Epaminonda's Blog.....: MEMORIA CĂRȚII POȘTALE - GARA ȘI COLEGIUL NAȚIONAL "TITU MAIORESCU" DIN AIUD, JUDEȚUL ALBA

Aiud este un municipiu din județul transilvănean Alba având, în anul 2011, o populație de 22876 locuitori. În alte limbi numele orașului este; Enyed sau Nagyenyed (în limba maghiară), Strasburg am Mieresch (în germană) și Anjet, Angetn sau Strossbrich (în dialectal săsesc). Prima menționare documentară datează din anul 1293, când populația era alcătuită în majoritate de sași. Informații concrete despre Gara Aiud nu am aflat, dar se poate deduce că este o gară veche, astăzi modernizară, deși traficul feroviar prin această gară este în continuă scădere.

Colegiul național „Titu Maiorescu” Aiud s-a înființat la 12 octombrie 1922, când s-au deschis cursurile pentru elevii săi. În perioada 1918-1922 s-au depus numeroase eforturi pentru întemeierea unei şcoli în limba română, deoarece în oraş existau 10 şcoli (primare, gimnaziale, liceale), toate cu predare în limba maghiară. Liceul a funcţionat la început cu 4 clase totalizând 200 de elevi. Numărul elevilor în perioada interbelică a oscilat între 200 şi 400. Câteva date selective: 1923/1924- 288 elevi; 1932/1933- 260 elevi; 1943/1944- 239 elevi şi ulterior 1946/1947- 436 elevi. Numărul elevilor în clase era mare variind între 33 şi 49. Evaluarea se făcea la început prin calificative iar apoi prin note. De exempul în anul şcolar 1926/1927 în clasa I-a, din 48 elevi au fost promovaţi 22 cu laudă, 6 cu bine, 7 cu suficient, 9 corigenţi si 4 repetenţi. După 1948 se menţine numărul mare de elevi în clase (aproximativ 40 elevi/clasă) şi clase paralele la gimnaziu şi liceu. Liceul funcţionează cu clasele I-XI până în anul 1967, după care ciclul primar este transferat la Şcoala Generală nr. 1. Din anul 1967 liceul cuprinde clasele V-XII, structură menţinută până în anul 1973, când clasele V-VIII au fost transferate la Şcoala Generală nr. 3, nou înfiinţată. Din anul şcolar 2000/2001 se revine la formula din perioada interbelică, prin funcţionarea claselor I-XII în cadrul colegiului, mai întâi clasele a V-a şi ulterior clasele I-IV.

Şcoala înfiinţată în octombrie 1922 suferă de-a lungul timpului numeroase modificări de nume după cum urmează: Liceul „Titu Maiorescu” 1922-1941; Liceul de băieţi 1941-1951; Liceul mixt român 1951-1955; Şcoala medie mixtă 1955-1958; Şcoala medie „Avram Iancu” 1958-1966; Liceul „Avram Iancu” 1966-1978; Liceul industrial „Avram Iancu” 1978-1995; Colegiul „Avram Iancu” 1995- 1998; Colegiul „Titu Maiorescu”1998-1999; Colegiul Naţional „Titu Maiorescu” din 1999. În prezent colegiul funcţionează cu 26 de clase de elevi (clasă pregătitoare, I-XII şi postliceal sanitar cu specializarea Asistent Medical Generalist).

În anul școlar 2009-2010 baza materială a colegiului se îmbogățește substanțial prin inaugurarea unui nou corp de clădire cu destinația școală, clădire construită cu fonduri europene și prin contribuție locală a Primăriei orașului. Cu toate transformările și schimbările suferite de-a lungul celor 90 de ani de existență, liceul s-a impus pe plan local și nu numai, ca principal centru de cultură și formare a generațiilor de elevi.

Profesorii colegiului prin nobila misiune pe care o au contribuie la crearea de valori educaţionale, la formarea de adulți cu o preţioasă cultură generală, la formarea capacităţilor de a reflecta asupra lumii, de a formula şi de a rezolva probleme pe baza relaţionării cunoştinţelor din diferite domenii, la dezvoltarea de aptitudini şi formarea de competenţe funcţionale, esenţiale pentru reuşita socială.

****

O PASTILĂ DE UMOR

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

__________xxx__________

CÂTEVA

MEDALII ȘI INSIGNE

DIN JUDEȚUL ARAD

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Universitatea de vest "Vasile Goldiș" Arad MCMXC (1990)

Vasile Goldiș 1862 - 1934 România

Vasile Goldiş s-a remarcat ca un neobosit luptător şi patriot ataşat neamului său şi intereselor acestuia. Îndelungata şi rodnica sa activitate în beneficiul ţării şi al poporului a fost în acelaşi timp lupta susţinută pe plan politic şi cultural pentru afirmarea idealului de libertate naţională al românilor din Transilvania El a avut un rol remarcabil în marile probleme naţionale şi naţional culturale în calitatea sa de sfătuitor şi conducător, ascultat şi urmat datorită prestigiului pe care l-a obţinut, prin învăţătura şi înţelepciunea sa, prin ideile şi faptele sale, ca un profesor de înaltă ţinută, ca preşedinte al “Astrei”, ca un ministru al învăţământului, culturii şi cultelor, ca personalitate în cel mai bun înţeles al cuvântului. Patriei i-a închinat gândurile şi năzuinţele sale, iar libertatea şi unitatea românilor au devenit pentru Vasile Goldiş noţiuni cu valoare de simbol, dar şi de program politic. Patriot cinstit şi sincer, s-a identificat permanent cu poporul. “Nu revendic nimic pentru mine...” obijnuia să spună atunci când apăra interesele poporului său. Cei care l-au cunoscut, ca şi cei care i-au cercetat viaţa şi activitatea, l-au considerat şi îl consideră ca fiind un strălucit reprezentant al mişcării naţionale a românilor din Transilvania din acea epocă.Vasile Goldiş s-a născut în satul Lunca Teuz, în judeţul Arad, la 12 noiembrie 1862 în casa bunicului său, Teodor Goldiş. A primit o educaţie aleasă datorată bunicului său şi tatălui său, care i-a insuflat dragostea pentru cele mai nobile tradiţii naţionale ale românilor ardeleni. Ca elev, a studiat la mai multe şcoli, ajungând la vârsta adolescenţei la liceul maghiar din Arad. S-a dovedit a fi un elev eminent, cu aptitudini deosebite pentru istorie, literatură şi filosofie, terminând în anul 1881 cele 8 clase de liceu ca şef de promoţie cu nota excepţională şi luânduşi bacalaureatul cu distincţia “Eximio modo”. Din anul 1881 a intrat student la Facultatea de litere şi filosofie a Universităţii din Budapesta, pe care a terminat-o în anul 1886, studiind între timp, din anul 1882 până în 1884, la Viena. Şi-a început cariera didactică la Preparandia din Caransebeş, apoi din anul 1889 s-a mutat la Braşov, unde a lucrat până în anul 1901, ca profesor de liceu. Printre colegii de la Braşov s-au aflat Valeriu Branişte şi Virgil Oniţiu, iar printre elevi, străluciţii intelectuali de mai târziu: Octavian Goga, Sextil Puşcariu, Onisifor Ghibu, Ioan Lupaş s.a. A fost un dascăl strălucit, fiind foarte apreciat de elevii săi atât pentru cunoştinţele sale cât şi pentru calităţile deosebite de pedagog. A avut alte preocupări în afara celor legate de învăţământ. A scris articole pe teme de literatură, fiind socotit un talentat gazetar. El a excelat şi în domeniul oratoriei. Dovezi în acest sens sunt numeroasele sale discuri şi cuvântări remarcabile. După o lungă carieră didactică desfăşurată la Braşov, în anul 1901, s-a mutat la Arad, din motive de sănătate. Aici îsi va relua această activitate ca director al şcolii de fete, între anii 1901-1905. Un loc important în viaţa lui Vasile Goldiş l-a ocupat participarea sa, sub diferite forme, la viaţa politică. A fost membru marcant al Partidului Naţional Român din Transilvania. Încă din 1905 alături de alţi membri ai acestui partid, ca Aurel Vlad, Ioan Suciu, Aurel Lazar, a propus să fie abandonată vechea tactică pasivistă faţă de politica oficială promovată de Budapesta şi Viena. Aceştia s-au pronunţat pentru o politică mai activă. Tactica noului activism, preconizată de Vasile Goldiş, deşi nu a fost adoptată principal la Conferinta Naţională a P.N.R. din Transilvania (1905) va fi urmată totuşi, de aproape toţi conducătorii partidului. În anul 1906 a devenit deputat în parlamentul de la Budapesta unde a desfăşurat până în anul 1910, o activitate deosebit de rodnică. În această calitate el s-a pronunţat pentru acordarea de drepturi politice largi, democratice, pentru români şi pentru recunoaşterea P.N.R. din Transilvania. Într-o serie de discursuri Vasile Goldiş a cerut respectarea libertăţii naţionale şi a apărat învăţământul românesc de faimoasa lege şcolară a ministrului Appony, a criticat legea electorală preconizată de contele Andrassy Gyula. Datorită intransigenţei ideilor sale, precum şi modului de a pune diferite probleme, el va deveni în Parlamentul de la Budapesta un adversar de temut. Activitatea sa politică nu a fost întreruptă de eşecul înregistrat în anul 1910, când a candidat din nou pentru parlamentul de la Budapesta şi nu a obţinut voturile necesare. El a continuat să apere interesele românilor şi în perioada următoare, folosind alte căi şi mijloace. În urma unor conflicte din sânul P.N.R. din Transilvania, privind forma de tratat pe ca trebuiau să o aleagă românii din Imperiul austro-ungar, Vasile Goldiş, alături de alţi militanţi, va încerca să reintroducă disciplina şi să refacă unitatea partidului. Începând din anul 1911 el a primit să conducă ziarul “Românul” din Arad. Datorită talentului său de gazetar, acest ziar va deveni un important instrument de luptă al românilor pentru înfăptuirea unirii. Ca director al ziarului, a refuzat, în martie 1916, să subscrie la “Declaraţia de fidelitate” cerută de contele Tisza, imediat după intrarea României în război. Ca urmare, ziarul “Românul” va fi suspendat, dar va reapărea la 7 noiembrie 1918, în preajma pregătirii evenimentelor de la Alba Iulia. În anul 1913, P.N.R. din Transilvania a acceptat reluarea tratativelor (eşuate în 1910) cu guvernele ungare, dar nu s-a ajuns la un compromis datorită cercurilor şoviniste ale aristocraţiei şi a marii burghezii maghiare reprezentate de ultranaţionalistul conte Tisza Istvan. Acestea dovedeau că guvernele de la Budapesta nu s-au străduit să satisfacă nici măcar cele mai elementare drepturi ale populaţiei româneşti. În pofida unei atitudini moderate, imprimată de conducerea P.N.R. în timpul primului război mondial, Vasile Goldiş a criticat politica oficială care continua deznaţionalizarea românilor din Transilvania. El a protestat împotriva abuzurilor faţă de români, împotriva internării unor români în lagărele de concentrare, consideraţi suspecţi “necredincioşi” şi “ elemente periculoase” Această atitudine s-a manifestat până la sfârşitul războiului. Ca urmare a înfrângerii totale a monarhiei austro-ungare pe fronturile primului război mondial, membrii Comitetului Executiv al P.N.R. s-au întrunit, din iniţiativa lui Mihai Veliciu şi a lui Aurel Lazăr, în casa acestuia, la Oradea, la 12 octombrie 1918 şi au hotărât redactarea unei declaraţii care urma să fie prezentată în camera deputaţilor a parlamentului de la Budapesta. Declaraţia a fost concepută de Vasile Goldiş. Acest moment a însemnat începutul acţiunilor P.N.R. care au precedat Marea Unire din 1918. Iată un fragment a ceea ce doreau conducătorii politici ai românilor transilvăneni: “Pe temeiul dreptului firesc că fiecare naţiune poate dispune, hotărâ singură şi liberă de soarta ei - un drept care este acum recunoscut şi de către guvernul ungar prin propunerea de armistiţiu a monarhiei - naţiunea română din Ardeal şi Ungaria doreşte să se folosească de acest drept ca, liberă de orice înrâurire străină să hotărască singură plasarea (aşezarea) ei printre naţiunile libere...” Deoarece evenimentele s-au amplificat a avut loc la Budapesta, la 17/30 octombrie 1918 constituirea Consiliului Naţional Român Central (CNHL) ce urma să aplice în practică măsurile preconizate în Declaraţia de la Oradea din 1 octombrie. În comunicat se arăta: “Românii din Ungaria şi Transilvania şi-au constituit Comitetul Naţional Român, ca unicul for care reprezintă voinţa poporului român şi se bazează pe libera hotărâre asigurată de curentul vremii şi de voinţa popoarelor libere”. CNRC era alcătuit din şase reprezentanţi ai PNR şi şase reprezentanţi ai PSD. Între cei şase membri ai PNR se afla şi Vasile Goldiş. Acest organism politic şi-a stabilit sediul la Arad, unde reapare ziarul “Românul” (7 noiembrie 1918). În urma acestui eveniment au fost constituite gărzile şi consiliile naţionale române. Ele au fost create conform indicaţiilor date prin manifestul “Către Naţiunea Română”, redactat de Vasile Goldiş. La 18 noiembrie 1918 a urmat un alt manifest intitulat “Către popoarele lumii” redactat în limbile română şi franceză care exprimă hotărârea nestrămutată a naţiunii române din Transilvania de a se uni cu România indiferent de ceea ce s-ar hotărâ la Conferinţa de pace a popoarelor, aceasta fiind singura soluţie firească şi logică totodată. Manifestul, semnat de Ştefan Cicio Pop în numele Marelui Sfat al Naţiunii Române, se încheia astfel: “Naţiunea română din Ungaria şi Transilvania speră şi aşteaptă ca în năzuinţa ei spre libertate o va ajuta întreg neamul românesc cu care una voim a fi de aici înainte în veci”. La sfârşitul lunii noiembrie s-au amplificat acţiunile privind convocarea unei adunări reprezentative a românilor din Transilvania pentru a fi consultată în privinţa unirii cu România. Vasile Goldiş s-a aflat din nou în valoarea evenimentelor, redactând textul convocării acestei adunări, pe care a conceput-o ca pe un forum al întregii naţiuni române a cărei voinţă trebuia să fie lege. El are meritul de a fi ales, pentru desfăşurarea acestei adunări naţionale, oraşul Alba Iulia, cetatea de scaun a voievodului Mihai, pentru rezonanţa şi simbolică şi încărcătura de istorie ce cuprinde numele acesteia. Ca un omagiu adus marelui luptător şi patriot Vasile Goldiş, acestuia i s-a încredinţat misiunea de a rosti cuvântarea solemnă şi de a reprezenta Rezoluţia Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia de la 1 decembrie 1918. Într-o expunere de înaltă ţinută patriotică Vasile Goldiş a subliniat faptul că poporul român nu-şi revendică de fapt nu cere nimănui dreptul la autodeterminare şi la existenţă naţională de sine stătătoare, ci “decretează” unirea sa cu România, ca un drept natural, sacru al oricărei naţiuni. Rezoluţia din 9 puncte a Adunării Naţionale de la Alba Iulia prevedea unirea pentru veci a Transilvaniei cu România. Această hotărâre a consacrat astfel, pentru totdeauna, un ideal al românilor. După 1 Decembrie 1918, Vasile Goldiş va ocupa, pe rând, diferite funcţii cum au fost: ministru al cultelor şi instrucţiunii publice în Consiliul Dirigent; vicepreşedinte al acestui guvern; vicepreşedinte al delegaţiei care la 12 decembrie 1918 a prezentat la Bucureşti, regelui Ferdinand, actul unirii adoptat la Alba Iulia la 1 decembrie; ministru în guvernul central (1918-1919); deputat la Radna (1919); membru de onoare al Academiei Române; ministru al artelor şi cultelor (1926), preşedinte al "Astrei" (1923-1932). Vasile Goldiş şi-a petrecut ultimii ani ai vieţii la Arad, slăbit de vârstă şi bolnav. Până la sfârşit a dus o viaţă modestă şi austeră. S-a stins din viaţă la 10 februarie 1934, în localitatea Arad. Datorită prestigiului deosebit de care s-a bucurat, autorităţile i-au organizat funerarii naţionale. A fost înmormântat în cimitirul "Eternitatea".

Universitatea de vest “Vasile Goldiș” din Arad este o universitate privată, înființată în anul 1990, inițial doar cu două facultăți. Astăzi aici studiază aproximativ 15000 de studenți în cele șase faluctăți: Farmacie, Medicină Dentară, Științe Economice; Inginerie si Informatică, Științe Juridice, Științe Socio-Umane precum și Educatiei fizică și Sport. Universitatea este semnatară a Cartei Procesului Bologna din anul 1999. Sus am postat logo-ul și o poză reprezentând sediul central al universității arădene.

Insigna fotbal - UTA 1943 (Uzinele textile Arad)

UTA, nume actual: F.C. UTA Arad, supranumită Bătrâna Doamnă a fotbalului românesc, este una dintre cele mai titrate echipe de fotbal din România. Câștigătoare de șase ori a Campionatului și de două ori a Cupei României, deține cele mai multe titluri dintre echipele de fotbal din provincie. Bătrâna Doamnă a fost înființată de baronul Francisc von Neumann, patronul Întreprinderii Textile Arad, la data de 18 aprilei 1945. Culorile clubului au fost alb și roșu. Alte denumiri ale echipei de-a lungul timpului au fost; I.T. Arad, Flamura Roșie Arad, U.T. Arad, F.C.M. U.T. Arad sau F.C.M. U.T.A. Arad. Sua am postat două logo-uri ale clubului arădean de fotbal UTA.

Insigna - 5 ani de la victoria Revoluției române - Decembrie 1989

Libertate, democrație, demnitate, unitate 1989 - 1994

Orașul martir Arad

Revoluția Română din 1989 a constat într-o serie de proteste, lupte de stradă și demonstrații în luna decembrie a anului 1989, care au dus la sfârșitul regimului comunist din România, căderea, judecarea rapidă şi execuţia liderului Nicolae Ceauşescu și a soției sale, Elena. Trebuie precizat că înainte de revoluția română, toate celelalte state est-europene trecuseră în mod pașnic la democrație.

Tricolor Arad - 1927 - VIII - 28

Istoria fotbalului românesc începe cu o menţiune ambiguă. Se spune că la Arad, în anul 1888, “un grup de tineri bătea mingea”. Sunt informații că pe teritoriile românești s-a jucat fotbal chiar și mai demult. Marinarii englezi jucau fotbal în zona Dunării în anul 1865, cu 23 de ani înainte ca tinerii arădeni să înceapă “să bată mingea”! Acest amănunt reiese dintr-un document din arhivele marinei militare britanice. Este vorba despre un raport al comandantului navei militare HMS “Cockatrice”, locotenentul de marină Gillson, adresat amiralului Lord Paget, comandantul Flotei mediteraneene din cadrul “Royal Navy”. Actul de naştere al fotbalului românesc este datat 1888, fapt menţionat în toate cărţile de istorie şi statistică din ţara noastră. În presa vremii s-a notat că în împrejurimile Aradului, în zonele Ceala şi Pădurice, “se bătea mingea”. Peste doi ani, tot la Arad, doctorul Iuliu Weiner (a studiat stomatologia la Londra) a adus în ţară o minge şi regulile scrise pe o hârtie. La Arad, pe 15 august 1899, pe terenul viran de lângă Uzina de Vagoane s-a desfăşurat primul meci susţinut de jucătorii înscrişi la “Societatea de fotbal din Arad”. Tot la Arad, pe 25 octombrie a avut loc primul meci internaţional, între o formaţie locală şi echipa Politehnicii din Budapesta, întâlnire câştigată de maghiari cu scorul de 10-0. ?! Sus am postat o poză cu tineri fotbaliști arădeni care bat la porțile afirmării. Structura organizatorică conducătoare a fotbalului românesc a luat ființă în anul 1909 sub numele Asociația cluburilor de fotbal din România. În timp aceasta a evoluat primind și alte denumiri după cum urmează; 1912 – Federația societăților sportive din România, 1919 – Uniunea cluburilor de fotbal asociație, 1930 – Federația română de fotbal asociație și 1940 – Organizația sportului de fotbal și handbal. Din 1944 si până în prezent forul conducător al fotbalului autohton se numeste Federația romană de fotbal.

Din anul 1930 este afiliată la Federaţia Internaţională de Fotbal Amator (F.I.F.A.) iar din anul 1955 este afiliată şi la Uniunea Europenă de Fotbal Amator (U.E.F.A.).

Insigna - Concurs republican de literatură

pentru elevii din licee - 1978 - Arad

În perioada comunistă anual aveau loc concursuri ale elevilor de liceu la principalele discipline de învățământ prin care se urmărea atragerea elevilor la activități de învățare și pe timpul vacanțelor școlare. Toți participanții primeau insigne prin care se deosebeau de marea masă a elevilor. De pe aceste insigne nu lipseau simbolurile grafice specifice regimului comunist; tricolorul, ramura de laur sau pana de scris. Se înțelege că aceste concursuri constituiau una dintre căile și modalitățile de realizare a obiectivului central al politicii comuniste - formarea omului nou, constructor și apărător al societății socialiste multilateral dezvoltate.

Municipiul Arad este reședința și cel mai mare oraș al judeţului Arad, situat pe cursul inferior al râului Mureş, în vestul României. El numără aproximativ 150000 de locuitori. Municipiul Arad constituie pentru vestul României un punct important în ceea ce privește industria, și este de asemenea un nod important în transporturile feroviare, rutiere, având și aeroport. Istoria Aradului este una îndelungată care începe cu primele așezări umane pe actuala vatră a orașului, în nordul râului Mureș și mai apoi cu apariția primei cetăți de pământ situată la Vladimirescu, în jurul secolului al X-lea. Prima atestare documentară a zonei Aradului ne parvine din anul 1028. Sus am postat drapelul şi stemele interbelică, comunistă și actuală ale municipiului Arad iar mai jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură. din vremuri diferite, din municipiul Arad.

Piața Avram Iancu

Colegiul economic

Bulevardul Regele Ferdinand

Casa cu farmacie la parter

Banca națională

Biserica sârbească

Statuia Libertății

Casa națională și Școala română

Cinematograful de vară

Fabrica de automobile MARTA

Farmacia Dr.Foldes

Palatul de justiție

Palatul Cenad

Palatul Szantay

Prefectura

Primăria

Hotelul Central

Liceul Moise Nicoară

Biserica franciscană din cetate

Teatrul clasic Ioan Slavici

Cafeneaua și ceainăria japoneză

Biserica evanghelică (roșie)

Cazinoul

Fabrica de spirt și drojdie

Fosta școală superioară de fete

(azi Colegiul național Elena Ghiba Birta)

Liceul Ioan Slavici

Palatul culturii

Magazinul lui Karatsoni Antal

(azi Strada Grigore Alexandrescu)

Memorialul

Palatul administrației financiare

Palatul Hermann

Statuia lui Fabian Gabor

Templul masonic Concordia

Turnul de apă

Casa Iacob Hirschl

(azi intersecția străzii Gh.Lazăr cu Piața Avram Iancu)

Seminarul Diocezan

Sinagoga neologă (azi Strada Tribunul Dobra)

Cetatea - vedere aeriană

Catedrala catolică (a minoriților)

Catedrala ortodoxă Sfânta Treime

Gara

Județul Arad este situat în vestul României și cuprinde teritorii din Crişana şi Banat. Județul se întinde de o parte și de alta a râurilor Mureș și Crișul Alb. Județul se întinde pe o suprafață de 7754 kilometri pătrați, numără aproximativ 460000 de locuitori și are reședința în orașul cu același nume. Din punct de vedere administrativ județul se compune din; 1 municipiu - Arad, 9 orașe - Pecica, Sântana, Vladimirescu, Lipova, Ineu, Chișineu - Criș, Nădlac, Curtici, Pâncota, Sebiș și 68 de comune. Sus am postat drapelul, harta şi stemele interbelică, comunistă şi actuală ale judeţului Arad, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură, din vremuri diferite, precum și alte frumoase locuri de vizitat din acest județ.