi, nume real Mohandas
Karamchand Gandh, este părintele independenței Indiei, inițiatorul revoltei
nonviolente, care a trăit în perioada anilor 1869 - 1948.
Detaliu vignetă de pe un bond din Haiti
Câteva ornamente decorative periferice
de pe acțiuni și bonduri germane
con_dorul@yahoo.com
MOUSAIOS - 20.02.2017
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu