marți, 21 februarie 2017

MEMORIA CĂRȚII POȘTALE - STAȚIUNEA BRĂDETUL DIN JUDEȚUL ARGEȘ


Stațiunea Brădetu este situată comuna Brăduleț, județul Argeș, fiind o stațiune balneo-climaterică de recuperare și odihnă, de interes local, ideală pentru tratament datorită climatului favorabil prezent aici și a apelor minerale sodice, sulfuroase, iodurate, clorurate sau bicarbonate, descoperite în această zonă în anul 1888, de către un fotograf pe nume Ioan Nicolescu. 
Primul izvor descoperit aici a fost denumit Puturosul, în prezent în stațiune existând șapte asemenea izvoare. Localizată la o altitudine de aproximativ 626 metri altitudine, într-o depresiune înconjurată de coline domoale, pe Valea Vâlsanului, Stațiunea Brădetu se bucura de un climat caracterizat prin temperaturi medii anuale de 17,5 grade Celsius și printr-un aer curat, lipsit de praf și alergeni. Această stațiune este căutată pentru tratarea surmenajului psihic sau fizic, a diverselor afecțiuni hepato-biliare, endocrine, renale, ale aparatului locomotor sau ale tubului digestiv. 
Stațiunea se găsește în zona Subcarpaților Meridionali, la o distanță de aproximativ 28 kilometri de Curtea de Argeș și aproape 60 kilometri de Pitești. Se poate ajunge la Brădetu urmând traseul drumului național DN73 din Pitești, sau DN73 C din Curtea de Argeș, până în localitatea Muțătești, de unde va trebui parcurs un drum judetean pe o distanta de încă 11 km, până în stațiune. La Bradetu se găsește un Spitalul de Recuperare Balneo – Fizio – Terapeutică, înființat în anul 1975, unde se realizează diverse proceduri de cură, ce au la bază apele minerale existente în stațiune. 
Pe lângă posibilitatea urmării diverselor tratamente, stațiunea baleneo-climaterică Brădetu beneficiază și de un potențial turistic ridicat, datorită peisajelor pitorești de pe Valea Vâlsanului. Aceasta reprezintă o zonă protejată, clasificată drept rezervație naturală mixtă, în special datorită prezenței în apele Râului Vâlsan a unei specii de pești unică în lume, Romanythis Valsanicola, denumită popular  asprete. De asemenea, pe lângă Stațiunea Brădetu, turiștii pot vizita în trecere și Mănăstirea Curtea de Argeș, unul dintre cele mai importante locuri de perelinaj si rugaciune din tara noastra, sau pot inainta catre zona Munților Făgăraș sau pot traversa Transfăgărășanul, o superbă șosea transcarpatică. Se pot vizita aici Lacul Vidraru și Cetatea Poenari, unele dintre cele mai importante obiective turistice întâlnite pe acest traseu.

xxx

O PASTILĂ DE UMOR
UN DIALOG EPIGRAMATIC
O VORBĂ DE DUH
DE LA UN ÎNAINTAȘ

___________xxx___________

CÂTEVA MEDALII 
ȘI INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică  şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul  "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc. 
Crama Neptun - România
Crama Neptun, cu denumirea completă Crama Murfatlar Neptun este un restaurant construit în anul 1968 din ordinul fostului dictator Nicolae Ceausescu, în renumita stațiunea estivală Neptun-Olimp. Acesta, un împătimit al degustărilor de vinuri, pentru a nu se mai deplasa până la Crama Podgoriei Murfatlar din localitatea cu același nume (fostă Basarabi), atunci când se afla la reședința de vară de la Neptun, a ordonat construirea uneia identice la Neptun. Situat în renumita stațiune Neptun-Olimp, într-un cadru ambiental de excepție, restaurantul ,,Crama Murfatlar Neptun'' oferă clienților săi specialități gastronomice care satisfac și cele mai rafinate gusturi în preparatele tradiționale românești. Calitatea înaltă a serviciilor, diversitataea sortimentelor, specificitatea ofertei și prețurile convenabile au facut ca el să fie vizitat și căutat nu numai în sezonul estival, ci și în extrasezon în special de turiștii străini.  Beneficiind de saloane elegante, cu aer condiționat și căldură, o terasă superbă și parcare, Crama Murfatlar Neptun se înscrie în topul ofertei din acest colț de țară. Se încadrează în categoria lux, având o capacitate de 490 de locuri.
Divizia națională de juniori 1978-1979
 
Istoria fotbalului românesc începe cu o menţiune ambiguă. Se spune că la Arad, în anul 1888, “un grup de tineri bătea mingea”. Sunt informații că pe teritoriile românești s-a jucat fotbal chiar și mai demult. Marinarii englezi jucau fotbal în zona Dunării în anul 1865, cu 23 de ani înainte ca tinerii arădeni să înceapă “să bată mingea”! Acest amănunt reiese dintr-un document din arhivele marinei militare britanice. Este vorba despre un raport al comandantului navei militare HMS “Cockatrice”, locotenentul de marină Gillson, adresat amiralului Lord Paget, comandantul Flotei mediteraneene din cadrul “Royal Navy”. Actul de naştere al fotbalului românesc este datat 1888, fapt menţionat în toate cărţile de istorie şi statistică din ţara noastră. În presa vremii s-a notat că în împrejurimile Aradului, în zonele Ceala şi Pădurice, “se bătea mingea”. Peste doi ani, tot la Arad, doctorul Iuliu Weiner (a studiat stomatologia la Londra) a adus în ţară o minge şi regulile scrise pe o hârtie. La Arad, pe 15 august 1899, pe terenul viran de lângă Uzina de Vagoane s-a desfăşurat primul meci susţinut de jucătorii înscrişi la “Societatea de fotbal din Arad”. Tot la Arad, pe 25 octombrie a avut loc primul meci internaţional, între o formaţie locală şi echipa Politehnicii din Budapesta, întâlnire câştigată de maghiari cu scorul de 10-0. ?! 
M.E.I. 1948 - 1998
Metalexportimport - 50 de ani de activitate
Metalexportimport S.A. este o companie românească înființată în anul 1949 a cărei obiect de activitate este importul, exportul și prelucrarea metalelor. Din anul 1983 Metalexportimport se judecă cu concernul ThyssenKrupp pe un contract de 48 de milioane de euro, sumă care trebuia plătită ThyssenKrupp pentru livrarea, în anul 1981, a nouă vapoare de tablă laminată groasă. În perioada 1988 - 1989, Metalexportimport a înregistrat cele mai spectaculoase valori de export (2 miliarde USD / an, 3 milioane tone laminate oțel și 120 mii tone aluminiu blocuri și laminate). În iunie 2003 Metalexportimport a preluat 81,3% din acțiunile firmei Fortus, pentru 8 milioane euro. În iunie 2007 concernul rus Rosatomstroi, parte a grupului Atomstroi a preluat pachetul majoritar de 51% din acțiuni al Metalexportimport, de la mai mulți acționari, pentru suma de 1,5 milioane euro. De la valori ale afacerilor de milioane de euro, Metalexportimport s-a plasat în ultimii ani pe o continuă pantă descendentă, astfel încât, la finalul anului 2012, a raportat o cifră de afaceri de 109585 lei, pierderi de 609085 lei şi datorii totale de 27079470 lei. De asemenea, la data de 30 septembrie 2013, societatea înregistra restanţe de plată către bugetele de stat în valoare totală de 335375 leiConform Registrului Comerţului, în acest moment compania Metaloexportimport figurează ca acţionar/asociat în patru firme româneşti, din care două sunt în întrerupere temporară de activitate, una este în lichidare, iar o alta se află în procedură de reorganizare judiciară. Sediul central al companiei este situat în București, pe strada Sevastopol, la nr.24 și oferă spre închiriere un spațiu de 3619 metri pătrați. Deasupra am postat logo-ul și sediul central Metalexportimport din București. 
Insigna - Olimpiade 1896 - 1996 Colecția Dumitru Pătru
Jocurile Olimpice reprezintă un mare eveniment multisportiv internațional care se desfășoară o dată la patru ani. Ele sunt atestate documentar încă din anul 776 Î.Hr., desfășurându-se riguros până anul 393 D.Hr.. După 1500 de ani de întrerupere ele au fost reluate în anul 1896 la Atena. Reluarea acestui mare eveniment sportiv s-a datorat francezului Pierre de Coubertin, un rol important revenindu-i și lui Evanghelie Zappa.  

De la reluare, jocurile olimpice se organizează sub egida și conducerea C.I.O.(Comitetul olimpic internațional - logo-ul de deasupra) dar și a comitetelor olimpice naționale.
Insigna - Societatea "Tămăduirea boalelor"
(Bezalel toeles hamachov)
fondată în anul 1875 - jubileu 1925
Societatea pentru tămăduirea boalelor “Bezalel Toeles Hamachov” a fost o societate evreiască de ajutor reciproc în caz de boală și deces, fondată la data de 15 noiembrie 1875, ce avea sediul în București. 
Ea era destinată doar bucureștenilor chiar dacă aceștia își mutau domicilul în altă parte, în țară sau străinătate, însă cu două condiții; să-și plătească regulat dările către societate, renunțarea la ajutorul în caz de boală, rămânând valabilă doar situația de deces. 
De ajutorul de boală sau deces beneficiau toți membrii familiei celui înscris, deci într-un fel era o societate familială, fiind necesar ca doar unul din soți să se înscrie în societate.   
Insigna - Specialist militar clasa I - învățământ
Forțele militare ale oricărui stat, deci și ale țării nostre, sunt categorisite pe diverse specialități militare de pregătire și instruire. În baza unor bareme dinainte stabilite militarii sunt testați periodic asupra nivelului de pregătire și, dacă corespund acestor bareme, sunt declarați specialiști de clasă și distinși cu insigne de Specialist de clasă 1, 2 sau 3, diferite ca model de la o specialitate militară la alta. Obținerea unei asemenea distincții, meritorii atrage uneori după ea o promovare în funcție și întotdeauna o creștere neînsemnată a soldei lunare.

_________ooOoo_________

PERSONALITĂȚI POLITICE
PE BANCNOTELE LUMII
Shri Ramchandra Rao Phanse a fost un om politic indian, guvernator al statului India Britanică – Vithalgadh, în perioada anilor 1920 – 1947.

Detaliu vignetă de pe o acțiune haitiană

Două vignete de pe bancnote haitiene

con_dorul@yahoo.com

MOUSAIOS - 21.02.2017

Niciun comentariu: