Epaminonda's Blog.....: PARIS

Mai jos am postat și alte fotografii reprezentând monumente

de cultură și arhitectură din capitala franceză PARIS, dar și

câteva trimiteri poștale din vremuri diferite precum și câte două

alte tipuri de bancnote, acțiuni, obligațiuni, bonuri comerciale,

cupoane, insigne, jetoane, medalii și un singur cec.

Biserica Madeleine

Închisoarea Conciergerie

Catedrala Notre Dame

Muzeul D'Orsay

Bulevardul Champs Elysees

Biserica Domului

Palatul Garnier

Palatul Versaille

Pantheonul

Biserica Saint Denis

Parcul Disneyland

Piața Concorde cu Obeliscul

Piața Școlii militare

Poarta Cimitirului Pere Lachaise

Podul Alexandru

Podul Iena și Trocadero

Podul Nou de pe Sena

Stația de metrou Metropolitan

Strada Menilmentant

Trimiteri poștale

Două insigne pariziene

Două jetoane pariziene

Două medalii pariziene

Cupon parizian pentru cărbune

Cupon pentru materiale textile

Alte două bancnote pariziene

Două acțiuni pariziene

Două obligațiuni pariziene

Cec parizian

Două bonuri comerciale paraziene

***

O VORBĂ DE DUH

DE LA ÎNAINTAȘI

UN DIALOG EPIGRAMTIC

O PASTILĂ DE UMOR

__________xxx__________

O PLACHETĂ

CÂTEVA MEDALII ȘI INSIGNE

DIN MUNICIPIUL BUCUREȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Insigna - BA Băneasa Airport (Aeroportul Băneasa)

Aeroportul Internațional București Băneasa “Aurel Vlaicu”, cunoscut înainte ca Aeroportul Băneasa, este din punct de vedere al traficului de călători al doilea ca mărime din România, după Aeroportul Internațional “Henri Coandă” – București, Otopeni. Aeroportul Băneasa a fost inaugurat în anul 1920, fiind situat în partea de nord a orașului, la altitudinea de 90 de metri, pe o suprafașă de 128 de hectare și dispunând de o pistă de decolare-aterizare lungă de 3200 de metri și lată de 60 de metri. În anul 1909, Louis Bleriot efectuează primele zboruri pe terenul hipodromului particular de la Băneasa - o porțiune din vechea moșie a contesei de Montesquiou. La 1 august 1912, Liga Aeriană Română, condusă de principele George Valentin Bibescu înființează la Băneasa o școală de pilotaj pentru piloți militari. Mai târziu, aerodromul devine aeroport; se adaugă o școală de pilotaj pentru piloți civili și Aeroclubul Regal Român. În anul 1920 se înființează Compania de Navigație Aeriană Franco-Română, prima companie de transport aerian din lume, pentru pasageri, mărfuri și poștă. În anii 1947 – 1952 se construiește noua clădire a aerogării Băneasa, care are formă de elice cu trei pale. Pe aeroportul Aurel Vlaicu au aterizat în timp multe personalități internaționale, printre care și Papa Ioan Paul al II-lea, Prințul albert al II-lea de Monaco, omul de faceri Bill Gates și cântăreața americană Madonna. În anul 2011 traficul de persoane pe acest aeroport a fost de 2,4 milioane de persoane.

A XL-a promoție de ofițeri ingineri și subingineri

Promoția - Mai 1996

Se poartă de către toţi absolvenţii acestei instituţii militare de învăţământ superior. Academia Tehnică Militară din Bucureşti este o instituție de învățământ superior fondată prin Decretul nr. 371 din 14 septembrie 1949, alături de Academia Militară, Academia Militaro-Politică și Academia Spatelui Armatei, prin reorganizarea Şcolii de Război, o instituție de învățământ militar superior înființată de Regele Carol al II - lea în anul 1937. În Decretul 371 scria că Academia Tehnică Militară are ca scop să formeze ofițeri ingineri cu o pregătire corespunzătoare specificului tehnic al diferitelor arme, necesar pentru încadrarea comandamentelor, unităților, formațiunilor și instituțiilor militare de specialitate. Ulterior, Academia Tehnică Militară a fost comasată cu Academia Militară. În 17 mai 1990, prin Hotărârea de Guvern nr. 550 s-a procedat la reorganizarea Academiei Militare și (re)înfiintarea Academiei Tehnice Militare ca instituție de învățământ superior politehnic militar, cu sediul în municipiul Bucuresti, subordonată Ministerului Apărării Naționale, care formeaza ofițeri-ingineri și subingineri necesari armatei, precum și unor beneficiari interni și externi. În Academia Tehnică Militară se desfășoară învățământ de formare a ofițerilor ingineri și învățământ postuniversitar de diferite niveluri, pentru nevoile Ministerului Apărării Naţionale și celorlalte structuri ale sistemului național de apărare, precum și la solicitarea unor parteneri externi.

Insigna - Campionatul de volei al armatelor prietene

București - 1978 - România

Voleiul este un sport în care două echipe, separate de un fileu înalt, trebuie să treacă mingea pe deasupra acestuia, folosind doar mâinile, cu scopul de a face ca mingea să atingă terenul advers. Fiecărei echipe îi sunt permise doar trei loviri pentru a trimite mingea către terenul celeilalte echipe. Un punct se câștigă dacă mingea atinge terenul advers sau dacă nu respectă regula celor trei atingeri. O echipa de volei este alcătuită din 6 jucători. Se joacă 3 seturi câștigătoare din 5, fiecare set a câte 25 de puncte; în caz de egalitate 24-24 se continuă setul până în momentul în care una din cele două echipe obține o diferență de 2 puncte (29-27, 31-29 etc). În cazul în care este nevoie de jucarea ultimului set pentru desemnarea câștigătorului, acesta se joacă până la 15 (sau până la o diferență de două puncte).

Placheta - Salonul național "Mihai Eminescu"

Palatul Parlamentului 11 - 31 ianuarie 2012

GCMI - ME - SNR (Grupul colecționarilor de medalii și insigne -

Mihai Eminescu - Societatea numismatică română)

Mihai Eminescu (nume real Mihail Eminovici) a fost un poet, prozator şi jurnalist român, socotit de cititorii români şi de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română, care s-a născut la data de 15 ianuarie 1850 la Ipotești în județul Botoșani și a decedat la data de 15 iunie 1889 la București. Eminescu a fost activ în societatea politico-literară Junimea, şi a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la viena. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în şedinta din data de 25 ianuarie 1902. Eminescu a fost internat în data de 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuţa din Bucureşti şi apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineaţa, poetul a murit în sanatoriul doctorului Şuţu. În 17 iunie a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu – Bucureşti. La data de 28 octombrie 1948 a fost ales membru post-mortem al Academiei Române.

Festivalul cinecluburilor bucureștene -1973

Comitetul de cultură și educație socialistă - Municipiul București

Premiul Pelicula de Aur

În regimul comunist, pe lângă unele instituții de învățământ mediu sau superior, pe lângă unele întreprinderi sau case de cultură, au funcționat cinecluburi. Cinecluburile erau niște asociații, colective de oameni, în special tineri, care cu o dotare tehnică medie încercau pe cont propriu, prin studiu individual, să pătrundă tainele cinematografiei. De aceia lor li se spunea cineamatori iar pasiunii lor – cineamatorism. Existând mai multe asemenea cinecluburi s-au organizat și festivaluri-concurs unde se prezentau creațiile cinematografice ale membrilor cluburilor, obținându-se desigur și premii. Această preocupare și pasiune a unora a fost inclusă în marea acțiune a partidului comunist de formare a omului nou, și astfel cinecluburile dar și festivalurile-concurs erau subordonate Consiliului Culturii și Educației Socialiste.

Povestea culturii instituţionale din Epoca de aur a fost următoarea: În septembrie 1971, prin Decretul 301 al Consiliului de Stat, a fost înfiinţat Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste (C.C.E.S.), care a avut drept structuri subordonate locale comitetele de cultură şi educaţie socialistă la nivel de judeţe, municipii şi oraşe. În noiembrie 1977, Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste a fost reorganizat potrivit hotărârilor Plenarei C.C. al P.C.R. din 28-29 iunie 1977, tot în baza unui Decret al Consiliului de Stat (nr. 442). Simultan aproape, în decembrie 1977, a fost emis şi setul de decizii privind desfiinţarea Comitetului de Stat pentru Presă şi Tipărituri (Decretul 472), modificarea Legii presei (Decretul 471), reorganizarea Radioteleviziunii Române (Decretul 473) şi a Agenţiei Române de Presă, Agerpres (Decretul 474). Toate aceste decizii legislative au avut drept obiectiv comun întărirea controlului de partid, concomitent cu subordonarea politică şi cenzura ideologică în scop propagandistic a principalelor instituţii de comunicare în masă şi cultură. Atributele cenzurii centralizate exercitate de fostul Comitet de Stat pentru Presă şi Tipărituri erau repartizate discret, dar eficient, C.C.E.S., Agerpres, Ministerului de Interne, Radioteleviziunii şi celorlalte redacţii jurnalistice sau editoriale. Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste a avut din 1971 şi până în 1989 trei preşedinţi: Dumitru Popescu, poreclit „Dumnezeu“ (15 septembrie 1971-8 noiembrie 1976), Miu Dobrescu (9 noiembrie 1976-28 august 1979) şi Suzana Gâdea, poreclită „Suzănica“ (29 august 1979-22 decembrie 1989), care erau în acelaşi timp şi membri ai Consiliului de Miniştri. Potrivit legii, C.C.E.S. era subordonat nemijlocit în primul rând Comitetului Central al P.C.R. (prin Comisia ideologică a acestuia) şi abia apoi Consiliului de Miniştri, deoarece, aşa cum se preciza în expunerea de motive a Decretului 301 din 1971, „educarea omului nou, profund devotat cauzei socialismului şi comunismului (...) cere desfăşurarea unei vaste activităţi politice şi cultural-educative, dirijarea într-o unică direcţie şi folosirea eficientă a tuturor mijloacelor de influenţare a conştiinţei de care dispune societatea noastră socialistă“. Principala sarcină a acestui minister al culturii ceauşiste era aceea de a iniţia „acţiuni menite să stimuleze creaţia în domeniul literaturii şi artelor, promovând operele literare, cinematografice, teatrale, muzicale şi plastice care, animate de spirit militant, răspund intereselor poporului, societăţii socialiste“, organizând şi controlând „activitatea consacrată îndeplinirii hotărârilor de partid şi de stat privind domeniul culturii pe întreg teritoriul ţării“. Încă din 1971, C.C.E.S. dispunea nu numai de toate aşezămintele de cultură (cluburi, case de cultură, cămine culturale, biblioteci), dar şi de Centrul Naţional al Cinematografiei (ulterior, Centrala Româniafilm), Centrala cărţii (ulterior, Centrala editorială), Centrala industriei poligrafice, Direcţia monumentelor istorice şi de artă. După reorganizarea din 1977, C.C.E.S. a înghiţit prin lege şi Muzeul de Artă al R.S.R., Muzeul Satului, Muzeul de Artă Populară, Muzeul de Istorie al R.S.R., precum şi Direcţia Patrimoniului Cultural Naţional. Practic, sub controlul şi îndrumarea directă a C.C.E.S. se aflau repertoriile teatrelor, orientarea ideologică şi artistică a filmelor, planurile editoriale şi producţia de carte, precum şi activitatea „tuturor publicaţiilor culturale, literar-artistice, pentru ca acestea să acţioneze ca mijloace eficiente de promovare a filozofiei materialist dialectice şi istorice a politicii Partidului Comunist Român“. Angoasa subconştientă faţă de autoritate a creatorilor de orice gen, cu alte cuvinte obsesia nemărturisită a autocenzurii, s-a datorat tocmai activităţii C.C.E.S. care, potrivit articolului 4 din Decretul 442 din 1977, putea controla prin sondaj, după apariţie, publicaţiile şi tipăriturile, pentru a stabili dacă a fost respectată Constituţia socialistă, Legea Apărării Secretului de Stat sau mai ales prevederile restrictive din art. 88 din Legea Presei, în condiţiile în care evaluările şi verdictele conform acestui articol erau arbitrare, subiective şi aleatorii.

Municipiul București este capitala României, reședința județului Ilfov și, în același timp, cel mai populat oraș al țării, centru industrial și comercial al țării. Populația de 1944367 de locuitori (estimat 1 ianuarie 2009) face ca Bucureștiul să fie al zecelea oraș ca populație din Uniunea Europeană. În fapt, însă, Bucureștiul adună zilnic peste trei milioane de oameni, iar specialiștii prognozează că, în următorii cinci ani, totalul va depăși patru milioane. Prima mențiune a localității apare în anul 1459. În anul 1862 devine capitala României. De atunci suferă schimbări continue, fiind centrul scenei artistice, culturale și mas-media. Între cele două războaie mondiale, arhitectura elegantă și elita bucureșteană i-au adus porecla „Micul Paris”. În prezent, capitala are același nivel administrativ ca și un județ și este împărțită în șase sectoare. Deasupra am postat drapelul, stemele interbelică, comunistă și actuală ale orașului precum și pozele unor importante monumente de cultură și arhitectură bucureștene, din vremuri diferite, dar și câteva trimiteri poștale ilustrate.

Ateneul Român

Catedrala Patriarhală

Universitatea

Gara de Nord

Biserica Sfântul Gheorghe Nou

Arcul de Triumf

Palatul vechi al BNR

Facultatea de Drept

Grupul școlar IOR

Hotelul Intercontinental

Inspectoratul general al Poliției Române

Muzeul de istorie naturală Grigore Antipa

Muzeul național de istorie al României

Mănăstirea Plumbuita

Muzeul CFR

Muzeul Țăranului român

Teatrul național Ion Luca Caragiale

Tribunalul

Universitatea de medicină și farmacie Carol Davila

Stadionul Arena Națională

Întreprinderea Semănătoarea

Spitalul universitar de urgență

Cartierul Giulești

Fântâna Sărindar

Hala Centrală

Hipodromul Băneasa

Institutul Victor Babeș

Hotelul Bristol

Hotelul Princiar

Biserica Radu Vodă și Institutul teologic

Institutul surorilor de caritate "Regina Elisabetha"

Ministerul Lucrărilor Publice

Ministerul de Domenii

Muzeul George Enescu

Muzeul zoologic

Palatul arhiepiscopal catolic

Palatul Dunărea

Palatul Monitorul Oficial - Bulevardul Elisabeta

Palatul Sturdza

Piața Victoriei (Sediul guvernului)

Piața Universității

Poșta centrală

Palatul Ghica Tei

Palatul Parlamentului

Palatul Societății "Uniunea Germanilor"

Palatul Societății Asigurarea

Trimiteri poștale

___________ooOoo___________

PERSONALITĂȚI POLITICE

PE BANCNOTELE LUMII

Elisabeta a II-a, nume real și complet Elizabeth Alexandra Mary, este suverana Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și a încă 15 state, membre Commonwealth, născută în anul 1926, conduce din anul 1952. Cele 15 state, membre Commonwealth sunt Canada, Australia, Noua Zeelandă, Jamaica, Barbados, Bahamas, Grenada, Papua Noua Guinee, Insulele Solomon, Tuvalu, Sfânta Lucia, Sfântul Vincent și Grenadine, Antigua și Barbuda, Belize și Sfântul Kitts și Nevis.