Anual, la data 15 iulie, în România se sărbătorește Ziua mărcii poștale românești. În spațiul românesc,
primele mărci poștale au fost tipărite în Moldova, la 15 iulie 1858. Acestea
erau vestitele "Cap de bour", a căror primă emisiune cuprindea patru
timbre. Au intrat în circulație la 22 iulie 1858, la biroul poștal din Iași și
la 8 august 1858, la celelalte birouri poștale moldovene. Ulterior, circulatia lor a fost limitata, iar la data
de 31 octombrie 1858 au fost retrase. Emisiunea
a fost tipărită la Iași, la tipografia Atelia Timbrului, în timpul caimacamiei
lui Nicolae Vogoride, după un model de timbru
austriac, folosindu-se matrițe de otel. Evenimentul avea loc la 18 ani
după apariția, în Marea Britanie, a celui dintâi timbru de pe mapamond, cel
cunoscut în lumea filateliștilor cu denumirea "Black Penny".
De
altfel, emiterea vestitelor timbre "Cap de Bour" a marcat momentul
când au fost introduse, pentru prima oară, în sud-estul Europei, mărcile
poștale adezive, înaintea Greciei (1861), Turciei (1863), Serbiei (1866) sau
Bulgariei (1879). Marca poștală a constituit, în Moldova, o mare revoluție în
sistemul de comunicare organizat (poșta), dar și un gest de frondă politică
împotriva suzeranității otomane, care nu agrea, în Țările Române, niciun fel de
autonomie instituțională sau economică, cum ar fi moneda proprie, însemnele sau
drapelul. Timbrul reproducea într-un cerc capul de bour, semn heraldic de pe
stema Principatului Moldovei, o goarnă poștală, o stea în cinci colțuri,
legenda "porto scrisori" scrisă cu litere chirilice și valoarea
nominală a timbrului, amplasată în interiorul buclei de formă eliptică a
goarnei poștale. Cercul avea dimensiunile de 19,5 mm la valorile de 27 și 54 de
parale, 19,75 mm la valoarea de 81 de parale și 20,25 mm la valoarea de 108
parale. Prima serie de mărci poștale din spațiul românesc era formată din patru
valori: 27, 54, 81 și 108 parale. Tirajul a fost mic: 6.000 la 27 de parale
bucata, 10000 la 54 de parale, 2000 la 81 de parale și 6000 la 108 parale.
Hârtia era specială, de proveniență străină, având grosimea, structura și
culoarea diferite. Ca adeziv pentru gumare a fost folosită gumă arabică de
culoare galben-brun, care era aplicată manual în straturi inegale și
neuniforme. Capul de bour a fost ales datorita
simbolisticii sale. Legendele arată că un voievod pe nume Dragoș era la vânătoare
și pe malul unei ape se întâlnește cu o fiară - un bour ți in urma luptei, cățeaua
voievodului, Molda, moare, fiind îngropată în acel loc. Capul de bour devine
astfel simbolul heraldic al voievodului și al urmașilor săi la domnie. Cinci
secole mai târziu, capul de bour obține o nouă înfățișare, pe lânga cea de
insemn heraldic, prilejuind apariția primului timbru românesc. În prezent, se estimează că, în lume,
există circa 750 de exemplare de "Cap de Bour" din prima emisiune,
dintre care 50 se află în România. Valoarea de piață a mărcilor poștale din
această primă emisiune se situează între 5000 și 100000 de euro, în funcție de
calitate, ștampilat sau neștampilat, sau de faptul că este sau nu lipit pe un
plic. Cea mai scumpă piesă filatelică românească este ziarul
Zimbrulu-Vulturulu, francat cu nu mai puțin de 8 mărci de 5 parale din a doua
emisiune „Cap de Bour”, fiind obiectul uneia dintre cele mai mari tranzacții
din ultimii cinci ani. Piesa a fost vândută, în decembrie 2007, la o licitatie
ce a avut loc la Geneva, cu aproximativ un milion de dolari. Spre comparație, având în vedere și
faptul că au fost emise aproximativ 68 de milioane de exemplare diferite, un
colecționar care deține în prezent o marcă nefolosită „Penny Black” posedă un
lucru rar, însă valoarea de piață este doar de circa 4200 - 6800 de dolari. Pentru colecționari și comercianți,
valoarea mărcilor poștale variază deci, de la aproape nimic până la suma
astronomica de un milion de dolari sau chiar mai mult. Hobby-ul colecționării
de mărci poștale atrage o multitudine de investitori dar și simpli pasionați.
Efect filatelic - Decebal (106 - 2006)
Decebal a fost regele Daciei în perioada anilor
87 - 106. Fiu al lui Scorillo si succesor al lui Duras -Diurpaneus,
Decebal ocupa tronul Daciei intr-un moment in care tendintele expansioniste ale
Imperiului Roman, care-si stabilise durabil frontiera pe linia Dunarii, se
accentuau rapid. La inceputul secolului 3, la aproape 150 de ani de la
afirmarea lui Decebal, istoricul Dio Cassius ii facea urmatorul portret
leogios: “Era foarte priceput in ale razboiului si iscusit la fapta, stiind sa
aleaga prilejul pentru a-l ataca pe dusman si a se retrage la timp. Abil in a
intinde curse, era viteaz in lupta, stiind a se folosi cu dibacie de o victorie
si de a scapa cu bine dintr-o infrangere, pentru care lucruri el a fost mult
timp un potrivnic de temut al romanilor”. Din primul an de domnie Decebal
este confruntat cu o situatie dificila. In urma expeditiei dace din iarna
anului 85/86 in sudul Dunarii, in timpul careia insusi C. Oppius Sabinus,
guvernatorul Mosesiei, isi gasise moartea, Roma organizeaza prima campanie in
inima Daciei. In vara anului 87 o armata de 5 - 6 legiuni, secondata de
numeroase unitati auxiliare si comandata de prefectul pretoriului Cornelius
Fuscus, traverseaza Dunarea inaintand probabil pe Valea Oltului. Intr-un
defileu (poate la Turnu Rosu) Decebal suprinde intr-o capcana fortele romane,
in lupta cazand insusi comandantul roman: prizonieri, trofee si stindardul
legiunii a V-a Alaude sunt duse de Decebal in Muntii Orastie. Stralucita
victorie ii ofera lui Decebal un ragaz de un an, timp in care neobositul rege
incheie aliante cu popoarele de la hotarele Daciei, cu sarmantii, iazigi si
roxolani, cu marcomanii si quazii germanici. La un an de la infrangerea
lui Fuscus, Decebal trebuie sa faca fata unei noi ofensive romane. Imparatul
Domitian, venit in Moseia, in vecinatatea teatrului de operatiuni, numeste un
fruntea legiunilor pe incercatul guvernator Tettius Iulianus (fost consul in
anul 83, apoi guvernator al provinciei Moesia). Patrunzand in Dacia prin Banat,
tettius Iulianus este intampinat de Decebal in defileul de la Tapae;
confruntarea indarjita se incheie cu victoria romana. Dificultatile intampinate
de armatele imperiale in Pannonia in lupta cu quazii si marcomanii, care-l
sprijinisera pe regele dac, il determina pe Domitian sa accepte ofertele de
pace facute de Decebal . Se incheie astfel in anul 89 o pace de compromis intre
Imperiul Roman si Regatul Dac; in schimbul unor subsidii in bani si ingineri,
instructori militari, Decebal se recunoaste rege clientelar, continuand in
urmatorii 12 ani de pace sa-si consolideze puterea si statul. Procesul de
centralizare a statului dac este accelerat, armata este echipata si instruita,
se initiaza un vast program de constructii civile si militare, indeosebi in
regiunea Muntilor Orastie, soli incearca sa stabileasca relatii cu popoarele si
statele inamice Romei. Dupa aproape 3 ani de pregatiri la hotarele
meridionale ale Daciei, incepute imdeiat dupa urcarea pe tron, imparatul Traian
(in timpul caruia Imperiul Roman atinge apogeul puterii si expansiunii sale
teritoriale) concentreaza la inceputul anului 101 in Moesia Superior 13 - 14
legiuni si numeroase unitati auxiliare (in total circa 150000 de soldati), in
vederea ingenuncherii regatului lui Decebal. La 25 martie 101 imparatul
paraseste Roma, traverseaza Dunarea pe poduri de vase la Laederata (Ramna) si
Dierna (Orsova) patrunzand prin Banat in Dacia. La Tapae, in vara anului 101,
Decebal incearca sa opreasca inaintarea romana. Crancena si indelungata batalie
se incheie insa cu victoria romana. Spre sfarsitul anului 101 importante forte
dace, aliate cu sarmati si bastarni, traverseaza Dunarea si patrund in Moesia,
obligandu-l pe imparatul Traian sa se deplaseze spre noul teatru de razboi
deschis de Decebal. Ingeniosul plan strategic, care-l face pe Traian sa nu
poata exploata succesul de la Tapae, se prabuseste insa dupa infrangerea
fortelor lui Decebal in iarna si primavara anului 102 (la Nicopolis ad Istrum
si in Dobrogea la Adamclisi), initiativa militara trecand definitiv in tabara
adversa. In toamna anului 102, indarjita rezistenta a lui Decebal il
obliga pe Traian sa incheie pacea cu regele dac, pace inteleasa insa de ambele
tabere doar ca un simplu armistitiu. Din ordinul lui Traian, Apolodor din
Damasc, cel mai vestit inginer al epocii, inalta, intre Dobreta si Pontes, in
ani 103-105, un durabil pod peste Dunare, pe care legiunile romane il trec in
vara anului 105, initiind cel de-al doilea Razboi dacic. Abandonat de
aliati, atacat prin Banat, Valea Oltului si Moldova, constrans continuu la
defensiva, Decebal se retrage in citadela din Muntii Orastie. Dupa cucerirea
puternicelor cetati care pazeau accesul spre capitala (Blidaru, Costesti,
Piatra Rosie, Banita, Capalna, Tilisca), legiunile romane incep asediul
Sarmiszegetusei. In ciuda eroicei rezistente dace, cetatea este cucerita si
distrusa din temelii. O parte dintre aparatori, printre care si Decebal,
reusesc sa paraseasca cetatea incercand sa continue rezistenta impotriva
romanilor in interiorul tarii. Urmarit de cavaleria romana, pentru a nu
cadea viu in mainile romanilor, Decebal se sinucide.
Efect filatelic - Regina Maria
Efect filatelic - Regina Maria
TESTAMENTUL
REGINEI MARIA
Ţării
mele şi Poporului meu,
Când
veţi ceti aceste slove, Poporul meu,
eu
voi fi trecut pragul Tăcerii veşnice,
care
rămâne pentru noi o mare taină.
Şi
totuşi, din marea dragoste ce ţi-am purtat-o,
aş
dori ca vocea mea să te mai ajungă încă odată,
chiar
de dincolo de liniştea mormântului.
Abia împlinisem 17 ani, când am venit la
tine; eram tânără şi neştiutoare, însă foarte mândră de ţara mea de baştină, şi
am îmbrăţişat o nouă naţionalitate m-am străduit să devin o bună Româncă. La
început n-a fost uşor. Eram străină, într-o ţară străină, singură între
străini. Dar prea puţini sunt aceia cari se reculeg să cugete cât de greu este
calea, pe care o Principesă străină trebuie s-o parcurgă ca să devie una cu
noua ţară în care a fost chemată. Am devenit a voastră prin bucurie şi prin
durere. Privind înapoi e greu de spus ce a fost mai mare: bucuria ori durerea?
– cred că bucuria a fost mai mare, dar mai lungă a fost durerea. Nimeni nu
e judecat pe drept cât trăieşte: abia după moarte este pomenit sau dat uitării.
Poate de mine vă veţi aminti deoarece v-am iubit cu toată puterea inimei mele
şi dragostea mea a fost puternică, plină de avânt: mai târziu a devenit
răbdătoare, foarte răbdătoare. Mi-a fost dat să trăiesc cu tine, Poporul
meu, vremuri de restrişte şi vremuri de mari îndepliniri. Pentru un timp mi-a
fost dat să-ţi fiu călăuză, să-ţi fiu inspiratoare, să fiu aceia care a păstrat
flacăra vie, aceia care a devenit centrul de îndârjire în zilele cele mai
negre. Aceasta ţi-o pot spune astăzi căci nu mai sunt în viaţă. În acele
zile mi-ai dat un nume ce mi-a fost drag; m-ai numit “Mama tuturor” şi aş vrea
să rămân în amintirea ta aceia care putea totdeauna să fie găsită în clipele de
durere sau pericol. A venit mai târziu o vreme când m-aţi negat, dar aceasta
este soarta mamelor, am primit aceasta, şi v-am iubit mai departe, cu toate că
nu vă puteam ajuta aşa de mult ca în zilele când credeaţi în mine. Dar aceasta
e uitată. Atât timp am fost în mijlocul tău, încât mi se pare, abia cu
putinţă că trebuie să te părăsesc; totuşi, orice om ajunge la capătul drumului
său. Eu am ajuns la capătul drumului meu. Dar înainte de a tăcea pentru
veşnicie vreau să-mi ridic, pentru ultima dată, mâinile pentru o
binecuvântare. Te binecuvântez, iubită Românie, ţara bucuriilor şi
durerilor mele, frumoasă ţară, care ai trăit în inima mea şi ale cărei cărări
le-am cunoscut toate. Frumoasă ţară pe care am văzut-o întregită, a cărei
soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veşnic îmbelşugată, fii tu
mare şi plină de cinste, să stai veşnic falnică printre naţiuni, să fii
cinstită, iubită şi pricepută. Am credinţa că v-am priceput: n-am judecat,
am iubit… Niciodată nu mi-au plăcut formele şi formulele, nu prea luam
uneori seamă la cuvintele ce le rosteam. Am iubit adevărul şi am visat să
trăiesc în lumina soarelui, însă fiecare trăieşte cum poate nu cum ar dori. Dar
când îţi vei aminti de mine, Poporul meu, gândeşte-te ca la una care a îndrăgit
viaţa şi frumuseţea, care a fost prea cinstită ca să fie cu băgare de seamă, prea
miloasă să fie învingătoare, prea iubitoare ca să judece. N-am nici o
avuţie să vă las, ceiace cu atâta mărinimie mi-aţi dăruit am cheltuit între
voi: am înfrumuseţat acele locuri unde mi-a fost dat să trăiesc. Dacă toate
cele frumoase iţi vor aminti de mine atunci voi fi îndeplin răsplătită de
dragostea ce ţi-am dăruit-o, fiindcă frumosul mi-a fost un crez. Am
redeşteptat la o viaţă nouă micul castel părăsit de la Bran, dar Tenha-Juva (
Balcicul ) a fost locul cel înfăptuit, acolo mi-a fost dat să fac din vis
adevăr, şi fiindcă aceasta a însemnat pentru mine mai mult decât aşi putea
tălmăci vreodată, am cerut fiului meu Regele Carol II ca inima mea să fie adusă
şi aşezată la Stella Maris, biserica ce am cladit-o la marginea mării. Cu
trupul voi odihni la Curtea de Argeş lângă iubitul meu soţ Regele Ferdinand,
dar doresc ca inima mea să fie aşezată sub lespezile bisericii ce am clădit-o.
În decursul unei lungi vieţi atâţia au venit la inima mea încât moartă chiar,
aşi dori să mai poată veni la ea dealungul potecii cu crini ce mi-a fost
mândria şi bucuria. Vreau să odihnesc acolo în mijlocul frumuseţilor făurite de
mine, în mijlocul florilor ce le-am sădit. Şi cum acolo se găseşte inima mea eu
nu vreau să fie un loc de jale ci dinpotrivă de pace şi de farmec cum a fost
când eram în viaţă. Încredinţez copiii mei, inimei Poporului meu, fiind
muritori pot greşi, dar inimile lor calde aşa cum a fost a mea: iubiţii şi fiţi
folositori unul altuia căci aşa trebuie să fie. Şi acum vă zic rămas bun
pe veci: de acum înainte nu vă voi putea trimite nici un semn: dar mai presus
de toate aminteşte-ţi, Poporul meu, că te-am iubit şi că te binecuvântez cu
ultima mea suflare. Necunoscând vremea ce-mi este hărăzită pe pământ
hotărăsc prin acest testament ultimele mele voinţe. Binecuvântez Ţara, pe
copiii şi nepoţiii mei. Rog pe copii mei să nu uite niciodată că încrederea în
Dumnezeu este o călăuză în fericire şi mângâere în suferinţă. Îi rog să fie
uniţi, să susţie Ţara şi să se susţie între ei. Îi mai rog să se supuie fără discordii
ultimelor mele voinţe. Iubirea mea de Mamă pentru ei, este aceiaşi şi dacă
dispun de partea disponibilă numai în favoarea unuia din ei, este numai pentru
că este mai lipsit de nevoile vieţii. Aş fi vrut să pot lăsa mai multe iubitei
mele Ţări în semn de dragoste necurmată ce i-am purtat şi pe care o las izvor
nesecat moştenitorilor mei. Dorinţa mea fierbinte ar fi fost să înalţ o
biserică mică pe fostul front de la Oneşti şi să înfiinţez un cămin cu numele
meu pentru studentele de la Universitatea din Iaşi, ca amintire a zilelor grele
petrecute acolo în timpul marelui războiu pentru întregirea
neamului. Resimt o vie întristare că modesta mea avere, datorată
generozităţii iubitului meu soţ Regele Ferdinand, şi redusă încă prin
greutăţile din ultimul timp nu-mi îngăduie să fac binele ce aş dori. Iert
pe cei cari m-au făcut să sufăr. Rog pe cei cărora involuntar le-aş fi greşit
să mă ierte căci nu am voit să fac rău nimănui. ( … )
Acest testament a fost făcut, scris, datat
şi semnat cu mâna mea la Tenka – Juvah, Balcic, astăzi Joi 29 iunie 1933.
- MARIA, REGINA ROMÂNIEI
xxx
O PASTILĂ DE UMOR
O VORBĂ DE DUH
DE LA ÎNAINTAȘI
UN DIALOG EPIGRAMATIC
__________xxx__________
CÂTEVA
MATRICI
SIGILARE,
INSIGNE
ȘI MEDALII
DIN
JUDEȚUL GIURGIU
Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei
de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le
Havre - Franţa".
INSIGNA este un obiect mic, foarte
variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent
metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin
imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o
organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și
apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate
comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de
identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la
manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.
.
Matricea sigilară reprezintă obiectul confecţionat din material dur care, care are
gravată o reprezentare şi un text ce-l individualizează pe posesor și care
servește pentru realizarea amprentei sigilare. Sigiliul
este amprenta rămasă pe suportul documentului (în ceară, hârtie, soluţie de
aur, tuş sau fum) în urma aplicării unei matrici sigilare. Sigiliul este
principalul mijloc de garantare a unor secrete şi de asigurare a autenticităţii
unor acte. Sigilile rotunde reprezintă autoritatea unei instituții. Gravarea
sigiliilor se poate face în adâncime (incizie), pentru sigilarea în
ceară sau cocă, ori în relief (excizie), pentru sigilarea în tuş sau
fum. Sigilografia (nume alternativ - sfragistica) a fost fondată în secolul al
XVII-lea de Dom Mabillon, părintele erudiției moderne și dezvoltată în secolul
al XIX-lea de către Louis-Claude Douët d'Arcq, un mare arhivist și istoric
care, împreună cu echipa sa, a scos lucrarea
Collection des sceaux des Archives de l'Empire. Franceză la
origine, această disciplină nu a întârziat să se extindă în toată Europa,
pretutindeni unde, încă din Evul Mediu, se impunea obiceiul de a valida
documentele cu sigiliu. Câmpul sigilar este suprafaţa pe care se gravează
reprezentarea grafică și textul unui sigiliu. Exerga este spaţiul de la
marginea câmpului sigilar, de obicei cuprins între două sau mai multe cercuri
(ce pot fi liniare, şnurate, perlate, etc.), în care se gravează textul
matricei sigilare. Este important de reținut a nu se confunda sigilografia cu
heraldica. Heraldica este disciplina auxiliară a istoriei care studiază
stemele, blazoanele, etc.
Deasupra este reprezentată matricea sigilară a Poliției orașului Giurgiu de pe
vremea Principatelor Unite (anul 1859). Matricea era confecționată din alamă,
rotundă, cu diametrul de 38 milimetri, gravată în excizie, având în emblemă
capul de bour şi
acvila cruciată, încoronată, redată din faţă, cu aripile deschise, zborul în
jos, capul întors spre aripa dreaptă, ţinând în gheara dreaptă iataganul, în
stânga sceptrul și dedesubt gravat anul 1859. În exergă, mărginită de un cerc
liniar la exterior, este aplicată inscripția ® PRINCIPATELE UNITE ® POLIŢIA ORASHULUI GIURGIU.
Insigna - (Mihai Eminescu)
160 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu
Ce-ți doresc eu ție dulce Românie - 1850 - 15 ianuarie 2010 - Giurgiu
Insignă realizată de numismatul și colecționarul Stelian Brânzei - Botoșani
Mihai
Eminescu (nume
real Mihail Eminovici) a fost un poet, prozator şi jurnalist român, care
s-a născut la data de 15 ianuarie 1850 la Ipotești, în județul Botoșani și a
decedat la data de 15 iunie 1889 la București. Este socotit de cititorii români
şi de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din
literature română. Eminescu a fost activ în societatea politico-literară
Junimea, şi a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului
Conservator. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a
plecat să studieze la viena. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de
volume, aproximativ 14000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu
Maiorescu, în şedinta din 25 ianuarie 1902. Eminescu a fost internat în data de
3 februarie 1889 la spitalul Mărcuţa din Bucureşti şi apoi a fost transportat
la sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineaţa,
poetul a murit în sanatoriul doctorului Şuţu. În 17 iunie a fost înmormântat la
umbra unui tei din cimitirul Bellu – Bucureşti. A fost ales post-mortem (28
octombrie 1948) membru al Academiei Române.
Insigna - (Mihai Eminescu)
160 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu
Ce-ți doresc eu ție dulce Românie - 1850 - 15 ianuarie 2010 - Giurgiu
Insignă realizată de numismatul și colecționarul Stelian Brânzei - Botoșani
Ca fin observator și analist politic și
social, prin tot ce a scris Eminescu este contemporanul vremurilor
actuale. Deasupra am aplicat o fotografie a lui Mihai Eminescu la 1870 și
dedesubt câteva luări de poziție ale gazetarului de excepție care a fost el și
realizări ale artiștilor lumii dedicate marelui poet;
- Mita e-n stare să pătrunză orişiunde în ţara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele şi averea unei generaţii.
- Partidele, la noi, nu sunt partide de principii, ci de interese personale care calcă făgăduielile făcute nației în ajunul alegerilor și trec, totuși, drept reprezentanți ai voinței legale și sincere a țării. Cauza acestei organizări stricte e interesul bănesc, nu comunitatea de idei.
- Părerea mea individuală e că politica ce se face azi în România, și dintr-o parte și din alta, e o politică necoaptă.
- Vom avea de-acum înainte dominația banului internațional, impusă de străini. Peste tot credințele vechi mor, un materialism brutal le ia locul, cultura secolului, mână în mână cu sărăcia claselor lucrătoare, amenință clădirea măreață a civilizației creștine. Statul român nu mai este un produs al geniului rasei române, ci un text franţuzesc aplicat asupra unui popor ce nu-l înţelege.
- Poporul a pierdut de mult încrederea că lucrurile se pot schimba în bine şi, cu fatalismul raselor nefericite, duce greul unei vieţi fără bucurie şi fără tihnă.
- Temelia liberalismului adevărat este o clasă de mijloc care produce ceva, care, punând mâna pe o bucată de piatră îi dă o valoare înzecită şi însutită de cum o avea, care face din marmură statui, din in pânzătură fină, din fier maşini, din lână postavuri.
- Condiţia civilizaţiei statului este civilizaţia economică. A introduce formele unei civilizaţii străine fără ca să existe corelativul ei economic este curată muncă zadarnică.
- De când e lumea nu s-a văzut ca un popor să stea politiceşte sus, iar economiceşte jos; amândouă ordinele de lucruri stau într-o legătură strânsă; civilizaţia economică este mama celei politice.
- Lucrul la care aspiră toţi este de a se folosi numai de avantajele civilizaţiei străine, nu însă de a introduce în ţară condiţiile de cultură sub care asemenea rezultate să se producă de la sine.
- Cine zice progres nu-l poate admite decât cu legile lui naturale, cu continuitatea lui treptată. A îmbătrâni în mod artificial pe un copil, a răsădi plante fără rădăcină pentru a avea grădina gata în două ceasuri, nu e progres, ci devastare… Adevăratul progres nu se poate opera decât conservând pe de o parte, adăugând pe de alta; o vie legătură între prezent şi viitor, nu însă o serie de sărituri fără orânduială.
- Arta de a guverna e în România sinonimă cu arta de a amăgi poporul, de a-l cloroformiza cu utopii demagogice.
- A rosti numele Basarabia e una cu a protesta contra dominaţiei ruseşti. Numele "Basarab" şi "Basarabeni" există cu mult înaintea vremii în care acest pământ devenise românesc; acest nume singur este o istorie întreagă.
- Răul esenţial care ameninţă vitalitatea poporului nostru este demagogia.
- Limba română la sine acasă e o împărăţie bogată, căreia multe popoare i-au plătit banii în aur. A o dezbrăca de averile pe care ea le-a adunat în mai bine de 1000 de ani, înseamnă a o face din împărăteasă cerşetoare...
- Când vedem dar pe "patrioţi" cumulând câte 5-6 însărcinări publice asupra lor, putem fi de mai înainte siguri că nu-şi îndeplinesc nici una cum se cade.
- Şcoala va fi şcoală când omul va fi om şi statul va fi stat.
- Limba este însăşi floarea sufletului etnic al românimii.
- Patriotismul nu este numai iubirea pământului în care te-ai născut ci, mai ales, iubirea trecutului, fără de care nu există iubire de ţară.
- Măsura patriotismului va fi dată de faptele pe care vom avea ocazia de a împlini în viitor, iar nu de profesarea nimic costisitoare a unor idei, pe care individul şi le alege după plac.
- Omul are atâta libertate şi egalitate pe câtă avere are, iar cel sărac este întotdeauna sclav.
- Fără îndoială există talente individuale, dar ele trebuie să intre cu rădăcinile în pământul şi modul de-a fi al poporului lor, pentru a produce ceva permanent.
- Echilibrul în stat e ca sănătatea în corp.
- Ceea ce istoria nici unui popor din lume n-a scuzat vreodată e laşitatea.
- Secretul vieţii lungi a unui stat este păstrarea ierarhiei meritului.
Școala generală nr.2 - Mircea cel Bătrân - Giurgiu
50 de ani de funcționare în local propriu
15 septembrie 2001 - 113 ani de existență
I.C.M.U.G. 1976 - 1996 Giurgiu - România
(Întreprinderea de construcții de mașini și utilaje grele)
20 ani de la înființare
I.C.M.U.G.
(Întreprinderea de construcții de mașini și utilaje grele), denumire alternativă
Societatea Utilaje Grele - Giurgiu, a fost privatizată, și de ea, firesc,
s-a ales praful, fiind falimentată și vândută la bucată, la fier vechi. Terenul
și clădirile au încăput pe mâna unor samsari imobiliari, care s-au îmbogățit
peste noapte, și iată cum, și ICMUG a împărtășit soarta altor întreprinderi de
succes din regimul comunist. 
Giurgiu (bulgară: Ghiurghevo (Гюргево), turcă: Yergöğü) este reședința și cel
mai mare oraș al județului Giurgiu, provincia istorică Muntenia,
România. Este un port fluvial important și un punct de frontieră cu
Bulgaria. Orașul atestat documentar din anul 1394 are în prezent o
populație de aproximativ 61000 de locuitori. Deasupra am postat stema actuală și mai jos admiri câteva monumente de
cultură și arhitectură din municipiul Giurgiu, din vremuri diferite, dar și o trimitere poștală.
Comandamentul german
Fabrica de zahăr Danubiana
Palatul Prefecturii
Monumentul eroilor francezi
Primăria
Turnul cu ceas
Cetatea
Ateneul Nicolae Bălănescu 1940
Biserica Înălțarea Domnului
Catedrala Adormirea Maicii Domnului
Gara fluvială
Podul Prieteniei
Prefectura Vlașca
Primăria
Gara
Canalul Sfântul Gheorghe
Debarcaderul
Gara Ramadam
Sosirea călătorilor bulgari în portul Ramadam
Strada Alexandru Lahovary
Gimnaziul Ion Maiorescu
Grădina Mareșal Foch
Hotelul Europa și Cafeul
Pavilionul și Grădina Allei
Trimitere poștală
Parcul natural - Comana
Biserica de lemn Sfântul Nicolae - Călugăreni
Mănăstirea - Neajlov
Mănăstirea - Comana
Podul - Călugăreni
Rezervația naturală - Pădurea Fântânele
_________ooOoo_________
PERSONALITĂȚI POLITICE
PE BANCNOTELE LUMII
Subhas Chandra a fost un om politic naționalist
indian, al cărui patriotism puternic l-a făcut erou național și care s-a născu
Detaliu vignetă de pe o acțiune din Haiti
Câteva ornamente decorative periferice
de pe acțiuni franceze
con_dorul@yahoo.com
MOUSAIOS - 21.02.2017
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu